„Viitorul” lui Hagi, Brănești, Tg.Mureș, furt la Istanbul, Mondialul African

…Uraaaa! Naționala de fotbal a României, fără Chivu și Mutu, a învins Hondurasul, team calificat la Mondialul African! Cu 3-0 (2-0), domnilor! Și ce dacă a fost un amical, în Austria, în fața a vreo 700 de privitori (85% români de prin împrejurimi)?! Răzvan Lucescu este, din nou, mare antrenor. Îl laudă toată lumea de la Federație. Ba, și unii ziariști. Cum rămâne, însă, cu cele trei înfrângeri consecutive și jocul mediocru din acest 2010?! Care eșecuri?! 0-2, cu Israel, la Timișoara; 2-3, cu Ucraina, la Lvov, 0-1, cu Macedonia, în Austria?!… „Tricolorii” mai au un amical, cu Turcia, pe 11 august, în România, iar, pe 3 septembrie, debutul cu Albania, la noi acasă, în prelminariile Europeanului 2012. Unde vom juca sigur! Ne asigură, doar, de la tragerea la sorți, Răzvănel. Acum, după acest strălucitor, încântător, uluitor 3-0 cu anonimii din Honduras, nu m-ar mira să aud că vom și câștiga Europeanul de peste doi ani!…

Deocamdată, rămânem telespectatori, pantru a treia oară consecutiv, la un Mondial! Cel din Africa de Sud, care stă să debuteze vineri 11 iunie…

…Până la Mondialul African, ne pregătim de căderea cortinei și în liga noastră secundă. După 18 ani, Tg.Mureș (cu Adrian Falub antrenor; a 3-a promovare pentru el, după cele cu „U” Cluj și Unirea Alba Iulia!) revine pe prima scenă. Cu o echipă înființată acum doi ani! Să fie într-un ceas bun!… Ce fotbal se juca la Tg. Mureș pe vremea lui Loți Boloni!… Pe atunci, A.S.Armata Tg. Mureș (cum spunea la radio minunatul crainic Dan Voicilă!) a ajuns până în Cupa UEFA…

…S-a întors pe prima scenă, după patru ani, și „gașca nebună din Regie”. Sportul Studențesc, cu Tibor Selymeș la timonă, a promovat în această duminică, la prânz, după 2-1 cu Gloria Buzău (prin „dubla” lui Curelea), semn că Bucureștiul va avea, din stagiunea de toamnă, patru echipe în liga lui Mitică. Asta, dacă Șiman, patronul „găștii nebune”, nu va mai vinde un lot, după Costin Lazăr, Mazilu, Negru, Varga, Bălan și câți alții…

…Tot pe prima scenă va juca, din stagiunea viitoare, și întâia comună din România: Brăneștiul, aflat la 12 kilometri de București! Un mare triumf pentru „Victoria” lui Ilie Stan, ajutat din retur de directorul sportiv Alin Buzărin, fostul gazetar de top de la Gazeta Sporturilor. Care câștigătoare a Seriei I, însă, va susține meciurile din Liga I la…Buzău!

Ultima necunoscută din eșalonul cu nr. 2: Dacia Mioveni-66 de puncte (dar cu meciurile terminate!) sau „U” Cluj-64 de puncte? Studenții mai au o partidă, sâmbătă viitoare, la Lupeni, și, în mod deosebit, multe speranțe, miercuri, pentru un 3-0, la „masa verde”, după analiza memoriului depus pentru invadarea terenului de către spectatorii piteșteni, la acel 1-1, de acum două etape!

…Și în cazul lui FCM Tg. Mureș și al Brăneștiului unii vorbesc despre „modelul CFR Cluj sau Vaslui”. Adică, unde-s bani și „cap” se nasc și minunile. Mai ales în fotbalul românesc. Eu spun că exemplul cel mai nimerit pentru o paralelă cu noile promovate îl reprezintă Unirea Urziceni, dintr-un oraș cu o populație… comună de 17.000 de locuitori. În inima Bărăganului, nu s-a folosit „rețeta CFR sau Vaslui” cu invazia străinilor, mai mulți sau mai puțini de duzină…

…Bine că nu ne-am pomenit în Liga lui Mitică și cu echipele din Stejaru, Snagov (care au avut șanse la un moment dat în Seria I!), Covaci sau Șimleul Silvaniei! Asta, în timp ce Jiul Petroșani, fără bani, nu s-a mai prezentat la meciurile returului, ca „recordul” să-l ofere Drobeta Tr. Severin, oraș care și-a inaugurat un stadion ultramodern, în momentul în care echipa Fotbal Club n-a mai găsit fonduri să joace și returul din Liga a II-a! Aceleași motive din care au abandonat cursa CFR Timișoara (în tur) și Cetate Suceava (în retur)…

…M-a bucurat mult promovarea în „lumea a doua” a fotbalului românesc a Viitorului Constanța, echipa de copilandri a Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de pe malul mării. Sâmbătă, „pescărușii” Regelui au învins, acasă, cu 1-0, pe C.S. Tunari, și au primit viza pentru liga secundă cu o etapă înaintea finalului. Viitorul Constanța, un „Xerox” peste un sfert de veac al Luceafărului, echipă pe care am arbitrat-o în Divizia B, pe când avea în componență un diamant numit Gheorghe Hagi! Atunci, era Centru Național al Federației. Acum, Federația n-a mai găsit fonduri pentru salvarea Fotbalului românesc! Noroc cu Academia lui Gică Hagi, cu Școala de Fotbal a lui Gică Popescu (în tratative cu FCM Târgoviște, care e și ea cu un pas în „B”)!

…Și, dacă tot am ajuns prin „lumea a treia” (nu-i vorba despre performanțele Naționalei, ci de Liga a III-a!), o precizare: cu o rundă înaintea finișului din Divizia C, și-au mai obținut biletele pentru eșalonul secund C.F. Brăila, Pandurii II Tg. Jiu și Voința Sibiu. Ca și promovate, Juventus București și FCM Târgoviște. Dintre ele, câte vor rezista valoric și, în special, financiar?

…În box, se fură în continuare ca în codru. Sâmbătă, spre miezul nopții, la București, am urmărit live, pe Digi Sport, meciul de la Istanbul pentru titlul mondial interimar WBC, la semimijlocie, al lui Ionuț Dan (JoJo Dan, cum e cunoscut giurgiuveanul în Canada, unde boxează la clubul profesionist Interbox Montreal). Adversar, un turc (Selcuk Aydin) fără ștaif. Dar cu mafioții din culisele boxului profesionist de partea sa. Bătut pentru două meciuri, ba fără să mai poată trimite vreun pumn ca lumea în ultimele trei round-uri (!!!), ienicerul s-a trezit învingător, grație arbitrilor pungași!?! Ei, care trebuiau să-l descalifice pe bietul Aydin pentru loviturile nepermise (cu cotul, capul, după oprirea luptei)! Cum „judecătorul” din ring a fost un englez, am înțeles că și la Londra e criză mare. Materială, dar, mai ales, morală…

…În așteptarea Carnavalului fotbalistic de la capătul de sud al Africii, multe partide amicale. Cu câteva rezultate ciudate. Campioana lumii, spre exemplu, Italia, n-a cunoscut victoria în seria de trei amicale dinaintea startului cu Paraguay (14 iunie): 0-0 cu Camerun, 1-2 cu Mexic, 1-1, cu Elveția. Numai că italienii au pornit mereu greoi. Emblematic, în acest sens, îl reprezintă Mondialul spaniol, din ’82, când trupa lui Enzo Bearzot a fost pusă la zid după grupe, unde n-a câștigat (nici n-a pierdut) vreun meci. Dar, în final, a cucerit titlul!…

…Lamentabil se prezintă Franța. Am urmărit „cocoșul galic” jumulit bine de lipsa de idei a lui Domenech și tare mă rog să o țină tot așa, până în 11 octombrie, când Naționala noastră îl va înfrunta la Paris. Deocamdată, o echipă penibilă. Și nu doar că a făcut egal (1-1) cu Tunisia și a cedat incredibil (0-1!!!) în fața Chinei…

…Încântător, atacul Mexicului! A făcut spectacol cu Anglia și Olanda (chiar dacă a pierdut cu 1-3, respectiv 1-2), a încântat cu Italia, pe care a învins-o cu 2-1. Cu un argeninian naturalizat (Franco, titular la West Ham Londra), cu Vela, de la Arsenal Londra, Giovani dos Santos (Galatasaray), cu noua speranță Javier Chicarito Hernandez (pe care l-a și luat Sir Alex Ferguson la Manchester United!), cu Rafael Marquez, de la Barcelona, Osorio (Stuttgart), Moreno (Alkmaar), Rodriguez și Salcido (PSV Eindhoven), aztecii se anunță printre frumoasele surprize, în grupa A, cu Africa de Sud, Uruguay și Franța. Oricum, Mexicul se află la a 14 prezență din cele 18 ediții ale Mondialului, dintre care ultimele 5 (cinci) consecutive!

…În timp ce Naționala României se află la a treia absență consecutivă la un Mondial! Noroc cu Viitorul lui Hagi!…