Mircea M. Ionescu

…În fotbalul românesc, scandalurile se stârnesc, de regulă, noaptea, pe micile ecrane, și se potolesc, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a doua zi! Ultimul exemplu, tam-tam-ul Craiovei, după ce nu i s-a dat în meciul cu Dinamo, duminică, un penalty ce se vedea și de pe partea nevăzută a Lunii. Patronul juveților a sărit, ca mușcat de șarpe, tunând pe toate canalele TV: “Execuție”, “Merg la FIFA, vom dezafilia Dinamo”, “Îmi iau cel mai bun avocat și-l termin pe Gheorghe Constantin, ca să sufere și fi-su, Augustus!”. Borcea, omul cu scandalul de la Dinamo, nu l-a iertat, l-a batjocorit în direct, limbaj și atitudine de bâlci al deșertăciunilor. “Capul lui Augustus” era problema principală…

…După 24 de ore, când fluierașul a fost suspendat 8 etape, iar în culise s-au purtat, probabil, tratative, furtuna din paharul cu apă a dispărut. Augustus Constantin n-a mai fost de vină că n-a dictat penalty-ul de drept, n-a mai executat Dinamo “la comandă”, ba același Adrian Mititelu și-a schimbat discursul cu 360 de grade. Cristi Borcea i-a redevenit prieten, nu mai merge la Geneva sau la Nyon, nu va mai dezafilia echipa “câinilor roșii”, fluierașul n-a avut nicio culpă (deși, spre lauda sa, A. Constantin a recunoscut că greșeala îi aparține!), strigă acum că arbitrului i s-a dat o suspendare prea mare, că numai tușierul a fost ticălosul! Și uite așa, dacă tușierul va asuda și el prin culise, s-ar putea să aflăm că marele vinovat pentru penalty-ul clarissim neacordat craiovenilor este magazionerul, șoferul care a adus arbitrii la teren sau comentatorii partidei (excelenți la faza penalty-ului!) de la Digisport!…

Circul acesta, bășcălia vor continua, sunt sigur. Chiar în etapa a II-a a returului… Personal, nu voi mai pierde timp cu “circarii”. Mai sunt încă lucruri frumoase de urmărit și în România…

…Televiziunile, ziarele anunțau, luni: “Steaua a dat ultima lovitură pe piața transferurilor”. Lovitura?!… Un neicanimeni, de care Steaua s-a rugat toată iarna, fundașul senegalez Gora Tall (dacă acesta este numele lui autentic și vârsta de 25 de ani) a sosit la București! De unde? De la nemaipomenita echipă APOP Kinyras Peyias. Nu știți în ce constelație să căutați această formație?! Pe undeva, prin campionatul cipriot. Cea mai exactă prezentare a anonimului adus să salveze defensiva din Ghencea a dat-o Adrian Mihalcea, fostul vârf dinamovist, care joacă, acum, în Cipru: “Vai de Steaua, dacă a ajuns să transfere un apărător atât de modest! L-am întâlnit în campionatul cipriot, știu ce spun”. Aceasta este “moda” în fotbalul românesc actual. Sunt ambalați în hârtie creponată tot felul de anonimi, de pe urma cărora “lanțul comisioanelor” rezistă. Numai că, în momentul când se va trage linia, mulți vor descoperi că au ambalat… numai hârtie creponată! Care nu rezistă la intemperii…

…24 februarie este pentru mulți o zi oarecare. Pentru noi, românii iubitori de sport, este Ziua Supercupei Europei. Acum 23 de ani, în noapte, la Monte Carlo, Steaua cucerea și Supercupa Europei, învingând pe Dinamo Kiev, cu 1-0, prin golul lui Hagi, din min. 44. Triumf irepetabil pentru România, ca și Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, la Sevilla, în 7 mai ‘86, după acel 2-0 de vis, în fața Barcelonei, la penalty-uri, cu Supermanul Duckadam, plus matadorii Balint și Lăcătuș dintr-o echipă de Legendă.

…Pregătind subiectul “Supercupa Europei”, pentru emisiunea “History sport”, de la Telesport, am descoperit câteva mari surprize. Bunăoară, știați că Supercupa Europei (cu 35 de ediții la activ, începând din 1972) n-a fost niciodată cucerită de Bayern Munchen, Inter Milano, Arsenal, Feyenood, PSV Eindhoven?!… Că “galacticii” de la Real Madrid au intrat o singură dată în posesia Trofeului (în 2002, după 3-2, cu Feyenoord)?! Ca și “astrii” britanici Chelsea (numai în ‘98, 1-0 cu Real Madrid) și Manchester United (în ‘91, 1-0 cu Steaua roșie Belgrad)?! Că ultima câștigătoare a Supercupei Europei, Barcelona (1-0, în prelungiri, anul trecut, cu Șahtiorul lui Mircea Lucescu) este recordmana finalelor pierdute (4 la număr), în afara celor 3 adjudecate?! Ce poveste frumoasă are Supercupa Europei! Chiar și pentru noi, românii…

…TV Cultural a demarat o salutară Serie de 10 interviuri cu regizori de teatru. Duminica, la 8:30, seara, în emisiunea “Jocuri și viața”. Titlu nu tocmai inspirat, zic. Debut de zile mari, însă, cu Alexander Hausvater. Regizorul, extraordinar, ca și pe scenă. O încântare. Lecție de teatru și de viață. Păcat că timpul a fost de nici o jumătate de oră. Din evantaiul de idei am reținut una pe care nu-mi amintesc să o fi atins cineva: Ion Luca Caragiale nu a făcut carieră internațională nu atât pentru că româna este o limbă fără circulație universală, ci pentru că personajele sale sunt toate negative, niciunul nu atrage! De meditat…

…Extraordinar materialul Marinei Constantinescu din ultimul număr al revistei “România literară”. Radiografie perfectă, în aqua-forte, a stării actuale din teatrul românesc. Intitulat “Ce se vede și ce nu se vede”, materialul remarcabilului om de teatru înseamnă un tulburător “S.O.S.”. Aș spune, nu doar pentru teatru, ceea ce amplifică tristețea. Am citit acest veritabil Manifest împotriva dezastrului ce ne așteaptă cu pixul alături, notând paragrafe care m-au zguduit, chiar dacă la unele gândesc de mult. Redau câteva…

În general, nu-i așa, cine mai are nevoie de profesioniști, de specialiști, de criterii? Și, oricum, comentariul critic este și el subminat mai întâi din interiorul breslei…

Este starea generală a unei societăți în derivă. Din toate punctele de vedere…

Tendința este cea spre uniformizare, încurajându-se accesul la șmecherii, la aroganță, incompetență și dispreț…

Alt fenomen “tare” este acela care aduce la mare rang spiritul unor găști…

Carierele se umflă peste noapte, tipi mai mult decât mediocri, destui cu pete din trecut sau cu dosare încărcate, prea puțin vizibili dincolo de propriile proiecții onirice, iau fața. Sînt peste tot. Impun cine și unde să monteze. Cine și unde să fie profesor, director, pun în circulație, la rândul lor, non sau pseudo-valori sufocând până la irespirabil atmosfera de creație, de formare, de lucru în sensul adevărat al cuvântului…

Repertoriul celor mai multe teatre, în frunte cu cele așa-zise mari, este jalnic…

Mă întreb ce este de făcut? Mai este oare ceva de făcut? Cum mai putem lupta și cu ce arme să apărăm arta de impostură?…

…Întrebări grave, vitale, pentru România anului 2010!

…Guvernul Boc 3 insistă să-și dea foc în văzut lumii! Vrea să-și salveze incompetența în serie de până acum -știu, în perioadă de criză!-, peticind marile găuri financiare cu anularea alocațiile pentru copii și taxe pe pensii, drepturile de autor și fast-food!?! Aceaste inepții cinice au stârnit un fluviu de nemulțumiri în țară. Speriat de foc, Emil Boc a arătat “cartonașul galben” ministrului de la Finanțe, Sebastian Vlădescu, și celui al Muncii, Mihai Șeitan, acuzați că vorbesc prea mult. Și, deloc în premieră, premierul a infirmat proiectele miniștrilor! E o lege dâmbovițeană, doar… Chipurile, s-a înțeles greșit, în 2010 nu se va umbla la pensii, nici la fast-food, nici la bla-bla, ci, poate, la anul! Cine să-i mai creadă?!… Cu gândul la cele 800 de milioane de euro fixate să fie scoase din pensii (cele mai multe ale unor nevoiași!), premierul Boc și președintele Băsescu uită de semnalul de alarmă pe care l-a tras, zilele trecute, Uniunea Europeană: îmbătrânirea populației este galopantă! “Criza pensionarilor” este un fenomen mult prea amplu, mi se pare, pentru Palatul Victoria. Unde, nu ar mai mira pe nimeni, dacă următoarea “idee salvatoare” va fi o taxă pe respirația fiecărui român! Taxe și pentru cei care respiră un aer civilizat, pe alte fuse orare, de ce nu!

…O discuție serioasă despre starea jenantă a dramaturgilor români contemporani s-a născut, de fapt, după conferința de presă a ultimului Festival Național de Teatru, din finalul lui octombrie trecut. Atunci, la sediul UNITER, Ion Caramitru, nu doar ctitor al Uniunii respective și director al Naționalului bucureștean, ci și un distins om de teatru, mi-a mărturisit că vrea să programeze o dezbatere a stării actuale a dramaturgiei autohtone contemporane. Semnalul l-a dat “Scrisoarea” prin care Ștefan Caraman, inițiatorul, și alți câțiva semnatari (dramaturgi ai prezentului românesc) încercau să atenționeze Parlamentul, dar și Ministerul Culturii despre condiția de “Cenușăreasă” a textului dramatic românesc autentic (care există, însă trebuie căutat, cum sublinia, mai zilele trecute, într-un excelent interviu din “Adevărul literar și artistic”, și remarcabilul regizor Alexander Hausvater!)…

…Pentru unii, prețioasa “Scrisoarea” a lui Ștefan Caraman, ca un ultim S.O.S. (“Salvați Sufletele Noastre”, în traducere!), dar și un meritat “cartonaș galben” arătat multor directori de teatru și regizori, însemna -citez, fără să dau nume, acum!- “O chestie comunistă”, “O prostie”! Ascultându-i, sincer m-am simțit mândru că am semnat acea Scrisoare!…

…Prostie era tăcerea vinovată de până acum a dramaturgilor români față de discriminarea lor în propria țară. “Scrisoarea” nu cerea altceva decât și jucarea dramaturgilor români (cu piese adevarăte, nu de mucava!), nu doar a celor străini, dintre care, fie vorba, unii sunt de duzină! Cum și în Franța există obligativiatea diriguitorilor teatrului din Hexagon de a monta dramaturgi autohtoni, așa-zisul argument al “chestiei comuniste” devine inutil!

…Săptămâna trecută, Ștefan Caraman mi-a trimis un mesaj-rază de speranță: “Ion Caramitru ne-a invitat la o dezbatere pe tema dramaturgiei contemporane, pentru miercuri 17 februarie, ora 11, la Teatrul Național, Sala 99″! Minunat, mi-am zis! Iată, în sfârșit, suntem băgați în seamă. Ba, le-am mărturisit distinșilor confrați Horia Gârbea și Doru Moțoc că este un Moment pe care nu avem voie să-l ratăm. Este nevoie de solidaritatea noastră de breaslă, acum, de claritatea și logica argumentelor, de fair-play și nu de orgolii mărunte.

…Peste două zile am primit și detalii despre întâlnirea de miercuri 17 februarie 2010, de la TNB. Evenimentul, intitulat “Piesa românească pe scenă-drepturi și obligații”(Sic!), urmează să fie deschis de lectura textului dramatic premiat la ultimul concurs de dramaturgie UNITER. Puteam crede, o clipă, în entuziasmul meu de moment, că-i vorba despre piesa câștigătoare la ediția din acest an a Concursului, care, se știe, își va anunța laureatul la finele lui…martie! Am citit, însă, titlul piesei (“Ziua perfectă”, de Antoaneta Zaharia) și am apreciat… autocritica UNITER-ului. Este textul premiat anul trecut (!?!), care, în sfârșit, se va bucura de o lectură. Vorbim, doar, despre dramaturgia națională contemporană!… Și, uite așa, obsesia mea că textele românești nu prea-s citite devine logică…

…Entuziasmul mi s-a mai temperat, când am înțeles că vom asista, în fond, la două Evenimente: lectura unei piese premiate și discuția de fond despre starea dramaturgiei române contemporane. Este, consider, un “coupe” nu prea fericit. Fiecare moment înseamnă un Eveniment, care necesită timp de discuții serioase și trebuie tratat ca atare, nu grăbit spre superficialitate prin combinarea cu altceva. E ca și cum un regizor ar încerca să prezinte în aceeași seară, în 2-3 ore, un “coupe” cu “O scrisoare pierdută” și “Rinocerii”, să zicem…

…Încerc, totuși, să-mi recapăt optimismul. Să cred că vor veni la acest Eveniment, cu sufletul deschis, fără prejudecăți și interese personale, mulți directori de teatru și regizori, că discuțiile nu vor fi formale, sub presiunea timpului, ci sincere, profunde, cu soluții viabile, nu cu “drepturi și obligații”, veche sintagmă sindicalistă…

Nu este timpul și cazul să căutăm vinovați, ci leacuri să ne vindecăm de nefiresc. Măcar în dramaturgie…

…Cei 86 de ani, în 20 de ediții, ai Olimpiadei de Iarnă au creat o superbă galerie de  Eroi și Legende. Care, sunt sigur, va continua. Chiar la această Gală de la Vancouver (12-28 februarie). Rasfoind Cartea cu povești a Olimpiadei Albe descoperim istorii fascinante…

…Astfel, întâiul campion olimpic de iarnă a fost americanul Charles Jewtraw, învingător, în 1924, la Chamonix, în proba de 500 m la patinaj viteză. Eroul ediției de debut, norvegianul Thorleif Haug, cu 4 medalii cucerite, dintre care 3 de aur!

…Aveau să urce în Legendă, cu câte 3 medalii de aur la aceeași ediție, în probele de schi alpin, austriacul Toni Sailer, la Cortina d’Ampezzo, în 1956, și francezul Jean Claude Killy, la Grenoble, în 1968. Îi putem adăuga în Galeria de aur a schiului și pe suedezul Ingemar Stenmark, cu două medalii de aur, în 1980, și pe italianul Alberto Tomba, cu “dubla” sa de aur de la Calgary, în ’88.

…Recordmanul medaliilor de aur este patinatorul american de viteză Eric Heiden, cel care, la Lake Placid, în 1980, a câștigat nu mai puțin de 5 medalii de aur! Tot la patinaj viteză, sovietica Lidia Skoblikova a izbutit în 1964, la Innsbruck, să colecționeze 4 medalii de aur! Olandezul zburător Ard Schenk, flancat de norvegianii Ivar Ballangrud și Hjalmar Andersen au zmuls și ei vitezei pe gheață câte 3 medalii de aur într-o ediție!

…Dincolo de viteza vântului, și Artă pe gheața care a zămislit adevărate Zeițe. Încântătoarea “Poveste de iarnă” (ca să ne amintim de Shakespeare, dar și de minunatul spectacol de anul trecut, al lui Alexander Hausvater, la Naționalul timișorean!) a început la Jocurile de iarnă cu norvegianca Sonia Henje, care a dominat primele 3 ediții la patinaj artistic.

Au mai vrăjit gheața olimpică alte două Zâne, americanca Peggy Fleming, la Grenoble, 1968, și “rdg-ista Katarina Witt, debutantă la Sarajevo (din păcate, aveam să aflăm, după ‘90, colaboratoare a poliției politice Stasi!?!). Apoteoza tuturor Olimpiadelor albe, în 1984, la Sarajevo, când, în acordurile “Boleroului” lui Ravel, la dans pe gheață, britanicii Jayne Torvill și Christopher Dean au primit de 12 ori nota maximă! Automat, atunci, ca și acum, omenirea își amintea de acel magic 10 al Nadiei, la Montreal!

…Francezii au celebrat întâiul campion olimpic abia în 1948, la St.Moritz, el fiind schiorul Henri Oreiller, cu două titluri în cont! Tot atunci, în Elveția, primul titlu olimpic la patinaj artistic pentru Canada, prin Barbara Ann Scott, dar și pentru SUA, prin Dick Button. Unicul aur olimpic pentru Spania l-a adus schiorul Fernandez Ochoa, care a câștigat slalomul de la Sapporo, în ’72. La aceeași ediție niponă, trei samurai au sechestrat podiumul la săriturile de la trambulina de 70 de metri.

…Surorile franceze Christine și Marielle Goitschel aveau să domine schiul alpin la Innsbruck, fiecare câștigând câte un aur și un argint, la slalom special și la cel uriaș! Tot la slalom, gemenii americani Phil și Steve Mahre au ocupat primele două locuri în 1984!

…Un record uluitor deține norvegianul Bjorn Dehlie, care, cu 3 medalii de aur la schi nordic, obținute la Nagano, în ’98, a devenit întâiul sportiv care a câștigat 12 medalii olimpice în întreaga carieră. Rămânem în Țara Soarelui Răsare, unde, în 1998, la Nagano, echipajele de bob-2 ale Canadei și Italiei n-au putut fi departajate după 4 manșe, ambele țări primind aurul!

…O italiancă, Deborah Compagnoni, este primul schior alpin care a reușit aurul la trei ediții consecutive!…  Un record deține și finlandezul Toni Nieminen, cel mai tânăr campion olimpic, la 16 ani, împliniți la Olimpiada de la Albertville, din ’92.

…Printre minunatele povești adevărate ale Olimpiadei hibernale citim că un american pe nume Eddie Eagan a cucerit aurul la bob, în 1932, după ce, cu 12 ani în urmă, la Anvers, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară s-a încununat campion la box!

Frumoasele noastre  Olimpiade, de iarnă, de vară, de Viață…