Roosevelt Island – Mircea M. Ionescu

DRUMUL MEU SPRE LIBERTATE A ÎNCEPUT, ACUM 32 DE ANI, LA 4 IULIE 1986!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

…4 Iulie 1986. Plecam din București, cu o Dacia 1300, spre…AMERICA! Aveam 41 de ani, eram realizat, sentimental, profesional și financiar, dar lăsam gazetărie, dramaturgie (6 premiere la activ!), scumpii părinți, sora Mona, soția Cornelia, colegi și prieteni, pentru Libertatea piciului meu Ducu, pe atunci de 10 ani!… Viza pentru America am luat-o, după cinci luni și zece zile de dureroasă așteptare, in Lagărul de refugiați politici din Italia (Latina și Roma), unde am dormit cu spaime și un ciocan sub pernă, unde am cărat mobilă la etajul 6, am spălat pizzerii și closete, am săpat șanțuri la Vitinia, am cosit iarbă și încărcat la betoniere la Ostia!… Și unde, popularitatea de comentator sportiv m-a salvat de la mutilare, fanii mei, Microbiștii, cărora, seara, în fața Grajdurilor de la Latina (80 km. Sud de Roma), le povesteam despre Dobrin, Dumitrache, Rică Răducanu, Balaci, Marcel Răducanu, despre Sevilla 7 mai 1986, unde am fost trimis al ziarului “Sportul”, împreună cu profesorul meu marele Ioan Chirilă și m-am întors la București… Iar ei mă apărau de “cârtițele” Securității, unul urma să îmi taie tendonul de la un picior, altul să umble cu o șurubelniță in capul meu!…

…Ca intr-un film sau piesă tare, potențialii mei agresori, Nelu și Iani, “îmbârligați” (termenul lor preferat!) de Pedro, care-și făcuse o facultate la Timișoara și ajunsese recepționist la pensiunea de profugi “Claudia” din Roma, racolat de “băieții cu ochi albaștrii”, erau unul fan UTA, altul Poli Timișoara, mă știau de la TV, și au devenit păzitorii mei! Ba, intr-o seară, m-au dus in fața unei biserici și l-au implorat pe Dumnezeu să-i ierte pentru ce urmau să îmi facă, fără să știe că eu trebuia să fiu mutilat cu sânge rece… După care m-au invitat la un restaurant, am mâncat ca niciodată in cele două luni de Lagăr, m-au întrebat câte-n lună și in stele despre UTA, Poli Timișoara, Craiova și Rapid, despre Duckadam la Sevilla, erau Fericiți. Am înțeles rapid că “prietenii ziaristului și dramaturgului, care va scrie o carte despre ei”, cum se făleau, făceau tot felul de nebunii, furau rulote cu oameni in ele, mașini, îmi săltaseră și Dăciuța mea, mi-au adus-o a doua zi și m-au ajutat să o vând la un preț bun, erau unși cu toate alifiile, știau toate relele, șuteau din tot felul de magazine, intr-o zi, când am căzut la pat cu febră mare, au intrat ca o vijelie in camera mea, și a colegilor de suferință și speranță Gigel și Romeo, și-au scos hainele și au deșertat vreo trei kilograme de alimente scumpe și cutii de medicamente, categoric furate, și au început să țipe că, dacă mi se întâmplă ceva rău, vor răspunde cu toții in fața lor! Au ieșit deciși să meargă la Recepție, să-l “aranjeze” pe Pedro, cu șurubelnița ce mi-era destinată, i-am implorat să se potolească, altfel, mutilarea “cârtiței” va aduce Poliția și pot fi probleme pentru toți, iar eu mă chinui in Lagăr, ca să-mi văd feciorul și soția în America…
…Și dramaturgia, Amanta mea Thalia, părăsită brusc și dureros, avea să mă ajute, piesa mea, comedia politică de mare curaj “Aventura unei femei cuminți”, cu premiera in 1981, la Teatrul Bacovia, jucată de 286 de ori în toată țara, dar interzisă în turneu la Naționalul bucureștean (două spectacole Sold out, în 10 mai 1984), pentru că am fost un ticălos dând de înțeles că “To’arășa nu e femeie cuminte?!”, fiind numit năpârcă capitalistă, piesa aceea, spuneam, m-a ajutat să obțin Viza pentru USA! …
…Spre care am zburat de la Roma, in 19 Decembrie 1986… Alt surghiun și între Zgârie Nori, cinci ani și jumătate condamnat la “carcera galbenă”, taximetria, Academia Vieții, pe timp de noapte, cu pistol la tâmplă și cuțit in ceafă, dar și pasageri de Legendă, Zorba Grecul, Greta Garbo, Imelda Marcos, Fata lui Fidel Castro… Pe timp de zi zămisleam, primele trei luni în subsolul vilei regretatei mele verișoare Tory, apoi în apartamentul meu de două camere, din Roosevelt Island, întâiul ziar de sport in limba română în afara Țării, “Lumea Sporturilor”, devenit din vara lui ‘89 și “Lumea Noastră”… Sigur că, azi, dacă mi s-ar oferi un milion de dolari n-aș mai putea repeta fantastica experiență de viață în care numai Bunul Dumnezeu m-a ținut viu…
…Zbuciumul meu, veritabilă “Condamnare la Libertate” n-a fost in zadar! Ducu este realizat, fericit, acolo, departe, în California, cu Tezaurul lui-Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur!…Da, a meritat să risc totul, acum 32 de ani, în fond nu mi-am făcut decât datoria de părinte, chiar dacă nu cred că voi mai lua vreodată avionul spre Los Angeles!
HAPPY BIRTHDAY, AMERICA!

CE FĂCEAM PE 22 DECEMBRIE 1989, LA ORA ASTA?!…

…Demonstram, pe seară, între vreo două-trei sute de români entuziaști, fericiți (doi-trei speriați!?!), în fața Consulatului Român din New York (38-th Street cu 3-rd Avenue), cerând să se termine, în țară, odată, cu dictatura comunistă!

…La prânz, pe un ger aspru, fusesem o mână de români, în față la ONU, să cerem să nu intre rușii în România! Ba să ne trecem și pe liste ca să venim în țară, peste două zile, cu un avion special, să luptăm cu teroriștii, naivii de noi!… Eram pe listă și eu, editorul ziarului de limbă română „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, publicație în care, în dimineața de 20 decembrie 1989, apărea editorialul meu intitulat „Crăciun însângerat”, unde scriam, negru pe alb, că, la ora aceea, nu știam exact câți oameni nevinovați au murit la Timișoara, dar eram sigur că „a pierit cel mai criminal regim din istoria României, regimul Ceaușescu”!… Surprinzător sau nu, imediat, am fost amenințat la telefon, în limba română, în apartamentul meu din Roosevelt Island, cu un posibil accident de taxi și cu răpirea fiului și numai avocatul-ziarist Cornel Dumitrescu m-a mai liniștit… Nu le-am spus nimic dragilor mei Ducu și Cornelia, dar, speriat în sinea mea, le-am recomandat să nu iasă din casă o zi-două, cum nici eu n-am mai urcat pe taxi câteva zile…

…M-am înscris, pe 22 decembrie 1989, în față la ONU, pe liste speciale (cine, oare, le-a făcut?!, mă întreb, azi, 22 decembrie 2016!), să vin Acasă, să lupt cu teroriștii, eu care n-am tras o dată cu pușca sau pistolul, din moment ce n-am făcut armata, fiind scutit de serviciul militar din cauza unui infiltrat pulmonar avut la 18 ani! Ce mai conta… Dorul de Libertate în România de dăduse aripi, pluteam pe Vis!

…Clădirea ONU, unde demonstrasem și ne vărsasem oful, noi, mâna de români, aveam să aflu peste un timp, era goală pușcă, atunci, în 22 decembrie 1989, personalul ei fiind in corpore în…vacanța de Sărbători!?!… Acest episod l-am prins cu zâmbet amar într-un Poem din volumul meu „Condamnat la Libertate”, apărut în primăvara lui 2016!…
…Istorie, cum te scrii și te rescrii!?!

PRIMA MEA ÎNTÂLNIRE CU DONALD TRUMP, LA U.S.OPEN!

…Început de septembrie ‘93. Sunt acreditat, pentru ziarul meu “Lumea Sporturilor” din New York și la ediția din acest an a veritabilului Festival al tenisului mondial, U.S.Open. O Sărbătoare pentru sufletul meu. Vin mai devreme, la Gala de dimineață, să-l întâlnesc pe Ilie Năstase. Vreau să-l rog să-mi aranjeze o întâlnire cu David Dinkins, primarul de culoare al New York-ului, pentru un interviu (care avea să apară peste două săptămâni!). Ilie joacă săptămânal tenis (și) cu primarul. Iarna și în Court-ul de pe splendida Rooseveld Island, unde am șansa să locuiesc, undeva, la etajul 18, de unde vedeam splendoarea uluitorului Babilon, în noapte magică, și Podurile lui, Empire-ul, Chrisler-ul și “Gemenii” (ce sprijineau cerul pe atunci)…

…La moderna Arena din Flushing Meadows, Ilie n-a venit încă. Are un meci demonstrativ, la “Maeștri”, cum frumos le spun americanii celor care în Europa sunt…Old Boys!… Urc la primul etaj al stadionului, să merg spre locul rezervat Presei, cu frigidere pline de tot felul de băuturi răcoritioare. Zăbovesc o clipă, două, în capul culoarului ce duce spre “Media”. Nu observ că în dreapta mea este scris pe ușa mată VIP!… Din localul rezervat “persoanelor foarte importante”, iese Donald Trump. L-am văzut la televizor de atâtea ori pe miliardar. Mi-e jenă să nu mă certe că stau în fața VIP-ului. Dau să plec, dar nababul mă oprește, invitându-mă să intru în salonul VIP. Am la gât, peste cravată, acreditarea pentru “Lumea Sporturilor-World of Sports”. Nu se uită la ea. “Vă rog, poftiți înăuntru!”, mă invită marele bancher. Îi spun că nu sunt VIP, ci un ziarist român. Și că, spun cu mândrie, îl aștept pe conaționalul meu Ilie Năstase! “Ilie Năstase?! Minunat!”, zice mogulul și mă invită: “Vă rog, așteptați-l înăuntru!”. Intru, emoționat bine, vine un ospătar, Donald Trump îi spune să mă ducă la o masă și să aibă grijă de mine. Se depărtează, îmi zâmbește, cred că așteaptă mulți invitați pentru coffe-time, înaintea Galei de dimineață… “Bye, Bye!”, mă petrece el cu un surâs prietenesc, de parcă ne-am fi cunoscut de ani buni… N-aș fi crezut în viața mea că un milionar ca Trump s-a putut comporta atât de cald cu un neica-nimeni necunoscut…

…Am povestit întâmplarea prietenilor din New York, apoi, după ‘99, și unora din țară. Mai toți au avut cam aceeași replica: “Ia să te fi postat tu, involuntar, în fața unui salon VIP, în România, că te luau noii ciocoi imediat la ocară, dacă n-ar fi chemat și gardienii să te înlăture brutal”… Chestie de civilizație!

…N-aș fi crezut, atunci, în început de toamnă ‘93, că milionarul Donald Trump, unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, care s-a purtat încântător cu un necunoscut ca mine, va ajunge Președintele Statelor Unite ale Americii!… Totul părea o glumă mai bună decât un banc, păreau să vorbescă și speakerii de la televiziunile americane, în ianuarie, acest an, când am urmărit de câteva ori, în Florida, în casa lui Ducu, trecerea în revistă a candidaților la alegerile din 8 noiembrie 2016. Cel mai mult m-a impresionat, în iarnă, democratul Sanders. Numai că Partidul Democrat American a preferat-o pe Hillary Clinton!… Sincer, n-aveam o părere prea bună despre ea, citisem multe lucruri nu tocmai plăcute, ca să nu zic urâte!

…Gluma mai bună decât un banc cu sare și piper a devenit Realitate, marți noapte spre miercuri!… O adevărată “bombă” pentru cei mai mulți din toate colțurile Omenirii, care mizau 1 la 50 pe fosta primă doamnă a Americii! Acum, al 45-lea Președinte al SUA se numește Donald Trump!…
…Acum, încă buimaci, mulți nu mai știu ce să spună! A învins “anti-sistemul” lui Trump, gălăgiosul, chiar jignitorul miliardar, sau au pierdut pe mâna lor democrații prin sacrificarea valorosului Bernies Sanders, în fața unui candidat dalmațian, susținut pe față de președintele Obama, fără prea multe realizări în al doilea mandat (altă gafă de stategie!)?!…

…A ÎNVINS POPORUL AMERICAN!
Care, receptând cum trebuia, în ceasul al 13-lea, un slogan exceptional, de psiholog rasat, “Să refacem America din nou măreață!”, și-a dovedit fantastica FORȚĂ MORALĂ! Întorcând spatele “Establishment”-ului, care, ani buni, a dus la pauperizarea a milioane de americani, deveniți șomeri, în numele blestematului sistem multinațional, apărat feroce de nababi veroși care se tot îmbogățeau!

…Nu știu ce va face Donald Trump ca Președinte al Americii, Cel mai tare Om de pe planetă! Vreau să cred că America, Visul American, vor renaște sub frumoasa lui nebunie de a ataca un Sistem depășit! Și că multe dintre “derapajele” din Campania electorală nu au fost decât teribilisme strategice!… Și, negreșit, că va fi, așa cum a afirmat în primul lui speeach (impecabil!) de Învingător, că va fi PREȘEDINTELE TUTUROR AMERICANILOR! Al albilor, al afro-americanilor, al mexicanilor, cubanezilor, al tuturor latinos, asiaticilor, românilor, al tuturor emigranților (legali),,,

…Ca român, cred că primul avantaj pentru România este…îndepărtaea Războiului care, parcă, bătea la granițele Țării mele!…
…Ca român, mă întreb dacă și Poporul meu minunat, sărăcit și batjocorit de avanlanșa de ciocoii noi ai României, va găsi FORȚA MORALĂ să voteze, în decembrie, ÎMPOTRIVA SISTEMULUI?!
***
…Firesc să petrec Noaptea Americii, cea dinspre marți 8 noiembrie spre miercuri, în fața televizorului. Am butonat mai toate canalele care transmiteau Evenimentul. Așa am descoperit, peste noapte, mulți experți care se pricepeau la toate, unii mai-mai să bage mâna-n foc că Hillary Clinton este noul președinte. De altfel, la ora 4, în zori, când mi-am permis să trag un pui de somn de o oră și jumătate, doamna Clinton era în avantaj promițător. La ora 5 și jumătate, când am început din nou rondul posturilor de televiziune, mirosea, deja, a “bombă”: Tramp preluase conducerea la electori, și n-a mai predat-o, distanțându-se împotriva tuturor sondajelor (multe măsluite, aveam să aflu!), spre neînțelegerea cârcotașilor de ocazie deghizați în… analiști!… Tragicomedia a venit aseară, când unii din echipa de zgomote a doamnei Clinton, care nu au spus un cuvânt despre Sanders, caraghioși care în noaptea anterioară, încercau să ne convingă că Trump s-a “fofilat” (exact așa!?!) pe tronul Președintelui!…

…Remarcabilă, absolut extraordinară, în schimb, emisiunea de aseară de la Realitatea TV, în care concetățeanuluil meu româno-american din New York, domnul Orășelu, a făcut senzație, explicând impecabil MAREA SURPRIZĂ, prin multe Adevăruri târzii, uluitoare, spuse franc. Felicitări dânsului și lui Rareș Bogdan, realizatorul “Jocurilor de putere”!
…GO AMERICA!

…ACUM, pentru noi, românii, Problema fundamentală este dacă am învățat ceva din LECȚIA POPORULUI AMERICAN? Pentru că el a învins, nu Donald Trump, miliardarul care m-a impresionat pe viață, la un U.S.Open!
…U.S.America Open spre Renaștere!

Casă, dulce-casă, după peripeții albe pe ruta Miami-New York-Londra-București…

..In sfârșit, în ultimele clipe ale celei de a cincea zi a Noului An, am ajuns la București. Duminică târziu, ca într-un „lung drum al zilei către noapte”, cum am învățat eu, fermecat de metafore și sensuri nobile, în Templul Thaliei! Fără bagaje (ele au înnoptat pe Aeroportul J.F.K din New York!), rupt de oboseală, după numai trei ore de somn de vineri dimineață, când, la Miami, a început Aventura întoarcerii, dar, acum, ca maratonistul din poveste, la capătul cursei, vibrând de Viață, cu sufletul plin…

…De nepoțica mea de aur, Genevieve, lăsată pe marginea piscinei, de transfigurarea flăcăului cel mare, Ducu, devenit tată, de Karina, „Nora” mea, nu a lui Ibsen… De prietenii care mi-au făcut, pe încântătoarea „Roosevelt Island”, o primire atât de caldă într-un New York parcă înghețat, cu Aeroportul JFK ca după o catastrofă naturală, cu sute de paturi de campanie pe culoare pentru ghinioniștii care n-au găsit un loc pentru o cursă de Europa…

…Venit de la cele 30 de grade Celsius ale fascinantei Florida, în gerul cinic însorit, tăiat de vântul Atlanticului, de la New York, o clipă am crezut că nu mai respir, că mi-am pierdut mâinile și picioarele, devenite, parcă, stalagmite și stalactite… Tot am bătut, însă, la pas bocnă, Babilonul alb, mai ales pentru feciorul meu cel mic, Mircea Robert, Bob-cum îi zic rudele și amicii de peste Ocean, trecând prin Times Square, pe Broadway, fascinându-ne ochii lângă bradul de Crăciun (fie și stins!) de deasupra patinoarului de la Rockefeller Center, am prins pe retină și imaginea vestitei Radio City Music Hall, am intrat în superba Madison Square Garden, ca un încântător muzeu, în a patra zi a Noului An, fără mega-concerte de VIP-uri ale muzicii ușoare, fără Rangers și Knicks, fără ringul de box al marilor campioni și pista de atletism pe care încântătoarea Doina Melinte, spulbera, ca ieri, recordul la „Milă”… Gerul Marelui Măr nu ne-a mai lăsat să ajungem la Miss Liberty, acum și statuie de gheță, cu flacăra ei de libertate nestinsă, am renunțat să urcăm și în „Empire State Building”, pentru că așteptau escaladarea vreo sută de turiști cu glugi trase pe ochi și uitați în bocanci groși…

…Duminică, 4 ianuarie, la prânz, după odiseea de cinci ore prin gerul New York-ului, pe „Roosevelt Island”, ultimul domiciliu în uluitoarea mea Aventură americană de 13 ani, Coca-Elena Carasca, Adriana Hegbeli, Grigore L. Culian- editorul ultimului mohican al presei românești adevărate din New York („New York Magazin”), doctorii Oana și Dan Ciupitu din Sydney m-au făcut să mă reântâlnesc cu România mai devreme cu câteva ore, inima lor bătând pur în sunetele lui Eminescu, Nichita, Enescu, Caragiale și Eugen Ionescu. Nu puteam să nu discutăm despre „acolo” și „aici”, despre politică și viitor, despre teatru și renașterea culturii române în New York, odată cu venirea poetei Doina Uricariu la timona Institutului Cultural Român (ICR) din Big Apple…

…Din păcate, timpul nostru sentimental s-a scurs atât de repede, nici trei ceasuri, nu i-am putut revedea pe Șerban, Gil și Marius, eu trebuia să ajung „acolo” care va deveni „aici”. Mă aștepta Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, să dăm bice pentru stagiunea de primăvară, am un manuscris să îl termin (piesă de teatru, ce altceva!), joi, 9 ianuarie, am invitație la premiera „Titanic Vals”, la „Odeon”. Plus că mi-au venit alte idei de-o nouă piesă și o nuvelă, în acest voiaj de iarnă-vară și retur (și ca vară-iarnă și ca… București-Miami-București). Cred că există o boală a scriitorului, de a bate lumea să caute metafore, hiperbole, eroi, povești de viață…

…Am părăsit New York-ul înghețat, noaptea, cu două ceasuri întârziere, colosul Boeing în care ne-am îmbarcat nu pentru Cytera, ci pentru Europa, trecând zgomotos ca peste sloiurile din Alaska, spre pista curățită pentru decolarea înspre malurile neînzăpezite încă ale Tamisei. Dezlănțuirea neprogramată, neanunțată a Naturii ne-a alarmat, însă, și deasupra perfidului (oare?) Albion, după șapte ceasuri moțăite pe un aeroport vesel, la decolarea întârziată din noapte, când pasărea de metal, un „Airbus”, tot din flota aeriană British Airways, ce ne căra spre casă-dulce casă, a balansat de câteva ori, parcă beată, obligându-ne să ne mai închinăm o dată!

…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu că m-ai avut în grija ta și de data aceasta!