Mircea M. Ionescu

…Nu s-au stins ecourile declanșate de Jurnalul Național care, ieri, m-a onorat enorm decretându-mă “Omul Zilei”, pentru temeritatea de a visa la Performanță cu un teatru mic, cum este (deocamdată, cred!) cel din Giurgiu, că, astăzi, sunt din nou în centrul atenției presei centrale. “Performanță. Mircea M. Ionescu este primul gazetar de sport care a devenit director de teatru, după ce a câștigat postul pentru conducerea Teatrului Valah din Giurgiu”, subtitrează Adevărul, cel mai vândut cotidian din România. Un atât de frumos interviu luat de distinsul critic dramatic Simona Chițan, pendulând între cele două patimi fără de sfârșit ale mele, Fotbalul și Teatrul, fără a ocoli “capitolul New York”, atât de important în devenirea mea ca om și ca literat. Pentru că, vă spun sincer, dacă nu m-aș fi călit în inegalabilul, inconfundabilul New York, cu jungla sa, aș fi fugit (făcând record mondial pe suta de metri!) de la Teatrul Valah din primele ore ale prezentării mele, miercuri 7 iulie, ca director-manager! New York-ul m-a format, însă, pentru bătălii grele și lungi, e o luptă viața, vorba Poetului, deci mă lupt!… Este bine să știe și cei puțini care cred că mă pot întoarce din drum, prin lovituri sub centură!

…Important este că puținii oameni (puțini, dar buni!) întâlniți la sediul teatrului (uitat în nemișcare și degradare!), astăzi, vineri 9 iulie (ziua colegei mele de liceu Margareta Pâslaru, pe care am felicitat-o la telefon, dimineață, din…Giurgiu! La Mulți Ani, minunată Margo!), dar și necunoscuți de pe stradă s-au dovedit trup și suflet pentru Idealul meu declarat: Fenomenul Giurgiu în teatrul românesc!

…Gânduri tonice și din partea echipei de fotbal Dunărea Giurgiu, pe care am vizitat-o câteva minute, astăzi, printre drumuri la “atelierele de producție” și la un distins Branch Manager, Horia-Dan Nicoară, de la UniCredit Țiriac Bank, mare iubitor de sport și de teatru.

…La stadionul “Dunărea”, Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, Emil Ursu, antrenorul principal al echipei și mai tot staff-ul clubului mi-au urat bun venit, succes, așteptând să invit toată “Dunărea” la prima premieră! Sper să fie pe 15 septembrie, cu “D’ale Carnavalului”, a nemuritorului I.L. Caragiale, într-o distribuție de zile mari. Până atunci, însă…

…Probleme uriașe, materiale și umane, efectiv peste orice așteptare! Sper ca împreună cu mai-marii orașului să le depășim în aceste vremuri cumplite nu doar pentru cultură, nu numai pentru Giurgiu…

…Câtă vreme am Adevărul de partea mea, mass-media centrală și locală, pe giurgiuveni și cei bolnavi de teatru, voi lupta!

…Mâine, altă zi grea. Cronica dramatică pentru “Taifasuri”, iar seara la Telesport, invitat să prefațez, de la 6 PM, ultimele meciuri, cele două finale de la Mondialul African.

…Fotbalul și Teatrul, patimile mele fără de sfârșit care mă țin tânăr sufletește…

Continuăm plubicarea online a unei piese inedite, a cărei fiecare scenă este așteptată cu mare interes de cititorii noștri. Astăzi, Scena 7, în care subiectul este unul despre care s-a vorbit enorm, existând un adevărat folclor pe această temă: de ce nu s-au transferat Dobrin la Real Madrid și Dumitrache la Juventus Torino?

Cum autorul a dezbătut aceast subiect, cu trei ani în urmă, atât cu “Prințul din Trivale”, cât și cu “Corsarul Roib”, în emisiunea “Idoli și Legende”, de la Telesport, scena reprezintă un fapt istoric, un adevăr târziu.

Vă invităm în scena (evident dezvoltată în convenția dramaturgică a autorului!) unde veți ajunge în cabinetul lui Nicolae Ceaușescu, cel care s-a opus, ticălos, transferului celor doi fotbaliști de legendă la două dintre marile cluburi din lume. Un refuz neghiob care a dăunat enorm nu doar celor doi, dar și fotbalului românesc.

De ce s-a opus Ceaușescu transferării lui Dobrin și Dumitrache, la Real Madrid și Juventus Torino? Veți afla din această Scenă 7…

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, sau index.

…”Mărțișor”, luna femeilor, a debutat cu o săptămână ce pare să fie a fotbaliștilor. Nu mai puțini de trei oameni de fotbal își serbează ziua de naștere în primele zile din martie. Trei nume sonore, fiecare galonat cu titluri și meciuri în Națională, un triptic de rafinament, intuiție și tenacitate, trei creatori de spectacol. Ca jucători și ca antrenori, de la baza piramidei până, acolo, spre piscuri.

…Cum spuneam și în emisiunea de la Telesport, la “History sport”, voi privi acest triptic sentimental, nu în ordinea vârstei, respectând data din luna martie și nu anul venirii pe lume al celor ce aveau să devină frumoși trubaduri la curtea regelui fotbal.

…Primul care a deschis luna Mărțișor este un olten, Emil Săndoi, născut pe 1 martie 1965, în Cetatea Banilor, acolo unde a bătut monezi de aur în “sportul-rege”. A jucat 350 de meciuri pe prima scenă, marcând 49 de goluri. Și-a petrecut 14 sezoane minunate la Universitatea Craiova, sub tricoul căreia s-a bucurat de un titlu de campion al țării și de două Cupe ale României. Două sezoane în Trivale și unul la Angers, în liga secundă din Franța. A adunat 16 partide în cupele europene, toate cu trupa olteană, a adunat și 30 de “tricouri”, la Națională, unde s-a retras prematur, din cauza unui accident nefericit ce l-a prins tocmai când era pe creasta valului!

…A luat un nou start ca antrenor. Același tip cerebral, serios, și ca technician, la Craiova, Pandurii Tg. Jiu, FC Vaslui și, de doi ani, la Naționala de tineret, unde a ratat la mustață o calificare în primele echipe ale Europei, vis încă nespulberat… Oricum, “mânjii” tricolori i-au oferit ca un mic cadou la cei 45 de ani împliniți luni, egalul (1-1), din amicalul cu Israel, de ieri, în deplasare…

…Aurică Beldeanu, puștanul care a văzut elixirul Vieții pe 5 martie ’51, la Dobroești, o comună lângă București, “giuvaierul” crescut la “fabrica” din Parcul cu Platani, înseamnă un reper pentru inteligența din joc, travaliu, dar și tehnicitate, pentru loviturile libere de maestru în cele 353 de evoluții, cu 44 de goluri marcate. Astăzi, se consideră oltean, căci Craiova l-a adoptat repede pe cel ce părea un fiu risipitor, după ce se jucase, parcă, cu talentul lui rar, și la “bancari” și între “furnalele” Reșiței, unde-l dusese pentru spectacol Ilie Pătruică.

…Stălucirea i-a venit deplin la Craiova-Maxima, sub tricoul oltenilor cucerind două titluri și trei Cupe ale României, dar, mai ales, susținând 28 de jocuri europene, unde a înscris de 5 ori, capodopera fiind acel gol de Legendă de la Leeds, din noiembrie ’79, asemănat de englezi, fascinați de execuție, cu al celebrului Lorimer.

…A dansat superb de 19 ori și în Națională, primind aplauze și pe Wembley (unde a fost 0-0), după ce, cu 6 luni, în urmă, figura în “11″-le care, la București, învingea în premieră, oficial, cu istoricul 2-1, naționala Angliei!

…Enciclopedie de fotbal, Aurică Beldeanu n-a ezitat să înceapă antrenoratul la copii și juniori, ajungând consilier și la echipa mare a Craiovei. Și totuși, opinez că merita mai multă încredere din partea diriguitorilor ultimilor ani din fotbalul românesc…

…În fotbalul nostru, când spui “Armeanul”, automat zici Florin Vaschin Halagian, omul care a dus întâiul (dar nu singurul) titlu în Trivale. S-a născut la 7 martie ’39 în București, și nu Pitești, cum cred mulți! El este antrenorul care a trăit orice meci ca un “vulcan”, descoperind rețete miraculoase pentru 3 titluri de campion, dar și pentru salvări ca și imposibile de la retrogradare.

…Puțini și-l amintesc ca jucător, cu 58 de meciuri în Divizia A. Ca mijlocaș de intuiție și travaliu a jucat la Dinamo (București și Pitești),  Progresul CPCS, Petrolul Ploiești, Minerul Baia Mare, la Știința București, în “B”, agățând ghetele în cui la Vagonul Arad.

…Pe când avea nici 33 de ani, devenea, la Pitești, cel mai tânăr coach din prima ligă, unde a antrenat 12 echipe, pe care le-a condus în aproape 900 de meciuri. Recordmanul tehnicienilor români, veșnic tânărul “Hala” a cutezat toamna trecută, la 70 de ani trecuți, să ia loc pe banca Gloriei Bistrița!

…Campionatul de debut, ’72-73, avea să-l încheie apoteotec, cu Argeșul inegalabilului Dobrin îmbrăcat în hainele de gală ale Campioanei, ispravă pe care o va repetata și în ’79, tot în Trivale, dar și în ’92, aflat la cârma lui Dinamo.

…Maestrul de la catedra fotbalului-practică a antrenat și Naționala olimpică, a fost antrenor federal, observator și consilier al președintelui FRF. Veșnic tânărul, inegalabilul, legendarul Florin Halagian.

…Un Armean, un Muntean ș un Oltean… Celor trei minunați vestitori ai primăverii, “La Mulți Ani”, Sănătate-Maximă și bucuriile pe care le merită din plin!

…În fotbalul românesc, scandalurile se stârnesc, de regulă, noaptea, pe micile ecrane, și se potolesc, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a doua zi! Ultimul exemplu, tam-tam-ul Craiovei, după ce nu i s-a dat în meciul cu Dinamo, duminică, un penalty ce se vedea și de pe partea nevăzută a Lunii. Patronul juveților a sărit, ca mușcat de șarpe, tunând pe toate canalele TV: “Execuție”, “Merg la FIFA, vom dezafilia Dinamo”, “Îmi iau cel mai bun avocat și-l termin pe Gheorghe Constantin, ca să sufere și fi-su, Augustus!”. Borcea, omul cu scandalul de la Dinamo, nu l-a iertat, l-a batjocorit în direct, limbaj și atitudine de bâlci al deșertăciunilor. “Capul lui Augustus” era problema principală…

…După 24 de ore, când fluierașul a fost suspendat 8 etape, iar în culise s-au purtat, probabil, tratative, furtuna din paharul cu apă a dispărut. Augustus Constantin n-a mai fost de vină că n-a dictat penalty-ul de drept, n-a mai executat Dinamo “la comandă”, ba același Adrian Mititelu și-a schimbat discursul cu 360 de grade. Cristi Borcea i-a redevenit prieten, nu mai merge la Geneva sau la Nyon, nu va mai dezafilia echipa “câinilor roșii”, fluierașul n-a avut nicio culpă (deși, spre lauda sa, A. Constantin a recunoscut că greșeala îi aparține!), strigă acum că arbitrului i s-a dat o suspendare prea mare, că numai tușierul a fost ticălosul! Și uite așa, dacă tușierul va asuda și el prin culise, s-ar putea să aflăm că marele vinovat pentru penalty-ul clarissim neacordat craiovenilor este magazionerul, șoferul care a adus arbitrii la teren sau comentatorii partidei (excelenți la faza penalty-ului!) de la Digisport!…

Circul acesta, bășcălia vor continua, sunt sigur. Chiar în etapa a II-a a returului… Personal, nu voi mai pierde timp cu “circarii”. Mai sunt încă lucruri frumoase de urmărit și în România…

…Televiziunile, ziarele anunțau, luni: “Steaua a dat ultima lovitură pe piața transferurilor”. Lovitura?!… Un neicanimeni, de care Steaua s-a rugat toată iarna, fundașul senegalez Gora Tall (dacă acesta este numele lui autentic și vârsta de 25 de ani) a sosit la București! De unde? De la nemaipomenita echipă APOP Kinyras Peyias. Nu știți în ce constelație să căutați această formație?! Pe undeva, prin campionatul cipriot. Cea mai exactă prezentare a anonimului adus să salveze defensiva din Ghencea a dat-o Adrian Mihalcea, fostul vârf dinamovist, care joacă, acum, în Cipru: “Vai de Steaua, dacă a ajuns să transfere un apărător atât de modest! L-am întâlnit în campionatul cipriot, știu ce spun”. Aceasta este “moda” în fotbalul românesc actual. Sunt ambalați în hârtie creponată tot felul de anonimi, de pe urma cărora “lanțul comisioanelor” rezistă. Numai că, în momentul când se va trage linia, mulți vor descoperi că au ambalat… numai hârtie creponată! Care nu rezistă la intemperii…

…24 februarie este pentru mulți o zi oarecare. Pentru noi, românii iubitori de sport, este Ziua Supercupei Europei. Acum 23 de ani, în noapte, la Monte Carlo, Steaua cucerea și Supercupa Europei, învingând pe Dinamo Kiev, cu 1-0, prin golul lui Hagi, din min. 44. Triumf irepetabil pentru România, ca și Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, la Sevilla, în 7 mai ‘86, după acel 2-0 de vis, în fața Barcelonei, la penalty-uri, cu Supermanul Duckadam, plus matadorii Balint și Lăcătuș dintr-o echipă de Legendă.

…Pregătind subiectul “Supercupa Europei”, pentru emisiunea “History sport”, de la Telesport, am descoperit câteva mari surprize. Bunăoară, știați că Supercupa Europei (cu 35 de ediții la activ, începând din 1972) n-a fost niciodată cucerită de Bayern Munchen, Inter Milano, Arsenal, Feyenood, PSV Eindhoven?!… Că “galacticii” de la Real Madrid au intrat o singură dată în posesia Trofeului (în 2002, după 3-2, cu Feyenoord)?! Ca și “astrii” britanici Chelsea (numai în ‘98, 1-0 cu Real Madrid) și Manchester United (în ‘91, 1-0 cu Steaua roșie Belgrad)?! Că ultima câștigătoare a Supercupei Europei, Barcelona (1-0, în prelungiri, anul trecut, cu Șahtiorul lui Mircea Lucescu) este recordmana finalelor pierdute (4 la număr), în afara celor 3 adjudecate?! Ce poveste frumoasă are Supercupa Europei! Chiar și pentru noi, românii…

…TV Cultural a demarat o salutară Serie de 10 interviuri cu regizori de teatru. Duminica, la 8:30, seara, în emisiunea “Jocuri și viața”. Titlu nu tocmai inspirat, zic. Debut de zile mari, însă, cu Alexander Hausvater. Regizorul, extraordinar, ca și pe scenă. O încântare. Lecție de teatru și de viață. Păcat că timpul a fost de nici o jumătate de oră. Din evantaiul de idei am reținut una pe care nu-mi amintesc să o fi atins cineva: Ion Luca Caragiale nu a făcut carieră internațională nu atât pentru că româna este o limbă fără circulație universală, ci pentru că personajele sale sunt toate negative, niciunul nu atrage! De meditat…

…Extraordinar materialul Marinei Constantinescu din ultimul număr al revistei “România literară”. Radiografie perfectă, în aqua-forte, a stării actuale din teatrul românesc. Intitulat “Ce se vede și ce nu se vede”, materialul remarcabilului om de teatru înseamnă un tulburător “S.O.S.”. Aș spune, nu doar pentru teatru, ceea ce amplifică tristețea. Am citit acest veritabil Manifest împotriva dezastrului ce ne așteaptă cu pixul alături, notând paragrafe care m-au zguduit, chiar dacă la unele gândesc de mult. Redau câteva…

În general, nu-i așa, cine mai are nevoie de profesioniști, de specialiști, de criterii? Și, oricum, comentariul critic este și el subminat mai întâi din interiorul breslei…

Este starea generală a unei societăți în derivă. Din toate punctele de vedere…

Tendința este cea spre uniformizare, încurajându-se accesul la șmecherii, la aroganță, incompetență și dispreț…

Alt fenomen “tare” este acela care aduce la mare rang spiritul unor găști…

Carierele se umflă peste noapte, tipi mai mult decât mediocri, destui cu pete din trecut sau cu dosare încărcate, prea puțin vizibili dincolo de propriile proiecții onirice, iau fața. Sînt peste tot. Impun cine și unde să monteze. Cine și unde să fie profesor, director, pun în circulație, la rândul lor, non sau pseudo-valori sufocând până la irespirabil atmosfera de creație, de formare, de lucru în sensul adevărat al cuvântului…

Repertoriul celor mai multe teatre, în frunte cu cele așa-zise mari, este jalnic…

Mă întreb ce este de făcut? Mai este oare ceva de făcut? Cum mai putem lupta și cu ce arme să apărăm arta de impostură?…

…Întrebări grave, vitale, pentru România anului 2010!

…Guvernul Boc 3 insistă să-și dea foc în văzut lumii! Vrea să-și salveze incompetența în serie de până acum -știu, în perioadă de criză!-, peticind marile găuri financiare cu anularea alocațiile pentru copii și taxe pe pensii, drepturile de autor și fast-food!?! Aceaste inepții cinice au stârnit un fluviu de nemulțumiri în țară. Speriat de foc, Emil Boc a arătat “cartonașul galben” ministrului de la Finanțe, Sebastian Vlădescu, și celui al Muncii, Mihai Șeitan, acuzați că vorbesc prea mult. Și, deloc în premieră, premierul a infirmat proiectele miniștrilor! E o lege dâmbovițeană, doar… Chipurile, s-a înțeles greșit, în 2010 nu se va umbla la pensii, nici la fast-food, nici la bla-bla, ci, poate, la anul! Cine să-i mai creadă?!… Cu gândul la cele 800 de milioane de euro fixate să fie scoase din pensii (cele mai multe ale unor nevoiași!), premierul Boc și președintele Băsescu uită de semnalul de alarmă pe care l-a tras, zilele trecute, Uniunea Europeană: îmbătrânirea populației este galopantă! “Criza pensionarilor” este un fenomen mult prea amplu, mi se pare, pentru Palatul Victoria. Unde, nu ar mai mira pe nimeni, dacă următoarea “idee salvatoare” va fi o taxă pe respirația fiecărui român! Taxe și pentru cei care respiră un aer civilizat, pe alte fuse orare, de ce nu!

…Îmi fac lecțiile pentru Telesport. Răsfoiesc “istoriile” din ultima săptămână a lui Februarie. La Vancouver, lumea sprintează pe schiuri, sănii și patine spre finalul Olimpiadei Albe… La Copenhaga, orașul cu cele mai multe biciclete (aproape 2 milioane la o populație de 5,5 milioane de locuitori!), lumea se pregătește să alerge pe două roți la Mondialul de ciclism pe pistă… La Urziceni, aseară, s-a încheiat întâia etapă din returul Ligii lui Mitică la fotbal românesc, cu victoria  (1-0) meritată a liderului CFR Cluj, singurul team echilibrat…

…Fotbal de doi bani. “Granzii” au pornit cu stângul, exceptând trupa multinațională a CFR-ului Cluj, învingătoare în Bărăgan, unde “Unirea” fără Dan Petrescu (plecat la ruși, în “B”, se știe!) arată ca o mașină fără bujii. Steaua a cedat acasă, Rapidul a deraiat în Dealul Copoului… Trei victorii în deplasare, dintre care cea mai “tare” este cea a “lanternei”, Ceahlăul Piatra Neamț, cu un neverosimil 3-1 (1-1) pe terenul Stelei. “Astra” a învins întâia oară în acest campionat în afara Ploieștiului și i-a pus, la Tg. Jiu, pe “Panduri” la Masa Tăcerii. Au fost și două remize albe prin noroaiele patriei: Timișoara, la Bistrița, și Vasluiul (alt pretendent la “coroană”!), la Mediaș. Goluri puține, 17 (gazdele-8, oaspeții-9), nervi foarte mulți. Scandalul arbitrilor continuă. Pe bună dreptate…

…Craiova, furată ca-n codru în “Groapă”! La 1-0 pentru Dinamo, fluierașul vâlcean Augustus Constantin n-a acordat juveților un penalty ce se vedea și din satelit! După o asemenea gafă, zisul arbitru ar trebui să-și dea demisia. Mai ales că nu e la primul jaf din carieră!… Degeaba a fost suspendat 8 etape, după care va putea fluiera a pagubă prin “B” și “C”. Culmea e că Dinamo, care se vaită că a fost văduvită în tur de arbitrii de vreo 10 (zece) puncte, a început și returul campionatului trecut tot cu un scandal: fluierașul Tiberiu Lajos a jucat în echipa “câinilor roșii”, pe care nu i-a lăsat la greu, pe terenul din Mediaș, unde a fost remiză! Cavalerul în negru a fost suspendat exemplar! Acum, nu mai fluieră. Fluieră alții aceeși melodie tristă în fotbalul românesc…

…Azi este 23 februarie. Găsesc un nume care își serbează ziua de naștere.. Poate vă spune ceva: Adrian Bumbescu! Face 50 de ani! Și, uite, așa…

…Vrem, nu vrem, astăzi, vom vorbi și despre “noaptea miracolelor” de la Sevilla, din 7 mai ’86, dar și despre seara super-europeană de la Monte Corlo, din 24 februarie 1987. Atunci, Steaua punea în vitrina fotbalului românesc două trofee rare, poate inegalabile pentru noi, Cupa Campionilor și Supercupa Europei. În acele două meciuri memorabile, titular în defensiva stelistă, craioveanul Adrian Bumbescu, venit pe lume în Bănie, la 23 februarie! Născut pe 23, cu Supercupa Europei în brațe, pe 24 februarie. Ce Destin minunat!

…Blondul oltean s-a impus repede printre apărătorii de stâncă ai primului eșalon, câștigând 7 titluri cu 3 echipe: câte unul cu Universitatea Craiova și Dinamo și seria rară de 5 consecutive cu Steaua. Debutase pe prima scenă la 18 ani, în august ’78, sub tricoul Craiovei, părăsea Divizia de elită la 31 de ani, în ’91, super-galonat la Steaua. A mai cunoscut de 4 ori  și bucuria Cupei României, o dată la Dinamo, de 3 ori la Steaua… A făcut un meci memorabil, la Leeds, în ’79, ca stăpân al redulei oltene, atunci, la întâia victorie oficială românească în Anglia, acel 2-0, cu Leeds, în Cupa UEFA, meci după care i-am zis în glumă că se poate lăsa de fotbal, căci mai bine de atât nu poate juca! Fusese uluitor… Și totuși, avea să bea șampanie din Cupa Campionilor, din Supercupa Europei, a ajuns și în Națională.

…Acum, a pornit de câțiva ani pe drumul antrenoratului, unde vrea să fie același caracter dârz, crezând mereu în Victorie! E secund la Concordia Chiajna, în cuplu cu Liță Dumitru. La Mulți Ani și succese, Adrian Bumbescu!

…Există un Destin. Mi-am dat seama de această axiomă (pentru a câta oară?!), făcându-mi documentarea pentru “pastilele” de History Sport, de la Telesport. Într-o singură zi, pe 17 ale lunii Făurar, la 12 ani distanță, s-au născut doi Făuritori de Mituri. Unul, la Ploiești, în 1951, altul, în New York, în 1963. Doi “gemeni” ai Legendei: Octavian Bellu și Michael Jordan, în ordinea anului venirii pe lume…

…Cel care s-a născut lângă sondele Ploieștiului, în urmă cu 59 de ani, a cucerit de mai multe ori America, fiind un fel de Brâncuși creator de “Păsări măiastre” în lumea gimnasticii. Se spune că este cel mai galonat antrenor al lumii! Cine altul decât Octavian Bellu!

…Acum 47 de ani, în Brooklyn-ul New Yorkului, Zeii trimiteau în Viață un copil-minune. Cel care avea să devină “Stăpânul Inelelor”, “Air Jordan” sau “His Airness”, cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor: Michael Jeffrey Jordan, magicianul  inegalabilului “Dream Team” care a încântat lumea peste un deceniu…

…După ce a debutat ca tehnician, acasă, la Petrolul Ploiești, în ’74, Octavian Bellu a urcat în atelierul de alchimie de la Deva, iar în 1990 a devenit mai-marele lotului național feminin de gimnastică. Și, flancat de Mariana Bitang, a transformat arta antrenoratului în știință exactă, logodind talentul de excepție al românului cu rigurozitatea absolut necesară căutătorilor de aur mondial.

…Născut în cartier cu Mike Tyson, micul Jordan avea să se mute repede în Carolina de Nord, acolo unde și-a început drumul fermecător spre stele. După ce a irupt uluitor în baschetul univeristar American -izvorul de aur al NBA-ului-, Michael Jordan avea să devină Starul Americii la Chicago Bulls, unde a câștigat absolut tot ce se putea imagina…

…Are, ca super-antrenor, o uluitoare colecție de metale prețioase, explorate pe “Colina” de la Deva și pe toate fusele orare ale lumii: 278 de medalii la 6 (șase) Olimpiade, Mondiale și Europene. O cifră ireală! Mai ales că 108 dintre laurii supremi sunt dintre aceia care pornesc tulburătorul Imn al țării. Alte 81 de medalii din argint și 87 de bronz. Fabulos!

…Ca “Stăpân al inelelor”, a triumfat în două Olimpiade, la Los Angeles și Barcelona, unde dirijorul astralului “Dream Team” a făcut din baschet Artă sublimă! Și au urmat 6 titluri, cu Chicago Bulls, în două “triple” (1991-’93, 1996-’98); 5 premii MVP; 10 prezențe în echipa NBA; 14 apariții All Star Game; de 10 ori cel mai bun marcator în NBA; de 9 ori cel mai bun apărător; de 3 ori cel mai bun recuperator; cea mai mare medie de puncte pe meci, atât în “regular” cât și în play-off (33,4 puncte marcate)!; un record de poveste SF: victorii în toate cele 72 de meciuri jucate cu Chicago Bulls, în sezonul ’95-’96!!!

…La prima sa Olimpiadă, cea de la Los Angeles, și-a dat doctoratul în antrenorat: 4 medalii de aur, prin Ecaterina Szabo (sol și sărituri), Simona Păuca (bârnă) și cea pe echipe; două de argint și două din bronz. 8 (opt) în total!… Era prima din cele șase Olimpiade prin care a făcut din vitrina sportului românesc un încântător Tezaur. Ultima serenadă sub balconul Zeilor, la Atena, în 2004, de unde s-a întors cu alt șirag de patru piese rare din aur: Echipa, Cătălina Ponor-regina la sol și bârnă, și Monica Roșu, la sărituri. Și, ca un minunat acord final într-o Simfonie a triumfului, sub Acropole, și 4 medalii de argint, plus una din bronz. Succese fără egal în gimnastica mondială care, logic, l-au desemnat de 5 ori drept cel mai bun antrenor român: în ’92, ’94, ’95, ’96, ’97. Pentru mai toți specialiștii, el este cel mai mare antrenor de gimnastică din lume, din toate timpurile.

…După primele 3 titluri consecutive cu “Taurii” din Chicago, în octombrie ’93, s-a retras, incredibil, un an de sub panou pentru a juca… baseball, în modestul team al “Baronilor” din Birmingham. S-a retras și a doua oară, în ’99, însă și-a spus cântecul de lebădă, doi ani, tot sub “inelele vrăjite”, în Capitala Statelor Unite, la Washington Wizards, fosta echipă a lui Ghiță Mureșan.

…După Atena, a părăsit laboratorul de alchimie. A refuzat oferte de milioane de dolari de la chinezi, americani și atâția alții seduși de știința lui Octavian Bellu de a făuri campioane. Toate, în fond, alte nume ale Legendarei Nadia: Ecaterina, Aurelia, Lavinia, Gina, Daniela, Andreea, Monica, Simona, Cătălina. O vreme a fost consilier prezidențial, la Cotroceni. Apoi, în conducerea Ministerului Tineretului și Sportului, de unde a demisionat, anul trecut, nemulțumit de politizarea conducerii sportului în România!

…Dincolo de panoul pe care l-a înnobilat cu Magia sa, a jucat, în ’96, și într-un film (“Space Jam”), iar în 2009 a fost imortalizat în Basketball Hall of Fame, înființată în septembrie trecut. Sub crezul aparte său despre joc: “Just play! Have fun. Enjoy the game”!

…Acum, este Președintele Academiei Olimpice de Excelență.  Excelența Sa, Octavian Bellu! Un alchimist al vremurilor noastre…

…Dincolo de toate onorurile, Michael cel Magnific a urcat în Pantheonul omenirii. Făcând din baschetul său Artă nemuritoare.

…Doi “Gemeni” ai Legendei, născuți în 17 februarie, despărțiți, însă, de 12 ani, Mituri care au fermecat Lumea-ntreagă cu harul lor divin…

…Ne place, nu ne place, la Olimpiada de iarnă, noi, românii, am fost de cele mai multe ori turiști. Mulțumind francezului Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne, pentru care important era să participi, nu să câștigi! Și totuși, chiar dacă sportivii noștri au însemnat de cele mai multe ori “elemente de decor”, avem o istorie interesantă și la Olimpiada albă…

…Sportivii români au participat la 18 din cele 20 de ediții disputate până acum! Au lipsit la debutul Jocurilor Olimpice de iarnă, în 1924, la Chamonix, chiar dacă Iorgu Arsenie și Tita Rădulescu au coborât cu bobul lor de lemn în turneul preolimpic. “Olimpicii” noștri n-au făcut deplasarea nici la a 8-a ediție a Jocurilor de iarnă, din 1960, în California!

…Cei mai mulți sportivi români la o Olimpiadă hibernală s-au consemnat în 1980, la Lake Placid, în SUA, unde s-au deplasat 35 de “tricolori”. Am avut 33 de concurenți la Innsbruck, în 1976, nereușind, însă, vreun punct! Zero puncte pentru noi și la ultimele Jocuri de iarnă, de acum 4 ani, la Torino, unde am deplasat 25 de competitori. La Vancouver vor luat startul și 28 de români. Cum va arăta punctajul?, iată o  întrebare incomodă…

…Cei mai puțini sportivi români la Olimpiadă albă, numai 11, la Calgary, în Canada, acum 22 de ani. Puțini și la Sapporo, în 1972, numai 14 la număr! Cei 14 s-au întors, însă, din Asia, cu două puncte!

…Cele mai bune rezultate la Jocurile de iarnă s-au înregistrat, de departe, la Grenoble, în 1968. Atunci, în Franța, s-a obținut Unica medalie pentru sportivii noștri, “bronzul” de la bob-2 persoane, datorat valorii de excepție a lui Ion Panțuru și Nicolae Neagoe. Tot la a 10-a ediție de iarnă, delegația română a mai reușit și o clasare imediat sub podium, prin bobul de 4 persoane (Ion Panțuru, Petre Hristovici, Gheorghe Maftei și Nicolae Neagoe), adică alte 3 puncte. Grenoble, unica noastră Olimpiadă de iarnă de 7 puncte! Și a aplauzelor primite de micuța Beatrice Huștiu, care, la 11 ani și jumătate, a devansat în concursul de patinaj artistic 12 competitoare, aducându-i laude și din partea reginei gheții de atunci, frumoasa americancă Peggy Fleming.

…Un alt loc 4 și la Albertville, în 1992, obținut la sanie-băieți, prin Ioan Apostol și Liviu Cepoi, cei care, peste doi ani, la Lillehammer, intrau din nou în punctaj, venind pe poziția a 6-a! Alt loc 6, la Albertville, prin patinatoarea de viteză Mihaela Dascălu, la 1.000 m., o frumoasă surpriză!

…Două locuri 5 pentru reprezentanții noștri. Gheorghe Vilmoș, la biatlon 20 km., în 1964, la Innsbruck, unde, în echipa de hochei a României a jucat și… Ion Țiriac! Al doilea loc de două puncte, poziția a 5-a, acum 38 de ani, la Sapporo, în Țara Soarelui Răsare, prin echipajul de bob-2 (Ion Panțuru-Ion Zangor), certați la întoarcere de “conducerea de partid” că n-au adus medalii! Despre condițiile mizerabile, în schimb, “conducerea pcr” tăcea chitic…

…Aceasta a fost zestrea noastră la Olimpiadele de iarnă. Unde, de 16 ani, de la acel loc 6 la sanie băieți, n-am mai adus un punct. Poate, acum, la Vancouver, vor răzbuna trimișii noștri lunga secetă de iarnă! “Veterana” Eva Tofalvi, proaspeții campioni mondiali de juniori Reka Ferencz și Paul Pepene… Visăm și noi la minuni, ca orice român, cum spuneam, săptămâna aceasta, la Telesport!

La București, Olimpiada de iarnă a început, de fapt, de peste o săptămână! Cu zeci de mii de participanți la schi fond și patinaj de supraviețuire, în fiecare zi, pe străzile Capitalei…

…Toate drumurile sportului mondial duc spre frumosul Vancouver. Acolo, în Westul din Nordul american, ia startul, vineri, a XXI-a Olimpiadă de iarnă. Și lumea-ntreagă se pregătește de performanță și spectacol… Emisiunea mea de la Telesport, “History Sport”, mi-a prilejuit, prin documentarea necesară, o frumoasă călătorie în istoria Jocurile hibernale. Așa am descoperit o Carte cu povești adevărate pentru cei mari…

…Olimpiada albă urma să-și înceapă istoria exact la 20 de ani de la lansarea Jocurile Olimpice moderne de vară, în 1896, la Atena. În 1916, însă, Întâiul Război Mondial a mistuit visele și liniștea lumii. Așa încât Jocurile Olimpice albe pleacă la drum abia în 1924, în Franța, la Chamonix, sub titulatura “Săptămâna internațională a sporturilor de iarnă”. De atunci, 20 de ediții, cu șase mai puține decât Jocurile de vară…

…68 de ani, cele două Olimpiade, de vară și de iarnă, au mers mână-n mână. Din 1994, însă, iarna n-a mai fost ca vara, și, la Lillehammer, în Norvegia, a început  noul ciclu olimpic, Jocurile de iarnă disputându-se la 2 ani între cele de vară.

…Dacă la ediția inaugurală, din 1924, au participat 16 țări, la ultima, cea de la Torino 2006, au defilat 85 de state, ceea ce va rămâne recordul absolut al competeției, din moment ce la Vancouver vor fi în arene sportivi sub 81 de drapele.

…În acest Februar, Canada găzduiește a doua Olimpiadă de iarnă, după cea din 1988, de la Calgary. Țara care a organizat cele mai multe Jocuri Olimpice de iarnă, însă, SUA, cu 4 ediții, dintre care două la Lake Placid, în 1932 și 1980, una în…California (Squaw Valley), în 1960, ultima în Utah, acum 8 ani. Câte 3 organizări a câștigat Franța, ediția de debut, Chamonix, în 1924, Grenoble 1968, ce nume frumos pentru noi, românii (cu unica medalie din istorie, “bronz” la bob-2, Panțuru-Neagoe!), și Abertville 1992. Austria, Elveția, Italia și Norvegia au găzduit câte 2 ediții, Germania-una, în timp ce Jocurile de la Sarajevo, din 1984, în Iugoslavia pe atunci, înseamnă unica Olimpiadă albă în Estul Europei. În 2014 va veni și a doua Olimpiadă estică, la Soci, în Rusia… Avem și două ediții asiatice, ambele în Japonia, Sapporo-1972 și Nagano-1998.

…Într-un cuvânt, din 20 de ediții disputate până acum, Europa a găzduit de 12 ori Jocurile Olimpice de iarnă, America de Nord în 6 rânduri (al 7-lea, acum, la Vancouver), în timp ce Asia are două orgănizări. Cum următoarea Olimpiada Albă se va diputa, în premieră, în Rusia, rămâne să-și tot aștepte rândul Australia sau, de ce nu, și Africa!

…Amatorii de statistici pot alcătui și un clasamentul pe medalii All Time. Un astfel de top este dominat de… URSS, care a câștigat nu mai puțin de 8 ediții: 1956, 1960, 1964, 1972, 1976, 1980, 1988, 1994 (când a participat sub drapelul Rusiei). Recordul de medalii al sovieticilor-29, în 1988, la Calgary. Cele mai multe medalii de aur-13, la Innsbruck, în 1976.

…Norvegia ocupă locul secund în top-ul medaliilor, cu 7 ediții câștigate: 1924, 1928, 1936, 1948, 1952, 1968, 2002. Cele mai multe medalii, în 2002, la Salt Lake City, 25, dintre care 13 de aur! … Germania, pe treapta de bronz a clasamentului pe medalii, cu 3 ediții câștigate, 1992, 1998 și ultima, la Torino, cu 29 de medalii (11 de aur)!

…La polul opus, cu câte un singur triumf în Olimpiada de iarnă, SUA-în 1932, acasă, la Lake Placid, Suedia, în 1948, la Saint Moricz, la egalitate cu Norvegia, și fosta RDG-în 1984, la Sarajevo!

…Într-un clasament al ocupantelor locului secund în totalul de medalii, de 4 ori apare ex-RDG, de 3 ori-SUA, Norvegia și Germania, de 2 ori-Austria și URSS.

Statele Unite dețin recordul locului 3 All Time în cele 20 de ierni olimpice, cu 5 poziții de bronz.

…Care va fi podiumul medaliilor la Vancouver?, aceasta-i întrebarea iernii! Încercați un pronostic?…

…Ziua lui Hagi! Ziua Regelui! Pe vremuri, Ziua Majestății Sale se sărbătorea la 10 mai. De vreo 15 ani, în fotbalul nostru ea se celebrează la început de Făurar, pe 5 februarie.

Se implinesc 45 de ierni-primăveri, de când, în Săcelele de lângă mare și nu de sub Postăvar, Zeii presărau pulbere magică pe ulițele satului pline de copilandri. Acolo, și, apoi, pe nisipul mirific al Tomisului, s-a zămilsit un Pescăruș cu zbor înalt și lung, ce l-a dus până pe tronul de Rege în imperiul fotbalului mare, alături de Pele, Maradona, Platini și atâția alții, încântați și ei de dansul fascinant al copilului Mării Negre și de “torpilele lui aerodinamice”, cum am zis la Telesport.

Este greu să găsești metafore pentru sărbătoritul de astăzi, din moment ce jocul lui înseamnă una dintre Metaforele “sportului-rege”, Platini decretând că “Hagi a dat o altă dimensiune legilor fizicii”. Un argument ar fi, cred, capodopera de la World Cup ‘94, golul acela halucinant înscris în poarta Columbiei, suficient ca marele Pele să-l înnobileze drept “Cel mai bun de la Mondialul american”.

Țin de Legendă golul marcat de la centrul terenului, sub tricoul lui Real Madrid, cel din poarta Kievului, la Monte Corlo, în 24 februarie ‘87, care așeza Supercupa Europei în vitrina de preț a Stelei, sau finalul de carieră, ca sultan divinizat pe Bosfor, la Galatasaray, unde, tot cu Lucescu-senior la timonă, a dus și o Cupă UEFA (4-1, cu Arsenal, la penalty-uri, în finala de la Copenhaga!) și altă Supercupă a Bătrânului Continent, după istoricul 2-1 cu “galacticii” Realului Madrid!

Peste “salba de aur” din Divizia A (două titluri de golgeter, cu Sportul Studențesc; 3 titluri de campion și 3 Cupe cu Steaua; 222 meciuri, 141 de goluri marcate, inclusiv pentru Farul, echipa în care a debutat pe prima scenă), dincolo de jocurile din arena spaniolă (două sezoane la Real și tot atâtea la Barcelona) și cea italiană (doi ani la Brescia), peste apoteoza de sub Semilună, se află cea mai dragă echipă a lui Hagi, Naționala!

…125 de jocuri sub tricolor! 35 de goluri marcate. 6 prezențe la turnee finale (3 la Mondiale, 3 la Europene). 18 ani ascultând Imnul, cu mâna la inimă. Cu debutul dintre fiorduri, în august ‘83, 0-0, la Oslo, sub comanda lui Mircea Lucescu, și a doua retragere, definitivă, la Euro 2000, cu marea Italia adversar și Emeric Ienei pe bancă. Se mai retrăsese o dată, dar a revenit salutar să fericească milioane de români din lumea-ntreagă cu întâia victorie a “tricolorilor” în dauna Ungariei (2-0, la București)…

…Ca antrenor, a avut ghinion. A debutat în meserie direct la Națională, cu un 2-0 istoric, la Budapesta (întâia victorie românească oficială pe terenul ungurilor!). A urmat, din păcate, nefericitul “baraj sloven”, pentru Mondialul asiatic, 1-2, la Lubljana și 1-1, în Ghencea. Rezultate scrise și de doi arbitrii potrivnici, danezul Nielsen și germanul Krug. Dacă n-ar fi fost acei “cavaleri ai tristei figuri” și ghinionul ca Rudoanja să nimerească un gol, la București, cum n-ar mai izbuti în zece vieți, dacă Naționala ar fi mers la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, astăzi, Hagi ar fi fost și un foarte mare antrenor. Așa, însă…

…A mai pregătit Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Steaua. Succesele au fost câteva. A obținut Cupa Turciei, cu Cim-Bom-Bom, în mai 2005, după un 4-1 de senzație în finala cu eternul rival Fenerbahce. Și a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, toamna trecută. Scârbit de “circul” patronului Gigi Becali, finul lui (!), s-a retras din antrenorat. N-a acceptat orice propunere. Nici Galata pentru câteva luni, nici o echipa oarecare din Spania, nici team-uri din Cipru, Rusia și Grecia, nici naționala Bulgariei. Ceea ce mă face să cred că antrenorul Gheorghe Hagi nu și-a spus ultima replică pe scena miracolelor…

…Peste șutul lui diabolic, peste ruperile de ritm paralizante, peste colecția de performanțe inegalabilă pe plan autohton, peste seriozitatea totală și dragostea-obsesie pentru acest veritabil Alter Ego, care a fost și rămâne Fotbalul, cel născut la început de Făurar, meșterul făurar al “Generației de aur” a urcat în Legendă prin Arta sa sublimă, suprinsă inegalabil de un senior al fotografiei artistice, Sorin Radu, din New York!  Cel  care l-a prezentat lumii pe Hagi în simbioză cu o minge vrăjită și cu arcușul fermecat al lui Stradivarius.

Dincolo de arenă, Hagi este, astăzi, Ctitorul Academiei de fotbal ce-i poartă numele, în briza mării care l-a zămislit, ca o continuare a Fabricii de valori “Luceafărul” (ce idee excelentă a anilor ‘80, abandonată iresponsabil!).

Gică Hagi mai înseamnă sportivul român despre care s-au scris 3 cărți (una de către Grigore Cartianu, două de către Gheorghe Nicolaescu) și o piesă de teatru (“La răscruce de Hagi”, în 2005, purtând semnătura mea). Numele lui mai figurează și pe coperților altor două volume: “Cu Hagi &. Com. de la Roma la New York, via Cardiff”, de Gheorghe Nicolaescu, și “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, scrisă de mine, la cald, după Mondialul din Statele Unite, tulburat de bucuria de spectacol bun a yankeilor, care l-au urcat imediat pe Machedon într-un triptic magic pentru ei: Nadia-Ilie-Gică Hagi.

Ei sunt adevărații Ambasadori fără vârstă ai României în lume!

La început de februarie, când zările visează Primăvara, în fotbalul nostru se reaud acorduri din “Oda Bucuriei”.

La mulți ani, Gică Hagi!

…O simplă constatare care spune multe. Antrenorii români care au câștigat ultimele patru titluri de campioni naționali la fotbal au… emigrat! Unde?… Cosmin Olăroiu (Steaua-2006, în Emiratele Arabe Unite), Mircea Rednic (Dinamo-2007, în divizia secundă din Rusia, la Alania Vladikavkaz!), Ioan Andone (CFR Cluj-2008, în Cipru, Emiratele Arabe și, de trei zile, la ȚSKA Sofia!), Dan Petrescu (Unirea Urziceni-2009, în liga a doua rusă, la Kuban Krasnodar)! Patru nume și patru direcții care vorbesc de la sine…

…Evadările din această iarnă, a lui Dan Petrescu, în “B”-ul estic, și a lui Ioan Andone la… Steaua bulgarilor (ȚSKA, echipă fără ștaif european, cu un punct în grupele Ligii Europei; locul 2 în campionatul de la sud de Dunăre, la 4 puncte de liderul Litex Loveci!) readuce în discuție o primă întrebare. De ce au ales “campionii” ultimilor patru ani din România să migreze într-un fotbal valoric sub cel al nostru, nici el prea răsărit? Cum am opinat și într-o recentă intervenție la Telesport, răspunsul meu nu se reduce doar la un cuvânt: banii! Mai intervin în discuție batjocora la care-s supuși antrenorii români de către patroni, nesiguranța și, deloc de ignorat, lipsa lor de imagine (ar fi fost mai corect să fi zis lipsa de valoare?!) în fotbalul mare.

…Scurtă (dar necesară) incursiune în memorie. Ce antrenori români au existat în fotbalul european de top? În Vest?… Lista este foarte scurtă. Regretatul Ștefan Kovacs, la marele Ajax și directorul tehnic al Federației Franceze de Fotbal!… Mircea Lucescu, câteva luni la Inter Milano…  Ladislau Boloni, la Sporting Lisabona, Monaco și, acum, la Standard Liege (ajunsă pe locul 8 în campionatul belgian)!… În rest?!

…Anghel Iordănescu, “cel mai bun antrenor român al secolului trecut”, n-a făcut mai nimic în Grecia. S-a impus, însă, în fotbalul arab, plini de bani, dar departe de “marea arenă”… Tot în lumea arabă (unde se află și acum!), Ilie Balaci s-a umplut de țechini și de trofee… Emerich Ienei, timonierul Stelei la unica, irepetabila “Sevilla ‘86″ și al calificării Naționalei la Coppa del Mondo ‘90, n-a izbutit nimic la naționala Ungariei… Prin Balcani, și-au încercat norocul, fără a ieși din banal, Mihai Stoichiță (și în Bulgaria, la Litex Loveci, nu doar în Panama, Kuweit și Armenia!), Gigi Mulțescu, Țiți Dumitriu, Sorin Cârțu, Marian Bondrea, Ștefan Stoica, Ilie Dumitrescu și mulți alții. Șeful Școlii federale de antrenori, Mircea Rădulescu, a condus trei naționale africane (Algeria, Egipt, Siria, plus pe cea a României, pentru 10 partide, în perioada 1990-1991!)… Gabi Balint a antrenat prin Transnistria, după care a ajuns “secundul” lui Mircea Lucescu și, apoi, al lui Gică Hagi, în Turcia. Și, așa, am ajuns la excepțiile de la regula mediocrității în care se zbat tehnicienii români plecați peste hotare.

…Mircea Lucescu rămâne singurul antrenor român, după Ștefan Kovacs, cu performanțe notabile în afara României. A cucerit Cupa UEFA, atât cu Galatasaray (inclusiv Supercupa Europei), cât și cu ucrainenii de la Șahtior Donețk (unde se află și acum). Ladislau Boloni a dobândit titlul în Portugalia (cu Sporting) și Belgia (Standard), ba a jucat și în Cupa UEFA cu francezii de la Rennes, iar cu Standard s-a calificat în primăvara europeană 2010. Gică Hagi a reușit să câștige Cupa Turciei cu Galatasaray (4-1, cu eternul rival Fenerbahce, în finala din 2005). Rezultate demne de luat în seamă. Dar, cam asta-i tot!…

…La ora aceasta, cu excepția lui Boloni, antrenorii români sunt cantonați în Estul european și în Orientul Mijlociu. Doi dintre ei (D. Petrescu și Rednic!) chiar în divizia secundă a Rusiei!?! Presa europeană nu vorbește, însă, laudabil decât despre unul: Mircea Lucescu. Singurul care nu și-a umbrit numele de dragul banilor…

…Din punctul meu de vedere, cei patru ultimi antrenori-campioni ai României au făcut un pas înainte, sub aspect financiar, unul (dacă nu doi) înapoi, ca nivel al fotbalului în care au evadat. Ba, în cazul lui Ioan Andone, cred că au fost doi pași înapoi, și la bani, și la valoare.

Rămâne ca viitorul apropiat să confirme sau să infirme opinia mea!