festCo 2010, evadarea din Infern

…O săptămână întreagă am reusit să fug din mizeria străzii, din tele- bălăcăreala politică și dramele economico-sociale în care viermuiește România, la această oră. Detașarea a fost posibilă numai prin festCo 2010-Festivalul Comediei Românești. Cei din Templul Thaliei se pot considera favorizați ai sorții, reușind șapte zile să evadeze din Infernul nostru cotidian în Paradisul teatrului, unde s-a râs sănătos, de imoral și de urâțenie, de jungla românească din acest prezent bolnav…

…Am avut, la acest festCo 2010, bucuria primirii Premiului I pentru farsa „Leopardul Mistreț”, la Concursul de comedie. Plus un spectacol-lectură cu o distribuție de zile mari: George Mihăiță și Virginia Mirea (ultimii câștigători ai invidiatelor Premii UNITER), Șerban Georgevici, Florin Dobrovici și Teodora Stanciu (regia-Gabriela Dumitru). La lectura din Sala Mică de la „Comedie”, plină, lângă mine, mulți oameni de preț: Horia Moculescu, Ivan Pațaichin, George Stanca, Grid Modorcea, minunata actriță-dramaturg de top Olga Delia Mateescu, remarcabila traducătoare de engleză Daniela Călinescu, regizorii Mircea Marin și Octavian Greavu (din Paris), dramaturgii Lucia Verona, Radu Dumitru, Puși Dinulescu, Emil Mladin, Constantin Popa Venerus („argint” la Concursul de comedie), Madălina Dumitrescu („bronz”), Ioan Drăgoi, cunoscuții ziariști Dan Pătrașcu și Ilie Dobre, reputatul om de litere și de teatru Mircea Ghițulescu, președintele Juriului Concursului de Comedie, rude, prieteni…

…Spectacolul-lectură a fost o reușită, ba pentru mine un test absolut util, din moment ce, după eveniment, am lucrat la text până în zori, curățindu-l de „literatură” inutilă și amplificându-i teatralitatea. Excelenta lectură a actorilor de la Comedie îmi arătase clar luminile și umbrele textului!…

…Acum, gata, festCo 2010 a intrat în istorie. Frumos, cu Premii de excelență acordate unor Legende ale teatrului românesc, care au jucat la Comedie: Sanda Toma și Mircea Albulescu. Lângă ei, și Dumitru Rucăreanu. Lumea teatrului nu-și uită Valorile. Ceea ce este minunat…

…A fost frumos, chiar dacă festCo 2010 s-a desfășurat în regim de criză. Altfel spus, cu mai puține fonduri (jumătate față de ediția trecută!), cu invitați valoroși la care „financiarul” a fost obligat să renunțe, găsindu-se, până la urmă, o soluție de avarie: unele dintre spectacolele selectate au fost văzute numai de Juriu (Sanda Manu, Marina Constantinescu, Vladimir Găitan) la ele acasă, inclusiv la Chișinău („Made in Moldova”, un cabaret politic montat cu har de Sandu Grecu, la „Satiricus”)…

…Această a VIII-a ediție festCo (de ce nu…festCor?), fie ea și afectată de criză, a demonstrat că se pot realiza spectacole bune și cu texte românești actuale. Aș aminti aici: „Identități” de Dumitru Solomon, creat cu atâta inventivitate, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, de soții Victor Ioan Frunză și Adriana Grand (care a primit Premiul pentru scenografie)… „5 minute miraculoase în Piatra Neamț” de teribilistul Peca Ștefan, piesă pusă în scenă de Ana Mărgineanu, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț-Premiul pentru spectacol… „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regizat de Alexandru Dabija, la Teatrul Act…

…Și la acest Festival al Comediei Românești s-a promovat umorul așa-zis al absurdului, uneori, însă, fără prea mult succes. Poate și pentru că nu toate spectacolele aduse în Festival au avut prea multe tangențe cu registrul comedie (printre ele „Femeia țintă și cei zece amanți” de Matei Vișniec, montat, totuși, merituos la Naționalul sibian)…

…Cred că s-a exagerat cu 4 spectacole ale marelui Eugen Ionesco într-un concurs de Comedie cu piese mai puține ca altădată! Nu întâmplător, în zilele Festivalului, am auzit de mai multe ori ori replica: „Nu mai există piese în afară de Eugen Ionesco și Matei Vișniec?!”. Dacă adaugăm și 5 spectacole cu texte ale talentatului actor-dramaturg Mimi Brănescu, în numele logicii elementare conchidem că este mare sărăcie de autori români contemporani jucați! Este o temă de meditație…

…”Lecția” ionesciană, montată de Horațiu Mălăele la Naționalul bucureștean, a cucerit două Premii: de interpretare masculină și de regie, ambele adjudicate de Artistul-total care este Horațiu Mălăele. Din păcate, nu s-a acordat Premiul pentru rol principal feminin! Poate de aceea au fost două premiante la „Cel mai bun rol secundar feminin”: Ada Simionică („Acasă la tata”) și Jankovics Anna („Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec, la Teatrul „Tomcsa Sandor” din Odorheiu Secuiesc). Spectacolul realizat la Odorheiu Secuiesc l-a încununat pe Szucs-Olcsvary Gellert cu Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin. Din păcate, la București, nu a putut ajunge. Criza, domnilor!…

…Dacă aș fi făcut parte din Juriu (de altfel, unul remarcabil!) aș fi inclus printre laureați pe Nicolae Urs, pentru rolul de excepție realizat în „Take, Ianke și Cadâr”, prezentat de Teatrul „Toma Caragiu”din Ploiești (în regia lui Lucian Sabados), pe Lia Manțoc pentru scenografia spectacolului de la Sibiu, ca și „Lecția” gălățeană. Numai că eu n-am fost „jurist”, ci fericit privitor ca la teatru…

…La acest festCo 2010 au fost onorate cinci dintre cele aproape 60 de texte primite la Concursul de Comedie Românească: „podiumul” și două mențiuni, decretate de Juriul alcătuit din trei nume grele (Mircea Ghițulescu, Ion Cocora, Nicolae Prelipceanu). Adevăratul Premiu va fi acordat, însă, când măcar piesa decretată „cea mai bună” va fi montată pe scena Teatrului de Comedie. Premiere nu înseamnă Premieră!

Teatrul gazdă are un mare merit de a fi ținut în viață, în plină criză financiară, Concursul de dramaturgie, ajuns la ediția a V-a! Dar piesele se scriu și… se premiază, ca să fie jucate! Poate, anul acesta, Teatrul de Comedie va infirma „tradiția” concursurilor de dramaturgie din România: se jurizează zeci, sute de texte, câteva se premiază, însă ele nu prea ajung pe scenă! Și, atunci, logic, dacă nu tautologic, spectacolele dintr-un Festival se învârt în jurul acelorași doi-trei autori!

Belodedici, vocația Intercontinentală

…În Luna Florilor, astăzi, un buchet de urări alese pentru un fotbalist rar, prin eleganța lui dintotdeauna și prin cartea de vizită scrisă cu litere din aur fin. A fost campion în trei țări, a cucerit două Cupe ale Campionilor Europeni, o Intercontinentală, ba a mai marcat un gol valabil pentru Steaua în poarta lui River Plate, în finala Intercontinentală din ‘87, însă fluierașul acela era programat să vadă altceva. Unii i-au asemănat eleganța în joc cu a lui Apolzan și Boc, alții prezența în teren cu frumusețea mișcării lui Beckenbauer. I s-a spus „Căprioara” fotbalului românesc, el, cel cu prenume sârbesc atât de frumos, Miodrag. Este Belodedici, fotbalist minunat, Belo drag, azi în zi de Sărbătoare.

  • S-a născut pe 20 mai 1964, la Socol, în Caraș Severin.
  • A început fotbalul la mânjii ortacilor din Moldova Nouă, de unde, la 17 ani, a fost selecționat la Centrul Național „Luceafărul”, uzina ce-a dat mulți componenți ai Generației de aur.
  • La 19 de ani venea în Ghencea, la Steaua, singura echipă din Divizia A la care a jucat în două mandate. Primul (1983-1988) încununat cu 5 titluri și primii epoleți de general european. Celălalt (1998-2001), după ce a evadat din sistemul comunist, trăind la cote intercontinentale „aventura sârbă”.
  • A jucat și la Steaua Roșie Belgrad (1990-1992), plecând, apoi, pe drumuri spaniole, la Valencia (1992-1994), Valladolid (1994-1995) și Villareal (1995-1996). Ca într-un final de roman de călătorii insolite să treacă Oceanul, fiind împreună cu Ilie Dumitrescu, pioner român în Țara Aztecilor, jucând două sezoane la Atlante Ciudad de Mexico (1996-1998).

…Palmaresul lui este unul din scripturi rare.

  • 235 de partide pe prima scenă românească, 21 de goluri marcate.
  • 49 de meciuri în campionatul sârb, 2 goluri în cont.
  • 80 de întâlniri în Primera Division.
  • 42 de dispute în arena aztecă.

…Onorurile, ale unui fotbalist de elită.

  • 6 titluri de campion cu Steaua București și 3 Cupe ale României.
  • 2 titluri ale Iugoslaviei, cu Steaua Roșie Belgrad.
  • Campion al Mexicului, cu Atlante.
  • De 2 ori câștigător al Cupei Campionilor Europeni: cu Steaua București (2-0, la penalty-uri, cu Barcelona, la Sevilla ’86) și cu Steaua Roșie Belgrad (5-4, tot la penalty-uri, cu Marsilia, la Bari ’91)
  • Câștigător al Supercupei Europei, cu Steaua București (1-0, cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo ’87) și al Cupei Intercontinentale, cu Steaua Roșie Belgrad (3-0, în fața lui Colo-Colo în’93)

…Există și capitolul Naționala României. A debutat în iulie ’87 și a susținut 55 de meciuri sub tricolor, marcând 5 goluri.

  • Îl găsim în capitolul de vis World Cup ’94 și la două Europene (’96, 2000)
  • În prezent, responsabilul sectorului juvenil din FRF.

…Ani mulți și fericiți, Miodrag Belodedici sau Belo drag!

„Leopardul Mistreț” se dă la public

…festCo 2010, adică ediția din acest an a Festivalului Comediei Românești, trăiește din plin. A început frumos, lansat, cu două teatre de la Dunăre venite în Capitală să demonstreze că se pot realiza spectacole de top și cu texte românești. Sâmbătă, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a oferit un atractiv spectacol atipic, „Identități”, după șapte piese de teatru scurt ale regretatului Dumitru Solomon. Noutatea spectacolului realizat de valorosul regizor Victor Ioan Frunză, mereu în căutare de nou, a constat în plimbarea publicului prin șapte spații diferite din teatru și din exterior, unde s-au jucat cele șapte piese scurte. Ca ultima, „Apa”, să reprezinte un adevărat regal regizoral…

…Duminică, „Lecția” lui Eugen Ionesco, prezentată de Teatrul „Fani Tardini” din Galați, într-o încântătoare lecție oferită de excelentul regizor Țino Geirun, născut la Brăila, rodat prin teatrele României socialiste (unde i s-au interzis destule spectacole!) și fugit, în ’85, la Viena, unde valoarea lui din scripturi rare a explodat spectaculos, la nivel european. Dar despre fascinanta carieră a lui Țino Geirun voi scrie cum se cuvine într-un viitor apropiat.

Acum spun, doar, că a realizat o bijuterie de spectacol la Galați, o „Lecție” de mare profunzime și sensibilitate, cu fiecare detaliu șlefuit pe idee, de la fiecare gest al celor trei interpreți, la orice sunet muzical, umbră și bob de lumină. Țino Geirun a descoperit sensuri noi în celebrul text ionescian, ritmuri ideatice aparte, cuțitul care aduce moartea în final devenind metafizică, într-un joc semantic cu semnificații nebănuite. Spectacol rar, în care am descoperit și un actor minunat, Vlad Vasiliu, într-un triptic ales, cu Petronela Buda și Liliana Lupan.

festCo 2010 a început tonic, revanșând prin valoarea spectacolelor criza financiară care a „mușcat” și din acest Festival!

…Pentru mine, „ora H” a acestui Festival va fi joi 20 mai, la 17 trecute fix, când, în foaierul Teatrului de Comedie, va avea loc spectacolul-lectură cu piesa mea atât de actuală, „Leopardul Mistreț”, care a primit Marele Premiu al Concursului de Comedie Românească. Un adevărat eveniment, din moment ce la acest prim contact al „Leopardului Mistreț” cu publicul, din distribuție vor face doi Actori de calibru, onorați, luna trecută, cu râvnitele Premii UNITER: Virginia Mirea și George Mihăiță-totodată și dinamicul director al Teatrului de Comedie. Împreună cu ei, valoroșii actori Teodora Stanciu, Ștefan Georgevici și Florin Dobrovici, în „asistența” tinerei, dar plinei de idei regizoare Gabriela Dumitru, atrasă de subiectul animalizării conștiente din jungla românească în care trăim. Un spectacol-lectură care, logic, ar trebui să pregătească „Leopardul Mistreț” pentru un viitor salt pe scenă. Nu însă tot ceea ce-i logic este și adevărat…

Deocamdată, mă bucur din plin de frumusețile acestui festCo 2010!

Oltchim și „semicercul de aur”

…Calificarea Oltchimului Rm. Vâlcea, cu Radu Voina la timonă, în finala Ligii Campionilor a revitalizat interesul românilor față de handbal. Mai ales că „semicercul” are la noi nu doar tradiție, ci și o istorie încântătoare. Pornim drumul prin sublimă memorie cu acele fascinante nu mai puțin de 7 (șapte) titluri mondiale (3 la fete, 4 la băieți), dar nu putem ocoli cupele europene, și ele cu o salbă de metale prețioase. Astăzi, deschidem o clipă Arhiva sentimentală a „semicercului european” în dreptul fetelor…

…România a cucerit de două ori Trofeul suprem, în 1961, în ediția de debut a Cupei Campionilor Europeni, prin Știința București (antrenor Constantin Popescu-Pilică), învingătoare cu 13-5 în dauna lui Dynamo Praga. Peste trei ani, Rapid București, antrenată de Gabriel Zugrăvescu, aducea și ea Cupa Campionilor la București, după o finală strânsă, 14-13, cu danezele (tot ele!) de la Helsingor. Avem și două finale pierdute, ambele în fața Spartak Kiev, mașina de handbal de care a dominat semicercul mondial aproape două decenii, sub tricou sovietic: Universitatea Timișoara a cedat cu 8-17, într-o unică manșă, în 1973, în timp ce Știința Bacău a pierdut „dubla” din ’86 (23-29 în deplasare; 22-23, acasă).

…Istoria Cupei Campionilor Europeni, actuala Champions League, este dominată clar la fete de Spartak Kiev, cu 13 trofee cucerite, primul în 1970, ultimul în 1988.

  • Urmează în clasamentul All-time, austriecele de la HypoViena, cu 8 finale câștigate din 13, întâia în 1989, ultima în 2000.
  • Cu câte 3 Trofee în vitrină, Radnicki Belgrad (’76, ’80, ’84) și danezele de la Slagese (2004, 2005, 2007).
  • Cu două finale adjudicate, Leipzig (’66 și ’74), din fosta RDG, Krim Ljubljana (2001, 2003), Zalgiris Kaunas (’67, ’68, pentru URSS) și, mai nou, „prietena” noastră Viborg (în 2006: 44-43, în „dubla” cu Krim; în 2009: 50-49, după dubla manșă cu Gyor).
  • În clasamentul pe țări, lider va rămâne, pentru mulți ani, defuncta URSS, cu 16 finale câștigate (dintre care 13 de către Spartak Kiev), la distanță apreciabilă fiind Austria, cu 8 Trofee (toate aduse de Hypo Viena) și Danemarca-dintre care cinci dobândite în ultimele 6 finale (3 prin Slagelse, două prin Viborg).
  • România, în rândul țărilor cu câte două coroane ale Europei în palmares, Știința și Rapid București, la egalitate cu Slovenia și Ungaria.

…În Arhiva de aur a handbalului românesc feminin există și două Cupe ale Cupelor (Știința Bacău-în 1987, Oltchim Rm. Vâlcea-2007), 3 Cupe EHF (Chimistul Rm. Vâlcea-’84, ’89 și Rapid-’93), două Cupe ale orașelor (Silcotub Zalău-’96; Rapid-2000) și două Cupe Chalange (Remin Deva-2000, Rulmentul Brașov-2006).

…Sigur, un capitol încântător îl reprezintă și „semicercul masculin” românesc, cu 3 Cupe ale Campionilor Europeni în cont, una prin Dinamo București (’65), două prin Steaua (’68 și ’77).

Acum este însă, „ora fetelor”, pentru că și a juca finala înseamnă un Eveniment de mulți visat!

Liga 0. Vai de campioana noastră!

…În sfârșit, am mai văzut și noi Fotbal! În finala primei ediții a Europei League. Miercuri, în miez de noapte, redescopeream fotbalul, atât de urâțit de circul din campionatul nostrum numit Liga 1, dar, în realitate, Liga 0. Ritm, angajament, pregătire fizică și psihică, tehnică și tactică, tensiune și fair-play, spectacol adevărat, pe iarba udă din Hamburg și în tribunele arhipline. Culmea este că bucuria reîntoarcerii la fotbal ne-au dat-o două echipe de pluton, în Spania (Atletico Madrid-locul 9) și Anglia (Fulham Londra-locul 12)! A triumfat team-ul iberic, cu 2-1, când mai erau patru minute până să se încheie prelungirile și să înceapă „penalty”-urile. Urmărind această finală decisă de dubla „diavolului” în alb-roșu, uruguayanul Diego Forlan (primul gol din ofsaid, totuși!), m-am întrebat de mai multe ori ce ar fi făcut oricare dintre echipele noastre care se bat zgomotos pentru titlu? Cum le văzusem pe micul ecran cu o zi-două-trei (de duminică până marți, că LPF-ul nu știe că în România oamenii mai și merg la serviciu!?!) înaintea meciului de la Hamburg, răspunsul nu poate fi decât: nimic! Zero la pătrat!… Căci niciunul dintre „granzi” nu iese din mediocritate, toți joacă (e un fel de a spune!) la mica ciupeală, zvârcolindu-se jenant, pe mormane de bani, în inconstanța care trădează lipsa valorii adevărate…

…La ora aceasta, în opinia mea, CFR Cluj este 99,99% noua campioană. Cu două etape înaintea finalului (runde în care va întâlni pe teren propriu pe Internațional Curtea de Argeș, scăpată de grijile retrogradării, iar în deplasare, pe Ceahlăul, practic condamnată la „matineu”!), CFR-ul multinațional are 3 (trei) puncte avans față de campioana en-titre Unirea Urziceni, plus avantajul întâlnirilor directe: 2-0, sub Feleac, 1-0, în Bărăgan, în debutul returului. Numai că, vai, prestațiile legiunii străine de pe Someș este departe de forma de acum două campionate, când a câștigat întâiul titlul. Trupa lui Paszkany, antrenată de italianul Mandorlini, s-a făcut de râs la Ploiești, pierzând în fața Astrei (încă în chinurile retrogradării!), după care și-a îmbolnăvit suporterii de inimă. Victoria de acasă, 3-2, cu „lanterna” din Alba Iulia, în prelungiri, și același scor, în minutul 93, în urma unui penalty cel puțin ciudat, la Drobeta Tr. Severin, după o primă repriză catastrofală, când Craiova a condus cu 2-0, reprezintă argumentele implacabile ale valorii submediocre a viitoarei noastre campioane. Pe tema celor două meciuri amintite, s-au lansat acuzații dure, de blat, dar strigătul patronului timișorenilor, Marian Iancu, a fanilor olteni și a unei părți a presei nu poate fi demonstrat. Rămâne, însă, de demontat „istoria” penalty-ului hilar, ciudat, ilogic, comis în minutul 93 (!?!) de către bulgarul Iliev, fotbalist matur, de 30 de ani, nu un junior, fundaș cu 80 de meciuri la ȚSKA Sofia, de câteva ori campioană, deci și prin cupele europene! Un asemenea penalty-caricatură, care a adus, în ultimele secunde de prelungiri, victoria CFR-ului, contestată de mulți, nu poate fi comis nici în curtea școlii! Nu știu dacă dalmațianul Iliev a câștigat din toată tărășenia aceasta 80.000 de euro, cum circulă zvonul prin Bănie. Știu, însă, că a fost adus de Trică la Craiova, care Trică (prieten cu Iliev de când a activat în Bulgaria!) a jucat nu demult la CFR Cluj, iar în ajunul meciului de la Drobeta Tr. Severin se certase cu Mititelu! Simple scenarii?!…

…Unirea Urziceni, echipa cu cele mai mari șanse-iluzii de a se încorona regina unui campionat șchiop, nu mai rupe nici ea gura târgului. S-a chinuit, acasă, cu Brașovul, câștigând în genunchi, cu 1-0, pe final, și cu ajutorul consistent al arbitrului Colțescu (care eliminase doi brașoveni!), a virmuit în mediocritate și la Bistrița, marți noapte, în ultima rundă, cu un 0-0 ce i-a tăiat lianele iluzorii.

…Mercenarii Vasluiului, harnici și vânjoși, i-au bătut, cu 2-1, săptămâna aceasta (și fără artistul Wesley!), pe steliști, care au condus la pauză, însă n-au făcut decât 0-0, pe terenul CFR-ului, ba au mai pierdut, în cetatea lui Peneș Curcanul și Adrian Porumboiu, în fața Bistriței și Craiovei!…

…Timișoara amână iarăși întâiul titlu din istorie, cu toate cele trei puncte luate Rapidului la „masa verde”, care puncte degeaba se vor mai discuta la TAS. Ultimul eșec de acasă (cu gol valabil neacordat, identic cu al Naționalei noastre la Euro ’96!), acest 0-2 sau asfixierea cu Gaz Metan, pe care în tur o bătuse, la Mediaș, cu 6-2 (!), fac din trupa taciturnului Sabău un fel de „mult zgomot pentru nimic”…

…Cât despre Steaua, Dinamo și Rapid, ele nu joacă mai nimic, exceptând câteva faze izolate. Trei jucării stricate care plătesc (și ele?!) tribut unor șefi mai mult suporteri decât conducători profesioniști!

…Concluzia nu poate fi decât una singură: vai de campioana noastră în noua aventură europeană. Acesta ne este fotbalul de acasă, din Liga 0, care ne obligă să fim din nou telespectatori la un Mondial!

…Noroc cu televiziunile! Mai vedem și noi Fotbal…

Europa League, fata Cupei UEFA!

…Mai este luna finalelor europene. La handbal și la fotbal. La handbal, am început cu stângul, Oltchim Rm. Vâlcea pierzând, la șapte goluri diferență, prima manșă a duelului cu Viborg, pe terenul vikingelor. Returul, sâmbăta care vine, la București. Iluzii, dacă nu utopii, pentru un al treilea Trofeu în vitrina handbalului românesc feminin. Puțini știu că româncele au câștigat ediția de debut a Cupei Campionilor Europeni (Champions League, astăzi!) prin Știința București care, în 1961, a învins cu 13-5 pe Dynamo Praga! Peste 3 ani, din nou aur pe „semicercul european”, fetele de la Rapid devenind reginele continentului, după un 14-13 cu danezele de la Helsingor. Adăugăm cele 3 Cupe ale Campionilor Europeni puse-n vitrina sportului românesc de băieții de la Dinamo București (1965: 13-11 cu Medvesciar Zagreb) și cei de la Steaua (1968: 13-11 cu Duhla Praga; 1977: 21-20 cu ȚSKA Moskova) și visăm frumos, privind trecutul. Prezentul, însă…

…La fotbal, noi, românii, nu existăm, la ora această a finalelor, acolo, sus! Sevilla ’86, ca și finala de la Barcelona, din 25 mai ’89 (0-4 cu Milan!) înseamnă, astăzi, o Fata Morgana.

„Sportul-rege” își deschide balul, miercuri 12 mai, la Hamburg. Acolo, în primul duel de Europa League. Unul care i-a surprins pe mulți, din moment ce specialiștii vedeau o batălie finală Hamburg-Liverpool și nu Atletico Madrid-Fulham Londra. Prima finală din Europa League (noua denumire a Cupei UEFA) opune două formații din planul secund al fotbalului de elită. Dar fiecare dintre finaliste are și străluciri în cartea de vizită.

…Atletico Madrid, club ctitorit în 1903, și-a adjudecat Cupa Cupelor, în ’62, străluncind și în Intertoto, în 2007. A susținut 131 de partide în cupele europene, fazele inferioare din Champions League, Cupa Cupelor și Cupa UEFA! Pe drumul spre această finală de la Hamburg, cu Sanchez Flores la pupitru, în patru „duble” eliminatorii, numai două victorii (pe terenul Galatei si, acasă, cu Liverpool), 5 remize (cu Cim-Bom, Sporting Lisabona și Valencia) și un singur eșec, cel din orașul Beetleșilor, 1-2, în prelungiri, totuși viza pentru finală!

…Fulham Londra, team născut în 1879, care naviga acum 13 ani prin lumea a 3-a a fotbalului englez, se află numai la a doua stagiune europerană. Prima, în 2002, când a cucerit Cupa UEFA Intertoto. Acum a uimit Europa, avându-l la timonă pe Roy Hodson („călăul” nostru pe când conducea naționala Elveției, acel 4-1, la Detroit, în World Cup’ 94!). Mai ales că echipa cea mică a Londrei a scos din cursă, pe drumul către finala de la Hamburg, Șahtiorul lui Mircea Lucescu (2-1 și 1-1), răsunător, pe „Bătrâna Doamnă”, Juventus, 1-3 la Torino și… 4-1, acasă, pe Tamisa (!?!), dar și pe gazda acestei finale, Hamburg, după 0-0 în Germania și 2-1, pe teren propriu, chiar dacă nemții au condus la pauză!

…Întâia ediție a Europei League a adunat la start 192 de competitori, printre ei întâlnind și șase nume românești: Unirea Urziceni (în „16”-imi), Steaua, CFR Cluj, Dinamo, Poli Timișoara și FC Vaslui. Exceptându-i pe ialomițeni, aplaudați în Champions League, ne-am cam făcut de râs.

…Europa League este fata Cupei UEFA. Altfel spus, Europa League are o moștenire de 38 de ediții ale Cupei UEFA, care a debutat în 1971.

…Prima câștigătoare, Tottenham Londra, după „dubla engleză” 2-1 și 1-1 cu Wolverhampton. Ultima deținătoare a Cupei UEFA, Șahtior Donețk-ul lui Mircea Lucescu și Raț, triumfători, cu 2-1, după prelungiri, în fața lui Werder Bremen, primăvara trecută, sub Semilună, la Istanbul.

…Cupa UEFA și-a disputat finalele într-un singură partidă numai în ultimele 12 ediții, sistemul unicului duel debutând în ’98, la Paris, când Internazionale a zdrobit, cu 3-0, pe Lazio!

…Numai 3 echipe din istoria Cupei UEFA au câștigat câte 3 Trofee fiecare: Liverpool-în ’73, ’76 și 2001, Juventus-’77, ’90, ’93 și Internazionale-’91, ’94, ’98. Câte două Cupe UEFA în vitrinele lui Real Madrid, Sevilla, Gotteborg, Feyenoord, Tottenham, Parma și Borussia Monchengladbach.

…Țara care a câștigat cele mai multe Cupe UEFA: Italia-cu 9 Trofee aduse de 4 echipe, adăugând și Napoli la cele amintite. Cu 6 Trofee-Anglia (cu 3 concurenți) și Germania (cu 5 echipe în maratonul de 38 de ani), Spania-cu 5 triumfuri pentru 3 formații (a fost și Valencia, în 2004), cu 4 victorii Olanda, care a prezentat 3 echipe.

…Cu câte două Trofee, surprinzător pentru mulți, Rusia (ȚSKA Moscova, în 2005, 3-1 cu Sporting, în finala de la Lisabona; Zenit St. Petersburg-în 2008, 2-0, cu Rangers, la Manchester). Cu câte un triumf în Cupa UEFA: Belgia (Anderlecht,’83), Portugalia (FC Porto, 2003), Turcia (Galatasaray-2000, cu Hagi, căpitan, la Copenhaga, în acel răsunător 4-1, la penalty-uri, cu Arsenal) și Ucraina, cu Șahtior, în ediția de adio. Surprinde absența unei echipe din Franța în tabelul cu 38 de ediții!

…5 finale s-au decis la loviturile de la 11 m.: Tottenham (4-3 cu Anderlecht, în ’84); Bayern Munchen (3-2 cu Espanyol, în ’88); Schalke 04 (4-1 cu Inter, în ’97!) Galatasaray (4-1 cu Arsenal, în 2000) și FC Sevilla (3-1 cu Espanyol, în 2007).

…Marile surprize: adjudecarea Trofeului de către Borussia Monchengladbach (1975, 1979), Eintracht (1980) și Ispwich (1981), ca și calificarea în finală a ungurilor de la Videoton, în 1985, ei pierzând „dubla” cu galactica Real Madrid, după un 1-3 acasă, și un absolut istoric 1-0 în returul de pe Santiago Bernabeu!

…5 finale decise în prelungiri: Liverpool (5-4 cu Alaves-ul lui Contra, în 2001), FC Porto (3-2 cu Celtic, în 2003, cu Mourinho pe bancă!) și Șahtior (2-1 cu Werder Bremen, în 2009)… Ce va fi, miercuri 12 mai, la Hamburg, în prima finală de Europa League?

…Atletico e favorită, dar Fulham nu uită că prima Cupă UEFA a câștigat-o un team britanic, Tottenham Londra, în ’72. Și, uite așa,volens, nolens, ne amintim de Sevilla, 7 mai ’86! Trecut-au 24 de ani de când Steaua București a reușit acel miracol: cucerirea Cupei Campionilor Europeni!…

Sevilla, după 24 de ani…

…Acum 24 de ani, exact pe 7 mai ’86, eram la Sevilla! Plin de vise. Astăzi, într-un birou, nu prea luminos, în București, la Telesport, mă simt încântat de amintiri și ros de griji. Vreau să mă bucur, acum, de Sevilla. Trecutule, dă-mi aripi, vreau să fiu fericit!…

…Am ajuns în frumoasa Andaluzie, luni 5 mai ‘86. Împreună cu regretatul Ioan Chirilă, profesorul meu de la „Sportul”. Numai noi doi ziariști. Pe atunci, exista un singur ziar de sport și două ore de emisiune la TVR… Am făcut drumul acceptați de delegația Stelei în avionul ei. Astăzi, așa ceva pare o utopie. Poate și mulți ziariști de scandal sunt de vină… Tot atunci, n-am avut un dolar diurnă. Alt lucru de necrezut, azi, nu-i așa?!… Eram, însă, fericit, chiar dacă am dormit în camera maseurului echipei noastre. Ultima noapte, cea a miracolelor, când Cupa Campionilor Europeni trona în holul hotelului Macarena, nici n-am dormit. N-aveam unde, căci veniseră soțiile fotbaliștilor și n-au mai fost locuri… A fost, însă, cea mai frumoasă noapte albă din viața mea. Cine putea dormi, atunci, de 7 mai?!…

…De la București, pe 5 mai ’86, prima aterizare a fost la Timișoara. O chestie tehnică a aeronavei rusești. Șampanie și pișcoturi. Și urări pentru Victorie. În delegația Stelei, mulți vorbeau despre Victorie. „N-avem ce pierde!”, suna imperativul categoric…

…În avion, de la regretatul Ion Alecsandrescu (unul dintre cei mai mari conducători de club pe care i-a avut România) am aflat că va juca Puiu Iordănescu, antrenorul secund al lui Emeric Ienei. I-am spus lui nea Vanea Chirilă. Ne-am dus la Imi Ienei. „Da, va juca, însă vă rog să nu dați la ziar”. Valentin Ceaușescu, în „echipaj” și el, a auzit discuția și ne-a zis sfios (da, sfios!): „Și eu cred că n-ar fi bine să publicați asta. N-ar mai fi surpriza noastră”… N-am dat un cuvânt în corespondențele noastre de la „Sportul” despre discuția din avion. Astăzi, oare?!…

…Miercuri 7 mai ’86, pe la prânz, au venit „întărituri” de la București. Nea Mache Ionescu și Gheghe Nicolaescu, colegii de la „Sportul”… Dan Voicilă, pentru Radio… Teoharie Coca Cosma, pentru Televiziune, Cristian Țopescu fiind suspendat cretin de conducerea de partid… Octavian Vintilă, Horia Alexandrescu, actorul Alexandru Arșinel… Ne-am fotografiat cu toții în hol la Macarena… Nu prea vorbeam despre meci, spaima se cuibărise în noi sub năvala suporterilor catalani de afară… Au venit și vreo douăsute de suporteri, fericiți ai sorții, chiar dacă mâncau de la pachet prin Sevilla, pe lângă uluitoare Catedrală Giralda… Douăsute la vreo 40.000 de fani ai Barcelonei…

… Cu mai bine de două ore înainte de a începe meciul, am plecat la stadion. Tot cu nea Vanea, tot împreună cu fotbaliștii. În același autocar! Ceea ce, astăzi, pare o poveste științifico-fantastică… Am stat, cu Ioan Chirilă, pe ultimele locuri, în spatele autocarului. Liniște de catedrală, toți priveam pe geam, parcă se auzeau inimile noastre cum bat, gata să spargă piepturile… În tăcerea aceea, deodată, în fața ușii deschise de la autocar, a apărut Valentin Ceaușescu. A înțeles, cred, tăcerea statuilor din autocar și a punctat cu glas sigur: „Îi batem cu 2-0, nu uitați asta! Mult succes!”… „2-0?!… E nebun!”, a zis în șoaptă nea Vanea. Și eu credeam că-i doar un pronostic cu bătaie psihologică… O clipă, însă, m-am trezit optimist și i-am zis, bâiguind, lui nea Vanea: „Să știi că mi-am luat costumul de la Zagreb, de acum 9 ani, când am fost cu Naționala să transmit pentru Televiziune. Am bătut cu 2-0, atunci, pe 8 mai!… Tot cu costumul ăsta am fost și la Leeds, cu Craiova, acum 7 ani. Am bătut tot cu 2-0!”. Cred că Ioan Chirilă m-a crezut nebun. A preferat să privească, prin geamul mașinii, orașul care alerga incandescent pe lângă noi…

…Meciul a fost un Vis. Care nu se poate povesti. Parcă a durat un an, un deceniu. Când s-a terminat, parcă eram mai tineri, parcă eram mai bătrâni. Urcasem în Legendă!… Îl mai văd, și astăzi, pe Regele Juan Carlos al Spaniei, la vreo cinci metri desupra mea și a lui Dan Voicilă. Privea departe, departe, cine știe unde… Nu cred că putea gândi, atunci… Alături, Valentin Ceaușescu radia de bucurie…

…Noaptea de după Triumf am petrecut-o în restaurantul de la Macarena. Cu Cupa Campionilor Europeni la intrare. La masă cu Duckadam, asaltat de armata de ziariști din toată Europa. Am fost primul care a făcut un interviu cu „Eroul de la Sevilla”. Dincolo de restaurant, de salonul Reginei Europei, impresari din toate colțurile voiau să-l momească pe Duckadam să rămână în Spania… N-au avut nico șansă…

…A doua zi, presa vuia. Pe prima pagină a unui ziar, pe stânga, un titlu mare, sub poza Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Duckadam apărase, doar, patru penalty-uri! Pe aceeași pagină I, în dreapta titlului „N-am văzut în viața mea așa ceva”, altul: „33 de români au cerut azil politic”! Zvoniștii lansaseră ideea că sunt și trei fotbaliști printre cei care nu vor să se mai întoarcă. Alertați, securiștii români au venit cu noaptea-n cap la hotel. Eram în hol, cu Ioan Chirilă, moțăiam pe fotolii, când cineva, un băiat cu ochi albaștri, l-a sunat de la Recepție pe Imi Ienei. Antrenorul Campioanei Europei a coborât furios: „N-a rămas nimeni din echipa Stelei, domnilor! Cum puteți crede așa ceva?!’…

…”Imi, chiar crezi că am câștigat noi Cupa Campionilor Europeni?!”. Întrebarea aceasta a sunat a doua zi de multe, foarte multe ori. O pun de fiecare dată când mă întâlnesc cu Emeric Ienei. I-am pus-o și în dimineața aceasta, de 7 mai 2010, la telefon. Minunea aceea nu se poate uita!… Este nu doar minunea Stelei, ci a fotbalului românesc… Ceea ce unii uită!…

…Pe 12 mai ‘86, Regina Europei a fost primită de secretarul general al Partidului, Nicolae Ceaușescu. Am fost acolo, cu nici două luni înainte să evadez din sistem, luând drumul lui Columb. La Palat, toți aliniați ca la garnizoană. „Conducătorul iubit” a ciocnit un pahar cu șampanie cu fiecare jucător, cu antrenorii, cu toți din staff-ul Stelei. Când a ajuns în fața lui Lăcătuș (care a transformat penalty-ul intrat în Istorie), l-a dojenit: „Și tu, să tragi atât de sus, că era să-mi sară inima de emoție!”… „Ia uite și la ăsta!”, am auzit o replică, parcă a lui Ilie Bărbulescu, și o clipă am crezut că ne va aresta pe toți…

…Acolo, la Palat, Echipa din „Noaptea Generalilor”, pe care, sunt sigur, n-o știu (sau au uitat-o!) mulți: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Majearu, Boloni, Balint-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei. Nume de pus în ramă de aur!…

…Meciul acela nebun, 2-0 cu Barcelona, pe tărâm spaniol, la Sevilla, l-am revăzut de cel puțin 24 de ori în acești 24 de ani de la „Noaptea generalilor”. De atunci, în fiecare zi de 7 mai, retrăiesc aventura în Noaptea Minunilor. Și ridic o cupă cu șampanie! Dragă Imi Ienei, chiar a fost adevărat Visul acesta andaluz, din nemuritorul 7 mai ‘86?!…

Cea mai bună comedie

…Este oficial! Piesa „Leopardul Mistreț” (Farsă de tranziție), scrisă de Mircea M. Ionescu, a primit Premiul I la Concursul de Comedie Românească (ajuns la ediția a V-a) organizat de Teatrul de Comedie în cadrul Festivalului Comediei Românești (festCo), aflat la „cota VIII”. Juriul, alcătuit din trei cronicari de elită (Mircea Ghițulescu, Ion Cocora și Nicolae Prelipceanu), a decis podiumul acestei ediții, după ce a lecturat aproape 60 de texte venite din întreaga țară.

…Personajele acestei farse strigător de actuale: un măcelar, un Copertă "Leopardul Mistreț"coșar, nepoata unui senator, un mafiot (care învârte din umbră afacerile, politicienii) și bodyguarda lui, Madama în negru! Acțiunea piesei se petrece într-o sală de operație, unde vin oameni (aflați în plină… criză, materială și morală!) să se animalizeze, transplantându-și rinichi de leopard, mistreț și râs (râsu’-plânsu’ vieții noastre) pentru a face față în jungla care a ajuns, astăzi, societatea românească.

…În cadrul acestui everniment de top, festCo, Teatrul de Comedie (director George Mihăiță) acordă și acestui Concurs de dramaturgie autohtonă o atenție aparte, în pofida crizei financiare. Astfel, piesa câștigătoare a Concursului se și află în tipografie, iar în cadrul bogatului Festival este programat și un spectacol-lectură cu „Leopardul Mistreț”, în regia lui Dan Tudor.

…Din păcate, în România, de la Premiul I, carte și spectacol-lectură până la punerea în scenă drumul este foarte, foarte lung, dacă nu imposibil. Pentru că, la noi, primul pas eșuează de cele mai multe ori în… stagnare! Să contrazică „Leopardul Mistreț” tradiția nefastă?!

Iordănescu, Onor la General

…Luna Florilor demarează în sportul românesc cu un General care bubuie sticlele de șampanie, sărbătorind 60 de Primăveri aurite. Jucătorul în stare să facă din fotbal Artă și din executarea loviturilor libere lecție de aerodinamică, ajuns să fie decretat, la finele veacului trecut, drept „Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”! Cine altul decât Anghel Iordănescu!

…S-a născut în București, pe 4 mai ’50. La 12 ani, se înrola în Ghencea, la copiii Stelei șlefuiți de meșterul Catană. La 18 ani, debuta pe prima scenă, în trupa militară, sub comanda lui Ștefan Kovacs și Ștefan Onisie. Era startul într-o încântătoare cursă spre Glorie…

  • A adunat 318 partide în Divizia A, toate pentru Steaua, marcând 155 de goluri.
  • Golgeter al României, în ’82.
  • A cucerit 2 titluri de campion (’76, ’78) și 5 Cupe ale României (’69, ’70, ’71, ’76, ’79).
  • Înainte de retragere, a dansat Sirtaki, două sezoane, la Heraklion, în frumoasa Cretă.
  • A purtat de 64 de ori tricoul Naționalei, pentru care a marcat 26 de goluri. Primul, chiar la debutul cu Albania, din aprilie ’71, altele de mare răsunet, câte unul în porțile Angliei, Franței și Spaniei, numai 4 în plasa „lalelelor” și o jumătate de duzină în disputele cu sârbii!
  • Cu Naționala a jucat în „sferturile” lui Euro ’72.
  • Apoteoza, ca jucător, la Sevilla, în 7 mai ’86 ( „Trecut-au anii”, cum frumos sună versurile din minunatul recital eminescian al lui Ion Caramitru!). Atunci, ca antrenor secund al lui Emeric Ienei, a șocat lumea-ntreagă, intrând în teren, la 36 de ani, în locul lui Lucică Bălan, în minutul 73 al finalei cu Barcelona, câștigată sublim de Steaua, la penalty-uri, acel 2-0 care aducea, uluitor, Cupa Campionilor Europeni în România!

…Cariera de antrenor nu o putea începe decât în Ghencea lansării lui în lumea fotbalului A pornit pe un alt drum al Gloriei, ca secund, în perioada ’84-’86 câștigând 2 titluri și o Cupă.

  • Antrenorul principal al Stelei a devenit după Sevilla, cucerind, între ‘86-’89, Supercupa Europei (în februarie ’87 1-0, cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo, gol Hagi-44’), 3 titluri naționale și 2 Cupe ale României. Plus acel parcurs de Guiness Book, 104 partide cu echipa militară fără înfrângere!
  • Doi ani, după ’90, îl găsim în Insula Afroditei, la Anorthosis Famagusta, teamul cipriot fiind eliminat greu de Steaua, în cupele europene. Revine în Ghencea, în vara lui ’92, și mai cucerește un titlu.

…După care, în toamna lui ’93, a început formidabila carieră la Națională, pe care a preluat-o din mers, ca și naufragiată în preliminariile Campionatului Mondial din SUA. A calificat-o, însă, spectaculos la World Cup ’94, unde fotbalul românesc a scris cea mai frumoasă pagină din istoria sa, locul 5 la un Mondial, cu o Generație de aur care a încântat lumea, cu fascinanta ei vară californiană. Cine poate uita că acel meci cu Argentina, 3-2 pentru Hagi și ai lui, a fost ales drept cel mai frumos joc de la Mondialul american?…

  • Generalul a fost Strateg al Naționalei în 83 de meciuri, cu alte două calificări răsunătoare, la Euro ’86 și la Coupe du Monde ’98, în Franța ajungând în „optimi”, unde ne-a blocat penalty-ul dubios al croatului Șuker. Eșec care l-a făcut să se retragă…
  • A revenit, însă, la timona echipei tricolore pentru un ultim mandat (2002-2004), după experiențe nu prea fericite la cârma naționalei elene, unde n-a rezistat decât 6 luni, și în Giulești, unde a stat numai 10 etape pe banca Rapidului.
  • A existat, însă, și frumoasa aventură arabă, începută în 2000, cu Al Hilal cucerind Cupa Campionilor Asiei, Supercupa Asiei și Cupa Prințului. Un fel de tragere la xerox, după 14 ani, a performanțelor de răsunet mondial, cu Steaua, în Europa!

…Acum, s-a retras din lumea mult prea dezlănțuită a unui fotbal românesc bolnav. Vrând să fie lângă familie, s-a cantonat în afaceri și în politică. Lumea-ntreagă îl știe, însă, ca un mare om de fotbal, „Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”…

…Să trăiți, domn General, chemat, acum, la mare onor pentru cele 60 de primaveri cântate pe harpe de aur.

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (8)

Astăzi, online, Scena 8 din singura piesă de teatru dedicată Istoriei fotbalului românesc. O scenă în care personajele dezbat o temă de principiu: de ce, în anii de izolare ai comunismului, n-au rămas fotbaliștii români peste hotare, unde aveau oferte, însă oficialitățile de partid de la București nu le dădeau drumul? Cele câteva excepții (Marcel Răducanu, Sătmăreanu II, Belodedici)- nume întâlnite în această Scenă 8, nu fac decât să confirme regula.

Autorul –care s-a înscris și el în capitolul „excepții” ale presei sportive, evadând din sistemul comunist în iulie ‘86- așteaptă și opiniile dumneavoastră…

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, Scena 8, sau index.