Categorie: „Jurnal” pe sărite

Giurgiu, Golgota mea…

…S-a schimbat mult viața mea. Nu mă mai scol la ora 9, ca boierii, să plec agale spre redacție. Acum, car zorile pe umeri, la 5 (ora cinci, Dumnezeule!) aș vrea să ascult cocoșii cântând, dar nu aud decât câinii (nu din Giurgiu, ci din Capitală!)… La 6, dușat, mic-dejunat pe fugă, iau primele ziare de la chioșcarul meu, fac trei stații cu tramvaiul sau autobuzul 323. „Mergeți zilnic la Giurgiu?”, m-a întreabat chioșcarul, a doua zi după ce Ovidiu Ioanițoaia m-a onorat cu acel minunat „MMI” din „Gazeta sporturilor”, unde am început fantastica aventură a gazetăriei… Cu geanta mea plină de legi-paralegi, dosare, contracte (fară antracte!), cărți și texte, Coduri și moduri, ba și cu laptop-ul personal (cel al teatrului s-a stricat exact în ziua când am preluat eu Valahul!?!), cu așa bagaj par un veritabil hamal…

…În microbuz, suntem trei navetiști care împărțim săptămâna în acest spațiu. „Doamna doctor”, cum îi zice șoferul, rezervându-i locul din spatele lui, un arab, ce ia drumul Călugărenilor de vreo șase-șapte zile, și eu… Eu citesc zilnic o piesă românească la dus, alta la întors. Dimineața, în timp ce mai tot microbuzul fură câteva minute de somn, eu lecturez teatru, ba mai fac și notițe pe texte. Ceea ce tovarășilor mei de drum li se pare ceva ciudat rău de tot, acolo, printre șacoșe, copii ținuți pe genunchi și locuri date ilegal în picioare, prin miros de mici bucăți de pâine sub o umbră de dulceață, așa, ca de mic dejun, printre câteva sforăituri…

…În ultima săptămână, am schimbat microbuzul. Cel de 7:30 era insuportabil, ceva din epoca de piatră, să-ți sară pietrele la rinichi și plombele, nu alta. Autocarul de ora 8 e OK, numai că ajunge pe mal de Dunăre agitată prea târziu pentru mine, director de teatru care are atâtea de rezolvat la început de mandat, și cu Ordonanța 63 pe cap … Așa am ajuns navetist convins la microbuzul de 7 trecute fix, cu sosirea la 8 fără cinci minute… Iau ziarul local, „Giurgiuveanul”, să știu tot ce se întâmplă în noul meu oraș de suflet, doamna de la chioșc mă întreabă când începe stagiunea, că n-a mai fost de mult timp la teatru… Cumpăr o banană, ce-o manânc pe drum, fac înviorarea de dimineață, aproape un jogging, cu geanta mea gata să crape, tăind colbul de pe Strada Gării… Pe traseul acesta, ca de maimuța lui Pavlov, nu-i dimineață să nu mă acosteze doi-trei „microbi” de fotbal. Le răspund la cele mai diverse întrebări, sunt încântați, după care îi invit la teatru, pe 15 și 16 septembrie, când se deschide Stagiunea. Culmea e că un pici de vreo 6-7 ani mă întreabă nonșalant: „Cu ce se reia teatrul?”. Când i-am replicat, mângâindu-l pe cap, „Cu D’ale Carnavalului și Domnul Goe!”, băiețelul și-a tras tatăl de mână, încântat: „Tati, mă duci la Domnul Goe?”. Sper să fi câștigat un nou spectator al Teatrului din Giurgiu…

…”Șantierul” s-a pornit la Teatrul Valah pe 16 august. Am reușit, în sfârșit, să dau jos acel banner, ca un fault grosolan la adresa limbii române: „Vin la teatru pentru că mă iubesc pe mine” (Sic!)… Am pornit cu patru piese în turație maximă. Toată lumea are de lucru. Urmăresc, printre reprizele mele de Codul Muncii în regim de urgență, câteva repetiții la „Domnul Goe”. E o frenezie în jocul fetelor, care-mi amintește de „Gaițele” lui Kirițescu și aplaud sincer. Mi-e dor de teatru…

…O actriță nemulțumită că n-au luat-o în distribuțiile lor nici Olga Delia Mateescu și nici Dan Tudor, mă jignește, mai mult sau mai puțin conștient: „Distribuțiile se fac în biroul directorului!” . O asigur că nu mă voi băga niciodată în munca regizorilor, mai puțin când va fi vorba despre piesele mele. Deocamdată, am decis ca stagiunea aceasta să nu accept să mi se monteze vreo piesă la Giurgiu…

…Am luat legătura cu două minunate profesoare de la cele mai bune clase de artă. Le surâde ideea să angrenăm tinerii artiști plastici ai Giurgiului în schimbarea feței Teatrului Valah. Vreau să ne coloreze coloanele de la intrare, să întinerească fațada Templului Thaliei folosind numai trei culori, alb-negru-roșu. Vom pune numele tinerilor artiști la baza stâlpilor, ceea ce va însemna, practic, expoziția cu cei mai mulți vizitatori din cariera lor. Și vom oferi fiecăruia câte un abonament pentru întreaga stagiune. Creatorii de Frumos trebuie respectați…

…”Tehnicul” de la teatru a început cu entuziasm zugrăvirea holului de sus, fie și în regim de criză. Sunt formidabili acești oamenii devotați și sufăr că legea nu-mi permite să onorez truda lor cu o sumă simbolică. Prin contrast, lipsa de entuziasm a altora, dacă nu cumva chiar mici răutăți, întârzie transformarea cabinelor artișilor, relicve ale secolului trecut. Oricum, Festivalul din noiembrie ne va prinde în haine noi. Cabinele, Foaierul, Stand-up Café… Sper să iasă și aprobarea pentru Teatrul „Tudor Vianu”. Cu întârziere, am primit prima „undă verde”…

…În aceste timpuri bolnave, repet cu voce tare, de mai multe ori, un gând: dacă într-o sticlă goală văd un deget de apă, eu zic că acolo-i Oceanul și merită să visăm că vom ajunge departe.

Altfel, fără Teatru, chiar că nu vom mai avea unde să cădem…

Campionii plânsului

…Nu mă refer la învinșii de la Palatul Victoria (care victorie?!), care au declanșat un veritabil seism printre nevinovații bugetari care nu s-au nărăvit la comisioane, șmecherii și bișniță cum numai în România poate exista. În cazul acesta este Jale mare, cum nu s-a văzut, parcă, nici pe vremea aia de care nu putem uita…

…Nu mă joc cu vorbele nici în privința Tragediei de la Maternitatea Giulești, căci Lacrimile brăzdează încă suflete, după ce un Popor află cum îi ardeau pruncii, în timp ce așa-zisele cadre medicale chefuiau pentru Mării și Mărioare, atunci, în ziua sfântă de 15 august, devenită dată de coșmar. Jalea și mai mare este că adevărații vinovați caută scăpare, bizuindu-se că în România numai cei cinstiți și fraieri plătesc!…

…Nu-mi ascund Lacrima ce mi-a încolțit în suflet, ieri, când, oferindu-i marelui Actor Dorel Vișan o colaborare la Teatrul din Giurgiu, m-a împietrit cu răspunsul: „Eu am hotărât să nu mai joc teatru!”!?! La câte nedreptăți i s-a făcut (și) acestui uriaș comediant, de câte obtuzități și meschini s-a lovit și Dorel Vișan în ultimii ani, Durerea din lumea Culturii române este uriașă. Medicii, arhitecții și inginerii ne pleacă în lumea largă, artiștii își abandonează scârbiți crezul și harul divin, profesorii (și așa puțini!) se văd decimați de tot felul de Ordonanțe! Încotro, dulce Românie?!…

…Probabil că unii s-au așteptat să mă refer și la ultimii campionii ai fotbalului nostru de trei parale, mercenarii străini de la CFR Cluj care, sâmbătă, în Regia studenților bucureșteni, s-au dovedit veritabili campioni ai plânsului. Nu doar că au pierdut la un scor de forfait, dar au stabilit și un record de violențe, cu doi eliminați (trebuia trimis și portarul Nuno Craro în concediu în Portugalia natală!). Nu deranjează atât de mult acest 0-3, cât mai ales declinul evident al unei trupe scăldate în țechini care, curând, va reprezenta România într-o grupă a Ligii Campionilor. După ultimul 1-4, al Urziceniului, la Split (unde Dinamo se oprise la 0-3!), în Europa League, ne pregătim de un nou coșmar?! Neliniște motivată, chiar dacă echipa de sub Feleac, CFR Cluj, nu se va desființa, cum se anunță viitorul Unirii Urziceni, campioana de acum doi ani, rămasă fără manager, fără antrenor (demisionat după Split!) și gata să-și scoată nestematele la mezat.

…Exemplul Urziceniului este emblematic pentru România de astăzi. După ce a izbutit un miracol în Bărăgan, titlul național la fotbal într-un târgușor de 17.000 de suflete, patronul Bucșaru s-a trezit bântuit de faliment, chiar dacă de la UEFA a plouat cu milioane de euro! Dacă a uitat (oare a știut vreodată?) vorba veche din străbuni „Există o măsură în toate”…

…Privind lucid la toate fără necesara măsură, este evident că, în România tuturor posibilităților nefaste de astăzi, există prea mulți campioni ai plânsului. Este Jale mare, domnilor! Cred că suntem Poporul care plânge cel mai mult în ultima vreme…

Thalia este tristă, Melpomena surâde…

…Teatrele au început să-și redeschidă porțile. Este drept, deocamdată, doar în curtea interioară, acolo pe unde intră actorii, gata de repetiții pentru o nouă stagiune. Va fi una în regim de criză. Mai ales că seismul numit Ordonanța 63 a lovit nemilos (și) în teatrele românești. Cred, însă, că, la ora actuală, cel mai important lucru pentru supraviețuire este ieșirea din criza morală. Refugiul pe scenă oferă această șansă. Logic, până la un anumit punct. Pentru că Măria Sa Actorul este și el om și nu poate trăi doar cu aer și promisiuni…

…Primul semn bun în ieșirea din criza morală declanșată de „cutremurul” Ordonanța 63 este că evantaiul de Festivaluri nu a subcombat. La Mangalia, Arad (Festivalul de teatru clasic), Galați (comedie), Oradea (unde se va relua Festivalul teatrului scurt!), Giurgiu (Festivalul Teatrelor din Orașele Dunărene), Pitești (teatru de studio), București (Festivalul Național de Teatru, 30 octombrie-8 noiembrie) s-au și deschis șantierele unor Gale internaționale. Învinșii de la Palatul Victoria, cabotinii noștri politicieni, n-au putut ucide Teatrul, cu măsurile lor aberante, cu sărăcia culturală care-i caracterizează pe mulți, care habar n-au că Thalia este Zeița Comediei, iar Melpomena, cea a tragediei…

…Unii susțin cu vădit cinism, însă nu departe de subiect, că nu poate exista mai mare tragicomedie decât cea care se joacă astăzi pe scena României. Nu-i, însă, Teatrul nobil, comedie sau dramă, este un „circ” vulgar, scârbos, păgubos, distrugător pentru viitorul acestui popor. Cumplit de adevărat scrie remarcabilul literat Viorel Cacoveanu în ultimul său volum de epigrame: „Dacă ar fi să mor, Mai am un singur dor, Să se nască, Și un nou Popor”!… La ora aceasta, o mână de așa-ziși politicieni distrug un brav, cândva, Popor…

…Am deschis „șantierul de teatru” și la Giurgiu, la început de săptămână. Sfidând criza, materială și morală, „Valahul” (doi-trei tot amână schimbarea numelui în „Tudor Vianu”, literat de talie europeană, director de Thalia, la Naționalul bucureștean!), Teatrul de la Dunăre, spuneam, și-a propus o foarte ambițioasă deschidere de stagiune. Cu nu mai puțin de patru spectacole: „D-ale Carnavalului”, de Ion Luca Caragiele, în regia lui Dan Tudor, cu un evantai de staruri (Adriana Trandafir, Magda Catone, Mihai Ciucă, Ovidiu Cuncea, Andrei Duban, cărora li se vor adăuga și giurgiuvenii Livius Rus și Vasile Toma); „Arta de a fi hoț” (Eugen Cristea, Ani Crețu, Violeta Teașcă, Gheorghe Țoropoc), textul cunoscutei actrițe și scriitoare Olga Delia Mateescu, care va inaugura Studioul Experimental, unde, premieră națională, dramaturgii își vor monta propriile piese; „Domnul Goe”, firește al lui Nenea Iancu, în regia lui Florin Antoniu, cu un travesti (Giulia Ionescu) și un trio feminin de farmec (Katy Balca, Delia Hriscu și Gabi Munteanu); ” Feeling” (cu Marius Bodochi în rol principal, și cu Dan Tudor director de scenă), o frumoasă piesă a lui Doru Moțoc, care va inaugura Cafeneaua Artiștilor, altfel spus „Stand-ul Café”.

…Pe Dunăre, în aval și în amonte, unii cu Thalia, alții cu Melpomena. Ca, dealtfel, în întreaga Românie din vara acestui cumplit 2010, când Thalia plânge, iar Melpomena surâde…

Ce „Triunghi luminos” pe Dunăre…

…În aceste vremuri grele, cu noi biruri și scumpiri, cu Ordonanțe care ne secătuiesc de ultimele speranțe, găsesc, la Giurgiu, două raze de lumină.

…Giurgiu va deveni oraș universitar!… Patru facultăți, ținând de Universitatea Ecologică din București, vor ființa din toamna aceasta în briza Dunării. „Drept și Științe Administrative”, „Educație Fizică și Sport”, „Științe Economice”, „Ingenerie managerială și a Mediului”. O inteligentă investiție în viitorul tinerilor din orașul de la Dunăre, care, prin școlile lui serioase, a dat României nume redutabile. O alegere care va face un Giurgiu mai puternic și mai bogat. Orașul se va metamorfoza, material și spiritual, și va avea o altă viață. Strada va arăta altfel, mai dinamică, mai tinerească, mai optimistă. Acolo unde pătrunde lumina Științei, dispare întunericul și sărăcia de toate felurile. Bine ai venit Universitate, la Giurgiu!…

…Giurgiu va juca, la anul, pe prima scenă fotbalistică a României, pe un stadion modern, de 14-16.000 locuri!… „Dunărea” se va uni cu „Astra”, iar din această fuziune înțeleaptă, pusă la cale de primarul Lucian Iliescu și patronul Ioan Niculae, se va naște F.C. Inter Giurgiu. Echipă care, sunt sigur, va fi iubită, adorată, aici, pe Dunăre, unde s-au lansat atâtea nume de preț din fotbalul nostru. Unele, adevărate Legende. Cine poate să-i uite pe regretatul antrenor Titi Teașcă, pe marele portar Ion Voinescu, născut în județ, ca și Victor Stănculescu, secund la Rapid, Steaua și la Națională, absolvent al Școlii de antrenori de la Londra, astăzi, șeful Academiei de Fotbal din Chicago?!… Cum să nu te mândrești cu Narcis Coman și Gino Iorgulescu, nume scrise în filigran de aur in Istoria fotbalului românesc, cu Buduru, Mareș, Grozea, Leșeanu, cu Bebiță Năsturescu (născut la București, însă venit la câteva luni lângă Cetate), aripa fără plămâni a Rapidului, din anii întâiului titlu din Giulești, și cu atâția alți giurgiuveni care au îmbogățit fotbalul nostru?… La atâția fotbaliști de preț, nu putea lipsi un mare comentator, cum este Ovidiu Ioanițoaia, giurgiuvean și el. Numai și pentru această galerie de viță nobilă, Giurgiu merită să aibă echipă în Liga I. Iar dacă Urziceniul, târg de 17.000 de suflete, a reușit în trei ani să ajungă în Europa, de ce n-ar reuși și Giurgiu, cetate cu peste 70.000 de locuitori, care are la timonă doi strategi încercați și pasionați, Lucian Iliescu și Ioan Niculae…

…Cultura și Sportul, cei mai buni ambasadori ai României, vor însemna același lucru și pentru Giurgiu!…

…În titlu vorbesc despre un „Triunghi luminos” pe Dunăre, semn că, pe lângă Universitate și Liga I, visez, chiar și în acest timp bolnav (când disponibilizarea este ultimul coșmar!), ca și Teatrul din Giurgiu să ajungă un nume respectat în România. Rămâne ca toți fiii Cetății de la Dunăre să susțină cu toată ființa lor acest „triptic” nobil, în stare să lumineze sufletele și viața Giurgiului…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express, de astăzi, 27 iulie 2010.

P.S. Dincolo de Giurgiu, constat că haosul și ilogicul domnesc în lumea fotbalului românesc. După ce televiziunile ne-au asaltat, patru zile la rând, de vineri până luni, cu toate meciurile etapei de debut a Ligii I (locul 44 în lume!), după ce ne-au obosit cu câteva șușanele de nivelul diviziei secunde (Sportul Studențesc-Oțelul 0-1, FCM Tg. Mureș-FC Brașov 0-1, Victoria Brănești-Gaz Metan Mediaș 2-3), astăzi, când, în sfârșit avem un meci din preliminariile Ligii Campionilor (Unirea Urziceni-Zenit St. Petersburg), nimeni nu transmite întâlnirea, pentru că posturile și organizatorii nu s-au înțeles la parale!?! Doar, dacă nu se va întâmpla vreo minune în ceasul al 12-lea… Asta este România anului 2010!

Giurgiu, mon amour

…De 13 zile am început, entuziast, o nouă viață. La Giurgiu…

…Timp de 13 ani am trăit mai multe vieți. La New York…

…Dintre Zgârie nori m-am întors, în ’99, în Bucureștiul meu prăfuit pentru fotbal și teatru. Și pentru limba natală, adevărata patrie. La Giurgiu am venit, plin de speranțe, pentru teatru și fotbal…

…Giurgiu înseamnă încă o provocare. O nouă, superbă experiență de viață. Încerc să o trăiesc total. În fiecare dimineață, cu ochii cârpiți de nesomn (noaptea mai și scriu!), iau drumul spre Dunăre, înghesuit, printre sacoșe peticite și copii ținuți în brațe, în microbuzul de 7:30, sau lejer în autocarul de 8. Călătoresc cu frenezia reporterului din timpul studenției. Îmi place să studiez oamenii, navetiștii, de asta n-am venit decât de două ori cu mașina mea. Bat drumul cu noii mei prieteni. Îi numesc „giurgiuvenii mei”, aflați sub vremuri teribil de grele. Mă vreau, mă simt de-al lor. Cei mai mulți mă întreabă despre fotbal, eu le mai plasez câte ceva și despre teatru. Știu că reporterul și dramaturgul din mine acumulează chipuri, fapte, gesturi, dialoguri fugare. Se va naște o carte (Geo Bogza a scris, pe vremuri, așteptând un tren într-o gară, „122 de minute la Mizil”). Sau o piesă de teatru… Despre Giurgiu, unde, cum să uit, în ’67, am scris întâia mea cronică sportivă pentru revista Fotbal: Dunărea-IMU Medgidia 1-0. Cu un gol marcat, după pauză, de idolul orașului, pe atunci, un anume Gore…

…Briza Dunării m-a fascinat mereu. Am făcut, prin ani, zeci de drumuri de la București doar să sărut cu privirea „Dunărea albastră” și să mănânc o saramură de crap proaspăt peste drum de Bulgaria. De 13 zile de când fac naveta la Giurgiu, n-am văzut Dunărea decât de două ori. Nu prea este timp de poezie, acum. Știu că am urcat pe o Golgotă, vrând să fac din Giurgiu o Cetate a dramaturgiei românești.

…Nu mă sperie nimic, chiar dacă realitatea găsită la teatru mi-a apărut în nuanțe fugare de coșmar. Jungla de pe Hudson m-a călit, însă. Printre ruine sau cioburi de iubire, am găsit repede apa vieții în încrederea giurgiuvenilor, de la Consiliu Județean și Primărie până la mass-media, amatorii de Frumos și boemii din jurul Turnului Ceasornicului, de la Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, la microbiștii întâlniți peste tot. Simt o investiție de Speranță care mă obligă…

…Debutul meu de mandat ca director-manager al teatrului giurgiuvean, unul cumplit. De la moștenire, la ultima aberație numită Ordonanța 63! Eu am venit să aduc câți mai mulți oameni la teatru și efemerii iresponsabili de la Palatul Victoria mă obligă să dau afară oameni din teatru (21 din 49)!?!… Chestia asta seamănă cu pistolul pe care un dement mi l-a pus la cap, la New York, să mă jefuiască. De atunci, însă, nu mai știu ce-i teama… Nu mă poate nimeni jefui de patimile mele fără sfârșit, Teatrul și Fotbalul…

…Visez cu ochii deschiși ca Teatrul din Giurgiu (sper să i se spună curând „Tudor Vianu”!) să ajungă un Nume în România, „Dunărea” să joace în Dvizia A, iar eu să comentez la TV partida de debut! Unii zic că-s un pic nebun. Replic cu Salvador Dali: „Singura deosebire dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun”! Eu sunt nebun după Teatru și Fotbal.

…La Giurgiu, mon amour…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express.

Am și „Adevărul” de partea mea!

…Nu s-au stins ecourile declanșate de Jurnalul Național care, ieri, m-a onorat enorm decretându-mă „Omul Zilei”, pentru temeritatea de a visa la Performanță cu un teatru mic, cum este (deocamdată, cred!) cel din Giurgiu, că, astăzi, sunt din nou în centrul atenției presei centrale. „Performanță. Mircea M. Ionescu este primul gazetar de sport care a devenit director de teatru, după ce a câștigat postul pentru conducerea Teatrului Valah din Giurgiu”, subtitrează Adevărul, cel mai vândut cotidian din România. Un atât de frumos interviu luat de distinsul critic dramatic Simona Chițan, pendulând între cele două patimi fără de sfârșit ale mele, Fotbalul și Teatrul, fără a ocoli „capitolul New York”, atât de important în devenirea mea ca om și ca literat. Pentru că, vă spun sincer, dacă nu m-aș fi călit în inegalabilul, inconfundabilul New York, cu jungla sa, aș fi fugit (făcând record mondial pe suta de metri!) de la Teatrul Valah din primele ore ale prezentării mele, miercuri 7 iulie, ca director-manager! New York-ul m-a format, însă, pentru bătălii grele și lungi, e o luptă viața, vorba Poetului, deci mă lupt!… Este bine să știe și cei puțini care cred că mă pot întoarce din drum, prin lovituri sub centură!

…Important este că puținii oameni (puțini, dar buni!) întâlniți la sediul teatrului (uitat în nemișcare și degradare!), astăzi, vineri 9 iulie (ziua colegei mele de liceu Margareta Pâslaru, pe care am felicitat-o la telefon, dimineață, din…Giurgiu! La Mulți Ani, minunată Margo!), dar și necunoscuți de pe stradă s-au dovedit trup și suflet pentru Idealul meu declarat: Fenomenul Giurgiu în teatrul românesc!

…Gânduri tonice și din partea echipei de fotbal Dunărea Giurgiu, pe care am vizitat-o câteva minute, astăzi, printre drumuri la „atelierele de producție” și la un distins Branch Manager, Horia-Dan Nicoară, de la UniCredit Țiriac Bank, mare iubitor de sport și de teatru.

…La stadionul „Dunărea”, Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, Emil Ursu, antrenorul principal al echipei și mai tot staff-ul clubului mi-au urat bun venit, succes, așteptând să invit toată „Dunărea” la prima premieră! Sper să fie pe 15 septembrie, cu „D’ale Carnavalului”, a nemuritorului I.L. Caragiale, într-o distribuție de zile mari. Până atunci, însă…

…Probleme uriașe, materiale și umane, efectiv peste orice așteptare! Sper ca împreună cu mai-marii orașului să le depășim în aceste vremuri cumplite nu doar pentru cultură, nu numai pentru Giurgiu…

…Câtă vreme am Adevărul de partea mea, mass-media centrală și locală, pe giurgiuveni și cei bolnavi de teatru, voi lupta!

…Mâine, altă zi grea. Cronica dramatică pentru „Taifasuri”, iar seara la Telesport, invitat să prefațez, de la 6 PM, ultimele meciuri, cele două finale de la Mondialul African.

…Fotbalul și Teatrul, patimile mele fără de sfârșit care mă țin tânăr sufletește…

Dramaturgia, Cenușăreasa Uniunii Scriitorilor!

…În aceasta după-amiază, s-au acordat Premiile Uniunii Scriitorilor din România, pe anul 2009. După lungi nominalizări, făcute de specialiști, promisiuni de fair-play și speranțe. Din păcate, pentru a nu știu câta oară, onorata conducere a USR-ului și-a demonstrat dezinteresul (să zic, oare, adversitatea sau ignoranța?!) față de dramaturgia autohtonă. Anul acesta, ca și în alți ani, pe ultimii metrii (mai exact în dimineața decernării premiilor) s-a decis să fie scoși de la festin dramaturgii români în viață. Care tot scriu (și unii scriu bine!), crezând, naivi, în criteriul valoric, un fel de OZN în România de astăzi. Ar fi trebuit să fiu la Gala Laureaților, printre cei trei nominalizați la secțiunea dramaturgie: eu, cu „Filozofia bășcăliei”, timișoreanul Aurel Gh. Ardeleanu, cu „Leoaică rănită sau ce față umană are fiara”, și Corneliu Teulea, cu „Damnații”. Simplul fapt că m-a nominalizat un Juriu format din oameni care știu ce înseamnă dramaturgia înseamnă un Premiu. Dacă vreți, în numele nemuritorului (dar anacronicului!) Coubertin, părintele Olimpiadei moderne, conform căruia „Important este să participi, nu să câștigi!”.

…Fericit nominalizat, am declinat civilizat invitația de a fi la Gală, primită aseară, pentru că astăzi, exact la aceeași oră a Galei, planeta se alinia la startul Mondialului African de fotbal. Și, chiar dacă am terminat eu filozofia și iubesc la nebunie, pe viață, teatrul, și am vreo 30 de piese scrise (14 jucate), și două Premii pentru textele mele, și chiar dacă țin o minunată rubrică de cronicar dramatic în „Taifasuri”, și am câștigat, recent, și Concursul pentru directoratul Teatrului din Giurgiu, nu puteam trăda Fotbalul! La ora Galei USR, eram la Telesport, gata să intru într-o „repriză” dedicată evenimentului care a magnetizat Lumea-ntreagă!

…Regret că nu am putut ajunge la pseudo-gala USR-ului, unde aș fi protestat în numele dramaturgilor români în viață față de caracterul discriminatoriu de care se „bucură” ei în România de astăzi: de la directori de teatru, regizori, la… Uniunea Scriitorilor. Am accentuat, cu bună știință, „pseudo-gala”, pentru că a tot elimina dramaturgia dintre genurile literare este un gest de jenantă desconsiderare pe care îl comite iresponsabil Uniunea Scriitorilor din România, în frunte cu președintele ei, Nicolae Manolescu, critic ales, însă nu prea atras de lectura dramatică. Din moment ce un Juriu de literați experți în dramaturgie a nominalizat 3 (trei) autori dramatici din noianul de cărți, înseamnă că alibiul USR-ului în asemenea cazuri („nu am găsit valori”!) este penibil. Când am scris „Filozfia bășcăliei” m-am gândit la pseudo-presa pe care o fac unii în acestre vremuri în România. Adaug, acum, cu tristețe, și USR-ul în bășcălia filozofiei noastre contemporane!

P.S. Aflu că nu s-au dat premii (ca și în alți ani!) nici la Secțiunea „Literatura pentru copii și tineret”. Pe cine să mai intereseze, măcar și la nivelul conducerii scriitorilor din România, generația de mâine?! Trăiască manelele, vanghelismele, becalismele, borcismele, coposismele, telenovelele politice! Numai nebunii se mai gândesc, astăzi, în România, la Literatură dramatică sau pentru copii și tineret!

…Sincer, mă bucur că sunt unul dintre puținii nebuni care mai crede în dramaturgia autohtonă!

„Viitorul” lui Hagi, Brănești, Tg.Mureș, furt la Istanbul, Mondialul African

…Uraaaa! Naționala de fotbal a României, fără Chivu și Mutu, a învins Hondurasul, team calificat la Mondialul African! Cu 3-0 (2-0), domnilor! Și ce dacă a fost un amical, în Austria, în fața a vreo 700 de privitori (85% români de prin împrejurimi)?! Răzvan Lucescu este, din nou, mare antrenor. Îl laudă toată lumea de la Federație. Ba, și unii ziariști. Cum rămâne, însă, cu cele trei înfrângeri consecutive și jocul mediocru din acest 2010?! Care eșecuri?! 0-2, cu Israel, la Timișoara; 2-3, cu Ucraina, la Lvov, 0-1, cu Macedonia, în Austria?!… „Tricolorii” mai au un amical, cu Turcia, pe 11 august, în România, iar, pe 3 septembrie, debutul cu Albania, la noi acasă, în prelminariile Europeanului 2012. Unde vom juca sigur! Ne asigură, doar, de la tragerea la sorți, Răzvănel. Acum, după acest strălucitor, încântător, uluitor 3-0 cu anonimii din Honduras, nu m-ar mira să aud că vom și câștiga Europeanul de peste doi ani!…

Deocamdată, rămânem telespectatori, pantru a treia oară consecutiv, la un Mondial! Cel din Africa de Sud, care stă să debuteze vineri 11 iunie…

…Până la Mondialul African, ne pregătim de căderea cortinei și în liga noastră secundă. După 18 ani, Tg.Mureș (cu Adrian Falub antrenor; a 3-a promovare pentru el, după cele cu „U” Cluj și Unirea Alba Iulia!) revine pe prima scenă. Cu o echipă înființată acum doi ani! Să fie într-un ceas bun!… Ce fotbal se juca la Tg. Mureș pe vremea lui Loți Boloni!… Pe atunci, A.S.Armata Tg. Mureș (cum spunea la radio minunatul crainic Dan Voicilă!) a ajuns până în Cupa UEFA…

…S-a întors pe prima scenă, după patru ani, și „gașca nebună din Regie”. Sportul Studențesc, cu Tibor Selymeș la timonă, a promovat în această duminică, la prânz, după 2-1 cu Gloria Buzău (prin „dubla” lui Curelea), semn că Bucureștiul va avea, din stagiunea de toamnă, patru echipe în liga lui Mitică. Asta, dacă Șiman, patronul „găștii nebune”, nu va mai vinde un lot, după Costin Lazăr, Mazilu, Negru, Varga, Bălan și câți alții…

…Tot pe prima scenă va juca, din stagiunea viitoare, și întâia comună din România: Brăneștiul, aflat la 12 kilometri de București! Un mare triumf pentru „Victoria” lui Ilie Stan, ajutat din retur de directorul sportiv Alin Buzărin, fostul gazetar de top de la Gazeta Sporturilor. Care câștigătoare a Seriei I, însă, va susține meciurile din Liga I la…Buzău!

Ultima necunoscută din eșalonul cu nr. 2: Dacia Mioveni-66 de puncte (dar cu meciurile terminate!) sau „U” Cluj-64 de puncte? Studenții mai au o partidă, sâmbătă viitoare, la Lupeni, și, în mod deosebit, multe speranțe, miercuri, pentru un 3-0, la „masa verde”, după analiza memoriului depus pentru invadarea terenului de către spectatorii piteșteni, la acel 1-1, de acum două etape!

…Și în cazul lui FCM Tg. Mureș și al Brăneștiului unii vorbesc despre „modelul CFR Cluj sau Vaslui”. Adică, unde-s bani și „cap” se nasc și minunile. Mai ales în fotbalul românesc. Eu spun că exemplul cel mai nimerit pentru o paralelă cu noile promovate îl reprezintă Unirea Urziceni, dintr-un oraș cu o populație… comună de 17.000 de locuitori. În inima Bărăganului, nu s-a folosit „rețeta CFR sau Vaslui” cu invazia străinilor, mai mulți sau mai puțini de duzină…

…Bine că nu ne-am pomenit în Liga lui Mitică și cu echipele din Stejaru, Snagov (care au avut șanse la un moment dat în Seria I!), Covaci sau Șimleul Silvaniei! Asta, în timp ce Jiul Petroșani, fără bani, nu s-a mai prezentat la meciurile returului, ca „recordul” să-l ofere Drobeta Tr. Severin, oraș care și-a inaugurat un stadion ultramodern, în momentul în care echipa Fotbal Club n-a mai găsit fonduri să joace și returul din Liga a II-a! Aceleași motive din care au abandonat cursa CFR Timișoara (în tur) și Cetate Suceava (în retur)…

…M-a bucurat mult promovarea în „lumea a doua” a fotbalului românesc a Viitorului Constanța, echipa de copilandri a Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de pe malul mării. Sâmbătă, „pescărușii” Regelui au învins, acasă, cu 1-0, pe C.S. Tunari, și au primit viza pentru liga secundă cu o etapă înaintea finalului. Viitorul Constanța, un „Xerox” peste un sfert de veac al Luceafărului, echipă pe care am arbitrat-o în Divizia B, pe când avea în componență un diamant numit Gheorghe Hagi! Atunci, era Centru Național al Federației. Acum, Federația n-a mai găsit fonduri pentru salvarea Fotbalului românesc! Noroc cu Academia lui Gică Hagi, cu Școala de Fotbal a lui Gică Popescu (în tratative cu FCM Târgoviște, care e și ea cu un pas în „B”)!

…Și, dacă tot am ajuns prin „lumea a treia” (nu-i vorba despre performanțele Naționalei, ci de Liga a III-a!), o precizare: cu o rundă înaintea finișului din Divizia C, și-au mai obținut biletele pentru eșalonul secund C.F. Brăila, Pandurii II Tg. Jiu și Voința Sibiu. Ca și promovate, Juventus București și FCM Târgoviște. Dintre ele, câte vor rezista valoric și, în special, financiar?

…În box, se fură în continuare ca în codru. Sâmbătă, spre miezul nopții, la București, am urmărit live, pe Digi Sport, meciul de la Istanbul pentru titlul mondial interimar WBC, la semimijlocie, al lui Ionuț Dan (JoJo Dan, cum e cunoscut giurgiuveanul în Canada, unde boxează la clubul profesionist Interbox Montreal). Adversar, un turc (Selcuk Aydin) fără ștaif. Dar cu mafioții din culisele boxului profesionist de partea sa. Bătut pentru două meciuri, ba fără să mai poată trimite vreun pumn ca lumea în ultimele trei round-uri (!!!), ienicerul s-a trezit învingător, grație arbitrilor pungași!?! Ei, care trebuiau să-l descalifice pe bietul Aydin pentru loviturile nepermise (cu cotul, capul, după oprirea luptei)! Cum „judecătorul” din ring a fost un englez, am înțeles că și la Londra e criză mare. Materială, dar, mai ales, morală…

…În așteptarea Carnavalului fotbalistic de la capătul de sud al Africii, multe partide amicale. Cu câteva rezultate ciudate. Campioana lumii, spre exemplu, Italia, n-a cunoscut victoria în seria de trei amicale dinaintea startului cu Paraguay (14 iunie): 0-0 cu Camerun, 1-2 cu Mexic, 1-1, cu Elveția. Numai că italienii au pornit mereu greoi. Emblematic, în acest sens, îl reprezintă Mondialul spaniol, din ’82, când trupa lui Enzo Bearzot a fost pusă la zid după grupe, unde n-a câștigat (nici n-a pierdut) vreun meci. Dar, în final, a cucerit titlul!…

…Lamentabil se prezintă Franța. Am urmărit „cocoșul galic” jumulit bine de lipsa de idei a lui Domenech și tare mă rog să o țină tot așa, până în 11 octombrie, când Naționala noastră îl va înfrunta la Paris. Deocamdată, o echipă penibilă. Și nu doar că a făcut egal (1-1) cu Tunisia și a cedat incredibil (0-1!!!) în fața Chinei…

…Încântător, atacul Mexicului! A făcut spectacol cu Anglia și Olanda (chiar dacă a pierdut cu 1-3, respectiv 1-2), a încântat cu Italia, pe care a învins-o cu 2-1. Cu un argeninian naturalizat (Franco, titular la West Ham Londra), cu Vela, de la Arsenal Londra, Giovani dos Santos (Galatasaray), cu noua speranță Javier Chicarito Hernandez (pe care l-a și luat Sir Alex Ferguson la Manchester United!), cu Rafael Marquez, de la Barcelona, Osorio (Stuttgart), Moreno (Alkmaar), Rodriguez și Salcido (PSV Eindhoven), aztecii se anunță printre frumoasele surprize, în grupa A, cu Africa de Sud, Uruguay și Franța. Oricum, Mexicul se află la a 14 prezență din cele 18 ediții ale Mondialului, dintre care ultimele 5 (cinci) consecutive!

…În timp ce Naționala României se află la a treia absență consecutivă la un Mondial! Noroc cu Viitorul lui Hagi!…

Liga 0. Vai de campioana noastră!

…În sfârșit, am mai văzut și noi Fotbal! În finala primei ediții a Europei League. Miercuri, în miez de noapte, redescopeream fotbalul, atât de urâțit de circul din campionatul nostrum numit Liga 1, dar, în realitate, Liga 0. Ritm, angajament, pregătire fizică și psihică, tehnică și tactică, tensiune și fair-play, spectacol adevărat, pe iarba udă din Hamburg și în tribunele arhipline. Culmea este că bucuria reîntoarcerii la fotbal ne-au dat-o două echipe de pluton, în Spania (Atletico Madrid-locul 9) și Anglia (Fulham Londra-locul 12)! A triumfat team-ul iberic, cu 2-1, când mai erau patru minute până să se încheie prelungirile și să înceapă „penalty”-urile. Urmărind această finală decisă de dubla „diavolului” în alb-roșu, uruguayanul Diego Forlan (primul gol din ofsaid, totuși!), m-am întrebat de mai multe ori ce ar fi făcut oricare dintre echipele noastre care se bat zgomotos pentru titlu? Cum le văzusem pe micul ecran cu o zi-două-trei (de duminică până marți, că LPF-ul nu știe că în România oamenii mai și merg la serviciu!?!) înaintea meciului de la Hamburg, răspunsul nu poate fi decât: nimic! Zero la pătrat!… Căci niciunul dintre „granzi” nu iese din mediocritate, toți joacă (e un fel de a spune!) la mica ciupeală, zvârcolindu-se jenant, pe mormane de bani, în inconstanța care trădează lipsa valorii adevărate…

…La ora aceasta, în opinia mea, CFR Cluj este 99,99% noua campioană. Cu două etape înaintea finalului (runde în care va întâlni pe teren propriu pe Internațional Curtea de Argeș, scăpată de grijile retrogradării, iar în deplasare, pe Ceahlăul, practic condamnată la „matineu”!), CFR-ul multinațional are 3 (trei) puncte avans față de campioana en-titre Unirea Urziceni, plus avantajul întâlnirilor directe: 2-0, sub Feleac, 1-0, în Bărăgan, în debutul returului. Numai că, vai, prestațiile legiunii străine de pe Someș este departe de forma de acum două campionate, când a câștigat întâiul titlul. Trupa lui Paszkany, antrenată de italianul Mandorlini, s-a făcut de râs la Ploiești, pierzând în fața Astrei (încă în chinurile retrogradării!), după care și-a îmbolnăvit suporterii de inimă. Victoria de acasă, 3-2, cu „lanterna” din Alba Iulia, în prelungiri, și același scor, în minutul 93, în urma unui penalty cel puțin ciudat, la Drobeta Tr. Severin, după o primă repriză catastrofală, când Craiova a condus cu 2-0, reprezintă argumentele implacabile ale valorii submediocre a viitoarei noastre campioane. Pe tema celor două meciuri amintite, s-au lansat acuzații dure, de blat, dar strigătul patronului timișorenilor, Marian Iancu, a fanilor olteni și a unei părți a presei nu poate fi demonstrat. Rămâne, însă, de demontat „istoria” penalty-ului hilar, ciudat, ilogic, comis în minutul 93 (!?!) de către bulgarul Iliev, fotbalist matur, de 30 de ani, nu un junior, fundaș cu 80 de meciuri la ȚSKA Sofia, de câteva ori campioană, deci și prin cupele europene! Un asemenea penalty-caricatură, care a adus, în ultimele secunde de prelungiri, victoria CFR-ului, contestată de mulți, nu poate fi comis nici în curtea școlii! Nu știu dacă dalmațianul Iliev a câștigat din toată tărășenia aceasta 80.000 de euro, cum circulă zvonul prin Bănie. Știu, însă, că a fost adus de Trică la Craiova, care Trică (prieten cu Iliev de când a activat în Bulgaria!) a jucat nu demult la CFR Cluj, iar în ajunul meciului de la Drobeta Tr. Severin se certase cu Mititelu! Simple scenarii?!…

…Unirea Urziceni, echipa cu cele mai mari șanse-iluzii de a se încorona regina unui campionat șchiop, nu mai rupe nici ea gura târgului. S-a chinuit, acasă, cu Brașovul, câștigând în genunchi, cu 1-0, pe final, și cu ajutorul consistent al arbitrului Colțescu (care eliminase doi brașoveni!), a virmuit în mediocritate și la Bistrița, marți noapte, în ultima rundă, cu un 0-0 ce i-a tăiat lianele iluzorii.

…Mercenarii Vasluiului, harnici și vânjoși, i-au bătut, cu 2-1, săptămâna aceasta (și fără artistul Wesley!), pe steliști, care au condus la pauză, însă n-au făcut decât 0-0, pe terenul CFR-ului, ba au mai pierdut, în cetatea lui Peneș Curcanul și Adrian Porumboiu, în fața Bistriței și Craiovei!…

…Timișoara amână iarăși întâiul titlu din istorie, cu toate cele trei puncte luate Rapidului la „masa verde”, care puncte degeaba se vor mai discuta la TAS. Ultimul eșec de acasă (cu gol valabil neacordat, identic cu al Naționalei noastre la Euro ’96!), acest 0-2 sau asfixierea cu Gaz Metan, pe care în tur o bătuse, la Mediaș, cu 6-2 (!), fac din trupa taciturnului Sabău un fel de „mult zgomot pentru nimic”…

…Cât despre Steaua, Dinamo și Rapid, ele nu joacă mai nimic, exceptând câteva faze izolate. Trei jucării stricate care plătesc (și ele?!) tribut unor șefi mai mult suporteri decât conducători profesioniști!

…Concluzia nu poate fi decât una singură: vai de campioana noastră în noua aventură europeană. Acesta ne este fotbalul de acasă, din Liga 0, care ne obligă să fim din nou telespectatori la un Mondial!

…Noroc cu televiziunile! Mai vedem și noi Fotbal…

Cea mai bună comedie

…Este oficial! Piesa „Leopardul Mistreț” (Farsă de tranziție), scrisă de Mircea M. Ionescu, a primit Premiul I la Concursul de Comedie Românească (ajuns la ediția a V-a) organizat de Teatrul de Comedie în cadrul Festivalului Comediei Românești (festCo), aflat la „cota VIII”. Juriul, alcătuit din trei cronicari de elită (Mircea Ghițulescu, Ion Cocora și Nicolae Prelipceanu), a decis podiumul acestei ediții, după ce a lecturat aproape 60 de texte venite din întreaga țară.

…Personajele acestei farse strigător de actuale: un măcelar, un Copertă "Leopardul Mistreț"coșar, nepoata unui senator, un mafiot (care învârte din umbră afacerile, politicienii) și bodyguarda lui, Madama în negru! Acțiunea piesei se petrece într-o sală de operație, unde vin oameni (aflați în plină… criză, materială și morală!) să se animalizeze, transplantându-și rinichi de leopard, mistreț și râs (râsu’-plânsu’ vieții noastre) pentru a face față în jungla care a ajuns, astăzi, societatea românească.

…În cadrul acestui everniment de top, festCo, Teatrul de Comedie (director George Mihăiță) acordă și acestui Concurs de dramaturgie autohtonă o atenție aparte, în pofida crizei financiare. Astfel, piesa câștigătoare a Concursului se și află în tipografie, iar în cadrul bogatului Festival este programat și un spectacol-lectură cu „Leopardul Mistreț”, în regia lui Dan Tudor.

…Din păcate, în România, de la Premiul I, carte și spectacol-lectură până la punerea în scenă drumul este foarte, foarte lung, dacă nu imposibil. Pentru că, la noi, primul pas eșuează de cele mai multe ori în… stagnare! Să contrazică „Leopardul Mistreț” tradiția nefastă?!