Categorie: „Jurnal” pe sărite

Jurnal de California (1). LA O LUNĂ ȘI 14 ZILE, CELINE M-A DUS ÎN SANTA MONICA, LA O CAFEA DE 90$ CEAȘCA!

…Întâia mea zi plină în California, după 22 de ani, a fost joi 24 martie. 2016! Data la care minunata Celine, nepoțica mea cea mică, pentru care eu am trecut Oceanul, a împlinit o lună și două săptămâni. Prilej ca Ducu și Karina, cu prințesa Celine liderul nostru, să mă scoată în Santa Monica, la doi pași de Mar Vista, un orășel de 38.000 de locuitori, cu media de vârstă de…35 de ani(!), în arcul Los Angeles, Santa Monica, Malibu, Venice, unde locuiesc scumpii mei copii și nepoțelele de aur, într-o zonă curată, liniștită, cu munții în zare.

…Santa Monica, se spune cel mai scump orășel din zona Los Angeles, localitate cu vile și chiar castele de zeci de milioane clădirea, cu aproape 90.000 locuitori (recensământul din 2006), este o simfonie sub soare, cu Pacificul la picioare, supervizată, parcă, de albele creste ale Muntelui Santa Monica. E un spectacol al străzii, cu Big Blue Bus tăind bulevarde colorate, cu grădini rupte din paradis în fața caselor și magazinelor, cu oameni liniștiți, care, parcă, nu știu de teroriști și convulsii sociale (deși, dincolo de aparențe, nu există loc pe lumea asta, unde să nu existe probleme!). În acest colț de film, m-a scos sublima Celine și părinții ei, joia ce nici nu știu când a trecut…
…Am servit lunch-ul împreună, la un restaurant japonez, e drept, Celine dormind în căruciorul ei elegant și confortabil. Clasica supă japoneză cu tofu, urmată de un platou cu șase roll-uri de sushi, o porție Teriaki, din pui pentru mine, cu șase bucăți fragede, cu aromă asiatică, cum n-am mâncat până acum așa ceva, și o porție zdravănă de shrimpi pane. După acest festin, am ajuns pe Broadway Avenue, colț cu strada A, tot în Santa Monica. Aici, un uluitor Muzeu la Cafelei și Ceaiului, numit „Funnel Mill”, unde se prepară sortimente rare, cu un ciudat proces tehnic pe care îl poți privi live. La câteva mese înalte, fete cu picioare fine, cu scumpe botine, navighează pe lap-top-uri de ultimă generație, la o masă din lemn masiv, lăcuit, studiem meniul dat. Veritabilă carte de studiu științific. Cafele și ceaiuri din toată lumea. La prețuri pentru toată lumea. Eu prefer o „Costa Rica Terrazu”, amintind de vulcanul din superba țărișoară fără armată, servită la un pahar lunguieț, cam ca o sondă îngustată spre picior. Aromă nemaîntâlnită, s-o deguști depănând povești…
…La sugestia lui Ducu, am studiat lista cafelelor și a ceaiurilor de la „Moară”. O lume nebună, nebună… O cafea din Jamaica („Muntele albastru”) sau din Panama („Geisha”), costă 35 $ ceașca!?!… Un ceai din China, 17$, unul din Taiwan, 15$!…Dar asta nu e totul!… Cafeaua „Kopi Luwak” costă nici mai mult nici mai puțin de 90 (nouăzeci)$ ceașca!?!… Ca să nu pleci ros de întrebări, afli din meniu și povestea acestei cafele rare, ce se vinde la 1.000 de dolari pond-ul (aproximativ 450 de grame)!?!… Ea este preparată de animalul Kopi Luwak, în insula indoneziană Sumatra, după ce mănâncă boabele roșii necoapte de cafea. În stomacul animalului ca un dihor de la noi (Paradoxurus, în termeni științifici), pe care îl poți privi, împăiat, pe un perete din Cafenea, se produce o fermentație neștiută, încât mâncarea evacuată de el are un preț unic în lume!…
…Ducu m-a invitat să beau un Kopi Luwak, însă nu m-a tentat ideea. Am atâtea de văzut în cele 21 de zile ale mele în California, încât nu vreau să am probleme cu stomacul.
…La Santa Monica, aveam să revinim, pe înserat, cu Genevieve, la Park-ul de lângă Aeroportul miliardarilor, cu salba de vile, palate și castele deasupra și Oceanul sub priviri.
…Imediat după aterizarea și rezolvarea formalităților, de la Aeroportul Los Angeles am plecat să o luăm pe Genevieve, de la grădinița specială, bazată de metodele moderne ale unui pedagog, cu nume italian, Montessori. Până la grădiniță, pe Bulevardul Colorado, am făcut o scurtă… pauză de alimentare, la Mondo-Taco, veritabil mic-muzeu al zonei, unde, între orele 14-17, există o Roată a norocului, unde gratis poți tragi o dată, dacă ai comandat ceva, cu șansa să plătești mai puțin cu 10, 20, 40, 50% din prețul comenzii, în funcție de norocul fiecărui. Ducu a reușit punctul maxim, 50%!
…Sper ca norocul să ne călăuzească în cele 21 de zile împreună în California. Pentru mâine, sâmbătă, e programată o ieșire la Venice. Sigur, la Veneția americană!

25 martie, Santa Monica

Jurnal transoceanic (1) Clipe de Groază, cu un minut înainte de decolare!

…23 martie. Miercuri dimineața. Ziua debarcării spre California. Zborul este programat la 7:05. dar sunt la aeroport la 4:40. Lume multă. Șoapte speriate despre Tragedia de la Bruxelles. Verific panoul mare cu plecările și ghișeele cu check-in-ul perntru fiecare zbor. Pentru cursa Air-France de Paris se tot întârzie afișarea. Încep primele semne de neliniște. „Poate nu mai plecăm, Parisul nu-i departe de Bruxelles!”, zice un domn agitat. Cumpăr presa. Toate ziarele deschid ediția cu Apocalipsa de la Bruxelles. „Europa din nou sub teroare”, ‚Atentat după patru luni de alertă”, „Uragan asupra Europei”, „Jihad în inima Europei”… Până și „Gazeta Sporturilor” titrează pe prima pagină „Ne temen pentru EURO!”… Citisem într-un alt ziar: „ISIS amenință să arunce în aer turneul final din vară. Adio, Euro 2016?”. Fotografiile de pe primele pagini ale ziarelor apărute la București te înfioară. Morți, sânge, ruine, oameni disperați, soldați înarmați, cam degeaba până acum… Nu-ți mai vine să urci în niciun avion…

…Urc în Airbus-ul A318 de Paris. E 6:25. Rândul 17, pe stânga, la geam. Afară e ceață deasă, nu vezi la 50-60 de metri. O ploaie măruntă plânge pe hublou. La 7:05, cu precizie elvețiană, nava se mișcă de la burduf. Dă cu spatele să o ia spre pista de decolare. Nu facem o sută și ceva de metri și avionul se oprește brusc. Să fie de vină ceața lăptoasă?!… Un steward aleargă agitat spre spatele navei. Sub avion mișună doi oameni… Nimeni nu spune nimic. În avion simți cum tensiunea crește, oamenii se foiesc, căutând răspunsuri afară, prin hublouri. În spatele meu, un puști haios îi spune mamei lui: „Așa repede am ajuns la Paris?!”… După 10 minute, aud în franceză și engleză la microfonul avionului: „Sorry, dar mergem înapoi de unde am plecat. Ne obligă o defecțiune de la ușa din spate a avionului”. Ușa de la 15 rânduri în spatele meu…

…Urcă un tip cu o trusă mecanică de parcă aa fost chemat să citească vreun ampemetru. Vine și un al doilea, fără nicio sculă. Se duc în spatele avionului, meșetresc acolo ceva… Începe „telefonul fără fir” al pasagerilor. „Cum să fie o defecțiune la ușa din spate, când avionul e verificat înainte de a trage la Gate?!”, întreabă un francez. Un pasager român, care merge în Scoția, tălmăcește întrebarea și replică pentru el: „La nici două zile după carnagiul de la Bruxelles, nu mai intra nici pasărea cu vreo armă. Au schimbat tactica, scot un șurub-două la ușa din spate, la vreo aripă, la trenul de aterizare. Deveneam toți îngerași”…

…Îi trimit un SMS lui Ducu, la Los Angeles, cu mica mea odisee de la București… În pun în temă… De sub avion, zgomote ciudate, de parcă ar umbla Bau-bau-ul din copilărie. Nu durează mult… Mă bate gândul să renunț la zbor, să merg la echipaj și să-i cer să mă lase să cobor. Și așa am fost întâia oară în viață târșelos înaintea unui zbor. După 53 de ani navigând prin cer… Și minunata Celine, cea care a alungat moartea la cinci zile din viața ei?! Să nu o cunosc, mi-e atât de dor de ea?!… Ce-o fi, o fi! Dacă era blastem, plecam cu ușa defectă și ne trezeam plutind prin aer, absorbiți cu scaune cu tot. Îmi impun să renunț, pentru câteva clipe, la imaginile de scriitor…”Bine că au descoperit asta cu ușa înainte să decolăm!”, aud în engleză. Așa este, cei din echipajul cursei Air France București-Paris de miercuri 23 martie merită un Premiu special. Ei sunt salvatorii a peste o sută de oameni…

…La 7:50, primul anunț. S-a reparat ușa! Vom pleca în câteva minute… După 58 de minute de spaimă, chiar groază, avionul se mișcă pe pistă. Prin ceață tot mai deasă. Pasărea de metal zdruncină, din când în când, ca o hardughie pe roți… Corpul navei troznește, știu că orice zgomot e deformat, acum, de starea mea psihică. După vreo cinci minute face la stânga. Aud motoarele Airbus-ului ambalându-se. Zăresc luminile de la pista de decolare! Și aterizarea?!, mă macină un gând. E 8:01, alergăm pe pista udă. La 8:02, suntem în aer, spargem un nor greu, parcă nu se mai termină. Un prim gol de aer, unul mic, nu mă sperie…

…La 8:05, lumina soarelui se întrezărește… Gata, suntem deasupra norilor… Zbor lin. Ajungem la Paris, cu 46 de minute întârziere… Am 49 de minute să prind cursa de Los Angeles. O iau, prin Terminalul 2, spre Gate M 44. Veritabilă ursă cu obstacole, urcăm, coborâm pe scări rulante, ajungem la metroul care ne duce spre Gate-urile L și M. În metou, supriză minunată. Mă întâlnesc cu Horațiu Nicolau, omul pe care nu voi putea să-l uit vreodată, el a acceptat, pe când era patronul Telesportului, emisiunea mea de referință „Idoli și Legende”. Horațiu merge la New York!… New York, New York, parcă îl aud pe Frank Sinatra… Ne despărțim după nici două minute. Fiecare spre alt Gate…

…La Gate M 44, puhoi de lume, o coadă de 60-70 de metri. Mai sunt 20 de minute până la plecarea mastodontului Airbus A380, cel mai mare avion transoceanic, cum m-a anunțat Ducă… Ce pot face, decât să iau loc în rând și să aștept. Am un „Le Monde” și prima pagină mă înfioară. Fotografiile de la Bruxelles mă mai cutremură o dată, ca și cele două desene de pe pagina 1, doi copii care plâng, sub două date: 13 noiembrie-22 martie. Altfel spus, cumplitele atacuri de la Paris și Bruxelles…. La un televizor se anunță că, la Bruxelles, a fost prins, în această dimineață, încă un terorist cu bombă asupra lui. La aeroport. La Aeroportul Charles de Gaulle, rândul transoceanicilor avansează greu… E 11 fix, ora Paisului, zborul AF 0066 trebuia să fi plecat de zece minute. Dar nimeni nu a intrat în aeronavă!… Un officer ne verifică pașapoartele, cărțile de îmbarcare. Îl întreb ce se întâmplă de nu plecăm?!… „Se face o verificare foarte, foarte amănunțită”, aproape că-mi șoptește! Ce bine!…

…La intrarea în Uriașul Cerului iau presa franceză. Cine m-a pus?! Toate ziarele sunt în doliu. „Bruxelles. 22 martie 2016”, atâta scrie „Liberation” pe prima pagină, neagră, cu o imagine de groază din metroul bruxellez, însângerat și el. „Europa lovită în inimă” titrează „Le Figaro” prima pagină. „E războiul tuturor”, sună editorialul , cu o întrebare-ghilotină: „Cine urmează pe listă?”… „”Statul Islamic a revendicat atacurile soldate cu cel puțin 34 de morți, la patru zile după arestarea la Molenbeek a lui Salah Abdeslam” (n.r. Capul atentatelor de la Paris, de acum patru luni), scrie ziarul francez, „Europa atacată”, opinează și „Les Echos”… „Euro 2016. Alertă Maximă”, așa îți deschide ediția „Equipe”… Mai toți ziariștii francezi opinează că, dacă islamiștii sunt bine organizați, conducătorii țărilor europene sunt numai buni de gură. Toți califică incredibilă atitudinea serviciilor secrete din Franța și Belgia, dar și din întreaga Uniune Europeană. Un ziar subliniază că, în ultimul val de migranți, au pătruns și 90 de kamikaze, gata să arunce moarte în alte orașe din Europa!… Numele lui Merkel e pus la zid, din nou. Care pseudo-lider german vorbește iarăși, cu atâta cinism, despre „îmbunătățirea cooperării și efortul nelimitat de a învinge terorismul”!?! Parole, parole, se vede că s-a născut în comunism…

…”Le Parisien” are un material foarte interesant: |”Trei milioane de francezi au plecat să lucreze în alte țări”. Pe primele locuri Elveția și SUA… Urmează, la mică distanță, Marea Britanie, Belgia (!), Olanda și Germania! De meditat la asta?!

…Un italian de lângă mine, microb de baschet din Alessandria, care și-a luat un concediu de șase zile în California, numai să vadă două partide (!?!), trăgând cu ochiul la sumara revistă a presei franceze pe care o fac înainte de decolare, simte nevoia să comenteze: „Avionul acesta al nostru atât de mare e sigur prima țintă pentru teroristi!”… Îl liniștesc spunându-i că a fost controlat la sânge, de aceea plecăm cu întârziere… Zbor plăcut, deservire incredibilă, chiar și șampanie pentru toată lumea, în „deschidere”, ca o celebrare a încrederii noastre în înfrângerea teroriștilor criminali odioși, a Vieții care merge înainte!…

…Zborul, lung de aproape 12 ore, de la Paris la Los Angeles. Parcă nu se mai termina. Controalele, verificarea documentelor mi-au luat ca niciodată peste o oră. Telefonul de la Digi e mort, deși am fost asigurat că totul e OK și în SUA!… Orange-ul nu are acoperire în incinta Aeroportului!… Când mă pregăteam să dau cuiva cinci dolari să-mi permită să-mi anunț feciorul de întârziere, îl văd pe dragul tatii Ducu… M-a așteptat cu stoicism și dor nebun după două luni și unsprezece zile de la despărțirea pe aeroportul din Miami…

…Părăsim fericiți aeroportul și, o clipă, revăd vara lui ’94, când venisem la Los Angeles pentru World Cup, pagina de aur din istoria fotbalului românesc! Au trecut 22 de ani de atunci! Oricum, voi da, în zilele următoare, o raită pe la stadionul Rose Bowl, din Pasadena, acolo unde tricolorii noștri au scris irepetrabilă Istorie…

…Ajungem acasă la 25 de ore de la plecarea mea din apartamentul din București. La Los Angeles e soare, dar numai 24 de grade. Dimineața și seara e chiasr fring, mă pune în temă Ducu… Am luat-o pe Genevieve de la grădiniță, am vorbit cu ea și…românește, a învațat să-mi spună „Bunicul de la București”… O cunosc, acasă, în sfârșit, pe sublima Celine, păpușă divină, căreia i-am scris o poezie în cursa Paris-Los Angeles: „Cum să nu vin, Celine?”… Sunt un om bogat, cu două nepoțele de aur, cu ai mei copii din California, Duci și Karina!

…Am căzut buștean, într-un somn lung de 10 ore! Azi, Celine a împlinit o lună și două săptămâni! Puteam să nu vin la Los Angeles, în frumosul cartier Mar Vista, lângă Santa Monica, unde am Patru Comori?!
24 martie 2016, L.A.

Jurnal românesc (4) VIAȚA MEA ESTE O FRUMOASĂ NEBUNIE-POEZIE…

…Ultima săptămână din Ianuarie a fost pentru mine una de roman. Agonie și extaz…
…Cu trei zile înaintea ieșirii cărții de poezie de sub tipar, luni 25 ianuarie. Ora 14:30. Am venit, undeva pe Strada Pitar Moș,, pentru rezultatul unei tomografii computerizate, făcută cu patru zile în urmă. Mi-e pusă în față o foaie ștampilată, cu multe rânduri, fără explicații! O lectură de plezirist mă aruncă în Infern. Scrie, doar, sec, cutremurător, la concluzii: „Micronodul pulmonar interstițial segment Fowler drept-de monitorizat imagistic”. Nu se găsește, la „Academica”, luni 25 ianuarie, la prânz, un doctor care, contra cost, să-mi explice despre ce-i vorba, dacă blestemul negru zis cancer a urcat în plămâni… Sunt programat la un medic a doua zi, după prânz.

…Noaptea de luni spre marți a fost un coșmar, cât m-a întărit pe mine New York-ul… Încercam să-mi rânduiesc, liniștit, toate lucrurile pe final de viață, datoriile la bănci, cărțile, casa, să nu las pe nimeni încurcat, menajarea copiilor… Se zăreau crucile albe, mă vizitase, iarăși, după ultima noapte din Florida, fantoma minunatului om de teatru, prietenul Mircea Ghițulescu, răpit nedrept, în nici trei luni, de un cancer la plămâni…
…A doua zi, pe 26 ianuarie, la ora 14:38. Fără să mi se solicite un bănuț, de doi bani speranță: o doctoriță amabilă, cea care pusese concluziile pe Raportul medical al tomografiilor computerizate la torace, pelvis și abdomen, mă liniștește. Nu se poate spune nimic despre cancer! Dacă aș fi avut vechiul CT, s-ar fi putut face o comparație. Așa, însă, să fiu liniștit, repetăm analiza-ghilotină după șase luni!…

…Cu o zi înaintea lansării cărții mele de poet debutant, „Condamnat la Libertate”. Joi 28 ianuarie, alt lanț de emoții: Scintigrafia, la „Medas”, în fostul Spital „Grivița” de altădată, astăzi „Regina Maria”, că nu o să-i spună „Tovarășa Elena”…. Medicul specialist și cele două asistente, o minune de oameni… Nu mai știu a câta scintigramă fac. De data aceasta, sunt și bărbați în jurul meu. Până acum au fost numai femei. Mai toate îmbrăcate înspăimântător în negru, jumătate dintre ele în pragul disperării… La scintigramă, așteptând verdictul, mereu am simțit cum îmbătrânesc, chiar dacă mereu am luat cu mine câteva cuvinte încrucișate, să păcălesc timpul încins… Pe aici, moartea așteaptă la colțuri… Acum, vorbim despre fotbal, doi bărbați mă complimentează, ce comentator sportiv am fost!… Un domn îmi spune „domnul director”, de unde să știe că încă sunt managerul interimar al Teatrului Tudor Vianu?!… Bătrânul de 83 de ani, care se ține bine, îmi spune că este din Giurgiu… Cinci ore de suspans. Injecția cu substanță radioactivă, doi litri de apă, cam douăzeci de minute pe altarul modern. Și nici un sfert de oră așteptare pentru eliberarea Buletinului de examinare. Din ușa intredeschisă a medicului primar în medicină nucleară, un răspuns într-o anumită cheie: „În general, e bine! Există însă un focar hiperfixator la femurul drept superior, ce poate ridica suspiciunea unei leziuni secundare. De monitorizat. Refaceți examinarea scintigrafică după șase luni”!… Șase luni-un nou CT la plămâni, șase luni-scintigrafia osoasă! Șașe-șase, poartă-n casă!… Mâine, la Giurgiu, am lansarea întâiului volum de poezie… Nu uit finalul unuia dintre poemele din volumul meu de debut: „Pe mine nu m-a operat niciun Profesor, Numai Bunul Dumnezeu!”…

…Vineri 29 ianuarie. Ora 12. În briza Dunării însorite, ca un mesaj de Primăvară. În Cetatea Dramaturgiei Românești, Giurgiu, debutez ca…Poet! Cu volumul „Condamnat la Libertate”, apărut în condiții de excepție la Editura Palimpsest din București, care a lansat atâtea titluri alese din poezia și dramaturgia vremurilor contemporane.
… La Biblioteca Județeană „I.A.Bassarabescu” din Giurgiu, lângă Primărie și peste drum de Consiliul Județean, vineri, la prânz, sala este ca la o premieră la teatrul giurgiuvean: nu arhiplină, dar cu multă lume bună. Veniți la un eveniment în orașul de la Dunăre, Primarul Nicolae Barbu și viceprimarul Chiru Ioan Alexandru Vladu (oameni care realmente sprijină cultura Cetății), Petre Miniș, consilierul președintelui C.J. Giurgiu, colegele mele Elsa Luminița Joanță, Carmen Dragne, Letiția Ciotea, de la Teatrul „Tudor Vianu” (aflat în fază de șantier înghețat!), regizorul Florin Antoniu, actorul Vasile Toma, preotul Tudor Georgian, politicieni, scriitori, iubitori de poezie, mai toată presa din Giurgiu etc. Un sincer mulțumesc, tuturor!
…Lansarea este deschisă, cu vorbe alese, rostite de omul de litere Dan Mucenic (directorul Bibliotecii, cu de invidiat colecție de cărți rare) și de poetul „singurătăților în ploaie, ostaticul la ferestrele vieții”, remarcabilul Ionel Muscalu. După care, o sinteză a volumului lansat făcută de eminentul critic literar, poet și om de teatru Ion Cocora (directorul Editurii), cel care plasează cartea între atâtea amintiri de preț cu mari scriitori și actori ai culturii române, cu Nichita Stănescu și Toma Caragiu în prim-plan.

…Evenimentul beneficiază și de minunatul mini-recital al distinsei actrițe Dana Pocea, realmente tulburătoare în cele șase poezii înaripate de harul divin al Artei scenice. Aplauze în cascadă. Un vers naște zâmbete amare: „Dunărea nu mai e demult Albastră, Zilnic îi trece sărăcia pe la fereastră, La Giurgiu și Ruse, Răsărituri prematur apuse”… (Poemul „Politică”)…
…După care, două vorbe de la autorul emoționat. Mărturisesc celor prezenți că, o clipă, a crezut că nu va mai vedea cele 74 de poeme și poezii transoceanice urcate-n lumina volumului. Nu întâmplător l-am tot rugat pe editor, prietenul de-o viață Ion Cocora (m-a jucat, pe când era director la Theatrum Mundi, cu piesa „Beethoven cântă din pistol”, care avusese premier€a absolută la Chișinău și fusese ovaționată la…New York!) să nu depășim sfârșitul luni cu lansarea. Urmau cele patru analize-ghilotină!…
…Când am intrat în sala Bibliotecii Județene, vineri 29 ianuarie 2016, ora 11:55, eram Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu, distincție oferită de Primarul Nicolae Barbu, în 28 mai 2015…
…Când am plecat, după vreun ceas magic, fericit de un debut cu laude (prea multe!),flori și aplauze, eram și „Cetățean de onoare al Bibliotecii giurgiuvene” (mulțumesc mult, Dan Mucenic!) și beneficiarul „Diplomei de excelență pentru mecenat în cultură” și al medaliei înmânate de o regină a versului dunărean, Dunia Pălăngeanu, în numele Cenaclului Literar „Luceafărul”, al Asociației culturale și de tineret „Ion Vinea” și al Mișcării literar-artistice „Sub zodia Luceafărului”.

…După 27 de volume publicate, în trei limbi, dintre care 19 de teatru (patru premiate!), am debutat ca…Poet! La 70 de toamne!
…Viața mea este o frumoasă Nebunie-Poezie… Oricum, rămâne o sfântă Luptă…

Jurnal românesc (2) UNITER-victorie rapidă cu Ministerul Culturii, nu și cu Istoria!

…Noul An a început cu o dispută pe „poziții de război” (cum a declarat președintele Uniunii Teatrale din România!) între Ministerul Culturii și UNITER. Noul Ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, a propus un Proiect de Ordonanță pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului, cea cu nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare. Noul Ministru a intenționat să-și înceapă mandatul cu o „mică reformă”, prin care să fie stimulată concurența loială și performanța.

…CONCRET, dânsul a cerut scoaterea unor litere de lege din echivoc și liber-arbitru, cum este cea (litera c, introdusă în 29 decembrie 2014!) de la Art.3 al respectivei Ordonanțe, în care se pot înscrie la concursurile de management cei cu studii universitare, dar numai în domeniul de specialitate al instituției respective. Echivocă și parșivă, litera c nu precizează absolvenți ai facultății de teatru, dar autoritățile locale au fost îndrumate să gândească în acest sens!?! În noua Ordonanță, aveau drept de participare la Concursul de management pentru teatre și licențiații în științe umaniste!…

…O ALTĂ modificare viza creșterea notei de trecere a Concursului de la 7 la 8!… Ca noutatea care a pus Uniunea Teatrală din România pe jar să fie cea a concursului deschis, nu închis, cum este la ora actuală, când, dacă are nota 9 sau 10 la evaluarea finală a mandatului, directorul respectiv își poate continua activitatea fără concurs! Varianta „concursului deschis” a fost interpretată la UNITER ca dorința noului Ministru de a schimba toți directorii de teatre!?!

… ACESTEA au fost, în mare, modificările propuse de noul Ministru al Culturii, pe care le-a adus spre dezbatere în două întâlniri cu UNITER și alți oameni de teatru. Am participat la a doua întâlnire, în 18 ianuarie, în sediul Bibliotecii Centrale. O dezbatere în care președintele UNITER, reputatul Ion Caramitru, l-a învins rapid pe noul Ministru al Culturii. Strateg desăvârșit, cu o nonșalanță dezarmantă pentru adversar, rod al vastei experiențe (inclusiv de Ministru al Culturii!), alchimist al sensurilor și semnificațiilor noțiunilor (chiar dacă s-a folosit și de două-trei sofisme), artizan al rostirii cuvântului (nu întâmplător este un eminent recitator!) președintele Uniunii Teatrale și directorul Naționalului bucureștean a atacat vijelios din plecare, ca un Tyson (din zilele lui bune) dezlănțuit, încheind cu o directă-imperativ categoric:„Retrageți această Ordonanță!… Nu introduceți prin forță o revoluție la nivelul managementului!”…

…DUPĂ 4 ZILE, Proiectul noii Ordonanțe s-a retras!… O capitulare fără ripostă a Ministerului Culturii sau o manevră pentru găsirea altei tactici de pornire a „micii revoluții” în managementul instituțiilor de cultură?!

***

…DUPĂ speech-ul în forță al prețuitului (și de subsemnatul!) actor, regizor, director de teatru de top Ion Caramitru, la tribuna respectivei Adunări, a-l urma pentru a exprima un alt punct de vedere echivala cu urcarea de bună voie pe eșafod. Și, totuși, am cutezat să iau și eu cuvântul, să mă bat pentru o idee în care cred, Dramaturgia Română!… Voi spune, în mare, în acest Jurnal românesc, ceea ce am declarat în 18 ianuarie, la tribuna Adunării de la Ministerul Culturii…

…M-AM NUMĂRAT printre cei care au salutat, chiar aplaudat, propunerea noului Ministru al Culturii, de a scoate de sub echivoc litera c, de la Art.3, și astfel, a recunoaște legal Dramaturgia Română.AM FOST DE ACORD cu Proiectul unei noi Ordonanțe pentru că…

  • Actuala Ordonanță 189/2008 (în decembrie 2014 cu ultima îmbunătățire, vorba vine!) desființează legal dramaturgii români, ba și dă de înțeles, stupefiant, că în România, teatrul există fără dramaturgi (Sic!), ceea ce reprezintă un veritabil record mondial! Din câte știu, de la Shakespeare și Caragiale încoace, actorii au învățat rolurile scrise de un dramaturg, iar regizorii au montat textul autorului textului dramatic (nu-i cazul unei discuții, acum, despre teatrul nonverbal!). Și Maestrul Radu Beligan, ca și Ion Caramitru, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, și Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Purcărete și atâția alții au plecat de la text! De la piesa unui dramaturg!… Și, atunci, cum să-l scoți pe dramaturg din fenomenul teatral?! Doar pentru că este ROMÂN?!
  • Actuala Ordonanță își bate joc și de Istoria Teatrului Românesc, dacă, prin absurd, scribii care au redactat-o au cunoscut-o vreodată! O întreagă pleiadă de literați români -care au fost remarcabili directori de teatre- este și ea anulată, chiar pusă sub semnul ilegalității!
  • Cei care susțin acea DISCRIMINATORIE literă c), art.3, din Ordonanța amintită, ignoră iresponsabil că au fost directori de teatre, fără să fi absolvit… cursuri de artă dramatică: I.L.Caragiale, Camil Petrescu, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Fănuș Neagu etc (directori ai Teatrului Național București); Vasile Alecsandri, Ionel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Mircea Radu Iacoban, Mihai Ursachi etc (la Naționalul ieșean), Horia Lovinescu (Teatrul Nottara), Dinu Săraru (Teatrul Mic și TNB)! Și exemple ar mai fi… Este de NEIMAGINAT, INCALIFICABIL că tocmai UNITER (Uniunea Teatrală din România) a putut uita de Mari Directori de Teatre din…România!
  • LA ORA actuală, pe harta teatrelor din România, doar trei nume de directori care nu au absolvit facultatea de teatru: ziaristul Traian Apetrei (la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani), dramaturgii Radu Macrinici, filolog (de câteva luni interimar la Teatrul din Baia Mare, după un frumos stagiu la Sf.Gheorghe) și Mircea M. Ionescu, filozof și ziarist (la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu). Toți trei cu rezultate! Ba, îmi permit să afirm, cu realizări peste cele ale actorilor și regizorilor dinaintea lor la conducerea teatrelor respective! Și, atunci, de ce sunt umiliți, aruncați în echivocul unei litere (c) de lege?! De ce, oare, cererea lui Radu Macrinici (“în respectiva literă c să fie trecut și…licențiați în litere și filozofie!”) nu a fost nici ea acceptată?!
  • VIN ȘI SUSȚIN că și alți dramaturgi români pot fi directori de teatre: Matei Vișniec, Radu F.Alexandru, Eugen Șerbănescu, Dinu Grigorescu, Horia Gârbea, Denis Dinulescu, Lucia Verona și alții! Cui îi e frică de ei?! Virginiei Woolf?!
  • CEI CARE se înscriu la Concursurile de management pentru directoratul teatrelor nu o fac să joace vreau rol, ca actor, sau să monteze un text, ca regizor. Ci să aibă o bogată viziune de ansamblu, care să asigure un repertoriu echilibrat, o armonie în colectivul (mereu cu probleme) al unui teatru, să studieze publicul, să aducă sponsori, să ofere producțiilor instituției respective participarea în Festivaluri, acasă și peste hotare etc.
  • UN SOFISM din Ordonanța 189 în vigoare: dacă nu se prezintă la Concurs absolvenți de facultăți în domeniul de specialitate, atunci pot fi acceptați și cei licențiați în științe umaniste!… Deci, se recunoaște compatibilitatea umaniștilor cu fenomenul teatral!
  • ÎN CARAGHIOASA (i)logică susținută de UNITER, actorii, regizorii n-ar avea dreptul să publice cărți sau să scrie piese de teatru (destule foarte bune!) pentru că nu au absolvit Filologia sau Filosofia!?! Noroc că la Uniunea Scriitorilor din România logica elementară nu a fost abandonată!
  • SUSȚIN și mărirea notei de trecere a Concursului de la 7 la 8! Motivația din materialul trimis de UNITER Ministrului Culturii este caraghioasă! Citez: „Crearea unor diferențe neatacabile în limita a două puncte a făcut imposibilă finalizarea unor concursuri de management pentru instituții culturale din subordinea autorităților locale. Revenirea la limita notei 7 s-a făcut tocmai pentru a permite o mai limpede departajare între candidați”. Adică, trăiască mediocritatea!… Altfel, de ce nu ridicăm ștacheta la 9?!… Cine are valoare nu se teme de exigența examinării!… Asta să explice, cumva, și alergia, fuga de “concursul deschis”, după evaluarea finală a unui mandat?!
  • EXISTĂ în Materialul trimis de UNITER la Ministerul Culturii, cinci rânduri pe care le numesc fără rezerve PARAGRAFUL RUȘINII. Vi-l prezint:

    Este evident, aşadar, că propunerile ministerului cu privire la modificarea art. 3, lit. c) şi d) – dacă vor fi aprobate de Guvern – vor transforma concursurile de management în simplă formalitate, deschizând larg uşile incompetenței, imposturii, veleitarismului.

    Altfel spus -excluzându-se din plecare Comisiile de examinare!?!-, licențiații în științe umaniste, cu minimum 3 ani experiență în domeniu, propuși de noua Ordonanță (la literele c și d) să poată concura fără echivoc la directoratul unor teatre sunt niște incompetenți, impostori, veleitari!?! Pentru aceste abominabile afirmații, UNITER poate fi dat în judecată!…

…Uniunea Teatrală din România jignește grav, prin Paragraful Rușinii, dramaturgii, scriitorii, licențiații în litere și filozofie cel puțin, ba aruncă acele mizerii verbale și peste pleiada de mari directori ai teatrelor din România care nu au absolvit facultatea de teatru! Absolut ORIBIL!

…Noi suntem români! Nu putem fi în armonie în niciun domeniu de activitate, mereu se găsesc unii care se vor mai deștepți sau mai șmecheri decât alții. Fără argumente!

***

…UNITER a câștigat rapid disputa cu Ministerul Culturii. Dar această victorie s-a întors ca un bumerang, în evidentă Înfrângere morală în fața Istoriei Teatrului Românesc, a Logicii formale, a Bunului Simț, a Dramaturgilor Români!

…REGRET că nu mi-am dat demisia ,la tribuna Adunării din 18 ianuarie, din postul de director interimar la Teatrul “Tudor Vianu”, în semn de protest față de jignirea și desconsiderarea dramaturgilor români. Mă interesează principiul, nu postul!…. M-am (z)bătut cinci ani și jumătate să fac la Giurgiu (cu recunoscute succese!) “Cetatea Dramaturgiei Românești” (s-au montat numai piese autohtone!). Ca să constat, acum, cât de batjocoriți sunt DRAMATURGII ROMÂNI în propria lor Țară! Cine m-a pus să mă mai întorc Acasă?!

Jurnal românesc (1) LA TEATRUL DIN GIURGIU, SE JOACĂ “POLUL NORD”!

…Numai navetist de Giurgiu să nu fii, în aceste zile! Să pleci cu noaptea pe umeri, la -18 grade, așteptând tramvaiul până la stația microbuzului spre Dunăre!… Și, apoi, un drum de peste o oră, prin ceață, cu geamurile microbuzului înghețate, frigul urcând și din ghetele spălate de zăpezi… Să tremuri la fiecare frână, început de derapare, să vezi o mașină mică în șanț, asta am văzut eu, telefonul fără fir se aude imediat, a mai fost o mașină, ajunsă sub un TIR încremenit în depășirea riscantă, iresponsabilă a unei alte mașini, sub ceață grea, cu o doamnă care a plătit cu viața, Dumnezeu să o ierte… Momentul cumplit, spre Uzunu, pe sensul spre București…

…Vrând să recupereze cele zece minute întârziere, șoferul accelerează puternic, microbuzul devine nălucă prin pustiul alb, când mă trezesc strigând: „Nea Florică, las-o mai moale, domnule, important este să ajungem întregi, nu mai contează când coborâm din mașină”!”… Și când intri în Giurgiu, să te pierzi iarăși în ceață lăptoasă, să mai patinezi puțin și cu Logan-ul Teatrului pe coame de gheață necurățate (și în fața clădirii Poliției!?!), dar să fii fericit că ai ajuns întreg, lângă falnicul Turn al Ceasornicului, peste drum de teatru, sub decor superb, cu pomi în filigran de iarnă… Aici nu-ți mai dai seama că picioarele se zbat la limita înghețului, că te apucă iarăși tusea, că nasul e al unui om de zăpadă… Afară, arată un termometru, sunt -19 grade Celsius! Acum 17 zile, în Florida, eram la…plus 33 de grade! Tot Celsius…

…Acum, sunt fericit că la Teatrul “Tudor Vianu” se lucrează de zor, de zece zile încoace, larma nu mai tace… Când intri în Teatru, altă ceață, de praf gros, concert de picamere și freze, pe mai multe fronturi, oameni înghețați cu măști pe față, cu ochelari sub pulbere de ziduri curățate, ce piesă se joacă, oare?!… La „Cafeneaua Artiștilor” trebuie înlocuită fundația, era barca pe valuri, acum se sparge betonul, cam un metru și jumătate în adâncime, să se pună o una ca lumea… În Sala Mare, se lucrează și pe scenă, la pereți și tavan, e un decor selenar, trist… Se lucrează sub ger artic, nu numai echipa de constructori, ci toți bărbații din teatru ajută, fiecare cum poate, sunt albi de praf, înghețați, însă voioși. Știu și ei că fiecare își va avea aportul, cu o fărâmă de sacrificiu, pentru ca, în toamnă, Teatrul să arate o minunată Citadelă a Thaliei, nu numai Cetatea Dramaturgiei Românești!…

…Drama este când ajung în biroul meu, la etaj. Mă primește o atmosferă de Polul Nord, geamurile au desene de gheață, nu-s într-o peșteră, însă simt că dinți fac ca o mașină de scris… E greu să ne înțelegem între noi, picamerele ne bat sacadat în urechi…. În birourile directorului adjunct, al contabilei și al responsabilei resurselor umane, două aeroterme și un mic calorifer electric vor să dea iluzia unui dram de căldură. Stăm cu paltoane pe noi, avem căciuli și pălării pe cap, unii suntem de parcă am pleca pe pârtia de schi. S-a oprit căldura de trei zile în tot teatrul, s-au tăiat toate țevile, pentru a se monta noua instalație. Tremurăm la greu, suntem aproape statui, când mă apropii de tastele computerului, degetele se dezmorțesc greu, dansează haotic, nu mai simt literele, alt chin, nu se poate scrie (la propriu!) cu mănuși… Unii întreabă de ce n-au început lucrările în toamnă, cum se stabilise inițial, sigur că, în briza Dunării albastre, era altă mâncare de pește, dar, acum, Fluviul e alb, bocnă, asta-i muzica, pe ea dansăm de frig…

…Într-o cămăruță din mini-hotelul Teatrului, în jurul unei mici aeroterme, mare iluzie de căldură, s-a trecut la lecturi într-o piesă pentru copii, “Ionică, flăcăul cel isteț”. O dramatizare făcută de regizorul Florin Antoniu după Victor Eftimiu, noroc că entuziasmul actorilor topește gerul… Noroc și că “Aventuri prin Europa” se repetă, tot în stadiul lecturilor, într-un apartament încălzit din București, al actriței Gabriela Ioniță. Din păcate, o veste de ultimă oră ne îngheață și mai tare: se amână fondurile cerute, nu sunt bani!…Stimate domnule premier Dacian Cioloș, poate aruncați o privire cu sufletul și spre Dunărea-nghețată!

…La Teatrul din Giurgiu, în veritabila atmosferă de Polul Nord, toată lumea are un licăr de soare în suflet. Știm că nimic frumos nu se obține ușor, iar clădirea Teatrului “Tudor Vianu” va fi, în sfârșit, după mai bine de șase decenii, una modernă!…
…La doi kilometrii, Dunărea geme sub sloiuri grele. La Giurgiu sunt -19 grade Celsius și se anunță -22! Ei și?!…Sănătoși să fim!

…La „Academica”, voi fi, iarăși, sub ghilotină: trei tomografii computerizate (abdomen, pelvis, torace), cu substanță de contrast, peste o săptămână, scintigrama. Nu mai știu pentru a câta oară voi sta sub ghilotina Destinului… Bunule Dumnezeu, salvează-mă și acum!…

ADIO DRAMATURGIE, TREC LA POEZIE!

…Întâmplător, înainte de a pleca peste Ocean, mi-am propus să-mi pregătesc volumul meu de debut în… Poezie! Dacă tot românul s-a născut Poet, eu, vechi dramaturg (cu 31 de premiere în 5 țări, 19 cărți de teatru, în trei limbi, 3 Concursuri Naționale de Dramaturgie câștigate), am zis să mă despart de Viață în acorduri lirice. Și, la această oră, este gata să iasă de sub tipar întâia mea carte de versuri, la selecta Editură Palimpsest, condusă de remarcabilul poet și om de teatru Ion Cocora, cu nobilul sprijin artistic al actriței Dana Pocea.

…Cartea „Condamnat la Libertate”, debutul meu de Poet, beneficiază de superba copertă a pictoriței de ecou internațional Lucia Trifan, din Antilele Olandeze, de prefața de substanță a maestrului Theodor Damian, poetul-preot, profesor universitar din New York și de o scurtă privire de ansamblu, pe coperta IV, a prolificului dramaturg și traducător Horia Gârbea, trecut, recent, în tabăra poeților!

…Întâmplător sau nu, bucuria volumului de Poezie vine la câteva ore după Ziua atât de amară de ieri. Când, la Ministerul Culturii, unde, în prezența Ministrului Culturii, domnul Vlad Alexandrescu, a Ministrului secretar de stat, domnul Mihai Ghyka, a conducerii UNITER (în frunte cu președintele Uniunii Teatrale din România, ilustrul Ion Caramitru) și a unui neașteptat de mare număr de oameni de teatru, am înțeles o dată în plus că UNITER se opune recunoașterii dramaturgilor români ca aparținând fenomenului teatral, o inepție-record mondial!!! Deși Ministrul Culturii a propus o nouă Ordonanță care să corecteze multe echivocuri și mini-filozofii de grup din cea cu nr. 189/2014, pledând pentru primirea la concursurile de manager pentru instituțiile de cultură a tuturor licențiaților în științe umaniste (și dramaturgi!), cu experiență de minimum trei ani în domeniu, pentru o mai mare arie de selecție și de performanță, UNITER s-a opus vehement, agresiv, printr-un material chiar jignitor la adresa dramaturgilor și a „umaniștilor”, care ar atenta la liniștea „Statului în stat”.

…Mi s-a făcut o lehamite uriașă, ieri, în Biblioteca Centrală, unde s-a ținut adunarea, și regret că nu mi-am dat DEMISIA de director interimar al Teatrului „Tudor Vianu” Giurgiu, în direct, în fața Domnului Ministru al Culturii, plin de bune intenții, în semn de protest față de atitudinea revoltătoare a UNITER față de DRAMATURGII ROMÂNI, scoși în afara fenomenului teatral, cea mai aberantă poziție în materie!
…Noroc cu Poezia!… Noroc cu Poezia! Adio, Teatru, nu-mi plac tragicomediile ieftine. Plus că nu am cerșit vreodată la poarta cuiva! Cu atât mai puțin la ușa UNITER-ului….

Jurnal transoceanic AM FUGIT DIN AMERICA!

…Trebuia să mă întorc pe 13 ianuarie, la București. Sunt însă de câteva zile bune, Acasă. Începutul de an m-a aruncat, brusc, în corzile supozițiilor sinistre. O tuse rebelă, declanșată noaptea, la aceeași oră, care mă măcina efectiv vreun ceas, conjugată cu arsuri, ca de lama cuțitului, în torace și gât, frisoane, toate m-au făcut să-mi scutur rapid capul, să nu mai văd nimic frumos în jurul meu, să bolesc pur și simplu. M-a urmărit, ca o obsesie, moartea remarcabilului actor George Alexandru, amic de suflet, de când am făcut, la “Idoli și Legende”, o frumoasă emisiune cu el și prietenul lui Ion Pârcălab, “Săgeata Carpaților”, nobil cavaler al Thaliei plecat dintre noi, dureros, nedrept, la 58 de ani… Durerea din plămânul stâng m-a dus imediat cu gândul negru la dispariția minunatului om de teatru, prietenul Mircea Ghițulescu, răpit rapid de un galopant cancer la plămâni… Nedormit ca lumea nopți la rând, stresat, neînțeles, cu dureri la un plămân, în trahee și gât, neștiute până acum, alarmat, eu, omul care, de când a avut pistolul la tâmpla stângă, în New York, nu se mai teme de moarte, m-am pomenit un altul! În stare să-mi reproșez că mi-am bătut prea mult joc de moarte în ultima vreme…

…Paradox. A doua zi din Noul An, în Florida, a fost una frumoasă. Am făcut din valuri nămeți, gândind spre Acasă. Firesc, din moment ce m-am întâlnit cu o poetă rară. Sâmbătă 2 ianuarie, am avut bucuria să cunosc doi români din scripturi alese, remarcabila poetă româno-americană NIG (Nuța Istrate Gangan) și soțul ei Dorin Gangan, aducând cu el puritatea zăpezilor de pe Tâmpa, străjerul Brașovului natal. Citisem cu interes câteva dintre versurile învolburatei NIG, torent de fiori și răsărituri de Om. Ne cunoșteam și respectam reciproc de pe Facebook, în a doua seară a lui 2016 ne-am și cunoscut live, fără să mai dăm like! M-au invitat la un restaurant românesc din Hollywood, “Vendetta”, unul de ținută, nu o bombă, pe bulevardul plin de lumini și mirosul misterios al Asiei adus de copacii-bani, “Money-tree”. La localul din Hallywood de Florida, oraș despre care aflu, mai nou, că are vreo 15.000 de români, în fostul restaurant al lui Borcea, am fost primit de un… stelist, Christian Sarica, omul care m-a complimentat din plecare: “Am crescut cu vocea dvs. la radio și televiziune”. Firește că Steaua a fost regina serii, amintindu-ne de „Noaptea Generalilor”, de la Sevilla, din 7 mai ‘86, unde am fost martor ocular la cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Cum Dorin Gangan este dinamovist din adolescență, nu puteam discuta civilizat numai despre Regina Europei ‘86, ci și despre multe alte nume sacre din fotbalul nostru, în frunte cu Dobrin, unicul Prinț adevărat al fotbalului românesc…. La “Vendetta”, în Hollywood de Florida, am discutat mult și despre literatură, teatru și experiențe personale. M-au impresionat volumele poetei din metafore i rare care este Nuța Istrate Gangan (ce titlu frumos are unul: „Acolo unde se sfârșește disperarea”!), unul tradus și în engleză. O seară care, sub frumusețea ei morală. mi-a mai alinat durerile fizice, chiar dacă, am înțeles, condiția șlefuitorului de slovă românească nu diferă prea mult nici peste Ocean…

…După seara românească de suflet din Hollywood, a urmat o noapte-coșmar. A doua zi, într-o dimineață chioară de nesomn, n-am mai mers cu Genevieve, Ducu și Karina prin oraș, nici la piscina olimpică, bucuria micii Prințese a familiei. Ducu mi-a tot repetat să mă ducă la un medic aproape de casă, am refuzat, știam ce înseamnă să te internezi în America, dacă este cazul, mii de dolari, eu n-aveam nicio asigurare medicală. Și, sincer, mă bazam că medicii de acasă știu de unde să mă ia, mă tratează, doar, de vreo opt ani… Pereții se sprijineau de mine, încercam să mă țin pe picioare, însă eram groggy. L-am rugat pe Ducu să schimbăm plecarea mea, mai devreme cu vreo șapte-opt zile… El a început să acceseze site-urile Swiss- erului, cu care urma să plec pe 12 ianuarie din Miami. Boleam în pat, când l-am auzit, ca prin vis, pe flăcăul meu cel mare, din camera alăturată: “Tata, am găsit un bilet pentru seara asta! Costă 600 de dolari. Pleci?!”… Era 3:20 PM, la 3:50 ieșeam din vila lui Ducu, în lacrimi, despărțirea bruscă de Genevieve mi-a aruncat săgeți în suflet. Spre aeroport, cerul a devenit  deodată negru, plângea ca și inima mea, Oceanul nu se mai vedea, nu mai știu prea multe, îl mai văd pe Ducu, urmărindu-mi ultimii pași spre Gate-ul de îmbarcare, o ploaie nebună a spălat aeroportul, o oră întârziere la decolare… Alt coșmar, eu nu dorm în avion, tusea s-a pornit automat la unu noaptea… Pe cei 7859 de kilometrii (4.879 de miles!) dintre Miami și Zurich, eleganta pasăre Swiss a recuperat 50 de minute din întârziere. Am redescoperit Europa printre nori, Loire se zărea de sus șerpuind prin Franța spre Ocean, tot tușeam, arsurile din piept, însă, se mai potoliseră. La Zurich, 50 de minute până la avionul de București… De la Terminalul E la D am ajuns cu un metrou parcă fără conductor, vedeam cum înaintam printr-un tunel de poveste, în difuzoare- tălăngi, oi behăind, vaci mugind, și vedeam Ciocolata Milk. N-am întâlnit, până acum, un aeroport care să miroasă atâta a parfum fin, ca acela din Zurich… Control în liniște, și, la 12 fix, ora Elveției, aeronava a luat-o spre Bucureștiul meu de suflet, să acopere cei 1389 de kilometri…

…La aterizarea în decor de iarnă, am înțeles imediat că am ajuns în România! După Miami și Zurich, păream aterizat undeva la țară… Avionul n-a mai fost tras la “burduf”, a fost lăsat la vreo sută de metri de clădirea aeroportului, pe o pistă nu prea curățată de zăpadă și gheață, am fost urcați într-un autobuz, a patinat, în sfârșit, am ajuns la Sosiri, bagajul la timp, probleme cu taxiul. Teoretic, s-a civilizat și Aeroportul Otopeni, ai șase aparate unde poți comanda un taxi, merg numai patru, iau tichetul, cu ora la care va veni mașina, compania, numărul, aștept un sfert de ceas peste timpul indicat, așteaptă și alții, e frig, nu glumă, tremur, mă apucă iarăși tusea, nu-mi era bine la 33 de grade Celsius, aici sunt minus 7, tot Celsius!… Ninsoarea îmi zgârîie fața, mai iau un Bon comandă, după un sfert de oră văd numărul meu, B-61-YYA, de la CrisTaxi, venind, numai că e plin, șoferul a luat pe altcineva, șmecherii de Dîmbovița! Să fi făcut derbedeul una ca asta la New York!… După 35 de minute, la al treilea tichet de ordine, iau un taxi, înghețat bine. Alții, și mai ghinioniști decât mine, tot mai așteaptă și tot mai trag de la mașina de Bonuri Comandă….

…În taxi, șoferul mă salută, îmi pronunță numele și prenumele, și inițiala din mijloc, comentatorul de fotbal, ce vreți… Numai că, după vreun kilometru, mă întreabă cum a fost în Florida și asta mă dă gata, mă duce cu gândul la Securitate, și de aventura de la granița basarabeană, din aprilie ‘95, când, mergând cu vagon de dormit de la București la Chișinău, pentru premiera mea de la Teatrul Satiricus (“Beethoven cântă din pistol”), cu pașaport românesc, pentru că întârziind avionul de New York am pierdut cursa de Moldova, vameșul m-a întrebat sigur pe el: “Veniți de la New York, nu-i așa?!”… Am mers însă prea departe cu imaginația de scriitor, taximetristul meu de București m-a liniștit repede, când l-am întrebat de unde știe că vin din Florida: “Mai citim și noi Facebook-ul, domnule Ionescu!”…
…Prima zi după fuga din America, am dormit până la ora 13:30!… Buimac, parcă am auzit glasul sublim al lui Genevieve. Iluzie auditivă. Eram singur în casa mea cu atâtea cărți și vise… Oricum, m-a văzut un medic, Călin, un bun amic, control fără aparate, încurajator. Poate un virus, urma să fac un exudat, sigur picanteriile, stresul, nopțile nedormite, aerul condiționat permanent din Florida, trecerea bruscă de la plus două-trei grade Celsius la… 33, cam acestea ar fi cauzele!… Primele pastille, până la intrarea sub aparate. Primele efecte pozitive. Tusea a început să se rărească, arsurile din piept au cedat. Și cancerul, alarma mea?… Medicul oncolog mă încurajează, nu se pronunță însă total până nu fac setul de analize!

…În această dimineață, de luni 11 ianuarie, la ora 7, am făcut analizele la MedLife. Și am plecat la Giurgiu, să nu mai mă gândesc la ghilotina PSA-ului și a Testosteronului. M-am întâlnit cu ai mei colegi de la Teatrul “Tudor Vianu”, mă așteptau joi, n-a venit încă echipa de constructori care să demareze reabilitarea clădirii, vor veni arhitecții și inginerii zilele astea, lunea viitoare se trece la treabă. Mă văd cu regizorul Florin Antoniu și stabilesc prima premieră a anului, una pentru copii, am demarat dialogul nostru de când eram în Florida… Vom repeta pe unde vom putea și vom juca, sper, la Centrul Cultural “Ion Vinea” din Giurgiu. O dramatizare a lui Victor Eftimiu, miercuri demarăm lecturile… Cu actrița Gabriela Ioniță sunt în tratative pentru altă piesă pentru copii, „Aventuri prin Europa”. Plecând de la o poveste nemuritoare a Fraților Grimm… Pe seară, trebuie să mă văd cu eminentul poet și om de teatru Ion Cocora, la Editura căruia voi scoate întâiul meu volum de versuri “Condamnat la Libertate”. Îi trimisesem manuscrisul electronic, din Florida… Revin la București, neliniștile urcă în mine ca seva în trunchiuri…
…Tot ocolesc computerul, mi-e teamă să caut rezultatele analizelor. Fie ce-o fi!… Greșesc de două ori CNP-ul… Gata…. Testosteronul e trecut pe roșu: 1,18. Ca și ultima dată. Nu-i prea bine, că am bombardat hormonii cu Zoladex, dar nu-i nici rău… PSA-ul a scăzut puțin!… Dumnezeule, mulțumesc, m-ai spălat de obsesii, de gânduri negre, încolțite ca niciodată în mine… Mai am o radiografie la plămâni, joi merg la oncolog, mai fac un Zoladex!…
… Am fost de multe ori în răscruce de viață și am scăpat. Am scăpat și acum, mulțumesc Bunule Dumnezeu! Citesc încă o dată rezultatele, le compare cu ultimele, cele din noiembrie, și plâng, ca o descărcare. Plâng de fericire… Ies din tăcerea grea impusă acum cinci zile. Scriu din nou! Trăiesc, Prieteni, celegii mei de Viață!… Lupta continuă!

Jurnal American (16). Din Miami-n vârf de munte, o urare fierbinte: UN AN NOU CU 2016 STRĂLUCIRI!

…Din nou închei un an, atât de departe, fizic, de țara natală și atât de apropiat sufletește de ai mei de-Acasă!

…Este 30 decembrie. Pentru mine, ziua cea mai lungă. Ziua Despărțirii. Se trag linii, concluzii. Regrete, noi proiecte… Mâine, 31 decembrie, e altceva, Ziua unei noi-atât de vechi întâlniri…

…Acum, la ora bilanțului, încerc sumare concluzii. Bune și nu tocmai, ca să nu zic rele.
…În primul rând, Trăiesc, creez, visez! După cele două operații de cancer la prostată, prima în martie 2007, mi se mai dădeau de trăit între doi și cinci ani. Se vede că pe mine m-a operat Dumnezeu și încă mă înfrupt cu poftă din Viață…
…Apoi, am renăscut sub magia primei nepoțici, Genevieve, o veritabilă „Ana Aslan” pentru mine, cum sună o poezie ce i-am dedicate-o!
…Profesional, un an excelent. Două cărți publicate, ambele de teatru: “America de-Acasă” și “Taximetrist de noapte la New York”. Ultima lansată, acum 12 zile, și în orașul în care a fost trăită, la New York, în cadrul Cenaclului “Mihai Eminescu”… Trei premiere: “Derbedeul de nota 10”, la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu (20 martie, regia-Matei Varodi); “N-aveți un mort de vânzare?”, în limba bulgară (traducerea: Anka Staneva) la Teatrul “Sava Ognianov” din Ruse (7 aprilie, regia- Cristian Ioan); “Animalul, acest om ciudat”, la Teatrul Național “Sterija”, Scena Română, Vârșeț, Serbia (13 iunie, regia-Iulian Ursulescu)… …Premiul Cea mai bună carte de teatru a anului 2014, atribuit de Uniunea Scriitorilor, Filiala Dramaturgie București, în 10 noiembrie, volumului “Monolog în doi cu moartea la ușă”. Aceeași carte a fost nominalizată la Festivalul Național de Literatură, Cluj, 4-6 octombrie… Premiul Cel mai bun spectacol din Balcani, obținut de “Animalul, acest om ciudat”, al Naționalului din Vârșeț, Serbia, la Festivalul Teatrului Balcanic de Studio, Pitești, 25 noiembrie…

…Realizarea, la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu (unde încă sunt director…interimar, până-n 19 februarie 2016!), a ineditului Proiect “Oreste Regele Sunetelor”, unica piesă de teatru a eminentului filozof Ioan Petru Culianu fiind montată în premieră mondială, în briza Dunării, de remarcabilul regizor Cristian Mihăilescu, beneficiind de prezența ilustrei soprane Felcia Filip. Spectacol care a cucerit două Premii la Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio, Pitești, 25 noiembrie!…
…Continuarea cu succes a Proiectului Dunărean Giurgiu-Ruse, cu evenimente concomitente în teatrele din cele două orașe, un merit revenind și lui Orlin Diakov, directorul Teatrului “Sava Ognianov”… N-am făcut umbră pământului în acest 2015! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu…

…Finalizarea, în aceste zile, în Florida și la New York, a primului meu volum de versuri “Condamnat la Libertate”!…

…Neîmpliniri?… Suficiente și ele, pentru un om niciodată mulțumit pe deplin cu ce a făcut. Și la teatrul dunărean, și la masa de scris. Nu caut scuze, dar starea de provizorat la conducerea teatrului giurgiuvean mi-a pus frâne în entuziasmul fără de care nu mi-aș fi asumat, lucid, acum cinci ani și jumătate, timona teatrului de la 62 de kilometrii de Capitală.
…Nedreptăți, trădări, minciuni, bețe-n roate, zâmbete false, „oameni cu două fețe și niciun obraz” (Nicolae Iorga) m-au măcinat, încet, însă sigur, și în acest an. Cel mai mult m-a afectat respingerea repetată, de către C.J.Giurgiu, a dosarului (necitit, cumva!) la Concursul pentru continuarea mandatului de director-manager al Teatrului “Tudor Vianu”, în numele rigidei interpretări a unei legi echivoce și, în special, prin refuzul sfidător al răspunsului Ministrului Culturii (Ionuț Vulpescu, la vremea respectivă) prin care, practic, autoritatea locală era surprinsă în ofsaid!

…Ce urmează în 2016?
…Trimestrialele analize… Nesfârșitele iluzii. Dor de Viață!

…Profesional. Regizorul Sandu Grecu, directorul Teatrului “Satiricus” I.L.Caragiale din Chișinău, mi-a trimis zilele trecute o veste minunată: pe 15 ianuarie, începe repetițiile la piesa mea “Pușlamaua de la etajul 13”, cu Alexandra Grecu în rolul principal. Ar fi a 10-a montare a acestui text, după cele de la Viena, Novi Sad, Ruse, Silistra, Chișinău (Teatrul Genesis), Galați, Giurgiu, P.Neamț, București (Teatrul Independent Tabu)!… Aștept ca piesa “Taximetrist de noapte la New York” să urce pe scenă sub bagheta regizorului de profunzime Radu Dinulescu și cu debordantul Claudiu Bleonț, cum m-aș bucura să devină și un spectacol de teatru radiofonic, în regia remarcabilului Gavriil Pinte!… Și aștept, pe final de ianuarie, apariția volumului meu de debut în poezie “Condamnat la Libertate”, început în România și terminat, acum câteva ore, aici, în briza Atlanticului… Cum, din rațiuni de ultim moment, am ratat reluarea, împreună cu inimosul om de televiziune Sorin Rondak, a emisiunii “Idoli și Legende”, la televiziune, sper să o fac în primele luni din 2016!…Cât despre nedreptăți, alte trădări, minciuni, cârcoteli, m-am obișnuit cu ele! America m-a întărit moral pentru bătălii grele…

…Sunt departe, fizic, de țara natală. Dar cu sufletul lângă ai mei da Acasă, începând cu Mircea-Robert, Mona, Sorana, Alin, Florin, Maria, cu atâția confrați din lumea teatrului, a sportului, a dramaturgilor, a mass-media, cu oamenii de suflet din Giurgiu și colegii de la Teatrul “Tudor Vianu”, cu prieteni din toate zările (cât mai senine!) românești. De fapt, am petrecut, aici, în Florida, două Crăciunuri. Unul la ora României, altul, după șapte ceasuri… Așa va fi și cu Revelionul de mâine seară. Sub soarele arzător de aici, voi face din valurile Atlanticului nămeți de zăpadă, și colindători din România de suflet din egretele ce zboară sublim, în umbra palmierilor, deasupra lacului de dincolo de piscina vilei lui Ducu. Și voi ciocni o cupă cu șampanie, alături de un Panettone, la cumpăna nopții de la București, și voi toasta pentru cei dragi de la Casa de peste Ocean, din București și Giurgiu (două dintre poeziile volumului meu se numesc “Naveta la Giurgiu” și “Dunărea-nghețată”!), din întreaga Românie. Ca, peste șapte ceasuri, mâine în noapte atlantică, să toastez și pentru cei dragi de aici, în frunte cu Genevieve și Ducu, cu prietenii din New York, Los Angeles, Chicago și Boston, cu cei de suflet din Roma, Florența, Milano și Salerno, din Oslo, Munchen, Paris, Gotteborg și Viena, din Novi Sad și Vârșeț, Ruse, Silistra, Tărgoviște, Plovdiv și Sofia, din Chișinău, Melbourne, Sydney și Adelaide, din lumea-ntreagă!
…Tuturor, cu sufletul plin, un AN NOU cu Sănătate și 2016 STRĂLUCIRI!

Jurnal American (10) GICĂ HAGI ȘI CRISTINA NEAGU…

…Întâmplător sau nu, am văzut, în America, două dintre evoluțiile de poveste ale Sportului Românesc!

…Acreditat ca ziarist la Mondialul American, World Cup ‘94, scriind pentru gazeta mea de limbă română de la New York, “Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, și transmițând corespondențe pentru BBC!… Vara californiană a fost Capodopera Fotbalului Românesc, la nivel de Națională! Victorii împotriva Columbiei și Argentinei lui Maradona (aflat la Masa presei, dovedit drogat!), împotriva gazdelor, un joc încântător (excepție-episodul Silverdome Detroit, 1-4 cu Elveția!), care i-a făcut pe mai marii fotbalului mondial să declare, cu Pele în frunte, că Naționala de fotbal a României, -Generația de aur admirabil condusă din teren de Gică Hagi, iar de pe margine de Anghel Iordănescu- era singura în stare să învingă Brazilia în finală! Numai că până la marea finală, ne-au scos, într-un final-coșmar, vikingii suedezi… După prelungiri, la penalty-uri, cu două lovituri de departajare ratate de Belodedici și Dan Petrescu…

…Telespectator sau…Internet-spectator, la ultimul Mondial de handbal din Danemarca. Fetele noastre au învins incredibil, spectaculos, campioana mondială Brazilia, după care, într-un meci de infarct, au ajuns în semifinală, după prelungiri, în dauna gazdelor, handbalistelor daneze. Numai că, deși mulți vedeau Naționala feminină de handbal a României, condusă superb din teren de super-jucătoarea Cristina Neagu, iar de pe margine cu viziune de norvegianul Tomas, iar repriza secundă a fost una de senzație, Fetele noastre de aur au ratat finala, pe finalul reprizelor de prelungiri, în fața campioanei olimpice Norvegia!…Putem uita ratarea lui Nechita, cu două-trei secunde înainte de a se trece în prelungiri?!… Am urmărit meciul la New York, împreună cu Grigore L.Culian, om de handbal, au chiuit și am plâns în final, plecând bolnavi la lansarea cărții mele “Taximetrist de noapte la New York” pentru care mă aflam în Turnul Babel…

…Ani mulți, m-a urmărit meciul de fotbal cu Suedia!…Încă nu l-am uitat!
…O vreme, nu voi putea uita partida de handbal fete cu Norvegia!

…Nordicii ne-au împiedicat, se vede, și la fotbal și la handbal, să devenim campionii lumii, în două Gale mondiale care au arătat Omenirii două Legende: Gică Hagi și Cristina Neagu!

…S-au spus multe -și se vor mai scrie- și despre “drama suedeză” și despre “tragedia norvegiană”. Pentru mine au fost două felii de viață în care a decis Destinul!
…Nu pot să uit nici acum, după 21 de ani, o mărturisire din declarația lui Gică Hagi, surprinsă pe reportofon, imediat după eliminarea de către suedezi: “În momentul când Dan Petrescu se îndrepta să execute penalty-ul acela pe care l-a ratat, mă gândeam că noi, românii, nu suntem făcuți pentru marile bucurii!”… Fantastică declarație! Existențialism rasat. Cuvinte de meditat profund la ele… Și dacă unii pot pune sub semnul întrebării Înțelepciunea lui Gică Hagi, le pot spune nu doar că declarația Regelui a apărut în cartea mea “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o!”, ba, vorbele acelea, amintind de Cioran și Țuțea, spuse un Fotbalist, s-au auzit și la BBC!…

…Întâmplător sau nu, am urmărit în America, două Capodopere ale Sportului Românesc jucate sub semnul Destinului!
…Pentru mine, și la World Cup ‘94, și la Mondialul fete 2015, Românii, fotbaliști și handbaliste, au țesut Istorie în filigran de aur!
…Ei sunt pentru mine Campionii Lumii!

Jurnal American (5). LA MIAMI, E SOARE, ÎN CULTURA ROMÂNĂ BATE UN VÂNT COMUNIST…

…Zi senină, la Miami, aproape 32 de grade Celsius, cu lumea-ntregă, parcă, venită în South Beach, unde fiecare zi e un spectacol, o paradă pornită din stradă. Pe Ocean Drive, vestita arteră cu Palatul lui Versace și vile de miliarde (de dolari!) prin care umblă top felul de celebrități, trec mașini și motocicle din toate epocile. Stau pe o tereasă pentru toată lumea, la etaj, la „Wet Wellie’s”, cu cerul tavan și privirea mângâind, de sub umbrele pentru soare, vârfurile palmierilor, ca să peteacă, în larg, vasele abia plecate-n croazieră. Shrimpi (creveți) și bere, cu limon în vârful sticlei, muzică salsa, se bea la greu, e căldură mare, mon cher (Nenea Iancu), nu întâmplător băutura-fanion se numește “Call a cab”, cheamă un taxi, că sunt mangă… Nu cheamă nimeni, dar merită reținută inspirația patronului…

…Și, totuși, în acest Paradis, nu uit de ai mei de Acasă! Sunt la curent cu mai tot ce se petrece, o oră pe zi e pentru documentare pe Internet. Din păcate, multe dintre veștile de acasă, îmi umbresc sufletul renăscut în splendorile Floridei.
…Citesc în excelenta revistă online “Yorick”, sub semnătura remarcabilei Monica Andronescu, voce selectă în cronica dramatică românescă, un material care mă umple de revoltă. Citez doar un paragraf:
“Așadar, peste noapte și fără explicații reale, Cristian Șofron – cel care a făcut posibil acest mic miracol în teatrul românesc din ultima jumătate de deceniu, la Centrul „Nicolae Bălcescu” din repertoriul căruia au făcut parte spectacole precum „Furtuna”, „Familia Tot”, „Mobilă și durere”, „Insecte”, Steaua fără nume” sau „O noapte furtunoasă” – a fost îndepărtat. Deși toate aceste spectacole au avut un palmares extraordinar. Au fost prezente în selecțiile Festivalului Național de Teatru și ale celor mai importante festivaluri din România, au primit premii UNITER. Nu mai departe de acest an, 2015, „Mobilă și durere” a avut cinci nominalizări la Premiile UNITER, printre care una pentru Cel mai bun spectacol, iar Victor Ioan Frunză și Adriana Grand au primit premiile pentru Cea mai bună regie și Cea mai bună scenografie. La Festivalul Comediei Românești – festCo – același spectacol a primit Marele Premiu. Două dintre spectacolele Centrului „Nicolae Bălcescu”, mai exact „Mobilă și durere” și „Steaua fără nume” au fost prezente în selecția Festivalului Național de Teatru de curând încheiat. Și totuși, la sfârșitul acestui an plin, drept premiu, managerul este destituit”…
CUM A FOST POSIBILĂ O ASEMENEA NEDREPTATE?!

…Citesc două fraze pe blogul cunoscutei și apreciatei Doina Uricariu, nu doar președintele ICR New York, ci și o remarcabilă poetă care a revoluționat, pur și simplu, imaginea Culturii Române în Big Apple, tot citesc și nu vreau să înțeleg că, mâhnită de jocurile putrede din culise, va părăsi ICR-ul NY!…
…Astăzi, prietenul Grigore Culian, excelent om de presă, directorul valoroasei publicații de limbă română “New York Magazin”, îmi scrie pe Facebook că, mâine, miercuri 16 decembrie, Doina Uricariu își va da demisia!?!
ACEASTA ESTE RĂSPLATA PENTRU REMARCABILA ACTIVITATE A DOINEI URICARIU LA CONDUCEREA ICR New YORK?!

ÎN LOC DE CONCLUZIE. Numai două exemple din România 2015!?!… Încă o dovadă de umilire a Culturii, a Performanței!… …Domnule Iohanis, domnule Cioloș, chiar sunteți surzi, orbi, când vine vorba despre Cultura Română?! NU VĂ ESTE JENĂ să asistți neutru la un asemenea mizerabil pseud0-spectacol?! Mie îmi crapă obrazul…

POST SCRIPTUM.
…Am plecat de Acasă, în America, sub o interogație gravă: mă mai întorc?! Sunt cu sufletul pendulând între ai mei de aici, cu Fermecătoarea Genevieve, absolut copil-minune, și Teatrul meu (și el) de suflet, de Acasă. Încă sunt directorul Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu, interimar până la viitorul concurs (final de februarie, probabil!) pentru postul de director, care se tot dă de un și jumătate. La ultimele trei Concursuri nu mi-a fost acceptat dosarul de înscriere în competiție, pentru că n-aș fi absolvit facultatea de teatru, interpretându-se rigid o literă de lege, e drept, echivocă!?! Ca și cum un Dramaturg (cu 19 volume de teatru publicate și 31 de premiere), un absolvent de Filosofie (cu dascăli celebrii la cursurile de Istoria artei și literaturii universale-Dan Grigorescu; Estetică-Ion Ianoși; Etică-Nicolae Belu) n-ar face parte din Cultură!?! Mai mult, după ultima interzicere de a participa la Concursul de director, președintele CJ, ordonatorul principal de credite al teatrului giurgiuvean, a IGNORAT jenant răspunsul favorabil la memorial meu (către Ministerul Culturii) dat de ministru de atunci, remarcabilul Ionuț Vulpescu!?…
…Am plecat la Miami, cu bucuria unui final de mandat (5 ani și 5 luni) la Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu. Am reușit să pun în secnă, la Giurgiu, în premieră mondială, UNICUL text dramatic al eminentului filozof Ioan Petru Culianu, “Oreste Regele Sunetelor”. Cu acest spectacol, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, și cu un minunat dublu rol interpretat numai în cheie dramatică de celebra soprană Felicia Filip, Teatrul de la Dunăre a obținut două Premii, pe 25 noiembrie, în Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio de la Pitești! Tot acolo, unde, în cadrul Festivalului Teatrului Balcanic de Studio, piesa mea “Animalul, acest om ciudat”, montată la Naționalul “Sterija”, Scena Română, din Vârșeț, Serbia, a obținut Premiul “Cel mai bun spectacol din Balcani”!… Cu 15 zile în urma succeselor de la Pitești, primeam din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dramaturgiu, Premiul pentru cea mai bună carte de teatru-“Monolog în doi cu moartea la ușă”!…
…Reușite care, în logica dâmbovițeană a acestor vremuri, exemplificată de „premierea” performanțele lui Cristian Șofron și Doina Uricariu, mă obligă să mă aștept la un nou refuz al CJ-ului Giurgiu de a mi se acorda dreptul de a participa la Concursul pentru continuarea performanțelor Teatrului Tudor Vianu!
…Și, atunci, merită să mă mai întorc în Țara nedreptăților, a mitei în cascade, a umilirii Culturii și a oamenilor bolnavi de Adevăr și de Frumos?!