Jurnal de iarnă(5). (f.r.) FOTBAL PE GHEAȚĂ, „MOROMEȚII” LUI CONU JIJI, EURO-FINAL DE VIITOR PE SEMICERC!

..Fotbal pe plajă, fotbal de sală, fotbal-tenis, fotbal depomană și, mai nou, fotbal pe gheață! Îl brevetează Federația în materie, de vreo zece zile, de când unele dintre meciurile de Cupă (organizate de FRF) s-au jucat pe gheață periculoasă, vânt și ger. La Cluj, unde o parte a terenului a fost încălzită, alta nu (!?!), de arăta a patinoar, un jucător al Iașului, Piccione, a ajunecat, dând cu partea superioară, capul, de gheața bocnă, de-a rămas câteva clipe lat!… La Oradea, doi jucători ai Astrei, portarul Lung și artizanul Teixeira, au părăsit terenul în întregime patinoar, înainte de finalul meciului, accidentați!… Din fericire, numărul victimelor este mai mic decât se putea întâmpla în asemenea condiții criminale! Cui prodest?!

…Cui folosește programarea jocurilor de Cupă în acest final aglomerat de sezon, în condiții total improprii care distrug, automat, și bruma de fotbal ce se mai joacă pe la noi, ba mai pun în mare pericol și sănătatea fotbaliștilor?! Oare, acolo, la Federație a înghețat gândirea?! Cum să mai atragi spectatori la stadioane, pe gerul cumplit în care s-a jucat?!…

…Noroc că terenul n-a devenit patinoar la Mioveni, unde a explodat una dintre „bombele” sezonului: trupa lui Conu Jiji, FCSB sau cum îi zice, a fost eliminată de echipa din liga secundă, meritoasa trupă a seriosului antrenor Pelici! Sigur, Conu Jiji a pozat, caraghios, într-un patron liniștit și după această Rușine, de parcă nu ajungeau atâtea (eliminarea din drumul spre primăvara europeană, locul 3, deocamdată, în campionat, eșecuri dureroase cu Dinamo, Gaz Metan, Chiajna și Astra). Și turuie că nu-l interesează Cupa, cum, după ce-l umilise și Șumi (căruia îi despuiase echipa!), ne-a anunțat că nu-l interesează nici titlul!… Gândul îi e numai la țechinii Europei!… Dar, oare, va ajunge la ei, când își bate joc de formația-fantomă a lui Reghe, alde Nilă, Bubu și Boboc?! Nilă, personaj din „Moromeții”, unde era portar la un bloc, acum „lăcătuș” la poarta becaliștilor pe care i-a făcut șah-mat, salutându-i din mers, unii dintre ei fiind, parcă, rude cu alde Cocoșilă sau Bălosu, din uluitorul roman al lui Marin Preda!

…Cu nici 8 ore înaintea rușinii de la Mioveni, Bancherul din Pipera demonstra cât de „bun” este el, ce suflet „nemaipomenit” are, declarând încruntat că va face tot ce va putea ca Lăcătuș să nu promoveze în niciun eșalon cu Steaua lui! Dumnezeu n-a dormit nici de data asta, Coane!

…Culmea e că, în timp ce Conu Jiji declara, fals senin, TV-urilor, că nu-l interesează nici Cupa, puținii fani deplasați la Mioveni strigau, înghețați, și umiliți: „Rușine, rușine să vă fie!’. Noroc că aerianul Reghe declara simpatic că aștepta de la jucători „mai multă mișcare”. Poate mișcarea de înviorare, căci FCSB-ul cam doarme pe ea de mai bine de-o lună, echipa părând o bicicletă ce încearcă să ruleze pe o șosea cu roțile deformate, ca într-un celebru tablou al lui Dali!…
…Cum, însă, Conu Jiji a înlăturat orice zvon-salvare despre debarcarea antrenorului depășit de situație (se spune că Reghe are o clauză de 700.000 de euro, de va fi demis!), logic să nu ne așteptăm la revenirea în normalitate!… Conu Jiji va mai aduce un batalion de noi jucători, va mai arunca, după ureche, milioane, negândindu-se că ar ieși în câștig, dacă-i va plăti clauza unui antrenor în vrie vizibilă și va aduce un coach nou, în stare să-i facă o echipă pentru acea Fata Morgana numită milioanele Europei!… Sau, și mai important, dacă-și va ctitori, la banii care-i are, o modernă Academie de Fotbal, ce va produce sigur în timp! Va face, astfel, și un bine fotbalului românesc, fără de care ar fi rămas un neica-nimeni!… Mă rog, după ce l-au executat și „moromeții”, e treaba nababului din Pipera ce face cu țechinii lui. Nu însă și cu sufletul, cu mândria a milioane de steliști!

…Dinamo s-a revanșat, în Cupă, 3-1 cu Gaz Metan, la zece zile de la acea Rușine din campionat (0-4), la Mediaș! Probabil că, nici în acest caz, Cel de Sus n-a dormit! Nu de alta, dar ca, în ajunul meciului, să-l auzi pe patronul „câinilor roșii”, un anume Negoiță, cum îi transmite antrenorului Andone că…Mutu își face treaba ca lumea, iar el, Ando, trebuie în conferințele de presă să vorbească numai despre fotbal, e ca și cum ai vrea răul Antrenorului, practic al propriei echipe! Există o psihologie a sportului de care patronul Negoiță se vede că este cam străin…

…Personal, cred că, dacă nu se califica în Cupă, la Mediaș, Ando era înlocuit imediat la TV! De când a venit Mutu, au început urzerile, loviturile sub centură. Un om din anturajul dinamovist l-ar fi atenționat pe Negoiță că, prin aducerea lui Mutu, și-a băgat diavolul în casă, dar boss-ul n-a crezut!..
…Numai în pielea lui Andone să nu fii!
…Întâmplător sau Nu, în această dimineață, după ce Andone n-a fost..debarcat, tratativele cu…INDIENII lui Mutu au eșuat! „Parole, Parole”, ce melodie frumoasă, cândva…

…Final de Euro pentru noi pe semicerc! Azi, Bătălia doar pentru locul 5, cu GermaniaI FiNAL ULUITOR, cu golul victoriei -23-22 (11-11)- reușit în ULTIMA SECUNDĂ de Cristina Zamfir!… FINAL Vesel și trist! Căci minunata Cristina n-a mai putut evita coliziunea violentă cu stâlpul porții și cu portărița germană Klara Woltering, ambele jucătoare rămânând întinse pe podeaua sălii, ca doi pescăruși răniți, în zbor frânt! Sala și-a oprit respirația câteva clipe de viață, aveam să aflăm că minunata noastră Cristina și-a înghițit limba o Clipă, de moarte și de Viață, timp în care n-a mai fost printre noi!… În sală și în fața micilor ecrane se plângea și se trimeteau rugi către Bunul Dumnezeu să le țină în Viață pe minunatele handbaliste, izvor de Victorie. Și iarăși FRUMOS! Cele două Flori de Viață s-au ridicat, Viața a triumfat!…Aceasta a fost MAREA VICTORIE de vineri seara, la Europeanul din Suedia!
…A fost un Euro cu o ULUITOARE TRIPLĂ pentru Naționala feminină de handbal a României, victoriile-capodoperă cu Rusia, Croația și Ungaria. Și două eșecuri, cu Norvegia și, aseară, cu Danemarca, spulberată, azi, de Olanda, în prima semifinală!
…Acum, la despărțirea de semicercul Europeanului, SUSȚIN că avem tinere de aur, chiar dînacă n-au obținut, la despărțire, decât locul V!
…MULȚUMIM, MINUNATE HANDBALISTE ROMÂNE!

Liga I. Un arbitru pentru Spitalul 9!

…Scene de cascadorii plânsului, aseară, în Ghencea, la primul joc al Stelei sub comanda lui Ilie Dumitrescu! Un juvete căruia mai-marii hoțiilor din fotbalul fotbalul românesc i-au lăsat ca jucărie fluierul spart, un anume Colțescu, a adus victoria Stelei, în dauna nou-promovatei din Brănești (condusă de Ilie Stan), printr-un penalty absolut inventat, fără pic de rușine. Tehnicienii din carul Antenei 1, postul care a transmis partida, au tot căutat o fază în care să fi existat măcar o umbră de contact fizic, însă n-au găsit decât alt 2-1 pentru Steaua, cu Universitatea Craiova, altă japcă la drumul mare, pe când în Ghencea antrenor-dictator era Pițurcă. Acum, ca să fim corecți, Colțescu acesta n-are nicio vină, câtă vreme în fotbalul românesc (ca și în societatea noastră!) sunt lăsați să ia decizii indivizi atât de dezechilibrați încât nu por distinge noaptea de zi. Cu vreo doi ani în urmă, după ce făcuse praf atâtea partide (culmea, toate în favoarea barosanilor!), juvetele Colțescu a fost scos, absolut normal, din arbitraj. Numai că șmecherașul din Craiova a amenințat că se aruncă de la fereastra blocului din Bănie, dacă nu i se dă fluierul aducător de bani negrii. Și „negrișorii” din fotbalul nostru l-au repus, impardonabil, în hoții. Acum, după cum și-a bătut joc de regulament, de bunul simț elementar, aseară, măscăriciul cu fluier ruginit, ori trebuie internat urgent la Spitalul 9, ori trebuie trimis la cules de cartofi prin Oltenia. Mă tem, însă, că nu se va întâmpla absolut nimic, căci ăi mari au nevoie de el. Trăim, doar, în România anului 2010!…

…Altfel, această a 4-a etapă a așa-zisei Ligi I la fotbal-bășcălie, după care lider este…Gaz Metan Mediaș (3-0 cu Sportul Studențesc!), s-a impus prin două „bombe” (CFR Cluj-Astra Ploiești 2-2! Unirea Urziceni-„U” Cluj 0-1!!!) și un meci de Spitalul de nebuni, Dinamo-Rapid 3-2 (0-2!). Cu 2-0 la pauză, giuleștenii ne-au amintit în actul II de o pățanie asemănătoare în cupele europene, când au condus cu același scor la Bruxelles, însă au pierdut, ca și duminică seară, în „Groapa” câinilor. Un meci în care Orient Express-ul din prima repriză a devenit, după pauză, o drezină obosită, din secolul trecut. Ambele echipe cu defensive catastrofale, în care diferența au făcut-o nu atacul vreuneia, ci…antrenorii. Dacă Dinamo îl are pe Andone, hârșâit prin bătălii lungi, cu bune și rele (nu s-a uitat încă recentul 0-3 de toată rușinea de la Split!), Rapid s-a prezentat cu un Șumudică lăudat prematur, peste măsură, începând cu labilul Copos. Iar Șumi, băiat simpatic, care știe să danseze Samba, în Giulești, mai are multe de învățat. Căci, la drept vorbind, el a pierdut meciul în care conducea detașat după primele 45 de minute. Iar un meci de fotbal durează 90 de minute, chiar și în România „colțeștilor” pungași, din sport, ca și din politică…

Va prelua Mircea Lucescu Naționala?

…Mircea Lucescu rămâne exemplul clasic al condiției antrenorului de fotbal în România. A fost dat afară de la Națională, în 10 septembrie ’86, incredibil,  după o victorie la scor, 4-0 (1-0), cu Austria, în preliminariile europene! Motivul? Era selecționer, însă și antrenorul lui Dinamo! Ceea ce deranja pe unii. Mai exact, pe conducători ai marelui adversar (ca să nu folosesc și eu sintagma „de moarte”!) Steaua, ajunsă Regina Europei, după uluitoarea cucerire a Cupei Campionilor Europeni, la Sevilla, în 7 mai ’86. Calificarea Naționalei la Euro ’84 (după acel succes de ecou, 0-0, la Florența, și 1-0, la București, în fața campioanei maondiale en-titre, Italia!), crearea unei selecționate tinere (Mircea Lucescu i-a debutat în Națională, printre alții, pe Hagi, Rednic, Andone, Gino Iorgulescu, Gabor, Gabi Balint, Duckadam, Iovan, Coraș), n-au însemnat argumente pentru mai-marii de atunci ai fotbalului românesc!

…Căpitanul „tricolorilor” de la Guadalajara (cu 70 de selecții), antrenorul în 59 de meciuri al Naționalei s-a ridicat peste marea nedreptate și a rămas în fotbal, la Dinamo, reconstruind echipa și obținând, pâna la urmă, titlul, în dauna Stelei, în primăvara lui ’90. După care a urmat frumoasul lui zbor european. Debut în Seria A, la Pisa, apoi 5 sezoane la „Brescia Romena” (cu Hagi, Sabău, Răducioiu), cu promovări și retrogradări, Reggiana, înapoi acasă, două sezoane și un titlu la… Rapid, în ’99, după care saltul uluitor la Inter Milano, fie și pentru câteva luni. Încă un sezon la Rapid. Anul 2000 avea să însemne debutul în fotbalul turc, cu succese răsunătoare (un titlu, Cupa UEFA și Supercupa Europei, cu Galatasaray; un titlu și cu Beșiktaș). Nici aceste performanțe absolut remarcabile n-au reprezentat argumente pentru ca Mircea Sandu să-l cheme la timona Naționalei, nu doar ca o reparație morală, ci, în special, pentru revenirea la marea performanță.

…Ignorat în continuare de mai-marii de acasă, în „buna” tradiție românească, „Il Luce” și-a văzut de drumul lui…ucraienan. Patru titluri cu Șahtior Donețk, plus Cupa UEFA, anul trecut. Straniu, însă strict dâmbovițean, nici aceste performanțe unice pentru un antrenor român, după Piști Kovacs, n-au avut ecou la Casa Fotbalului din București!

…Și totuși, în acest final de ianuarie 2010, Mircea Lucescu trebuie să dea răspunsul: preia sau nu Naționala? Nu a României (aceasta reprezintă un subiect închis, mai ales că a fost numit  fiul Răzvan!), ci a Ucrainei! Personal, cred că Mircea Lucescu ar trebui să accepte postul de selecționer la Kiev. Cum Ucraina va găzdui Europenele, în 2012, împreună cu Polonia, constructorul de echipe care este Mircea Lucescu (nu se poate uita „fenomenul” Corvinul, Dinamo, reprezentativa României în perioada 1981-1986, Galata, Șahtior) ar avea timp pentru a forma o puternică selecționată ucraineană și participa (cu succes, opinez!) ca antrenor la al doilea turneu final din carieră, după Euro ’84!

…Emeric Ienei a fost un an antrenorul reprezentativei ungare. Puiu Iordănescu a condus șase luni naționala Greciei. Gabi Balint a preluat, zilele trecute, selecționata Moldovei. Dacă Lucescu-senior va accepta „cârma” Ucrainei, am sta bine în Balcani și cu… vecinii. Ar mai rămâne să avem un selecționer român în Bulgaria, Turcia (unde „Il Luce” a refuzat postul de selecționer!) și Serbia.  Morala: ne apreciază alții valorile, nu noi. Filozofie dâmbovițeană contemporană.

Nu doar în fotbal, aceasta-i drama!…