Autor: mmi

Răzvan Lucescu învins la tata acasă!

…Aseară, Naționala de fotbal a României a continuat să meargă cu stângul în 2010 (cum merg, dealtfel, mai toate!). Chiar dacă selecționerul Răzvan Lucescu-junior a tot declarat că ne vom califica la…Euro 2012, chiar și la cel din 2016, care abia s-a stabilit să se desfășoare în Franța, țara lui Platini, boss-ul UEFA, doar! Aseară, al doilea amical, al doilea eșec…

…Primul eșec, 0-2, la Timișoara, într-un amical cu Israel, la ieșirea din iarnă. Eșec și aseară, 2-3 (0-1) la Lvov, tot într-un amical, cu Ucraina, pe care o bătusem de trei ori în tot atâtea partide neoficiale, ultima dată, acum 7 ani, 2-0, la…Donețk. Acolo unde Regele fotbalului este Mircea Lucescu, antrenorul care, cu Șahtior, a cucerit Cupa UEFA, anul trecut, și acum o lună, un nou titlu al Ucrainei! Fiul, însă, n-a câștigat acasă la tata!

…Eșecul din amicalul de la Lvov are mai multe explicații. Nu voi pleca, precum Răzvan Lucescu, de la arbitraj (acuzat de nesemnalizarea ofsaidului lui Șevcenko la… autogol!). O dovadă în plus că așchia nu sare departe de copac. Pentru că, din păcate, marele coach care este Mircea Lucescu a încercat de multe ori să explice eșecurile prin…arbitri. Ba, aflăm acum, Seniorul l-ar fi avertizat pe Junior, cu două zile înainte de partidă, că va avea mari probleme cu arbitrajul!?! Să fi fost fluierașul vinovat de primul gol încasat de Lobonț (care lustruiește banca de rezerve de o jumătate de an la Roma!) la un șut de la… aproape 40 de metri (Aliyv-16’)?! Sau la al doilea, în 75’ (atunci conduceam cu 2-1!), când, după ce a respins șutul lui Șevcenko, a căzut, ca un bunic, cu mingea în poartă, la șutul lui Konoplianko?! Sau că Șevcenko a trecut de mai multe ori ca un Intercity pe partea lui Raț (ceea ce Seniorul nu i-a spus fiului!)?! Că „tricolorii” noștri n-au tras un șut pe spațiul porții în prima repriză?! Ba, cine mai știe, poate că arbitrii sunt de vină și de autogolul din 79’, când, după ce Șevcenko a lobat mingea peste Lobonț, tabela a închis-o nefericita intervenție a lui Chivu flancat de Tamaș?

…Ionuț Lupescu, directorul general al FRF, era supărat după meci de lipsa de concentrare a unora dintre jucătorii trimiși în teren. Pe lângă selecție (sentimentală pe alocuri; vezi Lobonț, Mazilu, Roman), cred că atitudinea în joc a însemnat una dintre cauzele eșecului și ale neîncrederii într-un viitor roz. Vrem, nu vrem, un meci durează 90 de minute, iar trupa lui Răzvan Lucescu n-a existat practic decât o jumătate de oră. Primele 30 de minute de după pauză, când a jucat cu totul altceva decât în actul I. A egalat, în 54’, printr-un șut de la 45 de metri al lui Tamaș, e drept deviat de un fundaș ucrainean, a preluat conducerea, în 63, când „francezul” Daniel Niculae a pătruns pe centru cu abilitatea „locului III în Hexagon” și a șutat eficient de la marginea careului mare. După care, bucurie prematură sau s-a terminat benzina? De-o fi fost una, de-o fi fost alta, în patru minute (75’-79’) scorul a devenit 3-2 pentru „galbenii” ucraineni!

…”11″-le preferat de Răzvan Lucescu la Lvov și „rezervele” trimise în teren pe parcurs: Lobonț- Maftei, Tamaș, Chivu, Raț- Roman (77’ Deac), Rădoi, Ghioane (46’ Cociș), Tănase (86’ debutantul Răduț)-Bilașco, debutant (84’ Mazilu), Andrei Cristea (21’ D.Niculae). Ce spuneți?…

…Marele technician Emeric Ienei a declarat, la un post de televiziune, imediat după partidă, că la ora aceasta Răzvan Lucescu trebuia să aibă un nucleu de echipă. Mai are, oare, timp de experimente?

…Naționala are încă trei amicale (cu Macedonia și Honduras, în Austria, săptămâna viitoare; cu Turcia, la București, pe 11 august). După care, debutul în preliminariile europene, pe 3 septembrie, cu Albania, în România, iar peste 4 zile meci în Belarus. Ca anul să se încheie cu Franța, la Paris, la început de octombrie, tot în preliminariile europene…

…Până atunci, să nu facem un capăt de țară din eșecul de aseară. Dar, să nu aruncăm pisica în curtea arbitrilor. Și să nu uităm că, la Lvov, „tricolorii” au pierdut al doilea amical din acest an. Tot ieri, când „tineretul” a cedat cu 0-1 în fața Belarusului, chiar dacă aproape o oră a jucat cu un om în plus!

..Să nu uităm, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, ca Naționala României va urmări al treilea Mondial consecutiv din fața televizorului. Unde se mai poate bea o bere, un whisky, la caterincile care ne-au trimis unde suntem…

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (9)

…Singura piesă de teatru din dramaturgia autohtonă dedicată istoriei fotbalului românesc, cu luminile și umbrele sale, continuă online. Astăzi, Scena 9, veselă și tristă, mai toată Adevăr istoric. Veți pătrunde în vestiarul echipei naționale, înaintea unui meci rar, cu Spania, în stare să ne umilească (6-0 la Madrid), dar și să fie îngenunchiată, cu 3-1, la București, într-un istoric 25 noiembrie 1965. În scena aceasta veți descoperi un Titus Ozon mereu pus pe șotii, argint-viu și dincolo de arenă, un Titi Teașcă totdeauna neiertător cu „toarășii” parașutați de la conducerea partidului, gata să dea cele mai „prețioase” sfaturi fotbaliștilor. Tragicomedia acelor vremuri a fost surprinsă de autor -în această Scenă 9 de haz nebun- folosindu-se de personajele-caricatură care au existat cu adevărat, convenția dramatică fiind infimă. Acele „caricaturi” care existau în toate domeniile vieții României acelor timpuri.

Orice paralelă dintre „conducătorii” de ieri și cei de astăzi vă aparține, însă ea nu este, din păcate, deloc întâmplătoare!

Pentru a citi primele nouă scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, Scena 8, Scena 9, sau index.

Cupa României, roman de aventuri

…Acum, când nu ne rămâne decât să așteptăm Mondialul de la televizor, dacă tot ne-am despărțit de fotbalul autohton cu un meci de Cupă, vă propun să răsfoim puțin frumoasa carte de aventuri a Cupei României. Sunt multe lucruri de redescoperit…

  • Au fost 72 de ediții, cu 71 de finale. Dar istoria Cupei României a început acum 77 de ani! Pentru că nu s-a disputat Cupa, patru ani, în perioada celui de Al Doilea Război Mondial. O finală mai puțin, pentru că aceea din ’88, oferită în birourile federale Stelei (cu 2-1), care, la semnul lui Valentin Ceaușescu, s-a retras din teren, la finele meciului cu Dinamo, nemulțumită de arbitraj (nu i s-a validat un gol!), a fost anulată!
  • Prima finală din Cupă României: 10 iulie 1934: Ripensia Timișoara-„U” Cluj 3-2 (3-1).
    • Finala s-a rejucat, însă, la București, clujenii contestând că bătălia s-a dat pe terenul Ripensiei!
    • La București, pe 1 octombrie ‘34, 5-0 (3-0) pentru bănățeni! În fața a 6.450 spectatori.
  • Clasamentul All-time al câștigătoarelor:
    • Steaua-20 de trofee: primul, în ’49, pe când era Clubul Sportiv Casa Armatei, 2-1, cu CSU Cluj; ultimul trofeu, în ’99, 4-2, la penalty-uri, cu Rapid.
    • Rapid-13 trofee: întâiul, în ’35, pe când era CFR, 6-5, în prelungiri, cu Ripensia; ultima Cupă adjudecată, în 2007 (2-0 cu Poli, chiar la Timișoara). Giuleștenii dețin recordul unei „serii” de 6 finale câștigate consecutiv (’37-’42)
    • Dinamo-12 Cupe, prima, în ’59 (4-0, cu CSM Baia Mare) ultima în 2005, 1-0, cu Farul (și cu ajutorul unui arbitru francez!), în Capitală.
    • Craiova-5 trofee, primul, în ’77 (2-1, cu Steaua, la București), ultimul în ’93, 2-0, cu Dacia Unirea Brăila, când, în min.87, s-a accidentat grav Săndoi (fractură de tibie și peroneu, sub ochii impresarilor de la Lyon care veniseră să-l ia!)
    • Timișoara-4 Cupe, prima, la debutul competiției, în ’34, prin Ripensia (cu două trofee în palmares), una prin Știința, iar ultima, în ’80, prin Poli: 2-1, după prelungiri, cu Steaua, la Bucuresti, unde militarii au deschis scorul, în 25, prin Tudorel Stoica, dar Marcel Răducanu a văzut „roșu” de la Nicu Rainea, în 28’ (lovirea fără minge a lui A.Manea). Viorel Vișan a egalat înainte de pauză, ca în prelungiri, regretatul Dan Păltinișan să catapulteze cu capul balonul în poarta lui Vasile Iordache!
    • Clujul-4 trofee (Știința-1965, 2-1, cu Dinamo Pitești; CFR, ultimele 3 ediții, 2-1 cu Urziceni, 3-0, cu Timișoara, 5-4, azi-noapte, cu FC Vaslui).
    • UT Arad și Petrolul Ploiești, câte 2 Cupe ale României în vitrină.
    • Cu câte o finală câștigătă: CFR Turnu-Severin, în ’43 (4-0 cu Sportul Studențesc București), Metalul Reșița-‘54, Progresul Oradea-’56 (2-0, cu Energia Câmpia Turzii), Progresul București-‘60 (2-0, cu Dinamo Obor), Arieșul Turda-‘61, Chimia Rm. Vâlcea-’73, Jiul Petroșani-’74 (4-2, cu Poli Timișoara), Gloria Bistrița-’94 (1-0, cu Universitatea Craiova).

…Tragem linie și constatăm că Provincia a câștigat 24 de Cupe din 72 de ediții. Prima și…ultimele trei. Trofeul n-a poposit niciodată în vitrina unei echipe din Moldova.

  • 67 de finale s-au disputat în Capitală. Practic, istoria Cupei a început în ’34, la Timișoara, dar acea finală s-a rejucat la București.
    • Întâiul oraș din afara Capitalei care a găzduit o finală, Brașovul, la 29 iunie 1989: Steaua-Dinamo 1-0, gol Hagi ’67.
    • A urmat Timișoara, Piatra Neamț, Tg. Jiu, iar azi-noapte Iași. Deci, ultimele 4 finale ale Cupei României în Provincie. Provincia este, doar, Capitala fotbalului românesc în ultimii trei ani!
  • Cele mai mari surprize ale Cupei României:
    • 5 decembrie 1954: Metalul Reșița (Divizia B)-Dinamo București (lansată spre primul titlu, cu Ozon, Călinoiu, frații Băcuț, Ene I, Suru în echipă) 2-0, prin golurile lui Szeles-30’, 40’ și paradele ireale ale portarului Zarici! Minunea s-a produs pe stadionul Republicii (pe locul său tronează, astăzi, Casa Poporului!) din București, în fața a 30.000 de spectatori.
    • Pe același stadion, la 12 decembrie 1961: Arieșul Turda (tot din lumea a II-a)-Rapid București 2-1 (0-1), după ce, în 24’, Nae Georgescu a deschis scorul pentru feroviari (cu marele Titus Ozon în formație!), iar anonimul din poarta sticlarilor, Vasile Suciu, a fost ireal. Ca, la 6 minute după pauză, în loc de un scor fluviu pentru giuleșteni, Vasile Băluțiu să egaleze din penalty, iar peste 60 de secunde să mai înscrie o dată, incredibil!
    • A fost și o dubla finală între două echipe din ligile inferioare, în iulie ’73: Chimia Rm. Vâlcea (Divizia B)-Constructorul Galați (eșalonul 3), 1-1, în prima finală, cu prelungiri; 3-0, peste două zile, când golul lui Iordache și „dubla” lui Gojgaru au dus Trofeul pe malul Oltului, unde delegatul Chimiei era…Dumitru Dragomir.
    • Gălățenii rămân cu „bomba” din acele semifinale, când au eliminat, la Ploiești (2-2), Steaua antrenată, atunci, de Titi Teașcă!
  • A existat o finală care a durat…194 de zile…
    • …în 1940: Rapid-Venus București. A început la 30 aprilie, ca învingătorul să fie declarat la… 9 noiembrie, după 4 dueluri. 2-2, după ce rapidiștii au condus cu 2-0, în fața a 15.000 de spectatori; 4-4, pe ANEF, după ce Venus, campioana, a condus cu 4-2; 2-2 în Giulești și, în sfârșit, 2-1 pentru feroviari, tot pe ANEF, când Baratky a deschis scorul în 57’, Gavrilescu l-a majorat în 73’, ca Eisenbaisser să reușească golul consolării în 85’! 10-9, după 4 meciuri, pentru Rapid!
  • Prima finală pe Marele Stadion, fostul „23 August”, la 28 noiembrie ’53: UTA-CCA, 1-0, golul victoriei Bătrânei Doamne marcându-l, în 110’, Gheorghe Vaczi, de două ori golgeter al țării! 60.000 de spectatori în tribune! Venea lumea pe vremuri la fotbal! Și nu se plictisea (dimpotrivă!), cum insinua, mai zilele trecute, un scrib răutăcios sau avid numai de scandal, într-o foaie bucureșteană…
  • Există și o Finală a fair-play-ului desăvârșit: la 26 iulie 1970, în fața a 50.000 de spectatori, pe „23 August”: Steaua-Dinamo 2-1!
    • Florică Voinea a deschis scorul pentru militari, în 8’, „câinii roșii” au egalat la 5 minute după pauză, prin Cornel Dinu. Arbitru Gh. Limona a arătat centrul terenului, validând golul, numai că Dinu s-a dus la cavalerul fluierului și i-a spus că a marcat cu mâna (ceea ce nu a făcut Maradona în acel celebru meci cu Anglia, la Mondialul Mexican din ‘86)! Golul s-a anulat, Voinea a mai marcat o dată, în 56’, și Steaua a câștigat Trofeul, chiar dacă Dumitrache relansase lupta în 79’!

…Cupa României este un frumos roman de aventuri, cu rezultate de senzație, dincolo de finalele amintite. Cine uită că Rapidul a fost eliminată de Foresta și de Gherla, că Universitatea Craiova s-a împiedicat la Aiud, Blaj sau Pașcani, că tot juveții aveau să câștige cu 5-0 la Certej, dar să se trezească eliminați la masa verde pentru că utilizaseră un jucător în stare de suspendare (Cioroianu). Și câte alte atâtea povești adevărate nu mai are Cupa României! Răsfoim Istoria, căci prezentul este unul trist…

Provincia, Capitala fotbalului românesc!

…Azi-noapte, a căzut cortina peste stagiunea fotbalului românesc. CFR Cluj a învins, la penalty-uri (5-4), pe F.C. Vaslui, a luat din nou totul, după doi ani, și în Gruia e mare nebunie. Lumea bună se pregătește, însă, de Mondial, iar jucătorii noștri, pentru a treia oară consecutiv, își fac program de… telespectatori! Ceea ce mi se pare absolut firesc, din moment ce moneda de schimb a fotbalului autohton o reprezintă scandalurile, bișnița cu bătaie scurtă, avantajele imediate, în numele cărora ne-am trezit invadați de atâția neica-nimeni din străinătățuri. În dauna tinerelor speranțe de-acasă, blocate de „comisioanele” impresarilor, uneori și a antrenorilor…

…CFR Cluj a câștigat, cu o etapă înaintea finișului, al doilea său titlu de campioană a României. Fie și cu numai trei jucători români titulari!…Trupa multinațională de sub Feleac, cu seriozitate și calcule exacte, a preluat cununa de lauri de la Unirea Bărăganului, Urzicenii clasați pe locul secund și fără Dan Petrescu, plecat să se îmbogățească la ruși… Provincia a dominat și această ediție a Ligii I…

…Ultimul act al stagiunii noastre fotbalistice, finala Cupei României, azi-noapte, în Dealul Copoului, unde buciumul sună a jale, din moment ce Politehnica Iași a retrogradat! A doua finală jucată în Moldova, în ultimii trei ani. Tot între două echipe din Provincie, cum se întâmplase și în ultimele două ediții (CFR Cluj-Unirea Urziceni, 2-1, la Piatra Neamț; CFR Cluj-Poli Timișoara, 3-0, la Tg. Jiu). A triumfat cu emoții, la penalty-uri, CFR Cluj, pentru a 3-a oară consecutiv. De data aceasta, însă, fără strălucire, fiind în corzi după primele 45 de minute, când ratările celor din Vaslui și miopia arbitrului Deaconu, la un fault în careu comis de Gabi Mureșan asupra lui Wesley, au împiedicat trupa lui Adrian Porumboiu să dobândească întâiul Trofeu. Neșansa moldavilor a fost și ca sârbul Miljsavlevici, excelent în ultimele 75 de minute, cât a jucat, să rateze prima lovitură de departajare, unica irosită din seria de 10! Acum, când echipa de mercenari a Clujului a reușit al doilea event (campionat-cupă) din istorie, în ultimii trei ani, cortina s-a lăsat peste un sezon plin de scandaluri, gafe uriașe de arbitri (unii ajunși în cătușe!) și puțin fotbal de valoare…

festCo 2010, evadarea din Infern

…O săptămână întreagă am reusit să fug din mizeria străzii, din tele- bălăcăreala politică și dramele economico-sociale în care viermuiește România, la această oră. Detașarea a fost posibilă numai prin festCo 2010-Festivalul Comediei Românești. Cei din Templul Thaliei se pot considera favorizați ai sorții, reușind șapte zile să evadeze din Infernul nostru cotidian în Paradisul teatrului, unde s-a râs sănătos, de imoral și de urâțenie, de jungla românească din acest prezent bolnav…

…Am avut, la acest festCo 2010, bucuria primirii Premiului I pentru farsa „Leopardul Mistreț”, la Concursul de comedie. Plus un spectacol-lectură cu o distribuție de zile mari: George Mihăiță și Virginia Mirea (ultimii câștigători ai invidiatelor Premii UNITER), Șerban Georgevici, Florin Dobrovici și Teodora Stanciu (regia-Gabriela Dumitru). La lectura din Sala Mică de la „Comedie”, plină, lângă mine, mulți oameni de preț: Horia Moculescu, Ivan Pațaichin, George Stanca, Grid Modorcea, minunata actriță-dramaturg de top Olga Delia Mateescu, remarcabila traducătoare de engleză Daniela Călinescu, regizorii Mircea Marin și Octavian Greavu (din Paris), dramaturgii Lucia Verona, Radu Dumitru, Puși Dinulescu, Emil Mladin, Constantin Popa Venerus („argint” la Concursul de comedie), Madălina Dumitrescu („bronz”), Ioan Drăgoi, cunoscuții ziariști Dan Pătrașcu și Ilie Dobre, reputatul om de litere și de teatru Mircea Ghițulescu, președintele Juriului Concursului de Comedie, rude, prieteni…

…Spectacolul-lectură a fost o reușită, ba pentru mine un test absolut util, din moment ce, după eveniment, am lucrat la text până în zori, curățindu-l de „literatură” inutilă și amplificându-i teatralitatea. Excelenta lectură a actorilor de la Comedie îmi arătase clar luminile și umbrele textului!…

…Acum, gata, festCo 2010 a intrat în istorie. Frumos, cu Premii de excelență acordate unor Legende ale teatrului românesc, care au jucat la Comedie: Sanda Toma și Mircea Albulescu. Lângă ei, și Dumitru Rucăreanu. Lumea teatrului nu-și uită Valorile. Ceea ce este minunat…

…A fost frumos, chiar dacă festCo 2010 s-a desfășurat în regim de criză. Altfel spus, cu mai puține fonduri (jumătate față de ediția trecută!), cu invitați valoroși la care „financiarul” a fost obligat să renunțe, găsindu-se, până la urmă, o soluție de avarie: unele dintre spectacolele selectate au fost văzute numai de Juriu (Sanda Manu, Marina Constantinescu, Vladimir Găitan) la ele acasă, inclusiv la Chișinău („Made in Moldova”, un cabaret politic montat cu har de Sandu Grecu, la „Satiricus”)…

…Această a VIII-a ediție festCo (de ce nu…festCor?), fie ea și afectată de criză, a demonstrat că se pot realiza spectacole bune și cu texte românești actuale. Aș aminti aici: „Identități” de Dumitru Solomon, creat cu atâta inventivitate, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, de soții Victor Ioan Frunză și Adriana Grand (care a primit Premiul pentru scenografie)… „5 minute miraculoase în Piatra Neamț” de teribilistul Peca Ștefan, piesă pusă în scenă de Ana Mărgineanu, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț-Premiul pentru spectacol… „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regizat de Alexandru Dabija, la Teatrul Act…

…Și la acest Festival al Comediei Românești s-a promovat umorul așa-zis al absurdului, uneori, însă, fără prea mult succes. Poate și pentru că nu toate spectacolele aduse în Festival au avut prea multe tangențe cu registrul comedie (printre ele „Femeia țintă și cei zece amanți” de Matei Vișniec, montat, totuși, merituos la Naționalul sibian)…

…Cred că s-a exagerat cu 4 spectacole ale marelui Eugen Ionesco într-un concurs de Comedie cu piese mai puține ca altădată! Nu întâmplător, în zilele Festivalului, am auzit de mai multe ori ori replica: „Nu mai există piese în afară de Eugen Ionesco și Matei Vișniec?!”. Dacă adaugăm și 5 spectacole cu texte ale talentatului actor-dramaturg Mimi Brănescu, în numele logicii elementare conchidem că este mare sărăcie de autori români contemporani jucați! Este o temă de meditație…

…”Lecția” ionesciană, montată de Horațiu Mălăele la Naționalul bucureștean, a cucerit două Premii: de interpretare masculină și de regie, ambele adjudicate de Artistul-total care este Horațiu Mălăele. Din păcate, nu s-a acordat Premiul pentru rol principal feminin! Poate de aceea au fost două premiante la „Cel mai bun rol secundar feminin”: Ada Simionică („Acasă la tata”) și Jankovics Anna („Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec, la Teatrul „Tomcsa Sandor” din Odorheiu Secuiesc). Spectacolul realizat la Odorheiu Secuiesc l-a încununat pe Szucs-Olcsvary Gellert cu Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin. Din păcate, la București, nu a putut ajunge. Criza, domnilor!…

…Dacă aș fi făcut parte din Juriu (de altfel, unul remarcabil!) aș fi inclus printre laureați pe Nicolae Urs, pentru rolul de excepție realizat în „Take, Ianke și Cadâr”, prezentat de Teatrul „Toma Caragiu”din Ploiești (în regia lui Lucian Sabados), pe Lia Manțoc pentru scenografia spectacolului de la Sibiu, ca și „Lecția” gălățeană. Numai că eu n-am fost „jurist”, ci fericit privitor ca la teatru…

…La acest festCo 2010 au fost onorate cinci dintre cele aproape 60 de texte primite la Concursul de Comedie Românească: „podiumul” și două mențiuni, decretate de Juriul alcătuit din trei nume grele (Mircea Ghițulescu, Ion Cocora, Nicolae Prelipceanu). Adevăratul Premiu va fi acordat, însă, când măcar piesa decretată „cea mai bună” va fi montată pe scena Teatrului de Comedie. Premiere nu înseamnă Premieră!

Teatrul gazdă are un mare merit de a fi ținut în viață, în plină criză financiară, Concursul de dramaturgie, ajuns la ediția a V-a! Dar piesele se scriu și… se premiază, ca să fie jucate! Poate, anul acesta, Teatrul de Comedie va infirma „tradiția” concursurilor de dramaturgie din România: se jurizează zeci, sute de texte, câteva se premiază, însă ele nu prea ajung pe scenă! Și, atunci, logic, dacă nu tautologic, spectacolele dintr-un Festival se învârt în jurul acelorași doi-trei autori!

Belodedici, vocația Intercontinentală

…În Luna Florilor, astăzi, un buchet de urări alese pentru un fotbalist rar, prin eleganța lui dintotdeauna și prin cartea de vizită scrisă cu litere din aur fin. A fost campion în trei țări, a cucerit două Cupe ale Campionilor Europeni, o Intercontinentală, ba a mai marcat un gol valabil pentru Steaua în poarta lui River Plate, în finala Intercontinentală din ‘87, însă fluierașul acela era programat să vadă altceva. Unii i-au asemănat eleganța în joc cu a lui Apolzan și Boc, alții prezența în teren cu frumusețea mișcării lui Beckenbauer. I s-a spus „Căprioara” fotbalului românesc, el, cel cu prenume sârbesc atât de frumos, Miodrag. Este Belodedici, fotbalist minunat, Belo drag, azi în zi de Sărbătoare.

  • S-a născut pe 20 mai 1964, la Socol, în Caraș Severin.
  • A început fotbalul la mânjii ortacilor din Moldova Nouă, de unde, la 17 ani, a fost selecționat la Centrul Național „Luceafărul”, uzina ce-a dat mulți componenți ai Generației de aur.
  • La 19 de ani venea în Ghencea, la Steaua, singura echipă din Divizia A la care a jucat în două mandate. Primul (1983-1988) încununat cu 5 titluri și primii epoleți de general european. Celălalt (1998-2001), după ce a evadat din sistemul comunist, trăind la cote intercontinentale „aventura sârbă”.
  • A jucat și la Steaua Roșie Belgrad (1990-1992), plecând, apoi, pe drumuri spaniole, la Valencia (1992-1994), Valladolid (1994-1995) și Villareal (1995-1996). Ca într-un final de roman de călătorii insolite să treacă Oceanul, fiind împreună cu Ilie Dumitrescu, pioner român în Țara Aztecilor, jucând două sezoane la Atlante Ciudad de Mexico (1996-1998).

…Palmaresul lui este unul din scripturi rare.

  • 235 de partide pe prima scenă românească, 21 de goluri marcate.
  • 49 de meciuri în campionatul sârb, 2 goluri în cont.
  • 80 de întâlniri în Primera Division.
  • 42 de dispute în arena aztecă.

…Onorurile, ale unui fotbalist de elită.

  • 6 titluri de campion cu Steaua București și 3 Cupe ale României.
  • 2 titluri ale Iugoslaviei, cu Steaua Roșie Belgrad.
  • Campion al Mexicului, cu Atlante.
  • De 2 ori câștigător al Cupei Campionilor Europeni: cu Steaua București (2-0, la penalty-uri, cu Barcelona, la Sevilla ’86) și cu Steaua Roșie Belgrad (5-4, tot la penalty-uri, cu Marsilia, la Bari ’91)
  • Câștigător al Supercupei Europei, cu Steaua București (1-0, cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo ’87) și al Cupei Intercontinentale, cu Steaua Roșie Belgrad (3-0, în fața lui Colo-Colo în’93)

…Există și capitolul Naționala României. A debutat în iulie ’87 și a susținut 55 de meciuri sub tricolor, marcând 5 goluri.

  • Îl găsim în capitolul de vis World Cup ’94 și la două Europene (’96, 2000)
  • În prezent, responsabilul sectorului juvenil din FRF.

…Ani mulți și fericiți, Miodrag Belodedici sau Belo drag!

„Leopardul Mistreț” se dă la public

…festCo 2010, adică ediția din acest an a Festivalului Comediei Românești, trăiește din plin. A început frumos, lansat, cu două teatre de la Dunăre venite în Capitală să demonstreze că se pot realiza spectacole de top și cu texte românești. Sâmbătă, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a oferit un atractiv spectacol atipic, „Identități”, după șapte piese de teatru scurt ale regretatului Dumitru Solomon. Noutatea spectacolului realizat de valorosul regizor Victor Ioan Frunză, mereu în căutare de nou, a constat în plimbarea publicului prin șapte spații diferite din teatru și din exterior, unde s-au jucat cele șapte piese scurte. Ca ultima, „Apa”, să reprezinte un adevărat regal regizoral…

…Duminică, „Lecția” lui Eugen Ionesco, prezentată de Teatrul „Fani Tardini” din Galați, într-o încântătoare lecție oferită de excelentul regizor Țino Geirun, născut la Brăila, rodat prin teatrele României socialiste (unde i s-au interzis destule spectacole!) și fugit, în ’85, la Viena, unde valoarea lui din scripturi rare a explodat spectaculos, la nivel european. Dar despre fascinanta carieră a lui Țino Geirun voi scrie cum se cuvine într-un viitor apropiat.

Acum spun, doar, că a realizat o bijuterie de spectacol la Galați, o „Lecție” de mare profunzime și sensibilitate, cu fiecare detaliu șlefuit pe idee, de la fiecare gest al celor trei interpreți, la orice sunet muzical, umbră și bob de lumină. Țino Geirun a descoperit sensuri noi în celebrul text ionescian, ritmuri ideatice aparte, cuțitul care aduce moartea în final devenind metafizică, într-un joc semantic cu semnificații nebănuite. Spectacol rar, în care am descoperit și un actor minunat, Vlad Vasiliu, într-un triptic ales, cu Petronela Buda și Liliana Lupan.

festCo 2010 a început tonic, revanșând prin valoarea spectacolelor criza financiară care a „mușcat” și din acest Festival!

…Pentru mine, „ora H” a acestui Festival va fi joi 20 mai, la 17 trecute fix, când, în foaierul Teatrului de Comedie, va avea loc spectacolul-lectură cu piesa mea atât de actuală, „Leopardul Mistreț”, care a primit Marele Premiu al Concursului de Comedie Românească. Un adevărat eveniment, din moment ce la acest prim contact al „Leopardului Mistreț” cu publicul, din distribuție vor face doi Actori de calibru, onorați, luna trecută, cu râvnitele Premii UNITER: Virginia Mirea și George Mihăiță-totodată și dinamicul director al Teatrului de Comedie. Împreună cu ei, valoroșii actori Teodora Stanciu, Ștefan Georgevici și Florin Dobrovici, în „asistența” tinerei, dar plinei de idei regizoare Gabriela Dumitru, atrasă de subiectul animalizării conștiente din jungla românească în care trăim. Un spectacol-lectură care, logic, ar trebui să pregătească „Leopardul Mistreț” pentru un viitor salt pe scenă. Nu însă tot ceea ce-i logic este și adevărat…

Deocamdată, mă bucur din plin de frumusețile acestui festCo 2010!

Oltchim și „semicercul de aur”

…Calificarea Oltchimului Rm. Vâlcea, cu Radu Voina la timonă, în finala Ligii Campionilor a revitalizat interesul românilor față de handbal. Mai ales că „semicercul” are la noi nu doar tradiție, ci și o istorie încântătoare. Pornim drumul prin sublimă memorie cu acele fascinante nu mai puțin de 7 (șapte) titluri mondiale (3 la fete, 4 la băieți), dar nu putem ocoli cupele europene, și ele cu o salbă de metale prețioase. Astăzi, deschidem o clipă Arhiva sentimentală a „semicercului european” în dreptul fetelor…

…România a cucerit de două ori Trofeul suprem, în 1961, în ediția de debut a Cupei Campionilor Europeni, prin Știința București (antrenor Constantin Popescu-Pilică), învingătoare cu 13-5 în dauna lui Dynamo Praga. Peste trei ani, Rapid București, antrenată de Gabriel Zugrăvescu, aducea și ea Cupa Campionilor la București, după o finală strânsă, 14-13, cu danezele (tot ele!) de la Helsingor. Avem și două finale pierdute, ambele în fața Spartak Kiev, mașina de handbal de care a dominat semicercul mondial aproape două decenii, sub tricou sovietic: Universitatea Timișoara a cedat cu 8-17, într-o unică manșă, în 1973, în timp ce Știința Bacău a pierdut „dubla” din ’86 (23-29 în deplasare; 22-23, acasă).

…Istoria Cupei Campionilor Europeni, actuala Champions League, este dominată clar la fete de Spartak Kiev, cu 13 trofee cucerite, primul în 1970, ultimul în 1988.

  • Urmează în clasamentul All-time, austriecele de la HypoViena, cu 8 finale câștigate din 13, întâia în 1989, ultima în 2000.
  • Cu câte 3 Trofee în vitrină, Radnicki Belgrad (’76, ’80, ’84) și danezele de la Slagese (2004, 2005, 2007).
  • Cu două finale adjudicate, Leipzig (’66 și ’74), din fosta RDG, Krim Ljubljana (2001, 2003), Zalgiris Kaunas (’67, ’68, pentru URSS) și, mai nou, „prietena” noastră Viborg (în 2006: 44-43, în „dubla” cu Krim; în 2009: 50-49, după dubla manșă cu Gyor).
  • În clasamentul pe țări, lider va rămâne, pentru mulți ani, defuncta URSS, cu 16 finale câștigate (dintre care 13 de către Spartak Kiev), la distanță apreciabilă fiind Austria, cu 8 Trofee (toate aduse de Hypo Viena) și Danemarca-dintre care cinci dobândite în ultimele 6 finale (3 prin Slagelse, două prin Viborg).
  • România, în rândul țărilor cu câte două coroane ale Europei în palmares, Știința și Rapid București, la egalitate cu Slovenia și Ungaria.

…În Arhiva de aur a handbalului românesc feminin există și două Cupe ale Cupelor (Știința Bacău-în 1987, Oltchim Rm. Vâlcea-2007), 3 Cupe EHF (Chimistul Rm. Vâlcea-’84, ’89 și Rapid-’93), două Cupe ale orașelor (Silcotub Zalău-’96; Rapid-2000) și două Cupe Chalange (Remin Deva-2000, Rulmentul Brașov-2006).

…Sigur, un capitol încântător îl reprezintă și „semicercul masculin” românesc, cu 3 Cupe ale Campionilor Europeni în cont, una prin Dinamo București (’65), două prin Steaua (’68 și ’77).

Acum este însă, „ora fetelor”, pentru că și a juca finala înseamnă un Eveniment de mulți visat!

Liga 0. Vai de campioana noastră!

…În sfârșit, am mai văzut și noi Fotbal! În finala primei ediții a Europei League. Miercuri, în miez de noapte, redescopeream fotbalul, atât de urâțit de circul din campionatul nostrum numit Liga 1, dar, în realitate, Liga 0. Ritm, angajament, pregătire fizică și psihică, tehnică și tactică, tensiune și fair-play, spectacol adevărat, pe iarba udă din Hamburg și în tribunele arhipline. Culmea este că bucuria reîntoarcerii la fotbal ne-au dat-o două echipe de pluton, în Spania (Atletico Madrid-locul 9) și Anglia (Fulham Londra-locul 12)! A triumfat team-ul iberic, cu 2-1, când mai erau patru minute până să se încheie prelungirile și să înceapă „penalty”-urile. Urmărind această finală decisă de dubla „diavolului” în alb-roșu, uruguayanul Diego Forlan (primul gol din ofsaid, totuși!), m-am întrebat de mai multe ori ce ar fi făcut oricare dintre echipele noastre care se bat zgomotos pentru titlu? Cum le văzusem pe micul ecran cu o zi-două-trei (de duminică până marți, că LPF-ul nu știe că în România oamenii mai și merg la serviciu!?!) înaintea meciului de la Hamburg, răspunsul nu poate fi decât: nimic! Zero la pătrat!… Căci niciunul dintre „granzi” nu iese din mediocritate, toți joacă (e un fel de a spune!) la mica ciupeală, zvârcolindu-se jenant, pe mormane de bani, în inconstanța care trădează lipsa valorii adevărate…

…La ora aceasta, în opinia mea, CFR Cluj este 99,99% noua campioană. Cu două etape înaintea finalului (runde în care va întâlni pe teren propriu pe Internațional Curtea de Argeș, scăpată de grijile retrogradării, iar în deplasare, pe Ceahlăul, practic condamnată la „matineu”!), CFR-ul multinațional are 3 (trei) puncte avans față de campioana en-titre Unirea Urziceni, plus avantajul întâlnirilor directe: 2-0, sub Feleac, 1-0, în Bărăgan, în debutul returului. Numai că, vai, prestațiile legiunii străine de pe Someș este departe de forma de acum două campionate, când a câștigat întâiul titlul. Trupa lui Paszkany, antrenată de italianul Mandorlini, s-a făcut de râs la Ploiești, pierzând în fața Astrei (încă în chinurile retrogradării!), după care și-a îmbolnăvit suporterii de inimă. Victoria de acasă, 3-2, cu „lanterna” din Alba Iulia, în prelungiri, și același scor, în minutul 93, în urma unui penalty cel puțin ciudat, la Drobeta Tr. Severin, după o primă repriză catastrofală, când Craiova a condus cu 2-0, reprezintă argumentele implacabile ale valorii submediocre a viitoarei noastre campioane. Pe tema celor două meciuri amintite, s-au lansat acuzații dure, de blat, dar strigătul patronului timișorenilor, Marian Iancu, a fanilor olteni și a unei părți a presei nu poate fi demonstrat. Rămâne, însă, de demontat „istoria” penalty-ului hilar, ciudat, ilogic, comis în minutul 93 (!?!) de către bulgarul Iliev, fotbalist matur, de 30 de ani, nu un junior, fundaș cu 80 de meciuri la ȚSKA Sofia, de câteva ori campioană, deci și prin cupele europene! Un asemenea penalty-caricatură, care a adus, în ultimele secunde de prelungiri, victoria CFR-ului, contestată de mulți, nu poate fi comis nici în curtea școlii! Nu știu dacă dalmațianul Iliev a câștigat din toată tărășenia aceasta 80.000 de euro, cum circulă zvonul prin Bănie. Știu, însă, că a fost adus de Trică la Craiova, care Trică (prieten cu Iliev de când a activat în Bulgaria!) a jucat nu demult la CFR Cluj, iar în ajunul meciului de la Drobeta Tr. Severin se certase cu Mititelu! Simple scenarii?!…

…Unirea Urziceni, echipa cu cele mai mari șanse-iluzii de a se încorona regina unui campionat șchiop, nu mai rupe nici ea gura târgului. S-a chinuit, acasă, cu Brașovul, câștigând în genunchi, cu 1-0, pe final, și cu ajutorul consistent al arbitrului Colțescu (care eliminase doi brașoveni!), a virmuit în mediocritate și la Bistrița, marți noapte, în ultima rundă, cu un 0-0 ce i-a tăiat lianele iluzorii.

…Mercenarii Vasluiului, harnici și vânjoși, i-au bătut, cu 2-1, săptămâna aceasta (și fără artistul Wesley!), pe steliști, care au condus la pauză, însă n-au făcut decât 0-0, pe terenul CFR-ului, ba au mai pierdut, în cetatea lui Peneș Curcanul și Adrian Porumboiu, în fața Bistriței și Craiovei!…

…Timișoara amână iarăși întâiul titlu din istorie, cu toate cele trei puncte luate Rapidului la „masa verde”, care puncte degeaba se vor mai discuta la TAS. Ultimul eșec de acasă (cu gol valabil neacordat, identic cu al Naționalei noastre la Euro ’96!), acest 0-2 sau asfixierea cu Gaz Metan, pe care în tur o bătuse, la Mediaș, cu 6-2 (!), fac din trupa taciturnului Sabău un fel de „mult zgomot pentru nimic”…

…Cât despre Steaua, Dinamo și Rapid, ele nu joacă mai nimic, exceptând câteva faze izolate. Trei jucării stricate care plătesc (și ele?!) tribut unor șefi mai mult suporteri decât conducători profesioniști!

…Concluzia nu poate fi decât una singură: vai de campioana noastră în noua aventură europeană. Acesta ne este fotbalul de acasă, din Liga 0, care ne obligă să fim din nou telespectatori la un Mondial!

…Noroc cu televiziunile! Mai vedem și noi Fotbal…

Europa League, fata Cupei UEFA!

…Mai este luna finalelor europene. La handbal și la fotbal. La handbal, am început cu stângul, Oltchim Rm. Vâlcea pierzând, la șapte goluri diferență, prima manșă a duelului cu Viborg, pe terenul vikingelor. Returul, sâmbăta care vine, la București. Iluzii, dacă nu utopii, pentru un al treilea Trofeu în vitrina handbalului românesc feminin. Puțini știu că româncele au câștigat ediția de debut a Cupei Campionilor Europeni (Champions League, astăzi!) prin Știința București care, în 1961, a învins cu 13-5 pe Dynamo Praga! Peste 3 ani, din nou aur pe „semicercul european”, fetele de la Rapid devenind reginele continentului, după un 14-13 cu danezele de la Helsingor. Adăugăm cele 3 Cupe ale Campionilor Europeni puse-n vitrina sportului românesc de băieții de la Dinamo București (1965: 13-11 cu Medvesciar Zagreb) și cei de la Steaua (1968: 13-11 cu Duhla Praga; 1977: 21-20 cu ȚSKA Moskova) și visăm frumos, privind trecutul. Prezentul, însă…

…La fotbal, noi, românii, nu existăm, la ora această a finalelor, acolo, sus! Sevilla ’86, ca și finala de la Barcelona, din 25 mai ’89 (0-4 cu Milan!) înseamnă, astăzi, o Fata Morgana.

„Sportul-rege” își deschide balul, miercuri 12 mai, la Hamburg. Acolo, în primul duel de Europa League. Unul care i-a surprins pe mulți, din moment ce specialiștii vedeau o batălie finală Hamburg-Liverpool și nu Atletico Madrid-Fulham Londra. Prima finală din Europa League (noua denumire a Cupei UEFA) opune două formații din planul secund al fotbalului de elită. Dar fiecare dintre finaliste are și străluciri în cartea de vizită.

…Atletico Madrid, club ctitorit în 1903, și-a adjudecat Cupa Cupelor, în ’62, străluncind și în Intertoto, în 2007. A susținut 131 de partide în cupele europene, fazele inferioare din Champions League, Cupa Cupelor și Cupa UEFA! Pe drumul spre această finală de la Hamburg, cu Sanchez Flores la pupitru, în patru „duble” eliminatorii, numai două victorii (pe terenul Galatei si, acasă, cu Liverpool), 5 remize (cu Cim-Bom, Sporting Lisabona și Valencia) și un singur eșec, cel din orașul Beetleșilor, 1-2, în prelungiri, totuși viza pentru finală!

…Fulham Londra, team născut în 1879, care naviga acum 13 ani prin lumea a 3-a a fotbalului englez, se află numai la a doua stagiune europerană. Prima, în 2002, când a cucerit Cupa UEFA Intertoto. Acum a uimit Europa, avându-l la timonă pe Roy Hodson („călăul” nostru pe când conducea naționala Elveției, acel 4-1, la Detroit, în World Cup’ 94!). Mai ales că echipa cea mică a Londrei a scos din cursă, pe drumul către finala de la Hamburg, Șahtiorul lui Mircea Lucescu (2-1 și 1-1), răsunător, pe „Bătrâna Doamnă”, Juventus, 1-3 la Torino și… 4-1, acasă, pe Tamisa (!?!), dar și pe gazda acestei finale, Hamburg, după 0-0 în Germania și 2-1, pe teren propriu, chiar dacă nemții au condus la pauză!

…Întâia ediție a Europei League a adunat la start 192 de competitori, printre ei întâlnind și șase nume românești: Unirea Urziceni (în „16”-imi), Steaua, CFR Cluj, Dinamo, Poli Timișoara și FC Vaslui. Exceptându-i pe ialomițeni, aplaudați în Champions League, ne-am cam făcut de râs.

…Europa League este fata Cupei UEFA. Altfel spus, Europa League are o moștenire de 38 de ediții ale Cupei UEFA, care a debutat în 1971.

…Prima câștigătoare, Tottenham Londra, după „dubla engleză” 2-1 și 1-1 cu Wolverhampton. Ultima deținătoare a Cupei UEFA, Șahtior Donețk-ul lui Mircea Lucescu și Raț, triumfători, cu 2-1, după prelungiri, în fața lui Werder Bremen, primăvara trecută, sub Semilună, la Istanbul.

…Cupa UEFA și-a disputat finalele într-un singură partidă numai în ultimele 12 ediții, sistemul unicului duel debutând în ’98, la Paris, când Internazionale a zdrobit, cu 3-0, pe Lazio!

…Numai 3 echipe din istoria Cupei UEFA au câștigat câte 3 Trofee fiecare: Liverpool-în ’73, ’76 și 2001, Juventus-’77, ’90, ’93 și Internazionale-’91, ’94, ’98. Câte două Cupe UEFA în vitrinele lui Real Madrid, Sevilla, Gotteborg, Feyenoord, Tottenham, Parma și Borussia Monchengladbach.

…Țara care a câștigat cele mai multe Cupe UEFA: Italia-cu 9 Trofee aduse de 4 echipe, adăugând și Napoli la cele amintite. Cu 6 Trofee-Anglia (cu 3 concurenți) și Germania (cu 5 echipe în maratonul de 38 de ani), Spania-cu 5 triumfuri pentru 3 formații (a fost și Valencia, în 2004), cu 4 victorii Olanda, care a prezentat 3 echipe.

…Cu câte două Trofee, surprinzător pentru mulți, Rusia (ȚSKA Moscova, în 2005, 3-1 cu Sporting, în finala de la Lisabona; Zenit St. Petersburg-în 2008, 2-0, cu Rangers, la Manchester). Cu câte un triumf în Cupa UEFA: Belgia (Anderlecht,’83), Portugalia (FC Porto, 2003), Turcia (Galatasaray-2000, cu Hagi, căpitan, la Copenhaga, în acel răsunător 4-1, la penalty-uri, cu Arsenal) și Ucraina, cu Șahtior, în ediția de adio. Surprinde absența unei echipe din Franța în tabelul cu 38 de ediții!

…5 finale s-au decis la loviturile de la 11 m.: Tottenham (4-3 cu Anderlecht, în ’84); Bayern Munchen (3-2 cu Espanyol, în ’88); Schalke 04 (4-1 cu Inter, în ’97!) Galatasaray (4-1 cu Arsenal, în 2000) și FC Sevilla (3-1 cu Espanyol, în 2007).

…Marile surprize: adjudecarea Trofeului de către Borussia Monchengladbach (1975, 1979), Eintracht (1980) și Ispwich (1981), ca și calificarea în finală a ungurilor de la Videoton, în 1985, ei pierzând „dubla” cu galactica Real Madrid, după un 1-3 acasă, și un absolut istoric 1-0 în returul de pe Santiago Bernabeu!

…5 finale decise în prelungiri: Liverpool (5-4 cu Alaves-ul lui Contra, în 2001), FC Porto (3-2 cu Celtic, în 2003, cu Mourinho pe bancă!) și Șahtior (2-1 cu Werder Bremen, în 2009)… Ce va fi, miercuri 12 mai, la Hamburg, în prima finală de Europa League?

…Atletico e favorită, dar Fulham nu uită că prima Cupă UEFA a câștigat-o un team britanic, Tottenham Londra, în ’72. Și, uite așa,volens, nolens, ne amintim de Sevilla, 7 mai ’86! Trecut-au 24 de ani de când Steaua București a reușit acel miracol: cucerirea Cupei Campionilor Europeni!…