Autor: mmi

Vancouver. Actul II. Jocuri Paralimpice.

…Frumoasa Olimpiada albă de la Vancouver s-a încheiat la finele lui februarie. Jocurile de iarnă, însă, continuă. Aș spune, chiar, că se află în plină desfășurare cea mai nobilă Olimpiadă. Cea fără vreun învins. Olimpiada născută din lacrimă și speranță, ca un Triumf al Omului. În aceste zile, tot la Vancouver, între 12-21 martie, Jocurile Paralimpice de Iarnă, la 5 discipline: schi alpin, schi fond, biathlon, hochei pe gheață și curling în scaun cu rotile. 58 de medalii pentru sportivi cu handicap care demonstrează Forța morală a Omului. Miracolul Vieții…

…Jocurile Paralimpice și-au început istoria în 1960, când, după Olimpiada de vară de la Roma, s-au disputat și primele întreceri paralimpice. De atunci, în fiecare an olimpic se țin și aceste Jocuri în care nu există decât un învingător: Omul. Nobila idee a apărut, însă, în 1948, când Sir Ludwig Guttman a organizat, în Anglia, întâia competiție sportivă pentru marii mutilați de război…

…Astăzi, Jocurile Paralimpice de vară au ajuns la ediția a 13-a. Harta de vară a acestor Jocuri: Roma-’60, Tokyo-64, Tel Aviv-‘68, Heidelberg-’72, Toronto-’76, Arnhem-’80, Stoke Mandeville-Anglia și New York-1984, Seul-’88, Barcelona-’92, Atlanta-’96, Sydney-2000, Atena-2004, Beijing-2008.

…Jocurile Paralimpice de iarnă se află, acum, la Vancouver, la ediția cu numărul 10. Au început în 1976, la Ornskoldsvik, în Suedia, continuând pe pârtiile din Geilo (Norvegia)-’80, Innsbruck-’84 și ’88, Albertville-’92, Lillehammer-’94, Nagano-’98, Salt Lake City-2002, Torino-2006.

…Orice concurent de la această Olimpiadă inedită înseamnă un fantastic roman, un film uluitor. Aleg trei exemple din atâtea simfonii ale Destinului…

…România va avea la această ediție din Canada un mesager de preț: Laura Văleanu, la schi fond. Sibianca, născută, parcă, pe schiuri, acum 20 de ani și ajunsă în lotul național de juniori, și-a văzut câteva clipe iluziile frânte, în 2006. Atunci, un blestemat accident de motocicletă a dus la amputarea piciorului drept la nivelul gambei. Peste două luni, însă, era din nou pe pârtie. Cu proteză specială, ea visează, acum, o medalie la Vancouver!…

…Alexi Salamone s-a născut la Briansk, la două respirații de Cernobâl. Dezastrul de la reactorul nuclear avea să mai facă o victimă, distrugându-i picioarele micuțului Alexi. Spre șansa sa, părinții aveau să ajungă curând în SUA. Acolo, a redescoperit sportul sub o altă morală. Astăzi, el este titular în naționala americană de hochei pe gheață, campioană mondială, favorită la aur și la Paralimpicele de la Vancouver…

…Canadianul de 31 de ani Brian McKeever a fost lovit de Sindromul Stargardt, care răpește omului lumina. Până acum, Brian a fost ajutat de fratele său, care i-a fost ghid la Jocurile Paralimpice în 2002 și 2006. La Vancouver, va concura orb, pe cont propriu, la schi fond!…

Trei exemple care înnobilează ființa umană! Pentru ei, fiecare cursă, fiecare meci înseamnă o „Odă a bucuriei”. O Odă a Omului…

…La ultima ediție a Jocurilor Paralimpice, cea de la Torino 2006, a fost un record de entuziasm: 200.000 de spectatori i-au încurajat pe cei 600 de mesageri ai celor care au refuzat înfrângerea, luptând cu Destinul pentru triumful valorilor umane.

…Acum, înțeleg versurile lui Lucian Blaga într-o altă cheie: „Vreau să joc, cum niciodată n-am jucat, Să nu se simtă Dumnezeu în mine, Un rob în temniță încătușat. Pământule, dă-mi aripi”…

…Vreau să joc!

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (3)

Continuăm publicarea online a piesei sus citate. Astăzi, Scena 3, deschisă de câteva cuvinte scrise de remarcabila personalitatea a teatrului românesc, Bogdan Ulmu, în prefața volumului Premiul Nobel pentru Fotbal, în 2008:

MMI (cum îl alintă pe Mircea M. Ionescu mulții lui prieteni) reușește rara performanță de-a fi un fanatic iubitor al sportului, teatrului, presei și filosofiei. De-obicei, fanaticii sunt specializați: rar am văzut iubitori ramificați, pe domenii vag-complementare. Autorul despre care vorbesc are această abilitate: interesează, în egală măsură, microbiștii, gânditorii, gazetarii, regizorii și actorii. Rara avis!

Cele trei piese strânse între coperțile volumului Premiul Nobel pentru Fotbal, am putea spune că sunt autobiografice – în proporții diferite. „Eu voi primi Premiul Nobel!”, într-o mică măsură; „Goooooooooooooool” – prin ricoșeu; iar „Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți” (titlu care aduce aminte lungile sintagme din afișele pieselor lui D.R.Popescu, ori trouvaiurile mai recentului Vișniec)– este trăită cam în proporție de 90%. De altfel, acest ultim text mi se pare cel mai interesant.

Pentru a citi primele trei scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, sau index.

România – la… 20 de ani de Paradis!

…Le este dat românilor ca politicienii lor să le promită un veritabil „spațiu spațialo-temporal” o dată la 20 de ani. În toată povestea asta nu-i nicio legătură cu „teoria relațivității” lui Einstein. Este doar o găselnița dâmbovițeană, efect de ipocrizie și cameleonism politic.

…După „Evenimentele” din Decembrie ’89, Silviu Brucan ne atenționa că ne trebuie vreo 20 de ani să înțelegem „democrația” și să știm ce să facem cu libertatea cucerită. Mulți l-au suduit atunci pe satrapul stalinist ajuns sol al României la Washington!?! Au trecut 20 de ani… Vai de democrația noastră și de libertatea haosului!…

…2010. Acum, în martie. La 20 de ani după „profeția” perfidă a lui Brucan. Premierul în funcție, Emil Boc, se întâlnește cu pensionarii, în plină criză financiară și morală, și încearcă să îi liniștească: „Vom avea bani în 2030!”. Adică, peste…20 de ani! Peste două decenii, cei mai mulți dintre bieții pensionari de astăzi, care abia supraviețuiesc, cei cărora ministrul de finanțe intenționa să le pună taxe pe pensile de mizerie, vor fi demult plecați în Rai. Nu vor mai apuca să trăiască Paradisul, când va curge mierea pe străzile eternei, fascinantei Românii… Nu vor mai prinde acel utopic 2030 promis de premierul de astăzi (pensionarul din…2030!), dacă nu cumva guvernul Boc 3 va anunța că a descoperit și longevitatea matusalemică! Am zis „acel utopic 2030”, pentru că datoriile externe ale României cresc aberant…

…8,9 miliarde de euro datorii externe în 2004; 10,2 miliarde de euro în 2008; 12,5 miliarde de euro în septembrie 2009; 19,3 miliarde de euro în decembrie 2009; 23,6 miliarde de euro în martie 2010!!! Citind aceste cifre și ritmul lor accelerat, 2030, anul Paradisului promis de premierul Boc, tinde să devină borna aservirii totale a României bancherilor străini!

Boc n-a fost suduit, ca Brucan. A fost, în schimb, vârtos huiduit și „bulgărit” (cum a scris o parte a presei, adică ochit cu bulgări de zăpadă!) de acei pensionari care au suferit sub comuniști, sub 20 de ani de guvernare incompetentă (ca să folosesc un eufemism!), iar astăzi sunt luați, pur și simplu, la mișto…

…Curg premierele în teatrele din București. Ceea ce este încântător, mai ales că unele spectacole sunt de ținută. Trist este că n-am notat nicio premieră cu o piesă românească! N-am să consider, doar, interesantul diptic de la Teatrul de Comedie („Cântăreața cheală” și „Lecția”, în regia lui Victor Ioan Frunză) dramaturgie autohtonă, căci Eugen Ionesco este un dramaturg universal, român-francez sau francez-român, care a lansat împreună cu Samuel Beckett „teatrul absurdului”. Zic să așteptăm anul 2030 și în cazul textelor românești…

…S-a mai încheiat o etapă de pe prima scenă fotbalistică a României. Cu două bătălii mult așteptate: CFR Cluj-Dinamo 2-2 (0-1) și Poli Timișoara-Unirea Urziceni 0-0. Cam mult zgomot pentru câteva… gafe monumentale, cum s-a întâmplat sub Feleac, unde dinamoviștii au fost îngropați de propriul portar Dolha, la început de repriză secundă și cu cinci minute înainte de ultimul fluier, când a „comis-o” ca în curtea grădiniței. Gazdele au deschis, practic, scorul pentru „câinii roșii”, căci argentinianul Culio i-a pus un „assist” impecabil lui Andrei Cristea, singur în fața careului mic. Măcar Culio s-a revanșat, taxând inepția portarului bucureștean… Derby-ul de duminică, Timișoara-Urziceni, ceva mai legat, mai animat. Dar, atât… „Bomba” rundei avea să explodeze pe …drumul de costișe ce duce spre Vaslui. Acolo, astăzi, duminică 14 martie, mercenarii străini ai inimosului Adrian Porumboiu au tocat frunză la câini și au fost învinși de Gloria Bistrița, cu 1-0!?! Dacă ar fi fost ultima etapă, iar năsăudenii ar fi avut nevoie de victorie pentru salvarea de la înec, aș fi zis că… „Curcanii” (de la Peneș Curcanul, să nu se înțeleagă altceva!) lui Porumboiu au fost niște filantropi. N-am văzut, însă, filmul „Filantropica”, nici „Polițist, adjectiv” (remarcabila peliculă semnată de Corneliu Porumboiu, băiatul cel mare al finanțatorului vasluian), ci… „Străin, adjectiv”. O echipă cu 10 străini, străină de fotbal, în această duminică…

Am urmărit și Steaua, chinuindu-se, vineri, cu Oțelul, în Ghencea (1-0), și Rapid riscând să deraieze pe final la Alba Iulia (totuși, 1-0 pentru giuleșteni!), și Brașovul făcut KO de Craiova (3-0, în prima repriză, la Drobeta Tr. Severin!) și am înțeles că trebuie să stăm liniștiți. În…2030 s-ar putea să visăm la cucerirea Ligii Campionilor Europeni, că tot vom (re)aminti de Sevilla ’86, săptămâna această, când strategul Stelei din Andaluzia, Emeric Ienei, va împlini 73 de primăveri!…

…Români din toate țările, gândiți-vă, pregătiți-vă numai pentru 2030! Atunci, în România, va fi Paradisul. Până atunci, însă, Prezentul seamănă tot mai mult a coșmar. În cam toate…

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (2)

Astăzi publicăm online Scena 2 din atât de interesanta piesă de teatru „Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți„. Despre acest inedit text dramatic, cunoscutul teatrolog și poet Ion Cocora scria în prefața cărții „Premiul Nobel pentru Fotbal” (Editura Play) în care, în 2008, a apărut piesa:

Amestec de întâmplări de factură reportericească, uneori extinse până la informația cotidiană de ziar, oricând posibil de situat într-o realitate anume, determinată atât istoric cât și social, de personaje reale (Dobrin, Dumitrache, Ozon, Hagi, Titi Teașcă, Țopescu, Vanea Chirilă, Eftimie Ionescu, Radu Urziceanu etc., etc.), și nu numai din lumea fotbalului, cu altele în totalitate produse de fantezie, totdeauna ingenios folosite ca nucleu integrator, în jurul căruia se concentrează ostilitățile și dezvoltă acțiunea, piesele din Premiul Nobel pentru Fotbal sunt departe de a fi niște reconstituiri documentare, ci se situează ca și construcție în perimetrul unor ficțiunii sigur „regizate”, încât realismul lor împins în extremis e mai degrabă o capcană decât ceea ce le definește. Tocmai din această cauză garanția de a se solda cu spectacole pe placul publicului le stă în putere.

Pentru a citi primele două scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, sau index.

Mondialele Indoor, demne de onor!

…În lume, este „ora atletismului”. La Doha, în Qatar, a 14-a ediție a Mondialelor în sală. Toată floarea cea vestită a „sportului-sporturilor” este gata de un nou onor, fie și indoor. Multe recorduri sunt gata să cadă. Alte legende încep să se țeasă…

…Privești scurta istorie a Mondialelor atletice de sală și constați că numai 9 țări au avut șansa să găzduiască acest inegalabil Festival.

  • Spania a organizat 3 Mondiale de sală: Sevilla-’91, Barcelona-’95 și Valencia-2008.
  • Câte 2 ediții au găzduit Franța (Paris-’85 și ’97) și Ungaria (Budapesta-’89 și 2004).
  • Au cunoscut onorul organizării unei ediții, în Europa: Portugalia-Lisabona ’91; Marea Britanie-Birmingham 2003 și Rusia-Moscova 2006.
  • Două ediții în America de Nord: în SUA, la Indianapolis, în ’87, și în Canada, la Toronto, în ’93.
  • Singurul Mondial indoor din Asia, în Japonia, la Maebashi, în ’99.
  • După evenimentul de la Doha, următorul Mondial atletic de sală, în premieră sub Semilina, la Istanbul, în martie 2012.

…Mondialul indoor își are eroii lui, unii, adevărate legende, printre care și fata noastră de aur, Gabriela Szabo.

  • Reginele aurului, cu 7 medalii din cel mai prețios metal, sunt Maria de Lurdes Mutola, din Mozambic, care s-a pregătit, însă, în SUA, imbatabilă între 1993-2006, la 800 m; și rusoaica Natalia Nazarova, cu 7 titluri la 400 m. și ștafeta 4 X 400 m.
  • Câte 5 medalii de aur: bulgăroaica Stefka Kostadinova, la săritura în înălțime, și cubanezul Ivan Pedroso, la lungime.
  • 4 medalii în dreptul legendarilor Gabriela Szabo, la 1.500 m. și 3.000 m, Javier Sotomayor (Cuba), la înălțime, și Serghei Bubka, la prăjină cu 3 titluri pentru URSS, unul pentru Ucraina.
  • De 4 ori campion al lumii în sală și ethiopianul Haile Gebrselassie, 3 titluri la 3.000 m și unul la 1.500 m.

…Dincolo de medalii, există și Recordurile. Cele care rezistă de cei mai mulți ani, la băieți…

  • Acea aruncare a greutății de 22 metri și 24 de centimetri, reușită în… ’87 de Ulf Timmermann, care reprezenta, pe atunci, la Indianapolis, RDG-ul!
  • Săritura cubanezului Javier Sotomayor, 2,43 m, în ’89, la Budapesta…
  • Zborul lui Serghei Bubka, cu prăjina, la 6 metri, în ’91, în Andaluzia, mai exact Sevilla atât de sonoră pentru noi…

…Două recorduri mondiale de durată, în sală, și la fete. Performanțe ce rezistă de 23 de ani, de la Indianapolis ’87

  • Atunci, Stefka Kostadinova, vecina noastră de la sud de Dunăre, trecea peste ștacheta înălțată la 2,05 metri, iar galactica Heike Drechsler, din RDG, pe atunci, zbura în lungime la 7,10 metri!

…Care vor fi recordurile și eroii de la Doha?

Doha, decor pentru atleții români?

…Între nisipurile fierbinți din Qatar, Doha, în Qatar, i-a startul, astăzi, Mondialele de atletism indoor, care cheamă la onor toată floarea mapamondului. A 14-a ediție, semn că istoria de sală a atletismului a început relativ târziu, în martie ’85, la Paris. Ultimul Mondial indoor, acum 2 ani, la Valencia, în Spania, unde înfloresc toți trandafirii… La această ediție, atletismul românesc este prezent cu numai 3 (trei) sportivi: Ancuța Bobocel (la 1.500 m. și 3.000 m.), Adelina Gavrilă (triplusalt) și Anca Heltne (greutate). Trei doamne și toate trei… Altădată, veneam cu patru medalii (dintre care trei de aur!) de la un Mondial (Maebashi ’99), acum am deplasat numai trei sportive, parcă elemente de decor! Căderea este evidentă, dureroasă…

…Atleții români au participat la Mondialele indoor în toate cele 13 ediții disputate până acum. Din ’95, de la ediția inaugurală de la Paris. O frumoasă istorie până acum… șase ani, când solii noștri au cucerit ultima medalie.

  • În total, 26 de medalii la fete: 10 de aur, 9 de argint, 7 de bronz.
  • O singură medalie la băieți, ieșeanul Ștefan Vasilache, bronz la înălțime, cu 2 metri 25 de centimetri, la Budapesta, 2004, de când delegația României n-a mai adus vreo medalie!

…Cele 10 titluri mondiale au fost reușite, în ordine cronologică de:

  • Craioveanca Cristeana Cojocaru, la 800 m., în ediția inaugurală, Paris ’85, fiind antrenată atunci de reputatul Nicolae Mărășescu.
  • 2 medalii consecutive (Indianapolis- ’87 și Budapesta-’89) pentru băcăuanca de legendă Doina Melinte, pregătită de soţul ei, regretatul Dorin Melinte.
  • Hunedoreanca Marieta Ilcu, la lungime, în ’93, la Toronto, antrenor fiindu-i Ștefan Beregszaszi.
  • Liliana Năstase (Steaua), la pentatlon, în ’93, la Toronto, cu Doru Crișan antrenor.
  • Fantastica serie de 4 titluri reușită de Gabriela Szabo (de la Rapid București), la 3.000 de metri (în ’95, la Barcelona, ’97, la Paris, ’99, la Maebashi, unde a cucerit aurul și la 1.500 de metri)! Tezaur de aur la care a contribuit din plin și antrenorul-șot Zsolt Gyongyossy!
  • Acest decatlon de aur al atletismului nostru feminin a fost încheiat, în ’99, de vâlceanca Ionela Târlea, cea mai bună din lume, la 200 m., probă la care a pregătit-o Viorica Enescu.
  • 4 medalii, dar de argint, pentru excelenta Violeta Beclea-Szekely (de la Rapid) în ’91, 93, ’99 și 2001, la 800 și 1.500 metri, antrenor fiindu-i soțul. „Dublă” de argint  pentru Margareta Keszeg, de la Universitatea Craiova, sub comanda aceluiași „alchimist” Nicolae Mărășescu…
  • Cea mai frumoasă ediție pentru atletismul românesc, cea de la Maebashi: 4 medalii, dintre care 3 de aur și una de argint Era, acum 11 ani, în Țara Soarelui Răsare. Pentru noi începea apusul medaliilor de aur.
  • Din păcate, în ultimele două ediții, secetă totală! Să regăsească atletismul românesc „apa vieții”, între nisipurile fierbinți din Doha?

Răzvan Lucescu, Naționala și „lumea a treia”…

…Amicalul unei Selecționate autohtone, numită eufemistic de Răzvan Lucescu, Under 23, meciul în compania unei banale reprezentative a Italiei, venită cu jucători din Seria C (!?!), miercuri, în Giulești, unde a fost „scor alb”, deși n-a nins, readuce în discuție viitorul Naționalei României.

…Înainte de înfrângerea de la Timișoara (înainte și nu după, cum e obiceiul pe la noi!),  înainte de acel 0-2 cu Israelul (amical, amical, însă jenantă prestație!), selecționerul a tras un semnal de alarmă: campionatul nostru este unul slab! Imediat, patroni, ba și antrenori din prima liga, au sărit ca arși, vrând să ne convingă că ei urmăresc alte meciuri, unele ce n-a văzut Europa! Sigur, Lucescu-junior nu și-a pierdut optimismul și ne asigură că ne vom califica la Euro 2012. Așa să fie!… Deocamdată, realitatea nu este deloc roz, dimpotrivă, dacă privim cu luciditate starea actuală a fotbalului nostru, definită și de amicalul din Giulești… Și nu doar pentru că a fost 0-0…

O simplă comparație. Tot într-un Mărțișor, pe 29 martie 1989, Naționala mare a României întâlnea, într-un amical, la Sibiu, și învingea cu 1-0 (gol Ioan Ovidiu Sabău-min. 48), trupa cea vestită a Italiei, cu Zenga-Bergomi, Baresi, Ciro Ferrara, Maldini-Ferri, De Napoli, Giannini-Donadoni, Roberto Baggio, Vialli.

La noi, sub bagheta lui Emeric Ienei, „11”-le titular arăta astfel: Silviu Lung-Dan Petrescu, Rednic, Iovan, regretatul Mișa Klein- Sabău, Mateuț, Gică Popescu, Hagi-Lăcătuș, Cămătaru!

…Atunci, o forță a fotbalului mondial, cum este mereu Italia, accepta un amical cu o formație care nu mai fusese la un Mondial de 20 de ani. Dar care o învinsese răsunător, cu Mircea Lucescu „timonier”, cu șase ani în urmă, în preliminariile pentru Euro ’84, cu 1-0, la București, prin golul lui Loți Boloni, după un 0-0, la Florența, când  „squadra azzura” încă mai savura titlul mondial de la Espania ’82. Italienii nu uitaseră și căutau revanșa…

…Atunci, după ce a învins falnica trupă a Italiei, în amicalul de la Sibiu, Naționala noastră se pregătea să se bată pentru calificarea la Coppa del Mondo ’90, unde, până la urmă avea să ajungă, după un 3-1 de senzație, contra danezilor, la București. În 15 noiembrie, când, au zis unii, fotbalul a dat peste cap „scenariul” unor Evenimente ce aveau să fie reprogramate pentru Decembrie  ’89!

…Campionatul acela sărac producea (calificarea la Euro ’84, Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, Sevilla ’86, calificarea la Mondialul ’90), încununând și o frumoasa experiență numită Luceafărul. Astăzi, nu mai dispunem de o asemenea Fabrică națională de talente. Avem un campionat care macină zeci de milioane de euro pe an, însă investiția în viitor este blocată de mize mărunte, imediate, de eterne scandaluri. Când o echipă care se bate pentru titlu, FC Vaslui, a început ultimul meci de campionat, de la Brașov, fără vreun jucător autohton în formație (!?!), înțelegem cum este privit viitorul fotbalului românesc! Și parcă devine ilogic să visăm că Naționala poate încerca să mai escaladeze Everestul…

…Lucescu-junior vrea să ne liniștească afirmând că ne vom califica la Euro 2012! Campionatul autohton este însă slab, Naționala mare a fost învinsă în primul amical al anului (0-2, la Timișoara, cu Israel, care nu-i o forță!), „schimbul de mâine” n-a reușit decât un 0-0, miercuri, în Giulești, cu selecționata Ligii a III-a italiene, jucând dezolant…

…Este clar că fotbalul românesc, aflat în cădere liberă de ani buni, înecat în scandaluri, în noroaie de tot felul (cu excepții ce confirmă fenomenul!) nu prea mai este tratat cu interes de nimeni. Nici măcar de prietena noastră Italia, care nu ne poate trimite pentru un amical decât o selecționată de anonimi din „lumea a treia”! Chiar acolo să ne vadă unii?! Într-acolo să ne îndreptăm?!…

„Avatar” umilit, Lucescu-junior și „Zăpada mieilor”

…Încă un Oscar a intrat în istorie. Istoric! Prima femeie care primește celebrul premiu pentru regie de film! Fericita intrată în istorie-Kathryn Bigelow, pentru „The Hurt Locker”, sau „Vestiarul Durerii”, cum l-au tradus cei de la București. Durerea cea mare a fost în tabăra „Avatar”-ului, filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei: 2,5 miliarde de dolari, față de cele numai 19 milioane (nu miliarde!) ale  „Vestiar”-ului!!!

6 (șase) Oscaruri pentru filmul lui Kathryn (cu un buget de 11 milioane $), numai  (trei) pentru cel al fostului ei soț, James Cameron, care cheltuise 237 de milioane $ să producă „Avatarul” și fusese nominalizat de 9 (nouă) ori!!!

6-3 este un scor umilitor! E ca și cum Xerex ar învinge la acest scor pe Real Madrid sau Barcelona…

Primăvara această, Oscarul l-a luat filmul cu cele mai mici încasări din istorie! De prima regizoare care triumfă intrând în istorie!

De unde se vede că banii nu aduc mereu fericirea…

…”Un „Vestiar al durerii” și pentru Răzvan Lucescu, selecționarul Naționalei României. Înainte de acel rușinos 0-2, cu Israel, la Timișoara, (amical, amical, însă jenant de slabă trupa noastră!), Lucescu-junior și-a permis să amintească o axiomă: „Campionatul nostru este unul slab”. Patronii și băieții lor de zgomote au sărit imediat ca arși. Ei văd alte meciuri, probabil. Numai că, după primele 3 runde din retur, nicio echipă n-a arătat a team în care să ne punem speranțe. Liderul la zi, C.F.R. Cluj, a pornit lansat, învingând pe terenul campioanei, 1-0, la Urziceni, însă, imediat a capotat acasă, în „Gruia”, sub Feleac, abia egalând în derby-ul cu Steaua (care debutase cu șocantul 1-3 din Ghencea, în fața „lanternei” Ceahlăul Piatra Neamț!). Ca, duminica trecută, liderul să fie umilit în briza Dunării, de „Oțelul” lui Dorinel Munteanu, care debutase în meserie ca „feroviar”, dar plecase dintre liniile Clujului cu oarecare scandal… După două victorii chinuite (2-1, acasă, ajutată de arbitrii, în fața Craiovei; 3-1, în deplasare, cu Internațional Curtea de Argeș, după ce-a fost condusă la pauză!), Dinamo a uitat de lipsa de formă (sau valoare?) și de marile probleme disciplinare din ograda proprie și a promis cu emfază marea cu sarea, titlul! Dar s-a împiedicat,  când îi era lumea mai dragă și nerealismul mai acut, sâmbătă seara, în „Groapa” câinilor rătăciți, înlăcrimând-o (și pe ea, după Steaua!) tot  Ceahlăul (1-1)!… Timișoara a cedat în Giulești, în fața Rapidului pornit ca un marfar (1-2, în Dealul Copoului), campionii din Urziceni n-au reușit decât două puncte din 9 (0-1, acasă, în fața clujenilor; 1-1, în Giulești; 2-2, cu Steaua, în Bărăgan). Vasluiul a avut ieri șansa să urce pe locul secund, în pauza de sub Tâmpa chiar era acolo, însă trupa lui Lăcătuș (născut la Brașov) n-a făcut față iureșului brașovean, cravașat de Viorel Moldovan. Și, așa, un 1-1, ultimul rezultat dintr-o serie a mediocrității, din care parcă nimeni nu vrea să iasă!

…La Brașov, ieri, am asistat la o tristă premieră în prima noastră Ligă: o echipă (FC Vaslui) a început disputa din Țara Bârsei cu… 11 jucători străini în formație!?! Niciun român! Singurul căruia i s-a făcut onoarea să joace în campionatul țării natale, Lucian Sânmărtean, trimis în arenă pentru ultimele 13 minute!?! Cu asemenea „filozofie” (întreținută de Federație!), vai de fotbalul românesc!… Ce să mai aștepte și Lucescu-junior?!

…Bășcălia antrenorilor continuă în fotbalul nostru. La Cluj, spre exemplu, după mersul de drezină al CFR-ului, în ultimele două runde, patronul Paszkany vrea să-l schimbe pe antrenorul italian Mandorlini. Știți cine e pe „tun” să-i ia locul?! Trombetta, cel care fusese demis în plin campionat, ediția trecută, chiar dacă italianul reușise acea victorie de istorie, 2-1, în Cetatea Eternă, în Liga Campionilor!?! Nu se știe pentru câte etape va fi (re)adus Trombetta… Cum, în „Ghencea”, se pare că a început „numărătoarea inversă” pentru Mihai Stoichiță. Ca și pentru Cornel Țălnar, la Dinamo…  Îi va îngheța pe mulți „Zăpada mieilor”, care a aruncat iarăși viscol și „Cod galben” peste România și a făcut din ultimul meci al rundei 20, sub ninsoarea nebună, de aseară, la Tg.Jiu (Pandurii-Craiova 0-0), un film de pe Lună!…

Loți Boloni, care joi va împlini 57 de ani (i-am pregătit o surpriză la Telesport!), nici n-a mai apucat „Zăpada mieilor” la Standard Liege…

…Prin divizia secundă, la fotbal, e jale mare: se desființează sau se retrag echipe într-o tragicomedie dâmbovițeană!… Pe cine mai interesează un asemenea subiect grav, când Gigi Becali și Mihai Stoica, amicii de ieri, s-au bălăcărit, din nou, ca la ușa cortului, în direct, la GSP?!

Vai de iarmarocul acesta numit fotbal românesc!

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marţieni şi nou-născuţi (1)

O veste mult aşteptată. Astăzi publicăm prima scenă din piesa de teatru despre care întreabă atâta lume-Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marţieni şi noi-născuţi! Despre acest text, remarcabilul teatrolog, prof. universitar, regizor, scenograf şi scriitor Bogdan Ulmu scria, în 2008, în prefaţa la volumul (epuizat la lansare!) în care a apărut piesa (Premiul Nobel pentru Fotbal)…

…Trecînd la textul cu titlul cel mai lung – Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți-, trebuie să observ că este vorba chiar despre o istorie afectivă a fotbalului românesc. De la meciurile deceniului trei al secolului trecut, până la campionatul din 2008, fotbalul românesc este rememorat din cuțite & pahară, din document & lacrimă, din amintire tristă & anecdotă politică. E un text de teatru-document. E o dramă care rezumă o viață, nu doar o viață de fotbalist, ci, mai mult, una de român care a avut ghinionul să trăiască sub Ceaușescu, și acum are ghinionul să trăiască sub…Nimeni! Între Scylla comunistă și Charibda nedecisă, bietul mioritic, zice autorul, n-are scăpare: fotbalistul fără șansă din piesă îl reprezintă…

Piesa începe și se termină între marginile aceluiași conflict, oarecum corneillean – datorie/ pasiune. Dar, în dialogul ramificat Tată-Fiu, repetat, în tonuri joase, de Călugăr și Mamă, este prins aproape un secol de mingicăreală, cu eroi și învinși, cu politruci și onești, cu anecdote și tragedii. Textul, repet, este documentar, pe alocuri, și deci amintește multe nume reale de fotbaliști, dar și de gazetari sportivi: personal, m-am bucurat că alături de celebrii jucători ai Naționalei, din ultima jumătate de secol, am regăsit în Istorie… și numele lui Ioan Chirilă, Aurel Neagu, Eftimie Ionescu, Radu Urziceanu, Cristian Țopescu. Și, ca vag amuzament (ori sigură crispare?) am găsit și oribile scene cu Ceaușescu și Ceaușeasca, teroriști ai sportului și ai demnității umane.

Nu închei fără a aminti că inteligentul dramaturg MMI și-a plasat acțiunea acestei drame sportive (și nu numai)…într-o biserică! Motivat demers!

Pentru a citi prima scena din piesă, accesați Scena 1 sau index.

Cupa Davis, Cupa de Vis

…Week-end-ul acesta aduce din nou la rampă Cupa Davis, ajunsă la ediția 99! Turul I al Grupei Mondiale, 7-9 martie. Noi, lipsim. Vor fi, în schimb, opt dueluri (dintre care 7 în Europa!), unele de mare interes: Spania-Elveția, Franța-Germania, Serbia-SUA, Suedia-Argentina, Rusia-India, Croația-Ecuador, Chile-Israel și Belgia-Cehia.

…Istoria „Salatierei de argint” a început în 1900, când studentul american Dwight Davis a invitat echipa britanică pentru a tansforma campionatele yankeilor în unele internaționale. Atunci, între 8-10 august 1900, la Boston, întâiul meci al Cupei Davis: SUA-Marea Britanie 3-0!

…Peste 22 de ani, la 19 iulie ’22, debuta în Cupa Davis și echipa României: 0-5 cu India, la Eastbourne. Primii noștrii daviscup-meni, Nicolae Mișu (un nume, atunci, în sportul alb, la Paris și Londra) și Mihai Stern.

…Ultima finală a Salatierei de argint, în decembrie trecut, la Barcelona, unde Spania lui Rafael Nadal a spulberat Cehia, cu 5-0!

…Cele mai multe trofee câștigate le au Statele Unite-32. Întâiul, în 1900, ultimul, în 2007, 4-1 cu Rusia. Plus 28 de finale pierdute, ultima în Spania, acum 5 ani, 1-3, la Sevilla.

…În clasamentul învingătorilor Cupei Davis urmează Australia-28 de trofee (primul în 1907, ultimul, în 2003), „cangurii” cedând în 18 finale.

…Marea Britanie și Franța au câte 9 Salatiere în vitrină, englezii pierzând 8 finale, francezii-5. Suedia a scris și ea istorie, între 1975-1998, când a triumfat de 7 ori și a mai ratat 5 finale.

…Spania este revelația ultimului deceniu, câstigând de 4 ori Cupa Davis (2000, 2004, 2008, 2009). A pierdut și 3 finale, două în ’65 și ’67 (ambele, 1-4, cu Australia, în deplasare)… Germania are 3 Salatiere, și o finală pierdută, Rusia-2 trofee.

…Câte o victorie supremă- Italia (4-1, cu Chile, în ’76), Cehia (4-1 cu Italia, în ’80) și Croația (3-2, în dauna slovacilor, în 2005). Pe tabelul câștigătorilor întâlnim și reprezentativa Africii de Sud, încununată prin… neprezentarea Indiei, în semn de protest, atunci, în ’74, față de politica de apartheid de la Capetown.

…Un capitol aparte îl reprezintă România-0 trofee în palmares, dar 3 incredibile finale, pierdute, toate, în fața americanilor: 1969 (0-5,  la Cleveland), 1971 (2-3, la Charlotte) și 1972 (2-3, la București). Ilie Năstase și Ion Țiriac rămân, însă, nume de aur în Cartea cu artiști a Cupei de Vis.

…Lunga și încântătoarea istorie a Salatierei de argint are și multe recorduri interesante. Am ales câteva…

  • Cele mai multe trofee consecutive: SUA-7 (1920-1926)
  • Cele mai multe reveniri de la 0-2: Suedia-5!
  • Cele mai multe finale disputate de un jucător: 11-Bill Tilden (SUA)!
  • Cele mai multe jocuri câștigate la simplu: 33-Bjorn Bjorg (Suedia, în perioada mai ’73-iunie ’80)
  • Cel mai tânăr jucător în Cupa Davis: Mohammed Hossain (Bangladesh): 13 ani și 326 de zile, într-un meci din Grupa Oceania, 2003. Astăzi, nu sunt acceptați jucători sub 14 ani!
  • Cel mai vârstnic jucător: Yaka Koptigan (Togo), 59 de ani și 147 de zile, în 2001, în Grupa a III-a preliminară!
  • Cel mai în vârstă jucător într-un meci de Grupa Mondială: Ilie Năstase-37 de ani și 220 de zile, în 1984, la dublu, și olandezul Paul Haarhuis, la simplu, în 2005, la 39 de ani și 148 de zile.
  • Cel mai lung set final: 20-18, la simplu (în 1991) și 23-21, la dublu, de două ori, în ’57 și ’98!
  • Cei mai mulți „ași” într-un meci de Cupa Davis: 78 reușiți de croatul Ivo Karlovici, în disputa cu cehul Stepanek, anul trecut!
  • Recordul de viteză a unui serviciu: 249 kilometri pe oră-americanul Andy Roddick, în meciul cu ruslul Volcikov!

…Cupa Davis pleacă din nou la drum. Tenismenii profesioniști cer, însă, din cauza programului obositor, disputarea Salatierei de argint o dată la doi ani. Sub o altă denumire: Marele Slam al Națiunilor sau Cupa Mondială. Poate după ediția jubiliară, cea cu numărul 100, de la anul!