…Cu excepţiile de rigoare, sportul românesc nu se mai opreşte din căderea sa liberă. Mai poate fi oprit, oare?, aceasta-i întrebarea…
…Când am ajuns cu fotbalul (cândva, cu Sevilla ’86 şi World Cup ’94 în memoria lumii, mai ales prin Duckadam şi Hagi!) pe locul 56 în statistica FIFA, la finele anului trecut, ne-am zis că mai rău nu se poate. Se poate, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, că tovarăşi n-ar trebui să mai existe printre noi! Exemple, argumente?
…La ultimul Mondial de handbal, băieţii au terminat în premieră absolută (nu doar pentru noi!) pe …locul 19!?! Altfel spus, cea mai slabă reprezentantă a Europei la Mondialul suedez!!! România, de 4 (patru) ori campioana lumii!…
…Cum nu ajungea (şi) această ruşine mondială şi istorică, sâmbăta ce trecu (vorba olteanului!) ne făcurăm de basme şi la rugby. Ne-a învins, cu 24-17, în Cupa Europeană a Naţiunilor, o diletantă a balonului oval, Portugalia!?! Noi, care mai ieri băteam Franţa, Anglia, Irlanda, Ţara Galilor, toată floarea cea vestită dintre buturi! Am fost umiliţi de lusitani, noi pe care elita rugby-ului mondial ne cerea în Turneul celor Şase Naţiuni, unde a ajuns, însă, Italia, pe care Alexandru cel Mare, Penciu, a învăţat-o jocul acesta de gentlemeni, cum zicea Jean Giraudoux!…
…Ce se întâmplă cu sportul românesc?, o întrebare repetată de tot mai mulţi, cu suferinţă, în ultima vreme. Răspunsul meu este invariabil: exact ceea ce se întâmplă cu societatea românească, măcinată de şmecherii, scandaluri interminabile, hoţii la drumul mare, farisei, samsari. Pe orizontală şi pe verticală. De sus în jos. Şi tot mai jos. În Abis…