Ușor cu Pițurcă pe scări!

…Știu, Marin Sorescu spunea “Ușor cu pianul pe scări”. Or, Pițurcă, antrenorul Naționalei noastre de fotbal, nu are nicio legătură cu pianul sorescian, dar nici cu speranța noastră de Rio 2014. Ceea ce înseamnă că selecționerul poate cădea și fără pian pe treptele dezastrului…

…M-am chinuit să urmăresc trupa aleasă cam anapoda de Piturcă (fără Sânmărtean, curată încăpățânare; cu Grozav, alt semn de întrebare!), în primele două meciuri din preliminariile pentru Brazilia. Jocuri cu doi adversari șchiopi rău de tot, ceea ce a făcut și mai jalnică, și mai fără perspectivă, evoluția aleșilor unui selecționer tot mai puțin înțeles. Cel puțin prima repriză din Estonia, unde “ai lu’ Piți” au câștigat, tern, cu 2-0, după pauză, și mitanul secund de aseară, cu andorrezi de decor, mă fac să nu simt că renaște nici măcar iluzia calificării. Îi și aud “pițurciști” jubilând penibil că naționala asta dalmațiană este liderul grupei (dar pe locul 57 în lume!?!), la golaveraj, cu un gol peste Olanda, după cele trei minute de prelungiri salvatoare, cu două goluri (superb al pandurului Maxim!) care au făcut tabela să mintă la 4-0, în fața liliputanilor de lângă granzii Spaniei. Ușor, băieți, pot să vă spun, cu muzica de bâlci pe care o dezvoltă selecționerul îmbătrânit în frică și lipsă de idei…

…Urmează “dubla” cu turcii, la Istanbul (nu la Rovine!), și fuga printre lalelele Olandei, la București, în amintirea acelui 1-0, de la Constanța, cu tulipanii și golul din ofsaid al lui Goian. Dacă facem două puncte din aceste meciuri, atunci, îmi voi schimba atitudinea față de o Națională-cobay, în care se cam calcă pe picioare impresari (pe tăcute) și patroni (Gigi Becali a spus-o verde-n față că-i dă sfaturi selecționerului!), criteriul valoric fiind aruncat de mult și vizibil peste bord…

…Lamentabilă încercarea unor așa-ziși comentatori în stare să laude „demonstrațiile de virtuozitate oferite de ai noștri” (Sic!) sau „construcția matură a tricolorilor”, în partida necăjită cu Andorra, ba unul să se compromită în alb-negru, scriind cu verzale „Bravo, nea Piți”!?! Și, atunci, să ne mai mirăm că…nea Piți în laudă pe Tănase (ca și Gigi Becali!), figurantul fluierat de tribune, ca și pe Grozav, viitorul ginere al lui Mircea Rednic, alt absent titular?! Cred că respectivii s-au molipsit de la talk-show-urile politice, unde oponenții vor să ne convingă, pueril, că la miezul nopții răsare soarele…

…Singura rază de soare, acest Alexandru Maxim (22 de ani, născut la Piatra Neamț, junior la Cluj!) care, după primul lui gol la națională, dat la 13 minute de la trimiterea în arenă, readuce în discuție un mare antrenor român: Petre Grigoraș, cel care face minuni, la „Masa Tăcerii” din Tg. Jiu. Cursa a la Barcelona, încheiată cu gol, i-a crescut cota blondului Maxim, în 13 minute, cât altora în 13 ani! Sigur, Gigi Becali îl vrea imediat în curtea Stelei, dar un asemenea giuvaier merită o echipă cu firmă europeană și un patron adevărat, nu circari care să-l distrugă imediat cu toanele lor. Dacă aș fi în locul pandurului-boss Condeescu, om serios, nu l-aș vinde pe Alexandru Maxim decât după ce gorjenii (liderul neînvins al așa-zisei Ligi I) vor câștiga întâiul lor titlu. Și numai la o echipă din top-ul Europei!

P.S. La puțin timp după ce am postat aceste gânduri, citesc o afirmație a lui pițurcă (da, cu p mic, nu-i greșeală!) care îi definește ticăloșia: îi spune lui Adrian Porumboiu să-l convingă pe Sânmărtean să renunțe public la Națională!?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!? După ce a îngropat Campioana unei mari iubiri, Universitatea Craiova, pițurcă vrea să distrugă și unul dintre cei mai în formă jucărori români din ultimii doi ani. Fapt recunoscut de presă, antrenori, oameni de fotbal. Orgoliul și răutatea selecționerului meschin au atins cote aberante. Cu asemenea personaj acceptat în continuare la echipa tuturor românilor, Naționala, este limpede că pentru fotbalul românesc treptele scării nu urcă, ci coboară dureros. Pe când vom cădea și sub poziția 60 din lume?!… Va trebui să atingem și o asemenea umilință încât pițurcă să-și ceară public renunțarea la națională? 

Ce a căutat Caragiale la Ruse?

…Nu intenționez să vă duc spre replica aceea de haz “Ce să caute, domnule, un neamț în Bulgaria?”, din “D’ale Carnavalului”. Nu, la mine lucrurile sunt mult mai simple. De vreo cinci ani mă bătea gândul să pun la cale un spectacol comis de teatrul din Giurgiu (unde aveam prieteni) și cel din Ruse, primul oraș din afara României pe care l-am văzut pe cele cinci continente unde Bunul Dumnezeu mi-a purtat pașii prin viață. Niciuna dintre părți n-a marșat, însă, la ideea mea. Până în această iarnă, când, ajungând întâmplător în frumosul oraș de peste drum de Giurgiu, am aflat că s-a schimbat directorul modernului Teatru “Sava Ognianov”, ba mai mult pe noul manager îl și cunoscusem cu vreun an în urmă, la puțin timp după ce preluasem timona teatrului giurgiuvean. Lui Orlin Dyakov, noul director, altfel actor, regizor și dramaturg, ființă deschisă, entuziastă, i-am făcut propunerea colaborării, pe la început de aprilie. Am găsit, după două-trei nopți albe, și piesa nimerită, “Conu Leonida față cu reacțiunea”, în română și bulgară, în două variante regizorale, în aceeași seară, pe aceeași scenă, cu micul rol al Saftei interpretat în spectacolul românesc de o actriță bulgară, care să vorbească românește, ca în producția trupei din Ruse să joace o actriță româncă, firește în limba vecinilor de peste Dunăre. L-am simțit pe Orlin Dyakov ezitând, inițial, poate nu credea suficient într-un asemenea proiect nemaiîntâlnit pe niciunul din malurile Dunării. Până la urmă a acceptat provocarea, ba, pe 3 mai, a și început repetițiile la Giurgiu, cu actorii Ioan Isaiu și Ionela Nedelea, după o fugară audiție. Cu traducător româno-bulgar, la început regizorul Vili Perveli Nikolov, apoi doamna profesoară Anca Staneva, din Ruse, pe care o luam și o duceam în aceeași zi, în orașul de reședință, trecând Dunărea cu mașina teatrului. Pe 3 mai, când au demarat repetițiile, telenovela blocării bugetului Consiliului Județean Giurgiu se afla în plin toi, iar Teatrul “Tudor Vianu” nu avea un leu în cont! M-a bătut gândul unui împrumut personal la bancă, doar pentru premiera de la Ruse și cea de la Giurgiu, vreo 18.000 lei (180 de milioane vechi!), asta, ca să nu moară proiectul, nebunia mea, înainte de a se naște cu adevărat. Entuziasmul era mare, chiar dacă emoțiile și obstacolele nu puteau lipsi… Din fericire, peste nici o săptămână, Bunul Dumnezeu a deblocat bugetul județean și, efectiv, am simțit cum întineresc… La 14 mai, start în repetițiile de la Ruse, cu regizorul Sorin Misirianțu, de la Naționalul clujean, actorii Krum Berkov și Yasena Gospodinova. Cum regizorul român și actorul bulgar vorbeau bine… limba engleză, n-a mai fost nevoie de traducător bulgar…

…Pe 14 iunie, așa cum se programase la data când bătusem palma cu Orlin Dyakov, a avut loc premiera bulgară. În cadrul Festivalului de trei zile de la Ruse, un Atelier European de Teatru, cu spectacole, un Simpozion european și o incredibilă lansare a primei mele cărți de teatru în limba bulgară (“Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, patru piese traduse de Vili Perveli Nikolov, una de Anca Staneva!) susținută cu un minunat spectacol-lectură. Spectacolele văzute în Festival?… “Stăpâna” după Cehov, prezentat de teatrul gazdă, în frumoasa regie a lui Orlin Dyakov, o modernă “Intrigă și iubire” de Schiller, în montarea îndrăzneață a tânărului Staiko Murdjev la Teatrul “Sofia”, și dezlănțuitul spectacol oferit de Teatrul Odeon, “Pyramus & Thisbe 4 you”, nebunia regizorului Alexandru Dabija pornind de la Shakespeare…

…Nebunia mea numită “Conu Leonida” sau “Gospodin Leonida”, cum îi zic bulgarii, a impresionat, chiar a șocat spectatorii și cei 12 ziariști români invitați de mine la Ruse. Mai ales că varianta lui Sorin Misirianțu a fost una tragică, Leonida ajungând în spitalul de nebuni!?!… În premiera de la Giurgiu, din 15 iunie, Sala Mare pur și simplu a erupt, dovada unui public modern!… Ca peste nici o săptămână de la lansarea la Dunăre, spectacolul bilingv să trezească interes și în Festivalul Teatrelor de Proiecte de la Câmpina (creația lui Dan Tudor și Adrian Dochia), în fața unui juriu de elită: Mircea Albulescu, Florina Cercel, Monica Davidescu, George Mihăiță, Eusebiu Ștefănescu. Într-o companie selectă, cu regizorii Victor Ioan Frunză (care a și câștigat Premiul pentru cel mai bun spectacol, cu “Familia Toth”, montat la Centrul cultural pentru UNESCO București), Mircea Cornișteanu, Dan Tudor, Diana Lupescu, dar și cu actori de calibru ca Virgil Ogășanu, Cerasela Iosifescu (Premiul “Cea mai bună actriță” pentru rolurile din “Două povești de amor” după Cehov, montat de M. Cornișteanu, la Arcub), Mihaela Teleoacă (deținătoarea “Coroniței” Juriului pentru “Moștenitoarea” de Lucia Verona, regizată de Dan Tudor), Anca Sigartău. Această galerie de viță nobilă a teatrului românesc sporește, negreșit, valoarea Premiului de regie obținut de Orlin Dyakov pentru “Conu Leonida față cu reacțiunea”, montat la Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu, cu minunații actori Ioan Isaiu, Ionela Nedelea și…Yasena Gospodinova. Un Premiu care aureolează un Proiect nebun și care înseamnă un mare punct de sprijin pentru altele din viitorul apropiat…
Acum este cert: Caragiale n-a ajuns întâmplător la Ruse!

…În umbra lui Nenea Iancu (nu doar ”Anul Caragiale”!), Euro 2012, la fotbal. Meciuri urmărite, pe micul ecran, când la Ruse, după repetiții, când la Giurgiu, când la București (unde am și fost invitat în Studioul de la TVR, la masacrarea zeilor, Germania-Grecia 4-2!), când la Câmpina. M-am bucurat pentru Italia și Portugalia, m-au întristat Anglia și Franța, care n-au jucat nimic (campioană a neputinței-Olanda, zero puncte!?!), mi-a părut rău pentru frumosul nebun Slaven Bilici, antrenorul Croației ieșită prematur (sau nedrept?!) din cursă. Jos pălăria în fața Germaniei și Spaniei, care, împreună cu uluitorul Cristiano Ronaldo, contrazic teoria că echipele au venit obosite la acest turneu final. Cei mai mulți văd o finală Spania-Germania, revanșa nemților pentru cea pierdută (0-1, gol Torres, min. 32), acum patru ani, la Viena. Eu aș vrea, ca ultim duel, Italia-Portugalia! Pentru că îmi plac nebuniile. Caragiale îmi este martor…

Lucian Bute, final de Legendă?!

…Marele nostru campion Lucian Bute a pierdut întâia sa partidă la box profesionist și a cedat Centura IBF! Lucian Bute nu mai este campion mondial!… Din păcate, acest prim eșec a însemnat mai mult decât o înfrângere, a fost o umilință, un cataclism pentru pugilistul român. Sâmbătă noapte, la Nottingham, în landul lui Robin Hood, englezul Carl Froch l-a devastat pur și simplu pe Lucian Bute, lupta fiind oprită în rundul 5, când boxerul nostru era grogyy în corzi, plin de sânge și cu capul arzându-i, parcă, sub rafala de lovituri a britanicului. Sigur, după război, mulți viteji se arată…

…Sâmbătă seara, am fost naș de cununie, la Mihăilești, orășel giurgiuvean la vreo 30 de kilometri de Capitală. Cum în modernul complex hotelier, cu piscină, Country Club nu se prindea, la TV, Money Channel, pe la 1:30, cu amicul Teo, am evadat de la nuntă, căutând un bar, un restaurant unde să putem urmări partida. Până la urmă am găsit salvarea, la vreo 300 de metri, într-o cârciumioară la șoseaua spre București, “Gigi la baracă”, unde chelnerul habar n-avea că se transmite meciul de la Nottingham. Pa la 1:50, au apărut alți șapte nuntași. Toți convinși că Bute îl va spulbera pe arogantul Froch. “Feri Vaștag i-a prezis englezului că nu va rezista mai mult de 5 reprize!”, a zis unul dintre meseni… “Bute îl face KO în rundul 4!”, a completat altul. Personal, am mers pe victoria lui Lucian Bute după 12 reprize!… Ba, după primul round, mă gândeam că Froch e prea mic pentru băiatul nostru de aur din Pechea gălățeană… Din păcate, din repriza a III-a, a început calvarul. Loviturile englezului erau nemiloase, parcă le simțeam și noi, cei de la “Gigi la baracă”. Cred că la finele acestui rund devastator pentru Bute, el putea foarte ușor să fie numărat. Atunci, mi s-a părut, din loviturile primite, creierul i-a intrat în ceață, iar de pe margine antrenorul Larouche n-a făcut nimic să-l scoată pe Lucian din lupta de aproape, unde nu a avut nicio șansă în fața fiarei de Froch, un uragan de jaburi la figură. Iar acea ultimă imagine, dinainte ca arbitrul american de ring să se arunce în fața lui Bute, pentru a opri un măcel, concomitant cu prosopul aruncat de antrenorul canadian al pugilistului nostru, mă obsedează dureros. Îi văd fața desfigurată, capul falnicului până aseară Lucian Bute zburând într-o parte, gata, parcă, să se rupă de cervicală. Nu cred nici acum că sacul acela de box fixat în corzi și bombardat cu lovituri nimicitoare, fără vreo replică, a fost invincibilul Lucian Bute!…

…La plecare, a și început desființarea campionului de până sâmbătă noapte. “N-are valoare!”, “A avut dreptate Doroftei, când a zis că n-a întâlnit niciun boxer ca lumea!”, “Degeaba îi acordă revanșa, la Montreal, îl bate englezul de-l strică”, “Cariera lui Bute s-a încheiat în seara asta!”, tunau nuntașii, întorcându-ne abătuți la dansul și tortul miresei… Am ajuns pe la 6 dimineața, acasă, la București, și am înroșit Internetul… Mai toți îl desființau pe Lucian Bute, inclusiv boxeri sub cota ex-campionului lumii, uitând câte nopți magice ne-a oferit. Uitând că de cinci ani păstra Centura IBF, cucerită în octombrie 2007, prin acel KO de senzație în fața campionului mondial Alejandro Berrio. Ca ieri, mai toți aceștia nu mai găseau metafore și osanale. Azi, mai toți aceștia îi întorc spatele, ba îi și anulează toate meritele. Oare putea ajunge campion mondial oricine?!… „Noi suntem români”, sună ciudat o melodie…

…Mă doare Înfrângerea lui Lucian Bute. Cred că ea a fost, în primul rând, efectul lipsei unei strategii adecvate. O spun direct: Bute nu are un antrenor pe măsura lui! Canadianul Larouche trebuia să pregătească meciul eliminând total lupta de aproape. Cu avantajul alonjei și, susțin, mai inteligent, Lucian Bute putea evita loviturile de măciucă ale lui Froch. Îmi amintesc că, pe vremuri, exista un boxer filiform, fără lovitură prea tare, dar inteligent și cu un joc de picioare înnebunitor, Iosif Mihalic -venit de la Cluj-, care avea la categoria lui un adversar din Constanța, Dinu, cu pumn ca din secția de cazangerie, de dărâma și zidul. Numai că din zece întâlniri între cei doi, care au monopilzat câțiva lupta pentru supremație la categoria respectivă, Iosif Mihalic a câștigat vreo șase-șapte. Ca un triumf al inteligenței asupra forței brute! Este drept, beneficiind, la Dinamo, și de sfaturile din colț ale unui maestru-antrenor, Constantin Nour. Ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui Lucian Bute…

…M-a surprins plăcut replica imediată a lui Doroftei, pe un post de televiziune: „Am avut dreptate! Bute nu a avut meciuri grele de care avea nevoie. Nu-mi vine să cred că a fost umilit în halul ăsta. Sper totuși să se întoarcă roata în revanșa din Canada!”. De aici trebuie să înceapă viitorul lui Lucian Bute. De la acceptarea axiomei că în sport există și înfrângeri. Dar că nu trebuie să demolăm totul după un singur eșec. Personal, refuz să cred că Legenda lui Lucian Bute s-a terminat!

Noaptea Învierii, dincolo de „Bazinele” lui MRU, Dinamo, Rapid și Ruse

…Aștept Noaptea Învierii să-mi liniștească sufletul destul de zbuciumat în ultimele zile. Vor înțelege, oare, toți că lumina sfântă de Paște trebuie să ne facă mai buni, mai oameni?! Mă tem că ticăloșii nu mai știu ce înseamnă nici Sfintele Sărbători, chiar dacă se închină, ba mai merg și la biserică, așa, de ochii lumii, într-o păcătoasă starea de fariseism la modă. Treaba lor, dacă își închipuie că Dumnezeu nu-i va vedea…

…Premierul MRU ia palme după palme, în ultimele zile, de la realitate (nu de la Realitatea TV care l-a periat mai deunăzi). N-a terminat bine junele prim-ministru să decidă stoparea construirii oricărui bazin, căci, zlobozit-a dânsul, “Nu suntem un popor de înotători!”, că Naționala de polo pe apă (sport în bazin, ca să priceapă și premierul!) a reușit, după 16 ani, să se califice la Olimpiadă! Un veritabil miracol, având în vedere numărul piscinelor performante ale României, atât de multe de le termini numărându-le pe degetele unei singure mâini. După o asemenea performanță, înainte ca poloiștii români să plece la Londra, primul-ministru ar trebui să-și facă autoctitica. Nu cu parole, parole, ci dând un decret prin care să oblige fiecare județ să construiască bazine!… Cine face înot (nu neapărat de performanță!) este un om sănătos, domnule MRU! De ce vreți să avem un popor și mai bolnav?! Că de medicamente pentru amărăștenii societății nu vă prea îngrijiți…

…A doua “palmă” pentru MRU, afacerea “Cupru min”, o bișniță ce-a mirosit urât de la început și a eșuat surprinzător de repede. Credeam, naiv, că noul premier va avea grijă, dacă nu de sănătatea poporului, atunci măcar de bogățiile naturale ale țării, secătuite, și așa, pe doi țechini de șacalii politici care au folosit Puterea exclusiv pentru buzunarele lor și viitorul familiilor proprii. Zice-se că în bișnița aceasta premierul ar fi fost direct interesat, ceea ce n-ar surpinde pe nimeni. Numai că și această încercare a premierului de a se lăuda cu un succes (aici, economic!), spre a-și spori popularitatea, a dat greș. Pentru mine, aura intelectualului rasat care este MRU a început să pălească. Nu atât pentru inepția cu bazinele, cât, mai ales, pentru temenelele pe care i le-a făcut președintelui Băsescu la… Realitatea TV. Realitatea țării spune altceva, domnule prim-ministru!…

…Nu cred (dimpotrivă!) că premierul nu știe ce drame trăiesc giurgiuvenii în ajunul Paștelui, datorită a doi-trei portocalii-pământii care au blocat bugetul propriu al Consiliului Județean și se încăpățânează să conteste și decizia definitivă a Tribunalului!?! Să nu te intereseze că Spitalul Județean nu mai poate primi bolnavi, ba nu-i mai poate trata nici pe cei internați, că micuții cu dizabilitați din centrele speciale nu mai au nici mâncare, nici medicamente, că proiectele culturale au fost sistate, că s-au oprit activități în care s-au investit bani serioși, că oamenii fac zilnic mitinguri în fața Prefecturii strigând „Vrem să muncim, nu să cerșim!”, „Iubim teatrul, nu circul politic”, înseamnă mai mult decât nerușinare. Înseamnă ticăloșie!… Se spune că, simțind cum viața i se apropie de final, lebăda cântă sublim. Acum, când toate sondajele și dezertările portocalii anunță sfârșitul PDL-ului, lebădoii Puterii scot sunete sinistre, ticăloase. Mizerabil sfârșit…

…Trec pe strada fotbalului, unde două dintre candidatele la titlu, Dinamo (care a fost lider 20 de etape!?!) și Rapid, au început catastrofal returul. Culmea este că ele vor juca… finala Cupei României! Rapid pare că a ieșit din criza profundă, mai ales după acest 5-0 (!!!!!!!!!!!!) la Cluj, pe terenul liderului distanțat la 5 puncte, CFR, care, după umilimța istorică, a și schimbat antrenorul, (re)aducându-l pe Andone în locul lusitanului Costa („mâna” lui Ando s-a văzut în seara asta, la Ploiești, 1-1, cu Petrolul, deși a jucat în 10 oameni 52 de minute!). Cum trupa lui Lucescu-junior și-a luat biletul de finală, după o dublă victorie în fața Vasluiului (1-0, în Moldova, 3-2, în Giulești), logic, Rapid ar avea avantaj față de Dinamo, care s-a calificat după o victorie norocoasă (1-0, acasă) și un… eșec, aseară (1-2, la Mediaș). „Câinii roșii” au schimbat, în sfârșit, antrenorul, dar, în locul lui Ciobotariu l-au readus pe italianul Bonetti, care a cam tăiat frunză la câini după ce a plecat din „Groapă”. Semn că, la Dinamo, continuă criza de conducere!… Căci, numai această conducere a putut (re)achiziționa pe bandă rulantă „epave” (Pulhac, Moți, Scarlatache) și ține în lot vedete doar cu nume (Dănciulescu, Cătălin Munteanu, Alexe)… După calificarea de la Mediaș, citesc azi în două ziare că Bonetti l-a reinventat pe Dorel Stoica, omul care a reușit golul calificării!?! Păi nu și Dorel Stoica a fost în teren -penibil o repriză cât a jucat- la înfrângerea de acasă (1-3), cu Sportul Studențesc, primul SOS pe care conducerea clubului nu l-a recepționat?!…

…Miercuri, am fost invitat la o premieră („Doamna ministru”, de sârbul Branislav Nușici, piesă văzută în copilărie la București!) la… Teatrul din Ruse. Clădire modernă, superbă, trei săli minunate, cu acustică impecabilă. Premiera, un succes de public (Sala Mare, arhiplină!”), regizoral (Vladlen Alexandrov), cu câteva roluri de zile mari (Dina Loloșova, Iasena Gospodinova, Vențislav Petkov, Kăsio Stanev, Ralița Kostandinova etc.). Chiar dacă frumosul Ruse (primul oraș din afara României vizitat de mine, pe când eram licean!) are și el probleme (șomaj, populație în scădere), respectul pentru artă este la loc de cinste. Ruse, un oraș bogat spiritual!…

…Înaintea premierei de la Teatrul Dramatic „Sava Ognianov”, am bătut palma pentru un proiect româno-bulgar, coproducție între instituția din Ruse și Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu. Seriozitatea și entuziasmul noului director al Teatrului din Ruse, regizorul de top Orlin Diakov, mă îndreptățesc să aștept, din „Conul Leonida” bilingv, un Eveniment. Chiar dacă, deocamdată, la Giurgiu, nu există un leu pentru teatru!… Voi trece pe la oamenii cu suflet mare din Giurgiu și le voi aminti de o replică istorică: „Dați un leu pentru Ateneu!”. Se aude, cumva, și pe la Guvern?!

…Până atunci, din tot sufletul:
Hristos a înviat și Sărbători fericite!

Ion Caramitru, a 14-a Stea! „Circul Jiji”, din nou în Ghencea

…La două zile de la Ziua Mondială a Teatrului, azi, 29 martie, un Eveniment rar. În zona Pieții Unirii, mai exact lângă Magazinul „Cocor” din Capitală, pe așa-zisa „Alee a Personalităților”, un  românesc „Walk of Fame”, s-a dezvelit a 14-a Stea a unui mare actor, întâia în 2012! Astăzi, în Rondul Legendelor noastre, a fost rândul lui Ion Caramitru, nume de rezonanță și referință, în teatru, film, ctitorul și președintele Uniunii Teatrale din România (care, pe 23 aprilie, își va ține o Gală jubiliară, a XX-a!), directorul Naționalului bucureștean. Eveniment de ecou în cultura noastră, onorat, cum se cuvenea, de o veritabilă armată de cameramani, fotoreporteri, ziariști, de câțiva spectatori. Din păcate, din lumea artelor noastre, prea puțini soli la acest moment de suflet: Margareta Pâslaru, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc. În rest, nici picior de actori, regizori, directori de teatre, cronicari dramatici!!! Am uitat, oare, să ne bucurăm de Valorile noastre, să le respectăm cum se cuvine?!

…După peregrinări pe la Cluj și Constanța, Buzău și Ploiești, ba și pe moderna Arenă Națională, echipa de fotbal Steaua, jucăria lui Gigi (sau Jiji, cum îl alintă unii?!) Becali, s-a întors să joace acasă-acasă, nu în auto-exil. O victorie chinuită (2-1 cu Astra) și o remiză albă (0-0 cu Gaz Metan Mediaș)- consecuție nu prea veselă la acel 0-1 jenant de la Tg. Mureș. Suficient ca latifundiarul din Pipera, care a cumpărat Legenda din Ghencea, să-și dea din nou în petec: a înlocuit imediat antrenorul (de data aceasta Ilie Stan), pentru a 23-a oară de când e vătaf la Steaua! Dacă și-ar fi respectat cuvântul dat imediat după remiza fumigenă de luni seara, și anume că va plăti cel care a făcut echipa, atunci ar fi trebuit să… se dea afară din Ghencea, pentru că, toată lumea știe, Jiji e mereu în vrie, face și desface echipa, iese bine e meritul lui, iese rău, out antrenorul! Ilie Stan a rezistat doar 180 de zile în tensiunea, în circul europarlamentarului-patron și antrenor! Așa că nu trebuie să mai mire pe nimeni că magnatul a aruncat degeaba lopeți de țechini (și) în iarnă pentru a aduce aproape tot ce era mai de soi, de perspectivă din campionatul nostru. Gigi Becali a făcut tot ce era cu putință să îndepărteze Steaua de titlu, deși, gargaragiu cum îi este stilul, turuia din oră în oră, că, de Paște, trupa sa va li lider! Liderul haosului total, al numărului de antrenori umiliți, izgoniți…

…Nu mai miră pe nimeni că baciul din Pipera l-a adus din nou pe Stoichiță, până la finele campionatului, deci pe termen scurt, fără perspectivă trasată, Becali fiind, de fapt, antrenorul principal, numitul „Lippi”-secundul! Absolut firească ilogica acceptare a guralivului Mihai Stoica, pentru a treia oară, după ce s-au bălăcărit pe atâtea canale de televiziuni. Că Stoica era la dentist, zise el, când i-a venit ideea să-l sune pe Jiji, să se autopropună, nu-i decât un element local de culoare, de vodevil dâmbovițean. Ține de stilul, șpilul casei, nu mai miră pe nimeni. Cum a devenit banală și aroganța bolnavă a patronului care susține că, dacă el dă banii, el schimbă pe cine vrea, de câteva ori vrea. Chiar așa?!… Nu-i departe ziua când Becali va schimba antrenorul la pauză sau, de ce nu?!, după ratarea unui penalty, a unei ocazii. În toată această tragicomedie, singura cauză este că se permite acest circ de lumea a patra în fotbalul nostru bolnav, cu liderii de la Federație (Mircea Sandu) și Ligă (Dumitru Dragomir) contestați vehement în multe orașe, cu o Justiție care tot amână judecarea exemplară a „valizelor” cu bani murdari și a tuturor matrapazlâcurilor…

…Un nou alibi pentru cei răspunzători de rezultatele slabe ale echipelor românești de club, pentru surprizele de proporții, rod al inconsecvenței, al pregătirii precare, al non-valorii. Acum,  nu sunt de vină doar arbitrii, ci, mai nou, Mafia pariurilor. Așa vor să explice unii că Dinamo, care a condus plutonul 20 de etape, a pierdut clar (1-3), pe teren propriu, în fața Sportului Studențesc și a Vasluiului (0-1) și nu că trupa lui Ciobotariu nu joacă nimic! Ca și Rapidul (0-1 la… Chiajna!?), 1-2, în Giulești, cu altă echipă de la retrogradare (Ceahlăul), trupa juniorului Lucescu, indolentă, impotentă, fiind salvată, pentru moment, de prima manșă din semifinala de Cupă (1-0 la Vaslui, unde, se vede, victoria cu Dinamo, i-a obosit pe plăieșii lui Porumboiu!)… Și tot ce pare surpriză este legat imediat de Mafia pariurilor, că doar a intervenit și UEFA pe fir, zice-se că unii joacă milioane (de euro!) în Singapore, Paradisul pariurilor. Adevărul este că, unde-i atâta mocirlă, nu mai poți spune ce este zvon, glumă amară și realitate fără perspectivă…

…Politic, „portocalii” de la Putere s-au cam învinețit după fuga lui Frunzăverde în PNL, la Opoziție. Lovirile sub centură, cuvintele murdare care s-au pornit pun în umbră până și iarmarorocul fotbalului nostru. Iar până la 10 iunie, data alegerilor locale, Caragiale va deveni un copil de mingi, mai ales că PDL-ul se află în cădere liberă…

…După-amiază macabră pe aeroportul Otopeni. În bagajul unui pasager chinez s-a descoperit… piciorul unui om, care urma să ajungă la Roma!?! Azi dimineață, am trecut prin fața Muzeului Bucureștiului, la Universitate. O pânză mare anunța o expoziție ciudată: „Instrumente medievale de tortură”!…  În secolul XXI, despre ce torturi cotidiene aflăm din presa română?… Împușcături la coafor, în plină stradă, la case de schimb, jafuri,  siluiri cu pistolul la cap, răzbunări sângeroase în familie etc. Prea multe arme pe mâna nebunilor, domnilor!… România, despre care Frunzăverde declara, ieri, că este un stat polițienesc, unde mai toți sunt ascultați, tinde să devină un Est Sălbatic. Acolo sus, unde Puterii îi fug nisipurile de gologani de sub picioarele care au încercat să strivească orice urmă de bun simț (vezi și cazul blocării din răsputeri de către prefect și acoliții PDL a bugetelor proprii 1 și 2 ale Consiliului Județean Giurgiu, condus de peneliști!), dar și jos, în sate și comune, unde se pregătesc fraudele unei salvării miraculoase. Ne aflăm, doar, în Anul Caragiale!

„Puşlamaua” de nota 10 de la Galaţi

…Vineri 9 martie. Iau drumul Galaţiului. Cu un tren-căruţă, Inter-Regional în noua denumire a învechitului CFR. Prin Buzău-Făurei, să pierdem timpul, vreo jumătate de oră să rămânem în pustiu, poate ca să admirăm zăpezile de altădată, pe unde, luna trecută, un rapid venind de la Dunăre a rămas peste 20 de ore sub viscol. Munţii albi s-au mai topit, însă urmele prăpădului hibernal încă mai sunt pe la Cilibia şi Rosseti. Am plecat singur la drum, spre un eveniment din viaţa mea. Este prima oară când drumul spre o premieră de-a mea îl fac fără să am alături măcar unul dintre cei de lângă inimă,  prieteni şi cronicari. Toată lumea are „probleme”, acesta-i scuza zilei…

…La Galaţi, pe scena de la „Fani Tardini”, la 9 martie 2012, are loc avanpremiera piesei „Puşlamaua de la etajul 13”, text onorat cu Premiul I, la 5 octombrie trecut, la Concursul Naţional de Dramaturgie-Comedie lansat de teatrul gălăţean. Ca un teatru care îşi respectă cuvântul (şi blazonul!), „Fani Tardini” (director Vlad Vasiliu) montează piesa premiată, ceea ce nu s-a prea întâmplat pe la alte teatre. Eu am trăit această tristeţe cu „Leopardul Mistreţ”, care câştigase Concursul de la Teatrul de Comedie!… Acum, sunt norocos şi fericit…

…”Puşlamaua de la etajul 13” a văzut luminile rampei, toamna trecută, pe 19 octombrie, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu. Un minunat one-woman show, cu formidabila Anca Sigartău, în regia lui Dan Tudor. Textul meu are propuse, în uvertura lui, trei variante regizorale: cu un singur actor, care să le joace din voce şi cu păpuşi pe celelalte (5-6) din piesă; cu un personaj dublat de imagini filmate cu cei apăruţi în povestea dramatică şi cu… toate personajele aflate în ecuaţie. La Galaţi, regizorul bulgaro-român Vili Perveli Nikolov a preferat ultima variantă, ba a mai şi inventat un personaj (Îngerul) necesar încântătoarei sale metafore în care a îmbrăcat textul.

…Avanpremiera de vineri 9 martie s-a ţinut într-o sală plină de invitaţi, cu sufletul şi mintea prinse de trama piesei. Spectacol excelent. Premiera oficială de a doua zi, sâmbătă 10 martie, tot cu sala plină, cei mai mulţi fiind plătitori. Un spectacol rar, într-un dinamism neîntrerupt, vesel şi trist, interactiv, plin de metafore şi idei regizorale alese, de sensuri şi semnificaţii subtile, cu scene, replici, gesturi aplaudate în cascadă, cu spectatori acompaniind din palme cântecele moderne ale interpretei principale sau lăcrimând la drama fetei părăsită de părinţi, colegi, profesori. Iar în finalul de zile mari, pe tulburătoarea muzică a lui Şostakovici, superbă încheiere de spectacol găsită de Vili Perveli Nikolov, în scenografia valorosului Nicolai Mihăilă (cei doi au realizat, cu peste un deceniu în urmă, un spectacol excelent-„Cimitirul păsărilor”, la Teatrul Mic), publicul, în picioare, a aplaudat minute în şir, ovaţionând actorii, regizorul, scenograful şi dramaturgul, chemaţi şi ei pe scenă. Un spectacol de mare ţinută estetică, în care Vili Perveli Nikolov a demonstrat „cum laudae” că a fost studentul celebrei Cătălina Buzoianu şi, deloc întâmplător, a câştigat, acum 5 ani, Marele Premiu la Moscova, cu un spectacol de Cehov (”Cerere în căsătorie”, montat la  Silistra, în Bulgaria)…

…Marele rol (”Puşlamaua”) urma să-l joace actriţa cea mai tânără din teatrul gălăţean, Petronela Buda, de nici trei ani ieşită din aula facultăţii de teatru. Şi a reuşit un rol extraordinar, pentru care trebuie să-i mulţumeacă Bunului Dumnezeu că i-a dat har şi lui Vili Perveli Nikolov că a ştiut să o ducă, prin răbdare, tact, îndrumre şi încredere, spre un rol care va deveni, sunt sigur, de referinţă. Cea mai tânără actriţă a teatrului gălăţean a împărţit cele mai multe aplauze, într-un sublim schimb de ştafetă a destinului, alături de… cel mai vârstnic actor de la „Fani Tardini”, veşnic-tânărul Gheorghe V. Gheorghe (Bunicul), Legendă a scenei, absolut senzaţional într-un rol mic pe care l-a făcut mare.

Chiar dacă, din condiţii obiective (repetiţii la alte viitoare premiere), regizorul nu a putut beneficia de prima garnitură de actori din teatrul gălăţean, Vili Perveli Nikolov a reuşit, în bună parte, cu trupa aflată sub baghetă să o asambleze fericit, într-o fervoare rară, o nobilă şi tinerească bucurie de a juca. Ca atare, sub aplauze, la final, Aureliu Bâtcă (Îngerul, Colegul de clasă, Securistul, Ataşatul Ambasadei americane), Veronica Păpuşă (Mama), Svetlana Friptu (Bunica, Doctoriţa), Petrică Păpuşă (Tata, Antrenorul de tenis), George Breabăn (Poliţistul), Ana Maria Ciucanu (Diriga, Judecătoarea, Sora şefă)…

…M-am bucurat enorm că Vili Perveli Nilokov (fost fotbalist la Slavia Sofia!) a găsit adevărata cheie a acestui text contemporan: salvarea ”puşlamalei” prin tenisul de câmp- refugiul ei în faţa sinuciderii ce-i dădea târcoale. Semn că sportul poate însemna încă o morală activă, el salvând tineri rătăciţi!…

M-am întristat că la şlefuirea piesei, de şase luni, am lăsat două- trei replici  devenite inutile, acum, la scenă. L-am rugat pe Vili să le elimine, ceea ce va scoate puţinii timpi neutri. Asta nu exclude şi strângerea spectacolului, fireşte, numai prin joc, reprezentaţii nu prea îndepărtate între ele…

…La avanpremieră, m-a onorat cu prezenţa şi Marius Stan, preşedintele Oţelului Galaţi, campioana ţării. Ar fi vrut să vină cu echipa la premieră, dar, la ora spectacolului din 10 martie, Oţelul avea meci împotriva Ceahlăului. A doua zi m-am întâlnit cu Marius Stan la o cafea, nu pe vasul Malnaş, unde trag de fiecare dată când ajung la Galaţi, căci sloiurile uriaşe l-au distrus. Ne-am văzut tot pe malul Dunării, împreună cu Vili Perveli Nikolov şi Nicolai Mihăilă, fascinaţi de personalitatea boss-ului campionilor. Nu puteam să nu-l întreb despre ceea ce auzisem prin teatru: că va candida, din partea USL-ului, la postul de primar al Galaţiului. Personal, cred că venirea lui Marius Stan ca primar ar fi o mare şansă pentru Galaţi. Pentru că orice om care a trecut prin fotbalul de performanţă are absolvită Academia Vieţii. Iar dacă Marius Stan a reuşit alchimie contemporană, transformând în aur naţional Oţel(ul), dacă a promovat pe prima scenă, în cariera lui de preşedinte, nu doar Iaşul, dar şi o echipă de cartier (Rocar), atunci sigur poate face minuni…

…Cel care a făcut parte, ca jucător (mijlocaş central), din echipa gălăţeană care a învins istoric marea Juventus Torino, preşedintele de astăzi al campionilor României, Marius Stan, vorbeşte total diferit de majoritatea politicienilor (sau politrucilor!). La el nu există vorbe, vorbe, ci planuri concrete, soluţii, surse de finanţare, viziune complexă, sinceritate, un optimism lucid. Reţin una dintre ideile lui: ”Să ai şansa să-ţi curgă Dunărea la poartă şi să nu valorifici acest dar al lui Dumnezeu e o crimă”!

I-am auzit pe doi-trei temându-se că viitorul primar Marius Stan va susţine mai mult fotbalul. Eu cred că trebuie să susţină întregul sport, căci el e pe tobogan (şi) la Galaţi. Cum cred că Marius Stan va susţine şi teatrul, întreaga cultură din Galaţi. Primul motiv de speranţă mi l-a dat când s-a ridicat şi a plecat de la masa noastră spre echipă. La o masă vecină era un grup de tineri, şapte-opt liceeni. Marius Stan s-a apropiat de ei şi le-a spus: ”Mergeţi diseară la teatru să vedeţi o piesă excelentă! E o piesă din lumea voastră!”… Nu-mi amintesc ca teatrul să fi beneficiat, cândva, de un asemenea sprijin moral…

…Am avut şi bucuria-tristeţea de a primi o carte tipărită de Editura Axis Libri din Galaţi, care s-a angajat să publice (şi a făcut-o spre lauda ei!) piesele care au primit Premiile I şi II la Concursul Naţional de Dramaturgie-Comedie. Din câte s-a anunţat, Premiul I l-a câştigat ”Puşlamaua de la etajul 13”, Premiul II revenind unui confrate gălăţean, Victor Cilincă. Pe coperta cărţii, surprinzător pentru mine, primul nume este al celui care a primit Premiul II?! Iar Premiul I (al lui… Mircea Popescu, în caseta cu ISBN-ul!?! Daţi-mi mielul, domnilor!) a devenit al… doilea pe coperta cărţii scoase în condiţii tipografice excelente. Mai mult, tot în volumul respectiv am citit că au existat… câştigătorii Premiilor, din câte știu eu învingătorul este peste tot în lume numai unul. Cel cu medalia de aur! Axiomă contrazisă, se vede, dintr-un neînțeles patriotism local…

…La fotbal, Steaua a câştigat, în seara aceasta, tot în deplasare, tot cu 1-0 (ca şi la Mioveni), meciul cu U Cluj. A jucat mai bine peste jumătate din meci, însă nu a arătat ca o echipă puternică, ea terminând gâfâind, cu şansă şi cu un Tătăruşanu în… noapte mare. Plus că a beneficiat şi de ciudăţeniile arbitrului Alexandru Tudor care nu a acordat clujenilor, cred, un penalty clar în final. Şi, uite aşa, Steaua nu mai pierde niciun meci cu Al.Tudor, U Cluj nu câştigă niciunul!…

…”Bomba” campionatului naţional de baschet a explodat, în seara aceasta, la Giurgiu, unde micuţa echipă C.S.Ş. a învins istoric o candidată la titlul naţional: 83-75 cu Baschet Club Timişoara!!! Am fost la meci. Delir. Americanii Khramer, Burrel şi Simms, sârbul Miljovici, românii Vlaicu şi Bivolaru, plus antrenorul Chris Terrell (un yankeu civilizat, cu răbdare şi idei) au scris o incredibilă pagină de istorie în briza Dunării…

Este vremea becalismelor…

… România a scăpat, zice-se, de ninsori. Se anunță, din păcate, inundații devastatoare. Și, totodată, o cumplită mocirlă politică. Se țes scenarii diabolice, în așteptarea alegerilor locale din 10 iunie. Puterea pare disperată și caută tot felul de scheme, mișcări (ne)populare… Se aruncă în presa scrisă și pe mai toate canalele TV tot felul de știri otrăvite, se lovește, cu nonșalanță, sub centură. Într-un “circ” național se pregătesc lovituri de teatru, ticăloșiile se țin lanț… Personajele lui Caragiale par simpli copii de mingi pe lângă fauna politică a României din acest 2012, Anul Caragiale…

…Unic în istoria Consiliului Județean Giurgiu, cu președinte penelist! Bugetul propriu i-a fost atacat în contencios de… prefectul județului, firește pedelist! Până să se judece (sper rapid!) oribila tărășenie portocalie, blocarea bugetului propriu al CJ lasă fără asistență socială vreo 800 de oameni (mulți copii printre ei!), Spitalul de Urgență- fără medicamente și alimente, stopează proiectele finanțate de UE în valoare de aproape 100 de milioane euro, cam 3.000 de oameni din subordinea CJ-ului riscă să nu-și primească salariile (și așa mizerabile), Biblioteca județeană, Muzeul, Centrul cultural Ion Vinea, Teatrul Tudor Vianu sunt condamnate la șomaj, dar cine mai are nevoie de cultură în mintea celor care nu știu că “Somnul rațiunii monștri naște” (Goya)?! Ce alte ticăloșii urmează?…

…În sâmbăta aceasta, ultima din februarie, portocalii, căzuți amețitor în sondaje, l-au atras de partea lor și pe guralivul Gigi Becali, după ce au încheiat un protocol și cu revoluționarii. Blonda-neagra i-a făcut ochi dulci (și) oierului-europarlamentar care a decis să susțină cu PNG-ul lui liliputan candidatul Puterii pentru Primăria Capitalei. Nu s-a anunțat cine este alesul “piratului”, se spune, doar, că va fi o surpriză. Un candidat pentru așa-zisul independent Sorin Oprescu, cel care a mai primit o bilă albă de la bucureșteni cu deszăpezirea rapidă, după ce a punctat cu Pasajul Basarab și Național Arena… Sigur, lăudărosul Gigi Becali jură să-l dărâme pe doctor, fiind doar, zice-se, dator pentru eliberarea de la “mititica”, de acum doi ani…

Dar cine să-l mai creadă pe becalistul gălăgios?! Nu turuia el înaintea meciului tur al Stelei cu Twente, la București, că “Îi batem cu 3-0 să uite de fotbal!”?!… Ca, înaintea returului din Olanda, să pronosticheze doar un…3-1 pentru jucăria sa… Că Steluța lui nu s-a făcut de basme nu mai contează. A fost 1-0 în ambele jocuri pentru cei din Țara Lalelelor, altfel o echipă bună, dar fără sclipici european. La fotbal, primăvara noastră europeană s-a încheiat în plină iarnă…

…Mă apucă lehamitea când văd piruetele unor ziariști. Până mai ieri aruncau numai cu vitriol în Cotroceni și Palatul Victoria (în fapt al Înfrângerii), acum au îndulcit vizibil tonul, critica luând-o spre cei de la USL! Să fi cerut fostul șef al spionilor dosarele unor ziariști sau să fi schimbat aceștia macazul din proprie inițiativă?…

Țara Albă și nesimțirea neagră a Puterii…

…România trăiește un veritabil Coșmar Alb. Aproape o sută de mii de oameni sunt sub zăpezi cât casele, cât munții. Buzăul și Vrancea sunt polii Infernului Alb. Viscolul a ținut oameni în trenuri înghețate, blocate între troiene, până la 70 de ore!… Numărul morților de frig a atins și el, astăzi, duminică 12 februarie, îngrozitoarea cifră 70, asta oficial… Țăranii nu au unde să-și îngroape morții, îi lasă în munții de zăpadă, ca într-un film ireal apocaliptic… Bătrâni, prunci care abia au primit viață, oameni bolnavi zac de aproape două săptămâni ascunși sub metri albi, în bordeie, în mașini blocate pe drumuri naționale… Și viscolul a venit din nou, astăzi. ninsorile și gerul s-au pornit să acopere Sudul țării, să înghețe Dunărea, să facă din România o Țară Albă, tocmai când premierul ne liniștise, ieri, că “situația se îmbunătățește” (Sic!).

…Președintele țării (încă Băsescu!), a plecat, sâmbătă, nu în mijlocul zecilor de mii de sinistrați (unde se află, azi, Gigi Becali!), ci la Predeal, să se odihnească, să se dea cu sania!?! Incredibil, incalificabil!… Și cum această Nesimțire nu era suficientă să demonstreze cât de indiferent îi este poporul care l-a votat, traian băsescu a fixat pentru luni o întâlnire la Cotroceni cu toate partidele. Pe ordinea de zi, niciun cuvânt despre Coșmarul Alb în care se zbate România!?! Doar chestii politice… E ca și cum România nu ar avea președinte. De fapt, oare, are?!…

…Premierul pus, săptămâna asta, de așa-zisul președinte, M.R. Ungureanu, șeful spionilor, a făcut ieri prima lui vizită de lucru. Îmbrăcat elegant, a coborât din elicopter, a poposit câteva minute într-o comună înghițită de nămeți, după care, pe un ton academic, i-a certat pe nenorociții care abia mai respiră în bordeiele-iglu, că sunt leneși și nu ajută la deszăpezire!?! Asta a găsit de cuviință să spună, ca de la catedră, în momente în care zeci de mii de oameni luptă de zile bune cu moartea!… După care, pe același ton de profesor, fostul șef al spionilor s-a luat și de presă, care a uitat de rolul ei educativ, neștiind că mai există și unul formativ! O mai mare nesimțire, nici că se putea! Ba, la noi, s-a putut ca noul meteorit de la interne, un domn Berca, să încerce, azi, la prânz, să-i dea dreptate premierului, cum altfel, ba să critice, acum, autoritățile locale (pe care nu le voi lăuda, cum a făcut-o premierul, dar nici nu pot omite că sunt dotate slab, cu utilaje din epoca de piatră!), căci “acțiunea e în stradă, în sate”. Ca să se ia și el de mass-media, care anunță zeci de mii de sinistrați, nici vorbă, domnilor, sunt câțiva, cifrele sunt exagerate, ne-a liniștit dom’ nou-ministru… “Capodopera” domnului Berca, ca un profesor cu limbaj sindicalist, a fost, după ce amenințat cu sancțiuni, să invite și el poporul la muncă, atenționându-l că “guvernul nu intervine decât în situații de urgențe”!?! Se vede că România-Țara Albă nu se află în dezastru pentru președinte, prim-ministru, ministrul de interne!…Ei n-au bani să-i cheltuie pentru salvarea oamenilor, ce naiba, vin alegerile, atunci cheltuieli de urgență, mon cher…

…După aceste exemple abominabile, revoltătoare, cred că cel mai nimerit ar fi să fie sechestrat noul premier în birou, numai acolo este de el, lăsați-l să se exprime ca un intelectual rasat ce este, care, însă, nu are treabă cu oamenii, cu poporul, cum i se cere unui politician! Dimpotrivă… Cât despre “cel mai tânăr guvern”, cum s-a lăudat cu el domnul Ungureanu, noul executiv a demonstrat în cele trei zile-limită că-i format, în mare, din veritabili șapte-ochi-între-cărți care habar n-au ce turuie pe posturile TV, în conferințe. Dacă aș face un film cu ei, acum, i-aș sechestra în câteva bordeie acoperite de metri de omăt viscolit, cu premier cu tot și cu cei care i-au împins în locul lor. Și i-aș lăsa acolo până la primăvară, când se va topi Antarctica noastră, ca să-i ia apa, cu marinar cu tot. Să se ducă, odată, Nesimțirea cu care este tratat acest popor, una ce nu mai are limite, neagră ca Moartea!

Florida, Viscolul şi Spionul…

…Două săptămâni în Florida… Două zile la New York… Două ore la Paris… Acesta a fost super-concediul meu de iarnă, între 20 ianuarie-4 februarie…

…Ploaie îngheţată… Zăpezile (nu de altădată, cum ar fi spus Francois Villon!) urmărite, iniţial, pe Internet, din Miami, într-o Românie bocnă… Viscol de coşmar, care m-a sechestrat, pentru trei nopţi, în Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu… Aceasta a fost reîntoarcerea mea acasă (sau „niciunde”?, cum spuneam în titlul unei piese de acum vreo 13 ani)…

…A căzut, în sfârşit, Guvernul Boc! O primă victorie a străzii, cum au spus cei mai mulţi despre frumoşii nebuni din Piaţa Universităţii. Peste 400 de mesaje găsite pe e-mail-ul meu spun că oamenii nu sunt mulţumiţi doar cu această cădere şi cer „Jos Băsescu!”… „Piratul de la Cotroceni” (nu din Caraibe!), în schimb, l-a trimis la Palatul Victoriei (deocamdată al Înfrângerii!) pe…şeful spionilor (SIE, of course!), Mihai Răzvan Ungureanu. Automat mă gândesc că, înainte de a deveni preşedintele SUA, Bush-senior a fost şeful CIA…

…Revin în Florida, după trei ani. Am mai vizitat-o de trei ori. Fireşte că m-a încântat de fiecare dată. De data aceasta, însă, m-am îndrăgostit de ea. Poate şi pentru că feciorul meu cel mare, minunatul Ducu, şi-a luat concediu şi mi-a oferit cea mai frumoasă vacanţă din viaţa mea. M-a plimbat prin toată Florida…

…Cu airboat-ul printre aligatori, egrete şi pelicani, în celebrele mlaştini din Florida, Everglades, nu departe de…Napoli (Naples, în limba locurilor!)…

…La St.Petesburg, nu în Rusia, ci în frumosul orăşel, aflat la 262 de mile de Miami (o milă=1,6 kilometri), în vestul statului, lângă Golful Mexicului, acolo unde inegalabilul cadou al lui Ducu s-a numit Muzeul Dali, uluitorul pictor spaniol care mi-a fascinat tinereţea şi m-a făcut să iubesc teatrul absurdului. Muzeul este o adevărată nebunie, merita numai pentru el să zbor 13 ore de la Bucureşti la Miami, cu escală la Roma, unde, în 1986, am fost cerşetor de libertate…

…Orlando înseamnă pentru mai toată lumea „Disney World”! Am ajuns nu în Magic Kingdom Park, bucuria copiilor, ci la Epcot, tărâmul din altă lume, cea a minunilor ştiinţei şi tehnicii, fascinaţia maturilor cu suflet de copil. Am petrecut 12 ore de vis şi aventură, am crezut că zburăm în spaţiu, în universul imaginaţiei şi inovaţiilor, al energiei, am gonit ţipând, cu peste 120 la oră, în circuitul maşinilor moderne, a înflorit bucuria de copil revăzându-l pe Nemo, delfinul celebru, adus sub ochii noştri într-un petec de mare în acvariul uriaş, dar şi pe Michael Jackson, într-un 3D de prin anii 80, am traversat uluiţi flora planetei Terra, ne-am plimbat cu bărcile vikingilor (la Pavilionul norvegian) şi ne-au cântat vestiţii mexicani mariachis în templul aztec, ca în pavilionul yankeilor să fim uimiţi de „Aventura Americană”, un nemaiîntâlnit spectacol de teatru, cu Benjamin Franklin şi Mark Twain, despre care voi scrie mai mult în revista „Taifasuri”… Mă întreb, mut de bucurie, şi acum, după două săptămâni, dacă am trăit, oare, eu, asemenea momente dintr-un film pe care ar fi invidioşi şi cei de la Hollywood?!…

…Am dat o raită de două zile şi la New York, Babilonul meu minunat de 13 ani, timp să-mi revăd prieteni (ziariştii Grigore L.Culian şi Vasile Bădăluţă, scriitorul Gabriel Pleşea), rude, să urc în fugă, la etajul 86, în Empire State Building, devenit cea mai înaltă clădire dintre Zgârie Nori după distrugerea „Gemenilor”, deschisă turiştilor până la 2 noaptea… New York, mon amour, univers halucinant, aceeaşi beţie de culori, îmi eşti în sânge, chiar dacă, acum, sunt îndrăgostit de Florida… New York-ul cel atât de aglomerat şi agitat faţă de Florida cea liniştită, mereu sub soare, înseamnă un alt ritm de viaţă, mereu o filozofie a şocului, după trei ani descopăr uimit alte clădiri imposibile care sprijină cerul, pe celebra 42 Street, în Times Square, unde lăsasem veritabile magherniţe cu tot felul de sexy-shop-uri… După 35 de ore, părăsesc Big Apple, oraşul în care am fost „taximetrist de noapte”, în cea mai importantă Academie, cea a Vieţii, plec cu sufletul plin şi cu o lacrimă pentru chinurile trecutului, convins că voi reveni curând, cu piesa mea montată la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu, spectacolul „Puşlamaua de la etajul 13”, cu o încântătoare Anca Sigartău…

…Ultimele două zile în Florida. Bat în toate direcţiile, cu Ducu şi prietena lui Karina, „Veneţia Americii”, Fort Lauderdale, şi apoi îmi pun Atlanticul pe umeri, având în faţă cea mai scumpă plajă, cea din South Beach Miami, paralelă cu Ocean Drive, unde şi-au cumpărat vile, ca din filme, Madonna şi De Niro, Versace şi Beckham, şi câţi alţii, nababii de ultimă generaţie şi-au tras un cartier de palate cubiste peste drum de Ocean Drive, unde ajung la casele lor cu vaporul (!?!), toţi visează un tunel pe sub Ocean, acum, când s-au şi început lucrările la unul…

…Vineri 3 februarie este ultima mea zi americană. La ora 1 PM, sunt în Oceanul Atlantic, cald şi senin, la ora 2:50 PM mă văd cu Ducu, să luăm ultimul lunch la un restaurant cubanez, nu departe de Muzeul erotismului mondial, unde e o expoziţie intitulată atractiv „Rembrand şi secretele lui erotice”, de ce n-am descoperit chestia asta înainte să iau drumul Europei?! La 3:45 PM, plecăm spre aeroport, traficul a început să devină coşmar, Ducu şofează, însă, de parcă ar fi Schumacher, ajung la timp la îmbarcarea în cursa Air France de Paris. Las Miami la plus 28 de grade Celsius. La Bucureşti, s-au anunţat minus 21 de grade. Celsius!… Nu o spun cu cinism, doar mă duc să mă întâlnesc cu Viscolul care a furat şosele, case, oameni…

…Zbor excelent peste Ocean, în noapte, dar nu pot fura niciun minut de somn. Refac vacanţa mea inegalabilă din Florida, mă tot gândesc la Ducu şi plâng de fericire, Doamne, ce flăcău minunat am!… A meritat tot chinul meu în Lagărul din Italia şi din office-ul galben, noaptea, la New York, unde am simţit pistolul la tâmplă şi am văzut lama cuţitului apropiidu-se de mărul lui Adam… Opt ore până în capitala Franţei trec, totuşi, uşor. Până la cursa de Bucureşti mai am, însă, de aşteptat peste şase ore!… Nu pot rămâne prăbuşit într-un fotoliu pe aeroport, aflu că, de la Terminal 2, e o cursă directă de autobuz până la Opera din Paris, costă numai 10 euro, într-o jumătate de ceas ajung în centrul Oraşului Luminilor… Parisul rămâne mereu Paris, mai ales că este o vreme de primăvară, mă plimb cam două ore fericit, ajung la Trocadero, mă răsfăţ cu o cafea din pumnul meu de euro, în centru, gata, înapoi la aeroport… La gate F 51, aud vorbindu-se româneşte, unul în limbaj de mahala, alţi doi înspăimântaţi de „ploaia îngheţată” şi „nămeţii lui Iglaş”, aterizăm, însă, normal, ajung acasă în vreo 40 de minute, la ora 20:45. La Universitate, sâmbătă 4 februarie, seara, deşi e frig, 20-25 de oameni cer căderea Guvernului şi a lui Băsesescu! Luni 6 februarie, Boc va cădea…

…Luni 6 februarie, posturile TV şi canalele de radio anunţă că vine Infernul alb. Cutez, totuşi, să plec la Giurgiu. Am promis că pe 6 februarie voi fi la teatru. Se iese cu greu din Bucureşti, cu un autocar, multe maşini mici sunt oprite la ieşirea din Capitală. Ajung la Dunăre, după o oră şi jumătate, cu 35 de minute mai mult decât se face pe drum de vară, toamnă, primăvară… Mi-era dor de Giurgiu, a doua mea casă, merg să văd Dunărea uitată aproape trei săptămâni, vama cu bulgarii s-a închis, sloiuri mari, sub viscol, împart fluviul într-un caleidoscop sinistru… La teatru, dau un vin fiert, să uităm de ger şi de lama viscolului care vrea să ne taie faţa, îmi revăd fericit colegii şi noii mei prieteni de un an şi jumătate, unii suflete din scripturi alese, dincolo de teatru simt, deodată, potrivnici (!?!) doi oameni pe care i-am preţuit mult, vor să mă convingă, în miez de zi, că afară e noapte, n-au nicio şansă, „Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi”…

…Luni seara nu pot pleca la Bucureşti. Drumul este închis. Dorm confortabil în teatru, în una din cele două camere ale frumosului mini-hotel cu care inimoşii mei colegi m-au aşteptat. Nu pot pleca nici marţi noapte… E miercuri noapte, 8 februarie, şi scriu aceste rânduri din camera de la teatru… De la Giurgiu la Bucureşti sunt numai 62 de kilometri!…

…Unde eşti Florida, ultima mea dragoste?!

Animalul, acest om ciudat!

…Așa se intitulează ultima mea piesă de teatru, căreia i-am pus punctul final pe 5 ianuarie. Un text dur, dur… „Impresionantă piesă”, mi-a răspuns pe e-mail singura actriță căreia i-am trimis textul la o primă lectură… „De ce folosești eufemisme?!”, m-a luat puțin la rost un amic regizor, căruia nu-i spusesem decât titlul piesei. „Omul este mai mult decât ciudat”, mi-a argumentat el. Ambii știam că marele Cehov decretase „Omul, acest animal ciudat”… Las textul un timp, după care va începe faza cea mai grea, șlefuirea lui…

***

…Greva TV, făcută de mine din 30 decembrie, anul trecut, a încetat, absolut întâmplător, azi-noapte. După două săptămâni, timp în care nu am deschis televizorul. Mă aflam la Giurgiu, la vreo oră după meciul de baschet CSȘ Giurgiu-Universitatea Craiova, 66-58. Într-un restaurant retras, la o mică gustare, înainte să mă întorc la București. Plasma din restaurant prezenta scene cumplite din Piața Universității, sâmbătă 14 ianuarie 2012, ora 21. Câteva mii de oameni, sute de jandarmi-roboți, nu oameni. Țipete, pietroaie, bastoane, gaze lacrimogene, dube, arme, câini lupi… Arestări, internări… Ciocniri violente între jandarmii înarmați până-n dinți și protestatarii doar cu pancarde. Pe ultimii, Ceaușescu i-a fi făcut huligani, atunci, în ’89… Aseară, Gigi Becali i-a numit… golani!?!… Imaginile duc spre scenele de la Mineriada 13-15 iunie 1990!… Acum, „minerii” lovesc tot pe față, dar au fețele acoperite de plasticuri groase. Au și scuturi… Lovesc cu ură… Avea dreptate amicul meu regizor. Animalul nu poate un om ciudat. Aș jigni animalul…

***

…Protestele s-au pornit de vreo trei zile, odată cu demiterea secretarului de stat Raed Arafat, cel care s-a opus noului proiect de lege care să revoluționeze, chipurile, sistemul sanitar român. Părintele SMURD-ului din România a avut curajul să-l înfrunte pe această temă pe președintele Băsescu, ceea ce l-a costat postul de care nu ținea cu dinții. Gestul demn al lui Arafat Raed (nu Yasser!) a stârnit, însă, dramul de orgoliu din milioane de români ajunși cu cuțitul la os. Ei nu au ieșit în stradă, la București, Cluj, Tg. Mureș, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, în 17 județe, să se solidarizeze cu Arafat, ci nemulțumiți, sufocați de reducerea salariilor, diminuarea indemnizațiilor, creșterea șomajului, a taxelor, a prețului curentului, căldurii, a corupției, a minciunii guvernamentale și de la Cotroceni. Faptul că aceste manifestații s-au amplificat, după ce Băsescu, probabil speriat, a suspendat noul proiect de lege a sănătății, spune că numai Nemulțumirea vecină cu moartea i-a scos din nou pe români în stradă…

***

…Nu sunt adeptul violenței! Semn că nu voi accepta niciodată pietroaiele aruncate de doi-trei manifestanți fără rațiune. Dar nici nu pot stigmatiza dreptul de viață al milioanelor de români ajunși cu moartea la ușă, de foame, de frig, de nemedicamente, de nepensie, de neloc de muncă… Cei mai curajoși dintre cei ajunși cu lațul de gât au ieșit în străzi peste tot. Să demonstreze pașnic. Nu știu dacă pietrele celor doi-trei nebuni din mulțime au stârnit focul ce mocnea de câteva zile. Altfrel, cum să explici vocea aceea metalică, venită ca o amenințare cu moartea, spre miez de noapte: „Dacă nu plecați acasă, intervenim în forță!”. Mai existau, pașnici, nici 30% dintre oamenii adunațI inițial la Universitate. Animalele, acești roboți-oameni bestiali, îi trimiseseră pe ceilalți acasă… Băsescu fugise nu cu flota (furată, vândută?!), nici cu elicopterul, ci în limuzina încadrată de SPP-știi coloanei oficiale, la Predeal. După „fuga” lui a început asaltul animalelor înarmate până-n dinți… Sigur, asemenea scene sunt, de luni bune, la ordinea zilei, pe străzile Atenei. Dar tocmai pentru că aveam exemplul Greciei, se cereau rezolvate altfel aceste nemulțumiri galopante. Altfel, n-ar mai fi scris Press Association de astăzi, 15 ianuarie, ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu: „Cele mai ample proteste de la venirea la putere a președintelui Băsescu”!… Băsescu se afla la Predeal. Dacă ar fi avut puțin curaj și un dram de inspirație, ar fi ieșit pe un post TV, dacă nu la Universitate, unde serba, cândva, înscăunarea sa, și ar fi încercat să detensioneze atmosfera ce mirosea a praf de pușcă. În ultima vreme, însă, președintele a tensionat lucrurile mult peste cauzele obiective ale crizei mondiale. Criza morala ne omoară!…

Democrația cere dialog, tratative, omenie, nu violență. Dar ce reprezintă aceea democrație pentru majoritatea politicienilor români, nu-i așa?!

***

…Duminică 15 ianuarie 2012, la prânz, premierul Boc l-a vizitat la spital pe jandarmul accidentat în altercațiile de la Universitate. De ce nu i-a vizitat și pe cei cel puțin 19 civili bătuți de jandarmi, internați și ei?! El, Boc, este numai premierul jandarmilor și al lui Băsescu, nu al poporului român?!

***

…ProSport oferă pe site-ul său, azi, 15 ianuarie 2012, la ceas de prânz, un montaj uluitor cu scene petrecute azi-noapte la Universitate. O imagine cred că va face înconjorul lumii. Amintește de scena aceea din Piața Tiannamen, cu un anonim chinez stand cu mâna goală în fața tancurilor, cu peste un deceniu în urmă… La București, în Piața Universității, un tânăr civilizat stă singur, în mijlocul bulevardului, cu un deget al mâinii drepte dus la tâmplă, în fața sutelor de jandarni-animale-ciudate, care nu puteau înțelege că li se cerea puțină rațiune! „Somnul rațiunii, monștrii naște”, spune Goya…

***

…Lamentabilă prezența lui Becali Gigi pe post de comentator al acestor nedorite momente de tensiune, de groază, de la Universitate. „Mi-e scârbă de protestul ăsta! Nu-s de părere să luăm apărarea unui arab. Fiindcă nu-i creștin”… Atât a înțeles bietul Jiji (care a virat-o, iarăși, pe „ulița Băsescu”; de ce ți-e frică, boierule, n-o să scapi!) din nemulțumirea unei țări ajunsă la sapă de lemn. Iartă-l, Doamne, pe cel cu Palat, care susține că-i creștin!…

***

…Dacă la Mineriadă, intelectualii erau vânați, ei fiind cauza-cauzelor, acum, la Universiada 2012, văd că vinovații sunt galeriile lui Dinamo și Steaua, care ar fi manipulat masele! (Sic!) Taman la fix pentru oierul-parlamentar european ca să atace din nou galeria de la Peluza Sud a stadionului Ghencea, cea care l-a acuzat mereu dur. Mai rămâne să găsim vinovate femeile de serviciu de starea jalnică a Românei de astăzi!…

***

…E zi de primăvară la București. Nu-i, însă, Primăvara de la Praga. Pentru că noi nu avem (și nu cred că ne va da Cel de Sus!) un Vaclav Havel, Dumnezeu să-l odihească-n pace, acolo, în rai, unde a plecat de curând!

***

…Trebuie să scriu o altă piesă: Piața Universității, Golgota noastră…