Etichetă: Ilie Dumitrescu

Euro 2016 văzut de-Acasă (24). BASMUL CU FĂT FRUMOS S-A SFÂRȘIT, TRECEM LA FOTBAL!

…Fantastica poveste a Islandei, Zâna cea frumoasă venită dintre vulcani și gheizere părea că nu se mai termină la acest Euro 2016. A ajuns în sferturi, după ce, în grupă, a învins Austria (2-1) și a terminat la egalitate (1-1), cu trupa lui Ronaldo și cu Ungaria, după care a reușit “bomba mileniului”, eliminând Anglia, cu 2-1 (2-1) în “optimi”. Astă-seară, însă, Făt Frumos, scos din echipamentul lui albastru, cum e cerul curat de peste Insula cu 330.000 de suflete, s-a sufocat rapid la aerul înălțimilor nevisate, cu un adversar, Franța, sau țara organizatoare, care, culmea, a reușit cea mai bună repriză a ei (prima) din ultimul deceniu, se spune. O repriză în care minunatul, însă naivul Făt Frumos, invitat să joace, a mușcat, naiv, din mărul otrăvit întins de „cocoșul galic” și doar a atacat timid, n-a mai contraatacat furibund, cum făcuse și câștigase în celelalte patru meciuri. Așa, Făt Frumos n-a mai avut nici paloș, nici scut, nici un cal care să mănânce jăratec. Și a fost pus imediat la pământ, cu patru goluri (Giroud-min.13, Pogba-20’, Payet-43’, Griezmann-45’), e drept, primul, zic, pornit dintr-un ofsaid discret, nesemnalizat. Islandezii au părut că revin la imaginea lor fantastică, miraculoasă, de până acum, la 0-2, însă au ratat din fața porții franceze, ratare-bumerang, chiar dacă 10.000 de suporteri superbi aplaudau necontenit, fericiți că echipa lor a ajuns atât de sus, incredibil de sus, acolo unde stau Zeii fotbalului.

…Zarurile fusesră aruncate în primul act, Franța se și gândea la semifinala de joi, cu Germania, în fond, Finala. Rănitul Făt Frumos, favoritul de ultimă oră a unei lumi întregi, nu renunțase, însă, la mândria lui, i s-a părut prea dur acel 0-4 de pe tabelă, și s-a aruncat cu forță de gheizer peste careul francez, răsplătindu-și uluitorii suporterii prin golul lui Sigthorsson, din min.53: 4-1. La acest scor, nesupușii islandezi, trebuiau să primească un penalty, pentru un henț comis în careul gazdelor, însă fluierașul olandez Kuipers s-a temut, probabil, de un scenariu SF. Les Bleus se gândesc însă și la titlul de golgeter, la care, în pauză, era abonat Griesmann (4 goluri), dar mai visau și Payet și Girou, ultimul reușind al doilea gol (min. 59) în acest meci, atingând și el cota 4!… Numai că Islanda este și o echipă de spectacol, cu o forță morală fantastică, nevrând să îngenuncheze fără replică. Așa că a marcat și al doilea gol (Bjamosson-84’) și a mai ratat alte două ocazii mari, mari.
…Ultimul sfert de finală a însemnat meciul cu cele mai multe goluri de la acest Euro 2016: 5-2 (4-0)! Un record de ;șapte goluri egalat, la un turneu final european, după acel meci de la Euro 2000, Olanda-Iugoslavia 6-1!

…În noaptea aceasta, fără zâne, s-a sfârșit un fabulos basm al fotbalului modern, povestit de această Echipă încântătoare, pilduitoare, atât de iubită, acum, de lumea-ntreagă, Islanda… Mulțumim, Islanda!

… Rămâne cealaltă echipă de basm a acestui turneu final, Țara Galilor, să ducă povestea mai departe. Miercuri, în semifinala cu Portugalia. În duelul Bale-Ronaldo, stelele de la Real Madrid, țin, declarat, cu galezii, căci Bale s-a dovedit un superstar care a pus umărul la greu, a tras la galeră, spre deosebire de Ronaldo cel îngâmfat și leneș…
…Cealaltă semifinală, Germania-Franța, joi. Merg pe forța panzerelor (fie și fără Gomez și Khedira, accidentați!), în pofida galopului ofensiv de azi al francezilor, care, a nu se uita, au încasat două goluri de la islandezi și au scăpat de alte două, și de pedepsirea cu un penalty!

…Acum 22 de ani, pe 3 iulie, la Los Angeles, la ora asta era mare chef și galeria cânta în delir, la Arcadia: “Noi de aicea nu plercăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga Cupa cea frumoasă!”…România învinsese uluitor, cu 3-2 (2-1), Argentina, prin golurile lui Ilie Dumitrescu (11’, 18’), Hagi (58’), respectiv Batistuta (15’, din penalty) și Balbo-75’! În “optimile” lui World Cup ‘94!…O tempora!…
… Istoria fotbalului este plină de povești adevărate!

 

 

Zenica, zero echipă, umbra lui Mutu, demisia lui Răzvan?

…Nu am crezut o clipă că vom pierde meciul de la Zenica. Tribunele violente nu puteau câștiga ele, îmi ziceam, mai aveau nevoie și de o echipă, ori Bosnia părea o trupă de luptă, însă e în deranj mare când avea minge în propriul careu și fără prea multe idei în atac. Nu mi-am făcut, însă, iluzii că vom face o partidă care să ne mai scoată din groapa iluziilor arse, mai ales că nu a intrat în teren Chivu, accidentat. Cum să crezi în renașterea Naționalei și, implicit, a fotbalului românesc, când selecționerul folosește criterii bizare de titularizare, preferând șomeri ca Florescu (refuzat până și de o divizionară secundă din Rusia!?!), Tamaș (rezervă la WBA, vinovat la golul lui Ibisevici) și Deac, dar ținând pe bancă un Stancu, Zicu, Cociș sau Gardoș?

…După prima jumătate de oră, în care ne-am chinuit cu furia oarbă a bosniacilor, a venit o centrare a lui Raț, fericit deviată de un apărător al gazdelor până la Marica, în mijlocul careului, și vârful refuzat de Stuttgart, setos de răzbunare, abia aștepta momentul: stop elegant și șut plasat, imparabil. 1-0 pentru tricolorii noștri, la primul șut pe poartă! Din păcate, golul acesta frumos, dar nu de antologie, a declanșat un veritabil delir verbal al comentatorilor partidei: „execuție magnifică”, „Zidane al României”, „rezultat minunat” (Sic!!!) care spre finalul primei reprize a devenit „un rezultat foarte, foarte bun”!?! Vă imaginați că metaforele n-ar mai exista în momentul când vom învinge Franța, numai că așa ceva nu se va produce în viitorul imediat cu o asemenea reprezentativă… Delirul microfonului avea să continue și după pauză, jenant, din moment ce, în umbra lui Mutu la Zenica, debila Naționala a neinspiratului Lucescu-junior era pur și simplu măturată de iureșul bosniac. A venit egalarea, din min. 62 (Ibisevici), după un penalty neacordat gazdelor, la hențul în careu al lui Goian (min.50), după ratările în cascadă ale băieților lui Susici și intervențiile salutare ale lui Pantelimon, ghinionul lui Torje, la unica noastră fază de atac (min. 54)… Căzută și fizic și moral, naționala noastră de duzină a făcut figurație spre final și, logic, a venit și golul unei rușini, cel marcat de Dzeko (min. 83), care a primit mingea cadou, la doi pași de istorie, de la mediocrul Ropotan, la încă un corner (12-1 raportul pentru gazde)! Deși pseudo-naționala noastră era o rușine, o umbră, o trupă de băieți talentați care s-au jucat cu speranțele unui întreg popor, auzeam incredibil că „Goian este eroul României în această seară”! Halal eroi… Fotbalul nostru vorbit ne-a distrus și de această dată! O dovadă este și declarația la cald a lui Răzvan Lucescu după această rușinoasă, umilitoare înfrângere: „O primă repriză în care am stat foarte bine. La pauză a fost un 1-0 meritat! După pauză, am pierdut pe două faze fixe”. Incredibil! Să nu reți că în prima repriză statistica a fost net de partea gazdelor: 9-2 la șuturi (4-1 pe spațiul porții); cornere: 6-0?! Iar că, după pauză, meciul a curs pe sens unic, spre poarta lui Pantelimon?!… Dacă nu ai văzut aceste lucruri, nu-ți rămâne ca antrenor decât să-ți arzi carnetul de antrenor, cum a zis, tot la cald, Arpad Paszkany, patronul lui CFR Cluj!

…La Zenica, acum 9 ani, naționala de tineret a României, antrenată de Ilie Dumitrescu, a pierdut cu 1-2! În acest 26 martie 2011, a pierdut și Naționala mare a României, tot cu 1-2 (1-0), întâia dată în istorie! Răzvan Lucescu n-a mai avut noroc! Poate că este norocul de pe urmă al fotbalului românesc. Logic ar trebui să urmeze demisia lui Răzvan, băiatul lui Lucescu, căci, s-a dus și calificarea asta după numai patru meciuri (0 victorii, 2 egaluri-cu Albania și Belarus, 2 înfrângeri, 0-2 cu Franța, 1-2, la Zenica), iar noi n-am mai câștigat de 9 (nouă) luni un meci. Doar că numai cu demisia selecționerului nu se rezolvă fondul problemei. Fotbalul românesc are nevoie de o schimbare fundamentală de sistem. Altfel, aceleași măști…

…Un ziar de azi titra pe prima pagină: „Meciul unei generații”. Încă o generație risipită… A unui fotbal bolnav, de iarmaroc, fără Valoare! Gemând, în schimb, de șmecheri și șmecherii…

*O variantă a acestui material a apărut și pe blogul Sportvox.ro

Liga I. Un arbitru pentru Spitalul 9!

…Scene de cascadorii plânsului, aseară, în Ghencea, la primul joc al Stelei sub comanda lui Ilie Dumitrescu! Un juvete căruia mai-marii hoțiilor din fotbalul fotbalul românesc i-au lăsat ca jucărie fluierul spart, un anume Colțescu, a adus victoria Stelei, în dauna nou-promovatei din Brănești (condusă de Ilie Stan), printr-un penalty absolut inventat, fără pic de rușine. Tehnicienii din carul Antenei 1, postul care a transmis partida, au tot căutat o fază în care să fi existat măcar o umbră de contact fizic, însă n-au găsit decât alt 2-1 pentru Steaua, cu Universitatea Craiova, altă japcă la drumul mare, pe când în Ghencea antrenor-dictator era Pițurcă. Acum, ca să fim corecți, Colțescu acesta n-are nicio vină, câtă vreme în fotbalul românesc (ca și în societatea noastră!) sunt lăsați să ia decizii indivizi atât de dezechilibrați încât nu por distinge noaptea de zi. Cu vreo doi ani în urmă, după ce făcuse praf atâtea partide (culmea, toate în favoarea barosanilor!), juvetele Colțescu a fost scos, absolut normal, din arbitraj. Numai că șmecherașul din Craiova a amenințat că se aruncă de la fereastra blocului din Bănie, dacă nu i se dă fluierul aducător de bani negrii. Și „negrișorii” din fotbalul nostru l-au repus, impardonabil, în hoții. Acum, după cum și-a bătut joc de regulament, de bunul simț elementar, aseară, măscăriciul cu fluier ruginit, ori trebuie internat urgent la Spitalul 9, ori trebuie trimis la cules de cartofi prin Oltenia. Mă tem, însă, că nu se va întâmpla absolut nimic, căci ăi mari au nevoie de el. Trăim, doar, în România anului 2010!…

…Altfel, această a 4-a etapă a așa-zisei Ligi I la fotbal-bășcălie, după care lider este…Gaz Metan Mediaș (3-0 cu Sportul Studențesc!), s-a impus prin două „bombe” (CFR Cluj-Astra Ploiești 2-2! Unirea Urziceni-„U” Cluj 0-1!!!) și un meci de Spitalul de nebuni, Dinamo-Rapid 3-2 (0-2!). Cu 2-0 la pauză, giuleștenii ne-au amintit în actul II de o pățanie asemănătoare în cupele europene, când au condus cu același scor la Bruxelles, însă au pierdut, ca și duminică seară, în „Groapa” câinilor. Un meci în care Orient Express-ul din prima repriză a devenit, după pauză, o drezină obosită, din secolul trecut. Ambele echipe cu defensive catastrofale, în care diferența au făcut-o nu atacul vreuneia, ci…antrenorii. Dacă Dinamo îl are pe Andone, hârșâit prin bătălii lungi, cu bune și rele (nu s-a uitat încă recentul 0-3 de toată rușinea de la Split!), Rapid s-a prezentat cu un Șumudică lăudat prematur, peste măsură, începând cu labilul Copos. Iar Șumi, băiat simpatic, care știe să danseze Samba, în Giulești, mai are multe de învățat. Căci, la drept vorbind, el a pierdut meciul în care conducea detașat după primele 45 de minute. Iar un meci de fotbal durează 90 de minute, chiar și în România „colțeștilor” pungași, din sport, ca și din politică…

Unde ne sunt antrenorii români?

…O simplă constatare care spune multe. Antrenorii români care au câștigat ultimele patru titluri de campioni naționali la fotbal au… emigrat! Unde?… Cosmin Olăroiu (Steaua-2006, în Emiratele Arabe Unite), Mircea Rednic (Dinamo-2007, în divizia secundă din Rusia, la Alania Vladikavkaz!), Ioan Andone (CFR Cluj-2008, în Cipru, Emiratele Arabe și, de trei zile, la ȚSKA Sofia!), Dan Petrescu (Unirea Urziceni-2009, în liga a doua rusă, la Kuban Krasnodar)! Patru nume și patru direcții care vorbesc de la sine…

…Evadările din această iarnă, a lui Dan Petrescu, în „B”-ul estic, și a lui Ioan Andone la… Steaua bulgarilor (ȚSKA, echipă fără ștaif european, cu un punct în grupele Ligii Europei; locul 2 în campionatul de la sud de Dunăre, la 4 puncte de liderul Litex Loveci!) readuce în discuție o primă întrebare. De ce au ales „campionii” ultimilor patru ani din România să migreze într-un fotbal valoric sub cel al nostru, nici el prea răsărit? Cum am opinat și într-o recentă intervenție la Telesport, răspunsul meu nu se reduce doar la un cuvânt: banii! Mai intervin în discuție batjocora la care-s supuși antrenorii români de către patroni, nesiguranța și, deloc de ignorat, lipsa lor de imagine (ar fi fost mai corect să fi zis lipsa de valoare?!) în fotbalul mare.

…Scurtă (dar necesară) incursiune în memorie. Ce antrenori români au existat în fotbalul european de top? În Vest?… Lista este foarte scurtă. Regretatul Ștefan Kovacs, la marele Ajax și directorul tehnic al Federației Franceze de Fotbal!… Mircea Lucescu, câteva luni la Inter Milano…  Ladislau Boloni, la Sporting Lisabona, Monaco și, acum, la Standard Liege (ajunsă pe locul 8 în campionatul belgian)!… În rest?!

…Anghel Iordănescu, „cel mai bun antrenor român al secolului trecut”, n-a făcut mai nimic în Grecia. S-a impus, însă, în fotbalul arab, plini de bani, dar departe de „marea arenă”… Tot în lumea arabă (unde se află și acum!), Ilie Balaci s-a umplut de țechini și de trofee… Emerich Ienei, timonierul Stelei la unica, irepetabila „Sevilla ’86” și al calificării Naționalei la Coppa del Mondo ’90, n-a izbutit nimic la naționala Ungariei… Prin Balcani, și-au încercat norocul, fără a ieși din banal, Mihai Stoichiță (și în Bulgaria, la Litex Loveci, nu doar în Panama, Kuweit și Armenia!), Gigi Mulțescu, Țiți Dumitriu, Sorin Cârțu, Marian Bondrea, Ștefan Stoica, Ilie Dumitrescu și mulți alții. Șeful Școlii federale de antrenori, Mircea Rădulescu, a condus trei naționale africane (Algeria, Egipt, Siria, plus pe cea a României, pentru 10 partide, în perioada 1990-1991!)… Gabi Balint a antrenat prin Transnistria, după care a ajuns „secundul” lui Mircea Lucescu și, apoi, al lui Gică Hagi, în Turcia. Și, așa, am ajuns la excepțiile de la regula mediocrității în care se zbat tehnicienii români plecați peste hotare.

…Mircea Lucescu rămâne singurul antrenor român, după Ștefan Kovacs, cu performanțe notabile în afara României. A cucerit Cupa UEFA, atât cu Galatasaray (inclusiv Supercupa Europei), cât și cu ucrainenii de la Șahtior Donețk (unde se află și acum). Ladislau Boloni a dobândit titlul în Portugalia (cu Sporting) și Belgia (Standard), ba a jucat și în Cupa UEFA cu francezii de la Rennes, iar cu Standard s-a calificat în primăvara europeană 2010. Gică Hagi a reușit să câștige Cupa Turciei cu Galatasaray (4-1, cu eternul rival Fenerbahce, în finala din 2005). Rezultate demne de luat în seamă. Dar, cam asta-i tot!…

…La ora aceasta, cu excepția lui Boloni, antrenorii români sunt cantonați în Estul european și în Orientul Mijlociu. Doi dintre ei (D. Petrescu și Rednic!) chiar în divizia secundă a Rusiei!?! Presa europeană nu vorbește, însă, laudabil decât despre unul: Mircea Lucescu. Singurul care nu și-a umbrit numele de dragul banilor…

…Din punctul meu de vedere, cei patru ultimi antrenori-campioni ai României au făcut un pas înainte, sub aspect financiar, unul (dacă nu doi) înapoi, ca nivel al fotbalului în care au evadat. Ba, în cazul lui Ioan Andone, cred că au fost doi pași înapoi, și la bani, și la valoare.

Rămâne ca viitorul apropiat să confirme sau să infirme opinia mea!