Arhivă

Post Tăguit cu ‘Radu Beligan’

GIURGIU, mon Amour, îți mulțumesc că sunt CETĂȚEANUL TĂU DE ONOARE!

mai 28, 2015 1 comentariu

…Eveniment select pentru mine, de suflet, în această dimineață, la Primăria Municipiului Giurgiu! Primarul Nicolae Barbu m-a înnobilat cu un Titlu de mare reverberație sentimentală: Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu!. Un fel de Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, cum nobil s-au numit distincțiile, luni noapte, la Gala UNITER. Întreaga mea activitate la Giurgiu a însemnat aproape cinci ani (mai exact 4 ani, 11 luni), dar, mai mult, dincolo de calendarul strict, a însemnat un unic Anotimp fără timp, o permanentă Primăvară. Cu roade frumoase (4 Premii; participarea la 14 Festivaluri din 5 țări; 3 Diplome de Excelență, dintre care una din partea Institutului European de Cultură; 37 de piese românești montate; trei ediții ale ineditului Proiect Dunărean Giurgiu-Ruse etc.), dar și cu unele umbre.

…Nu am timp, acum, să detaliez subiectul. Nici nu ar mai trebui, cred. Au vorbit la superlativ despre mine domnul Primar Nicolae Barbu, fostul fotbalist, azi politician incomod Ionel Dinu (puțin exagerat!), în timp ce confratele și amicul, reputatul Ovidiu Ioanițoaia-și el Cetățean de Onoare al Orașului în care a copilărit- a venit special de la București, cu noaptea-n cap, să-mi facă un Laudatio de excepție. Am selectat câteva dintre cuvintele rare ale lui Ovidiu Ioanițoaia…

…”M-am bucurat foarte mult când, în urmă cu cinci ani, am aflat că Mircea M. Ionescu urmează să preia manageriatul Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu. Este un om care are în spate o bibliotecă şi o bibliografie ample, iar viaţa însăşi a lui Mircea M. Ionescu este un roman. Ce a făcut Mircea M. Ionescu pentru teatrul giurgiuvean este foarte mult. Este un om remarcabil care face cinste acestui oraş prin personalitatea sa şi prin tot ceea ce întreprinde”. Mulțumesc mult, Ovidiu!

…Sunt lacrimă de fericire, cu brațele pline de flori, cu o mulțumire rară pentru cei cinci ani de teatru la Giurgiu. Nu doar că m-am simțit de la bun început, dar, de azi, sunt și cu acte unul dintre Fiii de suflet ai Cetății de la Dunăre, orașul devenit în ultimii cinci ani „Cetatea Dramaturgiei Românești”, fenomen UNIC în România!

… Zi de Arhivă sentimentală, astăzi, pentru mine, la Giurgiu, unde am scris întâia cronică pentru celebra revistă „Fotbal”, în ’67, la un meci de „C”, Dunărea-IMU Medgidia, 1-0, prin golul lui Gore Cristache, imediat după pauză!

…Acest Premiu de excelență, Titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu, are mai mulți autori, fără de al căror sprijin nu aș fi reușit atâtea, în teatrul din briza Dunării. Le-am mulțumit, fugar, în speech-ul meu atâtor oameni generoși care m-au ajutat: Lucian Iliescu, Dumitru Beianu, Intelectualii Cetății (scriitori, pictori, muzicieni, istorici etc), oamenii de fotbal Narcis Coman, Pompiliu Boboc, Sandu Pantazi, istoricul Viorel Rădulescu, Presa frenetică din Giurgiu, harnicii mei colegi din Teatrul „Tudor Vianu”, noi, toți, salahori ai Frumosului, și câți alții, fără de culori politice pentru mine, pe care i-am omis, dimineață, din prea multă emoție (Lavinia Crișu, Florentina Stănculescu, Ionel Muscalu, Ion Gaghii, Dan Mucenic, Răzvan Cuc, Florian Dinu, Petre Roșu, Alexandru Vladu, Virgil Pețanca, Liviu Roșca, Remus Găină, George Pălălău, soții Bianca și Costi Răduca de la Tipografia RBC etc.,etc).

…Un capitol aparte, Actorii, prietenii mei! Fără de ei, ideile rămâneau între foi. Având teatru de proiecte, la Giurgiu, m-am bucurat de  o mare șansă: am putut aduce în briza Dunării monștrii sacri ai teatrului românesc, care au înnobilat cu harul lor scena Teatrului „Tudor Vianu”. Amintesc doar câțiva titani, nume grele și tinere talente. Radu Beligan, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Florin Piersic, Horațiu Mălăele, Dorel Vișan, Ion Haiduc, George Mihăiță, Marius Bodochi, Eugen Cristea, Cristi Iacob, Ioan Isaiu, Alexandru Georgescu, Gelu Nițu, Tudorel Filimon; Adriana Trandafir, Anca Sigartău, Claudia Motea, Magda Catone, Maia Morgenstern, Maria Teslaru, Geni Brenda etc. Tineri de talent: Pavel Bârsan, Alexandru Mike Gheorghiu, Edi Avram, Mihai Rîpan și alții. La care se adaugă și actorii din Giurgiu:  Gabi Munteanu, Geo Antoniu, Giulia Ionescu, Mihaela Olar, Violeta Teașcă, Florin Antoniu (totodată și regizor), Vasile Toma. Ei toți au fost solii Thaliei care au dat viață scenică pieselor românești. Montate de regizori cu experiență și har, cum sunt Catinca Drăgănescu, Ingrid Bonța, Orlin Diakov (Bulgaria), Octavian Greavu (Franța), Radu Ghilaș, Silviu Jicman, Mihai Lungeanu, Sorin Misirianțu, Vlad Stănescu, Dan Tudor, Matei Varodi, Cătălin Vasiliu și regratatul director de scenă bulgaro-român Vili Perveli Nikolov. Mai toți au venit la Giurgiu pe mai nimica toată, din dragoste de meserie și din prietenie! N-am cuvinte de prețuire, minunați trubaduri ai Thalie!

… MULȚUMESC, domnule primar Nicolae Barbu! Mulțumesc, Giurgiu, mon amour!
…Nu întâmplător ești unul din cele trei orașe sădite-n sufletul meu pe Viață, alături de: București, orașul natal, și New York-orașul renașterii mele totale.
…Destin sau paradox (încă unul!) al vieții mele: în timp ce Primăria și atâți oameni de suflet îmi înnobilează Frumoasa aventură teatrală la Giurgiu, cu acest Titlu de Excelență, de la C.J. mi se arată drumul ieșirii din Cetate!?!

…Aș fi vrut să propun, azi-dimineață, după ce am devenit Cetățean de onoare al Giurgiului, ca toți cei investiți cu această onoare să reprezinte un fel de Senat al Primăriei Municipiului Giurgiu și să fie consultați în anumite probleme. Oricum, pentru mine, acest Titlu de glorie înseamnă și o responsabilitate. Semn că, oriunde voi fi, Giurgiu, mon amour, eu mereu te voi iubi! Și ,cu sufletul plin, gândul pur și fapta dezinteresată, lângă tine voi fi!

…Citesc tulburat pe frumoasa plachetă înmânată de primul edil al Giurgiului:
„Consiliul Local al Municipiului Giurgiu.
În semn de recunoaștere a meritelor sale incontestabile pentru îmbunătățirea actului de cultură giurgiuvean,
se acordă titlul de
CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI GIURGIU
domnului Mircea M. Ionescu.

ec. Nicolae Barbu
Primarul Municipiului Giurgiu

Giurgiu, 28 mai 2015″

„SALVAREA” M-A LUAT DIN… FARMACIE!

mai 27, 2014 2 comentarii

…Opt zile m-am chinuit cu o răceală, viroză, bronșită și atâtea alte diagnosticuri date la telefon de cunoscuți, fie farmaciști, medici, fie de unii are mereu le știu pe toate. Toți mi-au interzis să iau antibiotice, cum am făcut mai mereu și am scăpat de necazuri în cel mult șase zile. Acum, cuvântul de ordine a fost “tratament total naturist, menajează organiamul. Și așa îl bombardezi cu tratamentele pentru cancer și inimă”. Vindecarea urma să vină cu Esberitox, Redoxon, Vitamina C, Nurofen pentru răceală și gripă, Grin tuss, pastille de propolis, ceaiuri cât cuprinde stomacul… M-am conformat, trei zile n-am ieșit din casă, m-am… naturizat, am ratat finalul “Galei VedeTeatru” de la Buzău, am schimbat câte patru-cinci tricouri pe noapte, dar nicio îmbunătățire. Dimpotrivă!

…Tusea s-a agravat, noaptea a devenit cumplită, din 20 în 30 de secunde tușeam de răsuna blocul, mă cutremuram și nu dormeam . “Nu se rezolvă peste noapte, e o bronșită urâtă!”, mă linișteau amicii. Într-o noapte, joi spre vineri, în plină criză convulsivă, am simțit că-mi crapă capul, pe stânga și pe dreapta venele zvâcneau gata să dea sânge, umbra unui atac cerebral mi-a luat somnul, telefoane, ia „Nurofen forte”! Două pastile, ca șoc, în prima doză, și o căciuliță pe cap, taman când s-au pornit căldurile peste București…

…Teatrul mi-a furat o Clipă tusea, durerile de cap, sâmbătă după-amiază, nu puteam rata frumoasa, minunata „uvertură” de la Festivalul Comediei Românești-festCO. Toate bune și frumoase, sub fericirea „Serii Radu Beligan”, magnific în „Lecția de violoncel” de Mona Radu și în lunga „piesă” de autografe, după spectacol, pe volumul „Între acte”. Ajuns acasă, a reînceput coșmarul, tuse în rafală, ochii grei, lăcrimând, nasul-ciușmea, iarăși o noapte cârpită, poate două ceasuri de somn.

…Duminica, băiat cuminte, în apartamentul meu de la etajul 8 devenit saună. Afară, lumea dansa pe alei de Primăvară… Luni, cutezător, dar inconștient, plec la drum de zi, până la Giurgiu… Aerul condiționat din microbuzul-navetă m-a prins fără pălăriuța mea talisman-vara. Din nou tuse, ca un potop, să mă termine… L-am sunat pe excelentul medic Nicolescu, din Giurgiu, nu a răspuns, ne-am cunoscut cu decenii în urmă într-un avion ce venea de peste Ocean, dânsul se repatria din Canada, se reîntorcea acasă, în briza Dunării, unde aveam să ajung și eu pentru o premieră. Am devenit, prin ani, prieten cu unul dintre cei care iubesc teatrul, distinsul doctor Nicolescu, solul lui Hipocratte a devenit amicul și, practic, medicul Teatrului „Tudor Vianu”… Anul trecut m-a pus pe picioare în trei zile, cu un antibiotic ales la fix, „Avelox”. M-a sunat din microbuzul ce mă ducea spre București, sfâșiat de tuse, i-am spus de ineficientul, pentru mine, tratament cu naturiste. Mi-a pus multe întrebări despre simptomele stării mele și mi-a recomandat „Acc” (pentru fluidizarea tusei) și „Tinctură de echinaceea”, ca susținător al imunității. „Dacă mâine, pe vremea asta, nu s-a îmbunătățit starea, treceți pe Avelox!”, a încheiat doctorul de suflet, care mereu a pus diagnosticul perfect!. Am luat două doze de Tinctură și pastila de ACC, dar noaptea a fost cumplită, la un moment dat, pe la 3, am avut senzația că leșin de atâta durere dată de tuse. „Trec pe antibiotic!”, am decis. Experimentul cu naturiste nu putea reuși pe un organism salvat numai de antibiotice. Când toată viața alergi suta de metri, nu vii la maraton…

…”Avelox”-ul nu se dă fără rețetă. Rețeta nu o pot lua decât de la medicul de familie. Medicul de familie are, azi, marți, program de după-amiază. Ajung la Policlinică de pe „Drumea Rădulescu”, aproape de ora 15, într-un sfert de oră plec cu rețeta de Avelox și Erdomed, după ce doamna doctor Ionescu m-a controlat atent la plămâni și la inimă. „Totul este OK!”, m-a liniștit dânsa. Mi-a luat și tensiunea, 12,8, excelent!…Până la „Farmacia Dona”, de la Șincai, am făcut vreo cinci minute, târându-mi trupul sleit de boală. M-am ferit de soarele toropitor. În farmacie, aer condiționat. Când mi se pregătea rețeta, am simțit o undă de leșin dând năvală peste mine. Gândul m-a dus la înmormântarea regretatului meu prieten de aur, regizorul și traducătorul de excepție Vili Peveli Nikolov. Eram, în final de iulie trecut, în minunatul lui sat natal Florentin, unde se vorbește și bulgară și română, pe malul Dunării, la 16 kilometri de Vidin. Căldură oboseala drumului, supărare, bocitoarele… Am simțit „unda neagră”, n-am apucat să iau un pliculeț de zahăr, că m-am dus. N-am mai știut nimic de mine. Dacă un bătrân bulgar școlit de viață nu mi-ar vârât cu forța o lingură printre dinții încleștați, azi se pregăteau ai mei de pomana pentru un an…

…Azi, 27 mai, la ora când trebuia să fiu la lansarea Albumului minunatei Margareta Pâslaru, inițiatoarea superbului proiect „Actorii cântă” zămislit de un suflet din scripturi rare, când eram fericit să onorez Invitația fermecătoarei mele colege de liceu și de exil american, m-am prăbușit pe o banchetă din Farmacia Dona și, o clipă n-am știut unde mă aflu. Cineva mi-a adus un pahar cu apă, peste nici patru minute (!!!) a venit „Salvarea”, o chemase farmacista care-mi pregătea rețeta, m-au luat în primire trei băieți tineri, profesioniști de nota 10. I-a speriat tensiunea, 6,4!  Lipotimie… Mi-au cerut permisiunea să mă ducă la Spitalul Universitar de Urgență, au adus un scaun cu rotile, de două ori mi s-a luat tensiunea în Salvare, dar nu depășea 7,3 (!!!), spre neliniștea lor, în 13 minute targa înălțată intra, cu capul înainte în spitalul înțesat de lume. Nu știu de unde mi-a venit un gând negru: mai ies eu de aici? Doamne, mâine, miercuri, spre seară, marele iubitor al scriitorilor, Ioan Cristescu, noul și dinamicul director al Muzeului Literaturii Române, dar și productiv director de editură, mi-a aranjat lansarea, în festCO, a volumului „Monolog în doi cu moartea la ușă”, încununat cu Marele Premiu de Dramaturgie-monodramă, la Gala Star, Bacău, 8 aprilie 2014. Mai ajung eu?!…

…Pus pe un pat cu rotile, cu două balustrade ca la țarcurile pentru pici, am fost repede băgat în circuitul vieții, la „Departamentul Urgențe Majore”, semn că nu-i a glumă… În salonul în care am aterizat, numai bătrâni, în special femei. Medici tineri, amabili, atenți, mai ales urmașele Evei, perfuzia, analize de sânge, electrocardiograma, întrebări diverse, ce tratament urmez pentru cancerul operat prima oară acum 7 ani și două luni (cancer-cuvânt ce le-a făcut ochii mari) și pentru ischemia de care-s suspect, răspund fără exitare, Calumid, Zoladex la trei luni, Aspenter și Betalog, n-am fumat niciodată, nu mai beau tării de șapte ani, de opt zile n-am băut nici paharul cu vin roșu recomandat pentru inimă. Mi se mai ia sânge pentru alt set de întrebări, cercetări. Tensiunea a revenit la 12,8! E foarte bine! Vestea asta mai alungă un pic din amețeala mea dată de lipotimie… În nici o jumătate de oră, au venit primele analize de sânge. Doctorul mă ia tare, „N-ați băut, dar aseară ați tras un chef pe cinste, asta spun analizele!”. Îi arunc o privire tăioasă. Glumiți, domnule doctor! Chiar mă lezează neîncrederea în afirmațiile mele. Credeți ce vreți, dar n-am băut un strop aseară, toată ziua de ieri, și alaltăieri, afară de siropul de tuse și cel de cătină. Nu vă gândiți la toate naturistele care mi-au saturat organismul, oare nu de la ele sunt analizele de sânge cum spuneți că sunt? „S-ar putea!”, replică doctorul, dând din cap. „Am să vă trimit la radiologie, e ceva neclar la plămânul drept!”, conchide. Asta îmi mai trebuia, plămânul…

…Patul meu mobil, cu două balustrade și firul de la perfuzie pins în branula de la mâna mea stângă, este împins cu viteză, într-un veritabil labirint, de un tip vânjos, ca un rugbyst din linia I. Doi îl strigă Cristi, el mă lasă lângă un perete întunecos, în gura Radiologiei. Pe scaune, 12 oameni. Eu, al 13-lea, cifra mea norocoasă. Mai toți se uită la mine. Firesc, sunt singurul din tot parterul înțesat venit la cravată. Nu plecasem de acasă să ajung la spital… Trec 30 de minute și, ciudat, îmi zic, că la vama din Belarus, m-au ținut 7 ore și jumătate, cu cei șapte actori, prieteni bulgari din Silistra… Ca să nu simt timpul cum biciuiește gândurile, deschid Internetul pe mobil. Multe mesaje, din țară și de peste Ocean, pentru materialul „Mircea Diaconu, numele românesc pentru Vaclav Havel?”… Unele mă felicită, două-trei sunt răutăcioase, dimineață citisem ura unei intitulate ziariste, mi-e limpede, dacă Havel ar fi trăit în România, era făcut într-o lună-două, mafiot, pedofil, mincinos, comunist, securist, ba, poate, și terorist! Ne merităm soarta, și politicienii de doi bani pe care îi votăm, ca să-i suportăm nemulțumiți…

…După 35 de minute petrecute în fața Radiologiei, mă strigă o doamnă, nu o văd, e în spatele meu, doar ridic mâna, pseudo-rugbystul de linia I m-a abandonat, s-a contat cu un coleg și a plecat, mă ia un tinerel, în nici două minute termin cu radiografia la plămâni, sunt din nou pe culoar, lângă alte două paturi, cu „cazuri grave”, un moșneag căzut pe stradă, cu capul spart, și cineva acoperit de masca de oxigen, începe lunga așteptare a rezultatului, fac o cruce și mă rog Celui de Sus să nu mă arunce în alt coșmar… O bătrână, care abia mai sprijină zidul, țipă și plânge, „Sunt de la ora 9 dimineața aici, n-am mâncat nimic, cât mai aștept:?!”. Privind-o, îmi dau brusc lacrimile. Tinerelul de la „Livco Security”, cel care mă dusese la Radiologie, îi vorbește calm, cu suflet, „Doamnă, nu vedeți, sunt oameni găsițiți leșinați pe stradă, întubulați, unii sub masca de oxigen! O să vă ia și pe dumneavoastră. Merg să mai vorbesc o dată cu doamna doctor!” zice  și intră la radiologie să o ajute pe băbuță… Ce tânăr minunat!… Bătrâna îl boscorodește, însă, pe cel care vrea să o ajute: „Arde-te-ar focul și pe tine!”… Pentru cine am dat eu o lacrimă…

…Un drum, pe patul cu rotile, cu perfuzia fixată, sacoul alături și cravata răvășită, la picioare cu punga plină de medicamente luată de la „Dona”, până la „Medicală”. Medici tineri, unii rezidenți, amabili, pasionați de meseria lor. Studiază foarte atent fiecare „foaie de parcurs” a pacienților, se consultă, să pună cea mai bună concluzie. Aici, la Medicală, nimeni nu țipă, nimeni nu trădează nervozitate, deși se lucrează cu oameni, unii ciudați, pe bandă rulantă…. Vine și rîndul meu. Ce-i, oare, cu plămânul drept?!… „Plămânii, ambii curați! Inima, OK!”, mă liniștește Simona, o rezidentă de nota 10… Glucoza e mărită, peste sau sub limita normamă, câteva semne de-ale medicilor: PT (sec), INR, PT (%), Fibrinogen. „Nu-i nimic grav!… Urmați tratamentul pentru bronșită, medicamentele date de medicul de familie sunt excelente… Liniște, odihnă, calm, relaxare și multă hidratare!”…

…Doctorul care m-a luat primul în primire vorbește cu un pacient din dreapta mea. Nu-l văd. Aud numai replica bărbatului, când este întrebat dacă fumează. „Fumez că m-am săturat!”… De viață, de țigări?… „M-am săturat de toate, asta a făcut pușcăria din mine!”… Doamne, câte subiecte de roman, de piesă, aici, la Urgență… „Dacă nu vă cedează tusea în două zile sau dacă simțiți ceva ce nu-i în regulă, veniți neapărat aici, nu o mai duceți pe picioare!”. Sper să nu fie cazul… Deși oamenii în alb de la Spitalul Universitar de Urgență sunt absolut minunați. Profesioniști, sufletiști, buni psihologi, nu mă interesează excepțiile… Le mulțumesc cu inima plină de ei, mâine sper să ajung la lansarea volumului meu de teatru, la festCO! „Monolog în doi cu moartea la ușă”!… Te-am mai fentat o dată, Coană Moarte!

J.O. Ziua VI. Aur pentru… Horațiu Mălăele și Cornel Dinu!

august 2, 2012 1 comentariu

…2 august 2012. A VI-a zi a Olimpiadei londoneze. Mă trezesc cu ziua-necată-n stare de dezamăgire. E soare cumplit, însă sufletul nu vrea să zburde, să cânte a fericire. Presentiment, luciditate, simplă trecătoare stare pesimistă?…

…Încep a VI-a zi a Olimpiadei, pentru care mi-am luat concediu, să o urmăresc fascinat cap-coadă, cu un…telefon lui Cornel Dinu. În fiecare an, pe 2 august, îl sun să-i spun “La Mulți Ani!”. Astăzi, a împlinit 64 de veri luminate de zei, la naștere, sub Turnul Chindiei. Cornel e abătut, ros de dezamăgiri și singurătate. A avut un an cumplit, și-a pierdut o jumătate din el, minunata soție, trebuie, însă, să-i mulțumească Bunului Dumnezeu că a suportat operația pe inimă, îl are, doar, pe Corneluș și trebuie să suporte viața asta blestemată! Îi simt singurătatea în glas și îi zic că uneori e mai bine să fi singur cu tine, decât singur în doi, în trei sau cu prieteni falși. Nu-i spun că și eu sunt în depresie, că pentru întâia oară de când am revenit acasă, dornic să fac America mea aici, mă întreb ce caut în matca natală, unde țara e gata să crape de atâta ură, minciună și haos?… Și iau din bibliotecă unul dintre volumele mele de teatru “New York-București, reîntoarcerea niciunde”, să recitesc piesa asta scrisă cu lacrimă, ca să mă vindec de utopii…

…La ceas de aniversare, Cornel Dinu merită un buchet de urări alese. Pentru tot ce înseamnă “Procurorul” în istoria fotbalului românesc, ca jucător, antrenor, conducător, om de presă: 75 de meciuri în Națională, culminând cu Guadalajara ‘70; 454 de jocuri pe prima scenă, unde a marcat 54 de goluri; 6 titluri de campion și două Cupe cu Dinamo; de 3 ori “Cel mai bun fotbalist român al anului” (70, 72, 74); 3 titluri și 3 cupe (și eventul în 2000), ca antrenor, cu Dinamo, reușind și o semifinală de CCE; victorie de senzație, cu 1-0, asupra celebrei Juventus Torino, pe când antrena Galațiul; un an antrenor al Naționalei… Mulți au uitat, probabil, acest palmares de toată lauda, al unui intelectual rar al fotbalului nostru… “La Mulți Ani,!” Cornele, și mulțumiri pentru filozofia de viață adevărată pe care ne-ai oferit-o, inconfundabil, în arenă și în afara ei!…

…La cumpăna zilei, am ajuns în așa-zisa “Piața Timpului”, lângă “Piața Unirii”, la Magazinul Cocor. Acolo, Primăria Capitalei și Teatrul Metropolis au dat viață unei idei minunate: o Rotondă (nu Alee, cum zic mulți!) a Celebrităților. A titanilor din teatrul românesc…

…Astăzi, 2 august 2012, a venit rândul uluitorului Horațiu Mălăele, actor și regizor de geniu, caricaturist și scriitor de elită. George Ivașcu, excelentul direcor-actor de la “Metropolis”, unul dintre susținătorii unui proiect rar pentru România, spune simplu: “Cu steaua lui Horațiu se încheie primul cerc al stelelor!”… Și, automat, îmi propun să revăd stelele din Cercul Monștrilor Sacri: Amza Pellea, Ștefan Iordache, Alexandru Tocilescu (in memoriam); Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu-Matei, Ileana Stana Ionescu, Stela Popescu, Maia Morgenstern, Mariana Mihuț, Radu Beligan, Mircea Albulescu, Florin Piersic-Senior, Marin Moraru, Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Iurie Darie, Sebastian Papaiani. Superbă Galerie de viță nobilă! Cât de bogați suntem cu un asemenea Panteon, ignorat nedrept numai de cei săraci sufletește…

…La încoronarea lui Horațiu Mălăele, multă lume bună. Actorii Florin Zamfirescu, Vladimir Găitan, George Mihăiță, George Alexandru, Alexandru Bindea, regizoarea Alice Barb, primarul Sorin Oprescu, rude, oameni de teatru, scriitori, o armată de ziariști, simpli trecători. Horațiu Mălăele, omul care și când respiră cred că dă viață fiorului comic, ludicului mereu inedit, spune doar câteva cuvinte: “La noi, stelele sunt la pământ, iar țara este în aer!”. Cascadă de aplauze, ca la orice spectacol în care joacă Horațiu, cel născut, acum 60 de veri, pe 1 august, la Tg. Jiu. La Mulți Ani, fabulos creator de Frumos!…

…La plecare, Horațiu îmi oferă ultima lui carte: “Rătăciri”. Un titlu în ton cu vremurile României… Poezii, maxime, proză scurtă. Citesc în metrou capitolul “Decalog” și înțeleg că în noaptea asta mă voi hrăni cu scântei de geniu! Și voi primi flacăra să trec la a șaptea variantă a noii mele piese de teatru “Omul Albastru”…

…În contrast cu “Oda Bucuriei” din Rotonda Stelelor, a șasea noastră zi olimpică a fost un veritabil Marș funebru! Ratăm calificarea în finală și la 4 rame băieți… La 8+1 rame feminin venim sub podium, pe locul 4, eșec care, după insuccesele din zilele anterioare, ne pune în fața unui coșmar: din 1976, de când canotajul feminin a fost înscris în Jocurile Olimpice, este întâia oară când fetele noastre ratează toate medaliile olimpice!?! Cumplită premieră absolută pentru noi, pentru istoria acestui sport…

…Cum nu ajungea acest potop de supărare, constat, uluit, că “sirena” noastră de aur, Camelia Potec, a trecut și ea pe sub ani, căci ratează și la 800 m. finala în bazinul, cândva de aur pentru frumoasa brăileancă… Eșec și la judo, unde, la 100 kg. băieți, Daniela Brata iese din primul tur… Nu-mi puneam mari iluzii în poloiști, după amiază, eșecul cu americanii, dublat de o înfrângere și cu ungurii (15-17) care tot tristețe se cheamă, chiar dacă ai noștrii au marcat ca nimeni atâtea goluri în poarta Budapestei…

… Mai rămânea să spele ziua de plumb gimnastele, la “Individual compus”! Dar, chiar dacă fermecătoarea Sandra Izbașa a reușit un exercițiu la sol, ca un show tras la Hollywood, unde a obținut cea mai mare notă, nu a terminat în clasamentul general decât pe locul 5, din cauza notelor primite la celelalte trei aparate! În timp ce micuța Larisa Iordache a încheiat ziua pe locul 9!… Iar ca un punct final al unei zile negre, în plină noapte,  pugilistul Bogdan Juratoni a încasat-o, în turul II, de la un uzbek!…

…Și, uite așa, zi fără miros de metale nobile pentru noi. Mă încumet, însă, să pun rămășag că superba Sandra Izbașa își va trage voal de aur, la sol, în concursul pe aparate!…

…America rămâne America! După titlul olimpic obținut cu echipa de fete, astăzi s-a cântat Imnul Statelor Unite și pentru gazela Gabrielle Douglas, care, la 16 ani, a cucerit “aurul”! Și a oferit un moment istoric, fiind prima gimnastă de culoare care triumfă la o Olimpiadă!

…Un nou titlu olimpic care confirmă hegemonia Americii, ajunsă la al treilea “aur” consecutiv în concursul “Individual compus”, la Olimpiadă. Un concurs superb, la Londra, pentru rusoaicele Komova și Mustafina (locurile II și III) care, chiar dacă au fost excelente, nu s-au putut ridica la Steaua de aur a lui Douglas!

…“Individualul compus” la fete, un adevărat show de văzut și revăzut, artă autentică, în stare să înnobileze milioane de telespectatori. Cu atât mai puțin am înțeles comentatoarea de la TVR, care a pus (și după concursul pe echipe!), aceeași placă învechită, de babă surdă, cu vedere dereglată, văitându-se că arbitrii au acordat note prea mari americancelor!?! După tableta remarcabilului publicist și poet George Stanca, de ieri, din “Click”, respectiva ar fi trebuit să-și dea demisia de onoare, dacă tot nu o opresc cei în drept. Nu de alta, dar să ne bucurăm liniștiți de Adevărul și Frumosul  Olimpiadei.

Radu Beligan și Florin Piersic, „Oaspeți de Legendă”!

martie 4, 2011 1 comentariu

…În ultimele două săptămâni, de Ziua Îndrăgostiților-varianta occidentală care a îmbolnăvit și România (firește Valetine’s Day!)- și de 1 Martie, Teatrul Valah (ce așteaptă ultima viză să devină Teatrul „Tudor Vianu”!) a oferit giurgiuvenilor două daruri de preț…

…Mai întâi, într-o sală gemând de lume îndrăgostită de Legendă, regalul susținut superb de Maestrul Radu Beligan, cu piesa „Egoistul”, de francezul Jean Anouilh, regizată de remarcabilul om de teatru, totodată și un spectacol în care Actorul de 92 de ani nu a părăsit o clipă scena în cele două ore de joc! Artist (nu doar actor!) de geniu care o clipă nu a avut nevoie de sufleur, deși textul s-a dovedit mare și deloc facil! O perfectă lecție de teatru pentru spectatorii avizi de artă adevărată, însă și pentru mulți actori tineri care refuză să învețe texte infinit mai ușoare, care cad repede pradă cabotinismului, șușanelei și, nu o dată, gâfâie după o jumătate de oră de joc…

***

…A urmat, apoi, „Mărțișorul” oferit de Florin Piersic, cu „Străini în noapte”, de francezul Eric Assous, piesă tradusă și regizată de Radu Beligan. Spectacol cu o „uvertură” unică, cred, în lumea teatrului. Pentru că înaintea unei reprezentații de două ceasuri și de mare ardere internă (excelentă și Medeea Marinescu, Maria Mirabela din filmul care a fericit atâtea generații de copii!), Florin Piersic a susținut, timp de 20 de minute, unul dintre recitalurile lui inegalabile zămislite pe moment din marea lui dragoste față de spectatori. Apoi, spectacolul, tulburător, cu un veșnic tânăr Florin Piersic la cei 75 de ani împliniți în 27 ianuarie. Ca, după ce a ieșit din Niagara de aplauze și curcubeul de flori, să mai petreacă alte 50 de minute, în Cafeneaua Artiștilor (unde ținuse și Maestrul Radu Beligan o sublimă conferința de presă!), cu o parte din admiratori și ziariști. Alt show inegalabil, urmat de „repriza” de autografe, de vreun sfert de oră, când miezul nopții bătea la porțile Giurgiului. Noaptea magică Florin Piersic nu se încheiase. Chiar dacă era obosit, iar a doua zi urma să se scoale cu noaptea pe umeri, a acceptat invitația unui prieten de-al teatrului giurgiuvean (nu doar al fotbalului!), Pompi Boboc, la o fugară masă de pește. Alt recital de colecție, cu amintiri de preț, depănate fascinant în stilul inegalabil al lui „Margelatu”! Trecuse mai bine de o oră spre miercuri, când luam împreună drumul Bucureștiului. Auzind cât de greu mă descurc cu banii la teatrul giurgiuvean, mitul filmului și teatrului din România mi-a promis că va veni, în primăvară, la Giurgiu, să susțină, gratis, un recital de suflet. Un spectacol unic din prietenie pentru mine!… O onorantă prietenie începută, cu aproape două decenii în urmă, la New York, la hramul Bisericii Sf. Dumitru, când inegalabilul, inconfundabilul Florin Piersic i s-a adresat unui popă din prezidiu: „Părinte, mata nu prea ai moacă de preot!”. Eram pe sub mese, știind că Florin Piersic pusese un incredibil diagnostic, celui despre care mulți dintre românii din umbra Zgârie Norilor știam că are grade ascunse, Dumnezeu să-l odihnească. A urmat, apoi, un recital formidabil, memorabil al Marelui Actor Florin Piersic. Am scris fascinat o pagină de ziar în „Lumea Noastră” despre acea încântătoare seară românească de Frumos la New York. Și Mitul Florin Piersic n-a uitat!… Nu am cuvinte să mulțumesc, Maestre!

***

…Așteptând cu emoții aparte întâlnirea din briza Dunării, cu cei doi trimiși ai Zeilor să ne facă nouă, pământenilor, viața mai frumoasă, într-o noapte albă de teatru, m-a fulgerat ideea să onorez cele două prezențe de colecție sentimentală de la Giurgiu cu un Trofeu intitulat „Oaspeți de Legendă”. N-aș fi crezut că el va avea un asemenea ecou. Emoționat, Maestrul Radu Beligan a sărutat Trafeul, pe scenă, de două ori, iar Florin Piersic, întâiul actor român căruia i s-a făcut o stea pe Walk of Fame, din Piața Timpului, la București, m-a îmbrățișat pe scenă și și-a manisfestat bucuria zicând: „O să merg cu Trofeul acesta la televiziuni să crape unii de ciudă!”

***

…Ieri dimineață, o tânără ziaristă din Giurgiu m-a întrebat cum mi-a venit ideea cu Trofeul? Cum să vină?! Gândind, poate, cu sufletul, să răsplătesc cu un mic semn marea onoare pe care Radu Beligan și Florin Piersic au făcut-o minunaților spectatori și Teatrului de la Dunăre. În vremuri aflate sub nori grei, Giurgiu s-a răsfățat sub soarele Legendei…

***

…Stau de câteva zile și nu-mi pot explica un fenomen. În timp ce oamenii s-au agitat să facă rost de bilete, de un loc și pe jos la cele două regaluri artistice, niciun (adică zero!) actor din localitate nu a fost la sală!?! Poate aveți dumneavoastră vreo explicație…

Circ, pitic, Messi, Mutu, Comedie, Maestrul Beligan, „Rinocerii” (de ieri și de azi)

ianuarie 12, 2011 3 comentarii

…Romanii ziceau, cu o psihologie bine ticluită, „pâine și circ”. Românii zic, astăzi, numai Circ. Pâinea s-a cam dus!… Criză, mon cher, politică, morală și materială… Accize umflate, de-a sărit litrul de benzină (atomică?!) peste 5 (cinci!) lei, de vor galopa prețurile la alimente, și așa criminale… Un amic, Zozo, mi-a trimis, astăzi, în iarnă grea, un SMS semnificativ: „Stop indiferenței! Protestul de la benzinării trebuie să continue! În zilele de 17, 18 și 19 ianuarie nu mai alimentați în nicio benzinărie! Mergem cu mijloace de transport în comun, cu bicicletele sau pe jos. Să nu ne mai lăsăm călcați în picioare de patronii multimiliardari ai industriei petroliere și să-i facem să vadă ce înseamnă să piardă bani!”… Oare?!… Unii nu mai merg cu mașinile lor din cauza benzinei, alții neavând bani să achite asigurările pipărate rău și ele de la 1 ianuarie. Cumplit început de an!… Numai piticul de la Palatul Înfrângerii delirează că vremurile cu covrigi în coadă bat la ușa românilor! Cinismul e în floare, în România, de e vară, de e iarnă…

…Cum românul nu mai are măcar pâine din belșug, i s-a rezervat doar circul. Bâlciul deșerteciunilor… Zilnic, în Parlament, Senat, pe micile ecrane, pe marea pânză cenușie a țării. Dar lumea nu prea mai zâmbește măcar amar. De privești strada, metrolul, autobuzele, tramvaiele, magazinele, școlile, universitățile, șoselele, spitalele, România pare o țară înghețată și la propriu și la figurat. Doar în palatele baronilor de bucava ai prezentului arde un foc cinic. În timp ce, pe la porți, prin gări și trenuri înghețate, pe drumuri înzăpezite, pe străzi dormind sub polei gros, prin spitale din epoca de piatră, tot mai mulți strigă disperați: „Arde-v-ar focul!”…

…Deloc întâmplător, n-am intrat în Schengen! Conform unor scenarii comuniste, câțiva slugoi ai Puterii bâiguie că alții sunt de vină! Uităm că trăim într-o țară în care totul se mituiește, în care justiția dansează în funcție de ce muzică i se cântă. Sătulă de circul românesc, Europa s-a plictisit să ne tot arate cartonașul galben. Am fost eliminați din zona celor care vor să meargă sănătos înainte…

…Încotro se îndreaptă România anului 2011? Cine se încumetă să răspundă, în afara Cotroceniului și Palatului Înfrângerii?

***

…Dincolo de Circul politic care a dus țara în abis, românul de rând mai caută să se refugieze în fotbal. Numai că nici aici nu prea se mai găsesc bucurii. Fotbalul românesc, ajuns sub… Burkina Fasso (!?!) este condus și el, în general, de dalmațieni contaminați politic. Într-o țară coruptă până în măduva existenței, fotbalul nu putea face excepție. Viermuiește și el în non-valoare și scandaluri zilnice. Într-un iarmaroc ce nu mai interesează pe mulți. Destui microbiști de ieri nici nu mai știu ce se mai întâmplă pe la echipele, cândva, de suflet. Mi se pare una dintre marile tristeți din aceste vremuri…

…Circar de pagina întâi, Mutu rămâne un talent pus în echipament de derbedeu. S-a făcut de basme, cu drogurile, în Anglia, a mutilat un barman la Constanța, altul la Florența, a fugit la un chef de la Națională, după un 0-5 de pomină, la Belgrad, acum i-a enervat rău de tot și pe italienii de la Fiorentina care i-au întins o mână la greu. Pentru mine, Mutu rămâne un zurbagiu netratabil, pe care și cei anturajul intim l-au ajutat să calce repetat în străchini. Chiar și acum, când Mircea Sandu leagă salvarea Naționalei de prezența lui Mutu. Nașule, Everestul nu se mai poate urca cu umbra lui Mutu la Firenze…

***

…În fotbalul mare, luni 10 ianuarie, Gala Balonului de Aur FIFA, la prima ediție. Premieră, pentru că s-a unificat „Balonul de aur”, acordat de decenii de revista „France Footbal”, care a creat Trofeul, cu premiul „Fotbalistul anului” acordat de FIFA. Mă rog, dacă tot se reunifică, în boxul profesionist, Centurile, de ce n-ar face-o și Blatter-bla-bla-bla, boss-ul fotbalului mondial. Întâiul „Balon de Aur FIFA” a revenit, așteptat, argentinianului Lionel Messi, de la Barcelona, care anul trecut cucerise ambele trofee!… La antrenori, The best a fost desemnat portughezul Jose Mourinho, pentru titlul, cupa și Liga Campionilor cucerite cu Inter Milano. Personal, oricât îl stimez pe Murinho, cred că a fost anul lui Vicente del Bosque, care a reușit marea „bombă” la Mondialul sud-african, cucerind titlul mondial cu Spania! Cu Naționala iberică, nu cu o selecționată multinațională cum este Interul. Acum, ca să fiu puțin malițios, bine că Mourinho a primit distincția la începutul lui 2011. Nu de alta, dar 2010 s-a încheiat pentru el cu acel 0-5 al Realului (antrenat de portughez!) în fața Barcelonei, scor după care Mourinho n-ar fi trebuit să iasă câteva săptămâni din casă…

***

…Sub balconul Thaliei, o Gală a Legendelor, la 5 ianuarie. Zi când Teatrul de Comedie a împlinit 50 de ani! Acum o jumătate de secol, maestrul Radu Beligan ctitorea, în timp record, Teatrul de Comedie, acolo unde românii au văzut, în ‘64, cum arată „Rinocerii”. Întâiul spectacol (din 5 ianuarie 1961) a fost „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal. De atunci, 152 de premiere, cu toată floarea cea vestită a teatrului românesc, actori și regizori, unii dintre ei prezenți la aniversarea jumătății de secol. Toate cele 152 de premiere, într-un încântător volum „Teatrul de Comedie 50 de ani”. Felicitări lui George Mihăiță și Corinei Constantinescu pentru această carte minunată, care nu poate lipsi din biblioteca oricărui iubitor de teatru.

…Din păcate, multe dintre stelele care au înnobilat scena de la Comedie n-au participat la Gala Legendelor decât prin proiecții. Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Gărdescu, Giurumia, Cornel Vulpe, Pălădescu, Băltărețu, Silviu Stănculescu și alții urcaseră în Nemurire…

Teatru. „Tabelele” lui Caraman

februarie 19, 2010 1 comentariu

…S-a jucat, la „Național”, în Sala 99, și întâlnirea cu dramaturgii români. Actul II. Exact cum mă așteptam. Exceptându-l pe amfitrion, Ion Caramitru, distinsul director al UNITER și al primei scene a țării, plin de intenții bune,  nici un alt director de teatre din România n-a catadicsit să participe la un  „tablou” scurt cu dramaturgii autohtoni contemporani!… Nici regizorii n-au dat buzna (la ce bun, nu-i așa?!), „florile rare” numindu-se Ștefan Iordănescu, venit de la Timișoara, și Dan Vasile! Câțiva studenți, tineri la început de vis și meserie și doar 7 (șapte) dramaturgi: Olga Delia Mateescu, Dinu Grigorescu, Ștefan Caraman (venit de la Tulcea), Radu Macrinici, sosit și el de departe, Emil Mladin, Dan Mihu și subsemnatul. Mai mulți critici (Alice Georgescu, Ludmila Patlanjoglu, Iulia Popovici, Ileana Lucaciu, Constantin Paraschivescu, Nicolae Prelipceanu) și distinși oameni de teatru, cu maestrul Radu Beligan, Sanda Manu, Ilinca Tomoroveanu în primul rând. Context care, teoretic, stimula la discuții de fond…

…Teoretic, dezbaterea a început cu lectura impecabilă (de către colectivul de „zece actori” de la TNB) a unei piese, „Ziua perfectă”, scrisă de actrița Antoaneta Zaharia și laureată anul trecut la Concursul de dramaturgie UNITER. Un text ales, parcă, spre a susține ideea atâtor regizori și directori de teatre: n-avem dramaturgie română contemporană! Drama este că  unei asemenea scriituri, fără miză, fără acțiune, cel mult o culegere de replici frumoase, unele hazoase, i s-a acordat Premiul I !?! Nedumeriri și pentru maestrul Radu Beligan sau distinsa actriță Maria Teslaru care, după cum a mărturisit, dacă nu era obligație de serviciu, n-ar fi acceptat să participe la spectacolul-lectură cu un asemenea text (sincerități care au cam deranjat-o pe autoare!). Un text care neapărat trebuie să readucă în discuție Juriile și prestația lor…

…Tot teoretic, această întâlnire putea însemna un Moment. Eventual „Momentul Zero” al dramaturgiei autohtone contemporane. Practic, un asemenea iluzoriu „moment” a existat și acum un 10-12 ani, când, sub directoratul lui Dinu Săraru, tot la Naționalul bucureștean, s-a bifat o întâlnire cu dramaturgii români în viață. Promisiuni cât „Intercontinentalul” de alături, autocritici de circumstanță, un viitor anunțat atât de roz încât nu putea exista. Și nu s-a întâmplat nimic la nivel național, după acel Act I.

Dramaturgia română a rămas „Cenușăreasa”, atât a teatrelor, cât și a Uniunii Scriitorilor. Sigur, în acest deceniu, mulți dramaturgi n-au stat cu mâinile în sân, așteptând minuni. Nu am vrut să mă laud la întâlnirea din această săptămână, dar în răstimpul dintre cele două „momente” (unul ratat, al doilea… să mai așteptăm!) am avut, totuși, cinci premiere: două („Turnătorul și Actrița” și „Fata care dă cu pumnul”), la Teatrul Valah din Giurgiu, prima piesa fiind într-un turneu de real succes la New York!; câte una („Beethoven cântă din pistol”), la Theatrum Mundi (actualul Metropolis) din București, la cel din Bacău („Dona Quijota”) și la Pitești („Jucătorul de baseball”, în regia lui Matei Varodi; piesă care i-a adus Teatrului „Alexandru Davila”, la Festivalul internațional al teatrelor de studio, în noiembrie trecut, Premiul pentru susținerea dramaturgiei românești contemporane)! Am vorbit despre ultimele mele premiere tocmai pentru a nu lăsa impresia „autovictimizării”, când insist de ani buni pe nedreptatea care se face dramaturgilor autohtoni actuali!…

…”Lovitura de grație” avea să o dea confratele Ștefan Caraman, inițiatorul Scrisorii către Parlamentul României, de anul trecut, semnată de mai mulți dramaturgi. Autorul „Coloniei îngerilor”, de la Teatrul Mic, a venit armat cu idei mari și clare,  multiplicate și oferite participanților la dezbatere. În „mapa lui Caraman” există și un excelent studiu de caz: câte piese românești s-au jucat în ultimii ani buni la 20 de teatre din… România? Concluzia este halucinantă: din 370 de reprezentații la 20 de teatre din țară, numai 41 cu piese românești contemporane!?! Adică, 11%!?!… Orice altă discuție devine inutilă, orice scuză a regizorilor și, mai ales, a directorilor de teatre, jenanta! Vremea vorbelor a trecut, e timpul trezirii, domnilor!…

…Din „tabelele lui Caraman”, cele mai multe te lasă absolut interzis. Credeați, spre exemplu, că mult-lăudatul, mediatizatul Teatru „Radu Stanca” din Sibiu nu știe de cinci ani încoace termenul de piesă românească, negăsindu-și una locul în 38 de premiere care au costat foarte mult?!… Zero absolut la capitolul „piesă românească” și în dreptul ultimilor ani la Naționalul „Lucian Blaga” din Cluj, la Naționalul din Tg. Mureș, la „Bulandra”, „Odeon”, la Satu Mare…

La „Nottara” nu s-a jucat decât o piesă autohtonă din 18 producții, a doua fiind semnată de actrița și regizoarea Diana Lupescu, soția directorului teatrului, pe care autorul studiului nu o consideră autor dramatic!… La „Comedie”, care de 4 ani, ține și un Concurs de comedie românească, n-au văzut lumina rampei decât două texte românești scrise în țară (tot din 18 premiere), ambele semnate de Adrian Lustig, și niciuna dintre piesele premiate în Concursul teatrului!?!… La Naționalul „Marin Sorescu” din Craiova, numai doi români pe afiș (din 19 spectacole)!… La Brăila, Galați, Piatra Neamț, Brașov, Ploiești, câte un autor român contemporan!…

…La jumătatea drumului, că nu pot spune „la polul opus”, Naționalul bucureștean, cu șapte dramaturgi români contemporani jucați, din 44 de premiere, în 7 ani; tot șapte texte autohtone, din 22 de spectacole, și pe afișul Teatrului Mic (împreună cu Foarte Mic!); din 21 de producții, 6 piese contemporane românești (3 scrise de către actorii teatrului!) la Naționalul din Iași; 5 texte românești montate (din 19) la Naționalul din Timișoara; 3 autori autohtoni (din 22 pe afiș!), la „Metropolis”….

Ce spuneți domnilor directori de teatre și responsabili ai sectorului „cultură” din Primării, Consilii Județene și Ministerul de resort?!

…Convins că piesa românească actuală Există, însă nu este citită, i-am sugerat inițiatorului ultimei dezbateri nobile în intenție, lui Ion Caramitru, să ceară dramaturgilor prezenți la Colocviul de la Sala 99, câte 3-5 texte alese de ei. Să fie citite și abia apoi să discutăm dacă avem dramaturgie românească. Ideea rămâne valabilă!…

La ora actuală, nu de Colocvii-alibi duc lipsă dramaturgii autohtoni (Există de ani buni Clubul dramaturgilor, în fiecare lună, la Uniunea Scriitorilor). Ci de montări făcute cu interes, cu dragoste, într-o necesară conclucrare regizor-dramaturg. Numai așa se poate ieși din Criza morală, infinit mai nocivă decât cea materială, invocată, pe bună dreptate, și la ultima visare a celor care nu se pot vindeca să scrie teatru în limba română!

…Pe freneticul confrate Ștefan Caraman (jucat cu trei piese în ultimii trei ani) l-am cunoscut personal, săptămâna aceasta, la „Sala 99”. Culmea e că noi eram parcă amici de multă vreme. Poate și pentru că eu sunt un vechi comentator sportiv îndrăgostit de când mă știu, până la obsesie, de teatru, iar el e nepotul fostului vârf al Farului Constanța, Dumitru Caraman, cel care a dansat de 143 de ori pe prima scenă fotbalistică a țării, în distribuții selecte ale Echipei Mării, pentru care a marcat 33 de goluri.

Fotbalul și Teatrul, două dintre bucuriile rare ale Vieții, aflate în impas în România zilelor noastre…

Teatru pentru minte și suflet: Bogdan Ulmu

februarie 12, 2010 2 comentarii

…Una dintre bucuriile acestul început de 2010 o reprezintă primirea unei cărți rare: „Jurnal teatral-4”, apărută în Editura „Opera Magna”. Autor este nu doar un vechi și prețuit prieten, Bogdan Ulmu, ci, în primul rând, un remarcabil om de teatru-total: cronicar dramatic, scriitor, scenograf, regizor, profesor universitar. Volumul acesta care, cu siguranță, este doar al 4-lea dintr-o Integrală, trebuie citit de fiecare iubitor al Thaliei, de la Măria Sa Actorul, directorii de teatru, secretari literari la așa-zișii cronicari de astăzi, regizori și chiar la dramaturgi sau spectatori.

…Cartea reprezintă o încântătoare istorie a teatrului, nu doar românesc, de ieri și de astăzi, o analiză profundă a fenomenului, o critică din vârful peniței a degradării unui univers nobil, o bucurie a spectacolului adevărat. Bogdan Ulmu mi-a fascinat (pentru a 4-a oară!) o noapte de lectură, cu valoroasa lui colecție de idei rare, de vorbe de spirit, cu analiza când foarte exactă, când neștiută a atâtor personalități, permițându-mi reîntâlniri cu Idoli și „Monștri sacri” ai scenei.

…Cel care a montat peste 140 de piese (dintre care circa treisferturi purtând semnătura dramaturgilor români!), cel care a semnat șapte dramatizări după Ion Creangă, neuitându-i nici pe cei mici (altă dragoste a lui!), criticul erudit și fără compromis, iubește cu luciditate mirifica lume a teatrului, pe care o înnobilează de fiecare dată. În multipla lui ipostază, de teoretician cultivat, dar și de practician complex, în largul lui în comedie, în dramă sau în teatrul de păpuși, întotdeauna triumfă idea de Frumos și de Adevăr.

…Un „Jurnal” pentru mintea și sufletul oamenilor de teatru, o mică enciclopedie a genului. Întâlniri rare ale autorului, în nuanțe neștiute, cu personalități marcante ale teatrului universal, de la Shakespeare, Ion Luca Caragiale, Eugen Ionescu, Cehov (pe care i-a montat cu farmec personal), Camil Petrescu, Bulgakov, Gogol la Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Andrei Șerban, Lev Dodin, Giorgio Strehler, Silviu Purcărete, de la Emil Botta, Toma Caragiu, Lazăr Vrabie, Gheorghe Dinică, Dumitru Furdui, Colea Răutu, Radu Beligan, Florin Piersic, Teo Vâlcu, Dorel Vișan la Valentin Silvestru, George Banu, tineri și nedocumentați cronicari de astăzi, de la spectacole minunate la căderi. Iar dincolo de toate, de la marea dragoste față nu doar de teatru, ci de cultura română la sinceritatea și curajul unei atitudini intransigente, atât de necesară mai ales acum. Fie că este vorba despre nedreptatea UNITER care vede într-un an 15 din cele 50 de spectacole bune din țară, despre primenirea repertoriilor și absența autorilor naționali la un Teatru Național (de fapt, mai multe din țară!) sau despre lipsa de cultură și de moralitate a unor creatori.

…Din fascinanta lectură a acestui „Jurnal teatral-4” am rămas cu câteva meditații grave subliniate de autor: „Un creator autentic știe să suporte și înfrângerea”; „Trăim într-o lume în care statutul de intelectual te complexează”; „Uneori înclin să-i dau dreptate lui Balzac: „Dacă presa n-ar fi existat, n-ar fi trebuit inventată!”. Îți strică ziua!”…

…O asemenea carte-document, pentru mintea și sufletul oamenilor nu doar de teatru, nu poate fi povestită. Ea trebuie citită (și recitită!) cu creionul alături…

Teatrul imaginativ și Doru Moțoc

ianuarie 7, 2010 12 comentarii

…Mi-am exprimat de mai multe ori convingerea că, în România actuală, cărțile de teatru nu se prea citesc. În primul rând de către cei în drept, directori și regizori de teatru. Ba, nici de către unii cronicari care scriu despre volumele respective, bazându-se pe asociații facile, fără vreo legătură cu substanța cărților respective.

…Există, însă, și excepții fericite. Colegi de breaslă care se citesc între ei, care își schimbă opinii, sugestii, încercând să-și mențină reciproc Visul. Din acest punct de vedere, sunt un dramaturg fericit. Dramaturgi de calibru, ca Viorel Cacoveanu, Horia Gârbea, Doru Moțoc și Dinu Grigorescu, mi-au citit ultimul volum („Filozofia bășcăliei”), cu mare atenție, ca o replică rară la lectura de care și eu m-am bucurat în fața cărților lor de preț. Ultimul mesaj a venit de la minunatul Doru Moțoc…

…Dorul Moțoc, profesor universitar, este unul dintre dramaturgii redutabili ai României. Jucat și onorat cu premii, în țară (am reținut „Foca albastră”, laureată la Cenaclul de dramaturgie, în 2008) și în străinătate, cu un UNITER (pentru „Zborul-ce fericire!”), ca un frumos arpegiu la teatrul radiofonic, unde a avut bucuria rară de a-și asculta piesa ” Cam târziu, domnule Godot!” într-o interpretare de gală, cu Radu Beligan și Dan Puric! Dincolo de opera sa dramatică de excepție, Doru Moțoc a lansat, acum 8 ani, în revista „Transilvania”, sub forma unui Manifest, proiectul unui așa-zis „Teatru imaginativ”, pe care l-a dezbătut în două colocvii, la Târgoviște și la Elbasan, în Albania, dar, mai ales, l-a susținut printr-un text încântător („Provocare” sau „Zborul-ce fericire!”) într-un volum cu trei piese.

La ora actuală, suntem colegi de scenă, la „Alexandru Davila”, din Pitești. Lui i se joacă „Bust de femeie în lumina astrală”, în regia lui Matei Varodi, remarcabilul director de scenă care mi-a montat și mie, la același teatru, „Jucătorul de baseball”, premiată în final de noiembrie trecut. Generos ca întotdeauna, ca o „rara avis” în România de azi, Dan Moțoc vrea să propună „Jucătorul de baseball”, la Festivalul internațional de la Elbasan (Albania), unde este mereu invitat, fie cu spectacole, fie în juriu! Ș,i ca să-mi mai demonstreze, o dată, că este un suflet din scripturi alese, valorosul om de cultură Doru Moțoc mi-a luminat acest început de an cu un mesaj cuprinzând gândurile lui imediate după lectura ultimului meu volum.

…Îmi permit să public acest „E-mail”, după ce i-am cerut permisiunea autorului. Rămâi același gentleman, Dorule!

Mesajul care mi-a luminat începutul de an

Dragă Mircea,

…Azi am terminat cea de a doua lectură (de data asta – nefragmentată, ci cum se spune „cap-coada”) a piesei tale „Născuți să emigram”, din volumul „Filozofia bășcăliei”. Am vrut să-mi verific primele impresii.. Și trebuie să-ți spun, de la bun început, că sunt cât se poate de pozitive, ca să nu zici, ca de obicei,  că exagerez. E vorba, mai întâi, de miza „înaltă”, serioasă a demersului tău dramaturgic.Te iei la trântă cu un subiect actual, sensibil, care stârnește pasiuni (uneori oarbe) și care este departe de a fi clasat de istorie.Tratezi acest subiect  – globalizarea și efectele ei – cu dibăcie, într-o modalitate modernă (uneori post-modernă !), urcând spre rezolvarea finală pe spirale elegante, abil concepute și „desenate”, astfel că tensiunea dramatică se menține mereu intactă, incitând la reflecție. Conturezi caractere complexe, ofertante pentru actori.

Mi-a plăcut îndeosebi „haloul” suprarealist, aparent absurd (dar numai aparent, pentru că, altminteri totul e cât se poate de realist !) în care îti învălui personajele,ca și varietatea stărilor prin care le pui să treacă. M-a încântat umorul „subțire”, de mare finețe (de fapt, un brend MMI !), ca și stilul alert. Mi-a plăcut „trovaille-ul” de substanță al piesei: personaje cu identități și vârste intersanjabile, dar perfect credibile, în orice ipostază. Iar finalul, cu deschiderea lui metafizică, m-a încântat, pur și simplu.Te felicit, îți doresc în continuare sănătate și inspirație.

Ce fericit aș fi să văd piesa jucată pe o mare scena bucureșteană (sau, de ce nu, parisiană, londoneză sau new-yorkeză !) cu o distribuție de zile mari, sub o bagheta regizorală prestigioasă, care să pună în valoare lumina textului.

Te îmbrățișez cu drag, Doru

…Mulțumesc din suflet, Doru Moțoc! Din fericire, în România mai există și oameni ca tine…