Etichetă: Margareta Pâslaru

PIAȚA CHIBRIT, UNDE AM COPILĂRIT, FERMECAT DE LEGENDE!

…O fotografie rară, de Arhivă Sentimentală! Piața Chibrit, locul unde Bulevardul 1 Mai se termina în Calea Griviței, la doi pași de Podul Constanța, pe care trecea trenul spre mare, descoperită de mine târziu, prin anul III de facultate… Piața Chibrit, Ținut de neuitat al Copilăriei mele, pe strada Dornei, în stânga blocului Turn ce se vede în acest crâmpei de istorie, din 1964… Una dintre străzile amintind geagrafia României: Arad, Bucegi, Carpați, Dej, Mircești etc. Aici, în cartierul ceferiștilor, am venit pe la cinci-șase ani și am plecat la 31 de toamne bogate. Tărâmul unde și copacii fredonau „Rapid, Rapid, cadână zvăpăiată”, iar de Sărbători, când veneau colindătorii, minunatul meu Tătic le spunea că-i primește „cu Steaua”, numai dacă vor cânta „Rapidul sus răsare!”, ceea ce devenise obicei, și se buluceau copilandrii cartierului, căci tata era om de viață și foarte generos din fire…

…Aici este Cartierul în care, iarna, la intersecția străzii Dornei cu Ceremuș, în glasul roților de trenuri ce treceau la nici o sută de metri, jucam hochei, fără patine, cu două bețe legate și bătute în cuie să aducă a crosă, înghețam până-n noapte, de veneau părinții să ne cheme acasă, ne mai și certau, însă eram fericiți visând-ne hocheiști, sub becurile de pe stâlpii înghețați… Am jucat și mini-rugby, în curtea casei părintești, unde pusesem un but și am pustiit repede tot ce erau flori, rond de zarzavaturi, încingând miuțe de veneau nu doar copii, ci și părinții de pe două-trei străzi, ba intra în grămezile dezordonate și surioara mea Monica, la nici șase anișori… Într-o zi, printre spectatori, și băiatul unui mecanic de locomotivă de la câteva case de noi, un vlăjgan care căra câte trei-patru așa-ziși adversari, când l-am ademenit să între în terenul fericirii noastre. Juca fotbal la juniorii Rapidului. L-am întrebat dacă nu vrea să facă și rugby, că mi se pare foc de dotat pentru acest sport. N-a zis nu, nici da, dar în zece zile eram cu Emil în “Parcul Copilului”, citadela mulți-campioanei “Grivița roșie”, prezentându-l vestitului antrenor “Ahoe, un salut din vechea Troie”, poetul Tudor George! Minunea de om care m-a învățat să nu fumez  (n-am “ars” o țigară în viața mea!), să cred în mine și să mă țin de carte… Nu peste mult timp, Emil, băiatul mecanicului de locomotivă de pe strada Dornei din Piața Chibrit, Enciu Stoica pe numele din acte, a devenit titular în Naționala de rugby a României, care avea să învingă, în Giulești, puternicul “XV” al Franței!… După un deceniu de glorie, ecoul unei lovituri primite în acel meci dur avea să îl macine parșiv, ascuns, din păcate, irecuperabil…

…Fotbalul l-am început peste șinele ce duceau la Constanța, pe o tarla denivelată dinspre trenurile ce o luau spre Valea Prahovei, de câte ori nu visam că merg la Bușteni, unde părinții m-au lăsat la o gazdă, câte o lună în două veri, să mă fortifice aerul Bucegilor… Acolo am cunoscut farmecul maidanului, acolo am și învățat să înjur, la „Tremurici”, în triunghiul dintre liniile ferate, lângă un mic tunel părăsit, din război, ne hârjoneam în jurul unei mingi leșinate, ne băteam, nu glumă, cu „șmecherii” din Calea Giulești, și, tot acolo, am făcut întâia oară pe arbitrul de fotbal, la vreo 16-17 ani, când nimeni nu voia să mai arbitreze, că îl huiduiau toți… Iarna, acolo, lângă tunelul părăsit, era o nebunie, de dimineața până-n noapte ne dădeam cu săniile și cu foi din plastic de pe dealul de trei-patru metri înălțime…

…Piața Chibrit, de unde, pe când trecusem de opt ani, la două duminici, părinții mei mă duceau pe Calea Griviței, spre Gara de Nord, cu tramvaiul nr. 6 sau nr. 10, două stații, coboram la poalele Podului Grant, îl treceam la pas, intram fascinat la Teatrul Giulești, la matineu, îmi plăceau spectacolele de teatru, asta și voiau să știe ai mei, după două ore și ceva luam prânzul peste drum, la o terasă, nu erau blocuri, pe atunci, prin ’53-’54, era un lăutar ce-i cânta lui tata la ureche, după ce terminam masa, neapărat cu două clătite cu dulceață de cireșe amare, mama pleca singură peste șine, pe Podul Grant, spre casă, eu cu tata urcam în tribuna a II-a a Stadionului Giulești, descoperisem și fotbalul, îmi plăcea și el, îmi place și acum, ca și teatrul, patimile mele fără de sfârșit pe care minunații mei părinți, Dumnezeu să-i odihnească-n pace, le-au sădit în sufletul meu atât de curat, la acea vârstă…

…Piața Chibrit, unde l-am avut vecin pe Nea Tinel Stănescu, „Zimbrul” fără de egal în poante, stătea în blocul din colțul străzii Dornei, de cum treceam linia de tramvai… Și pe Bebiță Năsturescu, el locuia în blocul ca suspendat deasupra Podului Constanța, pe sub care treceau tramvaiele nr. 6 și nr.10, al doilea cotind la stânga, pe Șoseaua Chitiliei, de unde se făcea o stradă, tot pe stânga, acolo, un an, am fost elev la “Costeasca”, Liceul nr.6, ce s-a mutat, apoi, în Pajura… La o stație de tramvai, lângă Liceul “Aurel Vlaicu”, locuia Dan Coe, și Dinu cel mic, Costică, îl invidiau toți pentru prietena lui, o blondă trăznet, pentru cei doi fotbaliști-fotbaliști chiuleam de la școală să-i vedem în echipa Rapidului… Colegă de cartier, ba un an și de liceu, la „Costeasca”, și Margareta Pâslaru, o voleibalistă de îngropa mingea când apărea la fileu… Iar la doi pași, a copilărit o altă Regină a muzicii ușoare românești, Angela Similea, pe care, întâia oară, am aplaudat-o în Sala de festivități de la uzina „Laromet”, unde făceam, la capătul tramvaiului nr. 6, practica de licean…
…Doamne, și câte atâtea alte amintiri de vis n-am în Piața Chibrit, acolo, în fotografia asta ce m-a răscolit până la Lacrimă!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

CEA MAI FRUMOASĂ ANIVERSARE!

…Nu cred că am primit vreodată atâta atenție, de Ziua mea de naștere, ca în acest final de octombrie 2016! Peste 8.000 (opt mii!) de vizualizări pe Facebook, la mica mea însemnare. Câteva sute (”!?!) de urări din lumea-ntreagă! De la copiii mei scumpi, de la rude, de la prieteni, colegi, parteneri de bine și de rău, în Viață, în presă, în Lagăr, pe Taxi, atâția oameni mereu dragi sufletului meu, din cele două Universuri ale mele-Patimi fără de sfârșit, Fotbalul și Teatrul, descoperite, simultan, la șapte ani, la Teatrul și Stadionul Giulești, unde nemuritorii mei Părinți mă duceau la două săptămâni!… M-au tulburat mai toate mesajele. Și m-au întinerit, Privind înapoi cu mândrie!..

…Spre anii Liceului, unde am fost coleg pentru un an, cu minunata, generoasa Margareta Pâslaru, Regină a muzicii ușoare, dar și actriță de noblețe în „Opera de trei parale”, montată de Liviu Ciulei, la „Bulandra”, colegă de zbor peste Ocean, unde Viața ne-a dus pe ambii și ne-a reîntors Acasă pentru sublimul limbii române…

…Spre anii de tinerețe nebună, când, spre a demonstra că există și arbitrii corecți, am riscat, ca ziarist cunoscut, să pun fluierul în gură și să iau fanionul ce năștea furtuni. Am fost coleg de generație (și de teste!) cu Adrian Porumboiu, pe care regretatul colos al arbitrajului românesc, Nicolae Rainea, mi l-a recomandat, într-o noapte, în trenul de Cluj, drept „unul dintre viitorii mari arbitri români”, pe când Adrian nici nu începuse Cursul nostru de cavaleri al fluierului de la FRF!… Adrian Porumboiu și Ion Crăciunescu au devenit prietenii mei, idolii mei, pentru Verticalitatea lor atât de incomodă, imposibilă într-o lume strâmbă (ca și acum!). Mi-au trimis, ambii, mesaje-urări,atât de frumoase, încât mi-au dat lacrimile!
…Ca și rândurile unor colegi de breaslă, și urările din seara Zilei de 31, la Clubul Dramaturgilor, ca și petala de suflet aruncată curcubeu pentru Ziua mea din Australia și Canada, din New York-ul sufletului meu, Florida și, firește, Los Angeles, din Italia, țara mea-cântec de Viață, unde am trudit pentru Viza spre Libertate, din Austria, Norvegia, Suedia, Germania, Elveția, Spania și Franța, din Bulgaria, Serbia și Basarabia, din toată România iubită cu lacrimă până voi pleca, Acolo, Departe…

…Am plâns de fericire, spre miez de noapte bucureșteană, când, din Los Angeles, la telefon, răsunau acordurile de neuitat „Mulți Ani Trăiască”, intonate în nemuritoarea limbă română de micuța mea mare tezaur- nepoțica Genevieve, de minunata noră Karina și de flăcăul meu cel mare Ducu, suflet de aur (ca și tatăul lui, nu?!)…

…Că unii, de care ani buni m-a legat Speranța, au uitat de Ziua mea, n-a mai contat, la câte Onoruri am primit!… La cât Soare am primit în acest 31 octombrie 2016, n-am mai văzut nicio umbră, nici ca…”Fiică a Luminii” (Lucian Blaga).

…Unul realmente de excepție, cel trimis de excelenta Actriță Dorina Păunescu, care m-a felicitat, postând pe Facebook o fotografie cu unul dintre Idolii mei, Model de viață, Anthony Quinn!… I-am răspuns, imediat, tulburat: „Sărut mâna, Dorina, este una dintre cele mai frumoase urări primite, știindu-se Ținerețea uluitoare a celebrului meu pasager din taxiul de la New York!”… La care minutata Actriță a dat imediat replica:”Întâmplări extraordinare se întâmplă oamenilor extraordinari!… Căci ce altceva este taxiul tău cu amintiri?…La mulţi ani!”…

…NU AM CUVINTE să mulțumesc miilor de Oameni care mi-au zămislit CEA MAI FRUMOASĂ ANIVERSARE!
…TUTUROR, buchetul meu mare, mare, cu gânduri mereu însorite!

„SALVAREA” M-A LUAT DIN… FARMACIE!

…Opt zile m-am chinuit cu o răceală, viroză, bronșită și atâtea alte diagnosticuri date la telefon de cunoscuți, fie farmaciști, medici, fie de unii are mereu le știu pe toate. Toți mi-au interzis să iau antibiotice, cum am făcut mai mereu și am scăpat de necazuri în cel mult șase zile. Acum, cuvântul de ordine a fost “tratament total naturist, menajează organiamul. Și așa îl bombardezi cu tratamentele pentru cancer și inimă”. Vindecarea urma să vină cu Esberitox, Redoxon, Vitamina C, Nurofen pentru răceală și gripă, Grin tuss, pastille de propolis, ceaiuri cât cuprinde stomacul… M-am conformat, trei zile n-am ieșit din casă, m-am… naturizat, am ratat finalul “Galei VedeTeatru” de la Buzău, am schimbat câte patru-cinci tricouri pe noapte, dar nicio îmbunătățire. Dimpotrivă!

…Tusea s-a agravat, noaptea a devenit cumplită, din 20 în 30 de secunde tușeam de răsuna blocul, mă cutremuram și nu dormeam . “Nu se rezolvă peste noapte, e o bronșită urâtă!”, mă linișteau amicii. Într-o noapte, joi spre vineri, în plină criză convulsivă, am simțit că-mi crapă capul, pe stânga și pe dreapta venele zvâcneau gata să dea sânge, umbra unui atac cerebral mi-a luat somnul, telefoane, ia „Nurofen forte”! Două pastile, ca șoc, în prima doză, și o căciuliță pe cap, taman când s-au pornit căldurile peste București…

…Teatrul mi-a furat o Clipă tusea, durerile de cap, sâmbătă după-amiază, nu puteam rata frumoasa, minunata „uvertură” de la Festivalul Comediei Românești-festCO. Toate bune și frumoase, sub fericirea „Serii Radu Beligan”, magnific în „Lecția de violoncel” de Mona Radu și în lunga „piesă” de autografe, după spectacol, pe volumul „Între acte”. Ajuns acasă, a reînceput coșmarul, tuse în rafală, ochii grei, lăcrimând, nasul-ciușmea, iarăși o noapte cârpită, poate două ceasuri de somn.

…Duminica, băiat cuminte, în apartamentul meu de la etajul 8 devenit saună. Afară, lumea dansa pe alei de Primăvară… Luni, cutezător, dar inconștient, plec la drum de zi, până la Giurgiu… Aerul condiționat din microbuzul-navetă m-a prins fără pălăriuța mea talisman-vara. Din nou tuse, ca un potop, să mă termine… L-am sunat pe excelentul medic Nicolescu, din Giurgiu, nu a răspuns, ne-am cunoscut cu decenii în urmă într-un avion ce venea de peste Ocean, dânsul se repatria din Canada, se reîntorcea acasă, în briza Dunării, unde aveam să ajung și eu pentru o premieră. Am devenit, prin ani, prieten cu unul dintre cei care iubesc teatrul, distinsul doctor Nicolescu, solul lui Hipocratte a devenit amicul și, practic, medicul Teatrului „Tudor Vianu”… Anul trecut m-a pus pe picioare în trei zile, cu un antibiotic ales la fix, „Avelox”. M-a sunat din microbuzul ce mă ducea spre București, sfâșiat de tuse, i-am spus de ineficientul, pentru mine, tratament cu naturiste. Mi-a pus multe întrebări despre simptomele stării mele și mi-a recomandat „Acc” (pentru fluidizarea tusei) și „Tinctură de echinaceea”, ca susținător al imunității. „Dacă mâine, pe vremea asta, nu s-a îmbunătățit starea, treceți pe Avelox!”, a încheiat doctorul de suflet, care mereu a pus diagnosticul perfect!. Am luat două doze de Tinctură și pastila de ACC, dar noaptea a fost cumplită, la un moment dat, pe la 3, am avut senzația că leșin de atâta durere dată de tuse. „Trec pe antibiotic!”, am decis. Experimentul cu naturiste nu putea reuși pe un organism salvat numai de antibiotice. Când toată viața alergi suta de metri, nu vii la maraton…

…”Avelox”-ul nu se dă fără rețetă. Rețeta nu o pot lua decât de la medicul de familie. Medicul de familie are, azi, marți, program de după-amiază. Ajung la Policlinică de pe „Drumea Rădulescu”, aproape de ora 15, într-un sfert de oră plec cu rețeta de Avelox și Erdomed, după ce doamna doctor Ionescu m-a controlat atent la plămâni și la inimă. „Totul este OK!”, m-a liniștit dânsa. Mi-a luat și tensiunea, 12,8, excelent!…Până la „Farmacia Dona”, de la Șincai, am făcut vreo cinci minute, târându-mi trupul sleit de boală. M-am ferit de soarele toropitor. În farmacie, aer condiționat. Când mi se pregătea rețeta, am simțit o undă de leșin dând năvală peste mine. Gândul m-a dus la înmormântarea regretatului meu prieten de aur, regizorul și traducătorul de excepție Vili Peveli Nikolov. Eram, în final de iulie trecut, în minunatul lui sat natal Florentin, unde se vorbește și bulgară și română, pe malul Dunării, la 16 kilometri de Vidin. Căldură oboseala drumului, supărare, bocitoarele… Am simțit „unda neagră”, n-am apucat să iau un pliculeț de zahăr, că m-am dus. N-am mai știut nimic de mine. Dacă un bătrân bulgar școlit de viață nu mi-ar vârât cu forța o lingură printre dinții încleștați, azi se pregăteau ai mei de pomana pentru un an…

…Azi, 27 mai, la ora când trebuia să fiu la lansarea Albumului minunatei Margareta Pâslaru, inițiatoarea superbului proiect „Actorii cântă” zămislit de un suflet din scripturi rare, când eram fericit să onorez Invitația fermecătoarei mele colege de liceu și de exil american, m-am prăbușit pe o banchetă din Farmacia Dona și, o clipă n-am știut unde mă aflu. Cineva mi-a adus un pahar cu apă, peste nici patru minute (!!!) a venit „Salvarea”, o chemase farmacista care-mi pregătea rețeta, m-au luat în primire trei băieți tineri, profesioniști de nota 10. I-a speriat tensiunea, 6,4!  Lipotimie… Mi-au cerut permisiunea să mă ducă la Spitalul Universitar de Urgență, au adus un scaun cu rotile, de două ori mi s-a luat tensiunea în Salvare, dar nu depășea 7,3 (!!!), spre neliniștea lor, în 13 minute targa înălțată intra, cu capul înainte în spitalul înțesat de lume. Nu știu de unde mi-a venit un gând negru: mai ies eu de aici? Doamne, mâine, miercuri, spre seară, marele iubitor al scriitorilor, Ioan Cristescu, noul și dinamicul director al Muzeului Literaturii Române, dar și productiv director de editură, mi-a aranjat lansarea, în festCO, a volumului „Monolog în doi cu moartea la ușă”, încununat cu Marele Premiu de Dramaturgie-monodramă, la Gala Star, Bacău, 8 aprilie 2014. Mai ajung eu?!…

…Pus pe un pat cu rotile, cu două balustrade ca la țarcurile pentru pici, am fost repede băgat în circuitul vieții, la „Departamentul Urgențe Majore”, semn că nu-i a glumă… În salonul în care am aterizat, numai bătrâni, în special femei. Medici tineri, amabili, atenți, mai ales urmașele Evei, perfuzia, analize de sânge, electrocardiograma, întrebări diverse, ce tratament urmez pentru cancerul operat prima oară acum 7 ani și două luni (cancer-cuvânt ce le-a făcut ochii mari) și pentru ischemia de care-s suspect, răspund fără exitare, Calumid, Zoladex la trei luni, Aspenter și Betalog, n-am fumat niciodată, nu mai beau tării de șapte ani, de opt zile n-am băut nici paharul cu vin roșu recomandat pentru inimă. Mi se mai ia sânge pentru alt set de întrebări, cercetări. Tensiunea a revenit la 12,8! E foarte bine! Vestea asta mai alungă un pic din amețeala mea dată de lipotimie… În nici o jumătate de oră, au venit primele analize de sânge. Doctorul mă ia tare, „N-ați băut, dar aseară ați tras un chef pe cinste, asta spun analizele!”. Îi arunc o privire tăioasă. Glumiți, domnule doctor! Chiar mă lezează neîncrederea în afirmațiile mele. Credeți ce vreți, dar n-am băut un strop aseară, toată ziua de ieri, și alaltăieri, afară de siropul de tuse și cel de cătină. Nu vă gândiți la toate naturistele care mi-au saturat organismul, oare nu de la ele sunt analizele de sânge cum spuneți că sunt? „S-ar putea!”, replică doctorul, dând din cap. „Am să vă trimit la radiologie, e ceva neclar la plămânul drept!”, conchide. Asta îmi mai trebuia, plămânul…

…Patul meu mobil, cu două balustrade și firul de la perfuzie pins în branula de la mâna mea stângă, este împins cu viteză, într-un veritabil labirint, de un tip vânjos, ca un rugbyst din linia I. Doi îl strigă Cristi, el mă lasă lângă un perete întunecos, în gura Radiologiei. Pe scaune, 12 oameni. Eu, al 13-lea, cifra mea norocoasă. Mai toți se uită la mine. Firesc, sunt singurul din tot parterul înțesat venit la cravată. Nu plecasem de acasă să ajung la spital… Trec 30 de minute și, ciudat, îmi zic, că la vama din Belarus, m-au ținut 7 ore și jumătate, cu cei șapte actori, prieteni bulgari din Silistra… Ca să nu simt timpul cum biciuiește gândurile, deschid Internetul pe mobil. Multe mesaje, din țară și de peste Ocean, pentru materialul „Mircea Diaconu, numele românesc pentru Vaclav Havel?”… Unele mă felicită, două-trei sunt răutăcioase, dimineață citisem ura unei intitulate ziariste, mi-e limpede, dacă Havel ar fi trăit în România, era făcut într-o lună-două, mafiot, pedofil, mincinos, comunist, securist, ba, poate, și terorist! Ne merităm soarta, și politicienii de doi bani pe care îi votăm, ca să-i suportăm nemulțumiți…

…După 35 de minute petrecute în fața Radiologiei, mă strigă o doamnă, nu o văd, e în spatele meu, doar ridic mâna, pseudo-rugbystul de linia I m-a abandonat, s-a contat cu un coleg și a plecat, mă ia un tinerel, în nici două minute termin cu radiografia la plămâni, sunt din nou pe culoar, lângă alte două paturi, cu „cazuri grave”, un moșneag căzut pe stradă, cu capul spart, și cineva acoperit de masca de oxigen, începe lunga așteptare a rezultatului, fac o cruce și mă rog Celui de Sus să nu mă arunce în alt coșmar… O bătrână, care abia mai sprijină zidul, țipă și plânge, „Sunt de la ora 9 dimineața aici, n-am mâncat nimic, cât mai aștept:?!”. Privind-o, îmi dau brusc lacrimile. Tinerelul de la „Livco Security”, cel care mă dusese la Radiologie, îi vorbește calm, cu suflet, „Doamnă, nu vedeți, sunt oameni găsițiți leșinați pe stradă, întubulați, unii sub masca de oxigen! O să vă ia și pe dumneavoastră. Merg să mai vorbesc o dată cu doamna doctor!” zice  și intră la radiologie să o ajute pe băbuță… Ce tânăr minunat!… Bătrâna îl boscorodește, însă, pe cel care vrea să o ajute: „Arde-te-ar focul și pe tine!”… Pentru cine am dat eu o lacrimă…

…Un drum, pe patul cu rotile, cu perfuzia fixată, sacoul alături și cravata răvășită, la picioare cu punga plină de medicamente luată de la „Dona”, până la „Medicală”. Medici tineri, unii rezidenți, amabili, pasionați de meseria lor. Studiază foarte atent fiecare „foaie de parcurs” a pacienților, se consultă, să pună cea mai bună concluzie. Aici, la Medicală, nimeni nu țipă, nimeni nu trădează nervozitate, deși se lucrează cu oameni, unii ciudați, pe bandă rulantă…. Vine și rîndul meu. Ce-i, oare, cu plămânul drept?!… „Plămânii, ambii curați! Inima, OK!”, mă liniștește Simona, o rezidentă de nota 10… Glucoza e mărită, peste sau sub limita normamă, câteva semne de-ale medicilor: PT (sec), INR, PT (%), Fibrinogen. „Nu-i nimic grav!… Urmați tratamentul pentru bronșită, medicamentele date de medicul de familie sunt excelente… Liniște, odihnă, calm, relaxare și multă hidratare!”…

…Doctorul care m-a luat primul în primire vorbește cu un pacient din dreapta mea. Nu-l văd. Aud numai replica bărbatului, când este întrebat dacă fumează. „Fumez că m-am săturat!”… De viață, de țigări?… „M-am săturat de toate, asta a făcut pușcăria din mine!”… Doamne, câte subiecte de roman, de piesă, aici, la Urgență… „Dacă nu vă cedează tusea în două zile sau dacă simțiți ceva ce nu-i în regulă, veniți neapărat aici, nu o mai duceți pe picioare!”. Sper să nu fie cazul… Deși oamenii în alb de la Spitalul Universitar de Urgență sunt absolut minunați. Profesioniști, sufletiști, buni psihologi, nu mă interesează excepțiile… Le mulțumesc cu inima plină de ei, mâine sper să ajung la lansarea volumului meu de teatru, la festCO! „Monolog în doi cu moartea la ușă”!… Te-am mai fentat o dată, Coană Moarte!

Ion Caramitru, a 14-a Stea! „Circul Jiji”, din nou în Ghencea

…La două zile de la Ziua Mondială a Teatrului, azi, 29 martie, un Eveniment rar. În zona Pieții Unirii, mai exact lângă Magazinul „Cocor” din Capitală, pe așa-zisa „Alee a Personalităților”, un  românesc „Walk of Fame”, s-a dezvelit a 14-a Stea a unui mare actor, întâia în 2012! Astăzi, în Rondul Legendelor noastre, a fost rândul lui Ion Caramitru, nume de rezonanță și referință, în teatru, film, ctitorul și președintele Uniunii Teatrale din România (care, pe 23 aprilie, își va ține o Gală jubiliară, a XX-a!), directorul Naționalului bucureștean. Eveniment de ecou în cultura noastră, onorat, cum se cuvenea, de o veritabilă armată de cameramani, fotoreporteri, ziariști, de câțiva spectatori. Din păcate, din lumea artelor noastre, prea puțini soli la acest moment de suflet: Margareta Pâslaru, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc. În rest, nici picior de actori, regizori, directori de teatre, cronicari dramatici!!! Am uitat, oare, să ne bucurăm de Valorile noastre, să le respectăm cum se cuvine?!

…După peregrinări pe la Cluj și Constanța, Buzău și Ploiești, ba și pe moderna Arenă Națională, echipa de fotbal Steaua, jucăria lui Gigi (sau Jiji, cum îl alintă unii?!) Becali, s-a întors să joace acasă-acasă, nu în auto-exil. O victorie chinuită (2-1 cu Astra) și o remiză albă (0-0 cu Gaz Metan Mediaș)- consecuție nu prea veselă la acel 0-1 jenant de la Tg. Mureș. Suficient ca latifundiarul din Pipera, care a cumpărat Legenda din Ghencea, să-și dea din nou în petec: a înlocuit imediat antrenorul (de data aceasta Ilie Stan), pentru a 23-a oară de când e vătaf la Steaua! Dacă și-ar fi respectat cuvântul dat imediat după remiza fumigenă de luni seara, și anume că va plăti cel care a făcut echipa, atunci ar fi trebuit să… se dea afară din Ghencea, pentru că, toată lumea știe, Jiji e mereu în vrie, face și desface echipa, iese bine e meritul lui, iese rău, out antrenorul! Ilie Stan a rezistat doar 180 de zile în tensiunea, în circul europarlamentarului-patron și antrenor! Așa că nu trebuie să mai mire pe nimeni că magnatul a aruncat degeaba lopeți de țechini (și) în iarnă pentru a aduce aproape tot ce era mai de soi, de perspectivă din campionatul nostru. Gigi Becali a făcut tot ce era cu putință să îndepărteze Steaua de titlu, deși, gargaragiu cum îi este stilul, turuia din oră în oră, că, de Paște, trupa sa va li lider! Liderul haosului total, al numărului de antrenori umiliți, izgoniți…

…Nu mai miră pe nimeni că baciul din Pipera l-a adus din nou pe Stoichiță, până la finele campionatului, deci pe termen scurt, fără perspectivă trasată, Becali fiind, de fapt, antrenorul principal, numitul „Lippi”-secundul! Absolut firească ilogica acceptare a guralivului Mihai Stoica, pentru a treia oară, după ce s-au bălăcărit pe atâtea canale de televiziuni. Că Stoica era la dentist, zise el, când i-a venit ideea să-l sune pe Jiji, să se autopropună, nu-i decât un element local de culoare, de vodevil dâmbovițean. Ține de stilul, șpilul casei, nu mai miră pe nimeni. Cum a devenit banală și aroganța bolnavă a patronului care susține că, dacă el dă banii, el schimbă pe cine vrea, de câteva ori vrea. Chiar așa?!… Nu-i departe ziua când Becali va schimba antrenorul la pauză sau, de ce nu?!, după ratarea unui penalty, a unei ocazii. În toată această tragicomedie, singura cauză este că se permite acest circ de lumea a patra în fotbalul nostru bolnav, cu liderii de la Federație (Mircea Sandu) și Ligă (Dumitru Dragomir) contestați vehement în multe orașe, cu o Justiție care tot amână judecarea exemplară a „valizelor” cu bani murdari și a tuturor matrapazlâcurilor…

…Un nou alibi pentru cei răspunzători de rezultatele slabe ale echipelor românești de club, pentru surprizele de proporții, rod al inconsecvenței, al pregătirii precare, al non-valorii. Acum,  nu sunt de vină doar arbitrii, ci, mai nou, Mafia pariurilor. Așa vor să explice unii că Dinamo, care a condus plutonul 20 de etape, a pierdut clar (1-3), pe teren propriu, în fața Sportului Studențesc și a Vasluiului (0-1) și nu că trupa lui Ciobotariu nu joacă nimic! Ca și Rapidul (0-1 la… Chiajna!?), 1-2, în Giulești, cu altă echipă de la retrogradare (Ceahlăul), trupa juniorului Lucescu, indolentă, impotentă, fiind salvată, pentru moment, de prima manșă din semifinala de Cupă (1-0 la Vaslui, unde, se vede, victoria cu Dinamo, i-a obosit pe plăieșii lui Porumboiu!)… Și tot ce pare surpriză este legat imediat de Mafia pariurilor, că doar a intervenit și UEFA pe fir, zice-se că unii joacă milioane (de euro!) în Singapore, Paradisul pariurilor. Adevărul este că, unde-i atâta mocirlă, nu mai poți spune ce este zvon, glumă amară și realitate fără perspectivă…

…Politic, „portocalii” de la Putere s-au cam învinețit după fuga lui Frunzăverde în PNL, la Opoziție. Lovirile sub centură, cuvintele murdare care s-au pornit pun în umbră până și iarmarorocul fotbalului nostru. Iar până la 10 iunie, data alegerilor locale, Caragiale va deveni un copil de mingi, mai ales că PDL-ul se află în cădere liberă…

…După-amiază macabră pe aeroportul Otopeni. În bagajul unui pasager chinez s-a descoperit… piciorul unui om, care urma să ajungă la Roma!?! Azi dimineață, am trecut prin fața Muzeului Bucureștiului, la Universitate. O pânză mare anunța o expoziție ciudată: „Instrumente medievale de tortură”!…  În secolul XXI, despre ce torturi cotidiene aflăm din presa română?… Împușcături la coafor, în plină stradă, la case de schimb, jafuri,  siluiri cu pistolul la cap, răzbunări sângeroase în familie etc. Prea multe arme pe mâna nebunilor, domnilor!… România, despre care Frunzăverde declara, ieri, că este un stat polițienesc, unde mai toți sunt ascultați, tinde să devină un Est Sălbatic. Acolo sus, unde Puterii îi fug nisipurile de gologani de sub picioarele care au încercat să strivească orice urmă de bun simț (vezi și cazul blocării din răsputeri de către prefect și acoliții PDL a bugetelor proprii 1 și 2 ale Consiliului Județean Giurgiu, condus de peneliști!), dar și jos, în sate și comune, unde se pregătesc fraudele unei salvării miraculoase. Ne aflăm, doar, în Anul Caragiale!

Să vină Burkina Faso!

…Naționala noastră de fotbal și-a încheiat perioada de pregătire (de iarnă), ceea ce pentru unii a echivalat cu o vacanță în Insula Afroditei. Numai că, în Cipru, selecționata divizionară (și nicidecum Naționala!) alesă de Răzvan Lucescu și cârpită cu doi-trei jucători de pe-afară n-a etalat deloc un joc frumos. Dimpotrivă… Atât cu ucrainenii, cât și cu naivii ciprioți, aleșii Juniorului ne-au plictisit, ba ne-au și dat dureri de cap. Sigur, ambele dispute s-au încheiat la egalitate, 2-2 cu băieții de la Kiev, 1-1 cu trupa gazdă, penalty-urile întristându-i pe „tricolorii” noștri în prima bătălie, loviturile de la 11 metri făcându-i bucuroși, după ce Râpă a dres busuiocul cu ciprioții. Ca de fiecare dată, „a fost un turneu util”, cum a declarat (evident satisfăcut!) și selecționerul din această iarnă. Numai că privind în perspectivă și în paralel cu splendoarea-n iarbă de la Paris (Franța-Brazilia 1-0, gol Benzema, după o bijuterie de fază!), începem să tremurăm cu gândul că Golgota noastră spre un turneu final (Euro 2012) începe în 26 martie la Sarajevo. Or, dacă am început să ne facem griji și la o partidă cu bosniacii, atunci e ceva putred în fotbalul nostru. Toamna deziluziilor noastre nu prea anunță vânt de primăvară, iar acele jenante 1-1 cu Albania, la Piatra Neamț, și 0-0 în Belarus, pot deveni… reușite!

…Orgolioși de când ne știm, avem, mai nou, un dinte și împotriva FIFA-ei, care ne-a dosit pe un loc 56 în clasamentul de la finele lui 2010, sub Gabon și Burkina Faso! Păi, să vină, domnilor, burkinezii ăia să le arătăm ce putem noi, ce fotbal știm, doar nu pierdurăm, săptămâna asta, în Cipru!…

…Pierdurăm, în schimb, la rugby, rușinos, penibil, 17-24 în Portugalia (!?!) scor care egalează în umilință doar înfrângerea handbaliștilor în fața novicilor algerieni, la Mondialul suedez. Semne rele la finele lui 2010, semne grele-n suferință la debutul lui 2011!

***

…Scenariu identic,cu rele și grele, și dincolo de sport. O viitură pe la majoritatea vămilor din țară a ținut afișul săptămânii, demonstrând axioma pe care o știm de multă vreme: geme țara de corupți, și în centru și pe…margini, și, acolo, sus, și jos! Arestări ca-n filme, cu elicoptere și dube cu geamuri fumurii, cu mascați și destui căscați pe micile ecrane, dar, cu un „the end” anticipat: vor fi sacrificați doi-trei pioni. Nebunii și regii (sau reginele!) vor perfecționa în continuare corupția-n floare!

***

…Chiar dacă nu ne putem compara cu Hollywood-ul, avem și noi, de câteva zile, un „Walk of Fame”. În așa-zisa Piața Timpului, lângă Magazinul Cocor, la un pas de Piața Unirii, două Stele pe asfalt: Florin Piersic, imortalizat săptămâna trecută, și Victor Rebengiuc, de ieri, când a împlinit 78 de ani! La mulți ani, Maestre!… Am fost la evenimentul de ieri, de la ora 14, minunată idee a Teatrului Metropolis, și m-a întristat numărul redus al artiștilor prezenți. Doar Mariana Mihuț, soția ilustrului sărbătorit, Margareta Pâslaru, doi-trei actori tineri, necunoscuți marelui public, dar o ploaie de ziariști. Unii cu întrebări penibile, ca eșecul handbaliștilor… Sau al rugbyștilor. Sau al fotbaliștilor… Sau al raziilor de la vămile țării…

Am și „Adevărul” de partea mea!

…Nu s-au stins ecourile declanșate de Jurnalul Național care, ieri, m-a onorat enorm decretându-mă „Omul Zilei”, pentru temeritatea de a visa la Performanță cu un teatru mic, cum este (deocamdată, cred!) cel din Giurgiu, că, astăzi, sunt din nou în centrul atenției presei centrale. „Performanță. Mircea M. Ionescu este primul gazetar de sport care a devenit director de teatru, după ce a câștigat postul pentru conducerea Teatrului Valah din Giurgiu”, subtitrează Adevărul, cel mai vândut cotidian din România. Un atât de frumos interviu luat de distinsul critic dramatic Simona Chițan, pendulând între cele două patimi fără de sfârșit ale mele, Fotbalul și Teatrul, fără a ocoli „capitolul New York”, atât de important în devenirea mea ca om și ca literat. Pentru că, vă spun sincer, dacă nu m-aș fi călit în inegalabilul, inconfundabilul New York, cu jungla sa, aș fi fugit (făcând record mondial pe suta de metri!) de la Teatrul Valah din primele ore ale prezentării mele, miercuri 7 iulie, ca director-manager! New York-ul m-a format, însă, pentru bătălii grele și lungi, e o luptă viața, vorba Poetului, deci mă lupt!… Este bine să știe și cei puțini care cred că mă pot întoarce din drum, prin lovituri sub centură!

…Important este că puținii oameni (puțini, dar buni!) întâlniți la sediul teatrului (uitat în nemișcare și degradare!), astăzi, vineri 9 iulie (ziua colegei mele de liceu Margareta Pâslaru, pe care am felicitat-o la telefon, dimineață, din…Giurgiu! La Mulți Ani, minunată Margo!), dar și necunoscuți de pe stradă s-au dovedit trup și suflet pentru Idealul meu declarat: Fenomenul Giurgiu în teatrul românesc!

…Gânduri tonice și din partea echipei de fotbal Dunărea Giurgiu, pe care am vizitat-o câteva minute, astăzi, printre drumuri la „atelierele de producție” și la un distins Branch Manager, Horia-Dan Nicoară, de la UniCredit Țiriac Bank, mare iubitor de sport și de teatru.

…La stadionul „Dunărea”, Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, Emil Ursu, antrenorul principal al echipei și mai tot staff-ul clubului mi-au urat bun venit, succes, așteptând să invit toată „Dunărea” la prima premieră! Sper să fie pe 15 septembrie, cu „D’ale Carnavalului”, a nemuritorului I.L. Caragiale, într-o distribuție de zile mari. Până atunci, însă…

…Probleme uriașe, materiale și umane, efectiv peste orice așteptare! Sper ca împreună cu mai-marii orașului să le depășim în aceste vremuri cumplite nu doar pentru cultură, nu numai pentru Giurgiu…

…Câtă vreme am Adevărul de partea mea, mass-media centrală și locală, pe giurgiuveni și cei bolnavi de teatru, voi lupta!

…Mâine, altă zi grea. Cronica dramatică pentru „Taifasuri”, iar seara la Telesport, invitat să prefațez, de la 6 PM, ultimele meciuri, cele două finale de la Mondialul African.

…Fotbalul și Teatrul, patimile mele fără de sfârșit care mă țin tânăr sufletește…