,De ce „Diavolii roșii” n-au ajuns Sfinți, iar „Lalelele” înfrumusețează semifinalele…

…Belgia -sau “Diavolii roșii” cum i se mai spune echipei- a venit la acest Mondo-Samba cu mari ambiții, alimentate de un marș triumfal în preliminariile europene, într-o grupă tare cu Serbia și Croația. A urmat, apoi, sprintul din Grupa H a Mondialului brazilian, cu victorii în toate cele trei dispute (2-1 cu Algeria; 1-0 cu Rusia; 1-0 în ultimul joc, în fața Coreei de Sud) și, în special, superba evoluție din “optimile” cu SUA (2-1, după prelungirile de 120 de minute). Ca multă lume bună să creadă că tânăra și plina de nestemate trupă a lui fostului atacant, antrenorul de azi Vilmots va da „lovitura”. Chiar în “sfertul” cu Argentina! Numai că “Diavolii roșii” n-au putut deveni Sfinți, încât să urce în premieră în careul de ași al fotbalului mondial, deși Argentina n-a impresionat până acum în mod deosebit…

…Belgia avea de depășit un complex al tradiției în fața “pumelor” conduse, acum, de extraterestrul Messi. Patru dueluri, unul singur câștigat, la Mondialul din ‘82, cu 1-0! În rest, trei eșecuri în fața sud-americanilor, unul cu 0-2 (două goluri Maradona!) la Mundialul mexican din vara lui ‘86, câștigat de argentinieni. Astăzi, la Brasil, pe stadionul cu nume de Legendă (Garrincha), Belgia se afla în fața revanșei cu Destinul. Numai că n-a mai fost echipa din cele patru meciuri ale acestui turneu final…

…Timorată, cu subconștientul greu de gloria adversarului, de mirosul semifinalelor care ar fi fost istorice pentru Belgia. O altitudine prea mare pentru tânăra reprezentativă din Benelux! Atât de mare, încât “11”-le lui Wilmots a intrat în teren cu frâna de mână trasă și, parcă, legată la ochi. Când și-a dat seama că a început meciul vieții, era 1-0 pentru “pume”: Angel di Maria (omul care a tranșat și meciul din “optimi”, cu Elveția!) a centrat, mingea a fost deviată involuntar de apărătorul european cu nr. 5 (Vertonghen, de la Tottenham), a ajuns la Higuain, nemarcat la 15 metri, un cross cu sete al lui Gonzalo de la Napoli, spre stâlpul porții din dreapta goalkeeperului, și… 1-0! Era minutul 8! Ieri, Germania marca singurul gol în bătălia cu francezii în min.13!…

…A fost ultimul gol și al primei dispute din ultima zi a “sferturilor”. Pentru că nici argentinienii nu s-au mai omorât cu firea, nici Messi nu s-a aflat într-o zi deosebită, iar “motorul” băieților din Buenos Aires, Angel din Maria, s-a autoaccidentat, în min. 33, și a părăsit arena. De cealaltă parte, belgienii n-aveau busolă, timonierul lor, Hazard, a făcut figurație, iar șuturile tot întârziau. Până la urmă, raportul șuturilor pe poartă a fost de numai 7-4, în contul sud-americanilor, care au avut și posesia balonului de partea lor: 51%-49% !

…Echipa lui Sabella a calculat perfect poziția belgienilor în spațiul de joc și a aruncat năvod abil de pase și pressing la mijloc, anulând în fașă contraatacurile ucigătoare ale unei echipe care expediase până astăzi cele mai multe șuturi spre buturile adverse. Așa că, într-un meci neașteptat de slab, lent, în care favoriții au mai avut două ocazii bune (Angel di Maria-min.28 Messi-min. 39), “diavolii roșii” s-au agitat ca într-un cazan cu smoală, de unde au scos capul, anemic, o dată, în min. 36, la ”bomba” lui DeBruyne (de la Bayern Minchen), întâiul șut pe poarta sud-americană, parat de Romero, portarul din Principatul european, de la Monaco, și apoi în min. 42, când “englezul” Minallas (Everton) a trimis un “cap” la o palmă de buturi. Și a mai fost “transversala” ștearsă de Higuain, în min. 55, ca o rază de soare într-un joc cenușiu. Mult așteptatul ultim sfert de oră, în care begienii și-au sufocat adversarii la acest Mondial XX, n-a fost decât un zbucium ceva mai accelerat al europenilor, dar fără o “minte limpede” și șuturi la țintă, cu energica rezervă Lukaku greșit jucat ca vârf, el nedând în minge, fiind gata-gata să-i ajute argentinanul Garray (de la Benfica) la doi pași de a înscrie al 6-lea gol al turneului final!

…Pe contraatac, în min. 94, Messi a fost blocat incredibil, în 14 metri, de “coșmarul” lui din campionatul spaniol, portarul Courtois, de la Atletico Madrid, pe care nu l-a învins în ultimele lor șase dueluri. Important este, însă, că remarcabilul Courtois a fost îngenungheat de “pume”, rămase, acolo, sus, între “Sfinții” fotbalului mondial, careul de ași care se va bate pentru podium. Unde n-au putut urca “Diavolii roșii”, oricât de tineri și de talentați sunt ei…

… Pentru ultimele meciuri, au rămas în cursă nume grele (în ordinea câștigării vizei pentru semifinale), anticipate de mai toată lumea: Germania, Brazilia, Argentina și… La ora când vreau să postez acest material, este pauză în ultimul “sfert”, la Salvador, și e un scor-“bombă”: Olanda-Costa Rica 0-0!!!!!! „Olandezii zburători” au luat cu asalt careu costarican, s-a jucat la o singură poartă, dar între buturile echipei-surpriză se află un Superman, Navas (de la Lervante), absolut uluitor în 5 (cinci) situații când s-a trezit singur în fața artileriei grele a baravilor. Și, culmea, în min. 33, Van Persie a salvat echipa lui de un gol, ceea ce ar fi avut efectul unei bombe atomice. Mai sunt, însă, 45 de minute…

… A patra semifinalistă, aflată, la 2 noaptea sau duminică spre dansul zorilor, ora Bucureștiului, este Olanda! Așteptată la Festin de la începutul turneului și, în special, după acel incredibil 5-1 (!!!!!) cu Spania. Numai că, în ultimul meci din sferturi, „Portocala mecanică” s-a chinuit ca niciodată până acum, cu Destinul și cu revelația acestei ediții a Mondialului, uluitoarea reprezentativă Costa Rica! Olanda, cu un antrenor de antologie, s-a calificat, abia la panalty-uri, după 120 de minute de joc, după un incredibil 0-0, într-meci de infarct și de extaz!

…La seria loviturilor de departajare, Olanda s-a impus cu 4-3 (au transformat: van Persie, Robben, Sneijder, și Kuyt, pentru costaricani au punctat Borges, Gonzales și Bolanos, ratând, în schimb, Ruiz și Umana). Putem spune că „loteria penaltyurilor” a fost câștigată de marele antrenor olandez Louis van Gaal, cel care, în ultimele secunde din minutul 120, l-a scos din poartă pe titularul Cillessen (care a respins miraculos, în min. 116, unicul șut pe poartă al outsiderilor!) și l-a înlocuit cu Tim Krul (Newcastle), care nu a jucat un minut la acest Mondial, dar avea să apere două penaltyuri de departajare, calificând Naționala dintre lalele în semifinala cu Argentina, de miercuri 9 iulie, la Sao Paulo. Luois van Gaal (63 de ani) a mutat pe tabela Destinului, decisiv, ca un șahist ultraversat. Părea o statuie pe bancă, sub trecerea timpului ce ardea. O statuie care a gândit, însă, genial cel mai greu (pentru el) „Final de partidă”, cum sună superba piesă, din teatrul absurdului, a lui Beckett!… Acum, merită să i se ridice Statuie în Olanda, după acest meci al absurdului! Înainte să preia pe Manchester United…

…Meciul acesta -ultimul din sferturi- a fost absolut halucinant, cu un asediu permanent al olandezilor, însă cu un portar, Navas, senzațional, el făcând pur și simplu minuni, s-a mai opus și bara de TREI ori în calea europenilor, și un car de ghinion pentru batavi, ca, pe rarele contraatacuri, costaricanii să solicite de două ori penalty, la incursiunile lui Campbell (min.50) și Urena (min. 116).

…Olanda s-a calificat pe merit, însă Costa Rica a scris o pagină memorabilă la această ediție. Frumoasa echipă, antrenată de columbianul Pinto, a învins două campioane mondiale (Uruguay și Italia, în grupe), a trimis acasă și o a treia (0-0, cu Anglia) și o fostă campioană europeană, Grecia, pe care a eliminat-o în „optimi”, la penalty-uri, cu 5-3, după 1-1, în cele 120 de minute de joc! Costa Rica, cântecul de viață al celor mici la Mondo-Samba…

…Marți și miercuri, la Belo Horizonte și Sao Paulo, semifinalele: Brazilia-Germania și Olanda-Argentina. Duelul dintre America de Sud și Europa se află în echilibru perfect! Deocamdată…

„CIELITO LINDO” răsună la București, să se audă la Miami și în Veracruz!

…Mexic a jucat eroic și inteligent, în stil de mare echipă, derby-ul pentru „optimi”, deși îi era suficient și un egal: 3-1 (0-0), în fața unei Croații puternice, cu valori, decisă să moară în teren, la a patra sa prezență în turneul final. Europenii s-au trezit, însă, pe final de meci, pur și simplu năuciți de iureșul aztec, care, acum doi ani, a dus la un aur olimpic la fotbal! „Șerpașii verzi” n-au fost doar rezistenți și prudenți pe meterezele lor, unde un egal însemna viza pentru saltul din grupe, dar și uluitori în raidurile decisive, pe finiș de meci, când în zece minute au marcat 3 (trei) goluri și au aruncat stadionul în aer, iar Mexicul în Sărbătoare! 3 (trei) goluri, unul mai frumos ca altu, semnate del: Rafa Marquez, cel fost în echipa mare a Barcelonei, căpitanul naționalei mexicane -min. 72; „Micul Prinț” Andres Guardado (de la Bayer Leverkusen) -min. 75, la capătul unui contraatac supersonic; giuvaierul Javier Hernandez, Chicharito cel de aur, de la… Manchester United, în min. 82! Est-europenii aveau să reușească doar un gol de consolare, în min. 87, prin Perisici, și o intrare criminală a lui Rebici, taxată cu „roșu” (în min.. 89), când minunata echipă a lui Miguel Herrera era de minute bune pe culmile bucuriei și cânta cu zeci de miloane de fani sublimul „Ay, ay, ay, Cielito liendo los corazones”, cântă și nu plânge, sau plângi de fericire, cânt și eu, acum, în plină noapte, să mă audă Ducu, Genevieve și Karina la Miami și cei dragi din Veracruz!

…La a 15-a participare la un turneu final, naționala de fotbal a Mexicului a încântat, în grupa cu Regina Brazilia (în fața căreia a obținut remiză albă!), câștigând două partide, cu Camerun (1-0, după ce un scandalos columbian samsar nu i-a validat două goluri valabile!!!) și Croația, unde a fost furată ca în codru. Da, furt și în această noapte, când omul de casă al lui Blatter, uzbekul Irmatov, în min. 64, la un 0-0 periculos, n-a acordat aztecilor cel mai clar penalty din lume, fundașul Srna, cel de la Șahtiorul lui Mircea Lucescu, s-a aruncat după minge, în careu, cu ambele mâini, ca un portar, împiedicând deschiderea scorului! Să fi decretat Blatter-bla-bla-bla o revanșă mincinoasă pentru croați, în numele jafuirii lor din meciul de deschidere în întâlnirea cu Brazilia, care trebuie să câștige acest Mondial, ca să nu cadă guvernul și președinta?!… Poate că mexicanii au trebuit să lupte și împotriva borfașilor de arbitrii (o palmă pe obrazul acestui Mondial spectaculos!), ca bucuria lor să fie mai mare…

…Cercetând puțin istoria Cupei Mondiale, vom mai găsi o victorie mexicană în fața croaților, tot în grupe, la Mondialul asiatic, din 2002, când, în primul meci, Blanco a transformat un penalty, în min. 60, semnând un 1-0 ce a deschis drumul unei calificări fără înfrângere în „optimi”, ba și în hainele câștigătoarei seriei, înaintea Italiei (1-1) și Ecuadorului (2-1)!… Fără înfrângere s-au calificat aztecii și acum, însă de pe locul II, la golaveraj, semn că în „optimi” vor da piept cu „Olandezii zburători”, cei care, luni, la prânz, la Sao Paulo, și fără van Persie (odihnit!), au făcut din nou spectacol în cel mai greu joc din grupă, împotriva încântătorilor chilieni, într-un meci cu o frumoasă repriză secundă, învingând cu 2-0 (Fer-min.77, Deplay-min. 90). Trupa întinerită a lui van Gaal a terminnat nu doar lider de grupă, dar și recordmana ofensivei în primul tur de scrutin al celor 32 de participante, cu 10 goluri marcate: 5-1 cu Spania, 3-2 cu Australia, 2-0 cu Chile… Că tot am amintit de spanioli, ultimii campioni mondiali, s-au consolat și ei, luni, în meciul prematur de adio, 3-0 (1-0), cu Australia, marcând marele absent din primele două întâlniri, Villa-min. 39, Torres-min. 69 și Mata-min.82. Prea târziu, muchachios!…

…Tot istoria Cupei Mondiale ne amintește că fotbaliștii din Zagreb n-au mai repetat debutul lor la un turneu final, cel din 1998, din Franța, când ne-au scos pe noi, deveniți blonzi, din „optimi”, cu 1-0 (1-0), prin penalty-ul transformat de Suker în finalul primei reprize. După care a urmat meciul-bombă, capodoperă a lor, 3-0 (!!!), cu Germania, în „sferturi”, un 1-2 cu echipa gazdă, Franța, în semifinale, ca „finala mică” să le aducă bronzul, după 2-1 cu Olanda! Toate acestea se petreceau irepetabil pentru croați la Coupe du Monde, acum 16 ani, de când tricolorii noștrii au rămas în fața micilor ecrane!…

…Conform așteptărilor și jocurilor de culise, Selecao, adică echipa gazdă, a câștigat la pas meciul în fața Camerunului, cu 4-1 (2-1), existând doar 9 minute de incredibil suspans (când prindeau formă zvonurile cu pariuri de milioane măsluite cu acest joc!), între golul egalizator al africanului Matip și golul al doilea al lui Neymar (min.35)! Brazilienii au scăpat (deocamdată?) de coșmarul olandez, urmând să dea piept, sâmbătă, cu formația chiliană, iute și ambițioasă! Să se mai bată între ei și sud-americanii, că europenii s-au tot eliminat între ei!

…Fericit de calificarea Mexicului, cântând în noapte plină „Ay, ay,ay, Canta y no llores, porque cantando se alegran, Cielito liendo los corazones”, mă pregătesc pentru marele meci al zilei de marți (trei ceasuri rele, trei ceasuri bune?), când Italia și Uruguay se vor duela pentru ca una dintre ele să meargă mai departe, în trena marii revelații Costa Rica, echipa privită până să înceapă Mondo-Samba doar de decor, dar care a speriat Uruguay, Italia, ba și…FIFA! Să vibrez, mâine noapte, sub acele acorduri inegalabile, „Canta Napoli”?!