Moș Niculae mi-a adus un dar de Viață!

…Moșul a venit pentru mine, cu o noapte mai devreme, în halat albastru, la Spitalul Sanador, din Bucureștiul copilăriei și bătrâneților mele, unul de tip european. Aici, temuta coronografie mi-a prezentat, pe ecrane mari, Inima mea, atât de încercată de aproape doi ani, tot bună să găzduiască alte bucurii, dar și, logic-uman, necazuri. E 2:25 în noapte, singur în rezerva 101, când scriu primele impresii, mi-au trecut durerile cumplite de la „dreapta” cu artera tăiată, sub anestezie locală, să fie introdusă o tijă de 11 centimetri, iar prin tijă, o sondă ultramodernă, de 0,33 milimetrii (!?!), care a ajuns, cu raze de iod, până-n mijlocul inimii, alergând pe patru artere. Peste drum de Biserica unde am fost botezat, acum 69 de ani, în Buzești, pe strada Dr.Sergiu, care nu mai există, joi, 4 decembrie 2014, am văzut, pe un monitor mare, în stânga mesei pe care eram răstignit, peștera fierbinte a inimii mele, cu atâtea iubiri arse și cenușă de necazuri. Era ceva absolut halucinant!…

…Și minunat, din moment ce, după 25 de minute, mi s-a spus OK! Trei artere excelente, una cu 20-30% placă, adică grăsimi depuse, ceea ce, mi s-a explicat, are mai toată lumea, chiar și atât de profesionistul medic Cosmin Mihai, care nu părea trecut de 40 de ani!… Analiza aceasta, o veritabilă operație, a limpezit ape tulburi ce păreau să-mi amenințe Viața. Am mai scăpat de o obsesie, cu siguranță nu ultima… Abia aștept să ajung, azi, acasă! Să-mi fac alte planuri, să scriu mai multe și despre aceasță nouă experiență de Viață și să fug, spre seară, până la „Nottara”, la aniversarea unei Legende, Actorul Ion Haiduc, prieten cu inimă nobilă trecut și el prin chinurile și speranțele coronografiei!…

…Acum, pot zbura peste Ocean, la minunata Prințesă a familiei mele, Genevieve! Când m-a sunat din Miami, la două ceasuri după ce fugisem din incredibila călătorie în mijlocul inimii mele, liniștit că facem Crăciunul în Familie, sub palmierii de pe marginera piscinei, Ducu, chinuit și el de așteptarea verdictului, mi-a zis, fericit, aproape chiuind: „Mă duc să mă îmbăt de fericire”!… Feciorul meu cel mare n-a mai pus alcool în gură de opt ani…

…Mulțumesc, Moș Niculae!… Mulțumesc tuturor celor care au fost cu sufletul lângă mine să sar și peste acest obstacol din Viață! „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, chiar dacă spectacolul programat, aseară, la Giurgiu, s-a contramandat din cauza unei defectuoase organizări și a refuzului unora de a veni la teatru!?! Viața merge minunat înainte, am inimă sănătoasă!…

P.S. Destin! Acum șase ani, la ora asta, eminentul profesor Mihai Lucan mă pregătea să mă urce pe masa spitalului din Cluj, pentru a doua operație de cancer la prostată, prin criogenie!?! Frumoasă ești Viață!

SPECTACOLUL S-A CONTRAMANDAT, „PESCĂRUȘII” MERG MAI DEPARTE…

…Miercuri 5 februarie, nu va mai avea loc reprezentația din București, de la Polivalentă (la Teatrul Tineretului), cu spectacolul „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”! Comedie să plângi de râs, cum spunea distinsa doamnă Anca Staneva, la reprezentația de la Ruse, din 28 noiembrie, anul trecut, în cadrul „Zilelor Culturii Române în Bulgaria”. Viscolul acesta nebun a mai făcut o victimă. Păcat pentru spectatori…

…Și pentru minunații actori Ion Haiduc (Marele Premiu al Juriului pentru rolul „Actorul” din această piesă a mea jucată de Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu la Festivalul Internațional de la Pitești, în noiembrie trecut!), Alexandru Johny Georgescu și Maria Teslaru (de la Naționalul bucureștean, și ei demni de un premiu, zic eu; citiți cronica Festivalului respectiv în ultimul număr al revistei literare „Luceafărul de dimineață”, sub semnătura cunoscutului dramaturg Dinu Grigorescu; se găsește și pe Internet), plus Violeta Teașcă, fiecare găsindu-și cu greu, printre repetiții, filmări și alte piese, o dată liberă în 5 februarie!

…Mai vin și astfel de vești neplăcute, nu-i viața doar o Odă a bucuriei. Când am aflat de amânarea spectacolului, eram sub interogații grele, la un „Medlife” ultramodern de pe „Griviței”, la doi pași de Piața Chibrit, locul copilăriei mele, eram cu substanță de contrast în mine, pentru două tomografii computerizate. Se anunțau zile decisive pentru mine, din moment ce, după 6 ani, 10 luni și trei săptămâni, sub tratament, PSA-ul a început să urce!…

…Din fericire, „zilele mele decisive” s-au redus (sper!) la două și s-au încheiat excelent (cred!) vineri, pe înserat și ger. Joi, am primit răspunsul de la tomografia computerizată, bun… Vineri, m-am aflat sub ghilotina-scintigramă. O injecție intravenoasă cu izotopi radioactivi (și o carantină de 24 de ore, departe de copii și femei gravide!), peste trei ore imense de așteptare, între șase doamne care au povestit non-stop, ca o descătușare, despre cumplitele tratamente, cu vărsături și dureri să te dai cu capul de pereți, iar eu să plâng pe înfundate, să nu mă vadă, dragele de ele… Ultimul pe listă am fost eu, simțind cum îmbătrânesc de atâta așteptare și de scenariile îngrozitoare pe care le tot scrie monstrul negru, cancerul… Am ajuns o jumătate de oră, fixat nemișcat, cu mâinile legate, pe o bandă metalică, mai lată cu două-trei degete decât bârna Nadiei, de la gimnastică, și coborârea, parcă, a tavanului gata să mă strivească, pentru a-mi fotografia toate măruntaiele, oasele… Au urmat cele mai lungi șase minute!… „Domnule Ionescu, este bine!”, a răsărit vocea doctorei în mormântul care devenise, parcă, acel culoar strâmt, rămas gol, cu semnul amenințător al substanțelor radioactive… Am chiuit și țopăit de bucurie, ca un copil, un chiot am fost și prin nămeții de afară, în care m-am aruncat ca într-o piscină, până la primul taxi găsit! Scintigrama a ieșit OK, OK, OK!… Exact ca aceea din 1 martie 2007, care mi-a permis să fiu operat de cancer. Acum, semnul bun este -chiar dacă PSA-ul tot crește, ușor, însă sigur- că blestemul de cancer nu a ieșit la plimbare prin corpul meu, cum o făcuse cu două dintre doamnele condamnate și ele la Iluzie, uneia făcându-i-se rău după analiza-ghilotină și verdictul eșafod!…

…Acum, un drum, cu plecarea în seara de…5 febriarie, când nu se mai joacă „Pescărușii” (Sic!), ca joi dimineață să fiu la Cluj, față în față cu remarcabilul Profesor Mihai Lucan, salvatorul meu de până acum. Ce bine ar fi să strig de fericire și să mă închin în mulțumire sfântă spre Bunul Dumnezeu, și joi, sub Feleac…

…La Centrul modern de pe „Maior Coravu”, unul dintre puținele din București unde se fac scintigrame, vineri, am fost singurul dintre cei șapte, unicul bărbat, fără cineva drag în jurul lui. Nu m-am simțit, însă, o clipă singur!… A sunat de mai multe ori mobilul, am primit mesaje, SMS-uri și e-mail-uri… Mulțumesc tuturor celor pe care i-am simțit alături în aceste zile-coșmar, când nu mi-a fost frică de Moarte, dar m-am rugat Bunului Dumnezeu să-mi mai dea ceva Viață…