Mircea M. Ionescu

…Câteva zile m-am lăsat purtat de curentul celor dispuşi să vadă “la vie en rose”, mai ales că nu mă atrage absolut cu nimic scandalul. Am vrut să cred că Mister (mare de tot misterul!) care conduce şi trage toate sforile la FIFA, desigur Blatter-bla-bla-bla, a nimerit-o, în sfârşit, cu fluieraşii şi Acarii Păuni. Ce se întâmplase numai la ultimele două Mondiale, cel asiatic şi cel german, cu cohorta arbitrilor de decor şi erorile (ororile!) lor scandaloase, întrecuse imaginaţia, divagaţia, raţia de suportabilitate. Am crezut că măcar acest atât de important subiect l-a rezolvat sforarul-şef (ca să nu mă acuzaţi de rea-credinţă, vă sugerez să citiţi cartea-document “FIFA”, a englezului Andrew Jennings!). Am închis un ochi la golul slovacilor înscris în poarta Noii Zeelande dintr-un ofsaid cât Africa de mare… Am trecut şi peste golul regulamentar (al victoriei refuzate!) neacordat yankeilor în ultimele secvenţe din disputa cu slovenii… Cu greu m-am abţinut să nu explodez la ploaia de intrări criminale nesancţionate. Sau la cartonaşe, galbene, ba şi roşii, acordate după un regulament neştiut. Că, nu-i aşa, ce fotbal se joacă prin Seychelles, El Salvador sau Guatemala, ca să nu-mi ascund mirarea şi faţă de doi (nu unul!) arbitrii din Noua Zeelandă, mare forţă în rugby, nu în fotbal!?!Am zâmbit amar la miopia francezului Lannoy (nu-i de la noi, ci din Hexagon!), la cele două henţuri comise de Fabiano, lăsat să marcheze, că la casele mari se iartă şi din-astea… Dar ce-a fost duminică, a întrecut imaginaţia, încât vin şi scriu hotărât că arbitrii din Liga noastră pot da lecţii la Academia fluierului şi fanionului!

…Furt ca în codru, execuţie în direct, în şocul Germania-Anglia, jaf mai agravant decât cel petrecut în acelaşi duel istoric, acum 44 de ani, la World Cup 66, când nu exista tehnica modernă căreia să-i poată scăpa vreun milimetru, secundă, secvenţă sau reluare. Albionul a fost prădat de uruguayeni (centralul Larrionda şi “stegarul” Espinosa) ca în western-urile copilăriei, mai-mai decât şi în “jaful secolului”, cel din trenul englez. Şi, cum nu ajungea “Jaful african”, peste nici trei ceasuri, furaţi şi mexicanii, la primul gol argentinian. Ofsaid de se vedea şi de pe Coloseum-ul din Roma. Numai că italienii Rosetti (centraş) şi Ayroldi (din triajul de la Civittavecchia) n-au vrut să-l vadă, ca să demonstreze lumii perfect (ca şi Lannoy) că nu doar naţionala Italiei e în groapă, ci şi arbitrajul din Peninsulă (concluzie valabilă,deci, şi pentru francezi). Drama este că eroarea care a deschis scorul pentru Maradona putea fi corectată, ea văzându-se, mai clar ca apa plată Bucovina, pe ecranul uriaş din stadion! “Macaronarii” s-au făcut, însă, că plouă, chiar dacă lumea-treagă era scandalizată de a lor rea-credinţă. Dacă ar fi apărat Adevărul, i-ar fi halit mister Blatter-bla-bla-bla. Privigeliaţii boss-ului FIFA nu au voie să interpreteze decât melodiile casei. Regulamentul nu există în afara directivelor lui Blatter-bla-bla-bla!! Tocmai de aceea ştabul FIFA plusează “criteriul geografic” şi în cazul arbitrilor şi al ţărilor care pot aduce voturi. Mulţi aşa-zişi arbitri, elemente de decor (propun să vină în costume tradiţionale!), folclorişti, într-un cuvânt paiaţe, păpuşi. Păpuşarii îi manevrează cum vor şi se fac că plouă la ce zice presa. Şi plouă cu gafe uriaşe, cu nedreptăţi strigătoare-n pustiu. Căci, acolo, la capătul Africii, în aceste zile, am descoperit Pustiul Blatter!

…Revolta mea este cu atât mai mare cu cât samsarul îmbrăcat la trei ace, Blatter-bla-bla-bla, se opune categoric corectării greşelilor (umane, vreau să cred!) ale arbitrilor prin consultarea imaginii video. “Am dezumaniza fotbalul prin folosirea tehnologiei video!”, a strigat blatistul-şef ca muşcat de viperă (era să spun de vuvuzele!) la aslatul jucătorilor furaţi, al presei. Geambaşul uită că în rugby se foloseşte de câţiva ani buni “proba video”. Ceea ce nu dezumanizează pe nimeni. Dimpotrivă, se apără Adevărul, ceea ce mi se pare un demers fundamental pentru Măria Sa Omul! Şi, uite aşa, Mafia din fotbal, cu Bla-bla-bla-urile lui ne obligă să rememorăm excelenta sintagmă a scriitorului francez (fost campion naţional de atletism) Jean Giraudoux, autorul, printre altele, al celebrei piese “Război cu Troia nu se face”, jucată şi în România: “Rugbyul este un sport de derbedei practicat de gentlemeni, în timp ce fotbalul reprezintă reversul!”. Prea mulţi derbedei conduc fotbalul de astăzi, pretutindeni…

*O variantă a acestui material a fost postată şi pe blogul sportvox.ro

…Istoria își ia singură revanșa. Și în fotbal. La 3 iulie 1966, pe Wembley, la Londra, Anglia devenea campioana lumii, după prelungiri grele cu Germania, 4-2 (2-2; 1-1), și cu aportul decisiv al arbitrilor. Era 2-2, în minutul 101, când centralul elvețian Dienst și tușierul sovietic Bakhramov au decis gol la șutul lui Hurst, deși nici astăzi nimeni nu poate băga mâna în foc că mingea a depășit în întregime linia porții (pe atunci nu existau minunile tehnicii de astăzi, care oferă și micronii!). Atunci, în 1966, în ultimul minut al prelungirilor, același George Hurst (autorul unei triple) a aruncat zarurile: 4-2!… Și trupa lui Alf Ramsey, cu regretatul Bobby Moore căpitanul team-ului, s-a încoronat (prima și ultima oară!) regina lumii, însă presa internațională a contestat vreme lungă valabilitatea golului desprinderii engleze.

…După 44 de ani. Astăzi, 27 iunie 2010, la capătul lumii. Germania conduce, în minutul 37, cu 2-0 (goluri Klose-min. 21 și Podolski-min. 32), dar fiii Albionului nu cedează și Upson (gafeurul de la primul gol german) punctează cu capul, renăscând speranțele în tabăra sa. Anglia aruncă corsetul lui Capello și joacă așa cum știe ea, încântător, contribuind la cea mai frumoasă repriză a acestui Mondial cu nr. 19. Lampard reușește, în minutul 39, un suberb șut sub transversală, mingea se duce vreo jumătate de metru dincolo de linia de poartă, e Gol, Gol, Gol, numai că arbitrul uruguayan Larrionda și, mai ales, conaționalul său de la tușa cu pricina, un anume Espinosa, au avut orbul găinilor!… În 1966, s-a acordat un gol care n-a fost, în 2010, nu s-a validat un gol care a fost!… Istoria se joacă și ea…

…Sigur, la 2-2, s-ar fi jucat altceva. Altceva au jucat, însă, panzerele lui Joachim Low după pauză. A ordonat nemțește defensiva, atrăgând parșiv trupa lui Capello la iureș total. Incredibil, Capello a uitat să mai fie italian, pornind jocul de la faza defensivă. Eroare fatală, căci nemții au mușcat nemilos pe contraatac, noul diamant Thomas Muller finalizând două dintre raidurile panzerelor: 4-1, scor incredibil, umilință istorică pentru întregul Albion, în lacrimi grele, acum Tânărul, dar inteligentul antrenor german l-a făcut șah-mat pe reputatul coach italian. Capello, fixist, neinspirat la selecție și în gândirea din mers a jocului, arogant, prea plin de el, aproape jurând că va cuceri laurii supremi, a crezut că-i suficient doar numele lui și a îngropat Anglia la acest turneu final: 1-1 cu SUA; 0-0 cu Algeria; 1-0, chinuit, cu Slovenia. Ca, acum, acest neverosimil 1-4 (1-2) cu Germania! Categoric, Capello a dus Anglia la Capelă, pentru veșnica pomenire…

…Domenech, Lippi, Capello, altfel spus Franța-Italia-Anglia. Un “trio” al marilor dezamăgiri la Mondialul African (doi dintre tehnicieni fiind… italieni)! Îi va imita cineva în ultimele două zile ale optimilor, încât să avem un “careu al catastrofalilor”?!

…Meciul care a încheiat duminica, Argentina-Mexic, 3-1 (2-0), a dat peste cap laudele celor care au susținut că arbitrajele de la acest turneu final sunt excepționale! Gafe uriașe, domnilor! Numai astăzi, două: după nevalidarea unui gol clarisim pentru englezi, a venit golul prim al “pumelor” dintr-un ofsaid evident! Oricum, mexicanii, furați în debut de meci, au jucat minunat, în fața unui titan ajutat, și au plecat acasă cu capul sus. Ceea ce nu putem spune despre perfidul, umilitul, astăzi, Albion, care nu știu dacă poate crede în lacrimi…

*O variantă a acestui material a fost postată și pe blogul sportvox.ro

…Multă lume chitită pe Mondialul vuvuzelelor n-a vorbit în ultimele trei zile decât despre două subiecte: blatul şi “cocoşul galic”. Blatul, în cea mai pură accepţie a “meciurilor strategice” din Liga lu’ Mitică, nu s-a mai produs, spre neşansa celor care am pariat X la meciul Mexic-Uruguay. Spre lauda lor, aztecii şi celeştii s-au ţinut de fotbal, nu de miticisme sau de “regii”, făcând să roşească, şi peste decenii, nume grele din istoria turneelor finale. Chiar mă întrebam, aseară, cum se simt, oare, acum, nemţii şi austriecii, pentru golăneala aceea de la Espana ‘82, când, prin non-combatul celor din Ţara Valsului (a fost cât trebuia, 1-0 pentru germani!), la egalitatea perfectă de puncte (4), au ieşit din cursa grupelor “Vulpile Deşertului”. Care Algeria, cu o echipă superbă, a dat de pământ cu panzerele, 2-1 (0-0), la Gijon, unde două stele, Madjer şi Beloumi, nu doar că au marcat golurile unei victorii istorice, la debutul algerienilor într-un Mondial, însă au făcut şi încântător spectacol. Din fericire, acum, în Ziua a 12-a a turneului din Ţara Curcubeului African, pe tărâmul lui Jabulani (fecire, în limba zulu!) a fost un lăudabil Anti-blat (n-am spus Anti-Blatter!), ceea ce trebuie să dea multora de gândit (dacă, astăzi, mai are timp cineva şi de aşa ceva!). În lume şi prin lumea noastră bolnavă de-acasă…

…Celălalt subiect, “cocoşul galic” (mai bine zis “Cocoşatul galic”!), un veritabil cocoşel şchiop, venit jumulit gata la capătul Africii să facă figuraţie şi greve, nu să joace fotbal. Marea, aroganta Franţa, campioana lumii în ‘98 (e drept, acasă, la Paris) şi finalista ultimei ediţii, în 2006, a terminat grupa pe brânci, în înjurături, coate şi genunchi, cu un singur punct, dar cu 1001 de dezamăgiri şi acuzaţii. Ca şi la Mondialul asiatic, de unde a plecat rapid, tot din Grupa A, tot numai cu o remiză albă, ca şi acum, cu Uruguay, semn că Henry şi Ribery au alergie geografică…

“Cântăreaţa cheală”, “Cocoşatul de la Notre Dame”, “Mizerabilii”, a ţipat sonor presa, ziarişti din lumea-ntreagă probându-şi cultura la această “Înmormântare pe teren accidentat”, cum ar fi zis regretatul Teodor Mazilu, nu doar dramaturg de elită, dar şi titular de spumoasă cronică sportivă. “Franţa a fost Metalurgistul Cugir”, parcă-l aud pe regretatul Nea Mache, alias Eftimie Ionescu, ironizîndu-i inegalabil pe impostori şi trişori. Căci, sincer, ce altceva au fost Domenech şi ai lui (şi mă refer, în primul rând, la FFF, federaţia lor, însă şi la “FF”-ul jucătorilor, nume grele la “fără frecvenţă”!)?

…Zic, însă, să nu ne bucurăm de “capra” vecinului nostru tradiţional de preliminarii, mondiale şi europene, şi nu doar că, la început de octombrie, timonierul “cocoşelului neascultător” de Domenech va fi Laurent Blanc, coach inteligent şi avid de performanţe. Chiar susţin că decăderea Imperiului Francez (în fotbal, biensur!) poate fi ultima noastră şansă, în ceasul… 2012, 2016, 2020. Nu de alta, însă noi suntem şi mai jos decât “cocoşul galic”, noi, cei care uimeam lumea la World Cup ‘94, ba am oferit spectacol, în ‘98, şi la Coupe du Monde, în Hexagon, Noi nici n-am mai ajuns pe la vreun Mondial! “Lecţia franceză” de la acest turneu african trebuie să reprezinte bibliografia de urgenţă a diriguitorilor fotbalului românesc. La FRF şi în biroul junelui selecţioner Răzvan Lucescu! Acum, însă, nu ne mai poate învăţa nimeni, nimic. Acum, trebuie să studiem intensiv “Franceza fără profesor”!

*O variantă a acestui material a apărut şi pe blogul sportvox.ro.

…Gala Africană a intrat ȋn zodia “bombelor”! Miercuri, Spania ȋnvinsă ȋn premieră de elveţieni. Joi, ȋn noapte, acest 2-0 eclatant al mexicanilor contra Franţei este o “bombă” atomică, o victorie absolut istorică pentru azteci. Prima din lunga istorie a ȋnȃlnirilor cu “cocoşul galic”, ȋncepută la 13 iulie 1930, la Montevideo, cȃnd Franţa şi Mexic au jucat ȋntȃiul meci al Cupei Mondiale: 4-1 (3-0) pentru europeni. De atunci, nicio victorie aztecă, numai un egal! Iar acum, Victorie de Vis. Numai pentru cine n-a văzut meciul, acest 2-0 ȋnseamnă una dintre mega-bombele din toată istoria Cupei Mondiale. Altfel, un triumf minunat al aztecilor, trimiţȃnd ȋn istorie la luptătorii lui Moctezuma şi la Războaiele Florilor. O victorie nu doar meritată, ci şi argumentatǎ printr-un joc dezinvolt, grupat, gȃndit şi agresiv, cu un evantai ofensiv de mare spectacol, de la veteranul Blanco, de 37 de ani, cel care a transformat penalty-ul de 2-0 (ȋn 79’), la tȃnărul de 22 de ani, Chicarito Javier Hernandez, nu numai jucătorul care a deschis scorul, ȋn 65’, ci şi omul ȋnregimentrat la Manchester United de Sir Alex Ferguson! Iar dacă “cocoşii verzi” ai inteligentului Javier Aguirre merită toate onorurile, “cocoşul galic” al lui Domenech, toată dezaprobarea.

…Franţa de la acest Mondial African repetă istoria sa jalnică a Mondialului Asiatic. Acum 8 ani, plecaţi ȋn “Ţara Soarelui Răsare”, ȋn postura de campioni ai lumii, băieţii din Hexagon au trăit ruşinea, tot ȋn grupa A, să nu reuşescă decȃt un singur punct (0-0 cu Uruguay, ca şi acum!), fără să poată ȋnscrie vreun gol (0-1 cu Senegal, 0-2 cu Danemarca), meteahnă oferită şi la acest turneu, din care mai are de jucat un meci, unul doar de trecut timpul, cu sud-africanii. Franţa a oferit, ȋn acest turneu, acelaşi joc ȋmbătrȃnit, fără vreo idee, dezarticulat, apatic, cu un antrenor demult depăşit de situaţíe, a cărui imagine din ultimul sfert de oră trimitea cu gȃndul la titlul unui roman de Dostoievski. La drept vorbind, penibilul jalnicei trupe a mediocrului Raymond Domenech este rezultatul logic al miopiei federalilor francezi, ceea ce ar trebui să reprezinte un S.O.S şi pentru altă federaţie, cea de la Bucureşti! Sincer să fiu, nu cred că Franţa a fost ajunsă de “blestemul irlandez” pentru henţul prin care Henry (ţinut tot rezervă!) a marcat, ȋn returul “barajului”, golul calificării la Mondialul African. Decăderea imperiului francez, ȋn fotbal, fireşte, de la campioană şi finalistă mondială la o Cenuşăreasă a fotbalului este rodul unui mănunchi de cauze serioase şi reprezintă o temă de meditaţíe şi pentru diriguitorii soccerului romȃnesc, aflat ȋn comă. Cum o cale de urmat poate fi şi frumoasa aventură a mexicanilor, care, din 1986, cu o excepţíe, au tot trecut de grupele Mondialelor!

…Viva Mexico! Este noaptea istorică a aztecilor! Cred de cȃnd se ştiu ȋn steaua lor, de ţară mică, dar demnă, animată de un suflet uriaş. Deloc ȋntȃmplător, azi-noapte, au reuşit să ȋnvingă ȋn premieră o mare forţă a fotbalului mondial. Chiar dacă minunaţíi mexicani s-au trezit ȋn faţă cu umbra Franţei. Pe care n-ar fi recunoscut-o nici Napoleonii şi nici toţí muschetarii istoriei sale bogate…

*O variantă a acestui material a fost postată pe blogul sportvox.ro

…Astăzi, 11 iunie 2010, începe Mondialul de la capătul de jos al Africii. Tot fără noi. Noi, din nou doar telespectatori, ca și în 2002, 2006. Acum, în România s-au ieftinit… salariile și s-au scumpit speranțele. În Africa de Sud, a doua țară ca violență din lume, lumea fotbalului e tot mai circumspectă. Nici n-a început Joaca sau Jocul și s-a pornit Jaful. Tot o joacă pentru destui băștinași. Câțiva dintre urmașii lui Mandela au prădat doi ziariști portughezi. Toți se tem că vor urma jucători, antrenori, arbitri și, mai ales, turiști. Cei care au traversat lumea crezând că fotbalul mai poate fi o Sărbătoare…

Dinspre locul unde se termină Africa, se aud tambururi și tobe. “Bafana, Bafana”, țipă în extaz primar mulțimea… Bafana, Bafana… Ca mâine fotbalul va poposi și în Țara lui Dalai Lama! Sau, poate, în Țara de Foc, cu toate blaturile lui Blatter și Platini la un loc…

…Speriați, dacă nu înspăimântați de veștile ce prefațează startul unui nou Mondial, ba blestemându-l pe Mister Blatter-bla-bla-bla pentru totala lipsă de inspirație, ziariști și turiști din lumea-ntreagă (vorba lui Shakespeare!) cred că, dacă nu mai fi mai frumos, atunci al 19-lea turneul final se va dovedi cel puțin mai “save”, acasă, în fața micului ecran, cu bere, mici, floricele și nelipsitele caterinci. La ore convenabile, încât să se poată merge și la greve și la semnat condica de șomeri. Și, uite așa, încercăm să ne bucurăm că Lucescul-juniorul și ai lui (jucători, federali etc.) fără de maturitate nu s-au calificat la Gala Africană…

…Astăzi, Ziua I. Chiar așa, ce să spui?

Că gazdele, “Bafana, Bafana”, cu antrenor brazilian (Carlos Alberto Parreira) și 9 (nouă) “stranieri” în lot (dintre care 3 în Anglia, la Fulham, Everton și Portsmouth) vor deschide, ca de obicei, Balul, dar nu-s date favorite de casele de pariuri în “uvertura” cu Mexicul?

Că aztecii au un evantai ofensiv de mare spectacol, care a pus în genunchi, acum o săptămână, actuala campioană mondială, Italia? Cu trei “englezi” în atac (Vela, de la Arsenal, Franco-West Ham și Javier Chicarito Hernandez, pe care Sir Alex Ferguson l-a și transferat de la Chivas Guadalajara la Manchester United), s-ar putea ca mexicanii să cânte multe nopți “Cielito lindo”, acolo unde se termină Africa…

Ce să mai spui? Că, pregătind al doilea meci al Zilei I, Franța și Uruguay au cercetat istoria (mai ales cei din Hexagon!) și au constatat că s-au mai întâlnit de două ori tot în Grupa A a Mondialelor?!… La World Cup ’66, în perfidul Albion, la Londra, când sud-americanii au câștigat cu 2-1 (2-1), după ce francezii au deschis scorul dintr-un penalty, la capătul primului sfert de oră? Și la Mondialul Asiatic, în 2002, pe 6 iunie, ziua nulității absolute între “două jucării stricate” (vorba lui Minulescu!), un 0-0 care le-a trimis pe ambele echipe acasă, cu o lamentabilă campioană a lumii en titre (la ora startului), Franța, cu acel singur punct din cele trei meciuri ale grupei?!… Nu m-ar surprinde dacă, așa cum s-a prezentat în avanpremiera africană, “cocoșul galic” va repeta rușinea din 2002. Mai ales că, în tabăra rivală, 21 din cei 23 de băieți ai lui Washington (Oscar Tabarez, nu George!) au statut de “stranieri”, 15 semnând statele de plată (era să spun de milioane!) chiar în Europa, cu “diavolul” de Forlan în fruntea listei…

…Nu mai spun nimic. Doar citesc vârstele antrenorilor celor 32 de concurenți. Și, automat, se nasc două clasamente: al vârstnicilor și al tinerilor.

Trena seniorilor o duce, cu 71 de ani (!), germanul Otto Rehhagel, cel care, acum 6 ani, la acel uluitor Euro din Portugalia, a făcut minuni cu naționala Greciei, cucerind laurii continentali. Îl urmează pe “scara vârstei” brazilianul Carlos Alberto Parreira-67 de ani, algerianul Rabah Saadane-64 de ani, Flavio Capello (italianul de la timona Angliei) și Oscar Washington Tabarez, de-un leat (63), dirijorul squadrei azzurra Marcello Lippi și suedezul Sven Goran Eriksson (de la cârma ivorienilor), fiecare numărând câte 62 de primăveri…

Top-ul celor tineri este deschis de selecționerul Slovaciei, Vladimir Welss (45 de ani), secondat de Carlos Dunga (Brazilia) și Paul de Guen (timonierul Camerunului)-46 de ani, Gustavo Martino (Paraguay)-47 de ani și Matjaz Kek (Slovenia)-48 de ani. Aproape de vârsta lor, cu declarate gânduri de mărire, Maradona, cu 49 de toamne pe răboj…

Să conteze vârsta selecționerilor în acordul final al Mondialului African? O întrebare, măcar acum, în Ziua I! Ce spui, Dumneata, cititorului?!