…Câteva zile m-am lăsat purtat de curentul celor dispuşi să vadă „la vie en rose”, mai ales că nu mă atrage absolut cu nimic scandalul. Am vrut să cred că Mister (mare de tot misterul!) care conduce şi trage toate sforile la FIFA, desigur Blatter-bla-bla-bla, a nimerit-o, în sfârşit, cu fluieraşii şi Acarii Păuni. Ce se întâmplase numai la ultimele două Mondiale, cel asiatic şi cel german, cu cohorta arbitrilor de decor şi erorile (ororile!) lor scandaloase, întrecuse imaginaţia, divagaţia, raţia de suportabilitate. Am crezut că măcar acest atât de important subiect l-a rezolvat sforarul-şef (ca să nu mă acuzaţi de rea-credinţă, vă sugerez să citiţi cartea-document „FIFA”, a englezului Andrew Jennings!). Am închis un ochi la golul slovacilor înscris în poarta Noii Zeelande dintr-un ofsaid cât Africa de mare… Am trecut şi peste golul regulamentar (al victoriei refuzate!) neacordat yankeilor în ultimele secvenţe din disputa cu slovenii… Cu greu m-am abţinut să nu explodez la ploaia de intrări criminale nesancţionate. Sau la cartonaşe, galbene, ba şi roşii, acordate după un regulament neştiut. Că, nu-i aşa, ce fotbal se joacă prin Seychelles, El Salvador sau Guatemala, ca să nu-mi ascund mirarea şi faţă de doi (nu unul!) arbitrii din Noua Zeelandă, mare forţă în rugby, nu în fotbal!?!Am zâmbit amar la miopia francezului Lannoy (nu-i de la noi, ci din Hexagon!), la cele două henţuri comise de Fabiano, lăsat să marcheze, că la casele mari se iartă şi din-astea… Dar ce-a fost duminică, a întrecut imaginaţia, încât vin şi scriu hotărât că arbitrii din Liga noastră pot da lecţii la Academia fluierului şi fanionului!
…Furt ca în codru, execuţie în direct, în şocul Germania-Anglia, jaf mai agravant decât cel petrecut în acelaşi duel istoric, acum 44 de ani, la World Cup 66, când nu exista tehnica modernă căreia să-i poată scăpa vreun milimetru, secundă, secvenţă sau reluare. Albionul a fost prădat de uruguayeni (centralul Larrionda şi „stegarul” Espinosa) ca în western-urile copilăriei, mai-mai decât şi în „jaful secolului”, cel din trenul englez. Şi, cum nu ajungea „Jaful african”, peste nici trei ceasuri, furaţi şi mexicanii, la primul gol argentinian. Ofsaid de se vedea şi de pe Coloseum-ul din Roma. Numai că italienii Rosetti (centraş) şi Ayroldi (din triajul de la Civittavecchia) n-au vrut să-l vadă, ca să demonstreze lumii perfect (ca şi Lannoy) că nu doar naţionala Italiei e în groapă, ci şi arbitrajul din Peninsulă (concluzie valabilă,deci, şi pentru francezi). Drama este că eroarea care a deschis scorul pentru Maradona putea fi corectată, ea văzându-se, mai clar ca apa plată Bucovina, pe ecranul uriaş din stadion! „Macaronarii” s-au făcut, însă, că plouă, chiar dacă lumea-treagă era scandalizată de a lor rea-credinţă. Dacă ar fi apărat Adevărul, i-ar fi halit mister Blatter-bla-bla-bla. Privigeliaţii boss-ului FIFA nu au voie să interpreteze decât melodiile casei. Regulamentul nu există în afara directivelor lui Blatter-bla-bla-bla!! Tocmai de aceea ştabul FIFA plusează „criteriul geografic” şi în cazul arbitrilor şi al ţărilor care pot aduce voturi. Mulţi aşa-zişi arbitri, elemente de decor (propun să vină în costume tradiţionale!), folclorişti, într-un cuvânt paiaţe, păpuşi. Păpuşarii îi manevrează cum vor şi se fac că plouă la ce zice presa. Şi plouă cu gafe uriaşe, cu nedreptăţi strigătoare-n pustiu. Căci, acolo, la capătul Africii, în aceste zile, am descoperit Pustiul Blatter!
…Revolta mea este cu atât mai mare cu cât samsarul îmbrăcat la trei ace, Blatter-bla-bla-bla, se opune categoric corectării greşelilor (umane, vreau să cred!) ale arbitrilor prin consultarea imaginii video. „Am dezumaniza fotbalul prin folosirea tehnologiei video!”, a strigat blatistul-şef ca muşcat de viperă (era să spun de vuvuzele!) la aslatul jucătorilor furaţi, al presei. Geambaşul uită că în rugby se foloseşte de câţiva ani buni „proba video”. Ceea ce nu dezumanizează pe nimeni. Dimpotrivă, se apără Adevărul, ceea ce mi se pare un demers fundamental pentru Măria Sa Omul! Şi, uite aşa, Mafia din fotbal, cu Bla-bla-bla-urile lui ne obligă să rememorăm excelenta sintagmă a scriitorului francez (fost campion naţional de atletism) Jean Giraudoux, autorul, printre altele, al celebrei piese „Război cu Troia nu se face”, jucată şi în România: „Rugbyul este un sport de derbedei practicat de gentlemeni, în timp ce fotbalul reprezintă reversul!”. Prea mulţi derbedei conduc fotbalul de astăzi, pretutindeni…
*O variantă a acestui material a fost postată şi pe blogul sportvox.ro