Jurnal de vară (2) COMENTATORUL DE FOTBAL versus DRAMATURGUL M.M.I.!

…Când mă aflu la Sibiu, la al 3-lea, ca dimensiune și valoare, Festival de Teatru din lume (după Avignon si Edinburgh!), cu aproape 4.000 de invitați, într-o seară magică, în …România (nu altundeva!), când Orașul de pe Cibin este o scena uriașă, când îți intersectezi pașii, pe câțiva zeci de metri, ba mai și faci poze cu unii dintre ei, amabili, cu Silviu Purcărete, Mikhail Bareșnikov, Marcel Iureș, George Banu, Miklos Bacs, Octavian Saiu, Vasile Șirli și câți alții, nu în ultim rând cu arhitectul acestui Festival de Vis, ajuns la a 24-a ediție, Constantin Chiriac, firește, te simți mândru că ești Român și numai la Frumos te poti gandi! Ca un respiro într-o Lume (n-am zis Țara!) nebună și din zi in zi mai rea! Mulțumesc, Sibiu!…
…Mulțumesc, „Pușlamua de la etajul 13”, minunat spectacol al Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău, regizat încântător de Sandu Grecu și cu o cuceritoare Alexandra Grecu în rol principal, voi m-ați adus, azi, pe malul Cibinului, după 33 de ani!

…Chiar dacă taximetristul (care m-a luat de la Gară, unde am ajuns cu un autobuz de la…Șercaia), când i-am spus să mă ducă la Hotel Silva, m-a întâmpinat sec:”Vă duc la stadion, domnule Mircea M. Ionescu, deși nu mai avem Fotbal!”… Comentatorul de fotbal a învins, vineri, la amiză, pentru o clipă, Dramaturgul jucat în Marele Festival de Teatru de la Sibiu!…
…Povestesc fericit (cum altfel?!) „momentul”, spre miez de noapte, la masa cu vin roșu și un pui bine umplut de ciuperci și cașcaval, cu Sandu Grecu, Irina Rusu, Mariana Ciolan și Bebe Parhon, în acordurile Fanfarfei cu fete zvăpăiate ce străbate Orașul și flăcările ce însoțesc carele alegorice. La Sibiu nu se doarme!…

…Și ne mutăm în curtea Teatrului Național „Radu Stanca”, devenită Arca lui Noe, unde toată lumea cântă, râde și dansează, „Tinerețe, ritm și armonie” se intitulează, doar, un spectacol polonez din Festival, se mai soarbe o bere la doi mici excelenți sau un vin alb, e Lumea-ntreagă a Teatrului adunată de pe toate fusele orare… Ard timpul, renăscut, la o masă cu Matei Vișniec Sandu Grecu, Petru Hadârcă, directorul Naționalului „Mihai Eminescu” din Chișinău, cu Saviana Stănescu, merituos dramaturg venit de la New York, povestim fericiți, atâte istorii, de ieri și de azi, numai din lumea teatrului. Acum cinci zile nu credeam că mă voi ridica de la pat…
…A trecut un ceas și jumătate de miezul nopții,, în curtea Națonalului sibian „Magia poveștilor” e în toi, Matei se grăbește spre un pui de somn, dimineață pleacă în Franța, Petru se duce și el la hotel, azi, sâmbătă, e în Festival spectacolul lui „În largul mării”, cu piesa lui Mrozek, pe care am dus-o, acum doi ani, în Festivalul de la Giurgiu… Burează cu stropi de frumos peste Sibiul în noapte plină, o iau spre Hotelul Silva (pe vremuri Hotelul Partidului!), la câțiva zeci de metri de stadionul unde am trăit atâtea meciuri de fotbal… Îmi revine, acum, în minte un joc din Cupa României, disputat pe Cibin, Universitatea Craiova-Gloria Bistrița, 1-0 pe o ploaie nebună, cu un june fundaș central al bistrițenilor despre care am scris, a doua zi în Sportul: „De urmărit un adolescent de 17 ani și ceva, strălucitor în defensiva Bistriței!”. Adolescentul se chema Gavril Pele Balint!…

…Gata cu amintirile de suflet, trebuie să pregătesc… cronica dramatică pentru „Taifasuri”… La Chișinău, la ora asta trecută de miezul nopții, trupa minunatei „Pușlamale” se pregătește să plece cu noaptea pe umeri în lungul drum spre Sibiu…
…Duminica 18 iunie, la ora 16, va apare pe scena Marelui Festival „Pușlamaua de la etajul 13”, a 10-a montare, excelentă, a piesei mele la Nationalul „Satiricus I.L.Caragiale ” Chișinău, unde titlul a devenit „Puștoaica de la etajul 13 sau dragă Societate”! Va garantez că va fi seara Dramaturgului!… Nu a minunatului meu Alter-Ego, Comentatorul de Fotbal!…

P.S. În fotografia făcută, vineri 16 iunie, alături de uluitorul regizor Silviu Purcărete și minunata actriță Irina Rusu, de la Naționalul „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău.

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (17). SĂPTĂMÂNA PARADOXURILOR! De la Spital la Teatru: „Freud și Bunul Dumnezeu”!

…Știam de Săptămâna Patimilor. Azi- dimineață, cu noaptea pe umeri și cu privirea peste Parcul înghețat, am simțit că a început numărătoarea inversă a Săptămânii Paradoxurilor ce mă așteaptă. Cu o viteză nemaintâlnită… Cu lumini și umbre… Cu temeri și cu speranțe… Miercuri este o veritabilă Oră H!… Am făcut trei CT-uri, la „Medas”, peste drum de Cișmigiu. Unul dintre cele trei a lansat o noțiune nouă pentru mine: „leziune”! Mai mult nu mi s-a explicat, m-au îndrumat la medicul oncolog care m-a trimis la analize. Eram programat pe 9 februarie la Oncolog. Și până atunci ce fac cu leziunea?! Îmi ard ficații și gândurile?! Mă ofer să plătesc o citire a Tomografiei Computerizate. Se schimbă treaba. 150 de lei și vin peste patru zile… Leziunea pare să fie un chist pelvian, poate cu lichid, norocul e că ar fi neural, un vârf de nerv,. 99% n-ar avea legătură cu blestemul negru, cancer. Da, dar e o boală parșivă și trebuie să fiu sigur ce e și cu acel 1%!… Fac și scintigrama programată de două săptămâni, la „Neolife”, pe undeva spre Aeroportul Băneasa. Concluziile par niște integrame pentru poetul de mine. Nu mă poate lămuri nimeni!?!. Să merg tot la oncolog!…De-i scintigramă, de-i tomografie, aceeași bășcălie, se vede! De parcă nu s-ar fi reținut pentru analizele astea o sumă frumușică de la Casa de Sănătate, unde am cotizat o viață…

…Reușesc să schimb programarea din 9 februarie pentru a fi primit de doamna doctor oncolog, care, timp de opt ani, m-a ținut într-o stare excelentă! Voi merge miercuri, în prima zi de februarie, la interpretarea CT-urilor și a scintigramei. Sper să fie bine… Sper să pot face și analizele de sânge, joi 2 februarie… Și Zoladexul pe 9 februarie…

…Vineri 3 februarie 2017, Viața se va îmbraca în haine de gală pentru mine. Am înțeles acest lucru, aseară, duminică 29 ianuarie, când pe Radio România Cultural, remarcabilul om de teatru, doamna Mariana Ciolan, a prezentat un emoționat reportaj ca o avanpremieră a Premierei din 3 februarie, de la Rm.Vâlcea. Cu vocile autorului, creatorilor unui spectacol ce și-a stabilit o frumoasă altitudine!…

…Gata, uit de medici, mă pregătesc de Premiera de la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, a 33-a din cariera mea. „Freud și Bunul Dumnezeu” este la a doua montare, acum, în Zăvoiul vâlcean. Premiera pe țară a fost, în 7 noiembrie 2013, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Un extraordinar One-man show creat, tulburător, de remarcabilul Actor Doru Nica (totodată și regizorul montării!), dublat de o superbă muzică originală compusă special de un mare Artist, Ilie Stepan… La Premiera arădeană, s-a râs și s-a plâns…

…După Premiera de la Arad, valorosul critic dramatic Ion Parhon a lăudat mult Spectacolul în revista literară „Scrisul Românesc” (Nr.1, Ianuarie 2014), scriind, printe altele: „Dramatismul iubirilor ratate, singurătatea alergătorului pe culoarul lipsit de lauri al decepțiilor și vecinătatea otrăvită a deznădejdii sunt ferite de emfază ori de melodramă, fapt ce tinde să atragă spectatorul într-o confesiune sinceră și viu colorată ori la un dialog cu propriile sale experiențe sentimentale. Aș îndrăzni să spun că, din acest punct de vedere, regizorul și interpretul au lucrat poate chiar împotriva resentimentelor autorului-personaj principal, a rănilor adânci și nevindecate datorate caruselului trădărilor cărora a trebuit să le facă față. S-ar putea ca, în alte versiuni, să aflăm și chipurile înverșunării protagonistului în relația cu acelea care i-au înșelat credința și buna voința”…

…Prima din “alte versiuni” este spectacolul de vineri seara, la la Teatrul Ariel (director-cunoscutul actor Nicolae Poghirc, aplaudat și pe scena Naționalului craiovean). Versiunea scenică de la Rm.Vâlcea este gândită de regizorul Alin Holcă, totodată și autorul scenografiei și interpretul principal, lângă care vor apare actrițele Tatiana Serghi, Mihaela Mihai, Anca Olteanu, Diana Gherasim și Anca Șerban.

…O nouă versiune (a doua, deocamdată!) a piesei mele „Freud și Bunul Dumnezeu” pe care o va urmări la Premieră și reputatul om de teatru Ion Parhon!… Cum m-aș bucura să poată veni, vineri, în Zăvoiul de pe malul Oltului, cum și-a propus, și alt remarcabil om de teatru, Doru Mareș, cel care m-a scăldat în laude, după citirea textului!
…Săptămâna Paradoxurilor e în plină desfășurare pentru mine! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu pentru aceste zile pline, care, sunt sigur, vor fi și frumoase!

 

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.