Mic Poem pentru UNICUL HAMLET al Fotbalului Românesc…
Într-un timp
Normal
Dobrin
Ar fi jucat
Imediat
La Real,
Acolo
Îl aclamau
Toreadorii!
Unicul
partid
i-a barat,
însă,
rapid
drumul
spre Madrid,
Poarta
Spre Gloria
Lumii.
Ceaușescu
Avea,
chipurile,
Grijă de popor
Cum să nu mai
Avem
Acasă
Fior
Din
Magia
lui Dobrin,
“Să se bucure
De el
Străinii?!
Să-și numere
La ei
Țechinii?!
Dobrin
Este
Bun național,
Să joace
Numai acasă
Pentru români”,
Dixit
Tiranul.
Acasă,
Lumea
Aștepta
Prințul
Să apară
Noaptea
Sub
Lună plină
Măcar
O repriză
în Națională
Să înnobileze
Mundialul aztec
În grupa de foc
Cu Anglia,
Cehoslovacia
și
Regina-Reginelor,
Brazilia.
La Guadalajara,
Dobrin
ar fi fermecat lumea
Cu fotbalul lui
Sunet-fior de vioară!
Angelo, însă,
Tiranul nostru,
Nu al Padovei,
Plus
Camarila
“Câinilor roșii”
Și vreo doi
Ziariști
Otrăviți
L-au exilat
În tribună,
Fără pașaport
Fără
Drept la replică.
Prințul n-a dansat,
În vara lui ‘70
Printre azteci,
Măcar
O clipă,
Gând
De recunoștință
Pentru calificare
Păgânii
I-au și arestat
Clipa de-o viață!
Crima
De la Guadalajara
A întristat,
revoltat,
Țara,
Dobrin
A rămas,
Ce folos,
Prinț nedreptățit,
Neuitat!
Peste
37 de ani
Într-o emisiune TV
“Idoli și Legende”
Live
Nicolae Dobrin
și
Ștefan Iordache
Două genii
Unul lângă altul
În platou,
La Telesport,
Și încă un ceas
Și jumătate
După,
La o cafea
Și-o țigară.
Marele Actor,
Uluitorul Hamlet
Al Teatrului Românesc
Fascinat
Că stă lângă
Dobrin,
“Un dar dat de Dumnezeu
Nouă,
Românilor”,
L-a tot întrebat
Pe
Nefericitul
Prinț
Care-i
Adevărul-adevărat
De ce
N-a jucat
La Guadalajara?!
Prințul
Însingurat,
Unicul Hamlet
Al Fotbalului
Românesc,
El,
Nicolae Dobrin,
Prințul din Trivale,
Ne-a pus
Să jurăm
În fața
Lui Dumnezeu
Că nu vom
Spune
Nimănui,
Nu vom scrie
O literă
Fără aprobarea lui.
Am jurat,
Împreună cu
Ștefan Iordache,
Sub crez sincer în Dumnezeu!
În mare,
Știam
“Asasinii”,
Dar ce ne-a
Mărturisit
Marele nedreptățit
Ne-a făcut statui!
Cum lumii să-i spui
Când am jurat?!
Ce păcat
Că Prințul
A pus lacăt
Adevărului
Condamnându-ne
Să-l luăm cu
Noi,
Acolo,
departe,
departe…
La despărțire,
Dobrin
S-a răzvrătit,
Certând,
Parcă,
Destinul:
“N-a fost nicio
Crimă
la Guadalajara!
Dumnezeu
îi va judeca,
Eu i-am iertat!”
Prințul a iertat
Niște pigmei,
Bieții de ei!
Prințul
N-a abdicat
de la
chinul
Sublim
de a fi Om!
Niciun român n-a uitat
Cum un Prinț
A fost asasinat
La Mundialul mexican,
Guadalajara,
Guadalajara,
Nu pot să mai ascult
Mariachis,
Mă înec
În lacrimi!
(Din volumul de poeme „Ambasadorii mei din Olimp”, apărut anul trecut!)