Etichetă: Jean Pădureanu

COMENTATORUL SPORTIV, în fața Palatului Culturii din Bistrița, căutând Stadionul cu amintiri din Parc…

…A patra zi din excelentul Festival Internațional de Teatru și Literatură „Liviu Rebreanu” din Bistrița. Dimineață plină cu recitări și prezentări, de cărți și reviste literare. În prima pauză de cafea, îmi pun paltonul și pălăria și traversez Parcul din fața frumosului Palat al Culturii. Să revăd Stadionul Gloriei de altădată, cândva ajunsă și în cupele europene. Stadionul cu atâtea amintiri, pe care l-am vizitat ultima oară acum 30 de ani, înainte cu două luni să iau Drumul Americii, cu escala de cinci luni și o săptămână în Ialia-Grajdul de la Latina și Pensiunea din Roma. Ultima dată meciul comentat la Bistrița, pentru Telesport, a fost Gloria-Unirea Urziceni, 2-2, gazdele egalând în penultimul minut, prin Frăsinescu. Coechipierl mi-au fost, atunci, Dragos Borchină, la microfon, și Sorin Rondak, dirijorul camerelor de luat vederi. Ce echipă frumoasă, plină de pasiunea meseriei… Ziua noastră de atunci se reface incredibil. Ne pregăteam să mergem a doua zi la Piatra Neamț, să transmitem un meci al Ceahlăului! Nici Ceahlăul lui „Pinalty” nu mai e… Capitalismul sălbatic sau cam așa ceva?!

…Azi, marți 29 noiembrie, de cu dimineață, la Bistrița e ger. Natura poartă brumă rece pe ea, eu înaintez cu pași grei spre locul atâtor amintiri, cam 60 de partide trăite, aici, în Parc, pentru ziarul „Sportul” și pentru Telesport. De pe terasa Palatului Culturii se vede un colț din tribuna a II-a…Mă încearcă emoții rare. Văd un stâlp al nocturnei. Străduța ce trece prin spatele tribunei I are un semafor. E culoarea roșu, aștept să treacă mașina din fața mea, să traversez ultimul drum spre Stadion. Pe dreapta, la intrarea pe terenul de antrenament văd scris cu litere mari „Stadionul Jean Pădureanu”, și mă bucur, Lordul a dus Bistrița pe prima scenă și pe circuit european. Sâmbătă, m-am văzut în treacăt cu Ioan Horoba, ucenicul de nota 10 al lui Nea Jean. S-a întors și el acasă, suferă că Gloria nu mai există….
…Nu mai există nici Rapid, F.C.Argeș, Progresul, Sportul Studențesc, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Bihorul, Sibiul, Ceahlăul… Foste campioane printre ele…Îi spun domnului Horoba că aș vrea să-l văd două minute pe Nea Jean. Tace. Nu forțez…

…Intru pe poarta deschisă larg a Stadionului. Bruma a început să se topească sub soarele cu dinți. Stadionul arată mult mai bine decât mă așteptam! Terenul de joc e bun, doar pe mijloc, de la o poartă la alta, pe alocuri, dâre de noroi. Urc în tribuna I. Treptele de la scări au început să aibe mici găuri. Scaunele din plastic, albe și albastre, în culorile Gloriei, sunt intacte. Doar murdărite de ploi și vântul dinspre munții din jur. Mă doare liniștea Stadionului, pe care au capitulat toate marile forțe ale campionatului românesc. Unde-i larma de altădată?!… Mă uit spre cabina de transmisie, pare înghețată, nu cutez să urc, nu vreau să las o lacrimă, două și pe acolo… E un Pustiu semi alb, cu amintiri de suflet voalate…
…Memoria își începe un dans nobil. Îi văd alergând, pe valul tinereții lor superbe, pe bistrițenii get-beget Gavril Pele Balint, cel care avea să figureze în echipa câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni-Steaua, Sevilla 1896, golgeterul inteligent Viorel Moldovan, zis și Mondo-Gol, și strategul Lucian Sânmărtean, îi zăresc cu ochii minții lansându-se pe bucureșteanul Tătărușanu, între bucurile Gloriei, ajuns, azi, portar de Națională, pe Sepsi, reintinerind pe regretatul Nae Manea, Tararache, Maier și câți alții, pe „Burebista” fără de vârstă-Costel Câmpeanu… Nu poți uita că la Bistrița a dansat doar o toamnă Ionel Ganea, dând 17 goluri, temelia titlului de golgheter câștigat la Rapid… Numai și pentru ei Gloria nu avea voie să moară!

…Nu petrec mai mult de un sfert de oră în tribuna Stadionului cu amintiri rănite, îmi simt sufletul greu… Gerul mă trimite spre Palatul Culturii, unde colegii mei de Festival recită versuri. Eu mă simt robul unei elegii… Aici, la Bistrița, cele două Patimi ale mele fără de sfârșit, Fotbalul și Teatrul, mă fac să fiu fericit, mă fac să plâng… Bistrița are, de trei zile, un Teatru profesionist, „Liviu Rebreanu”! Ce minune!… Bistrița nu mai are echipă de fotbal. Ce coșmar, tragedie!… Mai fiecare microbist care m-a întrebat dacă am venit pentru Gloria, nu poate înțelege de ce s-a ajuns aici… Există o ultimă Iluzie. Circulă vorba că Primăria ar cumpăra Stadionul și Gloria ar putea fi relansată…Așa să dea Bunul Dumnezeu!

..Prin Parc, brazi cu mici cutii din lemn cu mâncare pentru veverițe. „Ecoland”, citesc pe o scândură bătută-n cuie în tulpina seculară a copacului…

…În Palat, Cultura e la loc de cinste. La Stadion, Fotbalul a dispărut… Acum 30 de ani, era invers. Drumurile Vieții!…
…Dimineața de Festival s-a încheiat. Facem o fotografie de grup, în mijloc cu directorul Palatului Culturii, al noului Teatru profesionist, freneticul literat prof.dr. Dorel Cosma, noul meu prieten din Bistrița.
…Colegii de Festival merg fericiți spre autocar. Eu rămân o clipă, două, în fața Palatului Culturii. Ochii mei traversează Parcul… Unde ește Nea Jean?! Unde-i Gloria ?!…

Sufletul îmi cântă de Fericire, îmi plânge de amintiri ucise…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

„Nașul”, finul unui sistem compromis

…Alegeri federale fără miză, astăzi, la Federația de fotbal. Mircea Sandu a fost reales, cum se aștepta mai toată lumea. La o primă vedere, scorul votării sună a victorie la scor: 192-67, în confruntarea cu temerarul Constantin Iacov! La o privire mai atentă, însă, acest scor (sub acel 187-102 al „Nașului” în fața lui Gică Popescu, acum 4 ani!) invită la analize de fond.. Chiar dacă, imediat după succes, Mircea Sandu a fost sunat și felicitat de Platini și Blatter-bla-bla, vorba cuiva…

…N-au fost 67 de voturi (mult peste cât estimau specialiștii, nihiliștii!) pentru Iacov, ci împotriva „Nașului”. Și, în special, au fost 67 de voci curajoase care se încăpățânează să creadă în necesara schimbare. 67 de oameni care, în pofida „lanțului slăbiciunilor” ce conduce Federația, au visat. Dacă în cursă ar fi fost Gică Popescu, atunci, cu siguranță s-ar fi putut produce minunea! Probabil că, abia acum, „Baciul’ înțelege exact răul făcut fotbalului românesc de neprezentarea sa la duel.

…Mircea Sandu a venit la putere printr-un „puci”, atunci, în 9 august ’90, când l-a debarcat pe Mircea Pascu, ales cu câteva luni înainte președinte. Atunci, „Nașul” a fost ales șeful unui sistem compromis, dacă nu ticăloșit, cum mi-a scris un cititor. Spuneam și astăzi, la prânz, în emisiunea de la Telesport, alături de George Stanca: „Mircea Sandu a susținut, a dezvoltat acest sistem compromis, iar acum a devenit sclavul său”. Acesta este „nodul gordian”. Oricât ar dori Mircea Sandu, om capabil, să schimbe ceva, nu-l mai lasă ciracii, oamenii veniți din vechiul sistem comunist, securist, îmbătrâniți în imobilism, în șmecherii, în filozofia de gașcă. „Nașul” este finul lor, acum. Al lui Mitică Dragomir, fără de care nu rezista două decenii ca șef al FRF-ului, al lui Jean Pădureanu, care declara nonșalant înaintea numărării voturilor „zarurile s-au aruncat cu ani mulți în urmă”, al soldățelului Adalbert Kassai, al lui Vasile Avram, ex-„capul” arbitrilor (ales, tot azi, vicepreședinte FRF, în turnirul cu doi oameni serioși, Patrițiu Abrudan și Octavian Goga! De fluierași va răspunde, de mâine, Ioan Igna!), al cohortei de bișnițari de la județe, din „C” și „B”, marea masă cu drept de vot…

…Mircea Sandu a declarat imediat după alegerile câștigate lejer că se gândește la „continuitate”! E foarte grav! Pentru că fotbalul românesc (ca întregul nostru sport, de altfel!) este demult în cădere liberă. Iar „Nașul” nu se gândește să schimbe ceva. Vai, învingătorilor de astăzi! Am spus special „învingătorii”, pentru că, în acest 25 ianuarie 2010, au triumfat toți susținătorii unui sistem putred…

…Învinsul, Constantin Iacov, vorbea despre „lucruri necurate”, petrecute aseară, când „echipa de zgomote” a Sistemului i-au amenințat sugestiv pe mulți dintre cei care se pronunțaseră pentru Schimbare. Ba, a mai zis Iacov, că, dacă alegerile aveau loc pe 25 aprilie, cum s-au planificat inițial, ar fi învins; că n-a fost lăsat decât 5 (cinci) minute să-și expună Programul, că votul n-a fost deloc secret, iar unii dintre potențialii adversari ai „Nașului”(pe care îl consideră un „dictator”!) n-au fost lăsați în sală, pe diferite motive! Mizilicuri!… Nu de alta, dar îl aud și acum pe Gigi Becali, declarând la Telesport, înaintea validării alegerilor: „Mircea Sandu n-a dat drumul la motoare. Nu era cazul!”. Scurt și…definitoriu!

…România a avut, în cei 20 de ani de așa-zisă democrație, trei președinți de stat: Iliescu, Constantinescu, Băsescu. „Escu”, cum ar zice Tudor Mușatescu!… În fotbal, avem un singur nume: Sandu! Care vrea să conducă fotbalul românesc încă 8 (opt) ani! Dacă va fi sănătos (și îi doresc din toată inima „Sănătate maximă!”, că are nevoie de ea, după dubla operație, la colon și ficat!), „Nașul” va trebui, va fi obligat să conducă Sistemul căruia nu i s-a opus. Degeaba strigă Iacov: „Mircea Sandu este un om bolnav, trebuie să se retragă!”… Trăim, doar, în țara corupției absolute, a bișnițarilor, a „haitelor”, de ce ar face fotbalul excepție?!

…Cele două decenii de domnie a „Nașului” nu sunt singulare. Boss-ul fotbalului spaniol, Angel Maria Villar, a fost uns în funcție în 1988! A mai existat un exemplu: șeful fotbalului maghiar, ales în 1986! Numai că ungurul a decis, anul trecut, că e timpul Schimbării și și-a dat demisia! După ce propusese revitalizarea centrelor de copii și juniori. La noi, din păcate, nu se revitalizează nimic… Până și chiolhanurile federale sunt tot cele vechi…

Trăiască originala noastră Continuitate la vale!

Bye, Bye, Schimbare!