Matei Vișniec – Mircea M. Ionescu

Jurnal de vară (6). Nu ratați acest interviu din JURNAL DE CHIȘINĂU: ”Adresez piesele mele politicienilor de pe ambele maluri ale Prutului!”

Interviu cu dramaturgul Mircea M. Ionescu, București

– Stimate domnule Mircea M. Ionescu, ce amintiri v-au rămas din prima vizită la Chișinău?

…Era într-un 24 aprilie 1994. Avionul de la New York la București a întârziat cam trei ceasuri și nu am mai putut lua aeronava de seară spre Chișinău. Am apelat la trenul de noapte. Singur în vagonul de dormit ce urma să treacă Prutul. La Ungheni, cu noaptea pe umeri, treziți și verificați, în câmp, de o „echipă” formată din cinci domni (era să zic tovarăși!) și o duduie. Întrebări de rutină, dacă am la mine arme, semințe, cărți subversive și tot din-astea. Ultimul „tovarăș”(că domn nu pot să-i zic nici azi!), m-a împins cu forță din ușa compartimentului gol, aproape că m-a catapultat înăuntru. Mi-a privit pașaportul românesc și mi-a zis, stăpân pe el: „Domnul Ionescu, veniți de la New York, nu-i așa?!”… Surpriză totală! Pașaportul meu românesc era eliberat în… România, nu avea nicio viză americană pe el! Intrasem în țara natală cu pașaport american și cumpărasem pentru Chișinău bilet de tren din Gara de Nord București!?!… Șocat, l-am întrebat pe vameșul basarabean cum îl cheamă, era un Vladimir, și ce nu știe despre mine și vrea să afle?! Asta l-a cam derutat. A șovăit puțin, ca să accentueze: „De ce mergeți la Chișinău?! Ajungeți la vreun partid politic?! ”… Dom’ Vladimir, îmi bag picioarele în ea de politică!… Am plecat spre Chișinău ca să văd un meci de fotbal (n.a. Moldova-Bulgaria, în preliminariile europene, 0-3, la pauză, când, cu greu am fost lăsat să părăsesc stadionul!) și să ajung la premiera unei piesei, scrisă de mine, la Teatrul Satiricus. Greu de crezut, dar habar n-avea de chestia cu…teatrul!… “Daaa?! Și ce piesă se premiază la Chișinău?!”… Atâta mi-a trebuit, să-i spun titlul piesei: „Beethoven cântă din pistol!”… „Chistol?!”, aproape că a explodat Vladimir al meu și a început să-mi facă un control la sânge, pipăindu-mă, nu glumă… Așa am dat eu ochii cu Basarabia străbună pentru care demonstrasem cu atâția alți români, în față la ONU!…

– Ce piese ale Dvs. au fost montate de-a lungul anilor la Chișinău?

…Două, dar bune! Ambele în luna aprilie, la diferență de 22 de ani!… „Beethoven cântă din pistol”, în 26 aprilie 1994, și „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate” , în 21 aprilie 2016!… Ambele în regia de excepție a lui Sandu Grecu, un profesionist în materie, azi unul dintre prietenii mei de suflet!

– Urmăriți dramaturgia basarabeană? Ce dramaturgi din stânga Prutului au fost montați la Teatrul ”Tudor Vianu” de la Giurgiu în perioada când l-ați condus?

…Cunosc câte ceva din dramaturgia din…stânga Prutului, mai ales de când am fost președintele Juriului Festivalului Internațional al Dramaturgiei Basarabene, la Chișinău, în mai 2011. Atunci mi-au devenit prețuiți confrați în scriitori cu personalitate, Val Butnaru, Irina Nechit, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu etc. Am montat, ca director la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, devenit Cetatea Dramaturgiei Române, doar o piesă scrisă peste Prut, a lui Val Butnaru. Am invitat autorii dramatici basarabeni să participe la Concursul „Dramaturgiei în doi” ținut anual de teatrul giurgiuvean, dar n-am primit niciun text!

– Ați fost la premiera spectacolului ”Puștoaica de la etajul 13”, după piesa Dvs. ”Pușlamaua de la etajul 13”, de la Teatrul ”Satiricus” din Chișinău? Piesa a avut ca punct de pornire un caz real?

…Era a 10-a montare a acestei piese, în 5 țări (Austria, Serbia, Bulgaria, România și Moldova). Una interesantă, de la regia de excepție la interpretarea rolului principal. Nu, piesa n-a pornit de la un caz real, ci de la mai multe familii cu părinți plecați peste hotare să trudească pentru supraviețuirea materială a celor de acasă. Omițând, dureros, riscant, că tânăra generație are și suflet, are nevoie de părinți…

– Cum v-a părut actrița care face rolul principal în acest spectacol, Alexandrina Grecu? Ce sfaturi i-ați da? Ce o așteaptă dacă alege, după bacalaureatul din vara asta, facultatea de actorie?

…Pe Alexandrina Grecu am văzut-o întâia oară, în 2011, în spectacolul „Cu Bunelul, ce facem?”… cu piesa lui Constantin Cheianu. Alexandrina avea, atunci, dacă nu mă înșel, 11 ani! M-a încântat. Așa i-am spus regizorului Sandu Grecu, totodată și tatăl micuței Sandra, că am o piesa pentru fetița lui. Era „Pușlamaua de la etajul 13”!… În ultima mea premieră de la Chișinău, Alexandrina Grecu a dovedit că este realmente un „copil minune”, iar după turneul din mai 2017, de la București, mai mulți actori ai Teatrului Evreiesc de Stat au mărturisit că ne aflăm în fața unui „Fenomen”!… Prestația Alexandrei, în 18 iunie, în Marele Festival Internațional de Teatru de la Sibiu a fost ovaționată, toți cei cu care am discutat după spectacol declarând că este extraordinară, nimeni necrezând că a dat Bacalaureatul cu două zile în urmă!… Chiar dacă nu ar fi sfătuită să aleagă Facultatea de Actorie, Alexandrina Grecu tot Actorie va face! Pentru că, metaforic, ea s-a născut actriță! Din mamă actriță și tată regizor-actor, la ce ne puteam aștepta?

– Cum se pot realiza tinerii în Republica Moldova? Dar în România? Cum putem păstra tineretul acasă? Ce oportunități au copiii Dvs.?

…Sunt întrebări logice, și dureroase, pe care le pun și eu în multe dintre piesele mele și care, în fapt, le adresez așa-zișilor politicieni de pe ambele maluri ale Prutului, cu tineri inteligenți și cu suflet curat, dar condamnați la mizerie, materială și, mai ales, morală!… Copiii mei?!… Cel mai mare are 41 de ani! Pe când avea 10 ani, iar eu…41, în vara lui 86, pentru Viitorul lui am sacrificat totul: carieră (gazetar de top, în presa scrisă și la TVR, dramaturg jucat cu succes!) și am evadat din Raiul comunist, trecând prin cumplitul Lagăr de refugiați politici din Latina… Am făcut, apoi, 5 ani, taximetrie de noapte la New York, în paralel cu un ziar în limba română… Când mi-am pus feciorul pe rampa de lansare, în SUA, m-am întors în patria mea inegalabilă – limba română, cum sublim a scris Nichita Stănescu… Mai am doi copii, în România, un băiat de 17 ani și o fată de 20. Încerc să cred că au o perspectivă, dar nu mă pot minți. Poate că fratele lor din Los Angeles va avea grijă de viitorul lor. Acum, eu merg pe 72 de ani, e greu să mai trag să-mi sară capacele, ca la 41 de ani, mai ales că, de zece ani, lupt (Victorios, deocamdată!) cu un cancer la prostată, operat de două ori. Scrisul, teatrul în fapt, mă ține tânăr și nu mă lasă fără vise…

– Cum apreciați recentul turneu al Teatrului ”Satiricus” la București din cadrul proiectului ”Maluri de Prut”? Cum a jucat această trupă pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București?

…A fost un Turneu de nota 10! Șase spectacole excepționale (le-am văzut pe toate!), de la regia de colecție a lui Sandu Grecu la jocul debordant, de rafinament și explozie, de umor și tragism ale unei trupe minunate! Două reprezentații cu piese de Cehov, una cu celebrul text „Maestrul și Margarita” de Bulgakov, trei texte dramatice românești în tot atâtea spectacole realmente superbe, „Angajare de clovn” și „Migraaanți sau prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă”, ambele de valorosul Matei Vișniec, și „Puștoaica de la etajul 13 sau dragă Societate” piesa lui M.M.I. Un turneu ovaționat, încoronat de laude din partea specialiștilor, actori de renume ca Maia Morgenstern, Mihai Ciucă, Nicolae Călugărița, Dorina Păunescu, Arabela Neatzi, Dana Pocea și un critic dramatic cu volume premiate, Ion Cocora!

– Ați lansat de curând un nou volum. Ce cuprinde acest volum?

…6 piese, vesele și amare, unele bisturiu ce taie în politicienii vremurilor, texte adunate în volumul „Bărbatul cu trei picioare”, cu o Prefață a cunoscutului teatrolog Zeno Fodor, fost secretar literar și director al Naționalului din Tg. Mureș. Un mare literat, academicianul Dumitru Radu Popescu, m-a felicitat pentru acest volum, considerându-l al unui „dramaturg ajuns la maturitate”… Vă trimit cartea spre lectură… Surpriza cea mare este piesa „Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință”. Odiseea unui tânăr de 18 ani, cu 9,90 la Bacalaureat, care, din cauza unei societăți fără principii, a unor mahări ai vremurilor ce mutilează Adevărul și sufletele tinerei generații, ajunge nedrept în închisoare. Încearcă să-l salveze o ziaristă adevărată, care nu face bișniță cu principiile și cuvintele, dublată de inteligență, tărie morală și tenacitate. Când făceam corectura volumului spre a primi bunul de tipar, am cerut amânarea apariției lui cu încă o zi! O strălucire de gând de ultimă clipă a făcut-o pe ziarista respectivă, de 33 de ani, „Pușlamaua de la etajul 13”, care a ajuns să joace tenis în America, așa cum își promisese, a absolvit o facultate de psihologie la Fort Lauderdale și s-a întors în țara natală cu soțul ei, un tenisman american. Devine ziaristă și își povestește viața tânărului din pușcărie spre a-l stimula să se bată în primul rând cu El, cu Viața, cu nedreptățile, cu o societate ostilă. Trebuie doar să creadă în el!… Ideea aceasta, cu proiectarea peste două decenii a poveștii Pușlamalei realizată în viață, în pofida abandonării ei de părinți, prieteni, profesori, societate, l-a cucerit și pe remarcabilul regizor Sandu Grecu, care gândește un Spectacol-Eveniment. Mai multe nu vă divulg, discutați cu dânsul…

– Ce impresii v-a lăsat ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu. Prezențele basarabene au fost remarcate?

…Nu întâmplător, Marele Festival de la Sibiu (cum îi zic eu!) este al treilea din lume, după cele de la Avignon și Edinburgh!… Un Festival absolut senzațional!… Un Festin pentru Sufletele noastre atât de încercate de vremuri tulburi, material, moral și, în special, politice!… Basarabia a fost la loc de cinste în această Gală mondială, cu două reprezentații ale Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” („Migraaaanții” lui Matei Vișniec și „Puștoaica de la etajul 13” a lui M.M.I.) și una a Naționalului „Mihai Eminescu” („În largul mării” de Mrozek)…

– Teatrul ne ajută să trăim? Nu vi se pare uneori că e pierdere de timp? Ce înseamnă teatrul pentru Dvs.?

…Sigur că ne ajută să trăim, să fim mai buni, mai bogați și mai frumoși sufletește! Refuz să cred că el poate fi o „pierdere de timp”!… Ce este făcut cu sufletul, fără a ignora rațiunea, talentul și tenacitatea, nu poate fi decât o rază de speranță, un drog moral pentru oameni! Pentru mine Teatrul, descoperit la 7 ani, când m-au dus părinții mei în Templul Thaliei, reprezintă un Refugiu pe timp de vremuri trădate, pentru teatru eu am renunțat la una din cele două patimi ale mele care m-au îmbogățit sufletește și mental în copolărie și adolescență, una fiind sportul. Așa, ca un paradox pentru un absolvent de filosofie…

– Care e mesajul Dvs. pentru spectatorii basarabeni?

…Să vadă în Teatrul din Basarabia un minunat Prieten, o vitamină morală. Mai ales că teatrul din Republica Moldova are Calitate. Se face realmente cu sufletul, cu profesioniști adevărați, care își iubesc meseria și spectatorii pe care îi respectă!

Interviu de Irina Nechit

Jurnal de vară (2) COMENTATORUL DE FOTBAL versus DRAMATURGUL M.M.I.!

…Când mă aflu la Sibiu, la al 3-lea, ca dimensiune și valoare, Festival de Teatru din lume (după Avignon si Edinburgh!), cu aproape 4.000 de invitați, într-o seară magică, în …România (nu altundeva!), când Orașul de pe Cibin este o scena uriașă, când îți intersectezi pașii, pe câțiva zeci de metri, ba mai și faci poze cu unii dintre ei, amabili, cu Silviu Purcărete, Mikhail Bareșnikov, Marcel Iureș, George Banu, Miklos Bacs, Octavian Saiu, Vasile Șirli și câți alții, nu în ultim rând cu arhitectul acestui Festival de Vis, ajuns la a 24-a ediție, Constantin Chiriac, firește, te simți mândru că ești Român și numai la Frumos te poti gandi! Ca un respiro într-o Lume (n-am zis Țara!) nebună și din zi in zi mai rea! Mulțumesc, Sibiu!…
…Mulțumesc, „Pușlamua de la etajul 13”, minunat spectacol al Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău, regizat încântător de Sandu Grecu și cu o cuceritoare Alexandra Grecu în rol principal, voi m-ați adus, azi, pe malul Cibinului, după 33 de ani!

…Chiar dacă taximetristul (care m-a luat de la Gară, unde am ajuns cu un autobuz de la…Șercaia), când i-am spus să mă ducă la Hotel Silva, m-a întâmpinat sec:”Vă duc la stadion, domnule Mircea M. Ionescu, deși nu mai avem Fotbal!”… Comentatorul de fotbal a învins, vineri, la amiză, pentru o clipă, Dramaturgul jucat în Marele Festival de Teatru de la Sibiu!…
…Povestesc fericit (cum altfel?!) „momentul”, spre miez de noapte, la masa cu vin roșu și un pui bine umplut de ciuperci și cașcaval, cu Sandu Grecu, Irina Rusu, Mariana Ciolan și Bebe Parhon, în acordurile Fanfarfei cu fete zvăpăiate ce străbate Orașul și flăcările ce însoțesc carele alegorice. La Sibiu nu se doarme!…

…Și ne mutăm în curtea Teatrului Național „Radu Stanca”, devenită Arca lui Noe, unde toată lumea cântă, râde și dansează, „Tinerețe, ritm și armonie” se intitulează, doar, un spectacol polonez din Festival, se mai soarbe o bere la doi mici excelenți sau un vin alb, e Lumea-ntreagă a Teatrului adunată de pe toate fusele orare… Ard timpul, renăscut, la o masă cu Matei Vișniec Sandu Grecu, Petru Hadârcă, directorul Naționalului „Mihai Eminescu” din Chișinău, cu Saviana Stănescu, merituos dramaturg venit de la New York, povestim fericiți, atâte istorii, de ieri și de azi, numai din lumea teatrului. Acum cinci zile nu credeam că mă voi ridica de la pat…
…A trecut un ceas și jumătate de miezul nopții,, în curtea Națonalului sibian „Magia poveștilor” e în toi, Matei se grăbește spre un pui de somn, dimineață pleacă în Franța, Petru se duce și el la hotel, azi, sâmbătă, e în Festival spectacolul lui „În largul mării”, cu piesa lui Mrozek, pe care am dus-o, acum doi ani, în Festivalul de la Giurgiu… Burează cu stropi de frumos peste Sibiul în noapte plină, o iau spre Hotelul Silva (pe vremuri Hotelul Partidului!), la câțiva zeci de metri de stadionul unde am trăit atâtea meciuri de fotbal… Îmi revine, acum, în minte un joc din Cupa României, disputat pe Cibin, Universitatea Craiova-Gloria Bistrița, 1-0 pe o ploaie nebună, cu un june fundaș central al bistrițenilor despre care am scris, a doua zi în Sportul: „De urmărit un adolescent de 17 ani și ceva, strălucitor în defensiva Bistriței!”. Adolescentul se chema Gavril Pele Balint!…

…Gata cu amintirile de suflet, trebuie să pregătesc… cronica dramatică pentru „Taifasuri”… La Chișinău, la ora asta trecută de miezul nopții, trupa minunatei „Pușlamale” se pregătește să plece cu noaptea pe umeri în lungul drum spre Sibiu…
…Duminica 18 iunie, la ora 16, va apare pe scena Marelui Festival „Pușlamaua de la etajul 13”, a 10-a montare, excelentă, a piesei mele la Nationalul „Satiricus I.L.Caragiale ” Chișinău, unde titlul a devenit „Puștoaica de la etajul 13 sau dragă Societate”! Va garantez că va fi seara Dramaturgului!… Nu a minunatului meu Alter-Ego, Comentatorul de Fotbal!…

P.S. În fotografia făcută, vineri 16 iunie, alături de uluitorul regizor Silviu Purcărete și minunata actriță Irina Rusu, de la Naționalul „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău.

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de vară (3). EVANTAI DE FOTOGRAFII DE SUFLET DIN MARELE FESTIVAL INTERNAȚIONAL DE TEATRU SIBIU 2017!

…M-am întors, de la Sibiu, am revenit de pe altă lume, mai ales după ce am urmărit, duminică seara, în 18 iunie 2017, la Fabrica de Cultură Sibiu, un antologic spectacol de teatru ce te lasă mut de uimire și fericirea că ești OM: „FAUST”, în regia extraterestră, parcă, a lui Silviu Purcărete!… Am revenit, Acasă, mai bogat sufletește și cu un sac de imagini reținute de suflet și minte, câteva, prea puține, de fapt, prezentându-le, în treacăt, mai jos, într-o mică și personală Arhivă Sentimentală…

1. DOI DRAMATURGI ROMÂNI JUCAȚI ÎN LUME, MATEI VIȘNIEC (în stânga imaginii) și MIRCEA M.IONESCU (dreapta), flancând un REGIZOR DE EXCEPȚIE, SANDU GRECU (care le-a montat „cum laudae” câte două piese celor doi autori deramatici!), TOȚI TREI PREZENȚI ȘI APLAUDAȚI LA FITS 24!

2. UN norocos DRAMATURG ROMÂN (Mircea M.Ionescu), REGIZORUL SANDU GRECU (totodată și prolific director al Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău) și UN TITAN ACTUAL AL REGIEI MONDIALE, SILVIU PURCĂRETE, ultimul încheind în minute bune de ovații, duminică noapte, FITS-ul ediția 24, cu un „FAUST” ULUITOR (avându-i, la Fabrica de Cultură, pe Ofelia Popii, Miklos Bacs și Cristian C.Stanca în fruntea unei fantastice distribuții-mamut!)… Chiar dacă spectacolul a împlinit 10 (zece) ani de la Premieră, el arată proaspăt de parcă abia ar fi fost lansat la scenă!

3. LA SIBIU, pe ALEEA CELEBRITĂȚILOR, ultima stea bătută în piatră de nemurire, sâmbătă (17 iunie 2017), fiind a excepționalului actor MARCEL IUREȘ!

4. În fața Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, așteptând intrarea după fermecătorul Ziar Orizontal scris cu atâta sclipire, în alb-negru, pe un Perete, dincolo de care, seară de noapte, oameni de teatru din Lumea-ntreagă au înțeles cum este „Să fii răpus de frumos” (cum sună titlul unui aplaudat Eveniment din Featival), totul culminând cu un fantastic Spectacol al focurilor de artificii, în seara de Adio. Mulțumesc, Sibiu! Mulțumim, Constantin Chiriac, Arhitect magic al acestui Festival-unicat!

Jurnal de iarnă (16). „VĂ MULȚUMIM!”, REFRENUL SPECTATORILOR PE FRUMOSUL POD DE TEATRU PESTE PRUT…

…Acum patru ani, remarcabilul actor, regizor și scriitor Petru Hadârcă (în fotografiel alături de MMI, autorul acestor notații), directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău, a avut o idee strălucită: în fiecare an, să existe un schimb de spectacole, un veritabil mini-turneu cu 3-4 reprezentații ale primelor teatre din România și Republica Moldova. Ion Caramitru, directorul Teatrului Național |”I.L.Caragiale” București, a marșat imediat, entuziast, și cei doi intreprinzători creatori de spectacol au durat un atât de frumos Pod de Teatru peste Prut!…

…Finalul săptămânii trecute a însemnat a patra vizită a minunatei Trupe basarabene la București, cu un splendid triptic: „În ochii tăi fermecători’, o tulburătoare dramatizare după romane și nuvele semnate de atât de interesantul, dar uitatul Gib Mihăescu; „Aveți ceva de declarat” (titlul original „Puricele în ureche” de Feydeau) și piesa plină de poezie „Casa Mare” purtând semnătura valorosului literat basarabean Ion Druță. Spectacole la finele cărora Sala Studio, plină, avea să scandeze, dincolo de aplauze și ovații „Vă mulțumim!”…

…Erau mulțumiri adresate remarcabililor actori moldoveni, plini de sensibilitate, umor fin, dans și vibrație lirică în splendoarea de spectacol care a deschis turneul; de un comic debordant, „mortal”, vorba unei doamne de lângă mine, în care s-a râs cu lacrimi, în comedia lui Feydeau (în regia super-dinamică, fără o clipă de respiro a lui Petru Hadârcă) sau au îmbinat pe strune de lacrimă tristețea cu speranța…
…Erau mulțumiri și pentru cei care au realizat superbul Pod de Teatru peste Prut! Cei care au oferit un al patrulea moment magic în acest Eveniment de zile mari: lansarea, sâmbătă dimineață, în cadrul Conferințelor de tradiție ale Naționalului bucureștean, a lucrării de excepție „Geneza Teatrului Național din Chișinău, 1918-1960”, o Cronică în două volume, nobilă ediție îngrijită de freneticul Petru Hadârcă. Este o carte încântătoare, mai mult decât arheologia Arhivelor, este Istorie și Politică, este un curs de morală și moralitate în destinul teatrului românesc de dincolo de Prut. Este o lucrare care are suspans, în dezvăluirea atâtor Adevăruri târzii, majoritatea nebănuite măcar. De aceea am scris la începutul acestor rânduri că Petru Hadârcă este și un apreciat scriitor…

…În cadrul lansării ineditului volum, apreciind efortul celor două „Naționale” în ctitorirea și menținerea sub soare a Podului de Teatru peste Prut, am remarcat că fiecare dintre cei doi directori au deschis anul 2017 cu câte o piesă românească: la București, „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, la Chișinău, „În ochii tăi fermecători”, fascinanta dramatizare și regia aparținând valorosului Alexandru Vasilachi. Semn de Visare pentru dramaturgia autohtonă, cam marginalizată, în general, Speranță cutez să zic, din moment ce este prezentă în proporție de 40% în repertoriul primei scene a României, Teatrul din Chișinău având pe afiș peste 60% texte românești!… Și, încă o constatare: atât Naționalul bucureștean, cât și cel basarabean nu doar că au deschis anul cu câte o piesă românească, dar au onorat cele două texte cu bijuterii de spectacol…
…Pe frumosul Pod de Teatru de peste Prut se scrie o fermecătoare Istorie românească! Vă mulțumim!

Jurnal de California (11). HOLLYWOOD, FLORIN FĂTULESCU, PELE ȘI… „GENERAȚIA DE AUR”

…5 aprilie 2016. Zi plină, senină, una de suflet. Revedere, după aproape șapte ani, în California, cu un prieten rar, regizor de comedie de geniu, Florin Fătulescu, de care mă leagă parcă o viață. Atâtea evenimente, sentimente, bucurii și dezamăgiri, arse cu sinceritate de ambii… Ne-am aranjat o jumătate de zi bogată, în superba grădină a casei sale de poveste, cumpărată în North Holywood. Casă de artiști, Rodica, soția lui, este un muzician de ținută și o remarcabilă traducătoare de engleză, care l-a ajutat mult pe Florin în explozia talentului său de excepție și pe scena americană, la puțin timp după ce s-a stabilit, în 1987, în California…

…Pe pereții din Casa de artiști, afișe ale spectacolelor semnate de Florin Fătulescu, în SUA și România, o fotografie mare a mentorului său Eugen Ionesco și copia unei picturi a… Maestrului, o Bibliotecă uriașă, cu multe volume de teatru, în care strălucește „Steaua României în grad de comandor”, Ordinul național primit de valorosul regizor român, sub preșidenția lui Emil Constantinescu, pentru contribuția la dezvoltarea imaginii culturale a României în lume. Este suficient să amintesc că Florin Fătulescu a câștigat mai toate premiile în materie de teatru din California, unde a montat cu mare succes, într-un evantai de ecou, și „Scaunele”, „Lecția”, „Jaques sau Supunerea” de Eugen Ionescu, dar și „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali”, excelenta piesă a lui Matei Vișniec, un spectacol de răsunet la Open First Theatre Company Los Angeles, în 2000. A plecat din țară în glorie și s-a reîntors plin de onoruri, montând la Teatrul Mic („Jaques sau Supunerea” de Eugen Ionescu; „Doamna noastră din Pascagoula”, ultima piesă a lui Tennessee Williams) și Naționalul bucureștean („Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali”, spectacol jucat neașteptat de puțin și nescos în lume de TNB!?!), impresionând și la Festivalul Internațional de la Brașov, unde a venit cu piesa canadianului Dubois („Nu trageți în beduini”), montată la teatrul din Los Angeles.

…Acum, este în perioada când vede multe spectacole în teatrele din California, bune și mai puțin pe gustul lui, cum s-a întâmplat cu o recentă “Furtună” shakesperiană, într-o cheie modernistă ce i-a deformat sensul. Face parte din primul Juriu care selectează actori și actrițe pentru…Oscar, săptămânal primește DVD-uri cu filme, le urmărește cu atenție, le notează… Și, sunt sigur, gândește un spectacol de teatru, în stilul lui inconfundabil. M-aș bucura să fie în România care nu îi valorifică la cote maxime fantastica imaginație regizorală. La ora actuală, Florin Fătulescu înseamnă pentru mine cel mai bun regizor de comedie pe care îl are România, în lumea-ntreagă!

…În umbrarul din grădina cu pomi plini de mandarine, portocale și lămâi, și flori alese, ca într-o expoziție, am depănat tolbe de aminiri. Ne leagă atâtea…

…Trei premiere de-ale mele. La debutul în teatru, în 13 mai 1979, când a venit, de la Petroșani la Arad, ca spectator, cu regretatul Șerban Ionescu și dramaturgul Dem Ionașcu, schimbând un…marfar, o mașină mică, un camion și un personal, ca să asiste la premiera mea “Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu. În seara aceea, după premiera de la Teatrul de Stat din Arad, la mini-banchetul dat de…autor, la un excelent vin de Miniș, am devenit prieteni.

…Avea să-mi monteze, peste doi ani, la Petroșani, în premieră absolută, comedia mea atât de acidă pentru acele vremuri (1981) “Pele și caii verzi”, care a bătut țara. Ca peste alți doi ani să monteze același text (sub titlul “Adio, Pele!”) la Teatrul Dramatic din Brașovul natal, inovațiile lui uluitoare aruncând sala în aer la premieră și primind un torent de laude (și în scris) de la nume grele ale ale cronicii dramatice, ca Valentin Silvestru, Dinu Kivu, Valeria Ducea, Natalia Stancu, Dumitru Chirilă, Bogdan Ulmu, și a profesorului meu de la “Sportul” Ioan Chirilă, intelectual de elită.

…Ne-am amintit două dintre momentele de neuitat legate de premierele cu …Edson Arantes de Noscimento. “Pele și caii verzi” avea programate două spectacole la Naționalul bucureștean. Cu două zile înainte de a urca pe prima scenă a țării, “Pele” din Valea Jiului a avut o reprezentație la Curtea de Argeș. Cum trecuse cam un an de la premieră, și cum Florin era în București, montând la Teatrul de Comedie piesa “Există nervi” de Marin Sorescu (un succes peste așteptările tuturor!), am decis să dăm o fugă lângă Biserica Meșterului Manole să vedem cum mai arată spectacolul. Decorul luat în turneu era unul de cămin cultural, ne-a pierit glasul câteva clipe, ne-a crescut pulsul și ne-am luat cu mâinile de cap. Să urci pe scena Naționalului, în fața elitei cronicarilor dramatici, cu acel decor, era o curată sinucidere! Am plecat glonț spre București, cătrăniți rău de tot, ne-am oprit c\teva minute la Pitești, în casa excelentei actrițe Mirela Cioabă, care a venit cu noi de la Curtea de Argeș, și au început telefoanele la directorul principal și cel adjunct ai teatrului din Vale, aflați le Petroșani. Scuze, explicații ce nu puteau salva situația… Pe autostrada spre București, am convenit că ultima soluție este să batem la poarta Naționalului și să cerem ajutor! Cum regizorul Horea Popescu, directorul artistic, i-a fost professor lui Florin, iar eu o cunoșteam pe doamna Vichi Bichea, de la Secretariat, la ora primei reprezentații, actorii din Petroșani n-au știut, câteva clipe, în ce spectacol de află! Pentru că era un decor uluitor, cum nu văzuse Petroșaniul vreodată, cu mobilier luat din trei piese ce se jucau la primul teatru al țării!… “Pele și caii verzi” a fost în seara aceea un Succes! Pe care l-am udat cu whisky, bere și vin, într-o cameră de hotel, unde erau cazați actorii, restaurantele fiind închise, pe atunci, după ora 21!

…Aventuri frumoase și cu “Adio, Pele!”, în iarna lui ‘84. Naționala de fotbal a României era în cantonament la Poiana Brașov, “tricolorii” aflați sub bagheta magică a lui Mircea Lucescu pregătindu-se pentru Euro ‘84! Eram cu marele Ioan Chirilă la Poiană, în reportaj pentru ziarul “Sportul”. Cum știam că seara este programat, la Teatrul din Brașov, “Adio, Pele!”, i-am propus, de cum am ajuns la prânz, sub Păstăvar, lui Nea Vanea să invităm lotul reprezentativ la spectacol. Mircea Lucescu s-a dovedit încântat de idee… Nu existau mobile pe vremea aceea, așa că, de la recepția unui hotel din Poiană, au început telefoanele. La teatrul brașovean l-am prins pe Florin Fătulescu, regretatul secretar literar Mitică Roman, fan al Naționalei, m-a asigurat că totul va fi OK, fotbaliștii tricolori având rezervată loja de onoare. L-am rugat pe Florin să vadă unde pot introduce actorii o replică-două cu fotbaliștii tricolori, cu Mircea Lucescu, Boloni și Costică Ștefănescu, ce urmau să fie în sală… Cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului, sala gemea de lume, afară forțele de ordine făceau cu greu față celor care voiau să fie în sală. Capacitatea de 800 de locuri fusese cu mult depășită. Mirajul privirii tricolorilor a bătut recordul de asistență la Teatrul Dramatic “Sică Alexandrescu” din Brașov. Iar când, pe scenă, directorul întrerprinderii “Cuiul” (minunatul actor Mircea Andreescu), un pătimaș microb de fotbal care se autointitulase Pele, s-a ridicat de la biroul său, unde se aflșa la trei ace, sacou elegant și cravată, făcând doi pași, sala a devenit un vulcan, mai bine de un minut neputându-se continua spectacolul de atâtea aplauze și ovații: Directorul la trei ace purta șort și jambiere și era încălțat în ghete de fotbal, gata să plece la antrenament cu echipa Intreprinderii…

…Am râs sănătos de toate aceste peripeții ale lui… Pele, și după peste trei decenii, aseară, în California. Unde, în ‘94, i-am mărturisit celebrului Pele că mi s-a jucat, cu mare succes, o piesă ce i-a purtat numele! L-a bucurat, credea că e ceva legat de viața lui, i-am explicat în mare subbiectul, m-a îmbrățișat și mi-a mulțumit…

…World Cup ‘94, alt capiotol de preț din prietenia mea cu Florin Fătulescu. Am acceptat încântat propunerea lui Florin și Rodica de a sta la ei pentru meciurile de la Los Angeles. Și au fost trei la număr, cel cu Elveția (1-4) jucându-se, de nu s-ar mai fi jucat, în Silverdome-ul din Detroit. Mircea Sandu m-a ajutat cu o invitație pentru Florin Fătulescu… Plecam ambii spre Pasadena, cu mult înainte de meci, strigam fericiți și n-am cedat puhoiului columbian, cu mii de peruci a la Valderama. Am trăit, apoi, nebunia de după victorii (3-1 la debutul din fața Columbiei; 1-0 cu SUA; 3-2 cu Argentina) în Oceanul bucuriei din Arcadia, la hotelul tricolorilor, cu eroii printre noi. După Victoria istorică în fața Argentinei, la hotel ne-am pomenit și cu Ioan Chirilă, care fugise din spital, unde ajunsese din cauza picanteriilor mexicane. “Cum să nu vin să-i îmbrățișez pe Gică și Ilie, pe Puiu?!”, a zis Nea Vanea, și acel moment mă face să afirm că, pe vremuri, cronicarii sportivi iubeau mai mult fotbaliștii…

…La prânz, în zilele dintre meciuri, îl luam pe Florin cu mine, la reportajele înregistrate pe reportofon pentru BBC, dar și pentru ziarul meu din New York-“Lumea Noastră-Lumea Sporturilor” și cartea despre Mondial la care scriam zilnic…

…Seara, aveam… oră de teatru. Vedeam pe DVD-uri spectacolele montate de Florin Fătulescu în America, jonglând cu sticle de bere mexicană… Mai neplăcut era dimineața, când, pe la 7, mă suna BBC-ul, în zila meciurilor, pentru avancronică, ba, chiar și pe la 6, când rapidistul meu de suflet, regretatul nea Sarkis, voia să ne ia la plimbare prin California.

…Ce Mondial am trăit, atunci, când a strălucit “Generația de aur”, sub bagheta lui Puiu Iordănescu, care, mereu la el cu icoana de la Părintele Argatu, a dus fotbalul românesc la culmi nebănuite și a fost făcut General!… În volumul meu “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, am prins multe dintre zilele de neuitat petrecute cu Florin Fătulescu…

…Au trecut 22 de ani de atunci!… Șapte ani de când m-am văzut ultima oară cu Florin și Rodica Fătulescu, după premiera de la Teatrul Mic (“Doamna noastră din Pascagoula”, cu Valeria Seciu și Mircea Andreescu)… Florin, căruia îi trimit toate piesele mele, m-a felicitat pentru “Monolog în doi cu moartea la ușă”, considerând-o “o piesă dură, excelent scrisă, dar și lecție de viață și speranță. Pe care, dacă ar fi în România, ar face-o un film serial în zece episoade, și văd un tablou din spectacol cu scene din Goya. Dar, musai trebuie un actor mare!ț, a precizat marele regizor. (Care să fie acesta?, mă întreb de azi-noapte…Dan Condurache, Marius Bodochi, Cristian Stanca, Mircea Rusu, Ion Haiduc?!). Laude și pentru “Adultera”, la care mi-a mărturisit că a râs cu lacrimi, citind-o. M-ai făcut atât de fericit, dragul meu prieten Florin Fătulescu!

…Am tocat, pe final de zi, sub beculețele aprinse pe tavanul terasei, politica, alegerile americane, am refăcut istorii trăite, m-au încântat mărturisirile lor despre Hollywood Bowl, unde mă dusese Ducu, în ajun, să văd de la înălțime, de pe Hollywood Hils, imensul amfiteatru cu 17.000 de locuri. Acolo, Rodica și Florin merg săptămânal. la concerte, operă, la tot felul de evenimente artistice de ținută. Acum, așteaptă prima sâmbătă din luna mai să comande tikete pentru întreaga stagiune care va urma. Cu…2 (doi) dolari biletul!…

…Când am plecat, doi palmieri înalți, înalți, de dincolo de superba grădină a Fătuleștilor, sprijineau stelele! Într-o zi rară, cu prieteni din scripturi alese…

AM PLECAT SPRE RUSE ȘI AM AJUNS PE…BACUL ZIMNICEA-SVIȘTOV!

…Vară plină de aventuri. După drumul cu peripeții la Silistra, luna trecută, acum, cel de la…Ruse. Sunt 14 kilometri din fața Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu până în fața Teatrului “Sava Ognianov” din Ruse. 14 kilometri făcuți în…trei ore și douăzeci de minute!

…Luni, 24 august, la ora 13 fix, trebuia să fiu la superbul Teatru “Sava Ognianov” din Ruse. La o întâlnire cu distinsul Orlin Diakov, dramaturg și regizor, directorul instituției bulgare, și cu doamna Anka Staneva, traducătoare de excepție, pentru a fixa, cu hârtia și creionul în față, Programul Festivalului Teatrelor Dunărene, din perioada 16-21 octombrie. Luni, la ora 10:45, am plecat din fața Teatrului “Tudor Vianu”, cu maestrul de sunet Mirel Stănescu (bine că n-am scris Rădoi, că-i la modă!) la volanul bătrânului nostru Logan. Cum am făcut dreapta, s-o luăm spre Vamă, la nici o sută de metri după ce am trecut de benzinăria Petrom, un șir, parcă, fără număr de mașini. Când venisem de la București, pe la 7:30, kilometri buni (16-18?!) de TIR-uri așteptau să ajungă la Vamă… Am așteptat și noi, vreo 25 de minute, nu s-a clintit o mașină, ba, în spatele nostru s-au aliniat alte zeci de autoturisme, TIR-urile venind pe un culoar în dreapta. Timp de întrebări, de supoziții…. S-ar trece Podul Prieteniei în patru ore. Unii zic chiar cinci ceasuri… Nu băgăm mâna-n foc, însă nu se clintește nici frunza. Sub arșița soarelui, simțind cămașa gata de stors pe mine, îl aud pe Mirel: “Dimineață, la TV, au recomandat șoferilor aflați spre Bulgaria și Grecia să ocolească trecerea prin Vama Giurgiu. Au indicat Călărași și Zimnicea, cu bacul, sau Vidin, pe pod”…. Fac un calcul. Până la Zimnicea sunt 65 de kilometri. Un ceas. Bacul, altă oră. De la Sviștov, cam încă 60 de minute… Și tot ajungem mai devreme de patru-cinci ceasuri… Gata, Mirele, Zimnicea scrie pe noi!… Dau un telefon doamnei Staneva să schimbăm ora întâlnirii cu un ceas, pentru ora 14. “Haideți să fie ora 15!”, zice înțelept cunoscuta traducătoare… Cu greu ieșim din culoarul disperaților, trecem peste câteva dune de nisip și pământ și, după 55 de minute, suntem la Feribot, peste drum de Sviștov…

…Nimeni nu știe exact când va pleca bacul, abia venit la încărcat. În față, pe stânga, unul dintre Combinatele Agro ale lui Ioan Niculae, patronul echipei de fotbal Astra Giurgiu, lucrează din plin, chiar dacă bossul este într-o „celulă” la Găești. La mal, un șlep, sub o macara, înghite tone de cereale… Jos, în pantă, spre bac, un TIR, parcă se dezmembrează, când să treacă un prag metalic, cam din secolul trecut. Găsesc un ghișeu și cer informații oficiale, însă nimic nu-i sigur. S-a cam schimbat programul bacului, s-a venit cu întârziere din Bulgaria. Cert e că trecerea costă 8 euro pentru o mașină mică și doi euro de fiecare persoană din autoturism! Vreau să plătesc, însă mi se spune că achităm trecerea de cum ajungem la… Sviștov! În euro sau în leve… Frumoasă treabă!

…În sfârșit, bacul -care aflu că e particular, iar patronul este Ioan Niculae- se mișcă după fiecare rând de mașini mici aliniate, prindem și noi penultimul loc în al doilea rând, între limuzine de București, Constanța, Bulgaria și Turcia. Se aliniază și trei TIR-uri. În 40 de minute de la sosirea noastră la Zimnicea, plecăm. Dunărea este și aici foarte scăzută. Puțin, în amonte, chiar în mijlocul fluviului, o plajă imensă de nisip, juri că e terenul unui stadion fără iarbă. Să faci alergări în mijlocul Dunării, ce-ar fi un concurs de atletism la mijloc de fluviu milenar?!… Pe bac, oameni nervoși, povești de filme. Un “tirist” a stat pe șosea 13 ore să intre în Vama din Giurgiu, după care, înțelegând cum e treaba, a virat-o spre Zimnicea. Trebuia să fie la Sofia seara trecută. Și cară pește, marfă perisabilă, nimeni nu ține cont de asta, nimeni nu-i va plăti peștele stricat… Altul, cu un Jeep de lux, a venit din Turcia, cu o zi în urmă, a așteptat, în noapte, doar două ore să treacă Podul Prieteniei, venind de la Ruse. Acum, după ce și-a rezolvat treaba la București, se întoarce la familie, într-o stațiune în Antalia. A stat o oră împietrit, la intrarea în fața Vamei din Giurgiu, dar, speriat și el de zvonurile cu patru-cinci ore de așteptat, a ales varianta bacului pe la Zimnicea… Cei trei tiriști sunt cei mai nervoși. Înjură de mama focului. Cel cu transport de pește perisabil aruncă, disperat: “Mai bine ar da cineva o bombă să arunce-n aer hardughia asta de Pod!”… Doamne ferește!, îmi fac o cruce… Unul întreabă de ce nu se folosește bacul Giurgiu-Ruse, cum era acum câțiva ani… “Pentru că bacul acela a fost tăiat și vândut la fier vechi!”, știu vreo doi-trei… Halal afacere românească!…

…Între timp, Mirel își revede, după 16 ani, comandantul de pe motonava de lux “Steaua Dunării”, cu ea a bătut, cu două decenii în urmă, Dunărea în amonte și-n aval, de la Viena la Tulcea, el fiind baterist în orchestra de pe punte. Comandantul bacului, domnul Elisei, ne invită în cabina sa, e un tip distins, cu ochii fixați pe bord, ne răspunde la două-trei întrebări, propun să-l lăsăm să-și vadă de treabă. Oricum, am aflat că, la ora 17:30, bacul va pleca din Sviștov spre Zimnicea…

…Ajungem în 16 minute numărate pe cadranul ceasului la Sviștov, orășel cochet, centru universitar. L-am bătut la pas, acum trei ani… Prima limuzină care părăsește bacul, una bulgărească, nu poate urca panta preistorică, mă trec fiorii, suntem la patru metri în spatele ei, și ea tot coboară cu spatele.. Intervine un om de pe bac, pune o scândură sub roata dreapta din spate, altă supra-ambalare, fum, scapă bulgarul, scăpăm și noi… Plătim taxele pipărate, noroc că am niște leva la mine! Dar, probleme cu rovigneta, nu e “peste drum”, cum ni s-a spus la Zimnicea, trebuie să întrebăm la o benzinărie la ieșirea din Sviștov. Ajungem și acolo, e calea spre Ruse, luăm rovigneta, nu dau pe o zi, minim pe o săptămână, alte zece leve și valea spre Ruse. Este 13:45! Dar nu-s 65 de kilometri până peste drum de Giurgiu, ci…90! Noroc că șoseaua îngustă e cam goală, Mirel se crede în Formula 1 și la 14:50 parcăm în lateralul Teatrului “Sava Ognianov”.

…Orlin Diakov tot dă din cap, 3 ore și 20 de minute, și atâta tevatură pentru un drum care normal ne lua 20 de minute de la un teatru la altul?! În secolul XXI, în Europa?!… Cert este, îmi zice Orlin, că nu putem risca pe timpul Festivalului, să ținem actorii câte două-trei-patru ore în mașină, numai de a urca pe scenă nu vor mai fi în stare. Îi dau dreptate. Și cele trei spectacole (două românești, unul din Serbia) care urmau să se joace și la Ruse se suspendă. Până la anul, probabil… Dacă Podul Prieteniei, inaugurat în 1954, va fi gata, atunci…
***
…La 15:44 luăm șirul de mașini aliniate să plătească taxa de Pod la Vama din Ruse. Mult mai puține mașini decât la noi. Stăm 30 de minute, după care șirul se mișcă, plătim și cele patru leve taxa, ajungem pe Pod, suntem fericiți, mă și văd că prind, cum am promis cu o zi în urmă, piesa lui Matei Vișniec, “Omul pubelă”, în Festivalul Undercloud, la ora 19, la Muzeul Țăranului Român, alături de Piața Victoriei. Iluzii… După patru-cinci sute de metrii pe Pod, coloana noastră se oprește. Și ne pomenim, din timp în timp, cu TIR-uri și mașini mici pe cealaltă parte. Cei mai mulți au ieșit din mașini, stau pe Pod, unul cântă la o chitară, alții mănâncă semințe, cei mai mulți fac poze, s-ar putea juca și o miuță… O familie din București se întoarce de la Sozopol, mai jos de Burgas, și tot regretă că n-au luat-o prin Vama Veche. Stăm așa, între povești și înjurături, pe Podul care tremură la fiecare trecere de TIR, exact o oră și 18 minute… Bine că s-a mișcat din nou șirul.

…Cum intrăm în România, o schelă cu țesătură metalică, spre mijlocul Podului, de parcă s-ar turna un pilon. Dumnezeu știe la ce servește… Drumul pe care se circulă, unul pentru…două sensuri, a devenit o cursă cu obstacole majore, gropi și denivelări fără număr… Vreau să văd cât s-a lucrat pe partea dreaptă la urcarea pe Pod, venind din România. Văd numai parapetele date jos pe o porțiune de 4-500 de metri și o echipă de muncitori care aruncă ciment fin între blocurile de bordură! Asta era problema, bordura! Să fie o altă Afacere Videanu?!… La ieșirea de pe Pod, pe dreapta noastră, o echipă de la o Televiziune centrală. “Rușine!”, strigă cineva din viteza mașinii din față.

…RUȘINE!, zic și eu… Arătăm buletinele, am făcut -nemâncați, doar cu două cafele și câte o apă minerală la Ruse-două ore și un minut. Ce „fericire”, nu-i așa?!
…Oare, nu se găsește UN OM în România, la minister, la guvern, cu o soluție salvatoare pentru imaginea țării?! Și pentru scutirea a zeci de mii de oameni de crize de nervi, vecine cu disperarea?!