COMENTATORUL SPORTIV, în fața Palatului Culturii din Bistrița, căutând Stadionul cu amintiri din Parc…

…A patra zi din excelentul Festival Internațional de Teatru și Literatură „Liviu Rebreanu” din Bistrița. Dimineață plină cu recitări și prezentări, de cărți și reviste literare. În prima pauză de cafea, îmi pun paltonul și pălăria și traversez Parcul din fața frumosului Palat al Culturii. Să revăd Stadionul Gloriei de altădată, cândva ajunsă și în cupele europene. Stadionul cu atâtea amintiri, pe care l-am vizitat ultima oară acum 30 de ani, înainte cu două luni să iau Drumul Americii, cu escala de cinci luni și o săptămână în Ialia-Grajdul de la Latina și Pensiunea din Roma. Ultima dată meciul comentat la Bistrița, pentru Telesport, a fost Gloria-Unirea Urziceni, 2-2, gazdele egalând în penultimul minut, prin Frăsinescu. Coechipierl mi-au fost, atunci, Dragos Borchină, la microfon, și Sorin Rondak, dirijorul camerelor de luat vederi. Ce echipă frumoasă, plină de pasiunea meseriei… Ziua noastră de atunci se reface incredibil. Ne pregăteam să mergem a doua zi la Piatra Neamț, să transmitem un meci al Ceahlăului! Nici Ceahlăul lui „Pinalty” nu mai e… Capitalismul sălbatic sau cam așa ceva?!

…Azi, marți 29 noiembrie, de cu dimineață, la Bistrița e ger. Natura poartă brumă rece pe ea, eu înaintez cu pași grei spre locul atâtor amintiri, cam 60 de partide trăite, aici, în Parc, pentru ziarul „Sportul” și pentru Telesport. De pe terasa Palatului Culturii se vede un colț din tribuna a II-a…Mă încearcă emoții rare. Văd un stâlp al nocturnei. Străduța ce trece prin spatele tribunei I are un semafor. E culoarea roșu, aștept să treacă mașina din fața mea, să traversez ultimul drum spre Stadion. Pe dreapta, la intrarea pe terenul de antrenament văd scris cu litere mari „Stadionul Jean Pădureanu”, și mă bucur, Lordul a dus Bistrița pe prima scenă și pe circuit european. Sâmbătă, m-am văzut în treacăt cu Ioan Horoba, ucenicul de nota 10 al lui Nea Jean. S-a întors și el acasă, suferă că Gloria nu mai există….
…Nu mai există nici Rapid, F.C.Argeș, Progresul, Sportul Studențesc, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Bihorul, Sibiul, Ceahlăul… Foste campioane printre ele…Îi spun domnului Horoba că aș vrea să-l văd două minute pe Nea Jean. Tace. Nu forțez…

…Intru pe poarta deschisă larg a Stadionului. Bruma a început să se topească sub soarele cu dinți. Stadionul arată mult mai bine decât mă așteptam! Terenul de joc e bun, doar pe mijloc, de la o poartă la alta, pe alocuri, dâre de noroi. Urc în tribuna I. Treptele de la scări au început să aibe mici găuri. Scaunele din plastic, albe și albastre, în culorile Gloriei, sunt intacte. Doar murdărite de ploi și vântul dinspre munții din jur. Mă doare liniștea Stadionului, pe care au capitulat toate marile forțe ale campionatului românesc. Unde-i larma de altădată?!… Mă uit spre cabina de transmisie, pare înghețată, nu cutez să urc, nu vreau să las o lacrimă, două și pe acolo… E un Pustiu semi alb, cu amintiri de suflet voalate…
…Memoria își începe un dans nobil. Îi văd alergând, pe valul tinereții lor superbe, pe bistrițenii get-beget Gavril Pele Balint, cel care avea să figureze în echipa câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni-Steaua, Sevilla 1896, golgeterul inteligent Viorel Moldovan, zis și Mondo-Gol, și strategul Lucian Sânmărtean, îi zăresc cu ochii minții lansându-se pe bucureșteanul Tătărușanu, între bucurile Gloriei, ajuns, azi, portar de Națională, pe Sepsi, reintinerind pe regretatul Nae Manea, Tararache, Maier și câți alții, pe „Burebista” fără de vârstă-Costel Câmpeanu… Nu poți uita că la Bistrița a dansat doar o toamnă Ionel Ganea, dând 17 goluri, temelia titlului de golgheter câștigat la Rapid… Numai și pentru ei Gloria nu avea voie să moară!

…Nu petrec mai mult de un sfert de oră în tribuna Stadionului cu amintiri rănite, îmi simt sufletul greu… Gerul mă trimite spre Palatul Culturii, unde colegii mei de Festival recită versuri. Eu mă simt robul unei elegii… Aici, la Bistrița, cele două Patimi ale mele fără de sfârșit, Fotbalul și Teatrul, mă fac să fiu fericit, mă fac să plâng… Bistrița are, de trei zile, un Teatru profesionist, „Liviu Rebreanu”! Ce minune!… Bistrița nu mai are echipă de fotbal. Ce coșmar, tragedie!… Mai fiecare microbist care m-a întrebat dacă am venit pentru Gloria, nu poate înțelege de ce s-a ajuns aici… Există o ultimă Iluzie. Circulă vorba că Primăria ar cumpăra Stadionul și Gloria ar putea fi relansată…Așa să dea Bunul Dumnezeu!

..Prin Parc, brazi cu mici cutii din lemn cu mâncare pentru veverițe. „Ecoland”, citesc pe o scândură bătută-n cuie în tulpina seculară a copacului…

…În Palat, Cultura e la loc de cinste. La Stadion, Fotbalul a dispărut… Acum 30 de ani, era invers. Drumurile Vieții!…
…Dimineața de Festival s-a încheiat. Facem o fotografie de grup, în mijloc cu directorul Palatului Culturii, al noului Teatru profesionist, freneticul literat prof.dr. Dorel Cosma, noul meu prieten din Bistrița.
…Colegii de Festival merg fericiți spre autocar. Eu rămân o clipă, două, în fața Palatului Culturii. Ochii mei traversează Parcul… Unde ește Nea Jean?! Unde-i Gloria ?!…

Sufletul îmi cântă de Fericire, îmi plânge de amintiri ucise…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

„Curat, murdar” (7). PLÂNG PENTRU RAPID ȘI PENTRU CULTURA ROMÂNĂ!

…Week-end greu! Apăsător….

…Nu pentru că debutul european al celor patru echipe românești de club n-a adus nicio victorie!?! 4 (patru) meciuri, două egaluri (Steaua, la Praga; Astra, la Giurgiu!), două înfrângeri, umilințe în fapt: Pandurii Tg.Jiu, 1-3 cu Maccabi Tel Aviv pe terenul din Drobeta Tr.Severin; Viitorul Constanța, 0-5 (zero goluri marcate, cinci încasate), în Belgia, la Gent |(Excelent titlu în Gazeta sporturilor de azi: „Viitorul CoriGent”!)…

…Mi-e sufletul greu de scandaloasa telenovelă a Rapidului, care, de zece zile, când joacă pe prima scenă, când e înlocuită cu Timișoara (retrogradată!)…Rapid, una dintre Legendele furate, desființate de Ciocoii cei noi ai României, pornind de la Domnul Savarină, Copos, trecând pe la anonimii Cristescu și Zamfir și terminând cu apa otrăvită a basarabeanului Moraru! Toți implicați doar să-și facă imagine pe spatele Legendei Rapid (Copos) și gologani… De ce Asasinarea unei Legende nu se pedepsește?!

…Mai rău, aflu că se distruge și Templul Giulești, stadionul copilăriei mele, Universitatea de Viață!… Ar fi bine să apară în locul Arenei cu Legende una modernă, însă am rezerve. Dacă nu se găsesc bani ca Rapid, care n-a fost membră de partid, să rămână pe prima scenă, spre farmecul unei Divizii săracă rău, și cu sufletul și cu meseria de fotbalist, de unde fonduri pentru încă un Palat de cleșter al fotbalului?!…
…Întâmplător sau nu, Clujul și-a tras o arenă de top european, dar „U”, echipă de tradiție, nu mai are un loc sigur nici în liga secundă… La fel și Petrolul, ce stadion a lăsat pustiu…Sau Ceahlăul…

…Nu m-a dat pe spate nici noul val de șpăgari, bancari, gazetari și lideri de partid, milionul (sau milioanele?!) lui Vântu pe ruta Olteanu-Tăriceanu-Mihaiu, toți fecioare, de pierzi timpul să-i asculți…Nici nesfârșitul cinism al lui Becali, care degeaba merge pe la Athos, nici buletinul Meteo…

…În seara aceasta, plând pentru Rapid!
…Sufletul îmi mai lăcrimează și pentru minunata Cultură Română!
De parcă nu ar fi fost de ajuns marginalizarea, umilirea Culturii Române, cu ambasadorii ei inegalabili, de nu exista și așa, în fiecare an, un buget de comă, că azi mai vine premierul Dacian Cioloș și anunță o veste aparent de lăudat: se rectifică Bugetul! Câștigă Sănătatea și Învățământul, ceea ce este minunat! Dar… În România există mereu aceast dar, după o veste bunișoară…

…Se va tăia din bugetul Transporturilor, Agri-Culturii, adică și al vieții la țară, de pe ogoarele, cândva mănoase, și al Culturii-Cultură, scriitori, actori, cântăreți, pictori, edituri, reviste, cărți,Centre culturale etc! INCREDIBIL!… Și așa cu un buget de cerșetor, în fiecare an, Cultura Română mai primește un croșeu sub centură. De fapt, că au condus pesediștii, liberalii, tehnocrații, cu toții au îngropat Cultura Română, fugând de ea ca dracul de tămâie!

…Tovarăși, că domni nu vă pot spune, voi cei care v-ați făcut și persistați să vă credem că vreți binele României, din jilțurile doldora de gologani murdari, chiar n-ați aflat că un Popor fără Cultură e un Popor sărac, ușor de manipulat?! Vai de viitorul vostru și al acestei țări, susținători ai Inculturii!…
…Să nu vă treziți prea târziu, inculților!

                                                                                      29 iulie 2016, București