Arhivă

Post Tăguit cu ‘Real Madrid’

Jurnal de suflet (I) DOBRIN ȘI RĂDUCANU, Idoli, Legende și Prieteni…

iunie 19, 2015 Comments off

…Am găsit, azi-dimineață, pe Facebook, o imagine, de veritabilă Arhivă sentimentală, una surprinsă, în final de martie ’78, în cantonamentul Naționalei de fotbal. Înaintea plecării spre Turcia, pentru un meci (1-1), din Cupa Balcanică, la Istanbul, unde Dudu Georgescu a egalat în min.80, într-un fel de fotbal pe apă. În fotografie, eram alături de Nicolae Dobrin și Rică Răducanu…

…O imagine cu Nicolae Dobrin și Rică Necula Răducanu, care mi-au devenit idoli de când i-am zărit în Arena miracolelor, cum era Fotbalul…  Nicolae Dobrin și Rică Necula Răducanu care au devenit Legende, prin cariera lor de excepție, atât de nedreaptă cu regretatul Prinț din Trivale… Două Legende care mi-au devenit Prieteni de neuitat!

…Băteam la porțile gazetăriei sportive, în primăvara lui ’70, când am mers încântat în cantonamentul Naționalei, la Poiana Brașov, înainte de zborul tricolorilor spre Guadalajara, Guadalajara… Eram tot o emoție, între atâția titani, noroc cu ruda mea Paul Romoșan (de decenii bune în California!), pe atunci, fotoreporter-artist la „Sportul”, care avea să și scoată un inegalabil album cu Mundialul mexican ’70. Atunci, la Poiana Brașov, Paul Romoșan m-a împins în față, m-a încurajat să vorbesc cât mai multe, într-un timp amețitor de scurt, cu Idolii mei pentru „reportajul vieții”, cum visam. După plimbarea în alaiul lui Rică Răducanu, la Șura Dacilor, înainte să ne luăm rămas bun, Tamango, zeu de Giulești, a cumpărat două suveniruri și ni le-a înmânat. Lui Paul și necunoscutului cu mustață, eu! Un gest care efectiv m-a tulburat, definind sufletul de copil minunat al Uriașului din poarta Naționalei!… Să-ți dea Dumnezeu ani mulți și senini, Ricuță dragă!

…Peste aproape patru decenii, Rică Răducanu și Gicu Dobrin mi-au fost invitați de onoare în Atelierul de „Idoli și Legende” de la Telesport. Două emisiuni de senzație, de neuitat! Rică s-a aflat în platou cu regretatul mare actor de comedie Nae Lăzărescu. Incredibil, însă șarmul, naturalețea cu care și-a povestit Rică scene, vesele și triste, din cariera lui, l-au făcut pe regele poantelor, Nae Lăzărescu, să plângă de atâta râs, iar pe cameramanii emisiunii să se prăpădească de rafalele de umor savuros ale lui Rică, încât, camerele de luat vederi aproape că tremurau și ele! Efectiv, în acel cuplu de zile mari, Nae Lăzărescu a fost un telespectator fericit de cât a râs…

…Pe regretatul Gicu Dobrin, marele Dobrin pentru care s-a bătut Real Madrid, dar n-a cedat Ceaușescu, am reușit să-l aduc în platoul cu Legende la a doua încercare, prima dată umflându-i-se o măsea în ziua emisiunii. Dar, când am fost în direct, ratingul Telesportului a sărit în aer, în acea zi de 27 februarie 2007! Cum altfel, când cuplul din platou era Nicolae Dobrin-Ștefan Iordache!… Două Genii în materie, care au fascinat generații, în arena stadionului și pe scena teatrului. Dialogul lor, o încântare, parcă se cunoșteau de când lumea. „Nu pot să cred că Dumnezeu mi-a oferit acest dar să fiu într-o emisiune alături de uriașul Dobrin!”, a spus în direct, marele, uluitorul Actor… „Hai, măi, Ștefane, nici eu nu cred că stau lângă tine, tu ești un titan, de câte ori nu ne-ai scos din plictiseală și ne-ai dat viață cu talentul tău! Știi, am văzut de trei ori „Străinul” și de fiecare dată eram fericit, viața mi se părea mai frumoasă!”, a zis, incredibil pentru unii, uriașul Fotbalist…

…Emisiunea a continuat, practic, încă o oră în micul salon din fața platoului,  pe fotolii, cu o cafea alături. Gicu a fumat mult, însă n-a băut decât o cafea. În timpul emisiunii live, când Angelo Niculescu, la fel de rigid și peste vreo patru decenii, l-a criticat, la telefon, pe Dobrin, că nu s-a pregătit ca lumea (în timp ce Ștefan Iordache s-a abținut cu greu să nu intervină scandalizat!), Prințul din Trivale, care până atunci l-a ascultat, cu capul plecat, pe fostul selecționer, a izbucnit: „Hai, bre, nea Angelo, că n-am fost numai eu de vină! Știi și mata asta!”… Nea Angelo n-a mai zis nimic… Discuția a continuat după emisiune, la cafeaua noastră. Ștefan Iordache ardea să afle care au fost toți cei vinovați că marele Dobrin n-a jucat un minut la Mundialul aztec, dincolo de cabala dinamovistă, știută de toată lumea. Dobrin a rezistat provocărilor, dar, la un moment dar, m-a pus să-mi fac o cruce și să jur că, fără voia lui, nu voi spune și nu voi scrie nimic din ce ne va mărturisi, altfel să mă bată Dumnezeu ! M-am închinat!… Și Gicu Dobrin și-a mai răcorit sufletul o dată, rostind două nume absolut uluitoare. Ștefan Iordache și-a făcut cruce, monologând repetat „Incredibil!… Incredibil!”…
.
..Incredibil, ne-au părăsit ambii! Două Legende. Efigii! Suflete din letopisețe în filigran de aur. Mă voi duce și eu lângă ei, nu peste prea mult timp. Și voi lua cu mine „Secretul lui Dobrin”, punct de plecare pentru o piesă ce-o gândisem de vreo doi ani „Crima de la Guadalajara”… „Hai, măi, Mirceo, n-a fost nicio crimă! Ăsta mi-a fost destinul”, mi-a replicat liniștit Gicu Dobrin, concluzionând: „I-am iertat pe toți!”… I-am jurat lui Dobrin, în fața Bunului Dumnezeu, că nu voi scoate un cuvânt despre Spovedania unui mare nedreptățit pe acest pământ…

…Privesc această fotografie de Arhivă sentimentală și sufletul îmi râde, sufletul îmi plânge!

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (7)

aprilie 23, 2010 1 comentariu

Continuăm plubicarea online a unei piese inedite, a cărei fiecare scenă este așteptată cu mare interes de cititorii noștri. Astăzi, Scena 7, în care subiectul este unul despre care s-a vorbit enorm, existând un adevărat folclor pe această temă: de ce nu s-au transferat Dobrin la Real Madrid și Dumitrache la Juventus Torino?

Cum autorul a dezbătut aceast subiect, cu trei ani în urmă, atât cu „Prințul din Trivale”, cât și cu „Corsarul Roib”, în emisiunea „Idoli și Legende”, de la Telesport, scena reprezintă un fapt istoric, un adevăr târziu.

Vă invităm în scena (evident dezvoltată în convenția dramaturgică a autorului!) unde veți ajunge în cabinetul lui Nicolae Ceaușescu, cel care s-a opus, ticălos, transferului celor doi fotbaliști de legendă la două dintre marile cluburi din lume. Un refuz neghiob care a dăunat enorm nu doar celor doi, dar și fotbalului românesc.

De ce s-a opus Ceaușescu transferării lui Dobrin și Dumitrache, la Real Madrid și Juventus Torino? Veți afla din această Scenă 7

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, sau index.

Real Madrid-Barça ne-a dereglat imaginea!

aprilie 12, 2010 1 comentariu

…Cine n-a văzut „El Clasico”, spectacolul lumii, de sâmbătă noapte, Real Madrid-Barcelona (0-2), este un om de fotbal sărac.

…Orice om de fotbal român care a văzut acest derby planetar nu se mai uită la fotbalul de trei parale din Liga lui Mitică. Ar fi ca un sacrilegiu în fața Zeului Fotbal…

…Liga noastră zisă I rămâne, totuși, de departe, cel mai tare campionat din lume. La scandaluri. La aruncat lături în companionii de cursă. La jocuri murdare pe sub masă… La contestații și acuzații. La amenințarea cu DNA și cu TAS…

…Mă tem că Liga lui Mitică (forul, mai exact LPF-ul, nu Divizia A) va da, mâine-poimâine, în judecată cele două cluburi, Real Madrid și Barcelona, dar și pe multe altele. Ca și pe toți dușmanii fotbalului românesc care programează pe evantaiul de canale TV asemenea meciuri de pe altă planetă, din noua galaxie Messi, cu „inelele de aur” Xavi și Cristiano Ronaldo, în stare să deregleze imaginea despre Valoare și Profesionalism care reprezintă, în cădere liberă, fascinanta noastră Românie! În fotbal, ca și în viață de zi cu zi…

…Mă tem că voi fi și eu chemat în instantță pentru că mi-am trădat meseria după „El Clasico” și n-am mai urmărit cap-coadă, în ultima etapă, nicio partidă de țurcă din campionatul intern. Prietenii mei experți în fotbal -și nu în șușe- susțin că, și în ultima rundă, nimeni n-a jucat nimic, doar patronii au susținut același „circ”. Pe scurt, a fost același zbucium mediocru, lamentabil, în pustiu, aceleași penibile gafe (de jucători, arbitri, ba și…comentatori TV!) și nelipsitele ligheane cu dejecții verbale. Înainte și după așa-zisele meciuri. Ca în „Bâlciul deșertăciunilor”…

…În Liga noastră cu imagine de lumea a treia, foarte mulți strigă „Hoții”! Unde-s hoții, domnilor?!

…Sigur că la Barcelona, Madrid, Roma, Milano, Londra, Munchen, Lyon, Marsilia. Numai cei de acolo ne-au furat mega-imaginea despre fotbalul nostru de trei parale ruginite…

„Avatar” umilit, Lucescu-junior și „Zăpada mieilor”

martie 9, 2010 3 comentarii

…Încă un Oscar a intrat în istorie. Istoric! Prima femeie care primește celebrul premiu pentru regie de film! Fericita intrată în istorie-Kathryn Bigelow, pentru „The Hurt Locker”, sau „Vestiarul Durerii”, cum l-au tradus cei de la București. Durerea cea mare a fost în tabăra „Avatar”-ului, filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei: 2,5 miliarde de dolari, față de cele numai 19 milioane (nu miliarde!) ale  „Vestiar”-ului!!!

6 (șase) Oscaruri pentru filmul lui Kathryn (cu un buget de 11 milioane $), numai  (trei) pentru cel al fostului ei soț, James Cameron, care cheltuise 237 de milioane $ să producă „Avatarul” și fusese nominalizat de 9 (nouă) ori!!!

6-3 este un scor umilitor! E ca și cum Xerex ar învinge la acest scor pe Real Madrid sau Barcelona…

Primăvara această, Oscarul l-a luat filmul cu cele mai mici încasări din istorie! De prima regizoare care triumfă intrând în istorie!

De unde se vede că banii nu aduc mereu fericirea…

…”Un „Vestiar al durerii” și pentru Răzvan Lucescu, selecționarul Naționalei României. Înainte de acel rușinos 0-2, cu Israel, la Timișoara, (amical, amical, însă jenant de slabă trupa noastră!), Lucescu-junior și-a permis să amintească o axiomă: „Campionatul nostru este unul slab”. Patronii și băieții lor de zgomote au sărit imediat ca arși. Ei văd alte meciuri, probabil. Numai că, după primele 3 runde din retur, nicio echipă n-a arătat a team în care să ne punem speranțe. Liderul la zi, C.F.R. Cluj, a pornit lansat, învingând pe terenul campioanei, 1-0, la Urziceni, însă, imediat a capotat acasă, în „Gruia”, sub Feleac, abia egalând în derby-ul cu Steaua (care debutase cu șocantul 1-3 din Ghencea, în fața „lanternei” Ceahlăul Piatra Neamț!). Ca, duminica trecută, liderul să fie umilit în briza Dunării, de „Oțelul” lui Dorinel Munteanu, care debutase în meserie ca „feroviar”, dar plecase dintre liniile Clujului cu oarecare scandal… După două victorii chinuite (2-1, acasă, ajutată de arbitrii, în fața Craiovei; 3-1, în deplasare, cu Internațional Curtea de Argeș, după ce-a fost condusă la pauză!), Dinamo a uitat de lipsa de formă (sau valoare?) și de marile probleme disciplinare din ograda proprie și a promis cu emfază marea cu sarea, titlul! Dar s-a împiedicat,  când îi era lumea mai dragă și nerealismul mai acut, sâmbătă seara, în „Groapa” câinilor rătăciți, înlăcrimând-o (și pe ea, după Steaua!) tot  Ceahlăul (1-1)!… Timișoara a cedat în Giulești, în fața Rapidului pornit ca un marfar (1-2, în Dealul Copoului), campionii din Urziceni n-au reușit decât două puncte din 9 (0-1, acasă, în fața clujenilor; 1-1, în Giulești; 2-2, cu Steaua, în Bărăgan). Vasluiul a avut ieri șansa să urce pe locul secund, în pauza de sub Tâmpa chiar era acolo, însă trupa lui Lăcătuș (născut la Brașov) n-a făcut față iureșului brașovean, cravașat de Viorel Moldovan. Și, așa, un 1-1, ultimul rezultat dintr-o serie a mediocrității, din care parcă nimeni nu vrea să iasă!

…La Brașov, ieri, am asistat la o tristă premieră în prima noastră Ligă: o echipă (FC Vaslui) a început disputa din Țara Bârsei cu… 11 jucători străini în formație!?! Niciun român! Singurul căruia i s-a făcut onoarea să joace în campionatul țării natale, Lucian Sânmărtean, trimis în arenă pentru ultimele 13 minute!?! Cu asemenea „filozofie” (întreținută de Federație!), vai de fotbalul românesc!… Ce să mai aștepte și Lucescu-junior?!

…Bășcălia antrenorilor continuă în fotbalul nostru. La Cluj, spre exemplu, după mersul de drezină al CFR-ului, în ultimele două runde, patronul Paszkany vrea să-l schimbe pe antrenorul italian Mandorlini. Știți cine e pe „tun” să-i ia locul?! Trombetta, cel care fusese demis în plin campionat, ediția trecută, chiar dacă italianul reușise acea victorie de istorie, 2-1, în Cetatea Eternă, în Liga Campionilor!?! Nu se știe pentru câte etape va fi (re)adus Trombetta… Cum, în „Ghencea”, se pare că a început „numărătoarea inversă” pentru Mihai Stoichiță. Ca și pentru Cornel Țălnar, la Dinamo…  Îi va îngheța pe mulți „Zăpada mieilor”, care a aruncat iarăși viscol și „Cod galben” peste România și a făcut din ultimul meci al rundei 20, sub ninsoarea nebună, de aseară, la Tg.Jiu (Pandurii-Craiova 0-0), un film de pe Lună!…

Loți Boloni, care joi va împlini 57 de ani (i-am pregătit o surpriză la Telesport!), nici n-a mai apucat „Zăpada mieilor” la Standard Liege…

…Prin divizia secundă, la fotbal, e jale mare: se desființează sau se retrag echipe într-o tragicomedie dâmbovițeană!… Pe cine mai interesează un asemenea subiect grav, când Gigi Becali și Mihai Stoica, amicii de ieri, s-au bălăcărit, din nou, ca la ușa cortului, în direct, la GSP?!

Vai de iarmarocul acesta numit fotbal românesc!

Fotbal-circ, teatru și taxa pe respirație

februarie 24, 2010 4 comentarii

…În fotbalul românesc, scandalurile se stârnesc, de regulă, noaptea, pe micile ecrane, și se potolesc, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a doua zi! Ultimul exemplu, tam-tam-ul Craiovei, după ce nu i s-a dat în meciul cu Dinamo, duminică, un penalty ce se vedea și de pe partea nevăzută a Lunii. Patronul juveților a sărit, ca mușcat de șarpe, tunând pe toate canalele TV: „Execuție”, „Merg la FIFA, vom dezafilia Dinamo”, „Îmi iau cel mai bun avocat și-l termin pe Gheorghe Constantin, ca să sufere și fi-su, Augustus!”. Borcea, omul cu scandalul de la Dinamo, nu l-a iertat, l-a batjocorit în direct, limbaj și atitudine de bâlci al deșertăciunilor. „Capul lui Augustus” era problema principală…

…După 24 de ore, când fluierașul a fost suspendat 8 etape, iar în culise s-au purtat, probabil, tratative, furtuna din paharul cu apă a dispărut. Augustus Constantin n-a mai fost de vină că n-a dictat penalty-ul de drept, n-a mai executat Dinamo „la comandă”, ba același Adrian Mititelu și-a schimbat discursul cu 360 de grade. Cristi Borcea i-a redevenit prieten, nu mai merge la Geneva sau la Nyon, nu va mai dezafilia echipa „câinilor roșii”, fluierașul n-a avut nicio culpă (deși, spre lauda sa, A. Constantin a recunoscut că greșeala îi aparține!), strigă acum că arbitrului i s-a dat o suspendare prea mare, că numai tușierul a fost ticălosul! Și uite așa, dacă tușierul va asuda și el prin culise, s-ar putea să aflăm că marele vinovat pentru penalty-ul clarissim neacordat craiovenilor este magazionerul, șoferul care a adus arbitrii la teren sau comentatorii partidei (excelenți la faza penalty-ului!) de la Digisport!…

Circul acesta, bășcălia vor continua, sunt sigur. Chiar în etapa a II-a a returului… Personal, nu voi mai pierde timp cu „circarii”. Mai sunt încă lucruri frumoase de urmărit și în România…

…Televiziunile, ziarele anunțau, luni: „Steaua a dat ultima lovitură pe piața transferurilor”. Lovitura?!… Un neicanimeni, de care Steaua s-a rugat toată iarna, fundașul senegalez Gora Tall (dacă acesta este numele lui autentic și vârsta de 25 de ani) a sosit la București! De unde? De la nemaipomenita echipă APOP Kinyras Peyias. Nu știți în ce constelație să căutați această formație?! Pe undeva, prin campionatul cipriot. Cea mai exactă prezentare a anonimului adus să salveze defensiva din Ghencea a dat-o Adrian Mihalcea, fostul vârf dinamovist, care joacă, acum, în Cipru: „Vai de Steaua, dacă a ajuns să transfere un apărător atât de modest! L-am întâlnit în campionatul cipriot, știu ce spun”. Aceasta este „moda” în fotbalul românesc actual. Sunt ambalați în hârtie creponată tot felul de anonimi, de pe urma cărora „lanțul comisioanelor” rezistă. Numai că, în momentul când se va trage linia, mulți vor descoperi că au ambalat… numai hârtie creponată! Care nu rezistă la intemperii…

…24 februarie este pentru mulți o zi oarecare. Pentru noi, românii iubitori de sport, este Ziua Supercupei Europei. Acum 23 de ani, în noapte, la Monte Carlo, Steaua cucerea și Supercupa Europei, învingând pe Dinamo Kiev, cu 1-0, prin golul lui Hagi, din min. 44. Triumf irepetabil pentru România, ca și Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, la Sevilla, în 7 mai ’86, după acel 2-0 de vis, în fața Barcelonei, la penalty-uri, cu Supermanul Duckadam, plus matadorii Balint și Lăcătuș dintr-o echipă de Legendă.

…Pregătind subiectul „Supercupa Europei”, pentru emisiunea „History sport”, de la Telesport, am descoperit câteva mari surprize. Bunăoară, știați că Supercupa Europei (cu 35 de ediții la activ, începând din 1972) n-a fost niciodată cucerită de Bayern Munchen, Inter Milano, Arsenal, Feyenood, PSV Eindhoven?!… Că „galacticii” de la Real Madrid au intrat o singură dată în posesia Trofeului (în 2002, după 3-2, cu Feyenoord)?! Ca și „astrii” britanici Chelsea (numai în ’98, 1-0 cu Real Madrid) și Manchester United (în ’91, 1-0 cu Steaua roșie Belgrad)?! Că ultima câștigătoare a Supercupei Europei, Barcelona (1-0, în prelungiri, anul trecut, cu Șahtiorul lui Mircea Lucescu) este recordmana finalelor pierdute (4 la număr), în afara celor 3 adjudecate?! Ce poveste frumoasă are Supercupa Europei! Chiar și pentru noi, românii…

…TV Cultural a demarat o salutară Serie de 10 interviuri cu regizori de teatru. Duminica, la 8:30, seara, în emisiunea „Jocuri și viața”. Titlu nu tocmai inspirat, zic. Debut de zile mari, însă, cu Alexander Hausvater. Regizorul, extraordinar, ca și pe scenă. O încântare. Lecție de teatru și de viață. Păcat că timpul a fost de nici o jumătate de oră. Din evantaiul de idei am reținut una pe care nu-mi amintesc să o fi atins cineva: Ion Luca Caragiale nu a făcut carieră internațională nu atât pentru că româna este o limbă fără circulație universală, ci pentru că personajele sale sunt toate negative, niciunul nu atrage! De meditat…

…Extraordinar materialul Marinei Constantinescu din ultimul număr al revistei „România literară”. Radiografie perfectă, în aqua-forte, a stării actuale din teatrul românesc. Intitulat „Ce se vede și ce nu se vede”, materialul remarcabilului om de teatru înseamnă un tulburător „S.O.S.”. Aș spune, nu doar pentru teatru, ceea ce amplifică tristețea. Am citit acest veritabil Manifest împotriva dezastrului ce ne așteaptă cu pixul alături, notând paragrafe care m-au zguduit, chiar dacă la unele gândesc de mult. Redau câteva…

În general, nu-i așa, cine mai are nevoie de profesioniști, de specialiști, de criterii? Și, oricum, comentariul critic este și el subminat mai întâi din interiorul breslei…

Este starea generală a unei societăți în derivă. Din toate punctele de vedere…

Tendința este cea spre uniformizare, încurajându-se accesul la șmecherii, la aroganță, incompetență și dispreț…

Alt fenomen „tare” este acela care aduce la mare rang spiritul unor găști…

Carierele se umflă peste noapte, tipi mai mult decât mediocri, destui cu pete din trecut sau cu dosare încărcate, prea puțin vizibili dincolo de propriile proiecții onirice, iau fața. Sînt peste tot. Impun cine și unde să monteze. Cine și unde să fie profesor, director, pun în circulație, la rândul lor, non sau pseudo-valori sufocând până la irespirabil atmosfera de creație, de formare, de lucru în sensul adevărat al cuvântului…

Repertoriul celor mai multe teatre, în frunte cu cele așa-zise mari, este jalnic…

Mă întreb ce este de făcut? Mai este oare ceva de făcut? Cum mai putem lupta și cu ce arme să apărăm arta de impostură?…

…Întrebări grave, vitale, pentru România anului 2010!

…Guvernul Boc 3 insistă să-și dea foc în văzut lumii! Vrea să-și salveze incompetența în serie de până acum -știu, în perioadă de criză!-, peticind marile găuri financiare cu anularea alocațiile pentru copii și taxe pe pensii, drepturile de autor și fast-food!?! Aceaste inepții cinice au stârnit un fluviu de nemulțumiri în țară. Speriat de foc, Emil Boc a arătat „cartonașul galben” ministrului de la Finanțe, Sebastian Vlădescu, și celui al Muncii, Mihai Șeitan, acuzați că vorbesc prea mult. Și, deloc în premieră, premierul a infirmat proiectele miniștrilor! E o lege dâmbovițeană, doar… Chipurile, s-a înțeles greșit, în 2010 nu se va umbla la pensii, nici la fast-food, nici la bla-bla, ci, poate, la anul! Cine să-i mai creadă?!… Cu gândul la cele 800 de milioane de euro fixate să fie scoase din pensii (cele mai multe ale unor nevoiași!), premierul Boc și președintele Băsescu uită de semnalul de alarmă pe care l-a tras, zilele trecute, Uniunea Europeană: îmbătrânirea populației este galopantă! „Criza pensionarilor” este un fenomen mult prea amplu, mi se pare, pentru Palatul Victoria. Unde, nu ar mai mira pe nimeni, dacă următoarea „idee salvatoare” va fi o taxă pe respirația fiecărui român! Taxe și pentru cei care respiră un aer civilizat, pe alte fuse orare, de ce nu!

HAGI – 45

februarie 4, 2010 6 comentarii

…Ziua lui Hagi! Ziua Regelui! Pe vremuri, Ziua Majestății Sale se sărbătorea la 10 mai. De vreo 15 ani, în fotbalul nostru ea se celebrează la început de Făurar, pe 5 februarie.

Se implinesc 45 de ierni-primăveri, de când, în Săcelele de lângă mare și nu de sub Postăvar, Zeii presărau pulbere magică pe ulițele satului pline de copilandri. Acolo, și, apoi, pe nisipul mirific al Tomisului, s-a zămilsit un Pescăruș cu zbor înalt și lung, ce l-a dus până pe tronul de Rege în imperiul fotbalului mare, alături de Pele, Maradona, Platini și atâția alții, încântați și ei de dansul fascinant al copilului Mării Negre și de „torpilele lui aerodinamice”, cum am zis la Telesport.

Este greu să găsești metafore pentru sărbătoritul de astăzi, din moment ce jocul lui înseamnă una dintre Metaforele „sportului-rege”, Platini decretând că „Hagi a dat o altă dimensiune legilor fizicii”. Un argument ar fi, cred, capodopera de la World Cup ’94, golul acela halucinant înscris în poarta Columbiei, suficient ca marele Pele să-l înnobileze drept „Cel mai bun de la Mondialul american”.

Țin de Legendă golul marcat de la centrul terenului, sub tricoul lui Real Madrid, cel din poarta Kievului, la Monte Corlo, în 24 februarie ’87, care așeza Supercupa Europei în vitrina de preț a Stelei, sau finalul de carieră, ca sultan divinizat pe Bosfor, la Galatasaray, unde, tot cu Lucescu-senior la timonă, a dus și o Cupă UEFA (4-1, cu Arsenal, la penalty-uri, în finala de la Copenhaga!) și altă Supercupă a Bătrânului Continent, după istoricul 2-1 cu „galacticii” Realului Madrid!

Peste „salba de aur” din Divizia A (două titluri de golgeter, cu Sportul Studențesc; 3 titluri de campion și 3 Cupe cu Steaua; 222 meciuri, 141 de goluri marcate, inclusiv pentru Farul, echipa în care a debutat pe prima scenă), dincolo de jocurile din arena spaniolă (două sezoane la Real și tot atâtea la Barcelona) și cea italiană (doi ani la Brescia), peste apoteoza de sub Semilună, se află cea mai dragă echipă a lui Hagi, Naționala!

…125 de jocuri sub tricolor! 35 de goluri marcate. 6 prezențe la turnee finale (3 la Mondiale, 3 la Europene). 18 ani ascultând Imnul, cu mâna la inimă. Cu debutul dintre fiorduri, în august ’83, 0-0, la Oslo, sub comanda lui Mircea Lucescu, și a doua retragere, definitivă, la Euro 2000, cu marea Italia adversar și Emeric Ienei pe bancă. Se mai retrăsese o dată, dar a revenit salutar să fericească milioane de români din lumea-ntreagă cu întâia victorie a „tricolorilor” în dauna Ungariei (2-0, la București)…

…Ca antrenor, a avut ghinion. A debutat în meserie direct la Națională, cu un 2-0 istoric, la Budapesta (întâia victorie românească oficială pe terenul ungurilor!). A urmat, din păcate, nefericitul „baraj sloven”, pentru Mondialul asiatic, 1-2, la Lubljana și 1-1, în Ghencea. Rezultate scrise și de doi arbitrii potrivnici, danezul Nielsen și germanul Krug. Dacă n-ar fi fost acei „cavaleri ai tristei figuri” și ghinionul ca Rudoanja să nimerească un gol, la București, cum n-ar mai izbuti în zece vieți, dacă Naționala ar fi mers la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, astăzi, Hagi ar fi fost și un foarte mare antrenor. Așa, însă…

…A mai pregătit Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Steaua. Succesele au fost câteva. A obținut Cupa Turciei, cu Cim-Bom-Bom, în mai 2005, după un 4-1 de senzație în finala cu eternul rival Fenerbahce. Și a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, toamna trecută. Scârbit de „circul” patronului Gigi Becali, finul lui (!), s-a retras din antrenorat. N-a acceptat orice propunere. Nici Galata pentru câteva luni, nici o echipa oarecare din Spania, nici team-uri din Cipru, Rusia și Grecia, nici naționala Bulgariei. Ceea ce mă face să cred că antrenorul Gheorghe Hagi nu și-a spus ultima replică pe scena miracolelor…

…Peste șutul lui diabolic, peste ruperile de ritm paralizante, peste colecția de performanțe inegalabilă pe plan autohton, peste seriozitatea totală și dragostea-obsesie pentru acest veritabil Alter Ego, care a fost și rămâne Fotbalul, cel născut la început de Făurar, meșterul făurar al „Generației de aur” a urcat în Legendă prin Arta sa sublimă, suprinsă inegalabil de un senior al fotografiei artistice, Sorin Radu, din New York!  Cel  care l-a prezentat lumii pe Hagi în simbioză cu o minge vrăjită și cu arcușul fermecat al lui Stradivarius.

Dincolo de arenă, Hagi este, astăzi, Ctitorul Academiei de fotbal ce-i poartă numele, în briza mării care l-a zămislit, ca o continuare a Fabricii de valori „Luceafărul” (ce idee excelentă a anilor ’80, abandonată iresponsabil!).

Gică Hagi mai înseamnă sportivul român despre care s-au scris 3 cărți (una de către Grigore Cartianu, două de către Gheorghe Nicolaescu) și o piesă de teatru („La răscruce de Hagi”, în 2005, purtând semnătura mea). Numele lui mai figurează și pe coperților altor două volume: „Cu Hagi &. Com. de la Roma la New York, via Cardiff”, de Gheorghe Nicolaescu, și „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, scrisă de mine, la cald, după Mondialul din Statele Unite, tulburat de bucuria de spectacol bun a yankeilor, care l-au urcat imediat pe Machedon într-un triptic magic pentru ei: Nadia-Ilie-Gică Hagi.

Ei sunt adevărații Ambasadori fără vârstă ai României în lume!

La început de februarie, când zările visează Primăvara, în fotbalul nostru se reaud acorduri din „Oda Bucuriei”.

La mulți ani, Gică Hagi!