…Este oficial! Gică Popescu nu va candida la funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, în alegerile din 25 ianuarie! Și-a anunțat decizia, astăzi, la prânz, sub forma unui Protest.
…Protestul său pentru „mârșăvia de a devansa alegerile cu 4 luni”! Protestul pentru „tot ce se întâmplă la conducerea FRF-ului.”. Protestul său față de „conducerea total greșită a Federației în cei 20 de ani de domnie a lui Mircea Sandu”.
…Refuzul lui Gică Popescu de a duela din nou cu „Nașul” (acum 5 ani scorul i-a fost defavorabil: 102-187 voturi!) era previzibil de două zile. De când Mitică Dragomir, șeful Ligii, i-a transmis prin presă „Baciului” că „Dacă n-ar candida ar fi băiat deștept!”. Era un mesaj foarte clar. Dincolo de cele numai 4 (patru) echipe (din 18) din Liga I care i-au anunțat sprijinul (Timișoara, Pandurii Tg.Jiu, Craiova și Ceahlăul Piatra Neamț; Oțelul și Alba Iulia nu se deciseseră până azi!). Ceea ce, se pare, a fost receptat cum se cuvine de Gică Popescu. Motivația lui este logică: „Este imposibil să bat țara în două săptămâni și să conving lumea de proiectul meu. Eu vreau voturi muncite, nu obținute în subteran, cu câte 2.000 de euro cât le dă Mircea Sandu unora!”. Asta, în timp ce „Nașul” anunță cu vădită aroganță „În 2018 renunț la funcția de președinte!”. Și, uite așa, Ceaușescu revine în discuții…
…În acest context, Protestul lui Gică Popescu îmi apare ca amestec de luciditate și lehamite de tot ce se întâmplă „într-un fotbal intern în colaps”. Ca acceptarea neschimbării. Cunoscând sistemul ticăloșit al fotbalului nostru, fostul căpitan al Naționalei și al Barcelonei dă de înțeles că încă nu i se poate opune. Că nu vrea să fei un fel de Don Quijote, mai ales că afacerile cu casele îi merg strălucit! Preferă să rămână imobil(iar)!…
…Acuzând acest sistem putred din (sau și din!) fotbalul românesc, Gică Popescu uită că el nu poate fi schimbat decât de oameni. Iar el, reprezentant strălucit al „Generației de aur”, era singurul în măsură să se bată nu doar cu Mircea Sandu, ci și cu toți cei îmbătrâniți în rele. În imobilism. În compromisuri. Iar proiectul anunțat, cu oameni integri ai „Generației de aur” (Hagi, Dan Petrescu, Balint, Belodedici) se mai amână alți 4 ani. Culmea ironiei este că proiectul lui Gică Popescu este – după cum a declarat în conferința de presă – același de la ultimele alegeri. Pentru că „de atunci, nu s-a schimbat nimic!”…
…România pare să fie țara unde nu se schimbă nimic. Nici în politică, nici în sport. Suntem condamnați la neschimbare! Vai de noi…
Am retinut un amanunt: doar 4 echipe erau de partea lui Gica Popescu! Alte 2 s-au abtinut. Deci, 12 impotriva! Intre potrivnicii schimbarii-TOTI cei mari (exceptia este Timisoara lui Iancu, in razboi declarat cu M.Sandu). Concluzia: 1)e jaf mare, acolo, sus! 2) Timisoara nu va putea lua campionatul, iar Pandurii vor retrograda! Traim in Romania anului 2010!
Trebuie sa recunoastem ca in situatia actuala, extrem de complicata, hotararea lui Gica Popescu este una logica. M.Sandu cu toata antipatia pe care o aduce multora(inclusiv subsemnatului), prin pozitia privilegiata la UEFA si prin posibilitatea de a accede acolo la o functie cu adevarat f. importanta cea de Vicepresedinte, este cel care in actuala criza de performanta si bani a fotbalului romanesc sa poata efectiv realiza ceva. Oferta „Nasului” este desigur toxica si consolidarea camarilei sale pe termen lung este ceva cu adevarat periculos. Dar camasa e mai aproape de corp decat haina, asa ca trebuie sa-l acceptam ca un rau necesar. Poate ca pe viitor parametrii vor fi schimbati si oamenii vor gandi altfel.
Gica Popescu s-a comportat cum nu ma asteptam! El, luptatorul din atatea meciuri grele, sa se sperie de umbra lui Mircea Sandu la Casa Fotbalului? Sau ii era teama ca se vor scoate „dosare”, „amintiri” cu unele meciuri trantite, de care nu era strain? Ceea ce se imtampla prin campaniile electorale de la noi.
Regret de doua ori: ca amanam schimbarea; si ca mi-am schimbat impresia despre Baci!