Etichetă: Mondialul African

Mondialul African. Trista Comedie!

…Incredibilul s-a produs! Delir. Halucinație. Lumea-ntreagă a fotbalului s-a oprit în loc, câteva clipe, în după-amiaza aceasta. A explodat cea mai mare bombă din istoria Cupei Mondiale. Una cu efect de bombă atomică!…Campioana lumii en-titre, Italia, repetă umorul negru al finalistei ultimului Mondial, Franța, și nu trece de grupe! Nu-i glumă, nu-i știre de Radio Erevan, nu-i banc cu chinezi ajunși la Roma și Paris. Este un revers dureros la Divina Comedie a lui Dante. Italia franceză și Franța italiană (tot una e!) s-au prezentat la Gala mondială ca două jucării stricate (vorba lui Minulescu!), două nume aurite ajunse neverosimil soldăței de tinichea. Tot așa cum s-au prezentat și la ultimul Euro, unde tricolorii noștri, cu Pițurcă la timonă, n-au avut cutezanța slovacilor! Acel Euro 2008 era un SOS pentru fotbalul din Hexagon și din Peninsulă. Nimeni nu l-a luat în seamă. S-a mers cu aceleași garnituri învechite, de ambele părți, aceeași generație de nababi epuizată fizic și psihic. Arrivederci, CannAfară & com… Eliminarea echipelor care au jucat ultima finală de Mondial reprezintă, dincolo de spectaculos, o Tristă Comedie. Dacă nu chiar o Tragicomedie în bocet vesel de vuvuzele…

…Domenech și Lippi, două lamentabile ieșiri din scenă. Au pierit pe mâna lor. Și a Federațiilor color două mari puteri. Aviz amatorilor!… Francezii au comis-o în fracul reginei lumii, în 2002, la Mondialul asiatic, când au terminat pe ultimul loc al grupei. Acum, după halucinantul 3-2 pentru debutanții slovaci, repetă Dezastrul și Italia! Ultima poziție într-o serie, ce părea, în ziua tragerii la sorți, că Lippi o are la degetul mic, cu amatorii din Noua Zeelandă și debutanții de la Bratislava. După 36 de ani, marea, temuta squadra azzurra nu trece de grupele unui Mondial!?! În 74, măcar a pierdut calificarea la golaveraj (3-1 cu Haiti, 2-3 cu Polonia, 1-1 cu Argentina). Acum, umilință totală. Nicio victorie! La o primă vedere, paradox contemporan: în Italia, ieșită pe ușa din dos a Mondialului poposește ultimul trofeu Champions League, adjudecat nu demult de Inter Milano!… Nu cumva, oare, în acest paradox se ascunde cauza dramei italiene?!

… La Venezia, nici gondolierii nu mai cântă. Italia plânge…

*O variantă a acestui material este postat și pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. La FRF, Franceza fără profesor!

…Multă lume chitită pe Mondialul vuvuzelelor n-a vorbit în ultimele trei zile decât despre două subiecte: blatul şi „cocoşul galic”. Blatul, în cea mai pură accepţie a „meciurilor strategice” din Liga lu’ Mitică, nu s-a mai produs, spre neşansa celor care am pariat X la meciul Mexic-Uruguay. Spre lauda lor, aztecii şi celeştii s-au ţinut de fotbal, nu de miticisme sau de „regii”, făcând să roşească, şi peste decenii, nume grele din istoria turneelor finale. Chiar mă întrebam, aseară, cum se simt, oare, acum, nemţii şi austriecii, pentru golăneala aceea de la Espana ’82, când, prin non-combatul celor din Ţara Valsului (a fost cât trebuia, 1-0 pentru germani!), la egalitatea perfectă de puncte (4), au ieşit din cursa grupelor „Vulpile Deşertului”. Care Algeria, cu o echipă superbă, a dat de pământ cu panzerele, 2-1 (0-0), la Gijon, unde două stele, Madjer şi Beloumi, nu doar că au marcat golurile unei victorii istorice, la debutul algerienilor într-un Mondial, însă au făcut şi încântător spectacol. Din fericire, acum, în Ziua a 12-a a turneului din Ţara Curcubeului African, pe tărâmul lui Jabulani (fecire, în limba zulu!) a fost un lăudabil Anti-blat (n-am spus Anti-Blatter!), ceea ce trebuie să dea multora de gândit (dacă, astăzi, mai are timp cineva şi de aşa ceva!). În lume şi prin lumea noastră bolnavă de-acasă…

…Celălalt subiect, „cocoşul galic” (mai bine zis „Cocoşatul galic”!), un veritabil cocoşel şchiop, venit jumulit gata la capătul Africii să facă figuraţie şi greve, nu să joace fotbal. Marea, aroganta Franţa, campioana lumii în ’98 (e drept, acasă, la Paris) şi finalista ultimei ediţii, în 2006, a terminat grupa pe brânci, în înjurături, coate şi genunchi, cu un singur punct, dar cu 1001 de dezamăgiri şi acuzaţii. Ca şi la Mondialul asiatic, de unde a plecat rapid, tot din Grupa A, tot numai cu o remiză albă, ca şi acum, cu Uruguay, semn că Henry şi Ribery au alergie geografică…

„Cântăreaţa cheală”, „Cocoşatul de la Notre Dame”, „Mizerabilii”, a ţipat sonor presa, ziarişti din lumea-ntreagă probându-şi cultura la această „Înmormântare pe teren accidentat”, cum ar fi zis regretatul Teodor Mazilu, nu doar dramaturg de elită, dar şi titular de spumoasă cronică sportivă. „Franţa a fost Metalurgistul Cugir”, parcă-l aud pe regretatul Nea Mache, alias Eftimie Ionescu, ironizîndu-i inegalabil pe impostori şi trişori. Căci, sincer, ce altceva au fost Domenech şi ai lui (şi mă refer, în primul rând, la FFF, federaţia lor, însă şi la „FF”-ul jucătorilor, nume grele la „fără frecvenţă”!)?

…Zic, însă, să nu ne bucurăm de „capra” vecinului nostru tradiţional de preliminarii, mondiale şi europene, şi nu doar că, la început de octombrie, timonierul „cocoşelului neascultător” de Domenech va fi Laurent Blanc, coach inteligent şi avid de performanţe. Chiar susţin că decăderea Imperiului Francez (în fotbal, biensur!) poate fi ultima noastră şansă, în ceasul… 2012, 2016, 2020. Nu de alta, însă noi suntem şi mai jos decât „cocoşul galic”, noi, cei care uimeam lumea la World Cup ’94, ba am oferit spectacol, în ’98, şi la Coupe du Monde, în Hexagon, Noi nici n-am mai ajuns pe la vreun Mondial! „Lecţia franceză” de la acest turneu african trebuie să reprezinte bibliografia de urgenţă a diriguitorilor fotbalului românesc. La FRF şi în biroul junelui selecţioner Răzvan Lucescu! Acum, însă, nu ne mai poate învăţa nimeni, nimic. Acum, trebuie să studiem intensiv „Franceza fără profesor”!

*O variantă a acestui material a apărut şi pe blogul sportvox.ro.

Mondialul African. De ce Ronaldo şi Kaka nu pot fi Eusebio şi Cruyff

…Fiecare Mondial de fotbal a avut şi faţa lui nevăzută, neştiută. Acum, însă, când mass-media este peste tot, când armatele de paparazzi scormonesc, ba şi inventează subiecte, predicate şi epitete gem publicaţiile, televiziunile de „teme fierbinţi”. Nu m-a interesat niciodată viaţa privată a Actorilor, din Arena sportului sau din Templul teatrului (este dreptul lor la Viaţă!), chiar dacă aşa ceva a devenit o modă ce-a prins de la precupeţe la politicieni. Mă interesează enorm, în schimb, comportarea Idolilor în curtea miracolelor, cum este pentru mine stadionul de fotbal şi sala de teatru. Aici, da, avem ce discuta. Din nefericire, Mondialul African, cu vuvuzele în tribune, însă şi pe teren, nu duce nici el lipsă de umbre grele…

…Un subiect la zi, naţionala „cocoşului galic”. Care, nici mai mult, nici mai puţin, a pus de-o grevă, nu japoneză, ci…franceză! „Cocoşii” jumuliţi de mexicani n-au vrut să se mai antreneze. Asta, în semn de solidaritate cu Anelka, figurant de prim-plan la acest turneu, care s-a comportat ca un într-un gang cu antrenorul Domenech. Că vuvuzeaua Raymond, ultimul clown între tehnicienii Hexagonului, trebuia trimis în şomaj tehnic de cel puţin un an-doi, este o altă treabă, e problema Federaţiei Franceze. Dar ca un jucător penibil în ultima vreme, Moş Goriot, ca să nu-l jignesc (e drept, nu ştiu dacă a auzit de marele romancier Balzac!), un figurant putred de bani să-şi insulte birjăreşte antrenorul, înseamnă o descalificare a vedetei. Merg mai departe şi susţin că „tricolorii” francezi, cu atâtea nume grele printre ei, s-au descalificat in corpore, cu această caraghioasa grevă. Cum au jucat, în preliminarii, la barajul măsluit cu Irlanda (calificându-se cu un gol marcat cu mâna de Henry!), în cele două partide de la acest turneu african, ar fi trebuit ca răzmeriţa lor să se intituleze „greva neputincioşilor”, în care să-şi fi cerut scuze milioanelor de fani, pentru trădarea nu doar a speranţelor, cât a Fotbalului! Şi să se autopropună la amenzi drastice. Dacă nu chiar unii să-şi ceară demisia din naţională…

…Lipsă de caracter şi în gestul lui Kaka, excelent până în acel moment de rătăcire din meciul cu ivorienii. De neînţeles cotul de eliminare aplicat „pe şest”, hoţeşte, şmechereşte, în pelxul unui adversar ivorian!?!… Cristiano Ronaldo, altă stea a acestui Mondial, mai mult s-a certat cu arbitrii în primele două partide ale lusitanilor. Ba, a mai aplicat şi el o palmă discretă unui biet nord-coreean… Nici Rooney (doar britanic, nu şi leu!), venit pe cai mari, dar, deocamdată, nici la înălţimea unui ponei, nu şi-a cruţat rivalii, vrând, probabil, să audă cum sună tibiile africane… Super-starul brazilian Luis Fabiano, autor a două goluri frumoase în poarta Coastei de Fildeş, şi-a umbrit dansul de mare spectacol cu insintenţa prin care vrea să legalizeze cele două henţuri de la al doilea său gol! Jenant! Nimeni nu i-ar fi cerut să alerge după arbitru şi să-i ceară să nu valideze golul, că a comis henţ înainte să marcheze (cum a făcut Cornel Dinu, pe vremuri, într-o finală de Cupa României, cu Steaua!). Dar, aflat în culpă ca o axiomă, să încerci să faci filozofia sensului şi semnificaţiei henţului, punându-l în legătură cu „Mâna Sfântă involuntară a lui Dumnezeu” devine lamentabil… Nici Lucio, Cannavaro şi alţii, nume mari sau în devenire, nu s-au prezentat ca adevăraţi gentlemeni, cum îi aşteptau milioanele de privitori ca la Fotbal.

…Ca un tonic (nu moralizator!) contrast, camerele de televiziune ne-au oferit din tribune o pleiadă de Nume adevărate ale sportului-rege. Eusebio, Cruyff, Platini. Jucători de vis, caractere de preţuit. Sigur, în tribunele acestui turneu l-am văzut şi pe Zidane. Fotbalist fabulos. Care, însă, rămâne în Istoria fotbalului prin capul aplicat în figura lui Materazzi în finala Mondialului german, de acum patru ani… Rătăcirea lui de-o clipă a trecut în eternitatea fotbalului!

*O variantă a acestui material a fost postată şi pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Fado cu bieţii coreeni comunişti…

…Ziua de astăzi, a XI-a în arhiva turneului din Ţara Curcubeului, a început cu un recital, one team show, dat de Portugalia. O fascinaţie roşie (culoarea tricourilor portugheze!), comuniştii jucând în…alb. La un moment dat, meciul a devenit o tentativă de dărâmare a „recordului” mondial al celei mai categorice victorii: Ungaria-Coreea de Sud 9-0 (4-0), în 1954; Iugoslavia-Zair, tot 9-0 (6-0), peste 20 de ani; şi Ungaria-El Salvador 10-1 (3-0), la Mundialul spaniol, din ’82! Recordul n-a fost doborât, astăzi. Iar acest 7-0 (1-0) pentru lisitani, în dauna bieţilor nord-coreeni (merituorii, totuşi, cu brazilienii, la acel 1-2!), uluiţi nu de vuvuzele, ci de iureşul portughez de după pauză, nu prea poate fi comentat. Joc pe sens unic. Scorul -cel mai mare de la acest turneu-este mic, socotind cavalcada de ocazii a europenilor şi cele două bare care i-a împiedicat să marcheze Carvalho şi Ronoldo. Din noianul de ocazii, au marcat Meireles-29’, Simao-53’, Almeida-56’, Tiago-60’, 89’, Liedson-81’ şi Cristiano Ronaldo-87’. Ultimul a fost ales, surprinzător pentru mulţi, „omul meciului”, fireşte de către bătrânii de la FIFA, care cântă cum li se cere…

…Jocul minunat al lusitanilor de după pauză a amintit imediat de Fado-ul lor tradiţional, combinaţie de sublime ritmuri maure cu cele ale sclavilor africani. Pentru portughezi, Fado înseamnă, de secole, şi un joc al Destinului. Un Vis. „Tânjirea după ceva aparte”. De aproape o jumătate de veac, mai exact de la World Cup ’66, Portugalia are un singur dor: să revină pe podiumul Mondial! Visează de la acea „finală mică”, 2-1 cu URSS, la care a ajuns greu, după ce, în „sferturi”, nord-coreenii au condus Portugalia, la Liverpool, cu 3-0, după 25 de minute!!! Numai că în arenă se afla „Pantera neagră”, Eusebio da Silva Ferreira, cel care a marcat 4 (patru goluri!), întorcând scorul uluitor, la 5-3! Din ceaţa engleză de bronz, lusitanii lui Eusebio (golgeterul ediţiei 1966, cu 9 goluri!) au tot visat cel puţin să repete performanţa. Să reuşească, acum, după 44 de ani?

…Zic să nu ne lăsăm furaţi de acest 7-0 împotriva unei fantome, care, la întoarcerea la Phenian, s-ar putea să ajungă direct la carceră, dacă fotbaliştii asiatici nu vor cere in corpore azil politic!. Să aşteptăm, totuşi, duelul grupei G, de vineri, între Brazilia şi Portugalia, un fel de dans al marilor stele. Azi-noapte, ne-a încântat Selecao. În această după-amiază, a zburdat fascinant caravela lusitană, în ritmuri moderne. Dacă titlul s-ar acorda după impresia artistică, am putea spune că zarurile au şi fost aruncate. Să nu ne grăbim. Fotbalul este de multe ori atât de parşiv…

…La acest Mondial, să nu uităm că, pe lângă Brazilia, Portugalia şi saboţii olandezi, a mai impresionat şi Argentina! Ce vă place: Samba, Fado sau Tango? N-am întrebat, doar, „Vă place Brahms?”, filmul acela uluitor, cu Ingrit Bergman, Anthonz Perkins şi Zves Montand. Are şi Mondialul African artiştii lui…

*O variantă a acestui material a fost postată pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Ziua 8, în trenul de Cluj

…Sâmbătă, am lipsit de la Mondial. A trebuit să merg la Cluj, onorat de invitaţia eminentului profesor dr. Mihai Lucan, omul care m-a salvat de două ori din vălul doamnei în negru. O tulburătoare „Ziua Recunoştinţei în Transplant”. Acolo, salvaţi de Profesor şi de minunata lui echipă, dar şi de sublimii donatori de organe, nu doar oficialităţi avide de imagine, ci şi mulţi oameni născuţi, miraculous, a doua oară. Printre ei Gheorghe Guşet, minunatul atlet, şi Victor Socaciu, cantautorul cu neuitata „Căruţă cu flori” şi rinichi noi, de la o fetiţă de 12 ani, plecată dureros de devreme între îngeri. Eu nu eram cu transplant de organe, Profesorul Mihai Lucan mi-a transplantat de două ori Viaţa şi Speranţa, furându-mă din coşmarul acela cumplit numit cancer, fie el şi la prostată… Trăiesc, domnule Profesor, şi mă mai bucur de un Mondial!

…Sâmbătă, în a 8-a zi a Mondialului African, la 7:13 fix, sunt pe peronul 5 al Gării de Nord din Capitală. Acceleratul de Cluj a garat. „Ia Vuvuzela!”, strigă un vânzător ambulant de ziare, fluturând publicaţiile de sport. Le-am cumpărat, pentru drmul lung până la Cluj. Urc în tren. Vagonul 2, locul 14. La fereastră, să mai văd a nu mai ştiu câta oară, Valea Prahovei. Vine încă un băiat cu ziare. Strigă şi el: „Regina mâncată de vulpile Deşertului!”. „Ce regină, dom’ne?!”, tresare un bătrânel avid de ştiri-bombă. „Anglia, nene, 0-0 cu Algeria!”… Lângă mine, pe locul 13, un bărbat trecut de 65, zic. Ars de soare, în pantaloni scurţi. Citeşte cu patimă un ziar generalist. „Serbia distruge Germania!”, încearcă alt puştan să-şi vândă ziarele. „Am şi Integrame, ieftine, doamnelor şi domnilior!”, mai zice. Mondialul este o mare Integramă, deocamdată…

…Am trecut de Câmpina şi acceleraul începe să meargă ca o drezină. Dacă nu ca o căruţă. Facem doi kilometri în vreo 20 de minute. Domnul de lângă mine mă roagă să-l ajut să dea un telefon, să-şi anunţe fratele că va întârzia. E din Australia, din Brisbane, îl cheamă Paul Neacşu, are 70 de ani şi chef de vorbă. Merge la Mediaş, după vreo 15 ani. În oraşul Gaz Metanului, îl va aştepta fratele său din Târnăveni. Îi dau mobilul să-şi sune fratele. „Sper să prind meciul!”, zice. „Meciul cu Ghana”, simte nevoia să se explice. Logic, vrea să vadă Australia. „Cu nemţii ne-am făcut de basme, azi, însă, nu vom pierde!”… Îl întreb dacă-i place acest Mondial. Îi place, poate l-a citit pe Răzvan Lucescu… Şi vuvuzelele alea asurzitoare?!, plusez. „Acum, ce vreţi, să ascultaţi valsul vienez la capătul Africii?!… Dacă au decis ca Bafana, Bafana să organizeze Mondialul, atunci, să-i lăsăm să-şi arate obiceiurile!… Ne vor lipsi curând vuvuzelele astea, o să vedeţi”…Văd că am ajuns la Braşov. Au trecut 4 (patru) ore de când am plecat din Gara de Nord! „166 de kilometrii în 4 ore?!”, întreabă uimit, cu subînţeles bărbatul acesta plin de viaţă care, înainte să emigreze legal, la Antipozi, în ’80, făcând greva foamei, a bătut România în lung şi-n lat ca şofer de camion… Ce să-i răspund, 4 (patru) ore cu trenul până la Braşov, în 2010, pare o poveste din secolul trecut… Îl întreb cum i se pare fotbalul românesc. „Regret că nu-i şi România la Mondialul ăsta!… Sunt echipe mult mai slabe decât România!… Ce minunat a jucat România în America”… Pe Hagi nu-l ştie decât de la televizor! „Eu am plecat din ţară cu imaginea lui Dobrin şi Dumitrache. Ambii, artişti, nu fotbalişti”, mai zice „cangurul”…

…Coboară la Mediaş, cu o oră întârziere. E bucuros că va prinde meciul Australiei… Eu risc să pierd începutul Evenimentului de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj. „Australia nu pierde azi! Şi Argentina va câştiga titlul!”, mai zice Paul Neacşu, australianul din Brisbane, partenerul meu de şase ore şi jumătate, de la Bucureşti la Mediaş!

…Câmpia Turzii. 16:55. Trebuia să fiu de 14 minute la Cluj. Urcă un grup gălăgios de trei tineri, cu sticle de bere înjumătăţite. „Lăsaţi-mă, bă cu Olanda voastră! N-are sclipici!… Dacă nu era Sneijder, îi încurcau samuraii!”… De la ei aflu scorul. 1-0 pentru tulipani, 6 puncte, şi calificarea asigurată! „Nu ia titlul, domnule!”, mă asigură unul dintre nou-veniţii care merg la Baia Mare!.. Cine ia titlul?… „Brazilia”, spune el. „Italia!, îl contrazice un tovarăş de drum. Italia a pornit mereu greoi, când a bătut Argentina pe traseu n-a mai făcut nimic!”… „Alianţa Barcelona-Real Madrid, bă! Argentina va câştiga! Nu-l înghit pe circarul de Maradona, dar Messi şi Higuain n-au egali!”… Şi România?!, îi zgândăr… „Ce să facem noi, acolo, domnule?! Cred că, la ora asta, ne bate şi Noua Zeelandă. Cu Slovenia, nu mai discutăm! Vă zice Hagi cum e cu slovenii”… „Nu merităm să jucăm la un Mondial!, replică tăcutul de până acum. Aşa ţară, aşa fotbal! Vai de mama noastră! Mai bine emigrez în Slovenia…”…

…Ajung la Cluj cu o ora şi opt minute întârziere. Iau taxiul. Cluj e gol. Prind începutul Evenimentului de la Teatrul Naţional. Este o tulburătoare seară în care se rescrie profilul spiritual contemporan al Românului. Uite că avem şi suflet! Avem şi Oameni printre noi. Oameni care, în durerea pierderii unor fiinţe dragi, acceptă să se nască a doua oară semeni necunoscuţi, cu un rinichi sau doi, un ficat, o inimă. În seara aceasta, profesorul Lucan şi trupa lui minunată îmi apar ca trimişii ai lui Dumnezeu, printre oameni cu credinţă în Cel de Sus. Nu-l înţeleg pe prof. dr. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei, care îl omagianză şi el pe profesorul Mihai Lucan, dar se scuză, pueril, că nu l-a primit încă în Academie pe marele chirurg aclamat în picioare de întreaga sală a Naţionalului clujean, pentru că… „am fost prea puţine locuri” !?!… Geniile nu aşteaptă la rând, locurile, domnule preşedinte!

…La 20:30, mă pregătesc să fug, îapoi spre gara din Cluj. Amicul Viorel Cacoveanu, dramaturg şi comentator sportiv de elită, îmi strecurase un bileţel în timpul Thanksgiving-ului de la Teatrul Naţional. Îl citesc: „Gripe, crize, lefuri, sărăcie, Cutremure, taifunuri şi vulcani, Şi-n fotbal, triplă tragedie, Vuvuzele, Blatter şi Jabulani”… Mondialul nu ne lasă nicăieri… Iau un taxi. Şoferul mă recunoaşte. Ţine cu „U” şi este fericit de promovare. Eu îl întreb, însă, de scorul din meciul Ghana-Australia. „1-1!… Am tras pe dreapta, că tot nu merge treaba, să văd meciul. Cangurii au deschis scorul repede, dar au jucat cu un om în minus mai mult de o oră, fiind eliminat Kewell, nu oricine! De, parcă, nu ajungea penalty-ul din care au egalat africanii!”. Nu-i place Mondialul ăsta. „Dacă nu surzim de la trompetele alea nenorocite, va fi bine!… Altfel, cam săracie….Ce se joacă în afara Europei n-are clasă! Să vedem ce va fi în Brazilia, peste 4 ani!… Cred că va fi o finală Brazilia-Argentina. În care eu ţin cu…Italia sau Spania!”… La Târnăveni, Paul Neacşu, din Brisbane, trebuie să fie fericit…

…Iau trenul de Bucureşti, la 20 de minute de la începerea meciului Camerun-Danemarca. Urc în cuşetă. Pe la Apahida, îÎl sun pe actorul Doru Nica, din Arad, care mănâncă fotbal pe pâine prăjită la micul dejun, lunch şi cină. „Au deschis camerunezii scorul, prin Eto’o. Dar meciul nu-i jucat! Dacă nu te culci, sună-mă pe la 11 şi jumătate, să-ţi spun scorul final…”. Nu-l mai sun, sunt rupt de oboseală, încerc să aţipesc. La Blaj, însă, urcă doi-trei gălăgioşi cred că sunt singuri în tren. „Cu un punct, şi Danemarca şi Camerul pot pleca acasă”, aud, un glas. Înţeleg că a fost egal, nu m-au trezit degeaba…. Furtuna acoperă tărăboiul petrecăreţilor. Trenul de Cluj aleargă spre a 9-a zi a turneului de sub Curcubeul Africii. Aţipesc. Nu visez nimic despre Mondialul African…

*O variantă a acestui material a fost postată şi pe sportvox.ro

Mondialul African. Alertă la ONU: prea multe „bombe” și fotbaliști dispăruți!

…Asurziţi bine de vuvuzele, de nu mai diferenţiem şoaptele de dor, amor, de răcnetul inferior, am senzaţia că, mai nou, suntem bȃntuiţi şi de fantome. Ne uităm la tabelele de marcaj, pe ziare, la TV, ne uitam unii la altii şi avem aceeaşi iluzie, o Fata Morgana la capătul Africii. Dacă am fi auzit despre acestea la Radio Erevan, nu ne-am fi agitat, nici noi, cei de pe margine, nici cei de la ONU, alertaţi de „bombele” care explodează ȋn lanţ, de trei zile ȋncoace, la prȃnz, pe seară şi ȋn miez de noapte. Marile puteri sunt şi ele ȋn alertă, Anglia, Franţa, Spania şi chiar Germania plus Italia vor să sesizeze Consiliul de Securitate! „E ceva putred”, zic ele, nu ȋn Danemarca lui Hamlet, ci ȋn scorurile acestea halucinante, poate neadevărate. Cine ar fi crezut, mai acum o săptămȃnă, că Albionul va rezista atacurilor ȋn valuri ale yankeilor (1-1) şi „vulpilor deşertului” (0-0!), nici Regina, cȃt de optimistă este dȃnsa, şi nici cei doi prinţişori prezenţi la Serbările galante (ale cui oare?) n-ar fi visat un asemenea cadou pentru ziua lui Capello cel neinspirat! Sau vi se pare ȋn regulă ca finalista ultimului Mondial, cel german, Franţa, să facă faţă cu succes revoltei aztece şi să ȋncasaze numai două „boabe”, nu un scor fluviu, cum prezicea neascultatul Domenech?! Dar spaniolii puteau crede pȃnă şi ȋn utopiile lor că vor scăpa din Ţara Cantoanelor, doar cu un 0-1 şi o barǎ din partea fabricanţilor de ceasuri şi de ciocolată?! Nu puteau anticipa una ca asta, oricȃt sunt ei de visători, ca urmaşi ai lui Cervantes, cu rătăcitul ăla de Don Quijote, ceea ce nu ȋnseamnă că Villa poate fi confundat cu Sancho Panza…Nici nemţii nu-s prea liniştiţi, ei fiind tentaţi să creadă că agenturi străine specializate ȋn psihotronie l-au hipnotizat pe Klose ca să ȋncaseze rapid două „galbene” (nu-i exclus să fi uitat că două galbene=un „roşu”!), amnezie periculoasă care se repetă după un meci din răposata Cupă UEFA ȋn care golgeterul, pe atunci la Werder Bremen, şi-a luat porţia de odihnă, după vreun sfert de oră, plecȃnd la bar, să se bucure cinic de ȋnfrȃngerea coiechipierilor, pe teren propriu, ȋntr-un meci cu Espanol Barcelona… Ba, şi sȃrbii, chiar dacă au cȃştigat surprinzător ȋn faţa panzerelor, se tem de ceva lucruri paranormale la acest Mondial, unde ȋn cele două meciuri jucate, doi dintre oamenii de nădejde ai lui Antici, Vinici (ieri) şi Kuzmanovici (cu ghanezii) au comis fiecare cȃte un henţ ȋn careu demn de cascadorii plȃnsului!

…În urma sesizărilor insistente din ultimele zile, la ONU se vorbeşte chiar despre o formă aparte de terorism ȋn fotbal, care a dus la dispaţia unor stele, cum ar fi Xavi, Torres, Cannavaro, Gilardino, Podolski, Ribery, Abidal, Galas, dacă nu chiar ȋntreagul lot francez, iar azi-noapte Rooney, Lampart, Gerrard şi toată floarea cea vestită a perfidului Albion! Vor fi ei găsiţi curȃnd?! Aceasta-i ȋntrebarea, vorba englezului Shakespeare, absent de la acest Mondial…

*O variantă a acestui material a fost postată și pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Fantasticul 18 iunie!

…Azi, 18 iunie 2010, trăiesc fericit în trecut. Sunt Jabulani, nu-s minge, că nu m-am sonat de vuvuzele, doar că în limba zulu Jabulani înseamnă „fericire”! Mă bucur, jubilez (rădăcină semantică pentru…Jabulani!) ca un copil, ceea ce este şi trist, e un semn că nu prea există prezent. Chiar dacă turneul african a irupt în prima zi din rundul secund al grupelor, cu splendoarea în iarbă oferită de „spaniolii” Argentinei şi Uruguayului, cu încântătoarea cavelerie aztecă, dublată, astăzi, de revolta sârbilor, brav popor şi de fotbalişti. E soare în Balcani, căci grecii, cu toată criza din Elada, au izbutit întâia victorie, în dauna nigerienilor, la al doilea lor Mondial, după lamentabilul World Cup ’94, iar trupa lui Antici, fără complexe, i-a făcut pe nemţi muritori de rând, reducând panzerul german, nimicitor de „canguri” în jocul de debut, la rulajul unui Volkswagen de capacitate redusă. Este drept, o victorie de senzaţie pentru sârbi (1-0, prin golul golgeterului echipei, Jovanovici, în ’38!) la care au concurat şi Klose, zurbagiu talentat, eliminat după 36 de minute, pentru al doilea „galben”, şi penalty-ul ratat (întâiul din acest turneu!) de către celălalt polonez de origine din trupa lui Low, Podolski, în 60’, în urma unui henţ absolut incredibil, dacă nu prostesc pentru un jucștor de talia lui Vidici ajuns la altitudinea lui Manchester United (după ce în partida de debut, pe final, Kuzmanovici a comis şi el un henţ anapoda, echivalent cu eşecul în faţa Ghanei!). Acest 18 iunie 2010 a început cu alt rezultat care a aruncat ân aer casele de pariuri, după ce Elveţia a supus Armada spaniolă, iar Aztecii au triumfat în premieră în faţa urâtei echipe a Franţei!. Curg „bombele” la acest Mondial…

…În 18 iunie, exact acum 16 ani, la ora asta, era o zi cu arşiţă în California Dream. Ne pregăteam, o mână de români, lângă tricolorii noştri, de marea bătălie cu Valderrama şi columbienii lui, pe care Pele îi vedea nici mai mult nici mai puţin decât campionii lumii! „Nu ne este teamă de nimeni!”, a venit replica lui Hagi, căpitanul, în hotelul de la Arcadia, nume predestinat temerarilor. Pe stadionul din Pasadena, la ora debutului în World Cup ’94, vreo treizeci de mii de „valderramişti” entuziaşti, columbieni care purtau peruci a la „El Pibe”, născut în Santa Marta. În tribune, eram în vădită inferioritate numerică, cam cinci mii de români într-un Ocean galben de aproape o sută de mii de privitori sud-americani. În teren, însă, acei minunaţi fotbalişti români, care aveau să cucerească America şi să devină Generaţia de aur…

…Exact acum 16 ani, pe 18 iunie, a fost un meci fabulos pentru noi. Un regal la curtea Regelui Fotbal. Columbienii s-au aruncat din start peste careul lui Stelea, stimulaţi de pronosticul lui Pele şi de valurile de entuziasm din tribunele „Rose Bowl”-ului. A venit, însă, pe contraatac, golul lui Florin Răducioiu, după un sfert de oră de joc epuizant, iar, peste 17 minute, Capodopera lui Gică Hagi, golul acela la care comentatorii americani, strigă, parcă, şi acum, din toţi plămânii: „Unbelievable”!… Incredibilul s-a produs, chiar dacă, cu două minute înainte de pauză, Valencia a marcat, dând senzaţia că meciul este relansat. Apărând propria redută la sacrificiu, băieţii lui Iordănescu n-au uitat, nici după pauză, de raidurile lor nicimitoare, care i-au cucerit din plecare pe yankei, şi au punctat şi în actul II, tot prin Răducioiu, în penultimul minut: 3-1! Rezultat nebun, bijuterie de joc, unul dintre acele meciuri care nu se pot uita!

…Tot în 18 iunie, dar la Coppa del Mondo ‘90, la Napoli, pe „San Paolo”, România reuşea alt rezultat de senzaţie: 1-1, cu Argentina condusă în arenă de magicianul Maradona. Monzon a deschis scorul, în 63’, însă Gabi Balint a reuşit, în 68’, o egalare care ne califica, în premieră, din grupe!
Este 18 iunie 2010 şi retrăiesc această zi de antologie din istoria fotbalului românesc, în două episoade de vis. Este frumoasă Istoria…

…Astăzi, 18 iunie 2010, sunt vesel, sunt trist. Trecutul este frumos, Prezentul nu există. Absenţa fotbaliştilor noştri la turneul care ne-a magnetizat în acest iunie, reprezintă pentru mine cea mai mare dezamăgire de la Mondialul African…

*O variantă a acestui material este publicată şi pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Viva Mexico!

…Gala Africană a intrat ȋn zodia „bombelor”! Miercuri, Spania ȋnvinsă ȋn premieră de elveţieni. Joi, ȋn noapte, acest 2-0 eclatant al mexicanilor contra Franţei este o „bombă” atomică, o victorie absolut istorică pentru azteci. Prima din lunga istorie a ȋnȃlnirilor cu „cocoşul galic”, ȋncepută la 13 iulie 1930, la Montevideo, cȃnd Franţa şi Mexic au jucat ȋntȃiul meci al Cupei Mondiale: 4-1 (3-0) pentru europeni. De atunci, nicio victorie aztecă, numai un egal! Iar acum, Victorie de Vis. Numai pentru cine n-a văzut meciul, acest 2-0 ȋnseamnă una dintre mega-bombele din toată istoria Cupei Mondiale. Altfel, un triumf minunat al aztecilor, trimiţȃnd ȋn istorie la luptătorii lui Moctezuma şi la Războaiele Florilor. O victorie nu doar meritată, ci şi argumentatǎ printr-un joc dezinvolt, grupat, gȃndit şi agresiv, cu un evantai ofensiv de mare spectacol, de la veteranul Blanco, de 37 de ani, cel care a transformat penalty-ul de 2-0 (ȋn 79’), la tȃnărul de 22 de ani, Chicarito Javier Hernandez, nu numai jucătorul care a deschis scorul, ȋn 65’, ci şi omul ȋnregimentrat la Manchester United de Sir Alex Ferguson! Iar dacă „cocoşii verzi” ai inteligentului Javier Aguirre merită toate onorurile, „cocoşul galic” al lui Domenech, toată dezaprobarea.

…Franţa de la acest Mondial African repetă istoria sa jalnică a Mondialului Asiatic. Acum 8 ani, plecaţi ȋn „Ţara Soarelui Răsare”, ȋn postura de campioni ai lumii, băieţii din Hexagon au trăit ruşinea, tot ȋn grupa A, să nu reuşescă decȃt un singur punct (0-0 cu Uruguay, ca şi acum!), fără să poată ȋnscrie vreun gol (0-1 cu Senegal, 0-2 cu Danemarca), meteahnă oferită şi la acest turneu, din care mai are de jucat un meci, unul doar de trecut timpul, cu sud-africanii. Franţa a oferit, ȋn acest turneu, acelaşi joc ȋmbătrȃnit, fără vreo idee, dezarticulat, apatic, cu un antrenor demult depăşit de situaţíe, a cărui imagine din ultimul sfert de oră trimitea cu gȃndul la titlul unui roman de Dostoievski. La drept vorbind, penibilul jalnicei trupe a mediocrului Raymond Domenech este rezultatul logic al miopiei federalilor francezi, ceea ce ar trebui să reprezinte un S.O.S şi pentru altă federaţie, cea de la Bucureşti! Sincer să fiu, nu cred că Franţa a fost ajunsă de „blestemul irlandez” pentru henţul prin care Henry (ţinut tot rezervă!) a marcat, ȋn returul „barajului”, golul calificării la Mondialul African. Decăderea imperiului francez, ȋn fotbal, fireşte, de la campioană şi finalistă mondială la o Cenuşăreasă a fotbalului este rodul unui mănunchi de cauze serioase şi reprezintă o temă de meditaţíe şi pentru diriguitorii soccerului romȃnesc, aflat ȋn comă. Cum o cale de urmat poate fi şi frumoasa aventură a mexicanilor, care, din 1986, cu o excepţíe, au tot trecut de grupele Mondialelor!

…Viva Mexico! Este noaptea istorică a aztecilor! Cred de cȃnd se ştiu ȋn steaua lor, de ţară mică, dar demnă, animată de un suflet uriaş. Deloc ȋntȃmplător, azi-noapte, au reuşit să ȋnvingă ȋn premieră o mare forţă a fotbalului mondial. Chiar dacă minunaţíi mexicani s-au trezit ȋn faţă cu umbra Franţei. Pe care n-ar fi recunoscut-o nici Napoleonii şi nici toţí muschetarii istoriei sale bogate…

*O variantă a acestui material a fost postată pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Spania plânge, „spaniolii” fac Spectacol!

…Destule babe din piaţă s-au grăbit să jelească Fotbalul, prematur, pe stradă, ba şi în presă, mai peste tot în lume, de la Est la West, de la Nord la Sud şi invers. Că turneul geografic din continental negru n-are culoare, că nu mai arată nimic, Mondialul acesta fiind o ruşine, doar vuvuzele, jafuri şi reptile pe străzi sau în magazine. Esteţii de circumstanţă voiau totul, perfecţiunea de la început, uitând că primele meciuri din grupe n-au adus mai niciodată, la un Mondial, spectacolul. Nihiliştii acceptau ca-i nevoie, omeneşte, şi de puţină acomodare, poate şi tatonare. După care, artiştii adevăraţi ies la rampă, bucurându-ne că suntem oameni!

…Aşa s-a întâmplat şi acum, cu primele două partide ale turului II din grupe, care au aruncat Africa în lacrimi, după ce „diavolul” Diego Forlan a dat de pământ cu Bafana, Bafana, un 3-0 pentru o noapte de coşmar, şi s-a trezit fascinată, în curcubeu de fotbal, cu un încântător recital argentinian, în faţa ambiţioşilor sud-coreeni. Al 18-lea meci al Galei africane a fermecat, cu artiştii celeşti dezlănţuiţi în nevoia de Spectacol. N-a fost doar o victorie la scor, 4-1 (2-1), a Argentinei, a fost o fascinaţie a fotbalului, declanşată de Messi, creator la toate golurile, inclusiv la cel al nefericitului sud-coreean Ki Sung-Yong, care a deschis scorul marcând în poarta sa. Lio cel de aur a făcut magie la „tripla” lui Hiuguain, prima din acest turneu, la faza de manual de la ultimul participând şi Aguero, ginerele lui Maradona (care avea 21 de meciuri în naţională, nu-l adusese tata-socru!). A fost atâta spectacol, la Johannesburg, în această după-amiază, atâta Frumos, încât cuvintele devin inutile. Spui doar Messi, Higuain, urmaşii lui Maradona, şi te simţi înnobilat, fericit refugiat dintr-un prezent cenuşiu, dacă nu bolnav.

…Culmea ironiei: aseară, ca şi astăzi, Spectacolul l-au adus Diego Forlan, de la Atletico Madrid (unde-i coechipier cu Sergio Aguero!), Messi, luceafărul Barcelonei, şi Gonzalo Higuain, starul de la Real Madrid. Asta, în timp ce Spania e-n lacrimă, după ce „toreadorii” ei n-au trecut de „ceasornicarii” iscusitului Ottmar Hitzfeld! Este o temă de meditație, ca şi frumoasa Alianţă Barca-Real, la naţionala atgentiniană. Acum, însă, nu este timpul meditaţiilor, este ora extazului!

…A început, cu adevărat, Mondialul! Să nu ne autocenzurăm bucuria!

Mondialul African. Ziua 7, întâia de inventar

…Aseară s-au încheiat meciurile din primul tur al grupelor. Moment să se facă un prim inventar. La o prima vedere, mai multe umbre decât lumini. Din păcate, în con de umbră multe staruri și echipe favorite. Nu mă grăbesc să trag concluzii. E prematur. Mai ales în fotbal. Nu o voi vira, însă, după copac, să tac, acum, ca să mă bat apoi cu pumnul în piept (de aramă, negreșit!), făcând pe profetul. Mai este destul până la bătălia pentru podium…

…Deocamdată, multe meciuri leșinate, chiar dacă se joacă-n iarnă africană. Goluri puține, faze de spectacol să le numeri pe degetele unei mâini. Mult zgomot (deocamdată pentru nimic!), jafuri, lighioane pe străzi, vuvuzelele acelea blestemate, ca un roi de albine, de lăcuste, comentarii obosite, multe pe alături de joc… Nu voi căuta decepții, mai este timp până la ele. Ușoare dezamăgiri, însă, au fost. Prima, Spania, cea mult lăudată, precum făcuse Pele cu Vallderama și columbienii lui înainte de World Cup ’94 (turneul nostru de poveste!), unde Maestrul îi vedea campionii lumii. Lăudata Armada spaniolă și-a înecat o corabie în meciul cu „ceasornicarii” elvețieni ai neamțului Ottmar Hitzfeld, unul dintre cei trei antrenori din lume care a câștigat Liga Campionilor Europeni cu două echipe (Borussia Dormund și Bayern Munchen), ceilalți fiind Happel și Mourinho. „Toreadorii” lui Del Bosque au luat meciul de sus, degeaba au atacat în valuri, n-au avut putere de concentrație, crezând naiv că poți găsi aurul privind vesel cerul, nu să iei sapa și lopata, ba și târnăcopul să-ți poți atinge scopul. Este drept, ibericii mai au două corăbii, dar ei n-au ajuns niciodată pe piscuri, acel unic loc 4, din ’50, fiind încă o dovadă pentru Armadă că n-a descoperit încă drumurile mondiale!… Nici Anglia n-a scăpat de critici, s-a împiedicat, doar, de yankei, nu ca în ’50, când Albionul a fost învins de americani, cu 1-0, la Belo Horizonte, dar și așa multă lume consideră acest 1-1 din Africa o înfrângere pentru englezi și o victorie pentru cei din State. Nici campioana mondială en-titre, Italia, n-a strălucit, chiar s-a chinuit să egaleze în „uvertura” cu paraguayenii. Italia rămâne, însă, Italia, echipa care mereu a pornit greu în cursă… Nici Franța n-a arătat ca finalistă a ultimei ediții, Portugalia cam un zero, cu tot Ronaldo (nu doar 0-0 în compania ivorienilor!). Nici marea Brazilie nu ne-a luat ochii, trudind cu coreenii comuniști… Mai răsărite, după prima strigare, Germania (4-0, dar cu o Australie jalnică!), Olanda și cam atât…Sigur, însă, se va schimba Tabelul Mondialului în rundele care vin…

…Mi-am permis să fac un clasament al numărului de șuturi la poartă. Pare o extravaganță, la o primă vedere, însă șuturile acestea pot spune multe. Deci…

  • Locul 1, cu 26 de șuturi în primul meci: Brazilia. Pe locul secund, Spania-24 de șuturi. Pe poziția a 3-a, cu 20 de șuturi, Argentina și Chile. Cu câte 18 șuturi fiecare, Anglia, Olanda, Franța și Coreea de Sud. Ghana și Germania au reușit numai 16 șuturi, nemții stabilind un record de productivitate, cu 4 goluri marcate! Mexicul-14 șuturi, Serbia și Slovacia-13, încheie un clasament de circumstanță al ofensivelor de luat în seamă.
  • Poziția 1 din clasamentul pauperilor, Coasta de Fildeș și Japonia, cu numai câte 5 șuturi fiecare, niponii reușind chiar și golul victorie în dauna Camerunului! Urmează grecii, cu numai 6 încercări ale porții adverse. Cu 7 șuturi, în prima etapă: Uruguay, Portugalia, Honduras și Slovenia. 8 șuturi-Paraguay și Noua Zeelandă. Gazdele, sud-africanii, doar 9 tatonări ale buturilor adverse. Cu 10 goluri, Italia, Danemarca și Australia. Ca Algeria, Camerun, Nigeria și RPD Coreeană să încheie „plutonul impotenților”!
  • Meciul cu cele mai multe șuturi la poartă: Brazilia-RPD Coreeană, 37 (26-11). Partida cea mai săracă în șuturi: Coasta de Fildeș-Portugalia, numai 12 șuturi (5-7)!?!

…Acum, gata cu primul tur de scrutin. Aseară au început jocurile din runda secondă a grupelor. Diavolul de Forlan a dat de pământ cu Bafana, Bafana, uruguayenii le-au luat gazdelor coțofana și le-au ciuruit poarta cu trei goluri, de vuvuzelele au început să bâzâie a jale. În derby-ul Sudului, au câștigat detașat americanii, cei care cam dezamăgiseră în „uvertura” cu Franța (0-0). Turul II din grupe va însemna, însă, cu totul altceva. Mult mai frumos, mai interesant Țineți acest pariu?