Etichetă: Dunărea

Jurnal românesc (4) VIAȚA MEA ESTE O FRUMOASĂ NEBUNIE-POEZIE…

…Ultima săptămână din Ianuarie a fost pentru mine una de roman. Agonie și extaz…
…Cu trei zile înaintea ieșirii cărții de poezie de sub tipar, luni 25 ianuarie. Ora 14:30. Am venit, undeva pe Strada Pitar Moș,, pentru rezultatul unei tomografii computerizate, făcută cu patru zile în urmă. Mi-e pusă în față o foaie ștampilată, cu multe rânduri, fără explicații! O lectură de plezirist mă aruncă în Infern. Scrie, doar, sec, cutremurător, la concluzii: „Micronodul pulmonar interstițial segment Fowler drept-de monitorizat imagistic”. Nu se găsește, la „Academica”, luni 25 ianuarie, la prânz, un doctor care, contra cost, să-mi explice despre ce-i vorba, dacă blestemul negru zis cancer a urcat în plămâni… Sunt programat la un medic a doua zi, după prânz.

…Noaptea de luni spre marți a fost un coșmar, cât m-a întărit pe mine New York-ul… Încercam să-mi rânduiesc, liniștit, toate lucrurile pe final de viață, datoriile la bănci, cărțile, casa, să nu las pe nimeni încurcat, menajarea copiilor… Se zăreau crucile albe, mă vizitase, iarăși, după ultima noapte din Florida, fantoma minunatului om de teatru, prietenul Mircea Ghițulescu, răpit nedrept, în nici trei luni, de un cancer la plămâni…
…A doua zi, pe 26 ianuarie, la ora 14:38. Fără să mi se solicite un bănuț, de doi bani speranță: o doctoriță amabilă, cea care pusese concluziile pe Raportul medical al tomografiilor computerizate la torace, pelvis și abdomen, mă liniștește. Nu se poate spune nimic despre cancer! Dacă aș fi avut vechiul CT, s-ar fi putut face o comparație. Așa, însă, să fiu liniștit, repetăm analiza-ghilotină după șase luni!…

…Cu o zi înaintea lansării cărții mele de poet debutant, „Condamnat la Libertate”. Joi 28 ianuarie, alt lanț de emoții: Scintigrafia, la „Medas”, în fostul Spital „Grivița” de altădată, astăzi „Regina Maria”, că nu o să-i spună „Tovarășa Elena”…. Medicul specialist și cele două asistente, o minune de oameni… Nu mai știu a câta scintigramă fac. De data aceasta, sunt și bărbați în jurul meu. Până acum au fost numai femei. Mai toate îmbrăcate înspăimântător în negru, jumătate dintre ele în pragul disperării… La scintigramă, așteptând verdictul, mereu am simțit cum îmbătrânesc, chiar dacă mereu am luat cu mine câteva cuvinte încrucișate, să păcălesc timpul încins… Pe aici, moartea așteaptă la colțuri… Acum, vorbim despre fotbal, doi bărbați mă complimentează, ce comentator sportiv am fost!… Un domn îmi spune „domnul director”, de unde să știe că încă sunt managerul interimar al Teatrului Tudor Vianu?!… Bătrânul de 83 de ani, care se ține bine, îmi spune că este din Giurgiu… Cinci ore de suspans. Injecția cu substanță radioactivă, doi litri de apă, cam douăzeci de minute pe altarul modern. Și nici un sfert de oră așteptare pentru eliberarea Buletinului de examinare. Din ușa intredeschisă a medicului primar în medicină nucleară, un răspuns într-o anumită cheie: „În general, e bine! Există însă un focar hiperfixator la femurul drept superior, ce poate ridica suspiciunea unei leziuni secundare. De monitorizat. Refaceți examinarea scintigrafică după șase luni”!… Șase luni-un nou CT la plămâni, șase luni-scintigrafia osoasă! Șașe-șase, poartă-n casă!… Mâine, la Giurgiu, am lansarea întâiului volum de poezie… Nu uit finalul unuia dintre poemele din volumul meu de debut: „Pe mine nu m-a operat niciun Profesor, Numai Bunul Dumnezeu!”…

…Vineri 29 ianuarie. Ora 12. În briza Dunării însorite, ca un mesaj de Primăvară. În Cetatea Dramaturgiei Românești, Giurgiu, debutez ca…Poet! Cu volumul „Condamnat la Libertate”, apărut în condiții de excepție la Editura Palimpsest din București, care a lansat atâtea titluri alese din poezia și dramaturgia vremurilor contemporane.
… La Biblioteca Județeană „I.A.Bassarabescu” din Giurgiu, lângă Primărie și peste drum de Consiliul Județean, vineri, la prânz, sala este ca la o premieră la teatrul giurgiuvean: nu arhiplină, dar cu multă lume bună. Veniți la un eveniment în orașul de la Dunăre, Primarul Nicolae Barbu și viceprimarul Chiru Ioan Alexandru Vladu (oameni care realmente sprijină cultura Cetății), Petre Miniș, consilierul președintelui C.J. Giurgiu, colegele mele Elsa Luminița Joanță, Carmen Dragne, Letiția Ciotea, de la Teatrul „Tudor Vianu” (aflat în fază de șantier înghețat!), regizorul Florin Antoniu, actorul Vasile Toma, preotul Tudor Georgian, politicieni, scriitori, iubitori de poezie, mai toată presa din Giurgiu etc. Un sincer mulțumesc, tuturor!
…Lansarea este deschisă, cu vorbe alese, rostite de omul de litere Dan Mucenic (directorul Bibliotecii, cu de invidiat colecție de cărți rare) și de poetul „singurătăților în ploaie, ostaticul la ferestrele vieții”, remarcabilul Ionel Muscalu. După care, o sinteză a volumului lansat făcută de eminentul critic literar, poet și om de teatru Ion Cocora (directorul Editurii), cel care plasează cartea între atâtea amintiri de preț cu mari scriitori și actori ai culturii române, cu Nichita Stănescu și Toma Caragiu în prim-plan.

…Evenimentul beneficiază și de minunatul mini-recital al distinsei actrițe Dana Pocea, realmente tulburătoare în cele șase poezii înaripate de harul divin al Artei scenice. Aplauze în cascadă. Un vers naște zâmbete amare: „Dunărea nu mai e demult Albastră, Zilnic îi trece sărăcia pe la fereastră, La Giurgiu și Ruse, Răsărituri prematur apuse”… (Poemul „Politică”)…
…După care, două vorbe de la autorul emoționat. Mărturisesc celor prezenți că, o clipă, a crezut că nu va mai vedea cele 74 de poeme și poezii transoceanice urcate-n lumina volumului. Nu întâmplător l-am tot rugat pe editor, prietenul de-o viață Ion Cocora (m-a jucat, pe când era director la Theatrum Mundi, cu piesa „Beethoven cântă din pistol”, care avusese premier€a absolută la Chișinău și fusese ovaționată la…New York!) să nu depășim sfârșitul luni cu lansarea. Urmau cele patru analize-ghilotină!…
…Când am intrat în sala Bibliotecii Județene, vineri 29 ianuarie 2016, ora 11:55, eram Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu, distincție oferită de Primarul Nicolae Barbu, în 28 mai 2015…
…Când am plecat, după vreun ceas magic, fericit de un debut cu laude (prea multe!),flori și aplauze, eram și „Cetățean de onoare al Bibliotecii giurgiuvene” (mulțumesc mult, Dan Mucenic!) și beneficiarul „Diplomei de excelență pentru mecenat în cultură” și al medaliei înmânate de o regină a versului dunărean, Dunia Pălăngeanu, în numele Cenaclului Literar „Luceafărul”, al Asociației culturale și de tineret „Ion Vinea” și al Mișcării literar-artistice „Sub zodia Luceafărului”.

…După 27 de volume publicate, în trei limbi, dintre care 19 de teatru (patru premiate!), am debutat ca…Poet! La 70 de toamne!
…Viața mea este o frumoasă Nebunie-Poezie… Oricum, rămâne o sfântă Luptă…

Țara Albă și nesimțirea neagră a Puterii…

…România trăiește un veritabil Coșmar Alb. Aproape o sută de mii de oameni sunt sub zăpezi cât casele, cât munții. Buzăul și Vrancea sunt polii Infernului Alb. Viscolul a ținut oameni în trenuri înghețate, blocate între troiene, până la 70 de ore!… Numărul morților de frig a atins și el, astăzi, duminică 12 februarie, îngrozitoarea cifră 70, asta oficial… Țăranii nu au unde să-și îngroape morții, îi lasă în munții de zăpadă, ca într-un film ireal apocaliptic… Bătrâni, prunci care abia au primit viață, oameni bolnavi zac de aproape două săptămâni ascunși sub metri albi, în bordeie, în mașini blocate pe drumuri naționale… Și viscolul a venit din nou, astăzi. ninsorile și gerul s-au pornit să acopere Sudul țării, să înghețe Dunărea, să facă din România o Țară Albă, tocmai când premierul ne liniștise, ieri, că “situația se îmbunătățește” (Sic!).

…Președintele țării (încă Băsescu!), a plecat, sâmbătă, nu în mijlocul zecilor de mii de sinistrați (unde se află, azi, Gigi Becali!), ci la Predeal, să se odihnească, să se dea cu sania!?! Incredibil, incalificabil!… Și cum această Nesimțire nu era suficientă să demonstreze cât de indiferent îi este poporul care l-a votat, traian băsescu a fixat pentru luni o întâlnire la Cotroceni cu toate partidele. Pe ordinea de zi, niciun cuvânt despre Coșmarul Alb în care se zbate România!?! Doar chestii politice… E ca și cum România nu ar avea președinte. De fapt, oare, are?!…

…Premierul pus, săptămâna asta, de așa-zisul președinte, M.R. Ungureanu, șeful spionilor, a făcut ieri prima lui vizită de lucru. Îmbrăcat elegant, a coborât din elicopter, a poposit câteva minute într-o comună înghițită de nămeți, după care, pe un ton academic, i-a certat pe nenorociții care abia mai respiră în bordeiele-iglu, că sunt leneși și nu ajută la deszăpezire!?! Asta a găsit de cuviință să spună, ca de la catedră, în momente în care zeci de mii de oameni luptă de zile bune cu moartea!… După care, pe același ton de profesor, fostul șef al spionilor s-a luat și de presă, care a uitat de rolul ei educativ, neștiind că mai există și unul formativ! O mai mare nesimțire, nici că se putea! Ba, la noi, s-a putut ca noul meteorit de la interne, un domn Berca, să încerce, azi, la prânz, să-i dea dreptate premierului, cum altfel, ba să critice, acum, autoritățile locale (pe care nu le voi lăuda, cum a făcut-o premierul, dar nici nu pot omite că sunt dotate slab, cu utilaje din epoca de piatră!), căci “acțiunea e în stradă, în sate”. Ca să se ia și el de mass-media, care anunță zeci de mii de sinistrați, nici vorbă, domnilor, sunt câțiva, cifrele sunt exagerate, ne-a liniștit dom’ nou-ministru… “Capodopera” domnului Berca, ca un profesor cu limbaj sindicalist, a fost, după ce amenințat cu sancțiuni, să invite și el poporul la muncă, atenționându-l că “guvernul nu intervine decât în situații de urgențe”!?! Se vede că România-Țara Albă nu se află în dezastru pentru președinte, prim-ministru, ministrul de interne!…Ei n-au bani să-i cheltuie pentru salvarea oamenilor, ce naiba, vin alegerile, atunci cheltuieli de urgență, mon cher…

…După aceste exemple abominabile, revoltătoare, cred că cel mai nimerit ar fi să fie sechestrat noul premier în birou, numai acolo este de el, lăsați-l să se exprime ca un intelectual rasat ce este, care, însă, nu are treabă cu oamenii, cu poporul, cum i se cere unui politician! Dimpotrivă… Cât despre “cel mai tânăr guvern”, cum s-a lăudat cu el domnul Ungureanu, noul executiv a demonstrat în cele trei zile-limită că-i format, în mare, din veritabili șapte-ochi-între-cărți care habar n-au ce turuie pe posturile TV, în conferințe. Dacă aș face un film cu ei, acum, i-aș sechestra în câteva bordeie acoperite de metri de omăt viscolit, cu premier cu tot și cu cei care i-au împins în locul lor. Și i-aș lăsa acolo până la primăvară, când se va topi Antarctica noastră, ca să-i ia apa, cu marinar cu tot. Să se ducă, odată, Nesimțirea cu care este tratat acest popor, una ce nu mai are limite, neagră ca Moartea!

Giurgiu, mon amour

…De 13 zile am început, entuziast, o nouă viață. La Giurgiu…

…Timp de 13 ani am trăit mai multe vieți. La New York…

…Dintre Zgârie nori m-am întors, în ’99, în Bucureștiul meu prăfuit pentru fotbal și teatru. Și pentru limba natală, adevărata patrie. La Giurgiu am venit, plin de speranțe, pentru teatru și fotbal…

…Giurgiu înseamnă încă o provocare. O nouă, superbă experiență de viață. Încerc să o trăiesc total. În fiecare dimineață, cu ochii cârpiți de nesomn (noaptea mai și scriu!), iau drumul spre Dunăre, înghesuit, printre sacoșe peticite și copii ținuți în brațe, în microbuzul de 7:30, sau lejer în autocarul de 8. Călătoresc cu frenezia reporterului din timpul studenției. Îmi place să studiez oamenii, navetiștii, de asta n-am venit decât de două ori cu mașina mea. Bat drumul cu noii mei prieteni. Îi numesc „giurgiuvenii mei”, aflați sub vremuri teribil de grele. Mă vreau, mă simt de-al lor. Cei mai mulți mă întreabă despre fotbal, eu le mai plasez câte ceva și despre teatru. Știu că reporterul și dramaturgul din mine acumulează chipuri, fapte, gesturi, dialoguri fugare. Se va naște o carte (Geo Bogza a scris, pe vremuri, așteptând un tren într-o gară, „122 de minute la Mizil”). Sau o piesă de teatru… Despre Giurgiu, unde, cum să uit, în ’67, am scris întâia mea cronică sportivă pentru revista Fotbal: Dunărea-IMU Medgidia 1-0. Cu un gol marcat, după pauză, de idolul orașului, pe atunci, un anume Gore…

…Briza Dunării m-a fascinat mereu. Am făcut, prin ani, zeci de drumuri de la București doar să sărut cu privirea „Dunărea albastră” și să mănânc o saramură de crap proaspăt peste drum de Bulgaria. De 13 zile de când fac naveta la Giurgiu, n-am văzut Dunărea decât de două ori. Nu prea este timp de poezie, acum. Știu că am urcat pe o Golgotă, vrând să fac din Giurgiu o Cetate a dramaturgiei românești.

…Nu mă sperie nimic, chiar dacă realitatea găsită la teatru mi-a apărut în nuanțe fugare de coșmar. Jungla de pe Hudson m-a călit, însă. Printre ruine sau cioburi de iubire, am găsit repede apa vieții în încrederea giurgiuvenilor, de la Consiliu Județean și Primărie până la mass-media, amatorii de Frumos și boemii din jurul Turnului Ceasornicului, de la Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, la microbiștii întâlniți peste tot. Simt o investiție de Speranță care mă obligă…

…Debutul meu de mandat ca director-manager al teatrului giurgiuvean, unul cumplit. De la moștenire, la ultima aberație numită Ordonanța 63! Eu am venit să aduc câți mai mulți oameni la teatru și efemerii iresponsabili de la Palatul Victoria mă obligă să dau afară oameni din teatru (21 din 49)!?!… Chestia asta seamănă cu pistolul pe care un dement mi l-a pus la cap, la New York, să mă jefuiască. De atunci, însă, nu mai știu ce-i teama… Nu mă poate nimeni jefui de patimile mele fără sfârșit, Teatrul și Fotbalul…

…Visez cu ochii deschiși ca Teatrul din Giurgiu (sper să i se spună curând „Tudor Vianu”!) să ajungă un Nume în România, „Dunărea” să joace în Dvizia A, iar eu să comentez la TV partida de debut! Unii zic că-s un pic nebun. Replic cu Salvador Dali: „Singura deosebire dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun”! Eu sunt nebun după Teatru și Fotbal.

…La Giurgiu, mon amour…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express.

Am și „Adevărul” de partea mea!

…Nu s-au stins ecourile declanșate de Jurnalul Național care, ieri, m-a onorat enorm decretându-mă „Omul Zilei”, pentru temeritatea de a visa la Performanță cu un teatru mic, cum este (deocamdată, cred!) cel din Giurgiu, că, astăzi, sunt din nou în centrul atenției presei centrale. „Performanță. Mircea M. Ionescu este primul gazetar de sport care a devenit director de teatru, după ce a câștigat postul pentru conducerea Teatrului Valah din Giurgiu”, subtitrează Adevărul, cel mai vândut cotidian din România. Un atât de frumos interviu luat de distinsul critic dramatic Simona Chițan, pendulând între cele două patimi fără de sfârșit ale mele, Fotbalul și Teatrul, fără a ocoli „capitolul New York”, atât de important în devenirea mea ca om și ca literat. Pentru că, vă spun sincer, dacă nu m-aș fi călit în inegalabilul, inconfundabilul New York, cu jungla sa, aș fi fugit (făcând record mondial pe suta de metri!) de la Teatrul Valah din primele ore ale prezentării mele, miercuri 7 iulie, ca director-manager! New York-ul m-a format, însă, pentru bătălii grele și lungi, e o luptă viața, vorba Poetului, deci mă lupt!… Este bine să știe și cei puțini care cred că mă pot întoarce din drum, prin lovituri sub centură!

…Important este că puținii oameni (puțini, dar buni!) întâlniți la sediul teatrului (uitat în nemișcare și degradare!), astăzi, vineri 9 iulie (ziua colegei mele de liceu Margareta Pâslaru, pe care am felicitat-o la telefon, dimineață, din…Giurgiu! La Mulți Ani, minunată Margo!), dar și necunoscuți de pe stradă s-au dovedit trup și suflet pentru Idealul meu declarat: Fenomenul Giurgiu în teatrul românesc!

…Gânduri tonice și din partea echipei de fotbal Dunărea Giurgiu, pe care am vizitat-o câteva minute, astăzi, printre drumuri la „atelierele de producție” și la un distins Branch Manager, Horia-Dan Nicoară, de la UniCredit Țiriac Bank, mare iubitor de sport și de teatru.

…La stadionul „Dunărea”, Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, Emil Ursu, antrenorul principal al echipei și mai tot staff-ul clubului mi-au urat bun venit, succes, așteptând să invit toată „Dunărea” la prima premieră! Sper să fie pe 15 septembrie, cu „D’ale Carnavalului”, a nemuritorului I.L. Caragiale, într-o distribuție de zile mari. Până atunci, însă…

…Probleme uriașe, materiale și umane, efectiv peste orice așteptare! Sper ca împreună cu mai-marii orașului să le depășim în aceste vremuri cumplite nu doar pentru cultură, nu numai pentru Giurgiu…

…Câtă vreme am Adevărul de partea mea, mass-media centrală și locală, pe giurgiuveni și cei bolnavi de teatru, voi lupta!

…Mâine, altă zi grea. Cronica dramatică pentru „Taifasuri”, iar seara la Telesport, invitat să prefațez, de la 6 PM, ultimele meciuri, cele două finale de la Mondialul African.

…Fotbalul și Teatrul, patimile mele fără de sfârșit care mă țin tânăr sufletește…