Etichetă: Brăila

…Timp de cinci zile, de luni până vineri, la Giurgiu a fost primăvară adevărată, și la propriu și la figurat. Festivalul teatrelor din orașe dunărene a fost realmente o Sărbătoare. În noaptea spre sâmbătă, când a XIII-a ediție intrase în istorie, ploaia s-a aruncat peste orașul de la Dunăre. Plângea cerul, Cetatea devenise brusc tristă, după zile de fericire…

…Timp de cinci zile nu m-am uitat la televizor. N-am avut nici timp și nici interes (excepție, câteva frânturi din meciul Naționalei, în acel 1-1 din amicalul cu modesta trupă italiană). Festivalul mi-a ocupat timpul, sufletul, lacrima, Viața. Dar a meritat…

…N-aș fi crezut vreodată, din exterior, cât de greu se organizează un Festival de teatru în România. Dumnezeu m-a ajutat, însă, dându-mi forță, fizică și morală, noroc. Șansă și cu cei care au mai rămas în teatru, de la tehnic, administrativ și financiar, oameni cu salarii de mizerie, dar cu suflet de aur. Legile strâmbe din țara asta nu-mi oferă nicio portiță să răsplătesc financiar truda lor, sacrificiile, abnegația dinaintea și din timpul Festivalului. Lor, tuturor, și ziariștilor, din Giurgiu și din București, le mulțumesc pentru sprijinul fără de care Festivalul acesta n-ar fi avut atâta soare…

***

…Bucuriile Festivalului?

…Existența lui. Continuarea lui. A XIII-a ediție înseamnă Tradiție. Este un scut împotriva indiferenței, a negativiștilor…

…Prezența la deschiderea Festivalului atât a președintelui Consiliului Județean (care finanțează Teatrul Valah), domnul Dumitru Beianu, cât și a primarului Lucian Iliescu. Prezența dânșilor a contribuit moral la un start reușit, dar a adus și speranța sprijinului din viitor pentru Thalia giurgiuveană…

…”Uvertura” și gongul final. Adică, recitalurile de gală ale Maeștrilor Mircea Albulescu și Dorel Vișan. Veritabile seri de Artă autentică. Momente rare din Arhiva sentimentală a celor două Legende din cultura noastră contemporană. Nu găsesc nici acum cuvinte să le mulțumesc că au acceptat invitația mea de a veni la Giurgiu …

…Inaugurarea Cafenelei Artiștilor, poate un fel de Cetatea Soarelui pentru Giurgiu. Oricum, locul care l-a făcut pe regizorul Florin Antoniu să-mi ofere cel mai frumos compliment, afirmând: „Simt, acum, că am o apertenență”…

…”Cafeneaua Artiștilor”, unul dintre gândurile cu care am venit la Giurgiu, s-a realizat în ultimele…cinci zile, în fosta sală de ședințe, expoziții etc. „Albinele” Teatrului Valah și generozitatea unui om (Pompi Boboc) din fotbalul meu atât de drag au contribuit să se nască „minunea”, cum au zis câțiva…

***

…O altă bucurie- Concursul „Dramaturgie în doi”, ediția de debut. 37 de piese înscrise în competiție înseamnă ceva, mai ales că textele cu două personaje se scriu mai greu (sper că se pot monta mai ușor în criza în care se zbat teatrele noastre!). 37 de piese din 16 orașe și un sat din România, din Elveția, Franța și Germania. Românul nu-i doar poet, are și vână de dramaturg. Caragiale și Eugen Ionescu ne sunt stelele de la care ne luăm energia…

…Marele Premiu l-a câștigat Ion Bogdan Martin, debutant în dramaturgie, cu piesa „Tranka-Fleanka”, din care s-a și prezentat un mic spectacol-lectură cu primele trei scene, premiera urmând să aibe loc pe 16 decembrie. Acest an!… Medalia de argint a revenit lui Carmen Dominte, pentru piesa „Eu sunt din România”… Dar „Omul Galei laureaților” a fost Mirel Buzdugan, elevul de 18 ani din Comănești, unul dintre cei trei prezenți pe treapta de bronz a Concursului, alături de consacrații Doru Moțoc și Ana-Maria Bamberger, din Hamburg. Laureata din Germania nu a putut participa la festivitatea din Cafeneaua Artiștilor, însă a trimis un emoționant mesaj, prin care a dedicat Premiul său memoriei lui Ștefan Iordache, cel care o stârnise să scrie pentru el o piesă în două personaje. Textul început avea să fie oprit de moartea neașteptată a „Celui mai iubit dintre pământeni”, însă a renăscut cu acest Concurs de la Giurgiu!..

***

…De ținută, și cele două Colocvii din timpul Festivalului. Unul cu tema „Starea actuală a dramaturgiei românești”, altul despre „Rolul unui festival în viața teatrului, a unui oraș”, ambele ținute în Cafeneaua Artiștilor. Prezență de ținută: dramaturgii Lucia Verona, Carmen Dominte, Dinu Grigorescu, Ioan Drăgoi, Ștefan Mitroi, regizorii Mircea Marin, Matei Varodi, Florin Antoniu, Emil Gaju (Chișinău), Villi Perveli Nikolov (Vidin), literatul și regizorul Gelu Negrea, actorii Ioan Chelaru, Livius Rus, Vasile Toma. Discuții de esență. Concluzia este una singură: dramaturgia autohtonă, atât de marginalizată, azi, Există. Ea trebuie susținută! Inclusiv prin Festivaluri. „Momentul Giurgiu” trebuie continuat!…

***

…Mare bucurie a produs prezența teatrelor din Viena, Brăila și Galați, cu câte un spectacol, plus cele patru premiere ale teatrului gazdă, Valahul giurgiuvean…

…Absolut tulburător gestul prietenului, de un sfert de veac, Geirun Țino, directorul Teatrului Pygmalion din Viena, care a avut spectacol, la sediu, marți 16 noiembrie. A doua zi, în zori, a încărcat două autoturisme cu cei trei actori și regizorul spectacolului „Domnișoara Iulia”, plus decorul, iar după 17 ore de condus era la Giurgiu, în miez de noapte. Joi, de dimineață, a mers la sală, a început montarea decorului, a răspuns invitației la Consiliul Județean (împreună cu trupa Teatrului „Fani Tardini” din Galați, care îi reprezentase în Festival un excelent spectacol cu „Lecția” ionesciană), ca seara să prezinte la înalte cote artistice cunoscuta piesă a lui Strindberg. A doua zi, vineri 19 noiembrie, a fost ziua de naștere a lui Geo Țino („La mulți ani” și acum!). Avea să o petreacă pe drum, în mașină, împreună cu trupa lui admirabilă, căci îi aștepta, la Viena, spectacolul de sâmbătă seara. Noroc că, aflând despre eveniment de la Vlad Vasiliu, directorul teatrului gălățean, am ciocnit în avans o cupă de șampanie, iar Geo Țino a suflat tulburat în lumânările tortului pe care i l-am pregătit. Și i-am cântat cu sufletul larg, toți cei din teatrul giurgiuvean și invitați, „Mulți ani trăiască”! Trăiască prietenii adevărați ai Teatrului!…

***

…O mare bucurie a reprezentat-o și publicul giurgiuvean. Nu doar că sălile au fost pline. La două dintre spectacole, minunate, însă grele, la „Lecția” lui Eugen Ionescu, prezentată de trupa gălățeană, și „Domnișoara Strindberg”, de August Strindberg, cu subtitrare în limba română, s-a purtat ca un public realmente de elită! Semn că teatrul de calitate este prețuit și la Giurgiu, în pofida nihiliștilor… Trebuie să-i oferim cât mai multe asemenea spectacole de top!…

…Au existat și două nefericite excepții. La comedia „Sosesc deseară”, prezentată de teatrul brăilean, câțiva gălăgioși au deranjat lumea bună. Poate de vină au fost și doi-trei actori care nu și-au dat seama că nu-s auziți cum trebuie. Iar dacă în trei-patru minute spectatorii nu prea înțeleg ce se spune pe scenă, unii devin gălăgioși.

…Excepția care m-a umplut de mâhnire a fost asistența numerică sub așteptări la recitalul absolut superb al lui Dorel Vișan. O seară de gală care a înnobilat Festivalul, iar pe cei prezenți i-a îmbogățit, și sufletește și rațional. Incursiunile sublime în versurile eminesciene, în…teatrul lui Eminescu, atât de contemporan, paralela incredibilă dintre trecut și zilele actuale, ineditele momente din teatru și din filmări trăite de titanul Dorel Vișan, filozofia de viață oferită transfigurat au oferit un neuitat Regal artistic.

…Din nefericire, la ora 18.30 fix, când urma să înceapă recitalul extraordinar, în Sala Mare, de 430 de locuri, numai 59 erau ocupate! Am mai așteptat 8 minute, însă s-au adunat doar 112 spectatori. Sigur, puțini, dar buni, cei fericiți că pot sorbi din izvorul magic al unei Legende. Care mărturisea, la un moment dat, cum a schimbat de la sine finalul din filmul „Magnatul”, cu o vorbă rară, auzită la o măicuță: „Nu-mi pare rău că mor. Îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc”. Sublim!…

***

…Simțindu-mi mâhnirea profundă după ultima cortină, unii au încercat să-mi explice prezența a numai 112 spectatori prin sintagma „acesta este publicul giurgiuvean”! Refuz un asemenea argument… Alții au motivat prin organizarea defectuoasă a evenimentului. Ceea ce ar putea fi o explicație… Câțiva au insinuat că, deranjați de marele succes al Festivalului, doi-trei ar fi încercat să-mi pună piedici pe la spate, măcar pe ultimii metri. Nu pot să cred una ca asta!… Căci nu a fost succesul meu, ci al Teatrului Valah (încă mai sper să se numească Tudor Vianu, idee ce li s-a părut excelentă și lui Mircea Albulescu și Dorel Vișan, poate aude cine se face surd!), un triumf artistic al orașului Giurgiu! Al tuturor celor care prețuiesc Frumosul. Acest lucru l-au semnalat absolut toți cei prezenți, giurgiuveni și invitați, actori, regizori, dramaturgi, ziariști, impresari din București, Brăila, Galați, Bacău, Pitești, Slatina, Rm. Vâlcea, Chișinău, Vidin, Viena…

…Marea mea mâhnire o reprezintă absența celor pe care i-am invitat, intelectuali de elită, inclusiv a unor actori. Ca și a regizorului și scenografului, dintre invitați, care, în ultima seară, au preferat Cafeneaua în timpul Recitalului!?!

***

…Dincolo de toate, lumini și umbre, Festivalul de la Giurgiu s-a vrut și a fost o Sărbătoare pentru toți cei care iubesc și respectă Teatrul!…