…Mi-am exprimat de mai multe ori convingerea că, în România actuală, cărțile de teatru nu se prea citesc. În primul rând de către cei în drept, directori și regizori de teatru. Ba, nici de către unii cronicari care scriu despre volumele respective, bazându-se pe asociații facile, fără vreo legătură cu substanța cărților respective.
…Există, însă, și excepții fericite. Colegi de breaslă care se citesc între ei, care își schimbă opinii, sugestii, încercând să-și mențină reciproc Visul. Din acest punct de vedere, sunt un dramaturg fericit. Dramaturgi de calibru, ca Viorel Cacoveanu, Horia Gârbea, Doru Moțoc și Dinu Grigorescu, mi-au citit ultimul volum („Filozofia bășcăliei”), cu mare atenție, ca o replică rară la lectura de care și eu m-am bucurat în fața cărților lor de preț. Ultimul mesaj a venit de la minunatul Doru Moțoc…
…Dorul Moțoc, profesor universitar, este unul dintre dramaturgii redutabili ai României. Jucat și onorat cu premii, în țară (am reținut „Foca albastră”, laureată la Cenaclul de dramaturgie, în 2008) și în străinătate, cu un UNITER (pentru „Zborul-ce fericire!”), ca un frumos arpegiu la teatrul radiofonic, unde a avut bucuria rară de a-și asculta piesa ” Cam târziu, domnule Godot!” într-o interpretare de gală, cu Radu Beligan și Dan Puric! Dincolo de opera sa dramatică de excepție, Doru Moțoc a lansat, acum 8 ani, în revista „Transilvania”, sub forma unui Manifest, proiectul unui așa-zis „Teatru imaginativ”, pe care l-a dezbătut în două colocvii, la Târgoviște și la Elbasan, în Albania, dar, mai ales, l-a susținut printr-un text încântător („Provocare” sau „Zborul-ce fericire!”) într-un volum cu trei piese.
La ora actuală, suntem colegi de scenă, la „Alexandru Davila”, din Pitești. Lui i se joacă „Bust de femeie în lumina astrală”, în regia lui Matei Varodi, remarcabilul director de scenă care mi-a montat și mie, la același teatru, „Jucătorul de baseball”, premiată în final de noiembrie trecut. Generos ca întotdeauna, ca o „rara avis” în România de azi, Dan Moțoc vrea să propună „Jucătorul de baseball”, la Festivalul internațional de la Elbasan (Albania), unde este mereu invitat, fie cu spectacole, fie în juriu! Ș,i ca să-mi mai demonstreze, o dată, că este un suflet din scripturi alese, valorosul om de cultură Doru Moțoc mi-a luminat acest început de an cu un mesaj cuprinzând gândurile lui imediate după lectura ultimului meu volum.
…Îmi permit să public acest „E-mail”, după ce i-am cerut permisiunea autorului. Rămâi același gentleman, Dorule!
Mesajul care mi-a luminat începutul de an
Dragă Mircea,
…Azi am terminat cea de a doua lectură (de data asta – nefragmentată, ci cum se spune „cap-coada”) a piesei tale „Născuți să emigram”, din volumul „Filozofia bășcăliei”. Am vrut să-mi verific primele impresii.. Și trebuie să-ți spun, de la bun început, că sunt cât se poate de pozitive, ca să nu zici, ca de obicei, că exagerez. E vorba, mai întâi, de miza „înaltă”, serioasă a demersului tău dramaturgic.Te iei la trântă cu un subiect actual, sensibil, care stârnește pasiuni (uneori oarbe) și care este departe de a fi clasat de istorie.Tratezi acest subiect – globalizarea și efectele ei – cu dibăcie, într-o modalitate modernă (uneori post-modernă !), urcând spre rezolvarea finală pe spirale elegante, abil concepute și „desenate”, astfel că tensiunea dramatică se menține mereu intactă, incitând la reflecție. Conturezi caractere complexe, ofertante pentru actori.
Mi-a plăcut îndeosebi „haloul” suprarealist, aparent absurd (dar numai aparent, pentru că, altminteri totul e cât se poate de realist !) în care îti învălui personajele,ca și varietatea stărilor prin care le pui să treacă. M-a încântat umorul „subțire”, de mare finețe (de fapt, un brend MMI !), ca și stilul alert. Mi-a plăcut „trovaille-ul” de substanță al piesei: personaje cu identități și vârste intersanjabile, dar perfect credibile, în orice ipostază. Iar finalul, cu deschiderea lui metafizică, m-a încântat, pur și simplu.Te felicit, îți doresc în continuare sănătate și inspirație.
Ce fericit aș fi să văd piesa jucată pe o mare scena bucureșteană (sau, de ce nu, parisiană, londoneză sau new-yorkeză !) cu o distribuție de zile mari, sub o bagheta regizorală prestigioasă, care să pună în valoare lumina textului.
Te îmbrățișez cu drag, Doru
…Mulțumesc din suflet, Doru Moțoc! Din fericire, în România mai există și oameni ca tine…
Minunat! Uimitor!
Nu-mi vine sa cred ca se intampla in Romania! Doi scriitori sa se aprecieze, sa-si intinda punti de speranta. Cunosc destul de bine „mediile” culturale romanesti si va spun ca e o lume bulversata de orgolii marunte, macinata de invidii si rautati, de mize puerile.
Acest „duet” Mircea M.Ionescu-Doru Motoc innobileaza breasla scriitorilor romani.
Felicitari, domnilor! Sunteti niste gentlemeni!
Excelenta solidaritatea de berasla despre care vorbiti, domnule Mircea M.Ionescu. Sincer sa fiu, e o rara avis, cum spuneti chiar dvs. Si in lumea dramaturgilor exista gasti. Ele decid, nu valoarea. De ce nu se joaca piesele dvs. sau ale lui Doru Motoc in Bucuresti? Probabil pentru ca nu aveti relatii sau…bani. Sa nu fugim de adevar, cu exceptia -Frumoasa, repet!-despre care ati scris.
Draga Emil, ai dreptate! Gasti si blaturi si in teatru! Vorba lui Shakespeare: Lumea-ntreaga e o scena”. Romania toata e Caragiale, azi!
Imi declin ignoranta si recunosc ca nu prea stiu ce-i acela teatrul imaginativ. Sper sa nu fie cine stie ce modernism idiot. Ma gandesc ca nu poate fi asa, din moment ce, am citit in acest material, Radu Beligan si Dan Puric au acceptat sa joaca intr-o piesa de…teatru imaginativ. Pentru mine, personal, teatrul este de doua feluri: bun si rau. Depinde cum il scrii si cum il joci.
Subscriu la raritatea relatiei dintre cei doi dramaturgi. Bravo lor! Dar asta mi se pare „o floare”. Campul scriitorilor romani e presarat cu prea multe buruieni…
Exista din pacate o criza in dramaturgia mondiala. Concurentii din directiile Cinematografiei si Televiziunii, de cele mai multe ori neloaiali, omoara teatru lent. E drept inca sunt destui fani in salile teatrelor dar observati-le varsta. Teatrul devine un enterteiment al elitelor. Din pacate autorii, regizorii, scenografii si mai ales actorii aleg supravietuirea, adica filme, telenovele, reality-show, divertisment TV si chiar shushe de doi bani. Nu ma intelegeti gresit, in GB, USA, France, Germany sau alte state bogate si cu mare traditie culturala, teatrul e la el acasa. Dar in statele mai sarace mostenirea Thaliei se degradeaza incetul cu incetul. Ce se poate face? Singurul leac ar fi imbunatatirea situatiei economice; iata ca am ajuns aici! Sanse? Cine stie oare?
Domnule Stefan Bucur-Cezar,
In mare parte, aveti dreptate. Situatia materiala mizerabila obliga la fusereala. Spoturi, suse la tv-uri, la astea-s obligati multi actori, din pacate si nume grele. Dar TEATRUL romanesc nu moare! Vorbiti despre varsta celor din salile de teatru? Merg cu dvs. in Bucuresti si veti avem bucuria sa numarati cam treisferturi tineret! E formidabil!
Problema este alta: dramaturgia romaneasca este in coma! Ea exista, insa o imping spre moarte in ordine: Ministerul Culturii, directorii de teatre, regizorii. E un subiect grav, vast, care nu poate fi tratat in doua-trei randuri!
Draga MMI, Semnalul tau de alarma nu va opri trenul /trendul/indiferenţei fata de dramaturgia momentului dar e bine că l- ai tras. Cenzura ” subtila” de astazi devine mai feroce decat cea dinainte de 89. prin cinica-i indiferenţă. fata vde creatie. N.ai cu cine să negociezi! Prima piesa din volum are un spatiu de joc abSOLUT inedit şi un parfum care pe alOCURI ,provine din „Steaua fara nume.” Fata in roz O SIMIT CA o nepoata a Monei.Apoi scenel Ede avaruie , şi foiala calatortilor permite o miscare VIE A PERSONAJELOR DIVESRE.COLORATE, a semănătoare cu acea din „Sarpele monetar” a lui Tudor Popescu. Tempereaza excesul naturalist ,ic i colo ştii tu unde si la ce replici mă refer. Subscriu total la cronica lui Doru Moţoc şi mai ales la OBSERVATIA ca piesele au MIZĂ.Felicitări . Dinu Grigorescu
Foarte interesant materialul domnului Mircea M.Ionescu, ca si gestul nobil al domnului Doru Motoc. Din pacate, nu cred ca asemenea Exceptii minunate pot fi receptate de „mafia regizorilor romani”. Ei taie (nu numai textele, pana si ale clasicilor), ei fac repertoriile! Cata vreme directorii de teatre merg mana-n mana cu…cei de scena (inclusiv la onorarii!), cat timp Ministerul Culturii nu decide, ca in Franta, spre exemplu, ca fiecare teatru sa joace pe stagiune cel putin 2-3 piese romanesti contemporane, nu se va rezolva NIMIC. Dramaturgie exista, spectacole romanesti nu!
Stimate domnule Mircea M.Ionescu,
Va citesc cu mare interes blogul. Va stiam ca un excelent comentator sportiv. Aflu ca sunteti si un dramaturg redutabil. Va dau o sugestie: puneti pe blog una din piesele din ultimul volum! Cred ca i-ati bucura pe multi.
Va salut cu respect
Dan Dragoi
Interesant! Eu cunosc cat de cat lumea teatrului romanesc si nu sunt prea incantata de valoarea ei morala. Profesional este o alta discutie…
Si mai interesant mi se pare acest concept de Teatru imaginativ. Am citit foarte rar despre el, asa incat, domnule Mircea M. Ionescu, daca tot ati amintit despre un asemenea subiect, poate ar trebui sa-l dezvoltati putin. In cateva cuvinte! Sau, poate, domnul Doru Motoc.
Si foarte, foarte interesante mi se par discutiile de pe acest blog.
Lelia
O rog pe Lelia sa ma contacteze pe adresa dmotoc@yahoo.fr
Ii voi oferi toate informatiile dorite despre Teatrul imaginativ.
@doru motoc
@Damian Este penibil sa asteptam totul de la stat mai ales acum. E o situatie asemanatoare cu cea a locatarilor unui bloc asteptand primaria sa le degajeze de zapada scarile si parcarile. Noi ce facem? Amintiti-va cuvintele lui JFK. In scoli si Universitati cate cercuri dramatice exista? Micile orasele cu ce hrana intelectuala si spirituala se hranesc? In statele de care pomeneam exista cercuri de literatura si chiar mici trupe teatrale de provincie. La noi este aproape vid. Politicienii inerti sunt oglinda unei populatii resemnate si inlantuite in catusele lipsei de initiativa. Vinovatiile sunt complexe, dar in primul rand trebuie sa ne judecam pe noi insine.