Etichetă: FRF

Cine-i Buratino cu San Marino?!

…Buratino e o păpușă haioasă din lemn, cu nasul mare, copia rusească a lui Tolstoi după celebrul Pinocchio italian. Nu la poveste vreau să mă refer, ci la realitatea fotbalistică românească, unde unii ar trebui să aibe nasurile uriașe, la cât mint…

…San Marino este cea mai slabă echipă de fotbal din Europa. Reprezentativa unui așa-zis stătuleț cu nici 30.000 de locuitori, care abia ar ocupa jumătate din Național Arena. Ce legătură există între Buratino și San Marino?…

…Câteva luni bune s-a făcut mare tam-tam că vom inaugura luxosul stadion Național Arena cu un meci de 5 stele, adversar fiindu-ne celebra Argentina, vândându-se pentru această partidă de elită aproape 40.000 de bilete. Numai că federalii din Buenos Aires ne-au lăsat, în ajun, deloc cavaleresc (au și ei Buratinii lor!), cu ochii-n soare și cu picioarele pe nisipurile mișcătoare, unde a ajuns de câțiva ani naționala noastră. Bun, nu-l mai vedem pe Messi, la București, deși starul s-a dovedit un mare gentleman, cerându-le diriguitorilor fotbalului argentinian să-și respecte cuvântul și să susțină partida amanetată. Și dacă nu-i Argentina, or găsi domnii de la FRF un adversar, măcar din grupa a 2-a valorică, pentru reprezentativa română de urna a 4-a! Așa era logic… Numai că oastea Nașului nu mai știe ce e logica, ea și-a pierdut timpul și ordinea cu distrugerea Craiovei și Timișoarei, ce o interesa, doar, imaginea României!… Și s-a ajuns la uzbeci, dar au întors și ei spatele unor zevzeci. Și, dacă tot a sunat Pițurcă goarna, adunându-și un ciudat lot reprezentativ, trebuia să i se găsească un partener de probă, pe măsura Franței, adversarul din prelininariile europene, din septembrie, pe Național Arena. Și, după lungi eforturi ale lui Mircea Sandu și trupei lui de Buratini, cu greu s-a obținut acceptul unei super-puteri. Una din turism! San Marino, echipă cu hotelieri, barmani și orice, mai puțin cu fotbaliști. Ultima bășcălie din fotbalul românesc, încă o cacealma a Nașului!…

…Acum am priceput mai bine de ce Pițurcă a selecționat jucători din B, de la Alba Iulia și Iași, doi de la „forța” Pandurii și tot așa, dar niciunul de la campioana Oțelul! Voia să-i deruteze pe anonimii sanmarinezi! Mai greu va fi cu profesioniștii francezi. Că nu va juca, doar, împotriva cocoșului galic cu Avramia, Năstăsie etc…

***

…Dincolo de bășcălia federală, generată de Buratinii prezentului, merită laude minunea Mediașului care, printr-un portar nu prea băgat în seamă, Pleșca, și un antrenor de top (ignorat și el de barosani!), matematicianul Pustai, a eliminat a 5-a echipă din Bundeliga, Mainz!…Cât despre calificarea lui Dinamo, învingătoare, tot joi seara, cu 2-1, în Croația, cu modesta Varadzin, mi se pare normală, ștergând rușinea din meciul tur, 2-2, la București, după ce câinii au condus cu 2-0 și au ratat un penalty! Victoria de aseară a fost cadoul echipei pentru Cornel Dinu, care, marți, a împlinit 63 de veri, din păcate într-o rezervă a Spitalului de Urgență, unde așteaptă o operație pe inimă. Sănătate, Cornele!

…Pe plan local, Gigi Becali tinde să facă din Steaua o selecționată națională, transferând tot ce se putea, de la Craiova și Timișoara, scoase la mezat de Buratinii fotbalului nostru. Iar, mai nou, politicul își vâră coada din nou în fotbalul românesc, ministrul Apărării rugându-se de Jiji să revină în Ghencea, după ce Steluța a mers cu cortul pe la Constanța, în week-end va juca la Ploiești, cu „U” Cluj. Ba a dat ordin de revenire în Ghencea și matelotul de la conducerea țării, ceea ce-i face pe mulți să privească afacerea lui Jiji ca un Buratino de tot râsul-plânsul… Și tot prietenul Generalului, ministrul Oprea, mai încearcă o lovitură de imagine pentru actuala Putere în cădere, căutând variante pentru a reânființa Universitatea Craiova. Nu m-ar mira ca, tipic românesc, mai bine zis dâmbovițean, călăul Craiovei, Mircea Sandu să fie maestrul de ceremonii al renașterii Craiovei sub bagheta politicienilor! Trăim, doar, în România anilor 2011!

Victoria lui Bute nu salvează România!

…Lucian Bute și-a apărat pentru a opta oară Centura cu diamante, la box profesionism, versiunea IBF. Întâia oară la București. „Mister KO” nu putea decât să-l lase la podea, cu un croșeu de stânga, la începutul rundului IV, pe francezul Mandy, semnând a 29-a victorie a sa la profesioniști din tot atâtea meciuri! Și a fericit o Românie întreagă. Cu lacrimi în ochi, sâmbătă noapte, marele campion -unul dintre cei mai serioși sportivi pe care i-am cunoscut în aproape cinci decenii de gazetărie- a mulțumit publicului (cam 10.000 de oameni, la Pavilionul Expo!), mărturisindu-și mândria că e român. Cu ani în urmă, la Polivalenta bucureșteană, Doroftei își păstra și el Centura de campion mondial și declara același lucru. Că e fericit că-i român și că a fericit milioane de români…

…Fericirea pe care a adus-o Lucian Bute poporului lui drag este o excepție în ultima vreme. Căci România traversează vremuri grele, sub neguri financiare și morale. Și organizarea Galei de la RomExpo, una de ținută, reprezintă o excepție. Semn că suntem în stare. Numai că aici a fost o miză în special politică. Guvernul acesta atât de hulit a căutat (și a obținut) ceva imagine din Gala „Campion pentru România”. Fapt pentru care, prin șefa Ministerului Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, a obținut vreo două milioane de euro pentru organizarea evenimentului. Din păcate, Dona Blonda a sărit rău calul cu „Frunza” ei brand de țară, afișând-o până la banalizare și iritare prin toate ungherele. Deloc întâmplător, deci, ca atât de controversata doamnă ministru să fie huiduită în sală, imediat după frumoasa victorie a lui Lucian Bute. Huiduieli care au venit în urma gafei făcută de Rudel Obreja, în momentul când l-a rugat pe Campion să-i mulțumească, din colțul ringului, lui Madam Blondel!?! Cea care, printre altele, a oferit invitații la Gală doar din partea partidului de guvernământ!?!

…Noaptea fericirii, prelungită și la Piața Universității (cu doar câteva sute, nu un public numeros cât credeam!), a însemnat drogul moral pe care spaortul românesc l-a oferit de atâtea ori unui popor sub vremuri grele. Fotbalul de pe vremea Generației lui Hagi (prezent la gala de sâmbătă noapte!) și, acum, boxul au reușit acest panaceu de o zi-două-trei în ultimele două decenii. La ora aceasta, însă, sportul românesc este în ton cu societatea care-l găzduiește…

***

…Fotbalul românesc –ca să argumentez- a devenit o mizeră tarabă, unde-n văzul lumii, se vinde şi se cumpără pe rupte, se strigă, se înjură şi se loveşte pe sub centură, se minte penal cu zâmbetul pe buze, se anulează criteriul valorii, preţul muncii oneste, circulă-n voie vagoane (nu valize!) de bani negri, licenţe măsluite, răzbunări, cioace de mahala. Cuvintele şpagă, mită, furt, ca şi injuriile, au devenit un tic verbal pe micul ecran şi pe marea tarabă a fotbalului românesc, aflat în cădere liberă de ceva vreme (la ultima strigare, parcă, locul 57 în lume!?!). O tarabă de iarmaroc la margine de lume, născută de orgoliile, goana de îmbogăţire fără măsură și setea de răzbunare ale conducătorilor de toate genurile (cluburi, FRF, LPF), dar şi a câtorva ziariști decişi, în numele ratingului-bumerang, să răscolească zilnic mocirle urât mirositoare. Mai contribuie la patronarea acestui „bâlci al deşertăciunilor” atât imobilismul ciudat, cât și somnolenţa organelor de drept. Semn că samsarii, bişniţarii, buticarii, panglicarii nu se mai tem demult, căci prinşi, nu o dată, cu mâţa de milioane-n sac, se jură că nu fură serioşi, că glumiră (G.Becali, M. Sandu, Dragomir etc.), ei sunt, cum nu ştiţi?!, in corpore, profesori de etică, iar dacă fiecare strigă „Hoţii!” (aşa, în loc de bună-ziua!) despre ceilalţi, este doar „o chestie necesară ca fotbalul să se vândă mai bine”, cum declară cu cinism (şi infantilism?), zilele trecute, Don Corleone, bossul de la Ligă, aflat în corzi.

La FRF și LPF, azi se spune una, mâine alta, joi se trage la sorți programul campionatului, vineri Mircea Sandu cere altă programare, sâmbătă se revine la cea inițială, duminică, oare, ce va mai fi?! Haosul este total, ranchiuna fără perdea, prăpastia fără salvare…

…Experiența BAC-ului de săptămâna trecută, cu rezultatele catastrofale, cele mai slabe din ultimele două decenii, reprezintă cel mai bine starea de fapt a României de astăzi. Pe care, din nefericire, nu o poate salva excepția Lucian Bute, care ne-a oferit această noapte a visului cu ochii deschiși, ca să uităm pentru câteva ore de mizeria din jur. Politică, materială, morală…

P.S. La sonora Gala Bute, ProTv, care a avut șansa să transmită evenimentul, putea să găsească un nume din boxul românesc pentru comentarea meciului. Iar dacă ne-a aiurit cu ora 20:30 (care, „main event” a inceput la 23:15!), cel puțin putea să ne scutească de prezența diletantului Lipovan (în suferință cu accentul și logica limbii române!) într-o „uvertură” extrem de lungă și plictisitoare.

Să forțeze Mutu demiterea lui Răzvan?

…Apele sunt foarte tulburi în fotbalul românesc, în pofida „nemaipomenitei” victorii a Naționalei împotriva liliputanilor amatori din Luxemburg. La ora aceasta, se fac și se desfac cărți grele. Miza era de multă vreme anticipată: demiterea lui Răzvan Lucescu. Federalii și lepefiștii sunt sub de mult timp presiune și nu par să-l mai poată apăra pe fiul lui Il Luce. Și încearcă toate căile. În jocul acesta din culise, un pion otrăvit pare a fi chiar Mutu…

…După rușinoasa înfrângere din Bosnia, la care a fost și el coautor, Mutu a facut pe surdomutul, neauzind nimic și nescoțând un diftong critic. Imediat după ce a marcat două goluri în poarta iocburghezilor (vorbim despre fotbal, firește, nu despre nivelul de trai al luxemburghezilor!), mutul de ieri a tunat și fulgerat: „Suporterii au tot dreptul să ne conteste sau să ceară demisia”. Suporterii se comportaseră la fel și după rușinea de la Zenica, despre care nemulțumitul de azi s-a făcut că plouă! A încercat să se pună bine cu suporterii (pe care juniorul Lucescu îi acuzase în ajunul jocului de la Piatra Neamț de lipsă de patriotism!), cam sătui și de năzbâtiile unuia dintre fiii risipitori ai fotbalului nostru, după care tăcutul de la Zenica a dat un șah fățiș la selecționer: „La Zenica, n-am avut niciun sistem, n-am făcut decât să ne apărăm!Normal că îmi convine jocul ofensiv. E important să am și eu mingi bune, în Bosnia n-am avut niciuna”. Sigur că Mutu avea dreptate. Presa, ultimul dușman al lui Lucescu-junior, a scris imediat după eșecul istoric cu bosniacii că nu jucăm nimic. Problema care se naște, acum, este de ce n-a ridicat Mutu vocea la Zenica? Chiar dacă la pauză conduceam, jocul fusese mizerabil, fără sistem și fără dirijor. Dar, măcar după ce bosniacii au egalat, de ce nu s-a dus „Number 1” din naționala noastră la junele de pe bancă depășit de evenimente să-l trezească, încercând să se opună unui eșec dureros?

…Dat afară de la Națională, de Răzvan Lucescu, după un catastrofal 0-5, la Belgrad, nu pentru figurația din teren, ci pentru părăsirea echipei fără să anunțe pe cineva, Mutu s-a întors printre „tricolori”, primăvara aceasta, destul de spășit. N-a făcut nimic deosebit la Zenica, dar de cum i-au ieșit pasiențele, cele două goluri „salvatoare” (Sic!) cu selecționata breslașilor din Luxemburg, „decarul” nostru l-a atacat la baionetă pe junele selecționer, care-i întinsese mâna, firește interesat. Aici poate fi vorba de două variante: fie Mutu n-a uitat pedeapsa lui Răzvan, fie i-a șoptit o voce (sau mai multe?!) din culise: „Acum e momentul să-l facem KO!”. Pare-se că, marți trei ceasuri negre, la petrecerea dată de Papa Jean (Pădureanu) de ziua lui, s-au aruncat zarurile. Adică, la 7 aprilie, în Comitetul Executiv al FRF, juniorul va fi demis. Știa el Mutu de ce-a prins glas, devenind din surdomutul de la Zenica, un tenor de temut, mai ales că un ziar lipsit de măsură l-a numit, negru pe alb (sau invers!), „Eroul de la Piatra Neamț”. Pseudo-eroii ne omoară, azi, pe noi, românii!…

Mondialul African. La FRF, Franceza fără profesor!

…Multă lume chitită pe Mondialul vuvuzelelor n-a vorbit în ultimele trei zile decât despre două subiecte: blatul şi „cocoşul galic”. Blatul, în cea mai pură accepţie a „meciurilor strategice” din Liga lu’ Mitică, nu s-a mai produs, spre neşansa celor care am pariat X la meciul Mexic-Uruguay. Spre lauda lor, aztecii şi celeştii s-au ţinut de fotbal, nu de miticisme sau de „regii”, făcând să roşească, şi peste decenii, nume grele din istoria turneelor finale. Chiar mă întrebam, aseară, cum se simt, oare, acum, nemţii şi austriecii, pentru golăneala aceea de la Espana ’82, când, prin non-combatul celor din Ţara Valsului (a fost cât trebuia, 1-0 pentru germani!), la egalitatea perfectă de puncte (4), au ieşit din cursa grupelor „Vulpile Deşertului”. Care Algeria, cu o echipă superbă, a dat de pământ cu panzerele, 2-1 (0-0), la Gijon, unde două stele, Madjer şi Beloumi, nu doar că au marcat golurile unei victorii istorice, la debutul algerienilor într-un Mondial, însă au făcut şi încântător spectacol. Din fericire, acum, în Ziua a 12-a a turneului din Ţara Curcubeului African, pe tărâmul lui Jabulani (fecire, în limba zulu!) a fost un lăudabil Anti-blat (n-am spus Anti-Blatter!), ceea ce trebuie să dea multora de gândit (dacă, astăzi, mai are timp cineva şi de aşa ceva!). În lume şi prin lumea noastră bolnavă de-acasă…

…Celălalt subiect, „cocoşul galic” (mai bine zis „Cocoşatul galic”!), un veritabil cocoşel şchiop, venit jumulit gata la capătul Africii să facă figuraţie şi greve, nu să joace fotbal. Marea, aroganta Franţa, campioana lumii în ’98 (e drept, acasă, la Paris) şi finalista ultimei ediţii, în 2006, a terminat grupa pe brânci, în înjurături, coate şi genunchi, cu un singur punct, dar cu 1001 de dezamăgiri şi acuzaţii. Ca şi la Mondialul asiatic, de unde a plecat rapid, tot din Grupa A, tot numai cu o remiză albă, ca şi acum, cu Uruguay, semn că Henry şi Ribery au alergie geografică…

„Cântăreaţa cheală”, „Cocoşatul de la Notre Dame”, „Mizerabilii”, a ţipat sonor presa, ziarişti din lumea-ntreagă probându-şi cultura la această „Înmormântare pe teren accidentat”, cum ar fi zis regretatul Teodor Mazilu, nu doar dramaturg de elită, dar şi titular de spumoasă cronică sportivă. „Franţa a fost Metalurgistul Cugir”, parcă-l aud pe regretatul Nea Mache, alias Eftimie Ionescu, ironizîndu-i inegalabil pe impostori şi trişori. Căci, sincer, ce altceva au fost Domenech şi ai lui (şi mă refer, în primul rând, la FFF, federaţia lor, însă şi la „FF”-ul jucătorilor, nume grele la „fără frecvenţă”!)?

…Zic, însă, să nu ne bucurăm de „capra” vecinului nostru tradiţional de preliminarii, mondiale şi europene, şi nu doar că, la început de octombrie, timonierul „cocoşelului neascultător” de Domenech va fi Laurent Blanc, coach inteligent şi avid de performanţe. Chiar susţin că decăderea Imperiului Francez (în fotbal, biensur!) poate fi ultima noastră şansă, în ceasul… 2012, 2016, 2020. Nu de alta, însă noi suntem şi mai jos decât „cocoşul galic”, noi, cei care uimeam lumea la World Cup ’94, ba am oferit spectacol, în ’98, şi la Coupe du Monde, în Hexagon, Noi nici n-am mai ajuns pe la vreun Mondial! „Lecţia franceză” de la acest turneu african trebuie să reprezinte bibliografia de urgenţă a diriguitorilor fotbalului românesc. La FRF şi în biroul junelui selecţioner Răzvan Lucescu! Acum, însă, nu ne mai poate învăţa nimeni, nimic. Acum, trebuie să studiem intensiv „Franceza fără profesor”!

*O variantă a acestui material a apărut şi pe blogul sportvox.ro.

Emeric Ienei – 73

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa „7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

  • La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
  • A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
  • Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
  • Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
  • A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

  • Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
  • Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
  • La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
  • A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în „optimi”, cea mai bună performanță al „tricolorilor” de până atunci…
  • În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
  • Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
  • A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!

„Nașul”, finul unui sistem compromis

…Alegeri federale fără miză, astăzi, la Federația de fotbal. Mircea Sandu a fost reales, cum se aștepta mai toată lumea. La o primă vedere, scorul votării sună a victorie la scor: 192-67, în confruntarea cu temerarul Constantin Iacov! La o privire mai atentă, însă, acest scor (sub acel 187-102 al „Nașului” în fața lui Gică Popescu, acum 4 ani!) invită la analize de fond.. Chiar dacă, imediat după succes, Mircea Sandu a fost sunat și felicitat de Platini și Blatter-bla-bla, vorba cuiva…

…N-au fost 67 de voturi (mult peste cât estimau specialiștii, nihiliștii!) pentru Iacov, ci împotriva „Nașului”. Și, în special, au fost 67 de voci curajoase care se încăpățânează să creadă în necesara schimbare. 67 de oameni care, în pofida „lanțului slăbiciunilor” ce conduce Federația, au visat. Dacă în cursă ar fi fost Gică Popescu, atunci, cu siguranță s-ar fi putut produce minunea! Probabil că, abia acum, „Baciul’ înțelege exact răul făcut fotbalului românesc de neprezentarea sa la duel.

…Mircea Sandu a venit la putere printr-un „puci”, atunci, în 9 august ’90, când l-a debarcat pe Mircea Pascu, ales cu câteva luni înainte președinte. Atunci, „Nașul” a fost ales șeful unui sistem compromis, dacă nu ticăloșit, cum mi-a scris un cititor. Spuneam și astăzi, la prânz, în emisiunea de la Telesport, alături de George Stanca: „Mircea Sandu a susținut, a dezvoltat acest sistem compromis, iar acum a devenit sclavul său”. Acesta este „nodul gordian”. Oricât ar dori Mircea Sandu, om capabil, să schimbe ceva, nu-l mai lasă ciracii, oamenii veniți din vechiul sistem comunist, securist, îmbătrâniți în imobilism, în șmecherii, în filozofia de gașcă. „Nașul” este finul lor, acum. Al lui Mitică Dragomir, fără de care nu rezista două decenii ca șef al FRF-ului, al lui Jean Pădureanu, care declara nonșalant înaintea numărării voturilor „zarurile s-au aruncat cu ani mulți în urmă”, al soldățelului Adalbert Kassai, al lui Vasile Avram, ex-„capul” arbitrilor (ales, tot azi, vicepreședinte FRF, în turnirul cu doi oameni serioși, Patrițiu Abrudan și Octavian Goga! De fluierași va răspunde, de mâine, Ioan Igna!), al cohortei de bișnițari de la județe, din „C” și „B”, marea masă cu drept de vot…

…Mircea Sandu a declarat imediat după alegerile câștigate lejer că se gândește la „continuitate”! E foarte grav! Pentru că fotbalul românesc (ca întregul nostru sport, de altfel!) este demult în cădere liberă. Iar „Nașul” nu se gândește să schimbe ceva. Vai, învingătorilor de astăzi! Am spus special „învingătorii”, pentru că, în acest 25 ianuarie 2010, au triumfat toți susținătorii unui sistem putred…

…Învinsul, Constantin Iacov, vorbea despre „lucruri necurate”, petrecute aseară, când „echipa de zgomote” a Sistemului i-au amenințat sugestiv pe mulți dintre cei care se pronunțaseră pentru Schimbare. Ba, a mai zis Iacov, că, dacă alegerile aveau loc pe 25 aprilie, cum s-au planificat inițial, ar fi învins; că n-a fost lăsat decât 5 (cinci) minute să-și expună Programul, că votul n-a fost deloc secret, iar unii dintre potențialii adversari ai „Nașului”(pe care îl consideră un „dictator”!) n-au fost lăsați în sală, pe diferite motive! Mizilicuri!… Nu de alta, dar îl aud și acum pe Gigi Becali, declarând la Telesport, înaintea validării alegerilor: „Mircea Sandu n-a dat drumul la motoare. Nu era cazul!”. Scurt și…definitoriu!

…România a avut, în cei 20 de ani de așa-zisă democrație, trei președinți de stat: Iliescu, Constantinescu, Băsescu. „Escu”, cum ar zice Tudor Mușatescu!… În fotbal, avem un singur nume: Sandu! Care vrea să conducă fotbalul românesc încă 8 (opt) ani! Dacă va fi sănătos (și îi doresc din toată inima „Sănătate maximă!”, că are nevoie de ea, după dubla operație, la colon și ficat!), „Nașul” va trebui, va fi obligat să conducă Sistemul căruia nu i s-a opus. Degeaba strigă Iacov: „Mircea Sandu este un om bolnav, trebuie să se retragă!”… Trăim, doar, în țara corupției absolute, a bișnițarilor, a „haitelor”, de ce ar face fotbalul excepție?!

…Cele două decenii de domnie a „Nașului” nu sunt singulare. Boss-ul fotbalului spaniol, Angel Maria Villar, a fost uns în funcție în 1988! A mai existat un exemplu: șeful fotbalului maghiar, ales în 1986! Numai că ungurul a decis, anul trecut, că e timpul Schimbării și și-a dat demisia! După ce propusese revitalizarea centrelor de copii și juniori. La noi, din păcate, nu se revitalizează nimic… Până și chiolhanurile federale sunt tot cele vechi…

Trăiască originala noastră Continuitate la vale!

Bye, Bye, Schimbare!

În fotbalul nostru, nu va fi „lovitură de palat”!

…Sincer să fiu, după mizerabila campanie electorală pentru șefia de la Cotroceni, mă așteptam ca și în cursa pentru Casa Fotbalului să fie la fel. Din fericire, fotbalul a învins politica, măcar sub acest aspect. Sigur, au existat și aici acuzații: „Mircea Sandu a distrus fotbalul românesc!”, „El și Dragomir sunt cancerul fotbalului nostru!”, a strigat candidatul Constantin Iacov pe mai toate posturile TV și în ziare. „E un neica-nimeni, Iacov ăsta! După alegeri, îl voi lua în echipa mea la Federație. Ca portar!”, a venit replica „Nașului”, dată de sus. Oricum, nu s-a ajuns la injurii, la cuvinte de ocară. Se spune, însă, că lupta nu există decât teoretic, de dragul…democrației, din moment ce s-au luat toate măsurile din partea eternului nostru „Naș” federal, care are 20 de ani de domnie și mai vrea încă opt, dacă nu cumva să devină nemuritor!…

…Luni 25 ianuarie, mai mult ca sigur, se va vota cum s-a stabilit: Mircea Sandu reales la al fotbalului Congres! Va fi un duel, practic, inegal. Căci, în cursă n-a mai rămas decât Constantin Iacov, cu iluziile sale, dar, în opinia mea, fără șanse. Acum ne dăm seama de marea greșeală pe care a comis-o Gică Popescu, în momentul când a refuzat să candideze, motivând gestul său ca „un protest față de ce întâmplă la ora aceasta în fotbalul românesc”! Fostul căpitan al Barcelonei și al Naționalei nu știe, se vede, că protestele nu mai sperie pe nimeni, nu mai înseamnă nimic în România de astăzi. Am spus imediat după abandonul anunțat de Gică Popescu, în conferință de presă, că rolul lui nu era să protesteze, ci să se bată, cu șansele lui, cu „Nașul”. Protestul lui adevărat ar fi însemnat înfruntarea Caracatiței federale. Așa, însă, vom asculta același refren: „E la fel ca înainte”. Adică, rău…

…Schimbarea se tot amână în fotbalul românesc. Fără a fi nihilist, contestând meritele lui Mircea Sandu (câte sunt, și sunt!), sunt nevoit să constat că sistemul fotbalului nostru este îmbătrânit, dacă nu senilizat în rele. În jumătăți de măsură, nepotism, spirit de gașcă, de haite (vorba remarcabilului scriitor Viorel Cacoveanu), unica lege fiind cea a bunului-plac și a profitului personal imediat. În ajun de alegeri, s-au descoperit nereguli juridice grave, comise de trupa federală, la comanda „Nașului”. Cu Gică Popescu în cursă, înțelegem, acum, și mai mult, că ar fi existat o șansă de schimbare. Cu Iacov, nu există decât varianta miracolului…

…Unul dintre visătorii care anunțau că-l vor înfrunta și învinge pe Mircea Sandu (a mai făcut puțin tam-tam și ex-atacantul Sorin Răducanu, în ultima vreme mai mult ospătar prin Spania), fostul internațional Octavian Popescu, ajuns la 72 de ani (în tinerețe, mijlocașul inteligent de la „U” Cluj, Dinamo și Rapid, apoi antrenor al lotului olimpic, fugit în Germania), Tavi Popescu, spuneam, declara energic, înainte de abandon, că se va înscrie în cursa pentru preșidenția FRF pentru a face „o Revoluție în fotbalul românesc”! Retras în vila lui liniștită de la Breaza, juristul uitase că, la noi, au reușit doar „loviturile de palat”. Iar la Palatul Fotbalului Românesc, veghează foarte atentă garda celor care nu vor schimbarea ce i-ar arunca imediat în afara sistemului putred! În timp ce „opoziția” nu pare să prea existe…

…Alegerile pentru șefia FRF par că s-au încheiat în momentul în care Gică Popescu a anunțat că nu va candida! Fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu, unul dintre marii adversari al „Nașului” (alaturi de Marian Iancu-Timișoara, Adrian Mititelu-Craiova și, mai nou, Marin Condescu-Tg.Jiu!) declara, mai zilele trecute, că Mircea Sandu ar fi vrut să renunțe la conducerea FRF, însă nu a fost lăsat de anumite „jocuri de culise”! Să fi cunoscut Gică Popescu un asemenea scenariu?

… Nu s-a schimbat garda la Cotroceni! Nu se va schimba nici la Casa Fotbalului, luni, mă încumet să afirm, astăzi, sâmbătă 23 ianuarie…

Țara unde nu se schimbă nimic!

…Este oficial! Gică Popescu nu va candida la funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, în alegerile din 25 ianuarie! Și-a anunțat decizia, astăzi, la prânz, sub forma unui Protest.

…Protestul său pentru „mârșăvia de a devansa alegerile cu 4 luni”! Protestul pentru „tot ce se întâmplă la conducerea FRF-ului.”. Protestul său față de „conducerea total greșită a Federației în cei 20 de ani de domnie a lui Mircea Sandu”.

…Refuzul lui Gică Popescu de a duela din nou cu „Nașul” (acum 5 ani scorul i-a fost defavorabil: 102-187 voturi!) era previzibil de două zile. De când Mitică Dragomir, șeful Ligii, i-a transmis prin presă „Baciului” că „Dacă n-ar candida ar fi băiat deștept!”. Era un mesaj foarte clar. Dincolo de cele numai 4 (patru) echipe (din 18) din Liga I care i-au anunțat sprijinul (Timișoara, Pandurii Tg.Jiu, Craiova și Ceahlăul Piatra Neamț; Oțelul și Alba Iulia nu se deciseseră până azi!). Ceea ce, se pare, a fost receptat cum se cuvine de Gică Popescu. Motivația lui este logică: „Este imposibil să bat țara în două săptămâni și să conving lumea de proiectul meu. Eu vreau voturi muncite, nu obținute în subteran, cu câte 2.000 de euro cât le dă Mircea Sandu unora!”. Asta, în timp ce „Nașul” anunță cu vădită aroganță „În 2018 renunț la funcția de președinte!”. Și, uite așa, Ceaușescu revine în discuții…

…În acest context, Protestul lui Gică Popescu îmi apare ca amestec de luciditate și lehamite de tot ce se întâmplă „într-un fotbal intern în colaps”. Ca acceptarea neschimbării. Cunoscând sistemul ticăloșit al fotbalului nostru, fostul căpitan al Naționalei și al Barcelonei dă de înțeles că încă nu i se poate opune. Că nu vrea să fei un fel de Don Quijote, mai ales că afacerile cu casele îi merg strălucit! Preferă să rămână imobil(iar)!…

…Acuzând acest sistem putred din (sau și din!) fotbalul românesc, Gică Popescu uită că el nu poate fi schimbat decât de oameni. Iar el, reprezentant strălucit al „Generației de aur”, era singurul în măsură să se bată nu doar cu Mircea Sandu, ci și cu toți cei îmbătrâniți în rele. În imobilism. În compromisuri. Iar proiectul anunțat, cu oameni integri ai „Generației de aur” (Hagi, Dan Petrescu, Balint, Belodedici) se mai amână alți 4 ani. Culmea ironiei este că proiectul lui Gică Popescu este – după cum a declarat în conferința de presă – același de la ultimele alegeri. Pentru că „de atunci, nu s-a schimbat nimic!”…

…România pare să fie țara unde nu se schimbă nimic. Nici în politică, nici în sport. Suntem condamnați la neschimbare! Vai de noi…

Asaltul tupeiștilor asupra bunului simț

…Zvonul, aprobat în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, luni, la prânz, și cotestat, câteva ore mai târziu, de președintele forului autohton, aflat pe un pat de spital în Franța, la Nisa, face în continuare valuri. Diminuarea salariilor jucătorilor nu mai e o glumă, un moft, ci un efect logic al crizei financiare profunde ce a lovit nu doar România. Așa se face, spre un exemplu, că Rapid a jucat multe partide din toamnă pe zâmbete, de amorul fotbalului, că Dinamo anunță pentru 2010 un buget la o treime față de anul care se duce, că la Craiova nu prea mai sunt bani, că în Ghencea s-au redus destule salarii. E criză, nu doar valorică!

…Spre lauda lor, unii fotbaliști din mediocrul areal autohton au înțeles situația și au acceptat, firește fără zâmbet pe buze, să li se diminueze salariile. Cu 20%, 30%… Printre ei, Claudiu Niculescu, Marius Niculae și Florin Bratu de la Dinamo, Clau-gol având o replică absolute remarcabilă: „Cum să mai vină Moș Crăciun, la Dinamo, când am avut un sezon atât de slab?!”… Numai că o asemenea maturitate în evaluarea momentului (criza financiară și cea de rezultate a „câinilor roșii”) a fost imediat taxată de colegii de vestiar, gata să-i acuze cu vorbe necugetare. Sigur, când se umblă la buzunar, nimănui nu-i face plăcere. Aici, însă, principalii vinovați nu sunt figuranții din ultima toamnă din „Groapă”, ci conducerea de club! Acei șefi (când Borcea, când Badea, când Turcu!) care au tot anunțat sancțiuni drastice pentru abaterile de la programul unui sportiv de performanță, ca, peste noapte să-și anulat decizia întemeiată. Ceea ce a dat apă la moară chefliilor, Tamaș, Pulhac și Adrian Cristea fiind remarcați mai mult prin night club-uri decât în jocul unei echipe care în fiecare an vrea Cupa și campionatul (cum altfel?). Și cum mai vine chiar președintele Federației și cheamă jucătorii la grevă, la părăsirea antrenamentelor (!?!), ba le mai și plânge de milă cu lacrimi electorale de crocodile, cum să mai înțeleagă Tamaș, Pulhac, Cristea și atâția alți petrecăreți că ei sunt plătiți să joace, să facă performanță, nu doar să se echipeze pentru apariții jalnice pe terenul de fotbal și recorduri la „fitze” nocturne?!

…Asaltul de iarnă al tupeiștilor care au uitat să mai fie fotbaliști este efectul absolut logic al mentalității ce guvernează conducerea sportului-rege la noi, de la cluburi la Ligă și Federație. Cu toții trebuie să studieze atent „fenomenul Urziceni”! Seriosul antrenor Dan Petrescu n-a făcut o clipă rabat de la disciplina spartană fără de care, astăzi, nu mai poate exista sport de performanță. La noi, cu excepțiile de rigoare, plezirism, cât cuprinde! În teren, dar, mai ales, acolo, sus, în lojile celor care se numesc patroni de echipe. Din nefericire, mulți dintre ei nu sunt decât demolatori de legende…

Pretențiile astrale ale pigmeilor

…Forfotă mare în culisele fotbalului românesc și pe final de an. Chiar dacă se află într-un spital din Nisa, unde a suportat două grele operații, la colon și la ficat (să-i dea Dumnezeu sănătate!), președintele FRF, Mircea Sandu, alias „Nașu'”, este foarte activ. A devansat ziua alegerilor pentru noul (vechiul?) președinte federal, din 10 aprilie la… 25 ianuarie 2010! Pretextul? Noua (nu tot vechea?) echipă federală să aibe timp pentru a pregăti ca lumea preliminariile Naționalei în vederea Europenelor din 2012! Asta, dacă vreți, sună clar a o recunoaștere publică a rateului pe care „echipa de la FRF” l-a dat cu ultimele trei Mondiale, pierdute consecutiv, bașca Euro 2004! Adevărata cauză a acestei „lovituri” de maestru o reprezintă, însă, reducerea timpului afectat campaniei electorale a rivalilor „Nașului”, Constantin Iacov (declarat) și, mai ales, Gică Popescu (va anunța dacă va candida de Sfântul Ion, pe 7 ianuarie).

…N-a fost, însă, singurul „as” din strategia „Nașului”. Cum el era internat, suplinitorul legal în cazuri extreme, vicepreședintele Ligii, Mitică Dragomir, alias Corleone (cum altfel, lângă un Goodfather?!), a condus Comitetul Exectuiv, de luni 21 decembrie, spre o decizie în stare să irite multă lume: reducerea unilaterală a salariilor tuturor jucătorilor de fotbal din România cu până la 50%! Propunere susținută și de cluburi care susțin că le-a lovit serios criza (Dinamo și Steaua). Atât a trebuit, să vină vorba de bani, că toată lumea fotbalului autohton, ajuns de râsul Europei, a luat foc. „Nu se poate”, „Nu-i legal”, „Nu există temei juridic”. Ba, mai mult, de pe patul de spital din Nisa, „Nașu’ ” a sărit și el ca ars în apărarea jucătorilor și, implicit, a conducătorilor (ei vor vota pe 25 ianuarie!) care știu cum să jongleze conturile: „Dacă aș fi jucător, aș intra în grevă în secunda unu. Aș ieși din teren!”, a tunat, cabotin, președintele suferind, alimentând, în fond, mediocritatea în care se scaldă fotbalul autohton.

…Toți cei care sar acum în apărarea salariilor jucătorilor, de la șeful sindicatelor fotbaliștilor la președintele FRF, uită cu bună știință „electorală” că sumele încasate de figuranții de pe prima noastră scenă sunt EXAGERAT de mari, având în vedere lipsa de rezultate! Iar primii vinovați sunt patronii de club care, în orgoliul lor nemăsurat, au instaurat prime aberante pentru jocuri de doi bani găuriți. Când patru echipe din patru (CFR Cluj-liderul de toamnă, Steaua, Timișoara și Dinamo!) au eșuat lamentabil în Europa League, ratând primăvara continentală, când Naționala va sta tot în fața televizorului să privească un turneu final (n-a mai ajuns la așa ceva de la Euro 2000!), jucătorii și „echipa de zgomote” din jurul lor vor salarii internaționale! (Care, din cauza crizei, și ele s-au diminuat, printre excepții figurând Barcelona și Real Madrid). Poate că ar fi timpul să se acorde interes și performanței în acest „stat în stat” care se vrea fotbalul românesc! Nu ai rezultate, nu câștigi! Faci performanță, te umpli de bani, cum este cazul Unirii Urziceni, care, pentru locul 3 din grupa de Liga Campionilor (cu acces la primăvara europeană) a încasat de la UEFA nu mai puțin de… 9,5 milioane de euro! Fotbalului nostru în comă profundă îi trebuie clauze precise, nu…șmecherii de campanie electorală. Nu de alta, dar la cum se joacă fotbal în Liga lui Mitică, mulți dintre jucători ar trebui să aducă bani de acasă!