Mircea Diaconu, numele românesc al lui Vaclav Havel?

…În tot acest nou-vechi Bâlci al deșărtăciunilor, cum sunt politica și o bună parte a presei românești, între “cutremurul” penelist și “tactica parșivă” a pesediștior în numele, chipurile, unității USL și nu al asigurării fotoliului lui Ponta la Cotroceni, între ilogicul-modus vivendi, (ba e eșec, ba e succes acel 37,6% al partidului de guvernământ și dezastruosul devenit normalul 15% al utopicului Crin, care se credea în Cetatea Soarelui, când garanta un procent decent (20%), în aceeași mocirlă lingvistică în care moș Iliescu ne arată că nu-și poate schimba limba de lemn-maidan (trecând de la “animal” la “lichea”, cred că va ajunge la onomatopee!), în Haosul de toate culorile, deloc europarlamentare, cu defilarea “Cailor Troieni”, fără mască, dar și fără rușine, în tot acest Babilon de la Porților Orientului, unde nu se putea să nu traiască mereu contemporanul nostru Caragiale, între atâția farisei și fripturiști învăluiți în bezna lipsei de perspectivă, o Singură Rază de Lumină: Mircea Diaconu!

…Actorul de comedie care a cucerit prin talentul lui scenic țara, vocea de respect a “galbenilor” (care l-au rejectat necavaleresc!) a reușit marea surpriză, intrând în Parlamentul European de unul singur, fără sprijin politic, ca Independent! Dar ales de cei 6,81% dintre votanții sătui de povara promisiunilor, scandalurilor și golăniilor electorale dintr-un sfert de veac de Minciună. Este Triumful de care aveau atâta nevoie românii care nu și-au vândut sufletul. Este nevoia de zbor curat, iluzia unui drum cu adevărat European. Este mica fărâmă de jar aprinsă de Speranță care riscă să se stingă între atâția samsari, ciocoi noi care cumpără și vând Totul…

… Marea Victorie a lui Mircea Diaconu mi-a amintit imediat de Vaclav Havel, remarcabilul om de cultură, scriitorul (inclusiv de piese de teatru jucate cu mare succes și în România!), disidentul ajuns, o vreme, distins Președinte al Cehiei, ovaționat și la Casa Albă. Havel n-ar fi ajuns atât de departe, ceea ce merita -șef de stat și model pentru generații, redând forța visului tinerilor și măreția demnității unui popor ros și el de comunism- dacă nu ar fi avut întreaga Cehie în jurul lui și, în special, pe intelectualii reabilitați magic. Ca un joc al întâmplării, una dintre piesele celebre ale lui Havel rămâne „Opera cerșetorilor”…

…Mă tem că, în mâlul politic0-social dâmbovițean, Havel al nostru, Mircea Diaconu, va rămâne o excepție de moment! Au și început cârcotașii, “eminențele cenușii” ale politologiei balcanice îi atribuie succesul fie jocului diabolic al lui Ponta, fie al trădătorilor din PNL, am auzit chiar și pretinși intelectuali contaminați de limbajul zoologic al lui Iliescu! Se vede treaba că, la noi, după un sfert de veac de buimăceală, brambureală, mică ciupeală, nu pot exista minuni! O minune (zic așa-zișii politicieni!), ca o flacără pâlpâind ce se va stinge rapid și nu ca o Înfrângere a Sistemului putred. Ca un vers curajos din “Deșteaptă-te, Române!”…

…Mircea Diaconu poate fi Kilometrul zero al politicii românești. Îmi bazez afirmația pe cei numai aproape 38% de oameni care s-au prezentat la urne dintre cei cu drept de vot! Rămân 62% de români care pot vota! Mulți scârbiți de cei 25 de ani de tristă “istorie nouă”, indecișii, oameni care nu mai văd un politician în care să creadă! Ne văităm de 25 de ani: “Drama României este că nu are un politician ca lumea, unul în care să crezi”. A apărut unul, curat, decis să bată țara de unul singur pentru a se întâlni cu adevărul străzii, cu dezmoșteniții sorții, nu foarte mulți, căci și “roșii” și “galbenii” au știut să-i țină departe pe mulți de Actorul atât de incomod și de iubit de oameni simpli…

…Mă tem că nu avem forța morală în a crede, ca Români, în Excepția ce ne poate schimba istoria. Mă mai tem că mega-Sistemul gri (amestec de stânga și dreapta, cu destule nuanțe cameleonice), sfâșiat de lupte interne, de certuri și atacuri sub centură, de lipsa coloanei vertebrale, nu va putea digera eșecul în fața Actorului și va încerca să-l tragă pervers în mocirla lui, pentru a-l sufoca! Ce nevoie avem de Adevăr?! De Civilizație?! De Renaștere adevărată, nu de simple frânturi de bucurii?!…

… L-am văzut întâia dată pe actorul Mircea Diaconu, pe scena de la “Bulandra”, cu peste patru decenii în urmă, pe când ambii eram studenți, în piesa “Undeva, o lumină”! Bunul Dumnezeu ne-a aprins o Lumină în fața noastră! Avem frumoasa nebunie, curajul schimbării rutinei, tăria de a renunța la minciună spre a merge spre acel Licăr ce poate ferici un popor?! O nație pentru care Mircea Diaconu poate fi Simbolul lui Vaclav Havel!…

…Știu, mulți mă vor considera un utopic! Fără un dram de utopie, însă, fără a privi spre stele, nu ne vom opri decât în fundul văgăunii! Conduși de atâția „șapte ochi între cărți”, vorba mucalitului Valentin Stănescu…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *