Etichetă: Doroftei

Lucian Bute, final de Legendă?!

…Marele nostru campion Lucian Bute a pierdut întâia sa partidă la box profesionist și a cedat Centura IBF! Lucian Bute nu mai este campion mondial!… Din păcate, acest prim eșec a însemnat mai mult decât o înfrângere, a fost o umilință, un cataclism pentru pugilistul român. Sâmbătă noapte, la Nottingham, în landul lui Robin Hood, englezul Carl Froch l-a devastat pur și simplu pe Lucian Bute, lupta fiind oprită în rundul 5, când boxerul nostru era grogyy în corzi, plin de sânge și cu capul arzându-i, parcă, sub rafala de lovituri a britanicului. Sigur, după război, mulți viteji se arată…

…Sâmbătă seara, am fost naș de cununie, la Mihăilești, orășel giurgiuvean la vreo 30 de kilometri de Capitală. Cum în modernul complex hotelier, cu piscină, Country Club nu se prindea, la TV, Money Channel, pe la 1:30, cu amicul Teo, am evadat de la nuntă, căutând un bar, un restaurant unde să putem urmări partida. Până la urmă am găsit salvarea, la vreo 300 de metri, într-o cârciumioară la șoseaua spre București, “Gigi la baracă”, unde chelnerul habar n-avea că se transmite meciul de la Nottingham. Pa la 1:50, au apărut alți șapte nuntași. Toți convinși că Bute îl va spulbera pe arogantul Froch. “Feri Vaștag i-a prezis englezului că nu va rezista mai mult de 5 reprize!”, a zis unul dintre meseni… “Bute îl face KO în rundul 4!”, a completat altul. Personal, am mers pe victoria lui Lucian Bute după 12 reprize!… Ba, după primul round, mă gândeam că Froch e prea mic pentru băiatul nostru de aur din Pechea gălățeană… Din păcate, din repriza a III-a, a început calvarul. Loviturile englezului erau nemiloase, parcă le simțeam și noi, cei de la “Gigi la baracă”. Cred că la finele acestui rund devastator pentru Bute, el putea foarte ușor să fie numărat. Atunci, mi s-a părut, din loviturile primite, creierul i-a intrat în ceață, iar de pe margine antrenorul Larouche n-a făcut nimic să-l scoată pe Lucian din lupta de aproape, unde nu a avut nicio șansă în fața fiarei de Froch, un uragan de jaburi la figură. Iar acea ultimă imagine, dinainte ca arbitrul american de ring să se arunce în fața lui Bute, pentru a opri un măcel, concomitant cu prosopul aruncat de antrenorul canadian al pugilistului nostru, mă obsedează dureros. Îi văd fața desfigurată, capul falnicului până aseară Lucian Bute zburând într-o parte, gata, parcă, să se rupă de cervicală. Nu cred nici acum că sacul acela de box fixat în corzi și bombardat cu lovituri nimicitoare, fără vreo replică, a fost invincibilul Lucian Bute!…

…La plecare, a și început desființarea campionului de până sâmbătă noapte. “N-are valoare!”, “A avut dreptate Doroftei, când a zis că n-a întâlnit niciun boxer ca lumea!”, “Degeaba îi acordă revanșa, la Montreal, îl bate englezul de-l strică”, “Cariera lui Bute s-a încheiat în seara asta!”, tunau nuntașii, întorcându-ne abătuți la dansul și tortul miresei… Am ajuns pe la 6 dimineața, acasă, la București, și am înroșit Internetul… Mai toți îl desființau pe Lucian Bute, inclusiv boxeri sub cota ex-campionului lumii, uitând câte nopți magice ne-a oferit. Uitând că de cinci ani păstra Centura IBF, cucerită în octombrie 2007, prin acel KO de senzație în fața campionului mondial Alejandro Berrio. Ca ieri, mai toți aceștia nu mai găseau metafore și osanale. Azi, mai toți aceștia îi întorc spatele, ba îi și anulează toate meritele. Oare putea ajunge campion mondial oricine?!… „Noi suntem români”, sună ciudat o melodie…

…Mă doare Înfrângerea lui Lucian Bute. Cred că ea a fost, în primul rând, efectul lipsei unei strategii adecvate. O spun direct: Bute nu are un antrenor pe măsura lui! Canadianul Larouche trebuia să pregătească meciul eliminând total lupta de aproape. Cu avantajul alonjei și, susțin, mai inteligent, Lucian Bute putea evita loviturile de măciucă ale lui Froch. Îmi amintesc că, pe vremuri, exista un boxer filiform, fără lovitură prea tare, dar inteligent și cu un joc de picioare înnebunitor, Iosif Mihalic -venit de la Cluj-, care avea la categoria lui un adversar din Constanța, Dinu, cu pumn ca din secția de cazangerie, de dărâma și zidul. Numai că din zece întâlniri între cei doi, care au monopilzat câțiva lupta pentru supremație la categoria respectivă, Iosif Mihalic a câștigat vreo șase-șapte. Ca un triumf al inteligenței asupra forței brute! Este drept, beneficiind, la Dinamo, și de sfaturile din colț ale unui maestru-antrenor, Constantin Nour. Ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui Lucian Bute…

…M-a surprins plăcut replica imediată a lui Doroftei, pe un post de televiziune: „Am avut dreptate! Bute nu a avut meciuri grele de care avea nevoie. Nu-mi vine să cred că a fost umilit în halul ăsta. Sper totuși să se întoarcă roata în revanșa din Canada!”. De aici trebuie să înceapă viitorul lui Lucian Bute. De la acceptarea axiomei că în sport există și înfrângeri. Dar că nu trebuie să demolăm totul după un singur eșec. Personal, refuz să cred că Legenda lui Lucian Bute s-a terminat!

Victoria lui Bute nu salvează România!

…Lucian Bute și-a apărat pentru a opta oară Centura cu diamante, la box profesionism, versiunea IBF. Întâia oară la București. „Mister KO” nu putea decât să-l lase la podea, cu un croșeu de stânga, la începutul rundului IV, pe francezul Mandy, semnând a 29-a victorie a sa la profesioniști din tot atâtea meciuri! Și a fericit o Românie întreagă. Cu lacrimi în ochi, sâmbătă noapte, marele campion -unul dintre cei mai serioși sportivi pe care i-am cunoscut în aproape cinci decenii de gazetărie- a mulțumit publicului (cam 10.000 de oameni, la Pavilionul Expo!), mărturisindu-și mândria că e român. Cu ani în urmă, la Polivalenta bucureșteană, Doroftei își păstra și el Centura de campion mondial și declara același lucru. Că e fericit că-i român și că a fericit milioane de români…

…Fericirea pe care a adus-o Lucian Bute poporului lui drag este o excepție în ultima vreme. Căci România traversează vremuri grele, sub neguri financiare și morale. Și organizarea Galei de la RomExpo, una de ținută, reprezintă o excepție. Semn că suntem în stare. Numai că aici a fost o miză în special politică. Guvernul acesta atât de hulit a căutat (și a obținut) ceva imagine din Gala „Campion pentru România”. Fapt pentru care, prin șefa Ministerului Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, a obținut vreo două milioane de euro pentru organizarea evenimentului. Din păcate, Dona Blonda a sărit rău calul cu „Frunza” ei brand de țară, afișând-o până la banalizare și iritare prin toate ungherele. Deloc întâmplător, deci, ca atât de controversata doamnă ministru să fie huiduită în sală, imediat după frumoasa victorie a lui Lucian Bute. Huiduieli care au venit în urma gafei făcută de Rudel Obreja, în momentul când l-a rugat pe Campion să-i mulțumească, din colțul ringului, lui Madam Blondel!?! Cea care, printre altele, a oferit invitații la Gală doar din partea partidului de guvernământ!?!

…Noaptea fericirii, prelungită și la Piața Universității (cu doar câteva sute, nu un public numeros cât credeam!), a însemnat drogul moral pe care spaortul românesc l-a oferit de atâtea ori unui popor sub vremuri grele. Fotbalul de pe vremea Generației lui Hagi (prezent la gala de sâmbătă noapte!) și, acum, boxul au reușit acest panaceu de o zi-două-trei în ultimele două decenii. La ora aceasta, însă, sportul românesc este în ton cu societatea care-l găzduiește…

***

…Fotbalul românesc –ca să argumentez- a devenit o mizeră tarabă, unde-n văzul lumii, se vinde şi se cumpără pe rupte, se strigă, se înjură şi se loveşte pe sub centură, se minte penal cu zâmbetul pe buze, se anulează criteriul valorii, preţul muncii oneste, circulă-n voie vagoane (nu valize!) de bani negri, licenţe măsluite, răzbunări, cioace de mahala. Cuvintele şpagă, mită, furt, ca şi injuriile, au devenit un tic verbal pe micul ecran şi pe marea tarabă a fotbalului românesc, aflat în cădere liberă de ceva vreme (la ultima strigare, parcă, locul 57 în lume!?!). O tarabă de iarmaroc la margine de lume, născută de orgoliile, goana de îmbogăţire fără măsură și setea de răzbunare ale conducătorilor de toate genurile (cluburi, FRF, LPF), dar şi a câtorva ziariști decişi, în numele ratingului-bumerang, să răscolească zilnic mocirle urât mirositoare. Mai contribuie la patronarea acestui „bâlci al deşertăciunilor” atât imobilismul ciudat, cât și somnolenţa organelor de drept. Semn că samsarii, bişniţarii, buticarii, panglicarii nu se mai tem demult, căci prinşi, nu o dată, cu mâţa de milioane-n sac, se jură că nu fură serioşi, că glumiră (G.Becali, M. Sandu, Dragomir etc.), ei sunt, cum nu ştiţi?!, in corpore, profesori de etică, iar dacă fiecare strigă „Hoţii!” (aşa, în loc de bună-ziua!) despre ceilalţi, este doar „o chestie necesară ca fotbalul să se vândă mai bine”, cum declară cu cinism (şi infantilism?), zilele trecute, Don Corleone, bossul de la Ligă, aflat în corzi.

La FRF și LPF, azi se spune una, mâine alta, joi se trage la sorți programul campionatului, vineri Mircea Sandu cere altă programare, sâmbătă se revine la cea inițială, duminică, oare, ce va mai fi?! Haosul este total, ranchiuna fără perdea, prăpastia fără salvare…

…Experiența BAC-ului de săptămâna trecută, cu rezultatele catastrofale, cele mai slabe din ultimele două decenii, reprezintă cel mai bine starea de fapt a României de astăzi. Pe care, din nefericire, nu o poate salva excepția Lucian Bute, care ne-a oferit această noapte a visului cu ochii deschiși, ca să uităm pentru câteva ore de mizeria din jur. Politică, materială, morală…

P.S. La sonora Gala Bute, ProTv, care a avut șansa să transmită evenimentul, putea să găsească un nume din boxul românesc pentru comentarea meciului. Iar dacă ne-a aiurit cu ora 20:30 (care, „main event” a inceput la 23:15!), cel puțin putea să ne scutească de prezența diletantului Lipovan (în suferință cu accentul și logica limbii române!) într-o „uvertură” extrem de lungă și plictisitoare.