…Opt zile m-am chinuit cu o răceală, viroză, bronșită și atâtea alte diagnosticuri date la telefon de cunoscuți, fie farmaciști, medici, fie de unii are mereu le știu pe toate. Toți mi-au interzis să iau antibiotice, cum am făcut mai mereu și am scăpat de necazuri în cel mult șase zile. Acum, cuvântul de ordine a fost “tratament total naturist, menajează organiamul. Și așa îl bombardezi cu tratamentele pentru cancer și inimă”. Vindecarea urma să vină cu Esberitox, Redoxon, Vitamina C, Nurofen pentru răceală și gripă, Grin tuss, pastille de propolis, ceaiuri cât cuprinde stomacul… M-am conformat, trei zile n-am ieșit din casă, m-am… naturizat, am ratat finalul “Galei VedeTeatru” de la Buzău, am schimbat câte patru-cinci tricouri pe noapte, dar nicio îmbunătățire. Dimpotrivă!
…Tusea s-a agravat, noaptea a devenit cumplită, din 20 în 30 de secunde tușeam de răsuna blocul, mă cutremuram și nu dormeam . “Nu se rezolvă peste noapte, e o bronșită urâtă!”, mă linișteau amicii. Într-o noapte, joi spre vineri, în plină criză convulsivă, am simțit că-mi crapă capul, pe stânga și pe dreapta venele zvâcneau gata să dea sânge, umbra unui atac cerebral mi-a luat somnul, telefoane, ia „Nurofen forte”! Două pastile, ca șoc, în prima doză, și o căciuliță pe cap, taman când s-au pornit căldurile peste București…
…Teatrul mi-a furat o Clipă tusea, durerile de cap, sâmbătă după-amiază, nu puteam rata frumoasa, minunata „uvertură” de la Festivalul Comediei Românești-festCO. Toate bune și frumoase, sub fericirea „Serii Radu Beligan”, magnific în „Lecția de violoncel” de Mona Radu și în lunga „piesă” de autografe, după spectacol, pe volumul „Între acte”. Ajuns acasă, a reînceput coșmarul, tuse în rafală, ochii grei, lăcrimând, nasul-ciușmea, iarăși o noapte cârpită, poate două ceasuri de somn.
…Duminica, băiat cuminte, în apartamentul meu de la etajul 8 devenit saună. Afară, lumea dansa pe alei de Primăvară… Luni, cutezător, dar inconștient, plec la drum de zi, până la Giurgiu… Aerul condiționat din microbuzul-navetă m-a prins fără pălăriuța mea talisman-vara. Din nou tuse, ca un potop, să mă termine… L-am sunat pe excelentul medic Nicolescu, din Giurgiu, nu a răspuns, ne-am cunoscut cu decenii în urmă într-un avion ce venea de peste Ocean, dânsul se repatria din Canada, se reîntorcea acasă, în briza Dunării, unde aveam să ajung și eu pentru o premieră. Am devenit, prin ani, prieten cu unul dintre cei care iubesc teatrul, distinsul doctor Nicolescu, solul lui Hipocratte a devenit amicul și, practic, medicul Teatrului „Tudor Vianu”… Anul trecut m-a pus pe picioare în trei zile, cu un antibiotic ales la fix, „Avelox”. M-a sunat din microbuzul ce mă ducea spre București, sfâșiat de tuse, i-am spus de ineficientul, pentru mine, tratament cu naturiste. Mi-a pus multe întrebări despre simptomele stării mele și mi-a recomandat „Acc” (pentru fluidizarea tusei) și „Tinctură de echinaceea”, ca susținător al imunității. „Dacă mâine, pe vremea asta, nu s-a îmbunătățit starea, treceți pe Avelox!”, a încheiat doctorul de suflet, care mereu a pus diagnosticul perfect!. Am luat două doze de Tinctură și pastila de ACC, dar noaptea a fost cumplită, la un moment dat, pe la 3, am avut senzația că leșin de atâta durere dată de tuse. „Trec pe antibiotic!”, am decis. Experimentul cu naturiste nu putea reuși pe un organism salvat numai de antibiotice. Când toată viața alergi suta de metri, nu vii la maraton…
…”Avelox”-ul nu se dă fără rețetă. Rețeta nu o pot lua decât de la medicul de familie. Medicul de familie are, azi, marți, program de după-amiază. Ajung la Policlinică de pe „Drumea Rădulescu”, aproape de ora 15, într-un sfert de oră plec cu rețeta de Avelox și Erdomed, după ce doamna doctor Ionescu m-a controlat atent la plămâni și la inimă. „Totul este OK!”, m-a liniștit dânsa. Mi-a luat și tensiunea, 12,8, excelent!…Până la „Farmacia Dona”, de la Șincai, am făcut vreo cinci minute, târându-mi trupul sleit de boală. M-am ferit de soarele toropitor. În farmacie, aer condiționat. Când mi se pregătea rețeta, am simțit o undă de leșin dând năvală peste mine. Gândul m-a dus la înmormântarea regretatului meu prieten de aur, regizorul și traducătorul de excepție Vili Peveli Nikolov. Eram, în final de iulie trecut, în minunatul lui sat natal Florentin, unde se vorbește și bulgară și română, pe malul Dunării, la 16 kilometri de Vidin. Căldură oboseala drumului, supărare, bocitoarele… Am simțit „unda neagră”, n-am apucat să iau un pliculeț de zahăr, că m-am dus. N-am mai știut nimic de mine. Dacă un bătrân bulgar școlit de viață nu mi-ar vârât cu forța o lingură printre dinții încleștați, azi se pregăteau ai mei de pomana pentru un an…
…Azi, 27 mai, la ora când trebuia să fiu la lansarea Albumului minunatei Margareta Pâslaru, inițiatoarea superbului proiect „Actorii cântă” zămislit de un suflet din scripturi rare, când eram fericit să onorez Invitația fermecătoarei mele colege de liceu și de exil american, m-am prăbușit pe o banchetă din Farmacia Dona și, o clipă n-am știut unde mă aflu. Cineva mi-a adus un pahar cu apă, peste nici patru minute (!!!) a venit „Salvarea”, o chemase farmacista care-mi pregătea rețeta, m-au luat în primire trei băieți tineri, profesioniști de nota 10. I-a speriat tensiunea, 6,4! Lipotimie… Mi-au cerut permisiunea să mă ducă la Spitalul Universitar de Urgență, au adus un scaun cu rotile, de două ori mi s-a luat tensiunea în Salvare, dar nu depășea 7,3 (!!!), spre neliniștea lor, în 13 minute targa înălțată intra, cu capul înainte în spitalul înțesat de lume. Nu știu de unde mi-a venit un gând negru: mai ies eu de aici? Doamne, mâine, miercuri, spre seară, marele iubitor al scriitorilor, Ioan Cristescu, noul și dinamicul director al Muzeului Literaturii Române, dar și productiv director de editură, mi-a aranjat lansarea, în festCO, a volumului „Monolog în doi cu moartea la ușă”, încununat cu Marele Premiu de Dramaturgie-monodramă, la Gala Star, Bacău, 8 aprilie 2014. Mai ajung eu?!…
…Pus pe un pat cu rotile, cu două balustrade ca la țarcurile pentru pici, am fost repede băgat în circuitul vieții, la „Departamentul Urgențe Majore”, semn că nu-i a glumă… În salonul în care am aterizat, numai bătrâni, în special femei. Medici tineri, amabili, atenți, mai ales urmașele Evei, perfuzia, analize de sânge, electrocardiograma, întrebări diverse, ce tratament urmez pentru cancerul operat prima oară acum 7 ani și două luni (cancer-cuvânt ce le-a făcut ochii mari) și pentru ischemia de care-s suspect, răspund fără exitare, Calumid, Zoladex la trei luni, Aspenter și Betalog, n-am fumat niciodată, nu mai beau tării de șapte ani, de opt zile n-am băut nici paharul cu vin roșu recomandat pentru inimă. Mi se mai ia sânge pentru alt set de întrebări, cercetări. Tensiunea a revenit la 12,8! E foarte bine! Vestea asta mai alungă un pic din amețeala mea dată de lipotimie… În nici o jumătate de oră, au venit primele analize de sânge. Doctorul mă ia tare, „N-ați băut, dar aseară ați tras un chef pe cinste, asta spun analizele!”. Îi arunc o privire tăioasă. Glumiți, domnule doctor! Chiar mă lezează neîncrederea în afirmațiile mele. Credeți ce vreți, dar n-am băut un strop aseară, toată ziua de ieri, și alaltăieri, afară de siropul de tuse și cel de cătină. Nu vă gândiți la toate naturistele care mi-au saturat organismul, oare nu de la ele sunt analizele de sânge cum spuneți că sunt? „S-ar putea!”, replică doctorul, dând din cap. „Am să vă trimit la radiologie, e ceva neclar la plămânul drept!”, conchide. Asta îmi mai trebuia, plămânul…
…Patul meu mobil, cu două balustrade și firul de la perfuzie pins în branula de la mâna mea stângă, este împins cu viteză, într-un veritabil labirint, de un tip vânjos, ca un rugbyst din linia I. Doi îl strigă Cristi, el mă lasă lângă un perete întunecos, în gura Radiologiei. Pe scaune, 12 oameni. Eu, al 13-lea, cifra mea norocoasă. Mai toți se uită la mine. Firesc, sunt singurul din tot parterul înțesat venit la cravată. Nu plecasem de acasă să ajung la spital… Trec 30 de minute și, ciudat, îmi zic, că la vama din Belarus, m-au ținut 7 ore și jumătate, cu cei șapte actori, prieteni bulgari din Silistra… Ca să nu simt timpul cum biciuiește gândurile, deschid Internetul pe mobil. Multe mesaje, din țară și de peste Ocean, pentru materialul „Mircea Diaconu, numele românesc pentru Vaclav Havel?”… Unele mă felicită, două-trei sunt răutăcioase, dimineață citisem ura unei intitulate ziariste, mi-e limpede, dacă Havel ar fi trăit în România, era făcut într-o lună-două, mafiot, pedofil, mincinos, comunist, securist, ba, poate, și terorist! Ne merităm soarta, și politicienii de doi bani pe care îi votăm, ca să-i suportăm nemulțumiți…
…După 35 de minute petrecute în fața Radiologiei, mă strigă o doamnă, nu o văd, e în spatele meu, doar ridic mâna, pseudo-rugbystul de linia I m-a abandonat, s-a contat cu un coleg și a plecat, mă ia un tinerel, în nici două minute termin cu radiografia la plămâni, sunt din nou pe culoar, lângă alte două paturi, cu „cazuri grave”, un moșneag căzut pe stradă, cu capul spart, și cineva acoperit de masca de oxigen, începe lunga așteptare a rezultatului, fac o cruce și mă rog Celui de Sus să nu mă arunce în alt coșmar… O bătrână, care abia mai sprijină zidul, țipă și plânge, „Sunt de la ora 9 dimineața aici, n-am mâncat nimic, cât mai aștept:?!”. Privind-o, îmi dau brusc lacrimile. Tinerelul de la „Livco Security”, cel care mă dusese la Radiologie, îi vorbește calm, cu suflet, „Doamnă, nu vedeți, sunt oameni găsițiți leșinați pe stradă, întubulați, unii sub masca de oxigen! O să vă ia și pe dumneavoastră. Merg să mai vorbesc o dată cu doamna doctor!” zice și intră la radiologie să o ajute pe băbuță… Ce tânăr minunat!… Bătrâna îl boscorodește, însă, pe cel care vrea să o ajute: „Arde-te-ar focul și pe tine!”… Pentru cine am dat eu o lacrimă…
…Un drum, pe patul cu rotile, cu perfuzia fixată, sacoul alături și cravata răvășită, la picioare cu punga plină de medicamente luată de la „Dona”, până la „Medicală”. Medici tineri, unii rezidenți, amabili, pasionați de meseria lor. Studiază foarte atent fiecare „foaie de parcurs” a pacienților, se consultă, să pună cea mai bună concluzie. Aici, la Medicală, nimeni nu țipă, nimeni nu trădează nervozitate, deși se lucrează cu oameni, unii ciudați, pe bandă rulantă…. Vine și rîndul meu. Ce-i, oare, cu plămânul drept?!… „Plămânii, ambii curați! Inima, OK!”, mă liniștește Simona, o rezidentă de nota 10… Glucoza e mărită, peste sau sub limita normamă, câteva semne de-ale medicilor: PT (sec), INR, PT (%), Fibrinogen. „Nu-i nimic grav!… Urmați tratamentul pentru bronșită, medicamentele date de medicul de familie sunt excelente… Liniște, odihnă, calm, relaxare și multă hidratare!”…
…Doctorul care m-a luat primul în primire vorbește cu un pacient din dreapta mea. Nu-l văd. Aud numai replica bărbatului, când este întrebat dacă fumează. „Fumez că m-am săturat!”… De viață, de țigări?… „M-am săturat de toate, asta a făcut pușcăria din mine!”… Doamne, câte subiecte de roman, de piesă, aici, la Urgență… „Dacă nu vă cedează tusea în două zile sau dacă simțiți ceva ce nu-i în regulă, veniți neapărat aici, nu o mai duceți pe picioare!”. Sper să nu fie cazul… Deși oamenii în alb de la Spitalul Universitar de Urgență sunt absolut minunați. Profesioniști, sufletiști, buni psihologi, nu mă interesează excepțiile… Le mulțumesc cu inima plină de ei, mâine sper să ajung la lansarea volumului meu de teatru, la festCO! „Monolog în doi cu moartea la ușă”!… Te-am mai fentat o dată, Coană Moarte!
