Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (7)

Continuăm plubicarea online a unei piese inedite, a cărei fiecare scenă este așteptată cu mare interes de cititorii noștri. Astăzi, Scena 7, în care subiectul este unul despre care s-a vorbit enorm, existând un adevărat folclor pe această temă: de ce nu s-au transferat Dobrin la Real Madrid și Dumitrache la Juventus Torino?

Cum autorul a dezbătut aceast subiect, cu trei ani în urmă, atât cu „Prințul din Trivale”, cât și cu „Corsarul Roib”, în emisiunea „Idoli și Legende”, de la Telesport, scena reprezintă un fapt istoric, un adevăr târziu.

Vă invităm în scena (evident dezvoltată în convenția dramaturgică a autorului!) unde veți ajunge în cabinetul lui Nicolae Ceaușescu, cel care s-a opus, ticălos, transferului celor doi fotbaliști de legendă la două dintre marile cluburi din lume. Un refuz neghiob care a dăunat enorm nu doar celor doi, dar și fotbalului românesc.

De ce s-a opus Ceaușescu transferării lui Dobrin și Dumitrache, la Real Madrid și Juventus Torino? Veți afla din această Scenă 7…

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, sau index.

UNITER și Norii lui Eyjafjallajokull

…Două decenii de existență. 18 ediții. Două evenimente sărbătorite la ultima Gală UNITER, „momentul anului” mereu așteptat cu interes și speranță de Frumos în lumea teatrului românesc. Gala s-a ținut tot în studioul TVR, ca și anul trecut, semn că nu s-a ieșit din criză. Ba, dacă ar fi să căutăm „sâmburele de adevăr” din excelentul show al remarcabilului Toni Grecu (încoronat cu Premiul pentru divertisment), n-ar surprinde dacă viitoarele Gale s-ar desfășura în apartamentul lui Ion Caramitru, iar premiile anunțate prin SMS!…

…Gala s-a ținut la TVR. Nu la Teatrul Național, nici în Sala Palatului sau la Operă. Este un succes că ea a avut loc. Fie și în regim de criză (nu doar financiară!). Cum n-ajungea, însă, penuria banilor, dacă nu și cea a spectacolelor de excepție, a mai intervenit și „norul buclucaș” din Islanda, care a oprit din drum vreo două duzine de invitați de preț, printre care premianți și Altețe regale. Un rău nu vine niciodată singur… Neplăcut este că unii (inclusiv câștigătorii celor mai râvnite Premii, pentru regie și spectacol!) s-au dat „loviți” stând acasă, ceea ce pentru câțiva cronicari a semănat a „moft”. Acum, dacă și Woody Allen nu s-a dus la un Oscar, de ce n-am avea și noi ciracii autohtoni…

…Amfitrionul (ca și ctitorul Galei UNITER), Ion Caramitru, sobru, cu ironii fine, și-a văzut Spectacolul afectat serios de Cenușa vulcanului (era să zic „Cenușa Imperiului”, tic verbal de la titlul unui film). N-a fost, însă, singura nemulțumire a lumii teatrale. Cea mai mare ar fi producția bună de spectacole, dar fără vreo „lovitură” în anul teatral românesc 2009. Diagnosticul l-a pus un critic dramatic de substanță, membru al primului juriu, Ion Cocora: „Am avut parte, în 2009, de multe spectacole normale, dar nu excepționale”…

Sigur, mereu Premiile au însemnat „mărul discordiei”. Aici, vina o împart cele două jurii: primul (Doina Papp, Ion Cocora, Mircea Morariu), care a făcut nominalizările, al doilea (Valeria Seciu, Marina Constantinescu, Florica Ichim, Mihai Mădescu, Cornel Todea), care, prin vot, a decis Premiile!… Ce ne spun Premiile de concurs ale celei de a 18-a ediții, dincolo de cele (multe și normale) de excelență?

…Bucureștiul a câștigat 6 (șase!) Premii, ceea ce nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Cea mai bună actriță (Virginia Mirea, pentru rolul din „Casa Zoikăi”, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul de Comedie), Cel mai bun actor (George Mihăiță, pentru rolul din „Casa Zoikăi”), Premiul pentru debut (Crina Semciuc, pentru rolul din „Leonce și Lena”, în regia lui Horațiu Mălăele, la Teatrul de Comedie), Cea mai bună actriță în rol secundar (Ana Ciontea, „Un duel”, regia Alexandru Dabija, la Teatrul Național București), Cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov, „Un duel”), Cel mai bun regizor (Alexandru Dabija, pentru „Pyramus & Tisbe 4 you”, la Teatrul Odeon).

Pe scurt: Teatrul de Comedie-3 premii, Teatrul Național-2 premii, Teatrul Odeon-un premiu! Cinci dintre cele șase premii se învârt în jurul a doi regizori: Alexandru Tocilescu și Alexandru Dabija…

…Provincia- numai două Premii (!?!), ceea ce, de asemenea, nu s-a mai întâmplat de mult, mult timp. Premiul pentru Cel mai bun spectacol, care a mers la Timișoara („Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, în regia lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”), și Premiul pentru scenografie (Iuliana Vâslan, pentru „Herr Paul”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț). Clujul, Sibiul, Sf.Gheorghe, premianții ultimilor ani, n-au figurat nici la nominalizări!…

…Marii nemulțumiți ai acestei Gale, nu doar în opinia mea: Mihai Constantin (nominalizat la „Cel mai bun actor” pentru uluitorul rol din „Sfârșit de partidă”, de Beckett, la „Metropolis”, în regia lui Alexandru Tocilescu), Sanda Toma (nominalizată la „rol secundar” pentru minunata creație din „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru, la Teatrul Național București) și Ștefan Caragiu (nominalizat pentru încântătoarea scenografie la spectacolul „Aniversarea”, de la Teatrul „Nottara”, în regia lui Vlad Massaci). Fără a da vreun „șah” laureaților, cred că era absolut firesc, ca să nu zic moral, ca la aceste trei categorii să existe și câștigători „ex equo”. Dar ce mai este firesc (nu mai spun moral!) în România de astăzi?…

…Am citit lunga listă a nominalizărilor de câteva ori. Niciun titlu de piesă românească! Conform tradiției. Sigur, alibiul-paradox a existat și la această ediție: Premiul pentru câștigătorul Concursului „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de UNITER. Laureatul, valorosul Radu Macrinici (pentru piesa „Jack lunetistul”), avea să arunce săgeți în speech-ul primirii Premiului, subliniind că volumul respectiv (cu piesa nr. 1 tipărită) va rămâne un simplu pachet de hârtie, dacă textul nu va fi reprezentat pe scenă! Ceea ce nu s-a prea întâmplat…

Din nefericire, dar în conformitate cu majoritatea celor 18 ediții ale Galei UNITER, piesa autohtonă contemporană s-a aflat din nou sub nori. Nu norii lui Eyjafjallajokull (numele vulcanului islandez), nici ai lui Aristofan (excelent spectacolul „Norii” montat de Dan Tudor la TNB), ci Norii indiferenței față de condiția dramaturgiei române contemporane.

Dramaturgi români în viață, nu vă rămâne decât să vă pregătiți pentru ediția a 19-a!… Sau a 20-a… Sau a…

Adrian Ilie, „Cobra” și Eol…

…În acest final de Aprilie, un veritabil Artist al balonului rotund, își serbează 36 de Primăveri: Adrian Bucurel Ilie. A venit pe lume, la 20 aprilie ’74, în eterna Terra Nova a fotbalului românesc care rămâne Craiova. Cu imaginație de mare creator și tehnicitate rară a desenat în arena verde arabescuri de vis, uimind lumea bună a fotbalului, care l-a asemuit rapid cu o „Cobră” cu mușcătură letală pentru orice defensivă. Cu Naționala României, lângă solii Generației de aur, și cu Valencia, alături de Claudio Lopez, a atins sublimul și a intrat în Legendă.

…Pe prima scenă românească a apărut de 116 ori, jucând numai la Electroputere Craiova și Steaua (85 de partide), echipe pentru care a marcat 40 de goluri în campionat (33 pentru militari).

  • Debutul pe prima scenă l-a făcut în Cetatea Băniei, în 12 aprilie ’92, pe când se pregătea să împlinească 18 ani: Electro-FC Argeș 2-0.
  • Bilanțul lui românesc: 4 titluri și o Cupă a României, cu Steaua.
  • 43 de partide în campionatul Turciei, la Galatasaray și Beșiktaș Istanbul, reușind 36 de goluri.
  • Se mândrește cu două titluri de campion sub Semilună, în ’97 și ’98, cu Galata.
  • Transferat în Spania, a ajuns la apogeul carierei, cu 88 de meciuri la Valencia și 23 la Alaves, marcând în Primera 35 de goluri de mare spectacol!
  • Palmaresul iberic, dincolo de oceanul de aplauze și laude: o Cupă a Spaniei și calificarea în două finale ale Ligii Campionilor, în 2000 și 2001.
  • 23 de partide și în Elveția, la FC Zurich, în 2005, pentru care a punctat de 7 ori.
  • 51 de prezențe în cupele europene, dintre care 41 în Liga Campionilor, marcând 22 de goluri.
  • 55 de meciuri în Națională, cu 13 goluri în cont, unele de-a dreptul de poveste…
  • De antologie le consider pe cel din poarta Columbiei, la Coupe du Monde ’98, și cele două înscrise Ungariei, unul la București, în 5 iunie ’99, la prima victorie a tricolorilor noștri în fața maghiarilor, celălalt la Budapesta, în 6 septembrie 2001, tot la un 2-0, întâia victorie a Naționalei române pe terenul ungurilor!
  • A participat la două turnee finale ale Campionatului European, în ’96 și 2000, și la unul al Mondialului, Franța ’98.
  • În 1998 a fost desemnat Cel mai bun fotbalist român al anului. Un accident la genunchi avea să-i grăbească retragerea prematură din arena cu miracole.
  • …A rămas o vreme în lumea fotbalului, fiind propietar de echipă (Forex Brașov), impresar și manager sportiv.
  • Dezamăgit (și el!) de fotbalul autohton de azi, s-a retras în afaceri, investind în turism și în imobiliare. La începutul acestei luni, cu foști conducători ai Valenciei, a demarat Proiectul unui Parc eolian la Mărășești, lângă Mausoleul care amintește despre Eroii neamului din Primul Război Mondial.

…Adrian Ilie, trimis al Zeului Fotbal pe lume, va apela, mai nou, la Eol, Zeul Vântului. Dar nu poate uita de fotbal și, tot în vara aceasta, tot la Mărășești, va ctitori și o ultramodernă Școală de fotbal, care să adune pentru marea performanță cei mai buni copii și juniori din toată Moldova.

…Ani mulți și plini de bucurii, Adrian Ilie!

Ion Voinescu, românul dorit de brazilieni!

…Săptămâna aceasta, celebrăm un nume de Legendă. Un veritabil Senior al fotbalului românesc, pe care mulți specialiști îl consideră cel mai mare portar al nostru: Ion Voinescu, ajuns la venerabila vârstă de 81 de primăveri.

…A descoperit Lumina Lumii la 18 aprilie ‘29, în Valea Dragului, comună cu nume atât de frumos din județul Giurgiu. Dar aventura fotbalului a început-o la București, în trupa Olympiei, pe când avea 10 ani, și se visa mijlocaș ofensiv. Întâmplător a nimerit între buturi, unde nu i se dădea vreo șansă, căci n-avea înălțime de portar, doar 1,74 m. În poartă, însă, el avea să rescrie legile fizicii, printr-o detentă uluitoare, elasticitate de felină, excelentă priză la balon, plus dăruire până la sacrificiu, seriozitate absolută și fair-play. Un caracter din scripturi alese, adevărat profesionist al fotbalului.

…În Arena marilor performeri, Ion Voinescu este Maestru emerit al sportului. Primul sportiv al României decorat cu… „Ordinul Muncii”, în ’51.

  • A apărat la ASPIM, Carmen, Metalul și București, Solvay Uioara, RATA Tg. Mureș, iar ultimii13 ani din carieră, la CCA (Steaua din vara lui ‘61).
  • În Divizia A a adunat 185 de partide.
  • Debutul pe prima scenă, la 19 ani, poartul RATA-ei Tg.Mureș (0-1, la Oradea). Ultimul meci în Divizia A, la 34 de ani, în tricoul CCA-ului, 1-0, cu Minerul Lupeni.
  • A cucerit, cu echipa militară, 6 titluri de campion (primul în ’51, ultimul în ’61) și 5 Cupe ale României, jucând de 4 ori în Cupa Campionilor Europeni.
  • Are 22 de prezențe în Națională, pe când se jucau cam 3 meciuri pe an, participând cu prima reprezentativă la Olimpiada de la Helsinki-din ’52.
  • Debutul sub „tricolor”, la 23 octombrie ‘49 (1-1, cu Albania), sub bagheta lui Coloman Braun Bogdan, alias Cibi Baci, și Emerich Vogl.
  • Ultima aparițe în poarta Naționalei, la Casablanca, 1-3, în amicalul cu Maroc, pe 23 decembrie ’62, la nici o lună după „istoricul” 3-1, cu Spania, venită la București cu celebrii Gento și Amancio, în preliminarii europene!
  • În 1956, după un spectaculos turneu al CCA-ului în Anglia, Arsenal Londra a vrut să-l transfere. Dar, partidul interzicea așa ceva, pe atunci!… Peste cinci ani, l-au dorit și brazilienii de la Vasco da Gama, uluiți de meciul fantastic al lui „Țop”, despre care presa din Țara Cafelei și a lui Pele a scris: „Vasco da Gama-Voinescu 1-1”!
  • După ce s-a retras în aplauze din poartă, a fost antrenor la copiii, juniorii și echipa mare a Stelei, cu junii câștigând titlul național în ’77!
  • A mai antrenat ASA Tg. Mureș, în Divizia A, și Ceahăul, pe care a promovat-o în „B”.
  • A făcut un excelent cuplu cu regretatul Constantin Ardeleanu la Naționala de juniori, cu care a ajuns la turneul final al Campionatului European din Suedia ‘77.
  • Printre portarii șlefuiți de goal-keeperul de Legendă, nume sonore: Helmuth Duckadam, Vasile Iordache, Dumitru Stângaciu, Dumitru Moraru.

…Bătrânețe cu multă tinerețe, minunate Ion Voinescu, adevărat Senior care ați înnobilat fotbalul românesc!

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (6)

…Continuăm piesa de teatru care se bucură de un interes deosebit din partea cititorilor blogului de față (și nu numai!). Astăzi, Scena 6, cu istorii neștiute din presa sportivă a vremurilor trecute (momente trăite și de autorul piesei!), când oameni ai Miliției, Securității și Partidului amenințau, speriau, ba chiar obligau la rescrierea cronicilor care nu le conveneau, abuzând în maltratarea Adevărului. Veți întâlni nume grele din presa sportivă românească, Aurel C. Neagu, Radu Urziceanu, Eftimie Ionescu, dar și un colonel de securitate parașutat de la secție de presă c.c. pcr la conducerea cotidianului „Sportul”… Sau adevăruri teribile, de prin anii ’50, când partidul a trimis în presă mineri, tăbăcari și alte categorii de muncitori în stare să modifice în redacție rezultatul la prăjină al americanului Bob Gutowski pentru a fi declarat câștigător în ziar „Tovarășul sportiv sovietic”! Și câte și mai câte aberații grave, care ne fac să zâmbim atât de amar, astăzi… Dar există în această Scenă 6, în treacăt, și exagerări dureroase ale presei sportive de astăzi…

…Tot în această Scenă 6, un moment dureros cu imixtiunea Securității în retrogradarea lui Poli Timișoara, pentru a se salva echipa de suflet a ministrului Securității și cea a a șefului Miliției Capitalei! Este o scenă scrisă cu lacrimi de autorul acestei piese, care a trăit la fața locului acea crimă la adresa moralei sportului și a tradiției de aur a Timișoarei, cu efigiile ei rare, Bindea, Surdan, Ciosescu, Emerich Dembrovschi și Jacky Ionescu fiind câteva amintite în scena respectivă!

Ca de obicei, așteptăm opiniile dumneavoastră!

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, sau index.

Smolensk, un bis cinic pentru Katyn?…

…Dramă incredibilă, sâmbătă 10 aprilie 2010, la Smolensk, la 360 kilometri de Moscova. Accident aviatic în care, împreună cu toți pasagerii (97 la număr!), a pierit elita politică a Poloniei: președintele Lech Kaczynski, comandanții Forțelor Speciale, al celor Armate, Aeriene, Terestre!… Întreaga Lume este șocată…

…Lumea-ntreagă face paralele. Drama Poloniei s-a produs la exat 19 kilometri de Pădurea Împușcaților de la Katyn. Acolo unde, în primăvara lui ’40, Poliția secretă a lui Stalin a masacrat 22.500 de polonezi! Elite și atunci: înalți ofițeri, savanți, medici, scriitori, crema intelectualității poloneze…

…N-am scris imediat după catastrofă. În asemenea situații cumplite, în primul rând trebuie să ieși din șocul emoțional. Să nu gândești cu sufletul, ci să privești cu „ochii minții”. Să te bazezi numai pe fapte, pe probe implacabile!

…La ora aceasta, în așteptarea Verdictului autorităților ruse, se fac tot felul de supoziții. Scenarii și incriminări. Nimeni nu are, însă, voie să acuze, fără dovezi! Iar dovezile, fie n-au fost adunate, fie au fost ascunse. De aceea, m-a surprins nonșalanța cu care Gorbaciov a declarat, miercuri, la aterizarea în București, că „accidentul aviatic de la Smolensk s-a datorat unei erori umane”! În asemenea cazuri, de cele mai multe ori…morții sunt de vină! Nu-i așa, tavarișcvi Gorby? Deocamdată, variantele se schimbă de la o zi la alta. Ba pilotul a încercat să aterizeze de 4 ori, ba de 3, ba de două ori… Se așteaptă rezultatul anchetelor paralele. Cutiile negre, care, să sperăm, nu vor fi „albite”. Și, atunci, cum de-și permite Gorbaciov să facă pe Solomon într-un caz încă neelucidat?! A uitat că abia în 1990 a cerut scuze poporului polonez pentru Masacrul de la Katyn?! Că n-a acceptat să ofere polonezilor Ordinul execuției din ’40, la Katyn?! Că Elțin a fost cel care, în 1992, a dat Varșoviei dovada scrisă a celor care au comis Masacrul?!

…Bolnavă de senzație, presa lumii jonglează cu ipotezele cele mai ciudate. Nu putea lipsi Teoria conspirației. Cică, Președintele polonez ar fi ordonat pilotului să aterizeze și pe ceața deasă, cum o mai făcuse și altădată!… Se mai vorbește despre comunicarea echipajului polonez care s-a făcut cu turnul de control din Smolensk nu în engleză, conform uzanțelor internaționale, ci în…rusă!?!… Că aeronava Tupolev 154, producție rusească, a fost reparată de curând în…Rusia!… Mai nou, ieri, miercuri, au apărut și două „misterioase persoane” care nu ar fi figurat pe lista îmbarcațiilor în avionul morții!?! E posibil așa ceva într-un avion prezidențial?! Dacă da, e dramatic!… Cum morții nu vorbesc, multe se mai pot spune de către cei vii. Care, fie că vor să îngroape Adevărul, fie vor să se afle în treabă…

…O primă comemorare a victimilor poloneze de la Katyn s-a făcut cu trei zile înaintea catastrofei aviatice de la Smolensk. La ea participase, alături de Puterea de la Kremlin, premierul polonez. Se spune că Președintele Lech Kaczynski ar fi fost nemulțumit de prestația trimisului său și de aceea ar fi decis să meargă personal la o nouă, adevărată comemorare în 10 aprilie! Aceasta să fi fost cauza inflamării unei părți a presei din umbra Kremlinului care, în plină zi de doliu decretat de Uniunea Europeană, l-a etichetat pe defunctul Președinte polonez „anti-rus”, unul care „a sfidat Moscova”?! Care Moscova, mai zic cârcotașii, ar fi vrut o altă conducere a Poloniei, la alegerile din octombrie! Toată presa își dă cu părerea, cel puțin până se va afla verdictul oficial al cauzelor Catastrofei de la Smolensk…

Îmi permit o paralelă. Nu pot anticipa când se vor publica „documentele Dramei de la Smolensk”. Știu, în schimb, că, din cele 183 de dosare ale Masacrului de la Katyn (în care au fost executați de armata sovietică 22.500 de polonezi!), 116 sunt și astăzi ținute la Moscova „strict secret”! Multe secrete ascunde Kremlinul…

…A fost un accident aviatic cu evidente comentarii politice și în… 4 noiembrie ’57. Atunci, aeronava (sovietică și ea!) care transporta la Moscova delegația română de partid, pentru aniversarea a 40 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, s-a prăbușit pe aeroportul Vnukovo, de lângă Capitala sovietică. A murit, cu alți nefericiți, unul dintre secretarii cu propaganda ai CC PCR, Grigore Preoteasa. El fusese trimis de șeful statului (pardon, al PCR!), Gheorghe Gheorghiu-Dej, care s-a dat răcit (în fapt se răciseră relațiile cu Hrușciov!). Atunci, primul secretar cu propaganda pus pe listă și prezent în avion a fost… Nicolae Ceaușescu. Care, atunci, a scăpat cu viață!

La vremea respectivă, Teoria conspirației, care circula prin București, susținea că sovieticii ar fi uitat că Gheorghe Gheorghiu-Dej n-ar fi urcat în avion! Nici astăzi nu se știe adevărul… Dar, parcă, în „cazul J.F. Kennedy” știm adevărul?!…

O ironie a sorții. Nicolae Ceaușescu a scăpat din accidentul de avion sovietic petrecut la Moscova și a pierit sub gloanțele românilor săi, într-o Sfântă zi de Crăciun! Doar Destin?!…

Real Madrid-Barça ne-a dereglat imaginea!

…Cine n-a văzut „El Clasico”, spectacolul lumii, de sâmbătă noapte, Real Madrid-Barcelona (0-2), este un om de fotbal sărac.

…Orice om de fotbal român care a văzut acest derby planetar nu se mai uită la fotbalul de trei parale din Liga lui Mitică. Ar fi ca un sacrilegiu în fața Zeului Fotbal…

…Liga noastră zisă I rămâne, totuși, de departe, cel mai tare campionat din lume. La scandaluri. La aruncat lături în companionii de cursă. La jocuri murdare pe sub masă… La contestații și acuzații. La amenințarea cu DNA și cu TAS…

…Mă tem că Liga lui Mitică (forul, mai exact LPF-ul, nu Divizia A) va da, mâine-poimâine, în judecată cele două cluburi, Real Madrid și Barcelona, dar și pe multe altele. Ca și pe toți dușmanii fotbalului românesc care programează pe evantaiul de canale TV asemenea meciuri de pe altă planetă, din noua galaxie Messi, cu „inelele de aur” Xavi și Cristiano Ronaldo, în stare să deregleze imaginea despre Valoare și Profesionalism care reprezintă, în cădere liberă, fascinanta noastră Românie! În fotbal, ca și în viață de zi cu zi…

…Mă tem că voi fi și eu chemat în instantță pentru că mi-am trădat meseria după „El Clasico” și n-am mai urmărit cap-coadă, în ultima etapă, nicio partidă de țurcă din campionatul intern. Prietenii mei experți în fotbal -și nu în șușe- susțin că, și în ultima rundă, nimeni n-a jucat nimic, doar patronii au susținut același „circ”. Pe scurt, a fost același zbucium mediocru, lamentabil, în pustiu, aceleași penibile gafe (de jucători, arbitri, ba și…comentatori TV!) și nelipsitele ligheane cu dejecții verbale. Înainte și după așa-zisele meciuri. Ca în „Bâlciul deșertăciunilor”…

…În Liga noastră cu imagine de lumea a treia, foarte mulți strigă „Hoții”! Unde-s hoții, domnilor?!

…Sigur că la Barcelona, Madrid, Roma, Milano, Londra, Munchen, Lyon, Marsilia. Numai cei de acolo ne-au furat mega-imaginea despre fotbalul nostru de trei parale ruginite…

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (5)

…Continuăm să publicăm online o piesă-document. În care, respectând convenția artistică, ne apar adevăruri târzii ale istoriei, nu doar fotbalistice, dintr-o Românie trecută (dar, din păcate, nevindecată de rele!). Astăzi, Scena 5, în care veți întâlni multe personaje și momente pe cât de vesele, pe atât de triste.

…Nu lipsesc Titi Teașcă și Craiova-Maxima, Nicolae Ceaușescu și Ștefan Andrei… Rapidul de Legendă, cu mucalitul Tinel Stănescu, Dan Coe, Rică Răducanu, Puiu Ionescu și Nichi Dumitriu, însoțiți prin memorie de vocea lui Colea Răutu „Hai coșar, coșar, coșar”… UTA, cu generația (regretații Nicolae Dumitrescu, Gornea și Broșovschi; Birău, Pojoni, Petescu, Lereter, Axente, Domide), care a eliminat vestita Feyenoord pe când olandezii dețineau Cupa Intercontinentală… Petrolul fraților Dridea, cu Mocanu, Sandu Boc, Pahonțu, Moldoveanu și Badea, singura echipă românească în stare să învingă pe Liverpool (3-1, pe 12 octombrie ’66, la Ploiești!)… Dinamo fraților Nunweiller, a lui Piți Varga, Pârcălab, Dumitrache, Mircea Lucescu și „teamul” ce-a făcut istorie scoțând din Cupa Campionilor Europeni pe Hamburg, care tocmai cucerise trofeul… „Frizerii” din Parcul cu Platani, cu legendarii Titus Ozon, Ulise (alias Nae Oaidă), Dinulescu și regretatul Mateianu… „Trupa nebună” din Regie, Sportul Studențesc, din epoca lui Hagi, Gino Iorgulescu, Mircea Sandu, Cazan, Coraș, regretatul Aurică Rădulescu… Steaua de aur, în hainele Reginei Europei, cu Emeric Ienei, Duckadam, Lăcătuș, Balint, Boloni și momentul de la palat, când i-a primit Ceaușescu…

…Veți reîntâlni și Naționala, de la întâiul ei meci, din 8 iunie 1922 (2-1, la Belgrad, când antrenor a fost Teofil Morariu, iar primele goluri din istoria tricoloră le-au marcat Ronnay și Guga) la Guadalajara, unde s-a născut prima „generație de aur”, incluzându-l și pe nedreptățitul Dobrin, care n-a fost lăsat să joace… Și câte și mai câte…

Lectură plăcută! Așteptăm opiniile dumneavoastră…

Pentru a citi primele cinci scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, sau index.

Leonard Doroftei. Centura cu 40 de primăveri

…Urcăm câteva momente în „careul magic”. În ringul profesionist, unde boxul românesc are un triptic de aur mondial care, în ordinea istorică a cuceririi Centurii cu diamante, sună așa: Mihai Leu-Leonard Doroftei-Lucian Bute.

…Astăzi îl celebrăm pe „Moșul” de Legendă care arată, celor care-l iubesc și respectă, Centura cu 40 de diamante rare, pe care le adună din 10 aprilie ’70, când i se dădea flacăra Vieții lângă sondele Ploieștilor. Leonard Doroftei, un Mit în lumea „nobilei arte”, temerarul care s-a luptat cu viața să producă aur mondial, la amatori și la profesioniști, folosind o alchimie aparte, în care a ars tone de sudoare și sânge, sacrificii și iluzii, disperare și vis.

…Leonard Dorin Doroftei are o carieră demnă de roman, film sau, de ce nu, de piesă de teatru. Până să le realizeze cineva, rețin o pagină dintr-o superbă Arhivă, deloc sentimentală…

  • A apărut pe lume, să devină Campion, la 10 aprilie 1970, în Ploiești.
  • Acasă a început „nobila artă”, pe când avea 14 ani, la Prahova Ploiești, unde primul antrenor i-a fost Titi Tudor, cel cunoscut ca vestitul Titi „Prosop”.
  • A boxat și dincolo de sonde, pentru Steaua și Libertatea Constanța.
  • Talentul aparte și câinoșenia spartană l-au făcut repede dublu campion național de juniori (’86 și ’88).
  • A adăugat rapid și 5 titluri naționale în ringul seniorilor (’92, ’93, ’94, ’96 și ’97).
  • Era prea puțin pentru marile lui speranțe. Așa că, la Berlin, în ’95, și-a pus la brâu și Centura de campion mondial la amatori.
  • A visat să boxeze la o Olimpiadă și a adus două medalii de bronz, de la Barcelona-92 și Atlanta-96.
  • Cu asemenea performanțe, nu putea ocoli aurul Bătrânului Continent. A devenit și dublu campion European, în ’96 și ’97.
  • Prima linie de Palmares, cel de boxer amator: 239 de victorii, 15 înfrângeri.

…Cu bronzul olimpic obținut în America, a trecut la profesionism, în ’97, semnând cu Interbox Montreal, unde antrenor i-a fost pe Stephane Larouche.

  • După 4 ani, a devenit campion al lumii, la profesioniști (versiunea WBA), categoria semi-ușoară. Era 5 ianuarie 2002, când, la San Antonio, în SUA, l-a învins pe argentinianul Raul Balbi.
  • Și-a apărat cu succes Centura cu diamante, la București, în 31 mai 2002, când, la „Polivalentă”, l-a învins din nou la puncte pe Balbi. Imediat după decizia arbitrilor, în ring s-a înfășurat în Tricolor, fericind o Românie întreagă. Pentru că Leonard Doroftei n-a boxat niciodată numai pentru dolari, ci și pentru românii lui de pretutindeni atât de dragi! Unii, din păcate, l-au uitat mult prea repede…
  • A vrut mai mult: reunificarea titlurilor WBA și IBF. Pentru care, la 17 mai 2003, tot în State, la Pittsburg, s-a bătut, cu americanul Paul Spadafora. Arbitrii, însă, l-au furat ca-n junglă și au decis, incredibil, meci nul, rămânându-i doar centura WBA!
  • Avea să piardă Centura cu diamante în octombrie 2003, din cauza…cântarului, care, pentru un surplus de 1,9 kilograme, l-a oprit să boxeze, la București, cu panamezul Miguel Calist.
  • A revenit, după o scurtă retragere, încercând să recucerească titlul suprem, în iulie 2004, dar italo-canadianul Arturo Gatti l-a oprit. Nefericitul Gatti, cel care, la 11 iulie, anul trecut, avea să fie găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Brazilia…
  • Palmaresul de profesionist al „Moșului”, pe care canadienii l-au numit „Leul”: 22 de victorii (8 prin KO), 1 egal, 1 eșec (în ring).
  • La începutul lui 2005, a debutat ca antrenor la lotul național de box al României coordonat de bunul prieten Francisc Vaștag, alt nume de legendă al boxului românesc. Din păcate, apele tulburi din ringul nostru l-au mâhnit și l-a îndepărtat!

Leonard Doroftei…În prezent, este un om fericit, lângă minunata familie, soția și cei trei copii-o fetiță și doi băieți, reprezentând cele mai valoroase diamante ale vieții sale. Își consumă o parte din timp în „Doroftei’s Pub”, super-localul lui din inima Ploieștiului, unde se află expuse Trofeele sale rare. Nu putea rămâne, însă, departe de „nobila artă”. Așa încât a deschis, în orașul natal, Școala de box Leonard Doroftei, unde, împreună cu primul lui antrenor, Titi Tudor, caută diamante printre copilandrii de 14-16 ani. La început au venit mulți, dar „regimul spartan” al boxului i-a filtrat până la opt, câți urcă Golgota primăvara aceasta. Cu ei, Moșul privește departe, departe…

…Mai nou, Leonard Doroftei a cucerit și ringul televiziunilor. Cu nonșalanța și istețimea minții din „careul magic”, mereu plin de umor bun, veșnic optimist, dătător de Speranță.

…Ani mulți și fericiți, Leonard Dorin Doroftei, și acum, când porți Centura cu 40 de primăveri prețioase!