Mircea Diaconu, numele românesc al lui Vaclav Havel?

…În tot acest nou-vechi Bâlci al deșărtăciunilor, cum sunt politica și o bună parte a presei românești, între “cutremurul” penelist și “tactica parșivă” a pesediștior în numele, chipurile, unității USL și nu al asigurării fotoliului lui Ponta la Cotroceni, între ilogicul-modus vivendi, (ba e eșec, ba e succes acel 37,6% al partidului de guvernământ și dezastruosul devenit normalul 15% al utopicului Crin, care se credea în Cetatea Soarelui, când garanta un procent decent (20%), în aceeași mocirlă lingvistică în care moș Iliescu ne arată că nu-și poate schimba limba de lemn-maidan (trecând de la “animal” la “lichea”, cred că va ajunge la onomatopee!), în Haosul de toate culorile, deloc europarlamentare, cu defilarea “Cailor Troieni”, fără mască, dar și fără rușine, în tot acest Babilon de la Porților Orientului, unde nu se putea să nu traiască mereu contemporanul nostru Caragiale, între atâția farisei și fripturiști învăluiți în bezna lipsei de perspectivă, o Singură Rază de Lumină: Mircea Diaconu!

…Actorul de comedie care a cucerit prin talentul lui scenic țara, vocea de respect a “galbenilor” (care l-au rejectat necavaleresc!) a reușit marea surpriză, intrând în Parlamentul European de unul singur, fără sprijin politic, ca Independent! Dar ales de cei 6,81% dintre votanții sătui de povara promisiunilor, scandalurilor și golăniilor electorale dintr-un sfert de veac de Minciună. Este Triumful de care aveau atâta nevoie românii care nu și-au vândut sufletul. Este nevoia de zbor curat, iluzia unui drum cu adevărat European. Este mica fărâmă de jar aprinsă de Speranță care riscă să se stingă între atâția samsari, ciocoi noi care cumpără și vând Totul…

… Marea Victorie a lui Mircea Diaconu mi-a amintit imediat de Vaclav Havel, remarcabilul om de cultură, scriitorul (inclusiv de piese de teatru jucate cu mare succes și în România!), disidentul ajuns, o vreme, distins Președinte al Cehiei, ovaționat și la Casa Albă. Havel n-ar fi ajuns atât de departe, ceea ce merita -șef de stat și model pentru generații, redând forța visului tinerilor și măreția demnității unui popor ros și el de comunism- dacă nu ar fi avut întreaga Cehie în jurul lui și, în special, pe intelectualii reabilitați magic. Ca un joc al întâmplării, una dintre piesele celebre ale lui Havel rămâne „Opera cerșetorilor”…

…Mă tem că, în mâlul politic0-social dâmbovițean, Havel al nostru, Mircea Diaconu, va rămâne o excepție de moment! Au și început cârcotașii, “eminențele cenușii” ale politologiei balcanice îi atribuie succesul fie jocului diabolic al lui Ponta, fie al trădătorilor din PNL, am auzit chiar și pretinși intelectuali contaminați de limbajul zoologic al lui Iliescu! Se vede treaba că, la noi, după un sfert de veac de buimăceală, brambureală, mică ciupeală, nu pot exista minuni! O minune (zic așa-zișii politicieni!), ca o flacără pâlpâind ce se va stinge rapid și nu ca o Înfrângere a Sistemului putred. Ca un vers curajos din “Deșteaptă-te, Române!”…

…Mircea Diaconu poate fi Kilometrul zero al politicii românești. Îmi bazez afirmația pe cei numai aproape 38% de oameni care s-au prezentat la urne dintre cei cu drept de vot! Rămân 62% de români care pot vota! Mulți scârbiți de cei 25 de ani de tristă “istorie nouă”, indecișii, oameni care nu mai văd un politician în care să creadă! Ne văităm de 25 de ani: “Drama României este că nu are un politician ca lumea, unul în care să crezi”. A apărut unul, curat, decis să bată țara de unul singur pentru a se întâlni cu adevărul străzii, cu dezmoșteniții sorții, nu foarte mulți, căci și “roșii” și “galbenii” au știut să-i țină departe pe mulți de Actorul atât de incomod și de iubit de oameni simpli…

…Mă tem că nu avem forța morală în a crede, ca Români, în Excepția ce ne poate schimba istoria. Mă mai tem că mega-Sistemul gri (amestec de stânga și dreapta, cu destule nuanțe cameleonice), sfâșiat de lupte interne, de certuri și atacuri sub centură, de lipsa coloanei vertebrale, nu va putea digera eșecul în fața Actorului și va încerca să-l tragă pervers în mocirla lui, pentru a-l sufoca! Ce nevoie avem de Adevăr?! De Civilizație?! De Renaștere adevărată, nu de simple frânturi de bucurii?!…

… L-am văzut întâia dată pe actorul Mircea Diaconu, pe scena de la “Bulandra”, cu peste patru decenii în urmă, pe când ambii eram studenți, în piesa “Undeva, o lumină”! Bunul Dumnezeu ne-a aprins o Lumină în fața noastră! Avem frumoasa nebunie, curajul schimbării rutinei, tăria de a renunța la minciună spre a merge spre acel Licăr ce poate ferici un popor?! O nație pentru care Mircea Diaconu poate fi Simbolul lui Vaclav Havel!…

…Știu, mulți mă vor considera un utopic! Fără un dram de utopie, însă, fără a privi spre stele, nu ne vom opri decât în fundul văgăunii! Conduși de atâția „șapte ochi între cărți”, vorba mucalitului Valentin Stănescu…

Trecut-au 27 de ani! Eram îndrăgostit de viață, la New York, sunt trist, la București…

..Acum 27 de ani, într-un istoric (pentru mine!) 14 februarie 1987, urcam întâia dată pe un taxi, în New York, ca șofer, of course, la o lună și trei săptămâni de când debarcasem în America, unde nu pusese piciorul Columb, el ajungând prin Bahamas… Am găsit curajul inconștientului să iau, la 3 AM, adică în zori, dintr-o stație din Rego Park, în cartierul Queens (unul din cele cinci din Big Apple!), un metrou gol, cu numai doi afro-americani ascunși pe sub cartoane în vagonul modern, mergând spre compania de unde începea visul meu american, cu închirierea unei mașini de făcut bani. Eu eram la sacou și cravată, cu un „Alain Delon” nou-nouț, primit de la un amic ziarist în Lagărul din Italia, cu o frumoasă căciulă albă din blană de iepure. Engleza era o mare necunoscută, știu doar că unul din cei doi băieți fără adăpost a fost atras de căciula mea, am reușit să-i explic pe limba lui că e o căciulă dintr-un animal din Estul Europei! Nu știu ce a înțeles el, știu sigur că, spre marea mea șansă, s-a deschis ușa metrolului și am coborât la stația „Queens Plaza”! Altfel, cu siguranță, rămâneam fără căciulă, fără „Alain Delon” și, poate, fără Viață!…

…La Compania unde venisem cu noaptea pe umeri să închiriez taxilul, erau, la ora aceea criminală, patru tineri din Haiti, Honduras, Vietnam și India, plus doi americani, cum aveam să aflu, după ce s-au ridicat, ca la o comandă, la intrarea mea, iar boss-ul de la ghișeu a tresărit și el, crezând că sunt vreun inspector, venit în control! Nu mai văzuseră un cerșetor de dolari la sacou și cravată, în haină de blană luxoasă și căciulă strălucitoare… Nici primii mei pasageri nu mai întâlniseră așa ceva, iar când le-am răspuns că sunt din România, m-au întrebat uimiți, dacă toți taximetriștii sunt atât de civilizați și moderni în țara mea natală?! Of course!, le-am replicat mândru, ce altceva puteam să le explic…

…După 11 ore, de zi, la 3.30 PM, deci spre după-amiază, am încheiat întâia mea zi de taximetrist, cu primii 87 de dolari munciți în America! Habar n-aveam de geografia New York-ului, simt că-mi alunecă și acum gheață pe șira spinării, ca atunci, când urca un pasager, pe care-l întrebam în engleza mea incipientă, foarte politicos, dacă știe să-mi arate drumul, explicând tulburat că-i debutul meu. Cei mai mulți m-au felicitat și mi-au urat „Good luck”, asta pricepeam, știu că două tipe din Utah vrând să ajungă în Central Park, m-au dus în statul New Jersey, prin „Holland Tunnel”, eu luând-o „tot înainte”, cum mă îndrumau ele, ca, imediat cum am priceput c-am luat-o razna, să întorc ilegal la capătul tunelului, ca să nu plătesc toll-ul de 3 dolari, noroc că nu m-a văzut nimeni, aș fi spus din prima zi „Adio, taxicab, vis de nabab!”… Atunci, de Valentine’s Day, am început cursurile de cinci ani la cea mai grea, dar și cea mai frumoasă, inegalabilă Universitate a mea, cea a Vieții, care m-a făcut un alt Om!

…Anul trecut, pe 14 februarie, plângeam de fericire, la Viena, după premiera piesei mele „Pușlamaua de la etajul 13”, la Teatrul Pygmalion, în traducerea și minunata regie a lui Geirun Țino, și în interpretarea fabuloasă a actriței Julia Prock-Schauer, spectacol care se joacă și în noua stagiune…

…14 februarie 2014! Am reînceput, singur, după 6 ani și 11 luni, bătălia pe Golgota cancerului. America m-a învățat, încă de pe taxi, să mă lupt, să cred în Viață!… Peste 12 zile, deschid stagiunea la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, cu „Secretul Atomic”, de Lucia Verona… Claudia Motea a început o nebunie de spectacol teatru-film cu textul vieții mele (deocamdată!) „Pușlamaua de la etajul 13″… Am de trimis cronica dramatică, mâine, la revista „Taifasuri”… Mister-cancer, n-ai nicio șansă!… „Lupta reușește mai ales celui care iubește mai mult lupta decât succesul”, spunea Poetul. Golgotei mele nebune îi voi dedica, sunt sigur, curând, o carte! De Teatru, care altul să fie refugiul meu?!…

…Post Scriptum.  Materialul acesta a fost citit, imediat de cum a apărut, de una dintre rudele mele din America, minunatul coleg de la „Sportul”, Paul Romoșan Masson, stabilit de decenii în însorita Californie. Rânduri superbe postate de Paul pe facebook, cărora am simțit sufletul că vrea să le răspundă foarte pe scurt…

…Dragă Paul, sunt mândru că am terminat Universitatea Vieții, în „office-ul galben”, la New York, unde ai studiat și tu și toți cei (și câți alții!) amintiți. Nu pot uita că tu m-ai dus cu mașina întâia oară în Manhattan și Bronx, și m-ai încurajat să urc pe taxi, pentru experiență de viață și bani! Fără Golgota galbenă (a taxiului!), rămâneam o umbră gânditoare, cum venisem din România! Fără el, n-aș fi scris cartea vieții mele „Taximetrist de noapte la New York” (două ediții!)! Lucrurile minunate nu se dobândesc ușor, ci cu lacrimi, curaj, trudă pe brânci, noroc și cu Bunul Dumnezeu mereu copilot!…

…Am și eu Serbările mele galante, rare: în fiecare 7 mai, mă întorc cu gândul și sufletul plin, la Sevilla, unde, în 1986, am participat, alături de marele Ioan Chirilă, ca trimiși ai ziarului „Sportul” (unde am fost colegi și cu tine!), la Miracolul cuceririi Cupei Campionilor Europeni, de către Steaua… Și 14 februarie, întâia mea zi la Universitatea Vieții din New York! Sunt două date la care ciocnesc (azi singur!) câte o cupă cu șampanie și îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru câte Clipe de Viață mi-a oferit!

SPECTACOLUL S-A CONTRAMANDAT, „PESCĂRUȘII” MERG MAI DEPARTE…

…Miercuri 5 februarie, nu va mai avea loc reprezentația din București, de la Polivalentă (la Teatrul Tineretului), cu spectacolul „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”! Comedie să plângi de râs, cum spunea distinsa doamnă Anca Staneva, la reprezentația de la Ruse, din 28 noiembrie, anul trecut, în cadrul „Zilelor Culturii Române în Bulgaria”. Viscolul acesta nebun a mai făcut o victimă. Păcat pentru spectatori…

…Și pentru minunații actori Ion Haiduc (Marele Premiu al Juriului pentru rolul „Actorul” din această piesă a mea jucată de Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu la Festivalul Internațional de la Pitești, în noiembrie trecut!), Alexandru Johny Georgescu și Maria Teslaru (de la Naționalul bucureștean, și ei demni de un premiu, zic eu; citiți cronica Festivalului respectiv în ultimul număr al revistei literare „Luceafărul de dimineață”, sub semnătura cunoscutului dramaturg Dinu Grigorescu; se găsește și pe Internet), plus Violeta Teașcă, fiecare găsindu-și cu greu, printre repetiții, filmări și alte piese, o dată liberă în 5 februarie!

…Mai vin și astfel de vești neplăcute, nu-i viața doar o Odă a bucuriei. Când am aflat de amânarea spectacolului, eram sub interogații grele, la un „Medlife” ultramodern de pe „Griviței”, la doi pași de Piața Chibrit, locul copilăriei mele, eram cu substanță de contrast în mine, pentru două tomografii computerizate. Se anunțau zile decisive pentru mine, din moment ce, după 6 ani, 10 luni și trei săptămâni, sub tratament, PSA-ul a început să urce!…

…Din fericire, „zilele mele decisive” s-au redus (sper!) la două și s-au încheiat excelent (cred!) vineri, pe înserat și ger. Joi, am primit răspunsul de la tomografia computerizată, bun… Vineri, m-am aflat sub ghilotina-scintigramă. O injecție intravenoasă cu izotopi radioactivi (și o carantină de 24 de ore, departe de copii și femei gravide!), peste trei ore imense de așteptare, între șase doamne care au povestit non-stop, ca o descătușare, despre cumplitele tratamente, cu vărsături și dureri să te dai cu capul de pereți, iar eu să plâng pe înfundate, să nu mă vadă, dragele de ele… Ultimul pe listă am fost eu, simțind cum îmbătrânesc de atâta așteptare și de scenariile îngrozitoare pe care le tot scrie monstrul negru, cancerul… Am ajuns o jumătate de oră, fixat nemișcat, cu mâinile legate, pe o bandă metalică, mai lată cu două-trei degete decât bârna Nadiei, de la gimnastică, și coborârea, parcă, a tavanului gata să mă strivească, pentru a-mi fotografia toate măruntaiele, oasele… Au urmat cele mai lungi șase minute!… „Domnule Ionescu, este bine!”, a răsărit vocea doctorei în mormântul care devenise, parcă, acel culoar strâmt, rămas gol, cu semnul amenințător al substanțelor radioactive… Am chiuit și țopăit de bucurie, ca un copil, un chiot am fost și prin nămeții de afară, în care m-am aruncat ca într-o piscină, până la primul taxi găsit! Scintigrama a ieșit OK, OK, OK!… Exact ca aceea din 1 martie 2007, care mi-a permis să fiu operat de cancer. Acum, semnul bun este -chiar dacă PSA-ul tot crește, ușor, însă sigur- că blestemul de cancer nu a ieșit la plimbare prin corpul meu, cum o făcuse cu două dintre doamnele condamnate și ele la Iluzie, uneia făcându-i-se rău după analiza-ghilotină și verdictul eșafod!…

…Acum, un drum, cu plecarea în seara de…5 febriarie, când nu se mai joacă „Pescărușii” (Sic!), ca joi dimineață să fiu la Cluj, față în față cu remarcabilul Profesor Mihai Lucan, salvatorul meu de până acum. Ce bine ar fi să strig de fericire și să mă închin în mulțumire sfântă spre Bunul Dumnezeu, și joi, sub Feleac…

…La Centrul modern de pe „Maior Coravu”, unul dintre puținele din București unde se fac scintigrame, vineri, am fost singurul dintre cei șapte, unicul bărbat, fără cineva drag în jurul lui. Nu m-am simțit, însă, o clipă singur!… A sunat de mai multe ori mobilul, am primit mesaje, SMS-uri și e-mail-uri… Mulțumesc tuturor celor pe care i-am simțit alături în aceste zile-coșmar, când nu mi-a fost frică de Moarte, dar m-am rugat Bunului Dumnezeu să-mi mai dea ceva Viață…

Casă, dulce-casă, după peripeții albe pe ruta Miami-New York-Londra-București…

..In sfârșit, în ultimele clipe ale celei de a cincea zi a Noului An, am ajuns la București. Duminică târziu, ca într-un „lung drum al zilei către noapte”, cum am învățat eu, fermecat de metafore și sensuri nobile, în Templul Thaliei! Fără bagaje (ele au înnoptat pe Aeroportul J.F.K din New York!), rupt de oboseală, după numai trei ore de somn de vineri dimineață, când, la Miami, a început Aventura întoarcerii, dar, acum, ca maratonistul din poveste, la capătul cursei, vibrând de Viață, cu sufletul plin…

…De nepoțica mea de aur, Genevieve, lăsată pe marginea piscinei, de transfigurarea flăcăului cel mare, Ducu, devenit tată, de Karina, „Nora” mea, nu a lui Ibsen… De prietenii care mi-au făcut, pe încântătoarea „Roosevelt Island”, o primire atât de caldă într-un New York parcă înghețat, cu Aeroportul JFK ca după o catastrofă naturală, cu sute de paturi de campanie pe culoare pentru ghinioniștii care n-au găsit un loc pentru o cursă de Europa…

…Venit de la cele 30 de grade Celsius ale fascinantei Florida, în gerul cinic însorit, tăiat de vântul Atlanticului, de la New York, o clipă am crezut că nu mai respir, că mi-am pierdut mâinile și picioarele, devenite, parcă, stalagmite și stalactite… Tot am bătut, însă, la pas bocnă, Babilonul alb, mai ales pentru feciorul meu cel mic, Mircea Robert, Bob-cum îi zic rudele și amicii de peste Ocean, trecând prin Times Square, pe Broadway, fascinându-ne ochii lângă bradul de Crăciun (fie și stins!) de deasupra patinoarului de la Rockefeller Center, am prins pe retină și imaginea vestitei Radio City Music Hall, am intrat în superba Madison Square Garden, ca un încântător muzeu, în a patra zi a Noului An, fără mega-concerte de VIP-uri ale muzicii ușoare, fără Rangers și Knicks, fără ringul de box al marilor campioni și pista de atletism pe care încântătoarea Doina Melinte, spulbera, ca ieri, recordul la „Milă”… Gerul Marelui Măr nu ne-a mai lăsat să ajungem la Miss Liberty, acum și statuie de gheță, cu flacăra ei de libertate nestinsă, am renunțat să urcăm și în „Empire State Building”, pentru că așteptau escaladarea vreo sută de turiști cu glugi trase pe ochi și uitați în bocanci groși…

…Duminică, 4 ianuarie, la prânz, după odiseea de cinci ore prin gerul New York-ului, pe „Roosevelt Island”, ultimul domiciliu în uluitoarea mea Aventură americană de 13 ani, Coca-Elena Carasca, Adriana Hegbeli, Grigore L. Culian- editorul ultimului mohican al presei românești adevărate din New York („New York Magazin”), doctorii Oana și Dan Ciupitu din Sydney m-au făcut să mă reântâlnesc cu România mai devreme cu câteva ore, inima lor bătând pur în sunetele lui Eminescu, Nichita, Enescu, Caragiale și Eugen Ionescu. Nu puteam să nu discutăm despre „acolo” și „aici”, despre politică și viitor, despre teatru și renașterea culturii române în New York, odată cu venirea poetei Doina Uricariu la timona Institutului Cultural Român (ICR) din Big Apple…

…Din păcate, timpul nostru sentimental s-a scurs atât de repede, nici trei ceasuri, nu i-am putut revedea pe Șerban, Gil și Marius, eu trebuia să ajung „acolo” care va deveni „aici”. Mă aștepta Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, să dăm bice pentru stagiunea de primăvară, am un manuscris să îl termin (piesă de teatru, ce altceva!), joi, 9 ianuarie, am invitație la premiera „Titanic Vals”, la „Odeon”. Plus că mi-au venit alte idei de-o nouă piesă și o nuvelă, în acest voiaj de iarnă-vară și retur (și ca vară-iarnă și ca… București-Miami-București). Cred că există o boală a scriitorului, de a bate lumea să caute metafore, hiperbole, eroi, povești de viață…

…Am părăsit New York-ul înghețat, noaptea, cu două ceasuri întârziere, colosul Boeing în care ne-am îmbarcat nu pentru Cytera, ci pentru Europa, trecând zgomotos ca peste sloiurile din Alaska, spre pista curățită pentru decolarea înspre malurile neînzăpezite încă ale Tamisei. Dezlănțuirea neprogramată, neanunțată a Naturii ne-a alarmat, însă, și deasupra perfidului (oare?) Albion, după șapte ceasuri moțăite pe un aeroport vesel, la decolarea întârziată din noapte, când pasărea de metal, un „Airbus”, tot din flota aeriană British Airways, ce ne căra spre casă-dulce casă, a balansat de câteva ori, parcă beată, obligându-ne să ne mai închinăm o dată!

…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu că m-ai avut în grija ta și de data aceasta!

Pușlamale, Pescăruși, Școala de proști și… Bunul Dumnezeu

…Frumoasă Toamnă pentru mine, într-un an foarte agitat, cu sănătatea la pământ, însă neîngenunchiat. Mă hrănesc, invidiat, cu Vise…
…Am devenit bunic, Genevieve venind pe lume, în însorita Florida, la 13 octombrie! Sper să ne cunoaștem în final de an, pe 20 Decembrie…

…Joi, 7 noiembrie, merg la Arad, cu sufletul plin, pentru a 24-a premieră din cariera mea: „Freud și Bunul Dumnezeu”, un tulburător one-man show creat de atât de sensibilul actor Doru Nica, în muzica sublimă a lui Ilie Stepan! Pe scena din Arad, acum 34 de ani, pe 13 mai 1979, debutam: „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu, sub directoratul regretatului mare regizor și… comentator sportiv Victor Tudor Popa. Era o replică la piesa argentinianului Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în zori”. Atunci, debut cu mari emoții, cu lupte purtate, până-n ceasul al… 13-lea, cu Jedețeana de partid. Un debut, însă, încântător, care nu m-a mai dat jos de pe scenă. Ba, am devenit amantul înverșunat al Thaliei…

…Acum, la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad (director Bogdan Costea), o piesă scrisă de mine cu lacrimă și jucată cu sufletul zbuciumat de minunatul Doru Nica, actor matur, de complexitate, cel care, în 1979, în piesa mea de debut, era un tânăr care bătea cu ambiție la porțile Thaliei. Ne unea, la vremea aceea, „Bătrîna Doamnă” a fotbalului românesc, UTA!… Ne leagă, acum, în visare și durere de suflet, Teatrul!

…Când, prin iunie, i-am dat lui Doru Nica, la București, volumul „Animalul, acest om ciudat”, nu visam ca el să fie primul -dintre cei peste 20 de oameni de teatru cărora le-am oferit cele trei piese- care să se încumete să urce pe scândura miracolelor ultimul text din carte: „Freud și Bunul Dumnezeu”. De atunci, Doru Nica poartă în el textul, îl respiră prin nopți albe și în deplasări de mii de kilometri, îl chinuie și îl fericește, îi descoperă noi și noi sensuri, alte și alte semnificații, lacrimi de bărbat și zâmbet final născut din forța triumfului.

…Cred că este cea mai așteptată premieră din viața mea. Am început să o văd de la primele din sutele de telefoane pe circuitul Arad-București, în acordurile învăluite în lirism, puse să mă înlăcrimeze, de atâta trădare-n jur și nevisată forță morală, să trec peste toate durerile de om, peste trișările feminine, peste bolile care mușcă și tot mușcă din liniștea mea de pescăruș ținut în dor de viață de magia Teatrului…
Cum să-ți mulțumesc, Dorule, pentru această încă o Primăvară sufletească, în toamnă grea pogorâtă peste sufletul meu?!

…Toamna aceasta înseamnă, însă, o Simfonie rară pentru mine. În anul cu cele mai multe premiere din carieră. Patru la număr (și vine a cincea!)… De trei ori „Pușlamaua de la etajul 13”. La Viena, în 14 februarie, cu încântătoarea Julia Prock- Schauer, în excelenta traducere și viziune scenică a lui Geirun Țino… La Ruse, de Ziua Mondială a Teatrului, pe 27 martie, într-un fermecător musical, regizat de valorosul Orlin Dyakov, altfel și dramaturg de substanță… La Silistra, pe 24 iunie, la Teatrul de Păpuși, căutat spectacol pentru adolescenți și oameni maturi, sub bagheta magică a lui Săby Săbev, cu un admirabil cuplu Monica Ugrenova-Stanislav Georgiev. Textul și-a găsit valențe alese în limba bulgară numai și numai traducerii de excepție a regretatului prieten Vili Perveli Nikolov!…

…Cele trei „Pușlamale 2013” se joacă la turație maximă. Și sunt invitate la tot mai multe Festivaluri. „Pușlamaua vieneză” a încântat la Festivalul de teatru scurt de la Oradea și la Festivalul Teatrelor Dunărene de la Giurgiu…

…„Însuflețitele păpuși moderne” de la Silistra (felicitări creatoarei Natalia Goceva!) au câștigat o selecție dură, cu peste douăzeci de trupe, și au ajuns la Festivalul „Pierrot” de la Stara Zagora, unde s-au adunat creatori de animație pentru maturi din SUA, Italia, Spania, Franța, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Bulgaria! Ba, i-au fermecat pe cei mari și în Festivalul de la Giurgiu și sper că o vor face, lunea viitoare, la Galați, unde experimentatul „Gulliver” ține să-și arate splendoarea…

…Musicalul de la Ruse a strălucit la Giurgiu, iar tânăra trupă bulgară s-a bucurat de prezența, săptămâna trecută, în Festivalul Teatrului „Fani Tardini” din Galați. Unde, însă, după ce și-a terminat remarcabila reprezentație într-o sală dureros de goală (nici doi dintre cei cinci membri ai Juriului plătit n-au venit, ceea ce era un semn!), a aflat că nu face parte din concurs!?! Logic, importantul Teatru „Sava Ognianov” trebuia să fie anunțat din plecare că poate veni doar ca invitat, ca să nu mai facă o veritabilă cursă contracronometru!… Sper să nu se repete o asemenea ciudată primire și la Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio de la Pitești, pe final de noiembrie, sau unde va mai fi chemat Teatrul din Ruse ca un oaspete de preț…

…Trei „Pușlamale”, dar și un „Pescăruș”! La 8 octombrie, am trăit bucuria unei premiere pe țară, la Giurgiu, cu o comedie nebună, nebună, „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”. Montată de un „mohican” al teatrului serios, Vlad Stănescu, de la TNB, cu fascinanții Ion Haiduc (de la Teatrul „Nottara”), Maria Teslaru și Alexandru Georgescu (ambii de la Naționalul bucureștean) și Violeta Teașcă. O comedie de-a râsu’-plânsu’ despre umilirea Actorului, a Intelectualului, dar și a pălmașilor cinstiți, de către noii ciocoi, patronii de mucava ai României de astăzi. Pe 13 noiembrie, comedia poate fi gustată la Teatrul „Nottara” din Capitală, pe 23 noiembrie în Festivalul de la Pitești, iar pe 27 noiembrie, la Ruse, în cadrul Zilelor Culturii Române din Bulgaria! Zbor lung, minunatul meu „Pescăruș”!…

…Culmea ironiei sau starea actuală a dramaturgiei autohtone în România o reprezintă premiera mondială a piesei „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”. Ea a avut loc, toamna trecută, la… Teatrul Dramatic din Vidin, Bulgaria, în regia de excepție a lui Vili Perveli Nikolov, plecat prematur între îngeri! În România, am dat piesa la cel puțin zece directori de teatre și tot atâția regizori… În România, cei mai mulți oameni de teatru nu citesc piese autohtone! Este o tristă axiomă…

…La acest evantai de vis al premierelor mele în 2013, adaug și Spectacolul-lectură cu piesa „Animalul, acest om ciudat”, în regia lui Mihai Lungeanu, din cadrul Festivalului Teatrului Nottara, „Fest(in) pe bulevard”. Eu nu prea cred în viitorul Spectacolelor-lectură (am trei la activ, nicunul urcat pe scenă!), dar cel de la jumătatea lui octombrie m-a fericit. Mai ales că au jucat (și nu au citit!) actori profesioniști care țin la numele lor, ca Ioana Calotă, Ion Haiduc, Alexandru Mike Georgescu, Ion Grosu, Gabriel Răuță, Alexandra Săceanu și alții…

…Printre bucuriile acestei Toamne-Primăvară sufletească, volumul „Școala de proști”, apărut la Editura „eLiteratura”. O carte cu patru piese: „Blonda, Moșul și Vivaldi”, „Don Juan, conquistadorul pustiului”, „Școala de proști” și „N-aveți un mort de vânzare?”. Am avut șansa să ofer volumul în ultima lună, la peste o sută de oameni din lumea teatrului românesc. Până acum, o singură reacție, dar ce compliment! Minunatul mesager al culturii române în frumoasa Bulgaria, remarcabilul traducător Anca Staneva, din Ruse, mi-a spus textual: „Mi-am șters de mai multe ori lentilele ochelarilor de lacrimi. Atât am râs, citind piesa „N-aveți un mort de vânzare?”… Sărut mâna, admirabilă doamnă profesoară, n-am cuvinte să vă mulțumesc!…

…Acordul final, în minunata mea Primăvară fără anotimp, joi, 7 noiembrie, la Arad! Minunatul Doru Nica m-a chemat la Sărbătoare, acolo, unde, cu 34 de ani în urmă, începusem cu emoții și fascinație drumul pe Golgota teatrului!
…Mulțumesc enorm, Bunule Dumnezeu!
…Alung fantoma cutremurului, noua obsesie a românilor într-un prezent și așa cu probleme. Teatrul nu poate muri!

„DRAMATURGIE ÎN DOI”, concurs fără „podium”!

…A IV-a ediție a Concursului „Dramaturgie în doi”, texte cu două personaje, organizat de Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, a fost o surpriză absolut neplăcută: cele mai modeste piese primite în cei patru ani de până acum!!! Dacă edițiile I și III au avut câte un învingător (Ion B. Martin, cu-„Tranka-Fleanka” și Carmen Domite, cu „Luna abțibild”, care s-au jucat mult și cu succes), ediția a II-a nu s-a bucurat decât de un loc III. Acum, însă, într-un evident regres, niciun candidat nu s-a apropiat de podium!?! Incredibil, dar adevărat și îngrijorător…

…Membrii Juriului (o actriță-Violeta Teașcă, un regizor-Mihai Lungeanu, un dramaturg-Mircea M. Ionescu) au avut de lecturat 20 (douăzeci) de texte primite la Concursul „Dramaturgie în doi”, notarea secretă a fiecăruia făcându-se de la 1-10.

…Au venit texte la Concurs din: *București-10. Doi concurenți au trimis câte două texte, unul a fost eliminat, pentru că a avut nu două, ci…cinci personaje(!), altul descalificat, pentru că a trimis aceeași piesă și la Concursul altui teatru, care a anunțat rezultatele mai devreme! Și anul trecut a existat un concurent care a jucat la…două capete! *Lupeni-3 texte. Toate ale aceluiași autor!*Câte o piesă cu două personaje din Anglia, Bacău, Galați, Hotarele-Județul Giurgiu, Iași, Tg.Mureș, Vatra Dornei, Vălenii de Munte…

…Regula concursului „Dramaturgie în doi” este foarte clară: nu orice punctaj general al unui concurent poate urca pe primele trei locuri (cu premii în bani), dacă nu sunt îndeplinite baremurile. *Pentru locul I (și, implicit, jucarea piesei câștigătoare de către Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, în cel mult două luni de la anunțarea rezultatelor finale), sunt necesare minimum 28 de puncte; *Pentru locul II, cel puțin 26 de puncte, iar pentru locul III, măcar 24 de puncte.

…Din păcate, la această a IV-a ediție, piese neinteresante, multe-veritabilă beție de cuvinte, filozofie de doi bani, pagini întregi fără tramă, fără construcție dramatică. De unde și notele extrem de mici (cu două-trei excepții!) acordate de cei trei membrii ai Juriului. Ca atare, niciun concurent nu a totalizat cel puțin un punctaj pentru treapta de bronz a Concursului, cum s-a întâmplat la ediția a II-a!…

…S-a considerat, pentru prima dată în cele patru ediții ale Concursului, să nu se mai publice numele concurenților. Pentru a-i menaja și, în special, în apărarea dramaturgiei române actuale, a cărei valoare nu poate fi dată de această ediție a textelor neglijente, mărunte, grăbite, câteva cu idei doar enunțate. S-a anunțat numai punctajul fiecărei piese din cele 20 admise în concurs (a 21-a, „Totu’ pentru Patrie” fiind eliminată din start, ea având…5 personaje și nu două, cum cere regulamentul!).

*19,5 puncte: „Totul pentru artă” (Note: 9; 5; 5,5).
*19 puncte: „Paganini nu mai locuiește aici” (6; 6; 7);*„Stepa”(7; 6; 6).
*18,5 puncte: „Banda lui Mobius” (8; 5; 5,5); *„Goi spre paradis”. (7; 5; 6,5). Piesă descalificată, fiind trimisă și la alt Concurs!
*18 puncte: „Căprioara mecanică” (6; 6; 6); *„Eu, tu și copacul” (7; 5; 6); *„De ce râzi, Daria?” (7; 5; 6).
*17 puncte: „Omul, simplu pion pe tabla de șah a Timpului”(5; 5; 7); *„Iubirea mea cu zurgălăi” (6; 5; 6); *„Paradigma” (6; 5; 6).
*16 puncte: „Statuia” (6; 5; 5);*„Drumul victimei către vânător”(5; 5; 6); *„Mita și partidu’ ” (5; 5; 6);*„Din grădina cu verdeață a privirii” (5; 5; 6):
*15,5 puncte: „Dans pe un perete de sticlă”(5;5; 5,5);*„Porumbelul”(5; 5; 5,5).
*15 puncte: „Cămeșa cu ițari” (5;5;5).
*14,5 puncte: „Erai tu înainte să știi că exiști”(4; 5; 5,5);*„Mai mult decât însăși viața” (4; 5; 5,5).

…Poate la anul, vor exista trei piese de…Locul I!

De ce nu răspunzi, minunat prieten Vili?

Minunat prieten Vili,

…De ce ai plecat atât de repede, la numai 56 de ani, acolo sus, în Colonia Îngerilor?!
De ce m-ai lăsat mai sărac, pe mine și pe atâția alții, în lacrimă grea, am vorbit, doar, joi seara, erai la Vidin, și m-ai asigurat că „e puțin mai bine”…

…De ce ai plecat atât de repede, când așteptam să vin la premiera de la Teatrul Gong din Sibiu și să începem repetițiile la a 17-a ta piesă montată la Giurgiu?!

…Acum o lună, exact pe 28 iunie, vorbeam cu tine la Sibiu, erai de numai trei zile pe malul Cibinului, dintre care două le-ai petrecut, neașteptat, în spital!… Într-o lună, numai o lună, Dumnezeule, parșiva boală neagră, care mă chinuie și pe mine de aproape șase ani, te-a devorat galopant, imposibil, cumplit… Nu cred că este adevărat, e un coșmar de noapte sub furtuni grele!

…Chiar să nu mai vorbim, la o zi, două, despre teatru, despre profesoara ta de elită Cătălina Buzoianu, despre etapa de fotbal din Bulgaria, România, din Liga Campionilor, despre proiectele tale regizorale, despre traducerile tale superbe de piese din română în bulgară și invers?…

…Chiar să nu te mai aștept, luna viitoare, să începi repetițiile la Giurgiu, încă o piesă fascinantă pentru copii, sub bagheta ta vrăjită pentru cei mici și cei mari, te reîncărcase cu farmecul copilăriei năzdrăvanul de Cristofor, ce să înțeleagă, acum, micuțul de nici doi ani, lumina sufletului tău, ca și cele două fete, și nepotul, ca și soția ta Ramona, sfâșiată de durere?!

…Nu cred, priateliu, refuz să cred, că nu vom mai pune la cale premiere, că nu vom mai alerga fericiți la Festivaluri, fie și pentru o zi-două, că nu vom mai vorbi cu sufletul curat despre atâtea spectacole, printre care și premierele tale de excepție, acel inegalabil spectacol „Cimitirul păsărilor”, la Teatrul Mic, cu legendele Olga Tudorache și Dan Condurache, „Asteptându-l pe Godot”, la Iasi, „Pușlamaua de la etajul 13”, la Galați, „Căsătoria”, „Transfer de personalitate”, „Cezar, mascăriciul piraților”, „Tranka-Fleanka”, „Cănuță la Bacalaureat”, „Ultima dragoste a lui Don Juan” pentru publicul matur din Giurgiu, „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, la Vidin; despre atâtea bucurii oferite copiilor în sălile de teatru din Craiova, Brăila, Galați, Haskovo, Silistra, Yambol, ca să nu mai vorbesc de Integrala ta la Giurgiu, unde, ai montat primele patru spectacole de păpuși din istoria Teatrului „Tudor Vianu”, culminând cu proiectul româno-bulgar „Făt Frumos și Prințesa bulgară”, și la Giurgiu și la Silistra…

…Urma să mai scoatem un volum cu piesele mele traduse în bulgară, după cel lansat „cum laudae” la Biblioteca Metropolitană din Sofia, ca și la Giurgiu și Ruse, sau la Teatrul Odeon, unde, în mai,  a fost prezentat volumul în limba română al lui Orlin Dyakov, cu acea traducere a ta, în filigran, a piesei „De când te aștept”, montată în premieră, pe 13 iunie, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, de un alt prieten de-al tău, Vlad Stănescu, împietrit, când l-am anunțat, seara asta, că ai urcat în Ceruri…

…Priateliu, unde ești, de ce nu mai răspunzi la telefon, vreau să urc pe vaporul din Giurgiu, să privesc Dunărea în amonte și să te găsesc pe „corab”-ul din Vidin?

…Anul trecut, m-ai dus în Florentinul tău natal, mereu o primăvară de suflet pentru tine, pe malul Dunării, la vreo 16 km. de Vidin, și, acum, în această duminică grea ca o lespede, ielele mă cheamă să vin, mâine, 29 iulie, să ne despărțim pe vecie, vor veni și alți prieteni de-ai tăi de suflet din teatrul din Giurgiu, Letiția, Eugen, Mirel. Au innebunit ielele astea, priateliu, eu nu pot să le cred… Eu tot plâng, scriu cu lacrimi, și-l întreb pe Bunul Dumnezeu, cum de a putut lua atât de devreme un suflet nobil ca al tău, care nu vedea decât Frumosul și Binele din viață…

…Minunatul meu Vili, scump prieten ca un frate, eu nu cred, refuz să gândesc că nu ne vom mai întîlni. Știu că te-ai dus o Clipă, o Amintire, să te odihnești, să uiți de oamenii răi și nedreptățile pe care ți le-au făcut. Știu, că, dintre Îngeri, ne vei urmări și ne vei trimite gândul bun, urările pentru sănătatea lui Cristofor, a fetelor, a nepotului, a Ramonei, a tuturor celor care te iubesc, te prețuiesc pentru Viața ta demnă, curată, într-o fascinantă Creație.

…Nu spun „Бог да ти прости”, ci Dumnezeu să aibă grijă de tine, acolo, unde, ne vom reîntâlni. O prietenie ca a noastră nu se termină odată cu părăsirea lumii pământene!
… Dragul meu Vili Perveli Nikolov, prieten din scripturi alese, de ce nu răspunzi?! Mi-e dor de glasul tău, mi-e dor de tine, Priateliu!

Minunatul Pod de teatru peste Dunăre…

…Pe Facebook, doamna profesoară Anka Staneva salută vestea venită de la Zlatina Staneva, directoarea Teatrului de Păpuși din Silistra: luni, 24 iunie, la ora 18, va avea loc premiera piesei mele „Pușlamaua de la etajul 13”! După patru one-woman-show (la Giurgiu, Chișinău, București și Viena), două montări cu mai multe personaje (Galați și P.Neamț), după ineditul și încântătorul musicall de la Ruse, acum, un spectacol de păpuși pentru adolescenți! Ce-și poate dori, oare, un dramaturg mai mult?!…

…Anunțata premieră de la Silistra a făcut-o pe doamna profesoară Anka Staneva să arunce o privire spre minunata colaborare româno-bulgară, în teatru, cum, parcă, n-a existat până acum. Rânduri care mă fac să privesc cu sufletul plin spre dânsa, un om din scripturi alese…

…Sărut mâna, distinsă doamnă Anka Staneva! Și mii de mulțumiri nu doar pentru frumoasele cuvinte de pe Facebook, cât, in special, pentru eforturile pe care le-ați făcut, ca iscusit traducător și nobil mesagear al culturii române în frumoasa Bulgaria, pentru ca un Vis mai vechi de-al meu, Proiectul dunărean româno-bulgar, să prindă viață în ultiumul an. Nu pot sa uit sacrificiul dvs., din mai-iunie 2012, de a face câteva zile bune drumul Ruse-Giurgiu-Ruse, la nici 24 de ore, pentru a asigura regizorului Orlin Dyakov cele mai potrivite sensuri ale lui Caragiale în montarea piesei „Conu Leonida față cu reacțiunea”, în românește, la Giurgiu, în acel inedit coupe de răsunet (în aceeași seară, pe aceeași scenă, la Ruse și Giurgiu, același strălucit text al lui I.L.Caragiale, în două limbi, română și bulgară, în două viziuni regizorale). Dvs., Orlin Dyakov (inimosul și competentul director al Teatrului „Sava Ognianov” din Ruse), Vili Perveli Nikolov (studentul celebrei Cătălina Buzoianu, și el un pasionat traducător al textelor române și bulgare, cel care a materializat ideea mea, a unui scenariu cu basme româno-bulgare, în superbele spectacole de păpuși de la Silistra și Giurgiu), doamna Zlatina Staneva, directoarea Teatrului de Păpuși Silistra, prieten fervent al Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, ca și doamna Irina Florova-Kapelova, directoarea Teatrului Dramatic din Vidin (care a montat, toamna trecută, o piesă românească în premieră mondială, regizor fiind Vili Perveli Nikolov, cu un mare actor bulgar in rol principal, Stefan Staicev!) și mulți alții sunt sublimii Făuritorii ai Podului teatral peste Dunăre, mult mai prețios decât Podul Prieteniei (inaugurat în 1954) și cel de la Calafat-Vidin (traversat, în sfârșit, la 14 iunie 2013). Ei, toți, merită Prețuirea noastră!

…Joi, 13 iunie, la Giurgiu, pe scena Teatrului „Tudor Vianu”, un debut en fanfare în România a dramaturgului bulgar Orlin Dyakov (actor, regizor, director de teatru). Piesa „De când te-aștept” a însemnat un spectacol absolut uluitor, sub direcția de scenă a excepționalului Vlad Stănescu, de la Teatrul Național București, cu o „Quintă Royală” pe scenă, în interpretarea de zile mari a lui Ion Haiduc (Teatrul Nottara), Cristi Iacob (Teatrul Mic), Gabriela Iacob, Violeta Teașcă și Avram Birău (și el tot de la Teatrul Mic). Luni, 24 iunie, la Silistra, piesa mea, „Pușlamaua de la etajul 13”, în regia experimentatului Săby Săbev…

…Podul teatral româno-bulgar nu înseamnă o metaforă. Este o minunată Realitate!

Concursul „Dramaturgie în doi”

Start, la început de săptămână, luni, 10 iunie, în a IV-a ediţie a Concursului “Dramaturgie în doi”, organizat de Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu. Scriitori din toată țara (din toată lumea!) trimiteți piese în două personaje (nepublicate, nejucate, netransmise la radio şi televiziune), în perioada 10 iunie-1 septembrie 2013!
Textele pot fi expediate pe adresa Teatrului „Tudor Vianu” (Str. Mircea cel Bătrân nr.1, Giurgiu), în trei exemplare dactilografiate cu diacritice, nesemnate, într-un plic mare, care va conţine şi un plic mic cu titlul piesei scris pe el, iar în interior cu datele de identificare ale autorului.
Se vor acorda trei premii, iar câştigătorul Premiului I îşi va vedea piesa montată în această stagiune pe scena giurgiuveană. Valoarea premiilor va fi:
*I- 1.500 lei
* II- 1.000 lei
* III- 500 lei
Fiecare text prezent în Concurs va fi citit cu toată seriozitatea și va primi note de la 1 la 10, din partea unui Juriu alcătuit din trei oameni de teatru (un actor, un dramaturg şi un regizor).
Pentru a obţine Premiul I este necesar un punctaj minim 28; pentru Premiul II – minim 26, iar Premiul III poate fi adjudecat cu cel puţin 24 puncte.
La Giurgiu, un obicei care ar trebui urmat de toate teatrele care organizează Concursuri de dramaturgie: piesa câștigătoare este montată cât mai repede! Concret, la Giurgiu, piesa câștigătoare a Concursului de debut (în 2010), “Tranka-Fleanca”, de I.B. Martin, a avut premiera la trei săptămâni după anunțarea laureatului! La a II-a ediție, nicio piesă n-a obținut baremul pentru locurile I și II! Anul trecut, însă, “Luna abțibild”, de Carmen Dominte, a câștigat Concursul, a urcat în șase săptămâni pe scenă și se joacă și acum cu mare succes de public! Aviz amatorilor…

Podiumul Concursului din acest an va fi comunicat în cadrul Festivalului Teatrelor Dunărene, Giurgiu, 7-12 octombrie 2013.

„Fata care se joacă de-a pescărușii” sau… a 8-a Pușlama!

…O veste încântătoare, din briza Dunării, de peste drum de Călărași, din Silistra. Distinsa Zlatina Staneva, directoarea minunatei Case cu miracole numită Teatrul de Păpuși din vechiul Durostol, mă anunță, pe Facebook, că, astăzi, 4 iunie 2013, au început repetițiile la piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13”, cu subtitlul „Fata care se joacă de-a pescărușii”. Premiera, pe 24 iunie! Sunt gata, vin, prieteni bulgari, (și) la Silistra!…

…După patru remarcabile One-woman-show-uri la Giurgiu, Chișinău, București și Viena, două dinamice montări cu mai multe personaje la Galați și Piatra Neamț, după super-musicall-ul de la Ruse (merg, joi, 6 iunie să-l revăd, cu drag!), acum, un spectacol de păpuși pentru Adolescenți! Superb! Emoții, bucurii, mari speranțe (regizorul Săby Săbev este unul de valoare!), curiozitate. Drum lung sub Soare, minunată Pușlama, ajunsă în fața celei de a 8-a (opta) Premiere! Mulțumesc, Silistra!

…Tot, astăzi, 4 iunie 2013, este și Ziua de naștere a trei prețuiți prieteni, nume nobile în istoria teatrului românesc contemporan, cărora le spun din inimă „La Mulți Ani”!…

…Remarcabilul regizor de teatru Florin Fătulescu, din California, care mi-a montat încântător, prin anii ’80, o comedie („scrisă cu pana înmuiată în călimara lui Aurel Baranga”, cum m-a gratulat, la vremea respectivă, marele teatrolog Valentin Silvestru, în „România literară”): „Pele și caii verzi”, la Teatrul din Petroșani (cu regretații Virgil Flonta și Mihai Clita, cu actorii de farmec Florin Plaur, Mircea Pânișoară, Mirela Cioabă și Miruna Birău); „Adio, Pele!”, la Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov (cu regretatul Andrei Ralea, cu minunații Mircea Andreescu, Doru Ana, Nina Zăinescu și Victoria Cociaș!), sub Tâmpa spectacolul, de un haz nebun, jucându-se de peste 150 de ori!…

…Dramaturgul veșnic tânăr și ferice, neliniștitul creator Dinu Grigorescu, ajuns la superba „cotă 75”!…

…Legenda Alexandru Arșinel, nu doar directorul Teatrului „Constantin Tănase”, ci și stâlp al revistei românești în ultimele decenii, alături de Stela Popescu, suporter de elită la Sevilla ’86, în „Noaptea generalilor” din 7 mai, când Steaua a cucerit incredibil, imposibil, însă perfect adevărat, Cupa Campionilor Europeni!

La Fotbal, unde am ajuns să vedem naționala noastră jucând cu…Trinidad Tobago!?!