Mircea M. Ionescu – Pagina 4 – Blog oficial al scriitorului Mircea M. Ionescu

Jurnal de primăvară (12). LOVITURĂ DE TEATRU! N-AM CÂNTAT DECÂT O NOAPTE…

…Lovitură de teatru dată de Viață, cum nici dramaturgii nu reușesc!… Eram în culmea fericirii, zburam peste lume, cântând cu tot sufletul înălțătorul „O Sole Mio”, în seara de marți 11 aprilie aflasem că RMN-ul la peretele toracic stâng a ieșit bine, dispăruse groaza evadării Cancerului în oase, o singură recomandare, Tomografia Computerizată (CT) de control, părea o nimica toată…

…Și nimicul acela m-a aruncat din Rai în Iad, brusc, „O Sole Mio” a devenit „Perche, perche?”, de ce trebuia să mi se întâmple una ca asta, când visam cu tot sufletul?!…
…Ieri, miercuri 12 aprilie 2017, la controlul de la medicul oncolog din București, care mă supraveghează de opt ani!… Urmărind rezultatului de la RMN-ul, scris cu mare profesionalism de doamna doctor de la „ProVita”, medicul oncolog a zis, la un moment dat: „Punctele acestea mici, mici, s-ar putea să fie rămășițe de la chimioterapie!”… Am crezut că nu aud bine, dar am replicat imediat: „Eu n-am făcut niciodată chimioterapie! Am fost operat de două ori la prostată prin… criogenie!”… Două noțiuni ce pot suna profanului asemănător, dar total diferite. „Dacă nu ați făcut chimioterapie e o șansă în plus, dacă nu reușim cu tratamentul actual!”, a încercat medicul oncolog să mă liniștească… Numai că eu, când aud cuvântul chimioterapie, după atâtea povești adevărate ascultate, prin clinici și spitale, văd ușa spre cimitir!…

…Înțeleg că atenția a fost îndreptată spre starea oaselor mele, curate, neatinse de blestemul negru (ceea ce este excelent!), după toate CT-urile, scintigramele și ultimul RMN. Acum (acum?!), urmează ca subiectul principal să devină…prostata. Cea unde s-a cuibărit nemernicul de cancer, cea la care am fost operat de două ori! Prin CRIOGENIE, care nu are nicio legătură cu înfricoșătoarea (pentru mine!) CHIMIOTERAPIE!
…Doamne, m-am bucurat prea mult, am pierdut măsura din toate, echilibrul, după ultimul RMN, am uitat să mai fiu cartezian („Dubito ergo sum”!), ca înainte să trec Oceanul, și acum m-ai pedepsit?!…
…Miercuri 12 aprilie, pe înserat, am primit o veritabilă lovitură de măciucă! De la Policlinică la stația de metrou am mers ca un om beat, clătinându-mă, un timp n-am mai gândit, parcă nu mai aveam aer, nu mai aveam sens, nici nu știu dacă respiram, cumplit este să te trezești după o singură noapte de la extaz la agonie… N-a fost întâia dată în viață, dar când este vorva despre lupta cu Moartea, toatul capătă alte sensuri, nu doar grave, cutremurătoare, S-a deschis ușa spre Cimitirul vesel?!

…N-am ajuns acasă, am mers la un pub de calitate, cu atmosferă tinerească,să uit de noțiunile încurcate și sensurile pierdute, să nu-mi mai pun întrebări tâmpite, să văd, cu un pahar de Cadarcă și creveți fini alături, meciurile Borussia Dormund-Monaco (2-3) și Bayern Munchen-Real Madrid (1-2)! Și am plecat respirând normal, gânditor, spre casă, spre miez de noapte rece, duspăruse Soarele meu din noaptea trecută, eu însă i, pe o punte a suspinelor sub lună… Doamne, ce urmează? Sigur, alte analize de sânge, pe 20 aprilie (căci, de trei luni PSA-ul crește păuțin câte puțin, dar constant!), injecția, un Diphereline, ce-a schimbat Zoladexul din ultimii opt ani, altă doză anti-hormoni, pe 27 aprilie, alt RMN, la bazin, pe 18 mai, șir de așteptări istivitoare, nu-s agitat, doar întreb, cum va arăta viitorul imediat (Deocamdată!), nu, Bunule Dumnezeu, nu sunt în genunchi, m-am ridicat, e drept, încă mă clatin puțin, dar îmi revin, mă și gândesc la apariția volumului de teatru „Bărbatul cu trei picioare”, să vedeți și acolo Lovitură de teatru!… În fond, un dramaturg pentru asta se zbate, pentru loviturile de teatru, nu?! Nu, însă, pentru una ca asta care m-a făcut câteva ore KO, de parcă m-a fulgerat Tyson cu un upercut când eu mă zbenguiam în Paradis…

…M-am trezit, în acest 13 aprilie, ca dintr-un timp pierdut, mă simt trist, dar nu dărâmat, simt că mijește un chef de scris, de plimbat, conștient că nu e timp de lacrimi de durere, că singura mea șansă este Lupta! Cu mine, în primul rând!…
…Noroc că vin Sfintele Sărbători de Paște, să-mi (re)înflorească Sufletul și pofta de Viață!
…HRISTOS A ÎNVIAT, OAMENI BUNI!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de primăvară (11). DAAAAAAAAA: O SOLE MIO!… O SOLE MIO!… IL DIO MIO!..

…Plutesc pe valuri de Viață!

…În noaptea asta, în apartamentul meu va răsuna până-n zori Vocea celor TREI DIVINI, Pavarotti, Domingo și Carreras, cu sublimul „O SOLE MIO”! Da, am din nou Soarele meu…

…De aproape două ore, de când am ieșit din Clinica Pro Vita, fredonez într-o sfântă nebunie, într-o evadare din bocet interior și zbucium înăbușit, numai „O Sole Mio”!… Pe stradă, în taxi, în magazine cântam „O sole mio!”, plâgând de fericire, de când nu m-am mai simțit Om, ca astăzi, încolțindu-mi în lacrimi Pofta de Viață, după ce timpul părea, în ultimele două luni, lespede grea .. Lumea din jur poate credea că-s nebun, unii mă și cunoșteau, Da, Da, Da, sunt nebun de Viață!… Analiza-ghilotină, „RMN perete toracic stânga”, recomandată din senin, acum nici două luni, a ieșit BINE, BINE, adio gânduri nesenine, perspective sumbre în ajun de Paște!… De două luni am trăit numai sub nori, mi-am pierdut Soarele, Speranța, cât am fost eu de călit de pistolul la tâmplă și cuțitul în ceafă, scene trăite în taxiul din New York, cât de optimist am devenit după cei zece ani de luptă victorioasă cu parșivul Cancer… De când a apărut, însă, la o coastă, o scamă de umbră blestemată, nu fiica luminii, cum zicea Blaga, ci a Morții, n-am prea mai fost eu. Nu mai puteam scrie, vorbi, gândi senin, logic, degeaba priveam spectacole la teatru,unele meciuri, prostii pe la TV, eram plecat în altă lume, subconștientul desena perspective neorealiste,nu mai eram eu, și nu puteam face analiza asta imediat, să scap de ielele nopții dănțuind în blestem, n-am găsit locuri la vreo cinci clinici și spitale, nici cu bani (1.100 lei), cu plata CAS-ului, nici vorbă, mereu „nu-s fonduri!” (Să vă fie rușine!), pe 12 aprilie, adică mâine, eram programat la Oncolog, în sfârșit, am avut noroc, am așteptat doar două săptămâni să dau banii ca să scap de atâtia lilieci negri alergând prin mine…

…De când am aflat că m-a lovit blestemul negru, în final de ianuarie 2007, n-am avut sufletul atât de greu, ca în acest început de martie… Atunci, zbuciumul a durat doar trei zile, am renăscut rapid, acum, aproape o lună, am mai obosit și eu în lupta cu așteptările, cu analizele și Zoladexul în pântece, din trei în trei luni, de zece ani încoace… Acum, azi 11 aprilie, m-am liniștit, am redevenit Eu, stoic și optimist bine temperat, voi repeta un CT de rutină peste aproape două luni, dar sigur n-am ajuns în curtea Doamnei în negru, mama ei, se îndrăgostise de-o coastă de-a mea, cam așa am tradus eu mesajul cu umbra… A mai obosit și organismul, știu,de atîta tratament, sunt conștient că și singurătatea mea a făcut cuib de spaime-n mine, să mai crezi în oameni, oricât de bisericoși pozează ei (!?!), de ieri la amiază (ora 13;05), când am urcat 60 de minute pe eșafodul pentru RMN, cu branula la brațul stâng pompând la un moment dat substanța de contrast, de mă lua cu trecătoare călduri și parcă ardeam, de stăteam cu căști la urechi într-un concert de picamere și toată gama de zgomote ciudate, și până azi, la 17:55, când o doamnă doctor ca un înger mi-a întins răspunsul la analiză, zâmbind sugestiv „E bine!”, am fost o Fantomă care mergea fără mine, nu mai gândeam, nu mai înfloreau vise-n mine, important este că, în seara asta, m-am regăsit și încă pot să refuz capitularea!
… MULȚUMESC BUNULE DUMNEZEU că mă ții în Luptă!

…O SOLE MIO!… Viața e frumoasă, sunt încă logodit cu Viața, am redescoperit Soarele meu, pot să-mi mai țes speranțe, iluzii, să-mi văd scumpele nepoțele Celine și Genevieve, și copiii (Ducu și Karina) din California, să public noul volum de teatru (6 piese noi), la care Zeno Fodor șlefuiește Prefața, să aștept, la București, în 13 mai (de ziua dragei mele surioare Mona,13 mai- Ziua debutului meu în dramaturgie, la Arad, în 1979, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, auzi titlu!), să revăd minunea de „Pușlama” de la Chișinău, să mă pregătesc pentru o nouă premieră, poate „Taximetrist de noapte la New York”, să sărbătoresc majoratul lui Mircea-Robert, în 9 septembrie, să recitesc manuscrisul volumului de versuri „Nescrise”, să mă bucur de fiecare zi ca de un dar de la Bunul Dumnezeu…
…O SOLE MIO, ce sublim este să mă mai bat pentru VIAȚĂ! Cinci ani, trei, doi, unul, o lună, o zi, Viața e un dar pentru care trebuie să Lupt! Sub nemuritorule acorduri de suflet „O Sole Mio!”…
…IL DIO MIO!

„TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK”, UN MINI-DOCUMENTAR, PIESĂ DE MUZEU…

…Azi, 10 aprilie, 2017, în timp ce mă pregăteam să merg la o analiză-ghilotină, RMN-perete toracic stâng, la București, pe Facebook a apărut un mini-documentar din 2000, realizat la New York. Cu ocazia unui Eveniment, pe atunci! Parcă să reaprindă flacăra Speranței în mine! Mai ales că am citit și cuvintele în engleză puse de minunatul meu flăcău Ducu, pe Facebook, ba m-ar reântâlnit prin timp, cu 17 ani în urmă, prin imaginile documentarului în 5 părți, cu Laurențiu Ulici, M.N. Rusu, Gabi Pleșea, Grigore Culian, Eugemn Șerbănescu, Cornel Dumitrescu, Vasile Bădăluță, Dan Costescu, unii colegi de yellow cab, alți colegi de breaslă, câțiva, plecați, din nefericire, între Îngeri…

…A fost un mini-documentar pornit de la lansarea unui volum inedit la New York!…În 14 februarie 1987, urcam pe taxi, la New York, pe…14 februarie 2000, lansam, la New York, cartea „Taximetrist de noapte la New York”! Cu invitați de marcă, printre care și reputatul critic literar, regretatul Laurențiu Ulici, pe atunci Președintele Uniunii Scriitorilor din România!… Au fost, practic, două lansări. una la Centrul cultural dintre Zgârie Nori, alta într-un reataurant românesc din Queens, cu în jur de 400 de taximetriștri, colegii mei de office galben, cei cărora le-am dedicat volumul!… Mulțumesc mult, Ovidiu Opresco, pentru acest mini-documentar în 5 episoade, veritabilă piesă de muzeu, cu loc de cinste în Arhiva mea sentimentală!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

Duke Legstrong

18 Aprilie 2012 · Miami Beach, Florida, Statele Unite ale Americii ·
My dad, a journalist and playwright, became a taxi driver in NYC to sustain our family when we came to the US. In 2000 he wrote a book about his experience, the various people he met, life and „the most important school” he’s been to (including that of hard knocks, he was robbed and beaten more than once). Someone just posted video of the book launch – it’s in Romanian (as is the book unfortunately – I want to get it translated), in the beginning you can see him in the cab. The volume is entitled „Nightshift Cabbie in NY”.

O CARTE RARĂ SCRISĂ, LA NEW YORK, PE VOLAN!

TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK – Part 1 of 5

Author Mircea M. Ionescu launches (N.Y. – 2000) his book – „Taximetrist de Noapte la New York” („Nite-shift Cabbie in New York).

FEBRUARIE 2000!… LAURENȚIU ULICI PREZENTÂND, LA NEW YORK, O CARTE RARĂ, SCRISĂ PE VOLAN!

TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK – Part 2

Author Mircea M. Ionescu launches (N.Y. – 2000) his book – „Taximetrist de Noapte la New York” („Nite-shift Cabbie in New York).

…Azi, 10 aprilie 2017, în cele vreo 70 de minute grele ale RMN-ului, retrăiam acele momente rare, Lansările de la New York, readuse în suflet de mini-documentarul de excepție. Și visam că,anul acesta, ar putea, în sfârșit, începe, la București, repetițiile la piesa cu numele volumului de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”! Da, cartea pe care am scris eu, practic, pe volan, și nu cred nici acum că am putut trăi o asemenea uluitoare Experiență de viață! Și mai sunt în Viață…

Jurnal de primăvară (10). FĂNUȘ NEAGU, ACARUL LUI DUMNEZEU CARE A SCHIMBAT ACELE DRUMURILOR VIEȚII MELE…

…Apare pe Facebook, azi, 7 aprilie 2017, o fotografie de arhivă sentimentală. Era prin anii ’70, la „Masa Presei”, pe „Stadionul 23 August” de atunci. Aveam mustață pana corbului, plete-n vânt și eram plin de mari vise, la 25 de ani. În imaginea aceasta, urmăresc un meci, alături de doi dintre profesorii mei, regretații Constantin Firănescu și Paul Ochialbi, mai apoi sunt doi valoroși colegi de generație, Victor Niță și Lucian Oprea, după ei alt confrate de top plecat prematur între îngeri: Vasile Căbulea!…Un rând-două, mai sus, trebuie să fi fost nelipsiții Fănuș Neagu, Ion Băieșu, Eugen Barbu, Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu și alții

…Culmea este că, ieri, 6 aprilie 2017, la Filiala de Știință și Artă a Academiei Române, a avut loc un veritabil Moment de Istoria Literaturii Române. Gânduri de mare prețuire, evocări, amintiri, întâmplări rare, pentru ziua când marele Fănuș Neagu ar fi împlinit 85 de ani. Au participat, printre alții, academicianul Eugen Simion, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, profesori universitari, cronicari literari, rude și prieteni ai Scriitorului nepereche, Dan Claudiu Tănăsescu, Mihai Ispirescu și alții. În acest plen onorant am făcut o Mărturisire în premieră:

…Fănuș Neagu a fost pentru mine Acarul lui Dumnezeu care a schimbat în ultima clipă acele drumurilor vieții mele. Am refuzat oferta academicianului Tudor Bugnariu (ginerele lui Blaga) să fiu asistent la catedra de materialism istoric, la Facultatea de Filosofie a Universității din București, am refuzat sugestia academicianului Gulian -un post la Institutul de cercetări filosofice-, pentru a mă dedica cronicii sportive. Mă acaparase Stilul inconfundabil al lui Fănuș Neagu, Regele Metaforei, din tabletele lui semnate în „Scânteia tineretuluui”, la început, fascinantele „Cronici pestrițe” din lumea sportului pe care le-am citit, în volum, de cinci-șase ori, inegalabilul nea Fane, cel care a dat sportului altă dimensiune, în zbor de Metaforă, înnobilând gazetăria sportivă, zămislind, chiar, o adevărată Literatură sportivă .La care au aderat din mers, dezvoltând-o, Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Alexandru Căprariu, Radu Cosașu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Mircea Radu Iacoban, Ioan Chirilă, Ion Cupen, Dan Claudiu Tănăsescu, Dumitru Chirilă, Grigore Elisei și alții. „MASA PRESEI” a însemnat, pentru mine, în acele vremuri, un fabulos Curs de gazetărie sportivă de cinci stele, sub cerul liber!

…Când am aniversat, la Predeal, cu colegii, zece ani de la terminarea Facultății de Filosofie, academicianul Tudor Bugnariu m-a luat, într-un colț, în toiul petrecerii, și mi-a mărturisit: „Domnule Ionescu, zău dacă pot înțelege cum un student de vârf ca dumneata a dat cariera universitară pentru a transmite meciuri de fotbal, dintre 22 de nebuni care aleargă după o minge, în fața altor 50.00-60.000 de nebuni care îi aplaudă!?”… Am tăcut o clipă, după care am vorbit cu sufletul: „Vedeți dumneavoastră, domnule academician, într-un meci de fotbal se întâmplă mai multe decât în ani de viață. În 90 de minute ești la pământ și deodată pe aripile Triumfului, pari terminat, dar revii miraculos… Știți ce spunea Albert Camus despre Fotbal?! Că tot ce știe despre viață datorează Fotbalul! La fel susțin și eu”… Academicianul Tudor Bugnariu m-a privit lung, a meditat un timp, după care a scăpat un zâmbet: „Dacă-i așa, atunci nu te mai consider nebun de tot că ai renunțat la filozofie pentru fotbal!”…

…Acum, în primăvara lui 2017, câns scriu aceste rânduri de Jurnal sentimental, pot repeta: Dacă astăzi sunt în Viață, o datorez Fotbalului!… Dacă nu eram un cunoscut comentator de fotbal, în Lagărul de refugiați politici de la Latina, în vara lui ’86, și nu mă apărau microbiștii, noii prieteni din Lagăr, „cârtițele Securității” mă schilodeau sau mă lichidau!

…Mulțumesc Zeule Fotbal, Mulțumesc Rege al Metaforei, Fănuș Neagu!

Jurnal de primăvară (9).Cea mai frumoasă zi din Martie: PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI, LA GALA UNITEM, pentru „PUȘLAMAUA DE LA ETAJUL 13”!

…Martie nu prea începuse bine pentru mine. Nu seamăna nici pe departe cu aer de Primăvară, chiar dacă Bucureștiul e scăldat de soare. După primele două săptămâni înecate-n suspine și interogații grave, am strigat la mine, privindu-mă dus cu pluta departe, și mi-a revenit pofta de a trăi. Căci, dragă subconștienule, nu-i așa, Martie mi-a adus mereu Bucurii. Ceea ce s-a mai întâmplat o dată!

…27 MARTIE 2017. Ziua Mondială a Teatrului. La Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, în cadrul GALEI UNITEM (UNITER-ul de peste Prut!), printre laureați s-a aflat și Spectacolul „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă Societate” (titlu sub care se joacă, realmente cu succes, pe scena Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale”, piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13”). El a primit râvnitul PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI, sedus de remarcabilul spectacol acid, franc, atacând gravele probleme actuale ale tineretului (și vinovații principali!), în regia excelentului Sandu Grecu și cu încântătoarea adolescentă Alexandrina Grecu, în roilul principal, fără a omite prestația de excepție a întregii trupe!

…Se vede treaba că Ziua Mondială a Teatrului îmi priește! Acum patru ani, pe 27 martie, aceeași piesă avea Premiera, de cum treci Dunărea, de la Giurgiu, ca minunat musical, la Teatrul Dramatic „Sava Ognianov” din Ruse!… Acum, acest PREMIU SPECIAL AL JURIULUI atât de onorant, într-o Gală în care au fost laureați cei mai buni actori și regizori basarabeni, și Directorul Naționalului ieșean, ca Premiul de Excelență să-l primească ilustrul Constantin Chiriac, nu doar directorul Naționalului din Sibiu, dar și creatorul unor Festivaluri memorabile peste tor în lume!
…FELICITĂRI și mulțumiri din suflet lui Sandu Grecu, Alexandrinei Grecu, Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” din Chișinău, prețuire distinsului JURIU AL UNITEN-ului!
…Și, în primul rând, cuvinte sacre către Bunul Dumnezeu, care, în aceste zile când sunt o colecție de dureri și gânduri negre, mi-a umplut sufletul de lumină cu un asemenea onorant Premiu!…
…Un PREMIU SPECIAL al JURIULUI pe care montarea acestei piese la Teatrul Dramatic din Silistra l-a cucerit, acum trei Primăveri, în 8 mai 2015, la Festivalul Internațional „Cortina de Aur” de la Tărgoviște (Bulgaria), ca la Festivalul Internațional de Animație-Galați 2013, să cucerească nu mai puțin de patru Premii (Cel mai bun spectacol, Cea mai buncă actriță, Premiul de scenografie și unul și pentru…autor!)…
…Sub bucuria PREMIULUI SPECIAL AL JURIULUI, realmente am renăscut! Viață, numele tău nu poate fi decât Luptă! Acesta este, de fapt, și mesajul spectacolului cu o piesă ce s-a jucat în cinci țări!

…Primăvara asta, spuneam, nu a început frumos pentru mine. Dimpotrivă! Nori grei, gânduri negre uitate s-au bulucit peste mine. Analiza-etalon pentru starea cancerului, PSA-ul, tot crește de trei luni. Nu mult, însă suficient de periculos, din moment ce mă aflu sub tratament, cu o injecție Zoladex la 3 luni, iar așa ceva nu s-a mai întâmplat de opt ani!… Surprinsă de această întorsătură și doamna doctor oncolog, care a luat la control toate analizele din ultimul an, CT-uri și scintigrame. Le-a întors în toate unghiurile, minute bune, într-o tăcere grea. Și mai greu a fost mult calculatul răspuns: „O ușoară umbră pe peretele toracic stâng! Plămânul este OK! Coasta asta nu mi-e clară, însă, e în umbră sau… Neapărat RMN perete toracic stâng!”… Trimiterea, două zile telefoate, la peste opt clinici, spitale, policlinici, nimeni nu are fonduri (Sic!), deci nu se pot acoperi cheltuielile ce-mi sunt asigurate prin Cardul de sănătate, după ce, 35 de ani de bugetar la statul român, mi s-au luat lunar bani pentru pensie și sănătate!?! Unde or fi fondurile, nimeni nu știe… Nici Ministerul Sănătății, nici Guvernul! Sau nimeni nu vrea să știe?!…

…Semnul de întrebare născut la coasta lui Adam, nu a Evei, mă neliniștește, cât sunt eu de tare, hârșâit bine în bătălia cu tovarășul cancer. Merg tot mai greu, picioarele parcă vor să se frângă, mâna stângă, fracturată acum doi ani, a început brusc să mă doară, sigur că domnul subconștient țese scenarii tâmpite. Așa că aleg: plătesc RMN-ul ăsta și gata. Cu substanță de contrast costă 1.100 roni, aproape pensia mea pe o lună!,,, NU o să mă duc în ceruri cu banii, nu mi-i schimbă nimeni acolo… Așa că dau telefoane să fiu programat. Ceea ce nu-i chiar ușor. După trei rateuri, am noroc. Sunt programat pe 10 aprilie!…

…Până atunci, visez iarăși, multe, vrute și uitate, gândesc la tot ce e frumos pe lume! Și, negreșit, la PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI la Gala UNITEM (UNITER-ul de peste Prut) acordat spectacolului „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă Societate…”, titlu sub care se joacă, din 21 aprilie, anul trecut, când a avut loc Premiera la Chișinău, piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13”!…

…Amanta mea Thalia m-a mai salvat o dată!

Jurnal de primăvară (8). NAȚIONALA, AUF WIEDER…DAUM, BYE, BYE, PINOCCHIO! ÎNCOTRO, FOTBAL ROMÂNESC?!

…N-am putut să mă apropii de computer, azi-noapte, ca să aștern două-trei gânduri amare despre ultima tragicomedie a Naționalei noastre de fotbal, care n-a mai marcat un gol, autogol de patru ani, egalând tristul record de acum 69 de ani, cu perspectiva de a fi depășit!… Ar fi însemnat să fac o autopsie și mă oripilează cadavrele. După scor și, în special, după joc, cu zero cornere într-un meci pe terenul tău, nu prea mai ai ce să spui, după ce, REMARCABIL, unul dintre comentatorii TVR-ului, competentul și curajosul Marian Olaianos, a tras CONCLUZIA-CONCLUZIEI: A venit timpul să redăm Fotbalul românesc celor care se pricep să-l gestioneze, să-l dezvolte, și au dovedit-o de-alungul ultimelor decenii! ALTĂ variantă, a ascunderii după micile șanse teoretice, a bălmăjelilor interminabile, a promisiunilor caraghioase făcute de incompetenți, o mână de neicanimeni cocoțați politic la timona Fotbalului Românesc, nu înseamnă decât DISTRUGEREA ORICĂREI SPERANȚE!
…E TIMPUL TREZIRII, până nu va fi INUTIL!

…Acest 0-0, după un joc sub-mediocru, cu o Danemarca și ea în cârje (care ne-a călărit, totuși, rău în final, scăpând, cu noroc, de o înfrângere!), este opera lui Burleanu, așa-zisul preș. FRF, acest Pinocchio din conferințale de presă, care a adus un antrenor străin, neamțul Daum, depășit, lipsit de Idee și de fiorul performanței. Cel puțin scurta telenovelă cu schimbarea sistemului de joc al Naționalei în ultimele cinci zile dinaintea unui duel (cel cu danezii) ce era considerat decisiv, a demonstrat cum nu se poate mai bine AMATORISMUL cras de la Naționala noastră. Chiar dacă neamțul, care părea că privește meciul ca un călugăr aflat la poarta schitului, va trage cu dinții să rămână, promițând alte „câte-n lună și în stele”, neștiind că noi i-am auzit pe Caramitru și Mălăele, căci 50.000 de euro pe lună, sumă babană, sunt bani primiți efectiv gratis, frate, și cine să-l angajeze (și debutant la o Națională!?), cine să mai ia o asemenea plasă?! NUMAI Burleanu și sfătuitorii lui!

…Sunt convins că demodatul, depășitul Herr Daum va mai zlobozi alte năzbâtii tactice, de parcă noi, românii, n-am avea antrenori și oameni de fotbal de clasă, de la Ienei și Lucescu, la Iordănescu și Dinu, de la Pițurcă și Stoichiță la Dan Petrescu și Olăroiu și mulți, mulți alții, fără a-i omite pe Marele Ștefan Kovacs și, mai nou, pe creatorul de Academie și de nouă viziune asupra PERSPECTIVEI SĂNĂTOASE A fotbalului românesc, Gheorghe Hagi-Viitorul, la care Moș Daum nu s-a ridicat nici până la genunchiul lor.

…În germană se spune Auf Wiedersehen, când te desparți de cineva, eu nu-i mai spun selecționerului șchiop „La revedere”, nici Bye, Bye, ci Auf WiederDaum! Mai pe românește, Du-te, nene Daum, du-te, cu ăl de te-a adus să ne îngropi Speranțele și nu te mai întoarce! Restul e tăcere…

…PROBLEMA FUNDAMENTALĂ A FOTBALULUI ROMÂNESC la ora actuală este GRABNICA SCHIMBARE, acolo, SUS! INSTAURAREA COMPETENȚEI în dauna amatorismului!… OAMENI COMPETENȚI, CORECȚI, ÎNCĂ MAI AVEM ÎN FOTBALUL ROMÂNESC! Drama este că nu-l lăsați să salveze Fotbalul nostru de INCOMPETENȚI, sforari, tipi nărăviți la grămezi de bani nemeritați, nemunciți! Dacă vom persista în această tragiocomedie de-a conducerea fotbalului românesc, atunci, ADIO, Performanță!…

…Ne întoarcem, de vineri, în „Bâlciul Deșertăciunilor” cotidiene, cu Play-Off și Play-Out, of, of, Doamne, of, cu aroganțele lui Don Jiji și Leo Gâlceavă, cu fluierași dalmațieni, cu insolvențe, cu beții și atâtea șmecherii, cu desființări de echipe, fără Legendele Rapid, F.C.Argeș, Progresul, Petrolul, Știinșa Craiova, mai nou Oțelul, Bihorul, Sibiul, Sportul Studențesc, Bacăul, Reșița și câte alte centre de tradiție, cu lanțul de aberații de la FRF și LPF, și corul nesfârșit de controverse, ne întoarceam la “marea” performanță de la Voluntari, Chiajna, Pandurii (Otopenii și Brăneștii n-au dansat decât o vară!); noroc că vine Juventus Colentina, la anul poate și Știința Miroslava, AFC Hărman sau Comuna Recea, acum doi ani a ratat promovarea Damina Măciuca, hai că e haios, dar nu-i nimic de râs, aud doar un bocet grav pornit din suflet…

…ȘTIU că Fotbalul Românesc nu poate fi decât oglinda Societății în care viețuiește! Dar, din fericire, în România, Sportul s-a ridicat de atâtea ori desupra mediocrității Societății! Acum, oare, nu mai este lăsat?! Sau…
…ÎNCOTRO, FOTBAL ROMÂNESC?!

Jurnal de primăvară (7). TOVARĂȘUL CANCER ȘI POLIȚIA LOCALĂ A SECTORULUI 4 BOLNAVĂ DE AMENZI CARAGHIOASE

…Un deceniu am dănțuit zâmbitor, cu aer de triumfător peste parșivul tovarăș Cancer, cuibărit în pântecele mele, ba am m-ai și râs zdravăn de coana-n negru pe care am ținut-o la ușă, distrându-mă pe cinste, călătorind prin țară și prin lume, scriind și mergând la teatru, la meciuri, hrănindu-mă cu Viața ce voia să mi-o limiteze, dacă nu să mi-o fure. Dominat de o disciplină spartană, eu, inapt serviciul militar, în ceea ce privește regimul alimentar (cel politic e o altă discuție, altfel zis adio carne de porc, vită, salam, barbeque, Cola, Fanta, sarmale, mici și alte bucurii pământene) și tratamentul (analize la trei luni fix, urmate de injecția-coșmar, Zoladez îi spune, cu acul seringii cât o mină de pix!). Deodată, însă, sub cer senin, când apar brusc tunete și fulgere, de se nasc marile surprize, dacă nu drame, analiza de bază, PSA-ul, a tot început să crească, e drept, cu pași mici, de la 0,003 la 0,069, ca în ultimele șase săptămâni să sară la 0, 0139!… Sigur, n-ar fi o dramă, din moment ce limita maximă este de 4, însă creșterea încăpățânată m-a pus pe gânduri. Iar remarcabilul doctor oncolog care are grijă de mine, la București, de opt ani, după a doua operație de la Cluj, s-a trezit și dânsul măcinat de o întrebare: de ce?!… A luat ultimele CT-uri (Tomografii computerizate) și scintigrame, le-a mai parcurs o dată, cu alți ochi, și pe chip i-a apărut, parcă, o mască de gheață. ”La coasta stângă, există o mică umbră! Neapărat RMN!… Plâmânul e curat, dar nu mi-e clar ce ascunde începutul de umbră!”, a monologat și mi-a scris trimiterea să fac RMN-ul la peretele toracic stâng!… „Umbrele sunt fiicele luminii”, zice Lucian Blaga, doamnă doctor, m-am vrut eu deasupra șocului, dar, brusc, am simțit un văl acoperindu-mi fața… Până pe 12 aprilie când se face termenul pentru o nouă injecție (Zoladexul schimbat cu Diphereline), tocmai bine să se elibereze organismul de substanța de contrast injectată de două ori în ultimele nici două luni…

…Dacă am înțeles eu bine, Tovarășul Cancer s-a îndrăgostit, mai nou, de oasele mele, umblate prin toată țara și prin toată lumea și vrea să mă fixexe la imobilism, mai ales psihic! Piei, blestem negru, n-ai nicio șansă!…Te bag în…, dacă tu ai mamă!… M-ai zdruncinat, nu neg, toată noaptea de vineri și toată sâmbăta, brusc am simțit picioarele durându-mă, ba și mâna dreaptă, fracturată acum vreo doi ani, de și uitasem… Dar mi-am regăsit în orele nopții albită de fantome rațiunea mea de a trăi, Lupta!Am rezistat eu Lagărului din Latina și Roma, Junglei pe taxi-cab, la New York, trădărilor oamenilor în care am crezut, dezamăgirilor reîntoarcerii Acasă, primei operații de Cancer, de acum un deceniu, bișnița ce a cuprins mai toate domeniile în România, insclusiv Teatrul… Mai am, doar, să-mi văd ambele nepoțele alergând fericite cu bunicul lor pe malul Pacificului, să-i văd pe Ducu și Maria la casa lor, valorificându-și inteligența dată de Bunul Dumnezeu și evitând greșelile tatătui lor din prea multă naivitate, ca să nu spun încredere în oameni. Și mai am de scris atâtea, ultimul volum de teatru (6 piese) e în faza de șlefuire, „Jurnalul unui trăsnit” (gata de câteva luni!) e la dospit, așteaptă un editor generos, ca și o nouă carte de poezie (“Nescrise”)…

…Până atunci, alergarea nebună, nebună pentru o programare la două RMN-uri, unul la peretele toracic stâng, altul la bazin. Dacă nu aș avea asigurarea de sănătate, Cardul de sănătate, costul celor două RMN-uri ar fi 2.200 lei. Iar pensia mea… 1.300 lei (plus 50% ce mai dă, încă, din fericire, Uniunea Scriitorilor!). Altfel spus, poți afla că ești, să zicem optimist sănătos, dar mori de foame. Eii și, ce le pasă acest lucru minor nababilor noștrii?!… Eu am, însă, Cardul de sănătate care îmi acoperă analizele și unele medicamente. Numai că, deloc șocant, la 8 (opt) policlinici, spitale și clinici particulare am sunat și am primit același răspuns: „Nu avem fonduri”! Dar unde, mama Dracului s-au dus banii ce mi s-au reținut lunar, timp de 35 de ani, ca bugetar, pentru sănătate?! Ei nu mai există?! Au fost luați, cumva, pentru acoperirea cât de cât a găurilor de la un buget trăsnit de optimist făcut nu de specialiști, ci de tromboniști de profesie, care s-au trezit în fundul gol după câștigarea alegerilor?!

…Nu mă frământase suficient eventuala îndrăgostire a Tovarășului Cancer de oasele mele, că a apărut altă temă de agitație și meditație. Acum trei zile, cu două ore înainte să plec spre oncolog, am găsit pe parbrizul mașinii mele, parcată în fața blocului, pe trotuarul cu locuri de parcare trasate, o țidulă intitulată „Înștiințare, de la Direcția Generală de Poliție Locală, Operator de date cu caracter personal 10726”, cum a fost ea prezentată, dar, parcă, neștampilată (dacă ploaia nu a anulat ștampila!). Țidula m-a luat tare, cu prvederile OUG 195, modificat, republicat, ba și un HG din 2016, prin care citez „fapta dumneavoastră de a opri cu autovehicul în acest loc constituie contravenție, potrivit art.142, li.n din HG nr. 1391/2006 și se sancționează conform OUG 195/2002 cu 2-3 puncte de amendă și 2 puncte de penalizare.
Ținând seama de cele mai sus-enunțate vă adresăm rugămintea de a ne comunica datele de identitate ale conducătorului auto (copii act de identitate, permis de conducere și certificat de înmatriculare) în termen de 5 zile de la data prezentei, în caz contrar urmând a fi aplicate prevederile legale în materie. Polițist local Costea M.”

…Deci, dacă mi se fura mașina, Poliția locală a sectorului 4 nu știa a cui este?!…Tare, chestia, nu?!… Apoi, ca în bancurile cu handicapați, eu nu aveam voie (citez) „de a opri cu autovehicolul în acest loc”!?! Bine că nu mi s-a interzis să respir în acel loc sau să scap, de emoție, vreun pârț!… Păi, măi tovatăși, măi (că domni n-am să vă zic în vecii-vecilor, mă oprește maestrul Aurel Baranga, un mare dramaturg, nu vecinul din parcare!), locul acela nu era un obiectiv militar secret, în preajma lui nu exista nicio restricție pe o distanță de cel puțin o sută de metri, dacă nu și mai mult, până la secția dvs. Mașina mea era parcată ca alte 50-60 pe trotuarul din fața blocului meu, unde fiecare loc de parcare era definit cu linii trase cu vopsea albă pe asfalt. Și atunci?!

…Am dibuit Poliția Locală Sector 4, pe undeva pe Aleea Ciceu 4, am contrazis, cu argumente, textul Înștiințării primite, dar domnița polițistă din fața mea a aruncat porumbelul: „Da, dar nu era niciun semn de Parcare, pe trotuar”! Coniță, coniță, mai bine tăceai, că, la poza făcută de un băiat de-al Poliției locale, total străin de arta fotografiatului, mașina mea era pozată detașată, pe când imaginile mele o arătau în compania atâtor altor autoturisme parcate pe trotuarul din fața blocului. „Da, dar nu-i niciun semn de Parcare!”, a pornic flașneta dom’șoara polițistă. „Punem pariu că există?!”, am provocat-o! „Punem!”, s-a vrut fătuca bățoasă! Bun, chemați un taxi, veniți cu mine să fotografiați și dvs., dacă imaginea de pe mobilil meu cu „Parcare Rețedință” nu o vedeți cu ochiul liber, deși e reală, nu din filmele SF!… „Facem Procesul Verbal, îl semnați sau nu aici, vi-l trimitem prin poștă, în 30 de zile aveți drept de contestație, după care veți plăti amenda!”, a pus din nou flașneta dom’șoara…

…Era vineri 24 martie 2017, ora 12. La ora 17, întâmplător sau nu, citesc la intrarea în blocul meu un anunț destul de mare, prin care posesorii de autoturisme amendați în ultima săptămână sunt invitați, sâmbătă dimineață, în 25 martie, ora 11, la intrarea în Parcul Tineretului pentru a discuta cazul cu un consilier al Primăriei Sectorului 4!… Să vezi și ce să crezi!

…Am fost, astăzi, la locul faptei. Cam 40-50 de oameni. Un consilier local („De ce n-a venit primarul?!”, au sunat câteva voci!), firește binevoitor, la o primă vedere, chipurile, ne dădea dreptate, dar ducea discuția spre dezbaterea ce va avea loc în curând pentru reorganizarea parcărilor în Sectorul 4, așa cum a promis domnul primar! „Dar cu amenzile acestea aberante, fără temei, ce facem?! Pentru ele am venit, aici!”, am insistat de două ori, de parcă vorbeam în deșert. Nimic, concret!… Dictuția consilierului viza viitorul luminos, când vom avea parcări, când vom plăti și luarea gunoiului, când, o echipă e la asociația locatarilor e invitată să vorbim, luni, 27 martie, ora 18, la Primăria sectorului 4, cdomnul primar, ( Ei, da, nu cu oricine!) problemela sectorului!”…”Și cu amenzile astea ce facem, nu ne mai aburiți atâta?!”, a repetat un domn cu mustață sură… „Amenzile au fost date ca să fie plătite! Eu am plătit-o!”, a continuat alt domn discuția, și a aratat o chitanța: 145 de lei amenda!… „Au fost date 1000 de amenzi, săptămâna asta, domnilor! și e abia începutul!”, a răbufnit un tip în geacă albastră. „Guvernul lu’ Pește n-are bani, trebuie bani! Vor face tot felul de fărădelegi să corecteze marile lor greșeli populiste!”, a sunat o voce feminină…

…Am plecat în ceață. Voi contesta, probabil inutil, așa-zisa „contravenție” nesusținută cu fapte, luni nu mă voi duce la Primărie, sunt sătul de Parole, parole, tromboane, tromboane… Acum sunt CONVINS: Jecmăneala este ultima Ordonanță a guvernului! Pornind de la Primării în sus sau în jos… Fondurile plătite zeci de ani, de milioane de români, pentru asigurarea Sănătății NU SUNT, Poliția Locală și Primăria de sector au inventat ALTE găinării strigătoare să jupuie omul de rând, cinstit, nu penal!
…Luni, eu merg la Clubul Dramaturgilor! Mamă, ce piesă am trăit, în ultimele trei zile! De la Tovarășul Cancer la jecmănirea a mie de oameni (deocamdată)!…
…SE ANUNȚĂ UN POTOP DE BIRURI?! UNDE SĂ MĂ DUC, DOAMNE?!

Jurnal de primăvară (6). CÂND COLȚESCU FRUIERĂ DE LA PERVAZUL FERESTREI…

…Nu știu dacă arbitrul de fotbal S.Colțescu (mai corect S.C. Fluier ruginit!) este „borfaș”, „pungaș” și purtător de alte alintări auzite după meciul de aseară de la Cluj (C.F.R.-Astra 3-2). Pentru mine este un impostor! Punct…Nu uit că, acum vreo șapte ani, respectivul S.C.Fluier ruginit, după un lanț de suspendări logice, la câte meciuri a făcut harcea-parcea, vâzându-se în pericol de a fi dat afară din arbitraj (măsura ar fi salutară și azi!), s-a cățărat pe pervazul ferestrei de la apartamentul lui din Craiova și a amenințat că se aruncă în gol, dacă nu va mai fi lăsat să arbitreze!?! Trucul, mai bine zis șantajul, a ținut și în loc să fie dus imediat la Urgență și supus unui sever control psihologic, câțiva „oameni de bine” (se cunosc, firește!) i-au dat liber să-și bată joc de alte și alte meciuri. Și, uite așa, după catastrofa de arbitraj din campionatul trecut de la Giurgiu, unde Steaua a fost vizibil defavorizată, aseară ne-a mai dat o dovadă că băiatul nu-i întreg la minte, că are clare probleme psihice, adunate, probabil, din frustări și aroganță (sau un surplus de superioritate nemotivată)…

…Aseară, a fost evident contra Astrei (ca o pedeapsă pentruacel meci de tristă amintire cu Steaua, a argumentat Șumudică și e de meditat la asta!) și, mai ales, contra Fotbalului! S.C. Fluier ruginit a comis prea multe și prea grave greșeli încât să nu fie trimis din nou pe un pervaz, eventual pe marginea unei piscine, unde să i se promită că, dacă va înceta să mai calce pe un teren de fotbal, i se va pune și apă în swinming pool!… Să vedem câteva secvențe din filmul meciului de aseară, cu un comic vestit al fluierului autohton…

*Un jucător al gazdelor, T.Lopes, primește un meritat cartonaș galben, după care are o violentă criză de nervi, gata-gata să-l ia la palme pe arbitru. Arbitrul S.C.Fluier ruginit trebuia, în numele regulamentului (dacă are habar de el!?!) să-l elimine pe belicos! Ași….
*E 1-1, și gazdele atacă în forță, „nouarul” clujenilor, vigurosul Omrani este prins în ofsaid, S.C. Fluier ruginit fluieră, numai că atacantul de sub Feleac nu se oprește, înaintează și prinde, de la 7-8 metri, o ghiulea care-l face KO pe Silviu Lung-junior, portarul oaspeților, izbit violent în plină figură. Logic, un cartonaș galben pentru cel care nu s-a oprit la fluierul arbitrului!… Ba, îmi permit să susțin, chiar mai mult! Din indisciplina lui Omrani, Silviu Lung-junior a ajuns la spital, cu verdict grav –traumatism cranian- fapt pentru care a și pierdul Lotul Național pentru meciul cu Danemarca!!! Mi se va spune că nu exista o sancțiune pentru golănia atacantului clujenilor. ETIC, acum există! Și PROPUN ca, atâta timp cât Silviu Lung-junior nu va mai putea apăra, nici Omrani să nu mai aibă drept de joc!… Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal dau tot felul de suspendări, excluderi de echipe pe spețe economice, de ce să nu INTERVINĂ, acum, EXEMPLAR și din RAȚIUNI ETICE?

…I-am auzit pe cei mai mulți criticând Astra pentru jocul ei obosit, fără idei etc. De acord, am scris acest lucru, după meciul cu oltenii (aseară, campionii au jucat și în 9, căci Morais a și plecat, se vede, la Steaua, iar admirabilul jucător Daniel Niculae nu mai poate fi cel dinainte!). Dar, aseară, s-a omis un MOMENT PSIHOLOGIC! Acela când portarul giurgiuvenilor, desfigurat, a plecat cu Salvarea la Spital! În acel moment, Astra își pierdea unul dintre PUNCTELE DE SPRIJIN!… Luați, spre argumentare, măcar golul al treilea marcat de clujeni: Omrani sare la cap, piticul Iliev care-l înlocuise, pe nepusă masa, pe Silviu Lung-junior nu a sărit să respingă balonul înainte să-l lovească atacantul advers și…gol! Ia să fi fost Silvică-junior între buturile campionilor la acea fază, credeți că mai lovea Omrani mingea?! Categoric, NU!
…ELIMINAREA lui Șumudică! După o ALTĂ GAFĂ în favoarea gazdelor a lui S.C.Fluier ruginit. Giurgiuvenii erau pe contraatac, un jucător de-al lor a fost faultat, dar mingea a ajuns la Ioniță, parcă, start ca din pușcă, numai că juvetele ce s-a împăunat fluieraș, a oprit, Caraghios, Scandalos, meciul, ignorând elementara Lege a avantajului (dacă a auzit de ea!?!). Și, ca să ne arate cât de…autocritic este, l-a trimis pe antrenorul oaspeților în tribună!?! Că Budescu merita acest lucru, e o altă discuție, în completarea celei cu T.Lopes din debutul meciului!

…ÎN LOC DE CONCLUZIE. Un meci bun, cu victoria meritată a gazdelor, a fost făcut praf de un individ cu vizibile probleme de echilibru psihic. Sigur că el nu va păți nimic, trăim, doar, în România, dimpotrivă, va mai fi delegat, în serie, chiar dacă, locul îi este la pervazul ferestrei sale, de unde, cel mai nimerit ar fi să privească fotbalul la televizor. Poate, poate, o învăța ceva, deși, personal, mă îndoiesc! Într-un sistem cu prea multe pervazuri, cum este și fotbalul românesc actual, ce mai contează un COLȚ de fluier ruginit?!

Jurnal de primăvară (5). MAREA JECMĂNEALĂ A CELOR MICI CONTINUĂ, DOMNULE MINISTRU (SAU) ȘI…PREMIER?!

…Subiectul nu este nou deloc! Continuă de câțiva ani, într-o mizerabilă sfidare generală! Este problema Analizelor (de sânge, de RMN-uri, CT-uri, Scintigrame etc, nu cele de buget și birocrație!). Săptămâna aceasta se anunța una grea pentru mine. Aveam de făcut analizele de sânge să văd dacă e cer senin sau gheață la mal, în ce privește drăgălașul de cancer pe care îl țin bine sub control de zece ani. Problema nu o reprezintă, acum, cele 5-6 fiole de sînge ce îmi este recoltat la trei luni, pentru 15 analize! Durerea de cap vine că, după ce am pierdut, ieri, o oră și ceva la Policlinica oncologică, să-mi iau trimiterea la analize, mă trezesc în zori să merg nemâncat la Medlife-ul de lângă Biserica Sfântul Spiridon (unde îmi fac cruce de câțiva ani, înainte să intru la aceste analize!), dar, unde (și de data aceasta) mi se spune senin „Nu avem fonduri”!…Amabilă, domnișoara de la desk îmi dă un număr (021.96.46) unde mai pot încerca. E ca și cum ai căuta acul într-un car pene de struț… Vin acasă, nemâncat, și trec pe telefoane. Aștept și câte un sfert de oră, căci, sunt asigurat, cu astâta amabilitate și fariseism („Apelul dvs. e foarte interesant pentru noi”!?!) Sun și la „Medas”, „Regina Maria”, la „Neolife”, la „Sanador”, aceeași replică umană de robot: „Nu avem fonduri! Încercați luna viitoare!”. Numai că pe 23 martie, anul acesta, sunt programat de ceva vreme la oncolog, că geme România și de canceroși, nu doar de bășcălioși și nesimțiți, chiar criminali!… Așa încât, volens-nolens, trebuie să mai bag mâna o dată în buzunar și să scot bani pentru analizele de sânge absolut necesare! Nu le fac pe toate (ar trebui 276 de lei), sar Colesterolul, glicemina, creatinina, ureea, VSH-ul, proteina radioactivă etc și rămân la cele două obligatorii-PSA-ul și Testosteronul. 84 de lei!… Și luna asta!… De reținut un amănunt: în momentul când mi s-a mi s-a înmânat „Biletul de trimitere pentru investigații paraclinice decontate de CSA”, mi s-a cerut Cardul de sănătate, am accesat PIN-ul și, logic, s-au dus banii pentru toate cele 15 analize trecute în contul meu! Altă jecmăneală, din moment ce eu am plătit PSA-ul și Testosteronul!…

…Din fericire, eu încă am o brumă de bani! Dar sărmanul om de vreo 40 de ani, cu un copilaș în brațe și soția nevoiașă alături, unde să se ducă pentru o analiză a piciului, când i s-a pus placa (o iau ca o veritabilă Arie a calomniei!) „N-AVEM FONDURI”?!
…Scurt și la obiect: domnule ministru al Sănătății, domnule prim-ministru al actualului Guvern, 35 de ani, cât am fost bugetar în România (30 de ani ziarist și 5 ani director de teatru), am plătit (mai bine zis mi s-au reținut obligatoriu!) cotele pentru sănătate și pensie! N-am zis, niciodată, „Tovarăși, domnilor, luna asta am nevoie stringentă de bani, plătesc luna viitoare”! Nici nu se putea. Și, atunci, UNDE SUNT ACESTE FONDURI?! Nu mă refer la cele pentru mizerabila pensie primită după 35 de ani de muncă la stat (1.280 lei!), ci la fondurile pentru SĂNĂTATE?!

…Nu există decât două răspunsuri: ori suntem un Popor bolnav (fizic, nu psihic, politic etc!) care a înghițit toate fondurile plătite de el, prin timp, ori banii luați decenii bune pentru SĂNĂTATE au FOST CHELTUIȚI IRESPONSABIL pentru cu totul alte priorități…politice prost gândite! Cred că, în toată vânzoleala asta cu tot felul de Ordonanțe atente cu grațierea și neliniștile penalilor, și gargara, eterna gargara despre cât de mult se gândește Guvernul și conducerea țării la Omul de rând, cel jecmănit ÎNAINTE ȘI ACUM, ar TREBUI UN DRAM DE OMENIE, dacă de gândire nu poate fi vorba!
…Domnule ministru al SĂNĂTĂȚII, domnule premier GRINDEANU, mă adresez, totuși, dumneavoastră, crezând, mereu naiv, că veți stopa MAREA, MIZERABILA JECMĂNEALĂ A CELOR MICI!
***
…Se vede că nu-mi era suficient exemplul cu FONDURILE pentru sănătate, ca să-mi crească lehamitea! Ieri, în dimineața când trebuia să plătesc întreținerea la bloc, am mers la unul din bancomatele Băncii Raiffeisen, cel de la Agenția Șincai, să scot suma necesară. Numai că, de trei ori, mi s-a afișat același răspuns straniu: „PIN-ul incorect”!?! Straniu, pentru că scosem bani cu o zi înainte, cu același card și același PNI!… Logic, am intrat în Bancă, și mi s-a spus să telefonez la numărul de pe spatele cardului, să expun cazul și se va rezolva. Asta am și făcut, numai că se va rezolva după…5 zile lucrătoare! Până atunci, obligat să scot banii necesari, pe buletin, de la desk-ul din Bancă, m-am pomenit plătind un comision de 10 lei! DE CE, din moment ce PIN-ul meu era cel corect?!

…Același bancomat, în această joi, tot înapoi. Vreau să verific, pe un alt card, dacă mi-au fost virați banii de la o colaborare. Același refren: PIN incorect!… Intru în bancă, reclam, mi se recomandă să sun la telefonul de pe reversul cardului… Zâmbesc și spun că ar trebui să verifice, mai bine, bancomatul! N-am terminat recomandarea, când a intrat o bătrînică, revoltată că bancomatul i-a dat chitanța pentru suma solicitată, NU și banii!? A intrat și un domn nervos rău (pe bună dreptate!) că i se spune, ce m-a informat și pe mine (PIN incorect!), a fost chemată o angajată a Băncii și trimisă să vadă ce-i cu Bancomatul care, aud scârbit „Mai face probleme!”… Angajata, supărată c-a fost deranjată, aruncă un mizerabil :”Ei și?!”… Ei și ce dacă bancomatul de la Agenția Șincai de la Raiffeisen Bank a chinuit, trei zile, luna trecută, solicitanții, minute bune, pentru că nu era încărcat cu bani!?!… Nu merge Bancomatul, intri în bancă și îți retragi suma necesară, azi, din banii pentru care plătești lunar un comision. Alt rând, alt timp pierdut și, a nu se uita, UN COMISION pe care bancomatul nu-l ia! JECMĂNEALĂ PE FAȚĂ!
…Scriu din România, primăvara anului 2017!

Jurnal de primăvară (2). UN DECENIU DE SPERANȚĂ… 9 MARTIE-10 ANI FĂRĂ CANCER!

…Acum zece ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă Stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață.

…M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer!”, a venit o voce ca de înger deasupra mea, era o nouă naștere. Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine până la la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele…
…PSA-ul meu ajunsese exploziv la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4… A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, după scintigramă, era să-mi crape inima așteptând să aflu dacă pot fi operat, Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Mihai Lucan, ca pe 9 martie să fiu convins că am scăpat de un blestem masculin…

…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.

…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în ceafă au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și „a fost foarte reușită!”, mi-a spus Profesorul, acum opt ani…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Care a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2009! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De opt ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!

…Luna viitoare, în prilie, fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițîn ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat, în aprilie 2014, Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, urma să merg, peste un an, la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, Familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)!… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, 5 ani, 7 luni și 22 de zile am făcut, cu elan adolescentin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că mă mândresc și cu două Certificate de bunic, minunata Genevieve și Celine, acolo, în California mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…

…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum zece ani,.Sunt incurabil optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate…
…14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine..
…13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”…
… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu…
…13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”…
…Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!…
…20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)…
…7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică”, la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…3 februarie 2017. Ultima Premieră din cariera mea de dramaturg, la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea: „Freud și Bunul Dumnezeu”…
…7 martie 2017. Nu mai știu a câta corectură la ultima piesă, a cincea, din noul volum de teatru care, probabil, va da ochi cu distinșii cititori prin iunie, iulie care vin…
…Astăzi este pentru mine… 9 martie 2007! Sărbătoresc Zece ani de învingător, chiar dacă au mai existat și mici înfrângeri personale…Diseară, voi închina un pahar cu vin roșu pentru noua mea dată de naștere: 9 Martie 2007!

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de zece ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…