Categorie: Trubadur sub balconul Thaliei

O nouă rubrică de teatru, „Trubadur sub balconul Thaliei”.

festCo 2010, evadarea din Infern

…O săptămână întreagă am reusit să fug din mizeria străzii, din tele- bălăcăreala politică și dramele economico-sociale în care viermuiește România, la această oră. Detașarea a fost posibilă numai prin festCo 2010-Festivalul Comediei Românești. Cei din Templul Thaliei se pot considera favorizați ai sorții, reușind șapte zile să evadeze din Infernul nostru cotidian în Paradisul teatrului, unde s-a râs sănătos, de imoral și de urâțenie, de jungla românească din acest prezent bolnav…

…Am avut, la acest festCo 2010, bucuria primirii Premiului I pentru farsa „Leopardul Mistreț”, la Concursul de comedie. Plus un spectacol-lectură cu o distribuție de zile mari: George Mihăiță și Virginia Mirea (ultimii câștigători ai invidiatelor Premii UNITER), Șerban Georgevici, Florin Dobrovici și Teodora Stanciu (regia-Gabriela Dumitru). La lectura din Sala Mică de la „Comedie”, plină, lângă mine, mulți oameni de preț: Horia Moculescu, Ivan Pațaichin, George Stanca, Grid Modorcea, minunata actriță-dramaturg de top Olga Delia Mateescu, remarcabila traducătoare de engleză Daniela Călinescu, regizorii Mircea Marin și Octavian Greavu (din Paris), dramaturgii Lucia Verona, Radu Dumitru, Puși Dinulescu, Emil Mladin, Constantin Popa Venerus („argint” la Concursul de comedie), Madălina Dumitrescu („bronz”), Ioan Drăgoi, cunoscuții ziariști Dan Pătrașcu și Ilie Dobre, reputatul om de litere și de teatru Mircea Ghițulescu, președintele Juriului Concursului de Comedie, rude, prieteni…

…Spectacolul-lectură a fost o reușită, ba pentru mine un test absolut util, din moment ce, după eveniment, am lucrat la text până în zori, curățindu-l de „literatură” inutilă și amplificându-i teatralitatea. Excelenta lectură a actorilor de la Comedie îmi arătase clar luminile și umbrele textului!…

…Acum, gata, festCo 2010 a intrat în istorie. Frumos, cu Premii de excelență acordate unor Legende ale teatrului românesc, care au jucat la Comedie: Sanda Toma și Mircea Albulescu. Lângă ei, și Dumitru Rucăreanu. Lumea teatrului nu-și uită Valorile. Ceea ce este minunat…

…A fost frumos, chiar dacă festCo 2010 s-a desfășurat în regim de criză. Altfel spus, cu mai puține fonduri (jumătate față de ediția trecută!), cu invitați valoroși la care „financiarul” a fost obligat să renunțe, găsindu-se, până la urmă, o soluție de avarie: unele dintre spectacolele selectate au fost văzute numai de Juriu (Sanda Manu, Marina Constantinescu, Vladimir Găitan) la ele acasă, inclusiv la Chișinău („Made in Moldova”, un cabaret politic montat cu har de Sandu Grecu, la „Satiricus”)…

…Această a VIII-a ediție festCo (de ce nu…festCor?), fie ea și afectată de criză, a demonstrat că se pot realiza spectacole bune și cu texte românești actuale. Aș aminti aici: „Identități” de Dumitru Solomon, creat cu atâta inventivitate, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, de soții Victor Ioan Frunză și Adriana Grand (care a primit Premiul pentru scenografie)… „5 minute miraculoase în Piatra Neamț” de teribilistul Peca Ștefan, piesă pusă în scenă de Ana Mărgineanu, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț-Premiul pentru spectacol… „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regizat de Alexandru Dabija, la Teatrul Act…

…Și la acest Festival al Comediei Românești s-a promovat umorul așa-zis al absurdului, uneori, însă, fără prea mult succes. Poate și pentru că nu toate spectacolele aduse în Festival au avut prea multe tangențe cu registrul comedie (printre ele „Femeia țintă și cei zece amanți” de Matei Vișniec, montat, totuși, merituos la Naționalul sibian)…

…Cred că s-a exagerat cu 4 spectacole ale marelui Eugen Ionesco într-un concurs de Comedie cu piese mai puține ca altădată! Nu întâmplător, în zilele Festivalului, am auzit de mai multe ori ori replica: „Nu mai există piese în afară de Eugen Ionesco și Matei Vișniec?!”. Dacă adaugăm și 5 spectacole cu texte ale talentatului actor-dramaturg Mimi Brănescu, în numele logicii elementare conchidem că este mare sărăcie de autori români contemporani jucați! Este o temă de meditație…

…”Lecția” ionesciană, montată de Horațiu Mălăele la Naționalul bucureștean, a cucerit două Premii: de interpretare masculină și de regie, ambele adjudicate de Artistul-total care este Horațiu Mălăele. Din păcate, nu s-a acordat Premiul pentru rol principal feminin! Poate de aceea au fost două premiante la „Cel mai bun rol secundar feminin”: Ada Simionică („Acasă la tata”) și Jankovics Anna („Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec, la Teatrul „Tomcsa Sandor” din Odorheiu Secuiesc). Spectacolul realizat la Odorheiu Secuiesc l-a încununat pe Szucs-Olcsvary Gellert cu Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin. Din păcate, la București, nu a putut ajunge. Criza, domnilor!…

…Dacă aș fi făcut parte din Juriu (de altfel, unul remarcabil!) aș fi inclus printre laureați pe Nicolae Urs, pentru rolul de excepție realizat în „Take, Ianke și Cadâr”, prezentat de Teatrul „Toma Caragiu”din Ploiești (în regia lui Lucian Sabados), pe Lia Manțoc pentru scenografia spectacolului de la Sibiu, ca și „Lecția” gălățeană. Numai că eu n-am fost „jurist”, ci fericit privitor ca la teatru…

…La acest festCo 2010 au fost onorate cinci dintre cele aproape 60 de texte primite la Concursul de Comedie Românească: „podiumul” și două mențiuni, decretate de Juriul alcătuit din trei nume grele (Mircea Ghițulescu, Ion Cocora, Nicolae Prelipceanu). Adevăratul Premiu va fi acordat, însă, când măcar piesa decretată „cea mai bună” va fi montată pe scena Teatrului de Comedie. Premiere nu înseamnă Premieră!

Teatrul gazdă are un mare merit de a fi ținut în viață, în plină criză financiară, Concursul de dramaturgie, ajuns la ediția a V-a! Dar piesele se scriu și… se premiază, ca să fie jucate! Poate, anul acesta, Teatrul de Comedie va infirma „tradiția” concursurilor de dramaturgie din România: se jurizează zeci, sute de texte, câteva se premiază, însă ele nu prea ajung pe scenă! Și, atunci, logic, dacă nu tautologic, spectacolele dintr-un Festival se învârt în jurul acelorași doi-trei autori!

„Leopardul Mistreț” se dă la public

…festCo 2010, adică ediția din acest an a Festivalului Comediei Românești, trăiește din plin. A început frumos, lansat, cu două teatre de la Dunăre venite în Capitală să demonstreze că se pot realiza spectacole de top și cu texte românești. Sâmbătă, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a oferit un atractiv spectacol atipic, „Identități”, după șapte piese de teatru scurt ale regretatului Dumitru Solomon. Noutatea spectacolului realizat de valorosul regizor Victor Ioan Frunză, mereu în căutare de nou, a constat în plimbarea publicului prin șapte spații diferite din teatru și din exterior, unde s-au jucat cele șapte piese scurte. Ca ultima, „Apa”, să reprezinte un adevărat regal regizoral…

…Duminică, „Lecția” lui Eugen Ionesco, prezentată de Teatrul „Fani Tardini” din Galați, într-o încântătoare lecție oferită de excelentul regizor Țino Geirun, născut la Brăila, rodat prin teatrele României socialiste (unde i s-au interzis destule spectacole!) și fugit, în ’85, la Viena, unde valoarea lui din scripturi rare a explodat spectaculos, la nivel european. Dar despre fascinanta carieră a lui Țino Geirun voi scrie cum se cuvine într-un viitor apropiat.

Acum spun, doar, că a realizat o bijuterie de spectacol la Galați, o „Lecție” de mare profunzime și sensibilitate, cu fiecare detaliu șlefuit pe idee, de la fiecare gest al celor trei interpreți, la orice sunet muzical, umbră și bob de lumină. Țino Geirun a descoperit sensuri noi în celebrul text ionescian, ritmuri ideatice aparte, cuțitul care aduce moartea în final devenind metafizică, într-un joc semantic cu semnificații nebănuite. Spectacol rar, în care am descoperit și un actor minunat, Vlad Vasiliu, într-un triptic ales, cu Petronela Buda și Liliana Lupan.

festCo 2010 a început tonic, revanșând prin valoarea spectacolelor criza financiară care a „mușcat” și din acest Festival!

…Pentru mine, „ora H” a acestui Festival va fi joi 20 mai, la 17 trecute fix, când, în foaierul Teatrului de Comedie, va avea loc spectacolul-lectură cu piesa mea atât de actuală, „Leopardul Mistreț”, care a primit Marele Premiu al Concursului de Comedie Românească. Un adevărat eveniment, din moment ce la acest prim contact al „Leopardului Mistreț” cu publicul, din distribuție vor face doi Actori de calibru, onorați, luna trecută, cu râvnitele Premii UNITER: Virginia Mirea și George Mihăiță-totodată și dinamicul director al Teatrului de Comedie. Împreună cu ei, valoroșii actori Teodora Stanciu, Ștefan Georgevici și Florin Dobrovici, în „asistența” tinerei, dar plinei de idei regizoare Gabriela Dumitru, atrasă de subiectul animalizării conștiente din jungla românească în care trăim. Un spectacol-lectură care, logic, ar trebui să pregătească „Leopardul Mistreț” pentru un viitor salt pe scenă. Nu însă tot ceea ce-i logic este și adevărat…

Deocamdată, mă bucur din plin de frumusețile acestui festCo 2010!

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (8)

Astăzi, online, Scena 8 din singura piesă de teatru dedicată Istoriei fotbalului românesc. O scenă în care personajele dezbat o temă de principiu: de ce, în anii de izolare ai comunismului, n-au rămas fotbaliștii români peste hotare, unde aveau oferte, însă oficialitățile de partid de la București nu le dădeau drumul? Cele câteva excepții (Marcel Răducanu, Sătmăreanu II, Belodedici)- nume întâlnite în această Scenă 8, nu fac decât să confirme regula.

Autorul –care s-a înscris și el în capitolul „excepții” ale presei sportive, evadând din sistemul comunist în iulie ‘86- așteaptă și opiniile dumneavoastră…

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, Scena 8, sau index.

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (7)

Continuăm plubicarea online a unei piese inedite, a cărei fiecare scenă este așteptată cu mare interes de cititorii noștri. Astăzi, Scena 7, în care subiectul este unul despre care s-a vorbit enorm, existând un adevărat folclor pe această temă: de ce nu s-au transferat Dobrin la Real Madrid și Dumitrache la Juventus Torino?

Cum autorul a dezbătut aceast subiect, cu trei ani în urmă, atât cu „Prințul din Trivale”, cât și cu „Corsarul Roib”, în emisiunea „Idoli și Legende”, de la Telesport, scena reprezintă un fapt istoric, un adevăr târziu.

Vă invităm în scena (evident dezvoltată în convenția dramaturgică a autorului!) unde veți ajunge în cabinetul lui Nicolae Ceaușescu, cel care s-a opus, ticălos, transferului celor doi fotbaliști de legendă la două dintre marile cluburi din lume. Un refuz neghiob care a dăunat enorm nu doar celor doi, dar și fotbalului românesc.

De ce s-a opus Ceaușescu transferării lui Dobrin și Dumitrache, la Real Madrid și Juventus Torino? Veți afla din această Scenă 7…

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, sau index.

UNITER și Norii lui Eyjafjallajokull

…Două decenii de existență. 18 ediții. Două evenimente sărbătorite la ultima Gală UNITER, „momentul anului” mereu așteptat cu interes și speranță de Frumos în lumea teatrului românesc. Gala s-a ținut tot în studioul TVR, ca și anul trecut, semn că nu s-a ieșit din criză. Ba, dacă ar fi să căutăm „sâmburele de adevăr” din excelentul show al remarcabilului Toni Grecu (încoronat cu Premiul pentru divertisment), n-ar surprinde dacă viitoarele Gale s-ar desfășura în apartamentul lui Ion Caramitru, iar premiile anunțate prin SMS!…

…Gala s-a ținut la TVR. Nu la Teatrul Național, nici în Sala Palatului sau la Operă. Este un succes că ea a avut loc. Fie și în regim de criză (nu doar financiară!). Cum n-ajungea, însă, penuria banilor, dacă nu și cea a spectacolelor de excepție, a mai intervenit și „norul buclucaș” din Islanda, care a oprit din drum vreo două duzine de invitați de preț, printre care premianți și Altețe regale. Un rău nu vine niciodată singur… Neplăcut este că unii (inclusiv câștigătorii celor mai râvnite Premii, pentru regie și spectacol!) s-au dat „loviți” stând acasă, ceea ce pentru câțiva cronicari a semănat a „moft”. Acum, dacă și Woody Allen nu s-a dus la un Oscar, de ce n-am avea și noi ciracii autohtoni…

…Amfitrionul (ca și ctitorul Galei UNITER), Ion Caramitru, sobru, cu ironii fine, și-a văzut Spectacolul afectat serios de Cenușa vulcanului (era să zic „Cenușa Imperiului”, tic verbal de la titlul unui film). N-a fost, însă, singura nemulțumire a lumii teatrale. Cea mai mare ar fi producția bună de spectacole, dar fără vreo „lovitură” în anul teatral românesc 2009. Diagnosticul l-a pus un critic dramatic de substanță, membru al primului juriu, Ion Cocora: „Am avut parte, în 2009, de multe spectacole normale, dar nu excepționale”…

Sigur, mereu Premiile au însemnat „mărul discordiei”. Aici, vina o împart cele două jurii: primul (Doina Papp, Ion Cocora, Mircea Morariu), care a făcut nominalizările, al doilea (Valeria Seciu, Marina Constantinescu, Florica Ichim, Mihai Mădescu, Cornel Todea), care, prin vot, a decis Premiile!… Ce ne spun Premiile de concurs ale celei de a 18-a ediții, dincolo de cele (multe și normale) de excelență?

…Bucureștiul a câștigat 6 (șase!) Premii, ceea ce nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Cea mai bună actriță (Virginia Mirea, pentru rolul din „Casa Zoikăi”, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul de Comedie), Cel mai bun actor (George Mihăiță, pentru rolul din „Casa Zoikăi”), Premiul pentru debut (Crina Semciuc, pentru rolul din „Leonce și Lena”, în regia lui Horațiu Mălăele, la Teatrul de Comedie), Cea mai bună actriță în rol secundar (Ana Ciontea, „Un duel”, regia Alexandru Dabija, la Teatrul Național București), Cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov, „Un duel”), Cel mai bun regizor (Alexandru Dabija, pentru „Pyramus & Tisbe 4 you”, la Teatrul Odeon).

Pe scurt: Teatrul de Comedie-3 premii, Teatrul Național-2 premii, Teatrul Odeon-un premiu! Cinci dintre cele șase premii se învârt în jurul a doi regizori: Alexandru Tocilescu și Alexandru Dabija…

…Provincia- numai două Premii (!?!), ceea ce, de asemenea, nu s-a mai întâmplat de mult, mult timp. Premiul pentru Cel mai bun spectacol, care a mers la Timișoara („Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, în regia lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”), și Premiul pentru scenografie (Iuliana Vâslan, pentru „Herr Paul”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț). Clujul, Sibiul, Sf.Gheorghe, premianții ultimilor ani, n-au figurat nici la nominalizări!…

…Marii nemulțumiți ai acestei Gale, nu doar în opinia mea: Mihai Constantin (nominalizat la „Cel mai bun actor” pentru uluitorul rol din „Sfârșit de partidă”, de Beckett, la „Metropolis”, în regia lui Alexandru Tocilescu), Sanda Toma (nominalizată la „rol secundar” pentru minunata creație din „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru, la Teatrul Național București) și Ștefan Caragiu (nominalizat pentru încântătoarea scenografie la spectacolul „Aniversarea”, de la Teatrul „Nottara”, în regia lui Vlad Massaci). Fără a da vreun „șah” laureaților, cred că era absolut firesc, ca să nu zic moral, ca la aceste trei categorii să existe și câștigători „ex equo”. Dar ce mai este firesc (nu mai spun moral!) în România de astăzi?…

…Am citit lunga listă a nominalizărilor de câteva ori. Niciun titlu de piesă românească! Conform tradiției. Sigur, alibiul-paradox a existat și la această ediție: Premiul pentru câștigătorul Concursului „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de UNITER. Laureatul, valorosul Radu Macrinici (pentru piesa „Jack lunetistul”), avea să arunce săgeți în speech-ul primirii Premiului, subliniind că volumul respectiv (cu piesa nr. 1 tipărită) va rămâne un simplu pachet de hârtie, dacă textul nu va fi reprezentat pe scenă! Ceea ce nu s-a prea întâmplat…

Din nefericire, dar în conformitate cu majoritatea celor 18 ediții ale Galei UNITER, piesa autohtonă contemporană s-a aflat din nou sub nori. Nu norii lui Eyjafjallajokull (numele vulcanului islandez), nici ai lui Aristofan (excelent spectacolul „Norii” montat de Dan Tudor la TNB), ci Norii indiferenței față de condiția dramaturgiei române contemporane.

Dramaturgi români în viață, nu vă rămâne decât să vă pregătiți pentru ediția a 19-a!… Sau a 20-a… Sau a…

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (6)

…Continuăm piesa de teatru care se bucură de un interes deosebit din partea cititorilor blogului de față (și nu numai!). Astăzi, Scena 6, cu istorii neștiute din presa sportivă a vremurilor trecute (momente trăite și de autorul piesei!), când oameni ai Miliției, Securității și Partidului amenințau, speriau, ba chiar obligau la rescrierea cronicilor care nu le conveneau, abuzând în maltratarea Adevărului. Veți întâlni nume grele din presa sportivă românească, Aurel C. Neagu, Radu Urziceanu, Eftimie Ionescu, dar și un colonel de securitate parașutat de la secție de presă c.c. pcr la conducerea cotidianului „Sportul”… Sau adevăruri teribile, de prin anii ’50, când partidul a trimis în presă mineri, tăbăcari și alte categorii de muncitori în stare să modifice în redacție rezultatul la prăjină al americanului Bob Gutowski pentru a fi declarat câștigător în ziar „Tovarășul sportiv sovietic”! Și câte și mai câte aberații grave, care ne fac să zâmbim atât de amar, astăzi… Dar există în această Scenă 6, în treacăt, și exagerări dureroase ale presei sportive de astăzi…

…Tot în această Scenă 6, un moment dureros cu imixtiunea Securității în retrogradarea lui Poli Timișoara, pentru a se salva echipa de suflet a ministrului Securității și cea a a șefului Miliției Capitalei! Este o scenă scrisă cu lacrimi de autorul acestei piese, care a trăit la fața locului acea crimă la adresa moralei sportului și a tradiției de aur a Timișoarei, cu efigiile ei rare, Bindea, Surdan, Ciosescu, Emerich Dembrovschi și Jacky Ionescu fiind câteva amintite în scena respectivă!

Ca de obicei, așteptăm opiniile dumneavoastră!

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, sau index.

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (5)

…Continuăm să publicăm online o piesă-document. În care, respectând convenția artistică, ne apar adevăruri târzii ale istoriei, nu doar fotbalistice, dintr-o Românie trecută (dar, din păcate, nevindecată de rele!). Astăzi, Scena 5, în care veți întâlni multe personaje și momente pe cât de vesele, pe atât de triste.

…Nu lipsesc Titi Teașcă și Craiova-Maxima, Nicolae Ceaușescu și Ștefan Andrei… Rapidul de Legendă, cu mucalitul Tinel Stănescu, Dan Coe, Rică Răducanu, Puiu Ionescu și Nichi Dumitriu, însoțiți prin memorie de vocea lui Colea Răutu „Hai coșar, coșar, coșar”… UTA, cu generația (regretații Nicolae Dumitrescu, Gornea și Broșovschi; Birău, Pojoni, Petescu, Lereter, Axente, Domide), care a eliminat vestita Feyenoord pe când olandezii dețineau Cupa Intercontinentală… Petrolul fraților Dridea, cu Mocanu, Sandu Boc, Pahonțu, Moldoveanu și Badea, singura echipă românească în stare să învingă pe Liverpool (3-1, pe 12 octombrie ’66, la Ploiești!)… Dinamo fraților Nunweiller, a lui Piți Varga, Pârcălab, Dumitrache, Mircea Lucescu și „teamul” ce-a făcut istorie scoțând din Cupa Campionilor Europeni pe Hamburg, care tocmai cucerise trofeul… „Frizerii” din Parcul cu Platani, cu legendarii Titus Ozon, Ulise (alias Nae Oaidă), Dinulescu și regretatul Mateianu… „Trupa nebună” din Regie, Sportul Studențesc, din epoca lui Hagi, Gino Iorgulescu, Mircea Sandu, Cazan, Coraș, regretatul Aurică Rădulescu… Steaua de aur, în hainele Reginei Europei, cu Emeric Ienei, Duckadam, Lăcătuș, Balint, Boloni și momentul de la palat, când i-a primit Ceaușescu…

…Veți reîntâlni și Naționala, de la întâiul ei meci, din 8 iunie 1922 (2-1, la Belgrad, când antrenor a fost Teofil Morariu, iar primele goluri din istoria tricoloră le-au marcat Ronnay și Guga) la Guadalajara, unde s-a născut prima „generație de aur”, incluzându-l și pe nedreptățitul Dobrin, care n-a fost lăsat să joace… Și câte și mai câte…

Lectură plăcută! Așteptăm opiniile dumneavoastră…

Pentru a citi primele cinci scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, sau index.

Iarina Demian, Tudor și Ioan Chirilă

…Precizez de la bun început că această tabletă publicată, nu demult, într-o primă formă, redusă, în revista de mare tiraj „Taifasuri”, este o cronică sentimentală. N-aș putea scrie altfel despre oameni pe care îi respect de-o viață. Chiar dacă voi vorbi despre o recentă premieră, „O lume pe dos”, rămân fidel valorilor morale care mă încăpățânez să cred că nu s-au răsturnat chiar toate…

…În lumea de astăzi, absolut „pe dos”, Teatrul rămâne o oază de puritate și frumos, un veritabil drog moral. Pe care ni-l oferă, cu nobil sacrificiu, cei care se mai (z)bat pentru morala Thaliei, ignorând haosul de sensuri și abandonarea de principii. Un astfel de minunat trubadur al Teatrului este veșnic tânăra Iarina Demian, remarcabila Actriță de decenii bune, neobositul regizor din ultimii ani. Alături de ea, în ultimul deceniu, dedicat dramaturgiei americane, fiul cel mic, actorul și muzicianul în vogă Tudor Chirilă. Fiul cel mare, Ionuț Chirilă, și-a croit drumul său în Teatrul Viselor, care-i fotablul!…Pe toți trei îi știu și îi prețuiesc de-o viață. De când împărțeam aceeași chilie, la „Sportul”, cu profesorul de gazetărie și de Viață, întâiul lector al primelor mele texte dramatice, inegalabilul Ioan Chirilă, soțul distins al Iarinei și tatăl sever al lui Tudor, certat nu o dată la telefon că nu exersa suficient la flaut sau „corn”, ca și mediatorul între antrenorii de la Dinamo și feciorul lui cel mare, Ionuț…

…După ultimul succes, cu „Biloxi Blues”, de Neil Simon, premiera oferită de Iarina Demian și Tudor Chirilă, acum, în Sala Studio la Teatrul de Comedie, un spectacol realizat și cu ARCUB de cei doi creatori de Frumos („O lume pe dos”), înseamnă un triptic american de piese scurte. Dramaturgi mai puțin cunoscuți la noi, descoperiți de Tudor Chirilă, pe undeva, prin Singapore: Terrence McNally (cu „Preludiu și Liebestod”), A.R. Gurney („Problema”) și Christopher Durang („Naomi în camera de zi”). Ultimul autor mi s-a părut un veritabil Eugen Ionesco american, absurdul textului fiind potențat de jocul admirabil al Iarinei Demian, vulcan de neliniște și eseu de expresivitate. Actrița s-a contopit cu regizorul într-o atenție definitorie la orice detaliu, de replică, psihologie și costumație. O revedeam, fermecat, pe încântătoarea Iarina din „Cercul de cretă caucazian”, de Brecht, tot la „Comedie”, cu Sanda Toma și… prichindelul (de șase ani, pe atunci!) Tudor Chirilă, și din „Fuga” lui Bulgakov (în traducerea lui… Ioan Chirilă, care asigurase varianta română și pentru „Turnul de fildeș” la același teatru), cu genialul Ștefan Iordache, în regia de top a Cătălinei Buzoianu. N-a fost unica bucurie a serii.

…M-a cucerit și actul I, prin jocul excelent, nuanțat și vivace, total trăit artistic, ca gest și rostire, de Tudor Chirilă, interpretul unui rol extrem de greu. Al dirijorului chinuit până la sinucidere de vicii și gânduri, sub bagheta căruia ne fascinează Wagner, cu nemuritoarea operă „Tristan și Isolda”, abilitatea tehnică a regizoarei contribuind, aici, din plin la transfigurare. De altfel, muzica este aliatul Iarinei Demian în tot spectacolul, nemuritorul Handel făcând legăturile între cele trei acte (al II-lea, sub cota celor amintite!). Marius Drogeanu, Simona Stoicescu, Smaranda Caragea și Andrei Runcu, scenografia Ramonei Macarie și costumele Angelei Dumitrescu- în umbra celor doi…dirijori, însă într-un minunat joc de „orchestră”.

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (3)

Continuăm publicarea online a piesei sus citate. Astăzi, Scena 3, deschisă de câteva cuvinte scrise de remarcabila personalitatea a teatrului românesc, Bogdan Ulmu, în prefața volumului Premiul Nobel pentru Fotbal, în 2008:

MMI (cum îl alintă pe Mircea M. Ionescu mulții lui prieteni) reușește rara performanță de-a fi un fanatic iubitor al sportului, teatrului, presei și filosofiei. De-obicei, fanaticii sunt specializați: rar am văzut iubitori ramificați, pe domenii vag-complementare. Autorul despre care vorbesc are această abilitate: interesează, în egală măsură, microbiștii, gânditorii, gazetarii, regizorii și actorii. Rara avis!

Cele trei piese strânse între coperțile volumului Premiul Nobel pentru Fotbal, am putea spune că sunt autobiografice – în proporții diferite. „Eu voi primi Premiul Nobel!”, într-o mică măsură; „Goooooooooooooool” – prin ricoșeu; iar „Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți” (titlu care aduce aminte lungile sintagme din afișele pieselor lui D.R.Popescu, ori trouvaiurile mai recentului Vișniec)– este trăită cam în proporție de 90%. De altfel, acest ultim text mi se pare cel mai interesant.

Pentru a citi primele trei scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, sau index.