Arhivă

Post Tăguit cu ‘fotbal’

Sportul, ca şi societatea românească!

februarie 7, 2011 Comments off

…Cu excepţiile de rigoare, sportul românesc nu se mai opreşte din căderea sa liberă. Mai poate fi oprit, oare?, aceasta-i întrebarea…

…Când am ajuns cu fotbalul (cândva, cu Sevilla ’86 şi World Cup ’94 în memoria lumii, mai ales prin Duckadam şi Hagi!) pe locul 56 în statistica FIFA, la finele anului trecut, ne-am zis că mai rău nu se poate. Se poate, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, că tovarăşi n-ar trebui să mai existe printre noi! Exemple, argumente?

…La ultimul Mondial de handbal, băieţii au terminat în premieră absolută (nu doar pentru noi!) pe …locul 19!?! Altfel spus, cea mai slabă reprezentantă a Europei la Mondialul suedez!!! România, de 4 (patru) ori campioana lumii!…

…Cum nu ajungea (şi) această ruşine mondială şi istorică, sâmbăta ce trecu (vorba olteanului!) ne făcurăm de basme şi la rugby. Ne-a învins, cu 24-17, în Cupa Europeană a Naţiunilor, o diletantă a balonului oval, Portugalia!?! Noi, care mai ieri băteam Franţa, Anglia, Irlanda, Ţara Galilor, toată floarea cea vestită dintre buturi! Am fost umiliţi de lusitani, noi pe care elita rugby-ului mondial ne cerea în Turneul celor Şase Naţiuni, unde a ajuns, însă, Italia, pe care Alexandru cel Mare, Penciu, a învăţat-o jocul acesta de gentlemeni, cum zicea Jean Giraudoux!…

…Ce se întâmplă cu sportul românesc?, o întrebare repetată de tot mai mulţi, cu suferinţă, în ultima vreme. Răspunsul meu este invariabil: exact ceea ce se întâmplă cu societatea românească, măcinată de şmecherii, scandaluri interminabile, hoţii la drumul mare, farisei, samsari. Pe orizontală şi pe verticală. De sus în jos. Şi tot mai jos. În Abis…

Giurgiu, mon amour

iulie 21, 2010 Comments off

…De 13 zile am început, entuziast, o nouă viață. La Giurgiu…

…Timp de 13 ani am trăit mai multe vieți. La New York…

…Dintre Zgârie nori m-am întors, în ’99, în Bucureștiul meu prăfuit pentru fotbal și teatru. Și pentru limba natală, adevărata patrie. La Giurgiu am venit, plin de speranțe, pentru teatru și fotbal…

…Giurgiu înseamnă încă o provocare. O nouă, superbă experiență de viață. Încerc să o trăiesc total. În fiecare dimineață, cu ochii cârpiți de nesomn (noaptea mai și scriu!), iau drumul spre Dunăre, înghesuit, printre sacoșe peticite și copii ținuți în brațe, în microbuzul de 7:30, sau lejer în autocarul de 8. Călătoresc cu frenezia reporterului din timpul studenției. Îmi place să studiez oamenii, navetiștii, de asta n-am venit decât de două ori cu mașina mea. Bat drumul cu noii mei prieteni. Îi numesc „giurgiuvenii mei”, aflați sub vremuri teribil de grele. Mă vreau, mă simt de-al lor. Cei mai mulți mă întreabă despre fotbal, eu le mai plasez câte ceva și despre teatru. Știu că reporterul și dramaturgul din mine acumulează chipuri, fapte, gesturi, dialoguri fugare. Se va naște o carte (Geo Bogza a scris, pe vremuri, așteptând un tren într-o gară, „122 de minute la Mizil”). Sau o piesă de teatru… Despre Giurgiu, unde, cum să uit, în ’67, am scris întâia mea cronică sportivă pentru revista Fotbal: Dunărea-IMU Medgidia 1-0. Cu un gol marcat, după pauză, de idolul orașului, pe atunci, un anume Gore…

…Briza Dunării m-a fascinat mereu. Am făcut, prin ani, zeci de drumuri de la București doar să sărut cu privirea „Dunărea albastră” și să mănânc o saramură de crap proaspăt peste drum de Bulgaria. De 13 zile de când fac naveta la Giurgiu, n-am văzut Dunărea decât de două ori. Nu prea este timp de poezie, acum. Știu că am urcat pe o Golgotă, vrând să fac din Giurgiu o Cetate a dramaturgiei românești.

…Nu mă sperie nimic, chiar dacă realitatea găsită la teatru mi-a apărut în nuanțe fugare de coșmar. Jungla de pe Hudson m-a călit, însă. Printre ruine sau cioburi de iubire, am găsit repede apa vieții în încrederea giurgiuvenilor, de la Consiliu Județean și Primărie până la mass-media, amatorii de Frumos și boemii din jurul Turnului Ceasornicului, de la Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, la microbiștii întâlniți peste tot. Simt o investiție de Speranță care mă obligă…

…Debutul meu de mandat ca director-manager al teatrului giurgiuvean, unul cumplit. De la moștenire, la ultima aberație numită Ordonanța 63! Eu am venit să aduc câți mai mulți oameni la teatru și efemerii iresponsabili de la Palatul Victoria mă obligă să dau afară oameni din teatru (21 din 49)!?!… Chestia asta seamănă cu pistolul pe care un dement mi l-a pus la cap, la New York, să mă jefuiască. De atunci, însă, nu mai știu ce-i teama… Nu mă poate nimeni jefui de patimile mele fără sfârșit, Teatrul și Fotbalul…

…Visez cu ochii deschiși ca Teatrul din Giurgiu (sper să i se spună curând „Tudor Vianu”!) să ajungă un Nume în România, „Dunărea” să joace în Dvizia A, iar eu să comentez la TV partida de debut! Unii zic că-s un pic nebun. Replic cu Salvador Dali: „Singura deosebire dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun”! Eu sunt nebun după Teatru și Fotbal.

…La Giurgiu, mon amour…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express.

Europa League, fata Cupei UEFA!

mai 10, 2010 1 comentariu

…Mai este luna finalelor europene. La handbal și la fotbal. La handbal, am început cu stângul, Oltchim Rm. Vâlcea pierzând, la șapte goluri diferență, prima manșă a duelului cu Viborg, pe terenul vikingelor. Returul, sâmbăta care vine, la București. Iluzii, dacă nu utopii, pentru un al treilea Trofeu în vitrina handbalului românesc feminin. Puțini știu că româncele au câștigat ediția de debut a Cupei Campionilor Europeni (Champions League, astăzi!) prin Știința București care, în 1961, a învins cu 13-5 pe Dynamo Praga! Peste 3 ani, din nou aur pe „semicercul european”, fetele de la Rapid devenind reginele continentului, după un 14-13 cu danezele de la Helsingor. Adăugăm cele 3 Cupe ale Campionilor Europeni puse-n vitrina sportului românesc de băieții de la Dinamo București (1965: 13-11 cu Medvesciar Zagreb) și cei de la Steaua (1968: 13-11 cu Duhla Praga; 1977: 21-20 cu ȚSKA Moskova) și visăm frumos, privind trecutul. Prezentul, însă…

…La fotbal, noi, românii, nu existăm, la ora această a finalelor, acolo, sus! Sevilla ’86, ca și finala de la Barcelona, din 25 mai ’89 (0-4 cu Milan!) înseamnă, astăzi, o Fata Morgana.

„Sportul-rege” își deschide balul, miercuri 12 mai, la Hamburg. Acolo, în primul duel de Europa League. Unul care i-a surprins pe mulți, din moment ce specialiștii vedeau o batălie finală Hamburg-Liverpool și nu Atletico Madrid-Fulham Londra. Prima finală din Europa League (noua denumire a Cupei UEFA) opune două formații din planul secund al fotbalului de elită. Dar fiecare dintre finaliste are și străluciri în cartea de vizită.

…Atletico Madrid, club ctitorit în 1903, și-a adjudecat Cupa Cupelor, în ’62, străluncind și în Intertoto, în 2007. A susținut 131 de partide în cupele europene, fazele inferioare din Champions League, Cupa Cupelor și Cupa UEFA! Pe drumul spre această finală de la Hamburg, cu Sanchez Flores la pupitru, în patru „duble” eliminatorii, numai două victorii (pe terenul Galatei si, acasă, cu Liverpool), 5 remize (cu Cim-Bom, Sporting Lisabona și Valencia) și un singur eșec, cel din orașul Beetleșilor, 1-2, în prelungiri, totuși viza pentru finală!

…Fulham Londra, team născut în 1879, care naviga acum 13 ani prin lumea a 3-a a fotbalului englez, se află numai la a doua stagiune europerană. Prima, în 2002, când a cucerit Cupa UEFA Intertoto. Acum a uimit Europa, avându-l la timonă pe Roy Hodson („călăul” nostru pe când conducea naționala Elveției, acel 4-1, la Detroit, în World Cup’ 94!). Mai ales că echipa cea mică a Londrei a scos din cursă, pe drumul către finala de la Hamburg, Șahtiorul lui Mircea Lucescu (2-1 și 1-1), răsunător, pe „Bătrâna Doamnă”, Juventus, 1-3 la Torino și… 4-1, acasă, pe Tamisa (!?!), dar și pe gazda acestei finale, Hamburg, după 0-0 în Germania și 2-1, pe teren propriu, chiar dacă nemții au condus la pauză!

…Întâia ediție a Europei League a adunat la start 192 de competitori, printre ei întâlnind și șase nume românești: Unirea Urziceni (în „16”-imi), Steaua, CFR Cluj, Dinamo, Poli Timișoara și FC Vaslui. Exceptându-i pe ialomițeni, aplaudați în Champions League, ne-am cam făcut de râs.

…Europa League este fata Cupei UEFA. Altfel spus, Europa League are o moștenire de 38 de ediții ale Cupei UEFA, care a debutat în 1971.

…Prima câștigătoare, Tottenham Londra, după „dubla engleză” 2-1 și 1-1 cu Wolverhampton. Ultima deținătoare a Cupei UEFA, Șahtior Donețk-ul lui Mircea Lucescu și Raț, triumfători, cu 2-1, după prelungiri, în fața lui Werder Bremen, primăvara trecută, sub Semilună, la Istanbul.

…Cupa UEFA și-a disputat finalele într-un singură partidă numai în ultimele 12 ediții, sistemul unicului duel debutând în ’98, la Paris, când Internazionale a zdrobit, cu 3-0, pe Lazio!

…Numai 3 echipe din istoria Cupei UEFA au câștigat câte 3 Trofee fiecare: Liverpool-în ’73, ’76 și 2001, Juventus-’77, ’90, ’93 și Internazionale-’91, ’94, ’98. Câte două Cupe UEFA în vitrinele lui Real Madrid, Sevilla, Gotteborg, Feyenoord, Tottenham, Parma și Borussia Monchengladbach.

…Țara care a câștigat cele mai multe Cupe UEFA: Italia-cu 9 Trofee aduse de 4 echipe, adăugând și Napoli la cele amintite. Cu 6 Trofee-Anglia (cu 3 concurenți) și Germania (cu 5 echipe în maratonul de 38 de ani), Spania-cu 5 triumfuri pentru 3 formații (a fost și Valencia, în 2004), cu 4 victorii Olanda, care a prezentat 3 echipe.

…Cu câte două Trofee, surprinzător pentru mulți, Rusia (ȚSKA Moscova, în 2005, 3-1 cu Sporting, în finala de la Lisabona; Zenit St. Petersburg-în 2008, 2-0, cu Rangers, la Manchester). Cu câte un triumf în Cupa UEFA: Belgia (Anderlecht,’83), Portugalia (FC Porto, 2003), Turcia (Galatasaray-2000, cu Hagi, căpitan, la Copenhaga, în acel răsunător 4-1, la penalty-uri, cu Arsenal) și Ucraina, cu Șahtior, în ediția de adio. Surprinde absența unei echipe din Franța în tabelul cu 38 de ediții!

…5 finale s-au decis la loviturile de la 11 m.: Tottenham (4-3 cu Anderlecht, în ’84); Bayern Munchen (3-2 cu Espanyol, în ’88); Schalke 04 (4-1 cu Inter, în ’97!) Galatasaray (4-1 cu Arsenal, în 2000) și FC Sevilla (3-1 cu Espanyol, în 2007).

…Marile surprize: adjudecarea Trofeului de către Borussia Monchengladbach (1975, 1979), Eintracht (1980) și Ispwich (1981), ca și calificarea în finală a ungurilor de la Videoton, în 1985, ei pierzând „dubla” cu galactica Real Madrid, după un 1-3 acasă, și un absolut istoric 1-0 în returul de pe Santiago Bernabeu!

…5 finale decise în prelungiri: Liverpool (5-4 cu Alaves-ul lui Contra, în 2001), FC Porto (3-2 cu Celtic, în 2003, cu Mourinho pe bancă!) și Șahtior (2-1 cu Werder Bremen, în 2009)… Ce va fi, miercuri 12 mai, la Hamburg, în prima finală de Europa League?

…Atletico e favorită, dar Fulham nu uită că prima Cupă UEFA a câștigat-o un team britanic, Tottenham Londra, în ’72. Și, uite așa,volens, nolens, ne amintim de Sevilla, 7 mai ’86! Trecut-au 24 de ani de când Steaua București a reușit acel miracol: cucerirea Cupei Campionilor Europeni!…

Teatru. „Tabelele” lui Caraman

februarie 19, 2010 1 comentariu

…S-a jucat, la „Național”, în Sala 99, și întâlnirea cu dramaturgii români. Actul II. Exact cum mă așteptam. Exceptându-l pe amfitrion, Ion Caramitru, distinsul director al UNITER și al primei scene a țării, plin de intenții bune,  nici un alt director de teatre din România n-a catadicsit să participe la un  „tablou” scurt cu dramaturgii autohtoni contemporani!… Nici regizorii n-au dat buzna (la ce bun, nu-i așa?!), „florile rare” numindu-se Ștefan Iordănescu, venit de la Timișoara, și Dan Vasile! Câțiva studenți, tineri la început de vis și meserie și doar 7 (șapte) dramaturgi: Olga Delia Mateescu, Dinu Grigorescu, Ștefan Caraman (venit de la Tulcea), Radu Macrinici, sosit și el de departe, Emil Mladin, Dan Mihu și subsemnatul. Mai mulți critici (Alice Georgescu, Ludmila Patlanjoglu, Iulia Popovici, Ileana Lucaciu, Constantin Paraschivescu, Nicolae Prelipceanu) și distinși oameni de teatru, cu maestrul Radu Beligan, Sanda Manu, Ilinca Tomoroveanu în primul rând. Context care, teoretic, stimula la discuții de fond…

…Teoretic, dezbaterea a început cu lectura impecabilă (de către colectivul de „zece actori” de la TNB) a unei piese, „Ziua perfectă”, scrisă de actrița Antoaneta Zaharia și laureată anul trecut la Concursul de dramaturgie UNITER. Un text ales, parcă, spre a susține ideea atâtor regizori și directori de teatre: n-avem dramaturgie română contemporană! Drama este că  unei asemenea scriituri, fără miză, fără acțiune, cel mult o culegere de replici frumoase, unele hazoase, i s-a acordat Premiul I !?! Nedumeriri și pentru maestrul Radu Beligan sau distinsa actriță Maria Teslaru care, după cum a mărturisit, dacă nu era obligație de serviciu, n-ar fi acceptat să participe la spectacolul-lectură cu un asemenea text (sincerități care au cam deranjat-o pe autoare!). Un text care neapărat trebuie să readucă în discuție Juriile și prestația lor…

…Tot teoretic, această întâlnire putea însemna un Moment. Eventual „Momentul Zero” al dramaturgiei autohtone contemporane. Practic, un asemenea iluzoriu „moment” a existat și acum un 10-12 ani, când, sub directoratul lui Dinu Săraru, tot la Naționalul bucureștean, s-a bifat o întâlnire cu dramaturgii români în viață. Promisiuni cât „Intercontinentalul” de alături, autocritici de circumstanță, un viitor anunțat atât de roz încât nu putea exista. Și nu s-a întâmplat nimic la nivel național, după acel Act I.

Dramaturgia română a rămas „Cenușăreasa”, atât a teatrelor, cât și a Uniunii Scriitorilor. Sigur, în acest deceniu, mulți dramaturgi n-au stat cu mâinile în sân, așteptând minuni. Nu am vrut să mă laud la întâlnirea din această săptămână, dar în răstimpul dintre cele două „momente” (unul ratat, al doilea… să mai așteptăm!) am avut, totuși, cinci premiere: două („Turnătorul și Actrița” și „Fata care dă cu pumnul”), la Teatrul Valah din Giurgiu, prima piesa fiind într-un turneu de real succes la New York!; câte una („Beethoven cântă din pistol”), la Theatrum Mundi (actualul Metropolis) din București, la cel din Bacău („Dona Quijota”) și la Pitești („Jucătorul de baseball”, în regia lui Matei Varodi; piesă care i-a adus Teatrului „Alexandru Davila”, la Festivalul internațional al teatrelor de studio, în noiembrie trecut, Premiul pentru susținerea dramaturgiei românești contemporane)! Am vorbit despre ultimele mele premiere tocmai pentru a nu lăsa impresia „autovictimizării”, când insist de ani buni pe nedreptatea care se face dramaturgilor autohtoni actuali!…

…”Lovitura de grație” avea să o dea confratele Ștefan Caraman, inițiatorul Scrisorii către Parlamentul României, de anul trecut, semnată de mai mulți dramaturgi. Autorul „Coloniei îngerilor”, de la Teatrul Mic, a venit armat cu idei mari și clare,  multiplicate și oferite participanților la dezbatere. În „mapa lui Caraman” există și un excelent studiu de caz: câte piese românești s-au jucat în ultimii ani buni la 20 de teatre din… România? Concluzia este halucinantă: din 370 de reprezentații la 20 de teatre din țară, numai 41 cu piese românești contemporane!?! Adică, 11%!?!… Orice altă discuție devine inutilă, orice scuză a regizorilor și, mai ales, a directorilor de teatre, jenanta! Vremea vorbelor a trecut, e timpul trezirii, domnilor!…

…Din „tabelele lui Caraman”, cele mai multe te lasă absolut interzis. Credeați, spre exemplu, că mult-lăudatul, mediatizatul Teatru „Radu Stanca” din Sibiu nu știe de cinci ani încoace termenul de piesă românească, negăsindu-și una locul în 38 de premiere care au costat foarte mult?!… Zero absolut la capitolul „piesă românească” și în dreptul ultimilor ani la Naționalul „Lucian Blaga” din Cluj, la Naționalul din Tg. Mureș, la „Bulandra”, „Odeon”, la Satu Mare…

La „Nottara” nu s-a jucat decât o piesă autohtonă din 18 producții, a doua fiind semnată de actrița și regizoarea Diana Lupescu, soția directorului teatrului, pe care autorul studiului nu o consideră autor dramatic!… La „Comedie”, care de 4 ani, ține și un Concurs de comedie românească, n-au văzut lumina rampei decât două texte românești scrise în țară (tot din 18 premiere), ambele semnate de Adrian Lustig, și niciuna dintre piesele premiate în Concursul teatrului!?!… La Naționalul „Marin Sorescu” din Craiova, numai doi români pe afiș (din 19 spectacole)!… La Brăila, Galați, Piatra Neamț, Brașov, Ploiești, câte un autor român contemporan!…

…La jumătatea drumului, că nu pot spune „la polul opus”, Naționalul bucureștean, cu șapte dramaturgi români contemporani jucați, din 44 de premiere, în 7 ani; tot șapte texte autohtone, din 22 de spectacole, și pe afișul Teatrului Mic (împreună cu Foarte Mic!); din 21 de producții, 6 piese contemporane românești (3 scrise de către actorii teatrului!) la Naționalul din Iași; 5 texte românești montate (din 19) la Naționalul din Timișoara; 3 autori autohtoni (din 22 pe afiș!), la „Metropolis”….

Ce spuneți domnilor directori de teatre și responsabili ai sectorului „cultură” din Primării, Consilii Județene și Ministerul de resort?!

…Convins că piesa românească actuală Există, însă nu este citită, i-am sugerat inițiatorului ultimei dezbateri nobile în intenție, lui Ion Caramitru, să ceară dramaturgilor prezenți la Colocviul de la Sala 99, câte 3-5 texte alese de ei. Să fie citite și abia apoi să discutăm dacă avem dramaturgie românească. Ideea rămâne valabilă!…

La ora actuală, nu de Colocvii-alibi duc lipsă dramaturgii autohtoni (Există de ani buni Clubul dramaturgilor, în fiecare lună, la Uniunea Scriitorilor). Ci de montări făcute cu interes, cu dragoste, într-o necesară conclucrare regizor-dramaturg. Numai așa se poate ieși din Criza morală, infinit mai nocivă decât cea materială, invocată, pe bună dreptate, și la ultima visare a celor care nu se pot vindeca să scrie teatru în limba română!

…Pe freneticul confrate Ștefan Caraman (jucat cu trei piese în ultimii trei ani) l-am cunoscut personal, săptămâna aceasta, la „Sala 99”. Culmea e că noi eram parcă amici de multă vreme. Poate și pentru că eu sunt un vechi comentator sportiv îndrăgostit de când mă știu, până la obsesie, de teatru, iar el e nepotul fostului vârf al Farului Constanța, Dumitru Caraman, cel care a dansat de 143 de ori pe prima scenă fotbalistică a țării, în distribuții selecte ale Echipei Mării, pentru care a marcat 33 de goluri.

Fotbalul și Teatrul, două dintre bucuriile rare ale Vieții, aflate în impas în România zilelor noastre…

HAGI – 45

februarie 4, 2010 6 comentarii

…Ziua lui Hagi! Ziua Regelui! Pe vremuri, Ziua Majestății Sale se sărbătorea la 10 mai. De vreo 15 ani, în fotbalul nostru ea se celebrează la început de Făurar, pe 5 februarie.

Se implinesc 45 de ierni-primăveri, de când, în Săcelele de lângă mare și nu de sub Postăvar, Zeii presărau pulbere magică pe ulițele satului pline de copilandri. Acolo, și, apoi, pe nisipul mirific al Tomisului, s-a zămilsit un Pescăruș cu zbor înalt și lung, ce l-a dus până pe tronul de Rege în imperiul fotbalului mare, alături de Pele, Maradona, Platini și atâția alții, încântați și ei de dansul fascinant al copilului Mării Negre și de „torpilele lui aerodinamice”, cum am zis la Telesport.

Este greu să găsești metafore pentru sărbătoritul de astăzi, din moment ce jocul lui înseamnă una dintre Metaforele „sportului-rege”, Platini decretând că „Hagi a dat o altă dimensiune legilor fizicii”. Un argument ar fi, cred, capodopera de la World Cup ’94, golul acela halucinant înscris în poarta Columbiei, suficient ca marele Pele să-l înnobileze drept „Cel mai bun de la Mondialul american”.

Țin de Legendă golul marcat de la centrul terenului, sub tricoul lui Real Madrid, cel din poarta Kievului, la Monte Corlo, în 24 februarie ’87, care așeza Supercupa Europei în vitrina de preț a Stelei, sau finalul de carieră, ca sultan divinizat pe Bosfor, la Galatasaray, unde, tot cu Lucescu-senior la timonă, a dus și o Cupă UEFA (4-1, cu Arsenal, la penalty-uri, în finala de la Copenhaga!) și altă Supercupă a Bătrânului Continent, după istoricul 2-1 cu „galacticii” Realului Madrid!

Peste „salba de aur” din Divizia A (două titluri de golgeter, cu Sportul Studențesc; 3 titluri de campion și 3 Cupe cu Steaua; 222 meciuri, 141 de goluri marcate, inclusiv pentru Farul, echipa în care a debutat pe prima scenă), dincolo de jocurile din arena spaniolă (două sezoane la Real și tot atâtea la Barcelona) și cea italiană (doi ani la Brescia), peste apoteoza de sub Semilună, se află cea mai dragă echipă a lui Hagi, Naționala!

…125 de jocuri sub tricolor! 35 de goluri marcate. 6 prezențe la turnee finale (3 la Mondiale, 3 la Europene). 18 ani ascultând Imnul, cu mâna la inimă. Cu debutul dintre fiorduri, în august ’83, 0-0, la Oslo, sub comanda lui Mircea Lucescu, și a doua retragere, definitivă, la Euro 2000, cu marea Italia adversar și Emeric Ienei pe bancă. Se mai retrăsese o dată, dar a revenit salutar să fericească milioane de români din lumea-ntreagă cu întâia victorie a „tricolorilor” în dauna Ungariei (2-0, la București)…

…Ca antrenor, a avut ghinion. A debutat în meserie direct la Națională, cu un 2-0 istoric, la Budapesta (întâia victorie românească oficială pe terenul ungurilor!). A urmat, din păcate, nefericitul „baraj sloven”, pentru Mondialul asiatic, 1-2, la Lubljana și 1-1, în Ghencea. Rezultate scrise și de doi arbitrii potrivnici, danezul Nielsen și germanul Krug. Dacă n-ar fi fost acei „cavaleri ai tristei figuri” și ghinionul ca Rudoanja să nimerească un gol, la București, cum n-ar mai izbuti în zece vieți, dacă Naționala ar fi mers la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, astăzi, Hagi ar fi fost și un foarte mare antrenor. Așa, însă…

…A mai pregătit Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Steaua. Succesele au fost câteva. A obținut Cupa Turciei, cu Cim-Bom-Bom, în mai 2005, după un 4-1 de senzație în finala cu eternul rival Fenerbahce. Și a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, toamna trecută. Scârbit de „circul” patronului Gigi Becali, finul lui (!), s-a retras din antrenorat. N-a acceptat orice propunere. Nici Galata pentru câteva luni, nici o echipa oarecare din Spania, nici team-uri din Cipru, Rusia și Grecia, nici naționala Bulgariei. Ceea ce mă face să cred că antrenorul Gheorghe Hagi nu și-a spus ultima replică pe scena miracolelor…

…Peste șutul lui diabolic, peste ruperile de ritm paralizante, peste colecția de performanțe inegalabilă pe plan autohton, peste seriozitatea totală și dragostea-obsesie pentru acest veritabil Alter Ego, care a fost și rămâne Fotbalul, cel născut la început de Făurar, meșterul făurar al „Generației de aur” a urcat în Legendă prin Arta sa sublimă, suprinsă inegalabil de un senior al fotografiei artistice, Sorin Radu, din New York!  Cel  care l-a prezentat lumii pe Hagi în simbioză cu o minge vrăjită și cu arcușul fermecat al lui Stradivarius.

Dincolo de arenă, Hagi este, astăzi, Ctitorul Academiei de fotbal ce-i poartă numele, în briza mării care l-a zămislit, ca o continuare a Fabricii de valori „Luceafărul” (ce idee excelentă a anilor ’80, abandonată iresponsabil!).

Gică Hagi mai înseamnă sportivul român despre care s-au scris 3 cărți (una de către Grigore Cartianu, două de către Gheorghe Nicolaescu) și o piesă de teatru („La răscruce de Hagi”, în 2005, purtând semnătura mea). Numele lui mai figurează și pe coperților altor două volume: „Cu Hagi &. Com. de la Roma la New York, via Cardiff”, de Gheorghe Nicolaescu, și „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, scrisă de mine, la cald, după Mondialul din Statele Unite, tulburat de bucuria de spectacol bun a yankeilor, care l-au urcat imediat pe Machedon într-un triptic magic pentru ei: Nadia-Ilie-Gică Hagi.

Ei sunt adevărații Ambasadori fără vârstă ai României în lume!

La început de februarie, când zările visează Primăvara, în fotbalul nostru se reaud acorduri din „Oda Bucuriei”.

La mulți ani, Gică Hagi!

Asaltul tupeiștilor asupra bunului simț

decembrie 23, 2009 1 comentariu

…Zvonul, aprobat în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, luni, la prânz, și cotestat, câteva ore mai târziu, de președintele forului autohton, aflat pe un pat de spital în Franța, la Nisa, face în continuare valuri. Diminuarea salariilor jucătorilor nu mai e o glumă, un moft, ci un efect logic al crizei financiare profunde ce a lovit nu doar România. Așa se face, spre un exemplu, că Rapid a jucat multe partide din toamnă pe zâmbete, de amorul fotbalului, că Dinamo anunță pentru 2010 un buget la o treime față de anul care se duce, că la Craiova nu prea mai sunt bani, că în Ghencea s-au redus destule salarii. E criză, nu doar valorică!

…Spre lauda lor, unii fotbaliști din mediocrul areal autohton au înțeles situația și au acceptat, firește fără zâmbet pe buze, să li se diminueze salariile. Cu 20%, 30%… Printre ei, Claudiu Niculescu, Marius Niculae și Florin Bratu de la Dinamo, Clau-gol având o replică absolute remarcabilă: „Cum să mai vină Moș Crăciun, la Dinamo, când am avut un sezon atât de slab?!”… Numai că o asemenea maturitate în evaluarea momentului (criza financiară și cea de rezultate a „câinilor roșii”) a fost imediat taxată de colegii de vestiar, gata să-i acuze cu vorbe necugetare. Sigur, când se umblă la buzunar, nimănui nu-i face plăcere. Aici, însă, principalii vinovați nu sunt figuranții din ultima toamnă din „Groapă”, ci conducerea de club! Acei șefi (când Borcea, când Badea, când Turcu!) care au tot anunțat sancțiuni drastice pentru abaterile de la programul unui sportiv de performanță, ca, peste noapte să-și anulat decizia întemeiată. Ceea ce a dat apă la moară chefliilor, Tamaș, Pulhac și Adrian Cristea fiind remarcați mai mult prin night club-uri decât în jocul unei echipe care în fiecare an vrea Cupa și campionatul (cum altfel?). Și cum mai vine chiar președintele Federației și cheamă jucătorii la grevă, la părăsirea antrenamentelor (!?!), ba le mai și plânge de milă cu lacrimi electorale de crocodile, cum să mai înțeleagă Tamaș, Pulhac, Cristea și atâția alți petrecăreți că ei sunt plătiți să joace, să facă performanță, nu doar să se echipeze pentru apariții jalnice pe terenul de fotbal și recorduri la „fitze” nocturne?!

…Asaltul de iarnă al tupeiștilor care au uitat să mai fie fotbaliști este efectul absolut logic al mentalității ce guvernează conducerea sportului-rege la noi, de la cluburi la Ligă și Federație. Cu toții trebuie să studieze atent „fenomenul Urziceni”! Seriosul antrenor Dan Petrescu n-a făcut o clipă rabat de la disciplina spartană fără de care, astăzi, nu mai poate exista sport de performanță. La noi, cu excepțiile de rigoare, plezirism, cât cuprinde! În teren, dar, mai ales, acolo, sus, în lojile celor care se numesc patroni de echipe. Din nefericire, mulți dintre ei nu sunt decât demolatori de legende…

Pretențiile astrale ale pigmeilor

decembrie 22, 2009 2 comentarii

…Forfotă mare în culisele fotbalului românesc și pe final de an. Chiar dacă se află într-un spital din Nisa, unde a suportat două grele operații, la colon și la ficat (să-i dea Dumnezeu sănătate!), președintele FRF, Mircea Sandu, alias „Nașu'”, este foarte activ. A devansat ziua alegerilor pentru noul (vechiul?) președinte federal, din 10 aprilie la… 25 ianuarie 2010! Pretextul? Noua (nu tot vechea?) echipă federală să aibe timp pentru a pregăti ca lumea preliminariile Naționalei în vederea Europenelor din 2012! Asta, dacă vreți, sună clar a o recunoaștere publică a rateului pe care „echipa de la FRF” l-a dat cu ultimele trei Mondiale, pierdute consecutiv, bașca Euro 2004! Adevărata cauză a acestei „lovituri” de maestru o reprezintă, însă, reducerea timpului afectat campaniei electorale a rivalilor „Nașului”, Constantin Iacov (declarat) și, mai ales, Gică Popescu (va anunța dacă va candida de Sfântul Ion, pe 7 ianuarie).

…N-a fost, însă, singurul „as” din strategia „Nașului”. Cum el era internat, suplinitorul legal în cazuri extreme, vicepreședintele Ligii, Mitică Dragomir, alias Corleone (cum altfel, lângă un Goodfather?!), a condus Comitetul Exectuiv, de luni 21 decembrie, spre o decizie în stare să irite multă lume: reducerea unilaterală a salariilor tuturor jucătorilor de fotbal din România cu până la 50%! Propunere susținută și de cluburi care susțin că le-a lovit serios criza (Dinamo și Steaua). Atât a trebuit, să vină vorba de bani, că toată lumea fotbalului autohton, ajuns de râsul Europei, a luat foc. „Nu se poate”, „Nu-i legal”, „Nu există temei juridic”. Ba, mai mult, de pe patul de spital din Nisa, „Nașu’ ” a sărit și el ca ars în apărarea jucătorilor și, implicit, a conducătorilor (ei vor vota pe 25 ianuarie!) care știu cum să jongleze conturile: „Dacă aș fi jucător, aș intra în grevă în secunda unu. Aș ieși din teren!”, a tunat, cabotin, președintele suferind, alimentând, în fond, mediocritatea în care se scaldă fotbalul autohton.

…Toți cei care sar acum în apărarea salariilor jucătorilor, de la șeful sindicatelor fotbaliștilor la președintele FRF, uită cu bună știință „electorală” că sumele încasate de figuranții de pe prima noastră scenă sunt EXAGERAT de mari, având în vedere lipsa de rezultate! Iar primii vinovați sunt patronii de club care, în orgoliul lor nemăsurat, au instaurat prime aberante pentru jocuri de doi bani găuriți. Când patru echipe din patru (CFR Cluj-liderul de toamnă, Steaua, Timișoara și Dinamo!) au eșuat lamentabil în Europa League, ratând primăvara continentală, când Naționala va sta tot în fața televizorului să privească un turneu final (n-a mai ajuns la așa ceva de la Euro 2000!), jucătorii și „echipa de zgomote” din jurul lor vor salarii internaționale! (Care, din cauza crizei, și ele s-au diminuat, printre excepții figurând Barcelona și Real Madrid). Poate că ar fi timpul să se acorde interes și performanței în acest „stat în stat” care se vrea fotbalul românesc! Nu ai rezultate, nu câștigi! Faci performanță, te umpli de bani, cum este cazul Unirii Urziceni, care, pentru locul 3 din grupa de Liga Campionilor (cu acces la primăvara europeană) a încasat de la UEFA nu mai puțin de… 9,5 milioane de euro! Fotbalului nostru în comă profundă îi trebuie clauze precise, nu…șmecherii de campanie electorală. Nu de alta, dar la cum se joacă fotbal în Liga lui Mitică, mulți dintre jucători ar trebui să aducă bani de acasă!

Categories: Lumea Sporturilor Tags: , , ,

Premiu pentru contraperformanță!

decembrie 21, 2009 2 comentarii

…Cum se apropie finalul de an, cum febra premiilor cuprinde România. Criză, necriză, toată lumea premiază, cluburi, sectoare, primării, ziare, fundații, veritabile inundații scaldă finalul de an în ditirambi. Dacă ar fi și un triumf al Valorii, totul ar fi OK. Numai că, la noi, „ca la nimenea” (vorba din ’60, a lui Virgil Economu, important conducător în fotbalul românesc!), criteriul valoric a fost demult și în toate înlocuit cu cel al obligațiilor, relațiilor, prieteniilor, antipatiilor, al beneficiilor personale etc.

…Există și un Premiu de tradiție, al Gazetei Sporturilor, vechi de 43 de ani, când Galeria de viță nobilă se deschidea cu Nicolae Dobrin-ales Cel mai bun fotbalist român al anului 1966. Tot „Prințul din Trivale” avea să mai cucerească de două ori laurii (’67 și ’71). Două Trofee și pentru altă mare Legendă dispărută (Florea Dumitrache-’68, ’69). În Top-ul acesta al fotbaliștilor de vis, câte două Trofee și pentru Liță Dumitru (’73 și ‘ 75), Ilie Balaci (’81, ’82), Loți Boloni (’77, ’83). Trei trofee de cel mai bun fotbalist român pentru Cornel Dinu (’70, ’72, ’74), 4 pentru Mutu (2003, 2005, 2007, 2008!?!), 6 pentru Gică Popescu (’89, ’90, ’91, ’92, ’95, ’96) și 7 (șapte) pentru „Regele” Gică Hagi (’85, ’87, ’93, ’94, ’97, ’99, 2000).

…Studiezi acest tablou de preț și găsești motivație pentru mai toți. Mai puțin pentru… Trofeul de anul trecut (un an mediocru) și cel de anul acesta (submediocru!). Anul trecut, Cel mai bun fotbalist român a fost desemnat Mutu! Pentru ce?! Ce mare performanță a realizat el cu Naționala?! Poate aceea de a nu fi fost în trupa care a pierdut lamentabil, al Cluj, (0-3), cu Lituania, în startul preliminariilor Campionatului Mondial!

Anul acesta, alesul presei, cititorilor, al antrenorilor, conducătorilor de club, căpitanilor celor 18 echipe din modesta Ligă I a fost… Cristi Chivu! Îl respect pe Cristian Chivu, jucător serios, însă mă întreb și eu, ca tot omul lucid, fără vreun interes, ce mare performanță a avut Chivu în acest 2009 cu Naționala? Poate aceea de a fi fost căpitanul „11”-ului surclasat la Belgrad (0-5, cu Serbia!!!)!… „11” care avea să devină „10”, jucătorul cu banderolă (întâmplător Chivu?) fiind eliminat în min. 84, la 0-3, după unii cartonaș roșu căutat de fotbalistul lui Inter, ca să fie scutit de drumul obositor până la Piatra Neamț, pentru un meci oarecare, fără vreo miză (3-1 cu Insulele Feroe). Nu prea mă interesează și nici nu mă încălzește ce a făcut Chivu cu Inter Milano, când Naționala a ratat jenant, pentru a treia oară consecutiv, un Mondial! Așa încât, mi se pare un Trofeu acordat pentru contraperformanță! Paradox care, din păcate, în România (nu doar în sportul românesc!) a devenit un „modus vivendi”…

…Cum Academia sau Uniunea Scriitorilor din România consideră, uneori, că neexistând vreau candidat demn de Premiul anului respectiv, nu acordă Trofeul! De unde vin și zic: n-a fost un an în fotbalul românesc pentru care să deschidem șampania!

Mă bucur că  a gândit ca mine și confratele Cristian Geambașu, de la „Gazeta Sporturilor”, care nu a trecut vreun nume pe primele două locuri!

…De neînțeles plasarea lui Mircea Lucescu pe locul II în top-ul antrenorilor!?! Jos pălăria pentru ce minuni a reușit Dan Petrescu la timona Unirii din Bărăgan (titlul, locul 3 în grupa de Champions League, cu acces în primăvara de Liga Europei, pentru dubla cu Liverpool.) Numai că „Il Luce” a câștigat Cupa UEFA și a jucat finala Supercupei Europei (pierdută la mare l;uptă în fața Barcelonei!), la cârma Șahtiorului din Dombas. Care Cupă UEFA, vrem-nu vrem, înseamnă mai mult decât titlul în România și locul 3 într-o grupă (fie ea grea) din Liga Campionilor.

Poate, pe viitor, ar fi mai corect să alegem „antrenorul român” și jucătorul român” de acasă și cel de peste mări și țări! În numele Performanței, nu a unui an lamentabil al Naționalei și al celor 4 echipe (din 5!) pe plan extern!

Gata cu fotbalul!

decembrie 18, 2009 3 comentarii

…Joi, spre miez de noapte, în Ghencea înghețată, în fața unor tribune înzăpezite goale, ne-am luat adio de la fotbal! Cădere de cortină peste anul fotbalistic, cu ultimul joc al Stelei în grupa de Europa League. O steluță prăpădită (nu doar pentru acest ultim 1-1, cu Twente), ci pentru că trupa din Ghencea a fost unicul cap de serie la tragerea la sorți care a terminat pe ultimul loc în grupă, fară vreo victorie!!! Nici celelalte trei reprezentabte ale României în Europa League (CFR Cluj, Poli Timișoara și Dinamo) n-au rupt gura târgului european, fiind și ele refuzate la export, ba primele două terminând pe ultima poziție în grupele respective, chiar dacă bănățenii au încercat să spele rușinea, joi, prin victoria (2-1!) de la Zagreb, pe terenul unei trupe eliminată și ea prematur din cursă. Un fel de revanșă morală pentru rușinea 0-3 cu Dinamo croaților, în meciul tur, pe Bega!

…În decorul alb, final pentru un an cam negru pentru fotbalul românesc. Nu de alta, dar Naționala a ratat al treilea Mondial consecutiv, după cel asiatic (2002), și german (2006). Campania pentru Africa de Sud, începuă lamentabil de Pițurcă (0-3, cu Lituania, la Cluj!?!) a fost parafată de junele Răzvan Luceascu, printr-un 0-5, la Belgrad, cu Serbia, care ne-a scos fotbalul din cap. Semn că acest 2009 e de uitat!

…Excepția de la un an catastrofal pe plan internațional o reprezintă Unirea Urziceni, trupă care a reușit un merituos loc 3 în grupa de Liga Campionilor (cu FC Sevilla, Stuttgart și Rangers), care o duce în primăvara europeană, fie și în competiția de rang secund. Urziceniul, paravanul mai-marilor din fotbalul românesc, care o țin în continuare cu valoarea nemaipomenită, nemaivăzută (Sic!) a campionatului intern.

…În fotbalul românesc se vorbește în continuare. Din păcate nu se prea gândește… Iar acest negru 2009 obligă la un drag de meditație!

***

PS. Azi, la prânz, la Nyon, în Elveția, s-au tras la sorți meciurile din „16”-mile Ligii Europei. Unirea Urziceni a nimerit cu un nume mare, Liverpool, echipa antrenată de Rafa Benitez. În istoria fotbalului românesc, Liverpool mai apare în 4 confruntări de cupe europene, cu Petrolul Ploiești, Dinamo, Rapid și Steaua. Ei bine, team-ul din orașul Beatlesilor nu a pirdut decât o bătalie: 1-3, la Ploiești, în toamna lui ’66! Și, totuși, cred că e un team pe care Dan Petrescu și l-a dorit, el visând ziua și noaptea să ajungă în Albion și ca antrenor, după frumoasa carieră de jucător la Chelsea.

Revenind la Liverpool (loc 6, la ora actuală, în Premier League, la 13 puncte de liderul Chelsea), trebuie precizat că nu traversează o perioadă roz, în grupa Ligii Campionilor terminând pe poziția a 3-a: 0-2, cu Fiorentina, atât acasă, cât și în deplasare; 1-2 (acasă) și 1-1 cu Lyon; 1-0, în ambele meciuri, cu Debrecen.

Primul duel, la Liverpool, pe 18 februarie, urmând ca, pe 25 februarie, să se dispute revanșa, nu la Urziceni, ci în…Ghencea! Dacă va elimina pe Liverpool, Urziceniul va juca împotriva învingătoarei din dubla Lille-Fenerbahce. Am început să visăm!… E o mare șansă pentru fiii Bărăganului și, în special, pentru Dan Petrescu.

…Acum, în fotbalul românesc, cu Urziceni se (poate) face Primăvară…

Minunea s-a oprit în bară!

decembrie 17, 2009 2 comentarii

…Ultima șansă ca fotbalul românesc să nu iasă cu TOATE cele patru echipe din grupele lui Europa League era ca Dinamo să reușească, miercuri seară, sub Acropole, o victorie (cel puțin un 2-1, din moment ce în meciul tur grecii au învins la București cu 1-0!). Visând această minune, „câinii roșii” s-au îmbrăcat tot în acele tricouri galbene, cu pete negre, în care jucaseră, în toamnă, la Liberec (3-0, după 0-3 în „Groapa” de acasă!), unde au produs „miracolul”, obținând o calificare incredibilă, la penaltyuri. Numai că minunile nu se repetă la două luni. Plus că nu joacă tricourile, chiar dacă trupa antrenată de Cornel Țălnar și-a depășit, în treiferturi din meci, mediocra condiție din campionat, unde a iernat pe un jenant loc 8! Sigur, Dinamo a fost ajutată, dincolo de ambițiile ei, și de jocul modest al lui Panathinaikos, mult prea departe de sumele astronomice aruncate pe jucători cu nume, însă la final de carieră (brazilianul Hilberto, cândva campion al lumii; francezul D.Cisse-cu aproape 5 milioane de euro salariu pe sezon!). Ar mai putea fi invocat și câmpul de joc, tarla județeană în mijlocul modernului Stadion Olimpic! Degeaba au pornit „câinii galben-negri”) curajos, dând unora senzația că vor repeta minunea de la Liberec, când apăreau neașteptat de ușor ocazii, dar Alexe și M.Niculae erau sub așteptări, iar Andrei Cristea se (z)bătea singurel. Rămânea ca „mijlocul” să rezolve ecuația calificării, dar Torje și D.Kone nu excelau (cred că în linia de mijloc este locul lui Tamaș, gafeur în defensivă!). Ocazii înmulțite, după pauza albă (0-0), când, înrăit de „tușa” din actul I,  Adrian Cristea și-a amețit adversarii. Două bare (N’Doye și Tamaș), două intervenții uluitoare ale portarului elen, câteva ratări uriașe (ambii Cristea, Tamaș, M.Niculae, totul culminând, în 75′, la 0-1, cu rateul jenant al lui Cl.Niculescu, singur cu portarul la 7 metri, atacantul care irosise penalty-ul egalării din ultimul minut în meciul de la București!).

…Tot acest tabloul, cu zbuciumul susținut al „câinilor din Groapă”, are o mare lacună: omite defensiva dinamovistă, realmente o mare problemă (un argument: cele 17 goluri primite, cele mai multe din grupa cu Galatasaray, Panathinaikos și Sturm Graz). Fragilitatea apărării bucureștene se văzuse în primele minute, când, fără să forțeze, grecii au trecut ca ața prin mămăligă, Dolha și, mai ales, Moți anulând două goluri gata făcute. „Minunea” unei defensive neciuruite s-a spulberat la zece minute după pauză, când Dolha a scăpat mingea din mâini (a profitat croatul Rukavina), ca dezastrul să fie parafat în ultimele zece minute, Cisse finalizând superb două contraatacuri, în plină disperare dinamovistă de a întoarce miraculos destinul! Uitaseră că pe Zeii din Olimp, care trăgeau cu ochii la meci, nu-i seduce o echipă șchioapă…

…Și, ca nimeni să nu mai aibe dubii, peste două ceasuri, miercuri spre miez de noapte, sub ninsoarea de la Cluj, CFR-ul părea o drezină învechită în fața olandezilor de la PSV Eindhoven, învingători și sub Feleac, cu 2-0. Terminând în genunchi grupa (din care au mai făcut parte FC Copenhaga și Sparta Praga), pe ultimul loc, cu numai 3 puncte, liderul de toamnă-iarnă al campionatului intern rerpezintă dovada clară a depărtării fotbalului românesc de valoare!… N-am putut să nu zâmbesc amar, la judecata balcanică a unui comentator, care, în timpul meciului mediocru al CFR-ului Cluj (rămasă clipe bune fără minge, ascunsă de olandezi zburători!), prefigura Sărbătorile fericite ale echipei de sub Feleac, care este lider și a mai ajuns și în semifinalele Cupei României!?! Aici este marea durere. Ne mulțumim cu o coroniță de paie de pe câmpurile patriei, fără să ne deranjeze figurația în Europa! Înțelegându-ne această „filozofie a bășcăliei”, cohorta de străini adusă pe bani frumușei (și) la Cluj, s-a contaminat și ea. Și preferă „mica ciupeală” de acasă…