Autor: mmi

Să vină Burkina Faso!

…Naționala noastră de fotbal și-a încheiat perioada de pregătire (de iarnă), ceea ce pentru unii a echivalat cu o vacanță în Insula Afroditei. Numai că, în Cipru, selecționata divizionară (și nicidecum Naționala!) alesă de Răzvan Lucescu și cârpită cu doi-trei jucători de pe-afară n-a etalat deloc un joc frumos. Dimpotrivă… Atât cu ucrainenii, cât și cu naivii ciprioți, aleșii Juniorului ne-au plictisit, ba ne-au și dat dureri de cap. Sigur, ambele dispute s-au încheiat la egalitate, 2-2 cu băieții de la Kiev, 1-1 cu trupa gazdă, penalty-urile întristându-i pe „tricolorii” noștri în prima bătălie, loviturile de la 11 metri făcându-i bucuroși, după ce Râpă a dres busuiocul cu ciprioții. Ca de fiecare dată, „a fost un turneu util”, cum a declarat (evident satisfăcut!) și selecționerul din această iarnă. Numai că privind în perspectivă și în paralel cu splendoarea-n iarbă de la Paris (Franța-Brazilia 1-0, gol Benzema, după o bijuterie de fază!), începem să tremurăm cu gândul că Golgota noastră spre un turneu final (Euro 2012) începe în 26 martie la Sarajevo. Or, dacă am început să ne facem griji și la o partidă cu bosniacii, atunci e ceva putred în fotbalul nostru. Toamna deziluziilor noastre nu prea anunță vânt de primăvară, iar acele jenante 1-1 cu Albania, la Piatra Neamț, și 0-0 în Belarus, pot deveni… reușite!

…Orgolioși de când ne știm, avem, mai nou, un dinte și împotriva FIFA-ei, care ne-a dosit pe un loc 56 în clasamentul de la finele lui 2010, sub Gabon și Burkina Faso! Păi, să vină, domnilor, burkinezii ăia să le arătăm ce putem noi, ce fotbal știm, doar nu pierdurăm, săptămâna asta, în Cipru!…

…Pierdurăm, în schimb, la rugby, rușinos, penibil, 17-24 în Portugalia (!?!) scor care egalează în umilință doar înfrângerea handbaliștilor în fața novicilor algerieni, la Mondialul suedez. Semne rele la finele lui 2010, semne grele-n suferință la debutul lui 2011!

***

…Scenariu identic,cu rele și grele, și dincolo de sport. O viitură pe la majoritatea vămilor din țară a ținut afișul săptămânii, demonstrând axioma pe care o știm de multă vreme: geme țara de corupți, și în centru și pe…margini, și, acolo, sus, și jos! Arestări ca-n filme, cu elicoptere și dube cu geamuri fumurii, cu mascați și destui căscați pe micile ecrane, dar, cu un „the end” anticipat: vor fi sacrificați doi-trei pioni. Nebunii și regii (sau reginele!) vor perfecționa în continuare corupția-n floare!

***

…Chiar dacă nu ne putem compara cu Hollywood-ul, avem și noi, de câteva zile, un „Walk of Fame”. În așa-zisa Piața Timpului, lângă Magazinul Cocor, la un pas de Piața Unirii, două Stele pe asfalt: Florin Piersic, imortalizat săptămâna trecută, și Victor Rebengiuc, de ieri, când a împlinit 78 de ani! La mulți ani, Maestre!… Am fost la evenimentul de ieri, de la ora 14, minunată idee a Teatrului Metropolis, și m-a întristat numărul redus al artiștilor prezenți. Doar Mariana Mihuț, soția ilustrului sărbătorit, Margareta Pâslaru, doi-trei actori tineri, necunoscuți marelui public, dar o ploaie de ziariști. Unii cu întrebări penibile, ca eșecul handbaliștilor… Sau al rugbyștilor. Sau al fotbaliștilor… Sau al raziilor de la vămile țării…

Sportul, ca şi societatea românească!

…Cu excepţiile de rigoare, sportul românesc nu se mai opreşte din căderea sa liberă. Mai poate fi oprit, oare?, aceasta-i întrebarea…

…Când am ajuns cu fotbalul (cândva, cu Sevilla ’86 şi World Cup ’94 în memoria lumii, mai ales prin Duckadam şi Hagi!) pe locul 56 în statistica FIFA, la finele anului trecut, ne-am zis că mai rău nu se poate. Se poate, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, că tovarăşi n-ar trebui să mai existe printre noi! Exemple, argumente?

…La ultimul Mondial de handbal, băieţii au terminat în premieră absolută (nu doar pentru noi!) pe …locul 19!?! Altfel spus, cea mai slabă reprezentantă a Europei la Mondialul suedez!!! România, de 4 (patru) ori campioana lumii!…

…Cum nu ajungea (şi) această ruşine mondială şi istorică, sâmbăta ce trecu (vorba olteanului!) ne făcurăm de basme şi la rugby. Ne-a învins, cu 24-17, în Cupa Europeană a Naţiunilor, o diletantă a balonului oval, Portugalia!?! Noi, care mai ieri băteam Franţa, Anglia, Irlanda, Ţara Galilor, toată floarea cea vestită dintre buturi! Am fost umiliţi de lusitani, noi pe care elita rugby-ului mondial ne cerea în Turneul celor Şase Naţiuni, unde a ajuns, însă, Italia, pe care Alexandru cel Mare, Penciu, a învăţat-o jocul acesta de gentlemeni, cum zicea Jean Giraudoux!…

…Ce se întâmplă cu sportul românesc?, o întrebare repetată de tot mai mulţi, cu suferinţă, în ultima vreme. Răspunsul meu este invariabil: exact ceea ce se întâmplă cu societatea românească, măcinată de şmecherii, scandaluri interminabile, hoţii la drumul mare, farisei, samsari. Pe orizontală şi pe verticală. De sus în jos. Şi tot mai jos. În Abis…

Brucan s-a înșelat! Se pensionează Guvernul?

…La ora actuală, România se află nu doar sub un nou viscol alb, ci, mai ales, sub unul de nemulțumiri. Nemaiștiind cum să-și acopere incompetența și apăra „afacerile de partid”, (a se citi fărădelegile prin care mulți și-au ridicat imperii financiare pătate!), membrii actualului Guvern și-au pus în cap să ducă poporul român în disperare. Știu că lumea-ntreagă se află în criză financiară. La noi, însă, marea criză este morală. O bestială criză politică, de conducere…

…S-au scumpit nebun alimentele, medicamentele, căldura, lumina, benzina a sărit un prag istoric. În timp ce salariile se tot duc la vale. Șmecherii guvernamentali au luat cu japca, în vară, 25% din salariile bugetarilor, au disponibilizat (adică au pus pe drumuri!) sute de mii de oameni, promițând că lefurile vor reveni la normal pe 1 ianuarie 2011. Numai că, mincinoși fără rușine, groparii poporului român nu dau înapoi decât 15% din cei 25% furați, dar nu din suma inițială, ci… din ce-a rămas după jecmăneala cu un sfert din salarii!?! Celor mulți și nevoiași nu le mai rămâne decât să facă foamea. O grevă a foamei la nivelul întregii țări!… Să trăiască în beznă și frig, de parcă atâtea generații n-ar fi crescut fără lumină, la pâlpâitul lumânării, in adevărate igluuri, cam o jumătate de veac…

…După ce s-au „ieftinit” salariile, a venit rândul pensiilor. E zarvă mare-n țară pe această teamă. Oamenii au muncit o viață, au plătit statului cota de pensie decenii bune, dar asta nu contează pentru adormiții din Palatul Înfrângerii!… Juriștii susțin că „pensia reprezintă un drept patrimonial”, însă pseudo-Guvernul de astăzi face pe surdul, procedând ilegal. Tare aș vrea să văd samsarii actualului guvern scoși la pensie peste noapte!… Ar fi, poate, unica rază de iluzie pentru milioanele de români împovărați de cel mai urât guvern… Oricum, la Strasboourg și Haga se anunță un exod de nemulțumiți români… Căci protestele din țară, ale conducătorilor auto și militarilor (deocamdată!), nu par a fi luate în seamă nici la Cotroceni, nici la curtea piticului iresponsabil…

…Sofismul Puterii de azi susține teoria sacrificiului în numele unui viitor nemaipomenit. Parcă-l auzi pe Ceaușescu motivând plata datoriilor externe, în timp ce poporul n-avea căldură, lumină, mâncare, televizor. Acum, există o ciupercărie de canale TV, insă circul de la televizor (care a mințit un popor!) nu mai interesează pe nimeni.

…Într-un interviu de vineri, din „Jurnalul Național”, minunatul actor Marius Manole declara cu mâhnire: „Nu văd nici o ieșire din impas. Nu acum cel puțin. Brucan s-a înșelat când a spus 20 de ani. Poate că ne mai trebuie încă 30″!… Personal, nu văd nicio cale de ieșire. În ultima mea piesă, la care trudesc, un personaj declară la un moment dat: „Singura perspectivă a României pare groapa”! Aș vrea să nu fiu profet în propria mea țară ajunsă cu ștreangul de gât…

…În acest context cumplit, pe cine să mai intereseze că Naționala masculină de handbal a României a fost umilită la Mondialul suedez, pierzând în fața Algeriei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Handbalul masculin românesc, care are patru titluri mondiale în palmares, a ajuns nu de râsul curcilor, ci de jalea lumii! Ca și Naționala de fotbal, ajunsă pe istoricul loc 56 în clasamentul FIFA, sub Gabon, Burkina Faso. Alt fâs al prezentului românesc…

Așa conducători, așa sportivi!…

Circ, pitic, Messi, Mutu, Comedie, Maestrul Beligan, „Rinocerii” (de ieri și de azi)

…Romanii ziceau, cu o psihologie bine ticluită, „pâine și circ”. Românii zic, astăzi, numai Circ. Pâinea s-a cam dus!… Criză, mon cher, politică, morală și materială… Accize umflate, de-a sărit litrul de benzină (atomică?!) peste 5 (cinci!) lei, de vor galopa prețurile la alimente, și așa criminale… Un amic, Zozo, mi-a trimis, astăzi, în iarnă grea, un SMS semnificativ: „Stop indiferenței! Protestul de la benzinării trebuie să continue! În zilele de 17, 18 și 19 ianuarie nu mai alimentați în nicio benzinărie! Mergem cu mijloace de transport în comun, cu bicicletele sau pe jos. Să nu ne mai lăsăm călcați în picioare de patronii multimiliardari ai industriei petroliere și să-i facem să vadă ce înseamnă să piardă bani!”… Oare?!… Unii nu mai merg cu mașinile lor din cauza benzinei, alții neavând bani să achite asigurările pipărate rău și ele de la 1 ianuarie. Cumplit început de an!… Numai piticul de la Palatul Înfrângerii delirează că vremurile cu covrigi în coadă bat la ușa românilor! Cinismul e în floare, în România, de e vară, de e iarnă…

…Cum românul nu mai are măcar pâine din belșug, i s-a rezervat doar circul. Bâlciul deșerteciunilor… Zilnic, în Parlament, Senat, pe micile ecrane, pe marea pânză cenușie a țării. Dar lumea nu prea mai zâmbește măcar amar. De privești strada, metrolul, autobuzele, tramvaiele, magazinele, școlile, universitățile, șoselele, spitalele, România pare o țară înghețată și la propriu și la figurat. Doar în palatele baronilor de bucava ai prezentului arde un foc cinic. În timp ce, pe la porți, prin gări și trenuri înghețate, pe drumuri înzăpezite, pe străzi dormind sub polei gros, prin spitale din epoca de piatră, tot mai mulți strigă disperați: „Arde-v-ar focul!”…

…Deloc întâmplător, n-am intrat în Schengen! Conform unor scenarii comuniste, câțiva slugoi ai Puterii bâiguie că alții sunt de vină! Uităm că trăim într-o țară în care totul se mituiește, în care justiția dansează în funcție de ce muzică i se cântă. Sătulă de circul românesc, Europa s-a plictisit să ne tot arate cartonașul galben. Am fost eliminați din zona celor care vor să meargă sănătos înainte…

…Încotro se îndreaptă România anului 2011? Cine se încumetă să răspundă, în afara Cotroceniului și Palatului Înfrângerii?

***

…Dincolo de Circul politic care a dus țara în abis, românul de rând mai caută să se refugieze în fotbal. Numai că nici aici nu prea se mai găsesc bucurii. Fotbalul românesc, ajuns sub… Burkina Fasso (!?!) este condus și el, în general, de dalmațieni contaminați politic. Într-o țară coruptă până în măduva existenței, fotbalul nu putea face excepție. Viermuiește și el în non-valoare și scandaluri zilnice. Într-un iarmaroc ce nu mai interesează pe mulți. Destui microbiști de ieri nici nu mai știu ce se mai întâmplă pe la echipele, cândva, de suflet. Mi se pare una dintre marile tristeți din aceste vremuri…

…Circar de pagina întâi, Mutu rămâne un talent pus în echipament de derbedeu. S-a făcut de basme, cu drogurile, în Anglia, a mutilat un barman la Constanța, altul la Florența, a fugit la un chef de la Națională, după un 0-5 de pomină, la Belgrad, acum i-a enervat rău de tot și pe italienii de la Fiorentina care i-au întins o mână la greu. Pentru mine, Mutu rămâne un zurbagiu netratabil, pe care și cei anturajul intim l-au ajutat să calce repetat în străchini. Chiar și acum, când Mircea Sandu leagă salvarea Naționalei de prezența lui Mutu. Nașule, Everestul nu se mai poate urca cu umbra lui Mutu la Firenze…

***

…În fotbalul mare, luni 10 ianuarie, Gala Balonului de Aur FIFA, la prima ediție. Premieră, pentru că s-a unificat „Balonul de aur”, acordat de decenii de revista „France Footbal”, care a creat Trofeul, cu premiul „Fotbalistul anului” acordat de FIFA. Mă rog, dacă tot se reunifică, în boxul profesionist, Centurile, de ce n-ar face-o și Blatter-bla-bla-bla, boss-ul fotbalului mondial. Întâiul „Balon de Aur FIFA” a revenit, așteptat, argentinianului Lionel Messi, de la Barcelona, care anul trecut cucerise ambele trofee!… La antrenori, The best a fost desemnat portughezul Jose Mourinho, pentru titlul, cupa și Liga Campionilor cucerite cu Inter Milano. Personal, oricât îl stimez pe Murinho, cred că a fost anul lui Vicente del Bosque, care a reușit marea „bombă” la Mondialul sud-african, cucerind titlul mondial cu Spania! Cu Naționala iberică, nu cu o selecționată multinațională cum este Interul. Acum, ca să fiu puțin malițios, bine că Mourinho a primit distincția la începutul lui 2011. Nu de alta, dar 2010 s-a încheiat pentru el cu acel 0-5 al Realului (antrenat de portughez!) în fața Barcelonei, scor după care Mourinho n-ar fi trebuit să iasă câteva săptămâni din casă…

***

…Sub balconul Thaliei, o Gală a Legendelor, la 5 ianuarie. Zi când Teatrul de Comedie a împlinit 50 de ani! Acum o jumătate de secol, maestrul Radu Beligan ctitorea, în timp record, Teatrul de Comedie, acolo unde românii au văzut, în ‘64, cum arată „Rinocerii”. Întâiul spectacol (din 5 ianuarie 1961) a fost „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal. De atunci, 152 de premiere, cu toată floarea cea vestită a teatrului românesc, actori și regizori, unii dintre ei prezenți la aniversarea jumătății de secol. Toate cele 152 de premiere, într-un încântător volum „Teatrul de Comedie 50 de ani”. Felicitări lui George Mihăiță și Corinei Constantinescu pentru această carte minunată, care nu poate lipsi din biblioteca oricărui iubitor de teatru.

…Din păcate, multe dintre stelele care au înnobilat scena de la Comedie n-au participat la Gala Legendelor decât prin proiecții. Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Gărdescu, Giurumia, Cornel Vulpe, Pălădescu, Băltărețu, Silviu Stănculescu și alții urcaseră în Nemurire…

Ion Băieșu și „Dresorul lui Casanova”!

…Rog „prietenii” (cei ghilimetați, of course!) să nu jubileze prematur! Știu foarte bine că piesa lui Ion Băieșu se numește „Dresoarea de fantome”. Asta cu „Dresorul lui Casanova” îmi aparține și dă titlul ultimului meu volum, apărut acum patru zile! Și, atunci, se pot întreba unii, ce legătură are Casanova cu regretatul Guță Băieșu, născut Ion Mihalache (cum l-a chemat pe președintele PNȚ dinainte de 1945, fapt pentru care unul dintre umoriștii de calibru ai României a trebuit să-și caute un pseudonim, altfel, adio semnătură!)?!

…”Ion Băieșu” este Premiul pe care l-am primit, vinerea trecută, la prânz, la Casa Universitarilor din București, în cadrul Galei Naționale de Umor „Păcală”, înmânat de un rege al comediei noastre, ilustrul regizor Geo Saizescu, nu doar părintele cinefil al lui Păcală, dar fermentul Societății Umoristice cu același nume. Premiu onorant, într-o gală cu foarte multe stele, vinerea ce-a trecut numărându-se printre laureați nume grele. Regizoarea Elisabeta Bostan, actrițele Oana Pelea, Medeea Marinescu, Tora Vasilescu, actorii Marin Moraru, Florin Zamfirescu, Vasile Muraru, regizorul Felix Alexa, scriitorii Mircea Radu Iacoban, Gelu Negrea și alte personalități din cultura română. Premiul acesta, acordat ca dramaturg și romancier, se vrea și „o caldă încurajare la preluarea conducerii Teatrului Valah din Giurgiu, a cărei renaștere o așteptăm bucurie”, cum scrie provocator pe Diploma care a însoțit onoranta distincție. Cele șase premiere în cinci luni și jumătate de când a început frumoasa mea aventură giurgiuveană, toate cu piese românești, cred că anunță renașterea așteptată de oameni de valoare ai culturii autohtone. Le mulțumesc pentru Premiu și, în special, pentru încrederea în…Renaștere!

…Ion Băieșu reprezintă unul dintre oamenii care mi-au marcat primii ani în gazetăria sportivă. Maestrul avea o tabletă sportivă săptămânală la ziarul „Munca”, unde colaboram din anul II de studenție. Într-o zi, ne-am întâlnit întâmplător în biroul Secretarului general de redacție, Mircea Rizac. Aflând cine sunt, Guță Băieșu m-a felicitat și a rostit câteva cuvinte care m-au lăsat fără replică: „Te citesc cu drag, tinere! Imi place cum scrii!”. Laudele Maestrului m-au ridicat brusc în ochii redacției și mi-au dat o nebănuită combustie sufletească.

…În 1970, Ion Băieșu a fost trimisul ziarului „Munca” la Mondialul mexican de fotbal. Pe atunci, nu existau minunile tehnicii de astăzi în transmiterea unei cronici de la fața locului, de peste mări și țări. O legătură telefonică se aștepta și câte o jumătate de zi, mai ales cu Guadalajara. Într-o duminică, pur și simplu nu s-a putut lua legătura cu trimisul special. La prima convorbire cu Ion Băieșu, el a decis că, dacă mai avem un asemenea ghinion, să scriu eu cronica. Ceea ce s-a întâmplat de două ori, dar conducerea redacției nu m-a semnat pe mine, ci pe „trimisul nostru special”! Faptul m-a deranjat puțin, însă m-a și onorat, mai ales că, la întoarcerea delegației de la Guadalajara, Guță Băieșu m-a felicitat pentru cum am prezentat Mundialul aztec. De atunci, am simțit cum Maestrul îmi acordă prietenia sa…

…Urma să ne întâlnim, ultima oară, la New York, în perioada când venise la fiica sa, în New Jersey, după ce vorbisem de câteva ori la telefon. Eu am plecat două săptămâni în Italia. La întoarcere, din păcate, întâlnirea cu Maestrul n-a mai putut avea loc. Ion Băieșu se ridicase în nemurirea literaturii române, lăsându-ne nu doar cunoscutele „Tanța și Costel” și „Preșul”, care au aruncat în aer audiența TVR-ului și a Teatrului de Comedie, dar și piese de referință („În căutarea sensului pierdut”, pusă-n scenă, la Petroșani, cu mare har, de regizorul Florin Fătulescu, cu Șerban Ionescu într-un rol; „Chițimia”, „Dresoarea de fantome”, „Fantomiada”), romanul „Balanța” și multe altele.

…”Premiul Ion Băieșu” stă, de vineri 17 decembrie, în biblioteca mea, alături de cărțile Maestrului, și a scos din sertarele memoriei sentimentale atâtea amintiri dragi cu fermecătorul om și scriitor…

***

Coperta fata Dresorul lui Casanova…”Dresorul lui Casanova” reprezintă a 16-a carte scrisă de mine. A noua de teatru (dintre care ultimele șapte consecutive sunt dedicate Thaliei). Volumul, apărut în Editura Play, conține trei piese: „Colecționarul de elefanți”, „Dresorul lui Casanova” și „Leopardul Mistreț” -textul puțin șlefuit al piesei care, în luna mai din acest an, a câștigat Marele Premiu la Concursul de comedie românească-festCo 2010. Sigur, mă bucur mult că am găsit timp scot și acest volum, între drumurile mele giurgiuvene. Aștept, însă, ca măcar una dintre cele trei piese să vadă lumina scenei. Nu la Giurgiu, cum se așteaptă mulți…

…Lansarea oficială a volumului o voi face la Muzeul Literaturii Române și la Teatrul din Giurgiu, după Sfintele Sărbători. Până atunci, despre această ultimă carte a mea, prezint cuvintele onorante apărute pe ultima copertă a volumului, sub semnătura reputatului om de teatru Ion Cocora:

Neliniștit, bântuit de interogații, în permanentă nevoie de confruntare cu sine și cu alții, Mircea M. Ionescu este un om al priorităților, căci orice săvârșește consideră că presupune ardere deplină. Între acestea însă teatrul reprezintă, cred,”boala de origine divină”! E prezent continuu în sălile de spectacol, îl entuziasmează reușitele, îl mâhnesc neîmplinirile, dar dacă e teatru nu contează în cele din urmă nimic. Participă din mai mult sau mai puțin comodul său fotoliu cu sufletul și mintea. De la sala de spectacol, de la manifestări sportive, de la emisiuni tv și zilnice „ofuri” ale vieții, căci pe toate le abordează cu o seriozitate extremă, nici nu știu când mai găsește răgaz să stea la masa de scris. Important e că stă și scrie în draci. Scrie câte două-trei piese pe an. Numai la tradiționalul concurs al Teatrului de Comedie, ediția 2010 -devenit grație lui George Mihăiță și a colaboratorilor săi un reper pentru dramaturgia de gen-, a ambționat să ia „ochii” cu două piese. Și a reușit. Leopardul Mistreț a primit Premiul cel Mare. Este vorba, după opinia mea, de un text-surpriză. O garanție sigură pentru o reprezentație de valoare. Cine nu mă crede, iaztă, are fericitul prilej sa-l citească.

Cavani nu-i cajiji!

…Fotbalul românesc este din nou desculț. Steaua s-a înecat din nou la mal, în prelungirile de sub Vezuviu, prin golul lui Cavani, din minutul 90+3, și nu mai avem nicio echipă în primăvara europeană. Asta, de parcă n-ar fi ajuns că în clasamentul FIFA fotbalul românesc a atins un prag istoric: locul 36, adică și sub Burkina Faso!?!

…Ceea ce pare o surpriză neplăcută la prima vedere reprezintă, în fond, o consecuție cât se poate de logică. Când toate merg catastrofal în țara asta, cum să fie fotbalul?! Cine conduce, în fapt, fotbalul românesc decât aceiași ciocoi de tip nou, baroni de mucava care cred că lumea a început și se termină cu ei. Că, dacă au făcut (cum au făcut!) mormane de bani, au dreptul să se erijeze în ultra-specialiști, profeți în absolut orice domeniu. De aici, și haosul în care a ajuns mai totul în România de astăzi, de la politică la economie și sport.

…Eliminarea Stelei, în prelungirile de la Napoli, nu-i singulară. În meciul tur, cu napoletanii, la București, trupa lui Gigi Becali (pe scurt Jiji, pentru o parte a peluzei) a condus repede cu 3-0, demonstrând că Napoli de azi e departe, departe de acea echipă din vremea lui Maradona. Numai că acel 3-0 inițial, devenit, incredibil, dar adevărat, 3-3, tot în prelungiri (mai exact minutul 90+7, când a marcat tot uruguayanul Cavani!), reprezintă argumentul suprem pentru labilitatea psihică. N-a fost doar ghinion, bluestem, la Napoli, din moment ce s-a întâmplat și la Middlesbrough, și la București. Stăm jalnic la capitolul volitiv, acesta-i adevărul crud, evitat de cei în cauză!

…Dovada elocventă o oferă patronul Stelei, nimeni altul decât guralivul Jiji, care, înaintea returului de la Napoli, declara că trupa lui -care joacă iarăși ca…Barcelona (Sic!)- va câștiga negreșit, în Italia, poate și cu 3-0!?! Nu știu dacă „laleaua neagră” a steliștilor, Cavali, a putut crede o asemenea bazaconie, din moment ce Steaua nu marcase vreun gol în Italia, în meciurile sale europene. El și-a văzut liniștit de treaba sa, a ratat, a ochit și bara (asta, apropos de ghinionul Stelei!) și a marcat efectiv când nu se mai putea face nimic. Și, uite așa, echipa aceea care s-a dus la Napoli să bată cu 3-0, a ieșit din cursă. Pentru că, după ce a reușit o primă repriză bună, dar fără să aibe nonșalanța patronului visător, a greșit grav după pauză, dedicându-se numai unui 0-0 salvator. Acum, patronul tună și fulgeră pe unii jucători, pe care i-a și pus pe „lista neagră”, uitând că primul vinovat de toate iluziile pierdute este chiar el. El care a schimbat antrenorii ca pe cămăși, ignorând o lege elementară a performanței: răbdare și stabilitate.

…Acum, fără să realizeze de ce i s-au înecat corăbiile la mal, don Jiji o ține tot pe-a lui: Steaua va câștiga campionatul și va juca în Liga Campionilor! Uitând că, după 18 etape, Steaua a iernat pe poziția a 6-a, iar distanța față de lider este de…10 (zece) puncte, latifundiarul din Pipera turuie ca o jucărie stricată: echipa lui va spulbera toți adversarii în primele șase etape din primăvară, iar în a 7-a rundă va bate Oțelul, la București, cu (țineți-vă bine, bine!) 7-0 (șapte la zero), fabulații care trimit cu gândul la necesitatea consultării unui psihiatru…

…Steaua de astăzi reprezintă un etalon perfect pentru realitatea românească. Orice alt comentariu mi se pare, efectiv, de prisos.

…Dacă nu se va înțelege, măcar în ceasul al…13-lea, că bâlciul deșertăciunilor din Liga autohtonă actuală este cauza-cauzelor, ne putem aștepta ca acest penibil loc 36 al fotbalului nostru să reprezinte curând un… succes! Căci, de la cap se strică toate…

Eveniment pentru „Cartea recordurilor” teatrului românesc!

…La Giurgiu, se pregătește un eveniment demn de „Cartea recordurilor” din teatrul românesc. Joi 16 decembrie, va vedea luminile rampei piesa „Tranka-Fleanka”, a debutantului Ion Bogdan Martin, care a primit Premiul I la Concursul „Dramaturgie în doi”, lansat în premieră națională de Teatrul Valah. Ceea ce înseamnă că textul câștigător va avea premiera la 28 de zile după ce laureatul a fost anunțat oficial!!! Așa ceva nu s-a mai văzut prin lumea teatrului autohton, unde se bifează concursuri după concursuri, dar premianții nu sunt onorați de directorii de teatru și de regizori, cum ar fi logic! În România de astăzi, însă, nu tot ce este logic este și realitate! Dimpotrivă, ilogicul este cartea de vizită a multora, inclusiv în lumea teatrală…

…Chiar dacă va avea premiera într-un timp record- absolut, „Tranka-Fleanka” nu va fi o fușereală! Cei care pregătesc acest spectacol vor să ofere o premieră de zile mari. Fapt pentru care, cu pasiune și profesionalism, fac câte două repetiții pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica, regizorul Vili Perveli Nikolov, scenograful Doru Zanfir, împreună cu actorii Violeta Teașcă și Vasile Toma meritând de pe acum prețuire și aplauze…

***

…Despre prima ediție a Concursului „Dramaturgie în doi” încă se discută, dincolo de premiera care bate la ușă. Mai mulți cititori ai acestui blog au solicitat notele tuturor concurenților. O voi face, precizând încă o dată că punctajul l-a dat Juriul format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov și dramaturgul cu numele meu! Deci, 37 de piese jurizate și următorul clasament final…

  • Locul I: „Tranka-Fleanka” de Ion Bogdan Martin, din București, cu 26,5 puncte (două note de 9 și un 8,5).
  • Locul II: „Eu sunt din România” de Carmen Dominte, din Capitală, 24 de puncte (6,5, 8,5, 9).
  • Locul III, cu punctajul 22 de puncte: „Visul mereu tânăr” de Mirel Buzdugan (Comănești), care a primit de două ori nota 7, și o dată 8; „Karstandt Blues” de Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), cu notele 6, 7, 9; „A 3-a bilă” Doru Moțoc (Rm. Vâlcea), cu două note de 6,5 și un 9!
  • Pe poziția a IV-a, cu un total de 21,5 puncte: „Repetiție cu dublură” de Petru Ionescu (București), punctat cu 6,5, 7 și 8; „Ediție specială” de Valeriu Butulescu (Petroșani), notat cu 6, 7, 8,5; „Frații fără nume” de Bogdan Mihai Asaftei, din Capitală, care a primit notele 6, 7, 8,5. Consider că fiecare dintre acești trei autori putea fi pe podium, ei fiind marii învinși ai Concursului, la 0,5 puncte de medalii!

***

…Celelalte 29 de piese jurizate vor fi prezentate doar prin titlul lor, orașul din care au fost trimise și punctajul detaliat, întrucât n-am cerut autorilor consimțământul de a le publica numele. Deci…

  • Poziția a V-a, cu 21 de puncte: „Picnic nocturn pe o gramatică veche”, text prmit din Bacău (note 6, 7, 8); „În căutarea domnului Alistar”, din Galați (de trei ori nota 7!); „Week-end cu tata”, din Giurgiu (de trei ori 7!).
  • Poziția a VI-a, cu 20,5 puncte: „Nu răstigniți iubirea”, din Slobozia (note: 6, 7, 7,5); „Vina domnului Blum”, din comuna ieșeană Lețcani (de două ori 6,5, o dată 7,5).
  • Poziția a VII-a, cu 20 de puncte: „Fereastra din tavan”, din Bistrița (Note: 5, 7, 8); „Ca un crin răsari din Infern”, din Tulcea (de două ori 6, un 8); „Mai privește o dată stelele”, însoțită numai de nume și numărul de telefon (6 și două note de 7); „Miraculoasa transformare a unei babe rurale”, din Capitală (de două ori 6, o dată 8).
  • Poziția a VIII-a, cu 19,5 puncte: „112. Vintage family”, din București (6, 6,5, 7).
  • Poziția a IX-a, cu 19 puncte: „Civilizația umană va fi distrusă de la Paris”, din Tulcea (5, 6, 8); „Cealaltă față a bărbatului haios”, din Galați (5, 6, 8); „Noi doi pe o tarabă”, din Fontainbleau, Franța (un 5 și de două ori nota 7); „Pivnița”, din Geneva, Elveția (o dată 5, de două ori 7); „Radical din a 5-a poruncă”, din Brașov (două note de 6, un 7).
  • Poziția a X-a, cu 18,5 puncte: „Visul”, din București (5, 6,5, 7); „O noapte pe acoperiș”, dun Bacău (două note de 6, una 6,5); „Ruleta lui T”, din Cluj-Napoca (5, 6, 7,5); „Nasul”, din Găești (de două ori 6, o dată 6,5).
  • Poziția a XI-a, cu 18 puncte: „Înțelepciunea lui Oedip”, din Tulcea (5,6,7).
  • Poziția a XII-a, cu 17 puncte: „Toate femeile sunt deștepte”, din Tulcea (5, 6, 6); „Oglinda”, din Capitală (5, 6, 6); „Testament”, din București (4, 6, 7); „Dragoste în contrasens”, din Capitală (5, 6, 6).
  • Poziția a XIII-a, cu 16,5 puncte: „Liber să iubesc în gura mare”, text depus direct la teatru, doar cu numărul de telefon al autorului (note: 5, 5, 6,5).
  • Poziția a XIV-a, cu 16 puncte: „Control”, trimis la Teatrul Valah doar cu numărul de telefon (4, 5, 7).
  • Poziția a XV-a, cu 15 puncte: „O întâmplare”, din Medgidia (4, 5, 6) și „Tenebre”, din Târgoviște (de trei ori 5).
  • Ultima poziție, cu… 1 (un) punct: cuvinte șchioape, adunate la întâmplare, pe șase pagini, fără titlu!?!

***

…Acesta este clasamentul final, pe care l-au solicitat, justificat, mai mulți cititori ai blogului, unii, cu siguranță, participanți la Concursul „Dramaturgie în doi”. Dincolo de relativismul oricărei jurizări, un lucru este fără tăgadă: a fost un Concurs corect 100%!

…Dincolo de puncte, acest top final invită la multe meditații, de la aria geografică, la titlurile celor 37 de piese. Un semn cert, aș spune, că românul nu s-a născut doar poet, ci și dramaturg. Suntem, doar, urmașii lui Caragiale și Eugen Ionescu… Rămâne ca dintre piesele amintite, câteva să se joace! Chiar merită!… Să fie montate cât mai curând, nu cum s-a întâmplat, toamna aceasta, la Naționalul bucureștean, cu o piesă a regretatului Iosif Naghiu, care câștigase Premiul UNITER în…1993!

***

…”Recordul” de la Giurgiu (piesa câștigătoare montată în 28 de zile!) nu înseamnă doar o mănușă aruncată directorilor de teatru și regizorilor din România, cam indiferenți cu dramaturgia autohtonă. Mi se pare un gest de normalitate pentru cei care respectă Cultura română!

Bășcălia premiilor

…Este vremea premiilor de toate genurile. Într-o țară cufundată-n haos (și este vorba despre România, of course!), unii se joacă de-a premiile. Alții (este drept, mai puțini!) chiar le iau în serios… Fie că este vorba despre artiști, gazetari, scriitori, ba și magnați, politicieni-bla-bla-bla…

…Serios vorbind, Premiile nu prea mai au valoare, astăzi. Nici „Nobelul” nu prea mai este luat în serios. A ajuns o „făcătură” politică, de pe urma căreia plouă cu miliarde de țechini. Cum a ajuns și desemnarea organizatorilor de Campionate Mondiale, Olimpiade… Iată, săptămâna aceasta, Rusia a obținut organizarea Mondialului de fotbal din 2018, iar Qatarul pe cel din 2022. Telenovelă contemporană, marca Blatter-bla-bla-bla…

…Cum se apropie finalul de an, cum se înmulțesc premiile. Nu prea interesează dacă respectivele onoruri se acordă pe baza criteriului valoric. Dimpotrivă.

…După ce am finalizat Concursul „Dramaturgie în doi”, la Teatrul din Giurgiu, cei mai mulți m-au întrebat nu ce valoare au cele 5 texte laureate, ci dacă „a fost un concurs corect?!”… Evident, întrebarea m-a deranjat (căci a fost un Concurs corect 100%!), însă i-am găsit și circumstanțe atenuante. Nu de alta, dar…

…Uniunea Scriitorilor n-a acordat premiile sale din ultimul an pentru…dramaturgie și literatură pentru copii! Cum cărțile nominalizate purtau girul unui juriu competent, s-a găsit o explicație puerilă: chipurile, n-au fost bani! Bine că au existat pentru celelalte genuri, mai dragi președintelui Uniunii!…

…Asociația Scriitorilor din București a acordat, toamna aceasta, un premiu unei doamne pentru că, țineți-vă bine, „nu l-a mai câștigat până acum, iar alții îl obținuseră în anii trecuți”! E ca și cum campionii nu mai au voie să se înscrie la Olimpiade, Campionate Mondiale, naționale etc! Și, uite așa, îmi vine să cânt : „Noi suntem români”…

…Acum doi ani, pe un pat de spital, aflam că, la o gală a premiilor din presa sportivă, mi s-a refuzat Premiul pentru carte, la care m-am prezentat cu volumul „Premiul Nobel pentru Fotbal” (care, culmea, a fost nominalizat!). Motivul: „Cartea a fost considerată o carte de dramaturgie”!?! (Am citat cuvânt cu cuvânt anunțul memorat pe SMS). Atâta au priceput, chipurile, unii: că dramaturgia nu-i gen literar! Ha, ha…

…La Concursul de debut „Dramaturgie în doi” am primit 37 de piese. Mi-a trebuit mai bine de o lună să le citesc pe toate, câteva luându-le și într-o deplasare în Albania. Le-am lecturat cu atenție, cu pixul alături. De aceea mă întreb, nu fără surprindere: cum pot fi citite în două-trei săptâmâni câte 50-80 de texte câte se primesc la Concursuri de tradiție, de oamenii din juriu care mai au și alte obligații?!

…Și, uite așa, mă întreb și eu, acum: câte Premii sunt acordate pe criteriul valoric?! Aștept răspunsurile sincere…

Cinci zile fără televizor. Doar cu teatru!

…Timp de cinci zile, de luni până vineri, la Giurgiu a fost primăvară adevărată, și la propriu și la figurat. Festivalul teatrelor din orașe dunărene a fost realmente o Sărbătoare. În noaptea spre sâmbătă, când a XIII-a ediție intrase în istorie, ploaia s-a aruncat peste orașul de la Dunăre. Plângea cerul, Cetatea devenise brusc tristă, după zile de fericire…

…Timp de cinci zile nu m-am uitat la televizor. N-am avut nici timp și nici interes (excepție, câteva frânturi din meciul Naționalei, în acel 1-1 din amicalul cu modesta trupă italiană). Festivalul mi-a ocupat timpul, sufletul, lacrima, Viața. Dar a meritat…

…N-aș fi crezut vreodată, din exterior, cât de greu se organizează un Festival de teatru în România. Dumnezeu m-a ajutat, însă, dându-mi forță, fizică și morală, noroc. Șansă și cu cei care au mai rămas în teatru, de la tehnic, administrativ și financiar, oameni cu salarii de mizerie, dar cu suflet de aur. Legile strâmbe din țara asta nu-mi oferă nicio portiță să răsplătesc financiar truda lor, sacrificiile, abnegația dinaintea și din timpul Festivalului. Lor, tuturor, și ziariștilor, din Giurgiu și din București, le mulțumesc pentru sprijinul fără de care Festivalul acesta n-ar fi avut atâta soare…

***

…Bucuriile Festivalului?

…Existența lui. Continuarea lui. A XIII-a ediție înseamnă Tradiție. Este un scut împotriva indiferenței, a negativiștilor…

…Prezența la deschiderea Festivalului atât a președintelui Consiliului Județean (care finanțează Teatrul Valah), domnul Dumitru Beianu, cât și a primarului Lucian Iliescu. Prezența dânșilor a contribuit moral la un start reușit, dar a adus și speranța sprijinului din viitor pentru Thalia giurgiuveană…

…”Uvertura” și gongul final. Adică, recitalurile de gală ale Maeștrilor Mircea Albulescu și Dorel Vișan. Veritabile seri de Artă autentică. Momente rare din Arhiva sentimentală a celor două Legende din cultura noastră contemporană. Nu găsesc nici acum cuvinte să le mulțumesc că au acceptat invitația mea de a veni la Giurgiu …

…Inaugurarea Cafenelei Artiștilor, poate un fel de Cetatea Soarelui pentru Giurgiu. Oricum, locul care l-a făcut pe regizorul Florin Antoniu să-mi ofere cel mai frumos compliment, afirmând: „Simt, acum, că am o apertenență”…

…”Cafeneaua Artiștilor”, unul dintre gândurile cu care am venit la Giurgiu, s-a realizat în ultimele…cinci zile, în fosta sală de ședințe, expoziții etc. „Albinele” Teatrului Valah și generozitatea unui om (Pompi Boboc) din fotbalul meu atât de drag au contribuit să se nască „minunea”, cum au zis câțiva…

***

…O altă bucurie- Concursul „Dramaturgie în doi”, ediția de debut. 37 de piese înscrise în competiție înseamnă ceva, mai ales că textele cu două personaje se scriu mai greu (sper că se pot monta mai ușor în criza în care se zbat teatrele noastre!). 37 de piese din 16 orașe și un sat din România, din Elveția, Franța și Germania. Românul nu-i doar poet, are și vână de dramaturg. Caragiale și Eugen Ionescu ne sunt stelele de la care ne luăm energia…

…Marele Premiu l-a câștigat Ion Bogdan Martin, debutant în dramaturgie, cu piesa „Tranka-Fleanka”, din care s-a și prezentat un mic spectacol-lectură cu primele trei scene, premiera urmând să aibe loc pe 16 decembrie. Acest an!… Medalia de argint a revenit lui Carmen Dominte, pentru piesa „Eu sunt din România”… Dar „Omul Galei laureaților” a fost Mirel Buzdugan, elevul de 18 ani din Comănești, unul dintre cei trei prezenți pe treapta de bronz a Concursului, alături de consacrații Doru Moțoc și Ana-Maria Bamberger, din Hamburg. Laureata din Germania nu a putut participa la festivitatea din Cafeneaua Artiștilor, însă a trimis un emoționant mesaj, prin care a dedicat Premiul său memoriei lui Ștefan Iordache, cel care o stârnise să scrie pentru el o piesă în două personaje. Textul început avea să fie oprit de moartea neașteptată a „Celui mai iubit dintre pământeni”, însă a renăscut cu acest Concurs de la Giurgiu!..

***

…De ținută, și cele două Colocvii din timpul Festivalului. Unul cu tema „Starea actuală a dramaturgiei românești”, altul despre „Rolul unui festival în viața teatrului, a unui oraș”, ambele ținute în Cafeneaua Artiștilor. Prezență de ținută: dramaturgii Lucia Verona, Carmen Dominte, Dinu Grigorescu, Ioan Drăgoi, Ștefan Mitroi, regizorii Mircea Marin, Matei Varodi, Florin Antoniu, Emil Gaju (Chișinău), Villi Perveli Nikolov (Vidin), literatul și regizorul Gelu Negrea, actorii Ioan Chelaru, Livius Rus, Vasile Toma. Discuții de esență. Concluzia este una singură: dramaturgia autohtonă, atât de marginalizată, azi, Există. Ea trebuie susținută! Inclusiv prin Festivaluri. „Momentul Giurgiu” trebuie continuat!…

***

…Mare bucurie a produs prezența teatrelor din Viena, Brăila și Galați, cu câte un spectacol, plus cele patru premiere ale teatrului gazdă, Valahul giurgiuvean…

…Absolut tulburător gestul prietenului, de un sfert de veac, Geirun Țino, directorul Teatrului Pygmalion din Viena, care a avut spectacol, la sediu, marți 16 noiembrie. A doua zi, în zori, a încărcat două autoturisme cu cei trei actori și regizorul spectacolului „Domnișoara Iulia”, plus decorul, iar după 17 ore de condus era la Giurgiu, în miez de noapte. Joi, de dimineață, a mers la sală, a început montarea decorului, a răspuns invitației la Consiliul Județean (împreună cu trupa Teatrului „Fani Tardini” din Galați, care îi reprezentase în Festival un excelent spectacol cu „Lecția” ionesciană), ca seara să prezinte la înalte cote artistice cunoscuta piesă a lui Strindberg. A doua zi, vineri 19 noiembrie, a fost ziua de naștere a lui Geo Țino („La mulți ani” și acum!). Avea să o petreacă pe drum, în mașină, împreună cu trupa lui admirabilă, căci îi aștepta, la Viena, spectacolul de sâmbătă seara. Noroc că, aflând despre eveniment de la Vlad Vasiliu, directorul teatrului gălățean, am ciocnit în avans o cupă de șampanie, iar Geo Țino a suflat tulburat în lumânările tortului pe care i l-am pregătit. Și i-am cântat cu sufletul larg, toți cei din teatrul giurgiuvean și invitați, „Mulți ani trăiască”! Trăiască prietenii adevărați ai Teatrului!…

***

…O mare bucurie a reprezentat-o și publicul giurgiuvean. Nu doar că sălile au fost pline. La două dintre spectacole, minunate, însă grele, la „Lecția” lui Eugen Ionescu, prezentată de trupa gălățeană, și „Domnișoara Strindberg”, de August Strindberg, cu subtitrare în limba română, s-a purtat ca un public realmente de elită! Semn că teatrul de calitate este prețuit și la Giurgiu, în pofida nihiliștilor… Trebuie să-i oferim cât mai multe asemenea spectacole de top!…

…Au existat și două nefericite excepții. La comedia „Sosesc deseară”, prezentată de teatrul brăilean, câțiva gălăgioși au deranjat lumea bună. Poate de vină au fost și doi-trei actori care nu și-au dat seama că nu-s auziți cum trebuie. Iar dacă în trei-patru minute spectatorii nu prea înțeleg ce se spune pe scenă, unii devin gălăgioși.

…Excepția care m-a umplut de mâhnire a fost asistența numerică sub așteptări la recitalul absolut superb al lui Dorel Vișan. O seară de gală care a înnobilat Festivalul, iar pe cei prezenți i-a îmbogățit, și sufletește și rațional. Incursiunile sublime în versurile eminesciene, în…teatrul lui Eminescu, atât de contemporan, paralela incredibilă dintre trecut și zilele actuale, ineditele momente din teatru și din filmări trăite de titanul Dorel Vișan, filozofia de viață oferită transfigurat au oferit un neuitat Regal artistic.

…Din nefericire, la ora 18.30 fix, când urma să înceapă recitalul extraordinar, în Sala Mare, de 430 de locuri, numai 59 erau ocupate! Am mai așteptat 8 minute, însă s-au adunat doar 112 spectatori. Sigur, puțini, dar buni, cei fericiți că pot sorbi din izvorul magic al unei Legende. Care mărturisea, la un moment dat, cum a schimbat de la sine finalul din filmul „Magnatul”, cu o vorbă rară, auzită la o măicuță: „Nu-mi pare rău că mor. Îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc”. Sublim!…

***

…Simțindu-mi mâhnirea profundă după ultima cortină, unii au încercat să-mi explice prezența a numai 112 spectatori prin sintagma „acesta este publicul giurgiuvean”! Refuz un asemenea argument… Alții au motivat prin organizarea defectuoasă a evenimentului. Ceea ce ar putea fi o explicație… Câțiva au insinuat că, deranjați de marele succes al Festivalului, doi-trei ar fi încercat să-mi pună piedici pe la spate, măcar pe ultimii metri. Nu pot să cred una ca asta!… Căci nu a fost succesul meu, ci al Teatrului Valah (încă mai sper să se numească Tudor Vianu, idee ce li s-a părut excelentă și lui Mircea Albulescu și Dorel Vișan, poate aude cine se face surd!), un triumf artistic al orașului Giurgiu! Al tuturor celor care prețuiesc Frumosul. Acest lucru l-au semnalat absolut toți cei prezenți, giurgiuveni și invitați, actori, regizori, dramaturgi, ziariști, impresari din București, Brăila, Galați, Bacău, Pitești, Slatina, Rm. Vâlcea, Chișinău, Vidin, Viena…

…Marea mea mâhnire o reprezintă absența celor pe care i-am invitat, intelectuali de elită, inclusiv a unor actori. Ca și a regizorului și scenografului, dintre invitați, care, în ultima seară, au preferat Cafeneaua în timpul Recitalului!?!

***

…Dincolo de toate, lumini și umbre, Festivalul de la Giurgiu s-a vrut și a fost o Sărbătoare pentru toți cei care iubesc și respectă Teatrul!…