Etichetă: Havel

Mircea Diaconu, numele românesc al lui Vaclav Havel?

…În tot acest nou-vechi Bâlci al deșărtăciunilor, cum sunt politica și o bună parte a presei românești, între “cutremurul” penelist și “tactica parșivă” a pesediștior în numele, chipurile, unității USL și nu al asigurării fotoliului lui Ponta la Cotroceni, între ilogicul-modus vivendi, (ba e eșec, ba e succes acel 37,6% al partidului de guvernământ și dezastruosul devenit normalul 15% al utopicului Crin, care se credea în Cetatea Soarelui, când garanta un procent decent (20%), în aceeași mocirlă lingvistică în care moș Iliescu ne arată că nu-și poate schimba limba de lemn-maidan (trecând de la “animal” la “lichea”, cred că va ajunge la onomatopee!), în Haosul de toate culorile, deloc europarlamentare, cu defilarea “Cailor Troieni”, fără mască, dar și fără rușine, în tot acest Babilon de la Porților Orientului, unde nu se putea să nu traiască mereu contemporanul nostru Caragiale, între atâția farisei și fripturiști învăluiți în bezna lipsei de perspectivă, o Singură Rază de Lumină: Mircea Diaconu!

…Actorul de comedie care a cucerit prin talentul lui scenic țara, vocea de respect a “galbenilor” (care l-au rejectat necavaleresc!) a reușit marea surpriză, intrând în Parlamentul European de unul singur, fără sprijin politic, ca Independent! Dar ales de cei 6,81% dintre votanții sătui de povara promisiunilor, scandalurilor și golăniilor electorale dintr-un sfert de veac de Minciună. Este Triumful de care aveau atâta nevoie românii care nu și-au vândut sufletul. Este nevoia de zbor curat, iluzia unui drum cu adevărat European. Este mica fărâmă de jar aprinsă de Speranță care riscă să se stingă între atâția samsari, ciocoi noi care cumpără și vând Totul…

… Marea Victorie a lui Mircea Diaconu mi-a amintit imediat de Vaclav Havel, remarcabilul om de cultură, scriitorul (inclusiv de piese de teatru jucate cu mare succes și în România!), disidentul ajuns, o vreme, distins Președinte al Cehiei, ovaționat și la Casa Albă. Havel n-ar fi ajuns atât de departe, ceea ce merita -șef de stat și model pentru generații, redând forța visului tinerilor și măreția demnității unui popor ros și el de comunism- dacă nu ar fi avut întreaga Cehie în jurul lui și, în special, pe intelectualii reabilitați magic. Ca un joc al întâmplării, una dintre piesele celebre ale lui Havel rămâne „Opera cerșetorilor”…

…Mă tem că, în mâlul politic0-social dâmbovițean, Havel al nostru, Mircea Diaconu, va rămâne o excepție de moment! Au și început cârcotașii, “eminențele cenușii” ale politologiei balcanice îi atribuie succesul fie jocului diabolic al lui Ponta, fie al trădătorilor din PNL, am auzit chiar și pretinși intelectuali contaminați de limbajul zoologic al lui Iliescu! Se vede treaba că, la noi, după un sfert de veac de buimăceală, brambureală, mică ciupeală, nu pot exista minuni! O minune (zic așa-zișii politicieni!), ca o flacără pâlpâind ce se va stinge rapid și nu ca o Înfrângere a Sistemului putred. Ca un vers curajos din “Deșteaptă-te, Române!”…

…Mircea Diaconu poate fi Kilometrul zero al politicii românești. Îmi bazez afirmația pe cei numai aproape 38% de oameni care s-au prezentat la urne dintre cei cu drept de vot! Rămân 62% de români care pot vota! Mulți scârbiți de cei 25 de ani de tristă “istorie nouă”, indecișii, oameni care nu mai văd un politician în care să creadă! Ne văităm de 25 de ani: “Drama României este că nu are un politician ca lumea, unul în care să crezi”. A apărut unul, curat, decis să bată țara de unul singur pentru a se întâlni cu adevărul străzii, cu dezmoșteniții sorții, nu foarte mulți, căci și “roșii” și “galbenii” au știut să-i țină departe pe mulți de Actorul atât de incomod și de iubit de oameni simpli…

…Mă tem că nu avem forța morală în a crede, ca Români, în Excepția ce ne poate schimba istoria. Mă mai tem că mega-Sistemul gri (amestec de stânga și dreapta, cu destule nuanțe cameleonice), sfâșiat de lupte interne, de certuri și atacuri sub centură, de lipsa coloanei vertebrale, nu va putea digera eșecul în fața Actorului și va încerca să-l tragă pervers în mocirla lui, pentru a-l sufoca! Ce nevoie avem de Adevăr?! De Civilizație?! De Renaștere adevărată, nu de simple frânturi de bucurii?!…

… L-am văzut întâia dată pe actorul Mircea Diaconu, pe scena de la “Bulandra”, cu peste patru decenii în urmă, pe când ambii eram studenți, în piesa “Undeva, o lumină”! Bunul Dumnezeu ne-a aprins o Lumină în fața noastră! Avem frumoasa nebunie, curajul schimbării rutinei, tăria de a renunța la minciună spre a merge spre acel Licăr ce poate ferici un popor?! O nație pentru care Mircea Diaconu poate fi Simbolul lui Vaclav Havel!…

…Știu, mulți mă vor considera un utopic! Fără un dram de utopie, însă, fără a privi spre stele, nu ne vom opri decât în fundul văgăunii! Conduși de atâția „șapte ochi între cărți”, vorba mucalitului Valentin Stănescu…

Animalul, acest om ciudat!

…Așa se intitulează ultima mea piesă de teatru, căreia i-am pus punctul final pe 5 ianuarie. Un text dur, dur… „Impresionantă piesă”, mi-a răspuns pe e-mail singura actriță căreia i-am trimis textul la o primă lectură… „De ce folosești eufemisme?!”, m-a luat puțin la rost un amic regizor, căruia nu-i spusesem decât titlul piesei. „Omul este mai mult decât ciudat”, mi-a argumentat el. Ambii știam că marele Cehov decretase „Omul, acest animal ciudat”… Las textul un timp, după care va începe faza cea mai grea, șlefuirea lui…

***

…Greva TV, făcută de mine din 30 decembrie, anul trecut, a încetat, absolut întâmplător, azi-noapte. După două săptămâni, timp în care nu am deschis televizorul. Mă aflam la Giurgiu, la vreo oră după meciul de baschet CSȘ Giurgiu-Universitatea Craiova, 66-58. Într-un restaurant retras, la o mică gustare, înainte să mă întorc la București. Plasma din restaurant prezenta scene cumplite din Piața Universității, sâmbătă 14 ianuarie 2012, ora 21. Câteva mii de oameni, sute de jandarmi-roboți, nu oameni. Țipete, pietroaie, bastoane, gaze lacrimogene, dube, arme, câini lupi… Arestări, internări… Ciocniri violente între jandarmii înarmați până-n dinți și protestatarii doar cu pancarde. Pe ultimii, Ceaușescu i-a fi făcut huligani, atunci, în ’89… Aseară, Gigi Becali i-a numit… golani!?!… Imaginile duc spre scenele de la Mineriada 13-15 iunie 1990!… Acum, „minerii” lovesc tot pe față, dar au fețele acoperite de plasticuri groase. Au și scuturi… Lovesc cu ură… Avea dreptate amicul meu regizor. Animalul nu poate un om ciudat. Aș jigni animalul…

***

…Protestele s-au pornit de vreo trei zile, odată cu demiterea secretarului de stat Raed Arafat, cel care s-a opus noului proiect de lege care să revoluționeze, chipurile, sistemul sanitar român. Părintele SMURD-ului din România a avut curajul să-l înfrunte pe această temă pe președintele Băsescu, ceea ce l-a costat postul de care nu ținea cu dinții. Gestul demn al lui Arafat Raed (nu Yasser!) a stârnit, însă, dramul de orgoliu din milioane de români ajunși cu cuțitul la os. Ei nu au ieșit în stradă, la București, Cluj, Tg. Mureș, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, în 17 județe, să se solidarizeze cu Arafat, ci nemulțumiți, sufocați de reducerea salariilor, diminuarea indemnizațiilor, creșterea șomajului, a taxelor, a prețului curentului, căldurii, a corupției, a minciunii guvernamentale și de la Cotroceni. Faptul că aceste manifestații s-au amplificat, după ce Băsescu, probabil speriat, a suspendat noul proiect de lege a sănătății, spune că numai Nemulțumirea vecină cu moartea i-a scos din nou pe români în stradă…

***

…Nu sunt adeptul violenței! Semn că nu voi accepta niciodată pietroaiele aruncate de doi-trei manifestanți fără rațiune. Dar nici nu pot stigmatiza dreptul de viață al milioanelor de români ajunși cu moartea la ușă, de foame, de frig, de nemedicamente, de nepensie, de neloc de muncă… Cei mai curajoși dintre cei ajunși cu lațul de gât au ieșit în străzi peste tot. Să demonstreze pașnic. Nu știu dacă pietrele celor doi-trei nebuni din mulțime au stârnit focul ce mocnea de câteva zile. Altfrel, cum să explici vocea aceea metalică, venită ca o amenințare cu moartea, spre miez de noapte: „Dacă nu plecați acasă, intervenim în forță!”. Mai existau, pașnici, nici 30% dintre oamenii adunațI inițial la Universitate. Animalele, acești roboți-oameni bestiali, îi trimiseseră pe ceilalți acasă… Băsescu fugise nu cu flota (furată, vândută?!), nici cu elicopterul, ci în limuzina încadrată de SPP-știi coloanei oficiale, la Predeal. După „fuga” lui a început asaltul animalelor înarmate până-n dinți… Sigur, asemenea scene sunt, de luni bune, la ordinea zilei, pe străzile Atenei. Dar tocmai pentru că aveam exemplul Greciei, se cereau rezolvate altfel aceste nemulțumiri galopante. Altfel, n-ar mai fi scris Press Association de astăzi, 15 ianuarie, ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu: „Cele mai ample proteste de la venirea la putere a președintelui Băsescu”!… Băsescu se afla la Predeal. Dacă ar fi avut puțin curaj și un dram de inspirație, ar fi ieșit pe un post TV, dacă nu la Universitate, unde serba, cândva, înscăunarea sa, și ar fi încercat să detensioneze atmosfera ce mirosea a praf de pușcă. În ultima vreme, însă, președintele a tensionat lucrurile mult peste cauzele obiective ale crizei mondiale. Criza morala ne omoară!…

Democrația cere dialog, tratative, omenie, nu violență. Dar ce reprezintă aceea democrație pentru majoritatea politicienilor români, nu-i așa?!

***

…Duminică 15 ianuarie 2012, la prânz, premierul Boc l-a vizitat la spital pe jandarmul accidentat în altercațiile de la Universitate. De ce nu i-a vizitat și pe cei cel puțin 19 civili bătuți de jandarmi, internați și ei?! El, Boc, este numai premierul jandarmilor și al lui Băsescu, nu al poporului român?!

***

…ProSport oferă pe site-ul său, azi, 15 ianuarie 2012, la ceas de prânz, un montaj uluitor cu scene petrecute azi-noapte la Universitate. O imagine cred că va face înconjorul lumii. Amintește de scena aceea din Piața Tiannamen, cu un anonim chinez stand cu mâna goală în fața tancurilor, cu peste un deceniu în urmă… La București, în Piața Universității, un tânăr civilizat stă singur, în mijlocul bulevardului, cu un deget al mâinii drepte dus la tâmplă, în fața sutelor de jandarni-animale-ciudate, care nu puteau înțelege că li se cerea puțină rațiune! „Somnul rațiunii, monștrii naște”, spune Goya…

***

…Lamentabilă prezența lui Becali Gigi pe post de comentator al acestor nedorite momente de tensiune, de groază, de la Universitate. „Mi-e scârbă de protestul ăsta! Nu-s de părere să luăm apărarea unui arab. Fiindcă nu-i creștin”… Atât a înțeles bietul Jiji (care a virat-o, iarăși, pe „ulița Băsescu”; de ce ți-e frică, boierule, n-o să scapi!) din nemulțumirea unei țări ajunsă la sapă de lemn. Iartă-l, Doamne, pe cel cu Palat, care susține că-i creștin!…

***

…Dacă la Mineriadă, intelectualii erau vânați, ei fiind cauza-cauzelor, acum, la Universiada 2012, văd că vinovații sunt galeriile lui Dinamo și Steaua, care ar fi manipulat masele! (Sic!) Taman la fix pentru oierul-parlamentar european ca să atace din nou galeria de la Peluza Sud a stadionului Ghencea, cea care l-a acuzat mereu dur. Mai rămâne să găsim vinovate femeile de serviciu de starea jalnică a Românei de astăzi!…

***

…E zi de primăvară la București. Nu-i, însă, Primăvara de la Praga. Pentru că noi nu avem (și nu cred că ne va da Cel de Sus!) un Vaclav Havel, Dumnezeu să-l odihească-n pace, acolo, în rai, unde a plecat de curând!

***

…Trebuie să scriu o altă piesă: Piața Universității, Golgota noastră…