Arhivă

Post Tăguit cu ‘Pele’

Euro 2016 văzut de-Acasă (10). A NOUA ZI, ÎNTR-O AGENȚIE DE PARIURI. FANTASTICE POVEȘTI DE VIAȚĂ ȘI DE FOTBAL!

iunie 19, 2016 Comments off

…Cum, acasă, nu prind canalul Dolce, iar ProTv nu transmite decât meciul de la ora 22, primele două partide din fiecare zi din acest turneu final Euro 2016 le-am văzut, ba, aș zice, le-am trăit într-o Agenție de pairuri, Bet Café Arena, aproape de casă, lângă Piața Norilor. O experiență de viața fantastică, suplinind absența mea din sălile de teatru în ultimele 10 zile. Aici, la Bet Café, am trăit fascinante spectacole verite, cu oameni simpli, dar bogați sufletește și cu mult bun simț, care sunt tobă de fotbal și pot pune-n încurcătură destui comentatori la istoria fotbalului… Nu sunt pătimași ai jocurilor de noroc, nu-și aruncă salariul, casa sau mașina pe masa de joc… Jocă doi lei, trei, cel mult cinci, pariul sportiv e pentru ei un fel de testare acunoștințelor în materie de fotbal… Au ironie și umor, nu se încrâncenează în diferențele de opinie. Fiecare este în timpul meciurilor un comentator și un arbitru…

…Azi, sâmbătă 18 iunie, am văzut cele două meciuri cu blocnotess-ul în față, cu ochii pe plasmă și cu urechile în jur… Vă jur că tot ce urmează este Reality show!… O fantastică zi, cu atâtea adevăruri târzii, cum n-am visat niciodatră când treceam prin fața acestei Agenții de periuri sportive…

…Meciul Belgia-Irlanda. Începe jocul, e secunda 24 și comentatorul partidei ne anunță “A început meciul”… Replica vine imediat: “Băi, vericule, ne jignești! Păi, noi am venit aici să ne gândim la OZN-uri, nu să urmărim în cele mai mici detalii bătălia asta?!”… A trecut primul sfert de oră. “Dom’le, Belgia asta a fost umflată de ne amintește de Columbia lui Pele, la Mondialul american!”, vine un prim comentariu… „Belgia are jucători foarte buni, dar sunt atât de tehnici de se calcă pe picioare între ei și nimeni nu pune osul!”, completează un altul… E min.22. „Nenea arbitru, nea turcu, a fost penalty pentru irlandezi, bre!”, se supără cineva… Un prim-plan, pe micul ecran, cu „nouarul” Belgiei. „Ăsta parcă-i Gnore de la Dinamo!, sună un comentator din Agenția de pariuri… Da’ ăla mai și marca!”… S-a dus o jumătate de oră. 0-0. “Băi, ce băftoși sunt irlandezii ăștia, care ne-au eliminat la penalty-uri, la Genova, în Mondialul italian din ‘90!”, vine o primă opinie generală… “Nu ei ne-au eliminat, frate, ci Daniel Timofte!… Cred că dacă Emeric Ienei nu pleca la București, cu Dinu, și era pe bancă, altul era rezultatul, atunci!”, vine completarea… “Nene, diavolii ăști au jucători de 24 de carate, dar n-au echipă, pe cinstea mea. I-au făcut papanași italienii!”… “Cum, dom’le, numai 4 cornele în 35 de minute?! “Ășția nu știu că eu am pariat pe nouă cornere?!”… Descopăr în Europeanul meu de la Agenție că se pariază și pe numărul cartonașelor galbene, numărul cornerelor în prima repriză și după pauză, total goluri, cine marchează primul gol, în ce perioadă a meciului (minutele 0-15, 15-30, min. 60. min.75)… Lângă mine, un bărbat de vreo 30 de ani, am înțeles rapid, e contabil cu cornerele. E vădit nemulțumit de seceta loviturilor de la colț. A mizat pe 9 cornere în tot meciul, a pus 5 lei… Belgia trage pe lângă poartă, “Hai, băi, încă un corner, să-mi fac și eu norma!”. Pentru el, meciul s-a redus la cornere… Un tip în dreapta mea tot privește în stânga plasmei. Joacă la Bingo. Se încruntă brusc, aruncă două hârtiuțe. „Ce-i, bre, nu s-a dat nici la mata penalty?!” încearcă să-l înveselească Johny, dinamovistul… Băiatul de la Bingo râde, i-a plăcut poanta…
…O primă repriză modestă pentru mai toți cei care au pariat pe victoria “diavolilor roșii” “Diavolii roșii” se aprind după pauză, îi pun pe irlandezi în corzi și punctează nemilos… Primul e…”Gnore de la Dinamo”, pe numele lui Lulaku, de la Everton, în min.48, el închizând și tabela, la 3-0, în min. 70, când mister-corner e supărat că a fost gol și nu… lovitură de la colț!. Între timp a punctat și Axel Witsel, în min.62. băiatului cu cornerele i-a ieșit cota de 1,35, a pus 5 lei și mai așteaptă rezultatul Islanda-Ungaria, unde a pariat că se vor marca două goluri. Va ghici și pontul ăsta și va lua 100 de lei. Va fi fericit. “E un câștig mic, știu, dar pentru mine milionul ăsta e ceva!” își trăiește sincer clipa de glorie blajinul Vasile, “băiatul care cară cartofi în piață”, cum mi-l prezintă un confrate de pariuri… Îl întreb pe Vasile, care a ars serios pentru pontul cu 9 cornere, dacă nu vrea o bere… Nu bea!… O cafea?! A băut déjà trei… Nu refuză un suc și mă bucur că bem câte un suc alături, ca noi prieteni…

…Vicențiu, un puști simpatic, argint-viu, de vreun metru și șaizeci de centimetri, îmbrăcat ca un rocker, mereu numai zâmbet, cu ochi de om inteligent, nu mai vine la meciul al doilea, Islanda-Ungaria. S-a luat după mine și a pus și el 1-0, scor corect, pentru România în meciul cu Elveția, și a ratat cam 10 milioane de lei vechi (eu 18!)… Nu mai are nervi să parieze pe un nou meci…Se rezervă pentru bătălia tricolorilor cu albanezii, de duminică noapte. Pleacă la “păcănele!”… “Ai trădat fotbalul, Vicențiule!”, în atac prietenește… “Nu eu l-am trădat! Oameni de-ai lui m-au trădat!”…În chem la masa mea, la o cafea… E bucuros că dialogăm. Simte nevoia să mi se prezinte, cu mândrie, dar și tristețe… „Am fost junior de talent la Cimentul Fieni, apoi am venit la Rocar și Rapid… Eu voiam, însă, să joc la Steaua… M-am dus la un trial în Ghencea. Antrenor la juniori era Bumbescu. M-a privit de sus și mi-a zis: Păi, piciule, dacă vrei să stai pe banca Stelei, trebuie să dai o sută de euro!” Chestia asta m-a enervat. Și m-a îndepărtata de fotbal!… Acum, la 25 de ani , mai joc pe fals, din când în când, în sector sau în Divizia D, că iubirea de fotbal nu moare niciodată. După ce car cartofi în piață. Nu câștig decât 10-12 milioane pe lună! Bani buni, scoși cu sudoare, dar cinstiți! Mai visez să dau, într-o zi, lovitura, aici, la pariuri”… Ascultându-l pe Vicențiu, mi-a revenit în minte marea supărare a lui Belodedici, la întoarcerea din Spania, când a fost numit șeful juniorilor la Federație, unde unii părinți veneau cu sarsanale pline ca să joace băieții lor!?!… “De asta fotbalul nostru nu mai are valori!”, încearcă o concluzie Vicențiu, noul meu prieten! E de meditat!… Sigur, cineva, acolo, sus, la Federație, trebuie să și gândească la acest subiect dureros…

…A început Islanda-Ungaria. Vasile, băiatul care cară cartofi în piața de alături, a luat 9 (tot 9!) cornere și două goluri marcate. Eu, victoria Islandei cu 1-0… La un moment dat, comentatorul partidei ne spune că în Islanda sunt numai 100 de fotbaliști profesioniuști! „La noi sunt o mie de mafioți în fotbal!” sună replica unui domn mai în vârstă, citit, care a muncit și prin Spania. „Comentatorul acesta, jos pălăria! Ne spune lucruri interesante!… Cei mai mulți, însă, ne consideră pe noi, cei din fața micilor ecrane, niște tolomaci, ne privesc de sus, ușor arogant, ca niște profesori!… Domnule, exceptându-i pe Balint și Ilie Dumitrescu, la acest Euro nu prea ai ce specialist să asculți!… Păi, ce să-mi spună mie Bratu sau Mara, cum să-i judece ei pe Iordănescu sau pe Stancu?!. Și mulți alții ca ei, corijenți la limba română?!”… Îi spun că e prea sever, că fiecare dintre noi are ce îmvăța de la celălalt… Nu replică, însă nu-mi dă dreptate. Nemulțumirea lui poate fi, însă, o temă pentru mai tinerii mei confrați, care trebuie să știe că majoritatea celor care-și pierd timpul în fața televizorului la un meci, știu multe, foarte multe despre sportul-rege… Minunea islandeză a transformat un penalty, în min.40, a reușit să țină de el, dar, parcă, cu vreo 20 de minute ]naintea finalului n-a mai avut aer… Vasile a prins momentul și a pariat live, pe trei lei, că următorul gol e al ungurilor. A dat trei lei pentru 15 lei! Ungurii egalează, în min.88, prin autogolul lui Saevarson. 1-1.Vasile jubilează. Nu pentru cei 15 lei, cât pentru flerul lui… Eu am ratat și biletul acesta de 160 de lei pentru care am pariat 4 lei… Vasile este, însă, fericit! I-au ieșit și cornerele și două goluri pe meci. A mai luat 110 lei, pariind numai 5, plus ăștia… 15 lei live!! Luni, săptămâna va începe pentru el mai ușor la cărat cartofii, în piața de peste drum…

…Toate drumurile noastre duc spre meciul cu Albania, de mâine noapte. Speranțe și temeri. Daniel Tudor, om matur, trecut prin viață, cândva junior la Rapid, o veritabilă enciclopedie de fotbal, ar vrea să spere într-o victorie, însă se teme. „Nu mai avem Naționala de altădată!… Și, dacă nu batem Albania, atunci primul vinovat este Federația. Ea l-a angajat pe Iordănescu, cam prăfuit… Ea l-a alungat, cu o lună înainte de Euro, pe valorosul medic Pompiliu Popescu… Drama e că noi nici din eșecuri nu mai învățăm… Sigur că vreau să trecem de grupă! Avem noi, însă, valoare de optimi?!”… Întrebarea lui Daniel Tudor, picolo la o Trattoria din Capitală, mă urmărește la orice meci pe care-l văd la acest Eueo 2016. Și-mi imaginez că actuala noastră Națională joacă o repriză cu un adversar, alta cu celălalt. Sincer, până acum, n-am găsit încă o echipă din celelalte 23 pe care să fiu sigur că o putem învinge la ora actuală. Poate, Albania, mâine noapte!
…Doamne, suntem atât de lipsiți de bucurii, atât de săraci sufletește, încât nu ne lua victoria asta, drogul nostru moral!…

P.S. S-a dus în istorie și ultimul meci al Zilei 9, Portugalia-Austria 0-0! Scor alb, „omul negru” fiind îngâmfatul Ronaldo, un biet figurant, după primele două meciuri la această Gală a Fotbalului European. De-ar fi singurul… Ca să nu existe vreun dubiu, super-starul de la Real Madrid a trimis mingea în bară, în min.79, din lovitura de la 11 m., corect acordată, înregistrându-se astfel, primul penalty ratat la acest turneu final.

Jurnal de California (2). Sâmbătă, la Venice, am fumat marijuana și l-am întâlnit pe Mao!

martie 28, 2016 Comments off

…Întâiul week-end în California 2016 a început sâmbătă 25 martie. Ducu m-a invitat la o plimbare prin Venice, alături de Karina și cele două minuni de nepoțele, Celine și Genevieve. Am mai fost în Veneția Americii, acum 22 de ani, în timpul Mondialului de Fotbal. M-a dus, în două seri, la un restaurant de lux pe unul dintre Canalele Veneției și la un amic doctor, vestitul regizor de teatru Florin Fătulescu, prietenul care mi-a montat, în anii ’80, cu mare succes de public și de presă o comedie („Pele și caii verzi” sau „Adio, Pele!”) la Petroșani și Brașov, cu turnee de ecou în București și pe Litoral.

…Acum, Venice pe timp de zi. Zi însorită, chiar dacă diminețile, în California, sunt friguroase. Venice este un fel de cartier în Los Angeles, deși, a fost fondat, la 4 iulie 1905, ca stațiune independentă pe plajă, de un milionar al tutunului, Abbot Kinney. În 1926, însă, teritoriul mărit de la 2 mile la 16 (23 de kilometri), cu destule canale trasate prin mlaștini drenate, cu clădiri având arcadele amintind de Palatul Dogilor din falnica Republică Italiană numită Venezia, această splendoare de la Pacific a fost anexată orașului Los Angeles, în subordinea lui aflându-se și astăzi. Despre Venice, cuibușor de nebunii, pentru artștii din lumea-ntreagă, casă a generației beat între 1960-1970, s-au scris cărți, s-au făcut filme…

…Eu plec la drum pentru un mic reportaj de suflet, capitol într-un Jurnal sentimental. Plec însoțit de un „ghid pentru un scriitor”, cum îmi numesc feciorul cel mare, Ducu, care știe să-mi ofere ceea ce nu se află pe Internet sau în pliantele turistice.

…Venice este și astăzi un magnet, pentru că a fost vitalizat nu de bogătani, ci de artiști, oameni cu gusturi estetice, sigur nici fără vreo lețcaie în cont. Aici, una dintre casele-baracă, cum mi-a venit prima definiție văzându-le, cele fără vreun etaj, joase, sărăcăcioare în splendoarea naturii dintre Munții Santa Monica și Oceanul Pacific, se vinde cu cel puțin un milion de dolari!… Sunt multe astfel de maghernițe cumpărate, iar pe locul lor se construiește zdravăn, e plin cartierul de noi clădiri, între palmierii înalți de vreo 30 de metri, specifici numai Californiei. Chiria într-un astfel de lăcaș, construit prin anii 40 pentru clasa muncitoare, era acum trei ani de 2.000$ pe lună. Azi, e 4000$! Dar, cei care au rămas din anii trecuți, plătesc chiria de atunci, o lege salutară îi apără pe chiriași de rapacitatea unor proprietari care vor să mărească mereu prețul…

…În drum spre Venice Beach, ajungem pe Main Street și Ducu, maestru în informatică, îmi atrage atenția la o clădire pe stânga, „Binoculars Building”. Două binocluri mari, negre, străjuiesc intrarea. Este sediul vestitei companii „Google” pentru Los Angeles și partea de Vest, sediul mondial fiind la San Francisco. Avansăm și trecem repede în Abbot Kinney Boulevard, ctitorul minunăției Venice. „Este considerat cel mai interesant bulevard din America”, mă atenționează Ducu, și privirea se înnobilează cu un șir rar de magazine, restaurante, Galerii de artă, între Palmierii uriași parcă purtând fulare de frunze la gât, sprijinind cerul. În zonă, străzi care te duc cu gândul la Andalusia (Sevilla noastră din 7 mai 1986, Steaua-Regina Europei la fotbal!), Valencia, Granada, Cadiz… La un moment dat, atenție mărită: o Gondolă într-un sens giratoriu, Windward Circle, centrul stațiunii, semn că s-a circulat cu gondolele și în Veneția Americii… Suntem la răscrucea lui Pacific Avenue cu o stradă și descopăr încă una dintre minunile lumii: strada se poate traversa normal, de la stânga la dreapta și invers, dar și… perpendicular! Fac întâia oară în viață un asemenea drum, depășim câțiva cerșetori și ajungem față în față cu Venice Beach!…

…Plaja asta e un regal rar. Ciorchini de oameni stau pe un dâmb de nisip și participă la unul dintre spectacolele publice. O trupă, „Olimpicii de ghetou”, pare a fi formată din campionii mondiali la gimnastică artistică și acrobatică, se rostogolesc de trei-patru ori în aer, înainte și înapoi, se aruncă pe caldarâm de parcă ar avea amortizoare în brațe, fac flotări uluitoare, ținând antrebrațele lipite de ciment, se cântă modern, se dansează, se râde, Viața e frumoasă, turiștii filmează, fotografiază… Văd un SegWay, nebunia pe două roți, cu un ghidon înalt până la nivelul pieptului, pe care te plimbi cât vrei, am descoperit distracția asta, care costă vreo 4.000 $, cu vreo cinci ani în urmă în South Beach Miami. În Venice, se închriază, cu 49,99 $ pe oră și 79,99$ pe două ore, dar mușterii s-au cam împuținat, mai ales că aici e și ținutul surferilor. Azi nu-s, însă, valuri, și distracția este pe faleză, chiar dacă, aproape de Ocean, se află Ringul skateboarderilor… Pe Esplanadă, tot felul de expoziții de ocazie, de nebunii, artă naivă, magazine cu souveniruri, numai culori vii, în combinații atât de diverse, un bătrîn cu doi șerpi mari, poți face o fotografie cu unul ei, unul alb, altul gri, un homeless cântă cu foc la un pian, adus la mal de plajă… Ducu mă face atent în fața Avenue-ului Westminster, la nr. 20, la 20 de pași de plajă, descopăr o casă din filme, din poveștile copilăriei, ctitorul ei a numit-o Casa Bordello. E din marmură neagră și albă, cu grilaje și uși aurite, un roccoco-barocul secolului 18 în stil american, cu personaje din filmele ultimului secol, parcă și doi-trei zei, pe acoperiș, pe pereții laterali… Ducu îmi arată și adevărate expoziții de picturi murale pe zidurile magazinelor, clădirilor oarecari, predomină roșul, galbenul și albastrul, liniile drepte, floră și faună marină, oameni stilizați, este arta acestui Mileniu, aici, unul dintre autori, Rip Cronk, este un cunoscut de-al lui Ducu…

…Pe un practicabil destul de ridicat, se face reclamă la un „spectacol rar”, i se spune „Freak Show”, în care, pentru cinci dolari, intri și vezi „60 dintre ciudățeniile de pe acest Pământ”! La intrare vor să ademenească publicul avid de senzații tari, oameni cu trei mâini, o femeie cu barbă, un pitic de vreo 30 de centimetri… Trec trist pe lângă acest Show și gândesc că cei mai ciudați am ajuns noi, cei așa-ziși normali, de afară, scoatem bani și din durerea umană din blestenații sorții, să ne bucurăm semenii bolnavi de „evenimente” sau să fim fericiți, cu cinism, că nu ne-au lovit pe noi asemenea blesteme! Dar, oare, suntem fericiți în această sărăcie morală?!…

…Trec pe lângă al treilea așa-zis cabinet „The Green Doctors”, o masă și un scaun într-un cort sau o cămăruță fără peretele din față. Ducu îmi înțelege nedumerirea și mă pune în temă. „Dacă vrei să fumezi marijuana, aici, o poți face liniștit, numai că trebuie să ți se dea de la aceste cabinete un certificat că ești apt să tragi marijuana. Costă 40 dolari certificatul!”…N-am fumat în viața mea, nici măcar o țigară din mătase de păpușoi, așa că nu-mi rămâne decât să rămân scriitor și să-mi imaginez…

…Sunt pe plajă, la Venice, și trag tacticos dintr-o țigară de marijuana, băi, ce liber sunt, băi, ce târșelos am fost, să nu-mi simt mintea luând foc, să visez, să mă simt… Cum naiba să mă simt?!… Negăsind răspuns, am mai tras o dată lung din marijuana cumpărată pe dracul știe cât, și am început să înjur cu patos sau ca la ușa cortului teroriștii, blatiștii, politicienii care distrug conșteint lumea și nu se mai satură de bani și putere, haosul din România și pseudo-liderii ei de rahat, mânăriile, noua dezordine a Europei… Deodată, o echipă specială a venit, m-au înhățat doi gardieni-jucători de fotbal american, mi-au dat două palme, mi-au făcut o injecție, și m-au trezit la realitate! Bine că n-am cedat în viața mea tutunului, o zic, în Venice, culmea ironiei, fondată de un miliordar al tabacco-ului, Aboot Kinney…

…Lunch cu totul și cu totul special. Într-una din clădirile cu arcadele de la Palatul Dogilor. La un restaurant chinezesc. „Bucătăria lui Mao!”, zâmbesc Ducu și Karina. Încăpere oarecare, cu 12 mese de patru locuri și una de 10 persoane. Dar pereții însă… În față, cum intri, figura lui Mao Tze Dun. Și multe fotografii și desene, cu tovarăși în jurul lui Mao, cu soldatul comunist apărătorul Patriei, iar deasupra tejghelei unde aduc bucătarii comenzile, un tablou cu chipul lui Mao în patru culori: roșu deschis, albastru, grena, negru!… Nu cred că vreunul dintre cei din restaurant știe care a fost adevărata față a lui Mao Tze Dun (1893-1976)… Liderul comunist al Chinei, poet, filozof, novator (!?!) al teoriei marxist-leniniste, al economiei politice, liderul partidului comunist chinez, strateg militar și politic, om care, se spune, a îmbunătățit educația, școala, sănătatea lângă Marele Zid, dar a avut pe conștiință și vreo 60 de milioane de morți, în perioada 1949-1976, cu acele campanii nebune numite „Saltul înainte” și „Revoluția culturală”. Ce înseamnă însă 60 de milioane de morți la un mega-popor care a atins întâiul miliard sub Mao?!.

…După o masă chinezească de cinci stele, la care Genevieve a mâncat alături de noi, iar Celine a dormit liniștită în căruciorul ei, am întrebat-o pe una dintre cele două ospătărițe care ne-au servit (o chinezoaică și o afro-americană), firește pe asiatică, o femeie în jur de 55-60 de ani, dacă l-a văzut vreodată pe Mao?! A privit o clipă-două ca electrocutată, a dat tăcută din cap, ce o fi vrând să spună, oare, și a plecat!…
…Ce Mao, domnule?! Cine să fie ăsta?! Important e că unii mănâncă o pâine de pe urma lui…

…Am plecat din Palatul Dogilor californian ce adăpostește…”Bucătăria lui Mao”, cu gând de scriitor. M-am uitat la tabloul cu Mao în oatru culori și l-am provocat la dialog, ca în acele dialoguri de patru ani „Dacă am fi fost față în față”, publicate în ziarul meu „Lumea Noastră, Lumea Sporturilor” de la New York…
-Domnule Mao…
-Tovarășe!
-Tovarășe Mao, cum a fost cu liderul comunist al României, Ceaușescu?
.-Când, atunci de ne-am văzut ultima dată, la Beijing,în ’64?
-Atunci!
-Ce să fie, atunci?
-La vreun sfert de veac după executarea comunistă a lui Ceaușescu, s-a scris că v-a contrat, chiar la Beijing!
-Da, mi-a zis că ar trebui să mai îndulcesc relațiile cu tovarășii sovietici…
-Și l-ați pedepsit, nu?!
-Dacă-l pedepseam, nu mai pleca viu din China!… N-a fost obraznic, doar a vrut să arate că are și el idei…
-Se spune însă că…
-Tovarășe, tot ce s-a întâmplat a fost că nu m-am dus la dineul de adio! Atâta tot… Ca între comuniști!

…Zi de roman, astăzi, la Venice, Veneția Americii!

26 martie 2016, Mar Vista, California

BRAZILIA NU S-A PREZENTAT să cumpere „Lalele”…

iulie 13, 2014 Comments off

…”Meciul răniților” sau “finala mică”  m-a prins la mare, cu frumoșii mei copii din România, Mircea-Robert și Maria (la Miami, minunata mea nepoțică Genevieve, fata lui Ducu, împlinește, astăzi, 9 luni!). Azi-noapte, am fost fericit, la Casa Scriitorilor, din Neptun, cu livada ei minunată suspendată deasupra mării. Chiar dacă au plecat de mult între ceruri, au fost cu mine, azi noapte, la penultimul bal-mascat al Mondialului brazilian, minunații Fănuș Neagu, Teodor Mazilu, Guță Băieșu (fiul lui, Radu, este cu familia, aici!), Laurențiu Ulici, Marius Tupan, și nea Vanea Chirilă, condeie de elită care au înnobilat prin decenii și fotbalul.  Am fost împreună, ca de atâtea ori, fermecați de metafore sfinte și de magia zeilor pământeni, în vacanțe, în acest lăcaș mirific..

…”Meciul răniților” sau “finala mică”, m-a prins la mare, cu frumoșii mei copii din România, Mircea-Robert și Maria. În noapte, la Casa Scriitorilor, din Neptun, cu livada ei minunată suspendată deasupra mării. Chiar dacă au plecat de mult între cerururi, au fost cu mine, azi noapte, la penultimul bal-mascat al Mondialului brazilian, minunații Fănuș Neagu, Teodor Mazilu, Guță Băieșu (fiul lui, Radu, este cu familia aici!), Laurențiu Ulici, Marius Tupan, și nea Vanea Chirilă, condeie de elită care au înnobilat prin decenii fotbalul. Cum ne-am întâlnit de atâtea ori, în vacanțe, în acest lăcaș minunat…

…Doream supremația Europei, adică o victorie a Olandei, însă mă temeam de orgoliul rănit al Braziliei, Pentacampeon, de 5 ori regina lumii, răzvrătirea ei după inimaginabilul, zdrobitorului 1-7 în fața nemților, mai ales că tragicomicul antrenor, bădăranul Scolari, promisese Revanșa față de propriul public și, de ce nu, față de guvernul mafiot ajuns pe pragul prăpastiei. Aiureli!… Mini-Selecao nu s-a prezentat la acest meci al spălării păcatelor, deși a fost în teren, cu terminatorul Thiago Silva cu tot, cu modificări degeaba, într-un lot în care se pot numi fotbaliști de Mondial doar Oscar și David Luiz (pentru faza ofensivă, nu pentru “sweițerul” servit în apărare!). Așa încât, acest nou 0-3, sau 3-0 pentru “allele”, este efectul logic al acelui 1-7. Bine că se termină Mondo-Samba pentru gazed, brazilienii cei trufași și gălăgioși nedansând nici măcar tangolul de altădată..,.

…Olanda cea întinerită, cu perspectivă, s-a distrat, Robben a zburdat, fără plămâni, faultat cât pentru cinci meciuri (a și scos penalty-ul care a mișcat tabela întâia oară, în min. 2, a mai avut unul, neacordat de un algerian care a uitat cu fluierul acasă!), cu alte zece faze în care echipa de maidan, submediocrii sub-sub-mediocrului Scolari au fost făcuți șah-mat (asta înesamnă “Regele moare”, în limba inventatorilor șahului, mi-a zis feciorul meu cel mic, Mircea-Robert!). Din nefericire pentru “lalelele” reînflorite ale lui Van Gaal (care a demonstrat că nu poate fi…Haal, după zbârca dată în semifinala cu Argentina!), numai două au fixat scorul final, de neprezentare, de dispariție pentru regina de altădată a fotbalului mondial, Brazilia! Păcat, mediocritatea și tupeul gazdelor trebuiau pedepsite cu același 1-7!…

…Oricum, și așa, Selecao a primit 10 (zece) goluri în ultimele două meciuri, cele de Adio ale unei reprezentative care a trișat fotbalul. Și marea Brazilia a stabilit recordul celei mai slabe defensive din acest campionat: 19 (nouăsprezece) goluri încasate pe bandă rulantă! Ceea ce n-a mai izbuitit (!) nicio altă țară organizatoare a Mondialului!

…Am urmărit, la mare, finala mică, la Casa Scriitorilor, cu doi internaționali români (nu le dau numele, erau într-o mică vacanță de două zile, iar generația mea de gazetari respectă viața intimă a fotbaliștilor!), unul ajuns, mai nou, la Chiajna, altul la Brașov. Unul dintre ei a avut o idee excelentă: “Acum, dacă vrea să-și refacă fotbalul, Brazilia trebuie să legitimize jucători și antrenori din Europa!”… Completare la idea mea (afirmată, pe acest blog, la începutul Mondialului) că, oricine ar câștiga al 20-lea turneu final, tot Europa va triumfa. Pentru că absolut toate reprezentativele din mult lăudata America de Sud (și de Nord, și Centrală!) și-au pregătit talentele în campionatele puternice ale Europei. Brazilia, cu nu mai puțin de 18 (optsprezece) jucători “europeni” în lotul de 23 prezentat la acest Mondo-Samba, iar Argentina nu mai puțin de 19 (nouăsprezece)…

…După această penibilă demonstrație de neputință, de non-valoare, cu două înfrângeri umilitoare ce pun în umbră o Istorie de aur a fotbalului brazilian, măscăriciul de Scolari, “Șapte ochi între cărți”, cum ar fi spus, inegalabil, mucalitul Valentin Stănescu) vine și susține, azi-noapte, după 0-3 (0-2) cu Olanda, consecuție la 1-7 (0-5) cu Germania: “Sunt mulțumit de rezultate”!?! Omul acesta ori a fost mușcat de musca țețe, ori e cinstit până la obsesie și recunoaște că, față de mizerabila reprezentativă selecționată de el, ajungerea în semifinale și “finala mică” reprezintă un mare Succes! Este dramatic, însă, ce ne-au oferit la acest Mondial recordmenii turneului final, cu 5 titluri în cont. Mai mai mult decît o rușine, un cataclism. Amin, Selecao!…

…Unul dintre cei doi internaționali, colegi al Mondialului nostru de-acasă, din fața micului ecran, azi-noapte la Casa Scriitorilor din Neptun,  care nu mai fac parte dintre “tricolorii” de astăzi ai fotbalului nostru, a făcut o remarcă interesantă: “Cum a jucat Brazilia la acest Mondial, cred că o bătea și selecționata lui Pițurcă!”… Și, uite așa, îmi amintesc că, dacă, acum 20 de ani, n-am fi avut ghinion sau nu ne-am fi pierdut mintea-limpede, dacă am fi schimbat și noi portarul înainte de seria penalty-urilor (cum a făcut Van Gaal la “sfertul” împotriva revelației Costa Rica!), am fi trecut de Suedia și am fi jucat în semifinale cu o Brazilia ce avea să cucerească al 5-lea titlu mondial. La Centrul de presă de la San Francisco, după acel meci pierdut dramatic de noi, Pele declara: “Numai România putea încurca Brazilia”!… Sunt convins, și astăzi ,că „Generația de aur” a lui Hagi ar fi învins Brazilia cea mare de la Wold Cup ‘94!

…În noaptea aceasta, ultimul bal, meci de Carnaval: Germania-Argentina! Visez întâia victorie a unei echipe europene la un Mondial disputat în America de Sud. Dar am ceva emoții, Messi, minunea de jucător-spectacol, dansează, doar, întâia dată, într-o finală mondială! Oricine ar câștiga însă (Hai Germania!), tot triumful Europei va fi!

Fabulos! Istoric! „Uraganul Germania” a devastat Brazilia: 7-1 (5-0)!?!?

iulie 9, 2014 4 comentarii

…Incredibil! Halucinant! Ireal! S.F.!… Germania a surclasat, a umilit, a măturat gazonul cu campioana-campioanelor, brazilia (nu-i greșelă, a fost, cândva, Brazilia, în fotbal!), chiar la ea acasă, la Belo Horizonte: 7-1 (5-0)!!!??? Pare o greșeală de tipar, o glumă de 1 Aprilie, dar este realitate! Nemții au predat o lecție de fotbal-total, fotbal-computer, anulând toate manevrele necurate ale maestrului de șmecherii Blatter-bla-bla-bla (inclusiv ultimul arbitru, de la acest meci, mexicanul pătat care a trimis Italia acasă, neeliminându-l pe canibalul Suarez!), ale unui guvern corupt, care a tras sfori ordinare pentru Selecao, să câștige al 6-lea titlu, ca să-l salveze de cele 40 de miliarde de dolari furați din afacerea Mondialului XX!

…Germania a repus Fotbalul în cadrul lui corect, demn, anulând hoțiile arbitrilor (vezi meciurile gazdelor în fața Croației, mai ales, și Columbiei), aiurelile preoților Woodoo și ale bișnițarilor de iluzii, mitocăniile antrenorului Scolari, care, supărat pe presă, care semnala slăbiciunile celei mai modeste selecționate “aurieverde”, o trimitea la dracu’! Cine zice, meștere, ăla e!

…11, 23, 24, 26, 29, 69, 79, 90! Par numere de la o extragere Loto de milioane de euro! Sunt minutele în care nemții și-au înșirat adversarii pe tabelă, ca mărgelele sau ca popicele, “Panzerele” iscusitului antrenor Joachim Low (coach-ul cu cel mai bun procentaj din istoria Cupei Mondiale, 75% înaintea acestui meci istoric). Marcatorii, în ordinea…numerelor de Loto de mai sus: Thomas Muller, cel care a deschis balul, coșmarul Braziliei; Klose-devenit,la 36 de ani, recodmanul Mondialelor, cu 16 goluri marcate, devansându-l pe adevăratul Ronaldo, „dințosul” (Cristiano, lusitanul, a plecat după grupă acasă!); “dubla” lui Toni Kroos, noul star al nemților, Khedira, care a ânchis uluiala primei reprize; “dubla” lui Schuerlle, introdus după pauză! Nemții au ratat un 8-0, îm min. 89, din poziție ideală, prin Ozil, singurul departe de forma orchestrei care a interpretat magnific “Oda Bucuriei”; ca echipa gazdă să nimerească un gol (nu-i pot spune de onoare, de consolare!) în ultimul minut, prin Oscar! Este cea mai devastatoare înfrângere din istoria fotbalului brazilian, cel mai strălucit triumf din vitrina Germaniei!…

…Unii vor încerca să explice acest cataclism, devastator dezastru din istoria fotbalului brazilian prin absența lui Neymar (accidentat) și Thiago Silva (suspendat). Aiureli!… Regret că n-au fost în teren! N-ar fi putut opri Cutremurul de gradul 7,1 din istoria Braziliei! Peste acel 1-2 din 1950, când Selecao a pierdut, acasă, pe „Maracana”, finala cu Uruguay. Atunci, a fost o înfrângere grea. Acum a fost o Umilință, un Dezastru, un Carnagiu! Cum n-a mai fost de la acel 0-6, în fața Uruguayului, în urmă acu aproape un secol (1920!) Acest 1-7 al marilor favoriți de carton, un rezultat care a demonstrat că Dumnezeu n-a dormit, dimpotrivă, s-a revoltat și el față de toate fărădelegile care au însoțit această pseudo-reprezentativă a Braziliei, cea mai slabă din toate timpurile! În contrast cu miliardele cu care sunt plătiți jucătorii unei echipe de maidan în noaptea asta…

…Am deschis ochii pe fotbal, fascinat de Fortbalul-Artă al magicienilor brazilieni. Pele, Garrincha, Tostao, Rivelinho, Zico, Romario, Ronaldo, Bebeto, Ronaldinho etc. Artiști ai balonului, ai sportului-rege. Astăzi, îmi plânge sufetul după acea fascinație a Fotbalului. De la primul meci al noii Selecao, am simțit că amintirile de aur îmi sunt trădate, rănite. Fotbaliștii actualei naționale “aurieverde” nu au nimic din bucuria de a juca a generațiilor trecute. Este o echipă de rupători, de ciomăgari, de cerșători de penalty-uri, o echipă încrâncenată, disperată, dezumanizată, cu jucători venind, parcă, din Amazonia, să sperie, nu să înnobileze fotbalul! Nu mai puteam iubi o asemenea echipă, doar de dragul unui trecut încântător…

…Să primești trei goluri în trei minute, sau patru în șase minute, la Mondial, nu în campionatul uzinei, spune totul despre non-valoarea unei echipe. Nu-I vorba despre Metalurgistul Cugir (formula pentru neputință a regretatului Eftimie Ionescu, unul dintre profesorii mei!), Damila Măciuca, Inter Clinceni, Petrolul Roata de Jos, ci de recordmana titlurilor mondiale 5 (cinci)! Astăzi, în a 26-a zi a Mondialului XX, Brazilia și-a depășit recordul de umilință (0-6 cu Uruguay) și drama din 1950! Cu șansă, pentru că la non-valoarea acestei generații, Selecao nu avea ce căuta în semifinale!

…Mannschaft a făcut un meci de Istorie! Poate irepetabil! Incredibil! Nu doar că s-a revanșat, “cum laudae”, pentru eșecul (0-2) din finala de la Mondialul Asiatic (2002), dar a pățit “en fanfare” în cea de a 8-a ei finală de Cupă Mondială. După cum a jucat Germania în această noapte, perfect, cu minte, angajament și tehnică braziliană, normal ar fi ca ei să i se acorde al 20-lea titlu! În noaptea ce urmează vom avea și cealaltă semifinală (Olanda-Argentina), dar, după ce s-a întâmplat la Belo Horizonte, de la această incredibilă demonstrație de forță, într-un gest de fair-play, “portocala mecanica” a lui Van Gaal și “pumele” lui Messi ar trebui să joace doar “inala mică”…

…După acest dezastru, execuție în direct în fața unei Brazilii înnebunite de un nou titlu și devastate de dezastrul de la Belo Horizonte, Selecao n-ar mai trebui să iasă luni bune din casă. Rușinea e prea mare, dezastrul inimaginabil. Luptele de stradă care au prefațat acest Mondo-Samba continuă violent după acest Cutremur de 7-1, transmit agențiile de presă. Reapariția paiațelor lui Scolari într-un nou meci, fie și pntru locul 3, ar spori riscul unor drame sociale incomensurabile!

… Germania a scris cea mai spectaculoasă pagină din istoria Cupei Mondiale! Ca încă un semn că Fotbalul s-a născur în Europa, acolo unde s-au pregătit, la mari echipe de club, și 18 jucători din actualul lot brazilian, care au mimat sportul-rege, la acest Mondo XX, nu doar în noaptea albă a Braziliei desfigurate!

…Am vrut de la bun început și cred că vom avea întâia Finală-europeană la un Mondil disputat în America (de Sud și de Nord). Germania lui Low ar urma să-și treacă al 4-lea titlu în cont! Dacă Olanda nu va câștiga lupta cu destinul, potrivnic de atâtea ori în ultimul duel,. Cât despere Argentina, doar o minune o poate salva de umilința Braziliei din această noapte a Fotbalului European! Noapte, nopți de priiveghi pentru aroganții brazilieni, înecați într-o mediocritate, mai corect umilință istorică!
…Viva Europa!

„Fata care se joacă de-a pescărușii” sau… a 8-a Pușlama!

iunie 4, 2013 Comments off

…O veste încântătoare, din briza Dunării, de peste drum de Călărași, din Silistra. Distinsa Zlatina Staneva, directoarea minunatei Case cu miracole numită Teatrul de Păpuși din vechiul Durostol, mă anunță, pe Facebook, că, astăzi, 4 iunie 2013, au început repetițiile la piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13”, cu subtitlul „Fata care se joacă de-a pescărușii”. Premiera, pe 24 iunie! Sunt gata, vin, prieteni bulgari, (și) la Silistra!…

…După patru remarcabile One-woman-show-uri la Giurgiu, Chișinău, București și Viena, două dinamice montări cu mai multe personaje la Galați și Piatra Neamț, după super-musicall-ul de la Ruse (merg, joi, 6 iunie să-l revăd, cu drag!), acum, un spectacol de păpuși pentru Adolescenți! Superb! Emoții, bucurii, mari speranțe (regizorul Săby Săbev este unul de valoare!), curiozitate. Drum lung sub Soare, minunată Pușlama, ajunsă în fața celei de a 8-a (opta) Premiere! Mulțumesc, Silistra!

…Tot, astăzi, 4 iunie 2013, este și Ziua de naștere a trei prețuiți prieteni, nume nobile în istoria teatrului românesc contemporan, cărora le spun din inimă „La Mulți Ani”!…

…Remarcabilul regizor de teatru Florin Fătulescu, din California, care mi-a montat încântător, prin anii ’80, o comedie („scrisă cu pana înmuiată în călimara lui Aurel Baranga”, cum m-a gratulat, la vremea respectivă, marele teatrolog Valentin Silvestru, în „România literară”): „Pele și caii verzi”, la Teatrul din Petroșani (cu regretații Virgil Flonta și Mihai Clita, cu actorii de farmec Florin Plaur, Mircea Pânișoară, Mirela Cioabă și Miruna Birău); „Adio, Pele!”, la Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov (cu regretatul Andrei Ralea, cu minunații Mircea Andreescu, Doru Ana, Nina Zăinescu și Victoria Cociaș!), sub Tâmpa spectacolul, de un haz nebun, jucându-se de peste 150 de ori!…

…Dramaturgul veșnic tânăr și ferice, neliniștitul creator Dinu Grigorescu, ajuns la superba „cotă 75”!…

…Legenda Alexandru Arșinel, nu doar directorul Teatrului „Constantin Tănase”, ci și stâlp al revistei românești în ultimele decenii, alături de Stela Popescu, suporter de elită la Sevilla ’86, în „Noaptea generalilor” din 7 mai, când Steaua a cucerit incredibil, imposibil, însă perfect adevărat, Cupa Campionilor Europeni!

La Fotbal, unde am ajuns să vedem naționala noastră jucând cu…Trinidad Tobago!?!

„Generația de aur” de la Guadalajara ’70 și figuranții de la Sao Paulo 2011…

iunie 8, 2011 1 comentariu

…10 iunie ’70. Miez de noapte bucureșteană. Ne ține treji un meci superb de pe „Jalisco”, plin ochi. Ultimul duel în grupă, din „groapa cu lei” de la Guadalajara, în Mundialul mexican. Falnica Brazilia, cu Pele la apogeu, față în față cu o mână de necunoscuți români, care chinuiseră Anglia (0-1), învinseseră Cehoslovacia (2-1), dar care și-au cumpărat singuri, din bazar, tricourile pentru jocul vieții lor. După vreo douăzeci de minute, brazilienii conduc cu 2-0, Pele și Jairzinho marcând în numai trei minute (18’ și 21’), făcându-ne muți în fața televizoarelor alb-negru. Lupta pare încheiată, se anunță un scor-fluviu, numai că anonimii renasc din talentul lor neștiut, nebănuit de granzii fotbalului de la Gala aztecă. Și „Corsarul roib”, metafora lui Fănuș Neagu pentru minunatul Dumitrache, cel care îi amețise printr-o triplă fentă pe englezii Cooper și Moore (campioni mondiali en-titre la ora meciului!), dată în reluare de 26 de ori de televiziunea mexicană (!), Florică al nostru hipnotizează cu magia lui și cuplul Brito-Fontana. E 2-1, în minutul 34. Meciul acesta oarecare devine brusc spectacol. Puștiul Liță Dumitru (la doar al 6-lea joc lui în Națională) îl agasează prin marcaj imposibil pe Regele Pele, „Mopsul” slalomează uluitor pentru tribune, Dembo și Mircea Lucescu fac raliuri elegante pe flancuri, Capellino din Giulești, Sandu Neagu, rămâne ghimpe în reduta cariocas, iar, între buturi, Rică vrea să-l convingă pe nea Angelo că trebuia să-i dea o șansă mai devreme decât ultimele 62 de minute de la acest Mundial. Fascinată, dar și speriată de incredibila replică română, trupa lui Mario Zagalo se ambalează, forțează, nu vrea să riște. Și Pele arată cine este bossul, în 66’, când duce scorul la 3-1. „Tricolorii” din Est nu cedează, dimpotrivă, au replica lor demnă, elegantă, de fotbaliști autentici. Jocul e fermecător, „Jalisco” freamătă de bucurie, înscrie Dembo, în ’83, e 3-2, e Fiestă în tribune. Brazilia încasează incredibil două goluri, prima și ultima oară în acest Mundial mexican, câștigat de ea, după acel zdrobitor 4-1 cu Italia, în finală! Ce meci, ăsta cu noi! Cum să-l uiți?! Cum să nu știu pe de rost, după 41 de ani, acea formație de vis, întâia „Generație de aur” din fotbalul românesc, cum nobil a numit-o Hagi?! Deci…

Stere Adamache (28’ Rică Răducanu)- Lajos Sătmăreanu, Culai Lupescu, Cornel Dinu, Mihai Mocanu- Liță Dumitru, Radu Nunweiller-Sandu Neagu, Emerich Dembrovschi, Florea Dumitrache (71’ Gigi Tătaru), Mircea Lucescu. Antrenor: Angelo Niculescu.
…Câțiva dintre ei au plecat în Rai: Adamache, Mocanu, Neagu, Dumitrache, Tătaru II. Cu ei și Prințul Dobrin, care ar fi vrut să joace măcar în meciul cu Brazilia, marea durere a vieții lui. Nu ca băieții ăștia plini de fițe și de milioane, cu Mutu în capul listei…

***

…După 41 de ani fără 3 zile. 7 iunie 2011. În Brazilia. La Sao Paulo, acolo unde, în 17 aprilie ’74, România pierdea, cu 0-2 (goluri: Leivinha-9’, Edu-20’), amicalul cu celebra echipă a lui Mario Zagalo, în fața a 80.000 de oameni. Acum, Stadionul Pacaembu, 40.000 de spectatori. La București, e 8 iunie, zorile se leapădă de întuneric. E 4 dimineața. Meciul de retragere a lui Ronaldo, unul dintre sutele de alchimiști ai fotbalului mondial născuți de Copacabana și favelele Braziliei. România este onorată cu invitarea la un asemenea meci de gală la care se uită întreaga Planetă. Locul nostru nu-i, însă, la banchete, se vede, ci în iarmarocuri. Trimitem o echipă încropită, cu jucători de duzină aduși din vacanță, nici pe departe o Națională! Fără antrenor principal, fără conducători. Jalnică desconsiderare a Evenimentului, a Braziliei, a noastră –suporteri și oameni de fotbal-, a „Generației de aur” de la Guadalajara, a României… Nu mă interesează cine poartă vina, Mircea Sandu (un președinte incapabil să evite haosul!), Răzvan Lucescu (omul care ceruse acest meci!), nerușinații Mutu, Săpunaru, Raț, chefliul Tamaș… FRF s-a autodesconsiderat, făcându-ne de râs, aceasta-i singura certitudine dureroasă. Ba, ca să ne arate cât de neînsemnați suntem, cei de la televiziunea braziliană care a transmis partida l-au pus pe Răzvan Lucescu pe banca selecționatei anonime!

…Pentru eventuale comparații, între Guadalajara ’70 și amicalul din dimineața de 8 iunie, formația trimisă de eterna manta pentru vreme rea, Ștefan Iovan, eternul secund, ca Rada la Rapid: Tătărușanu-Râpă, Papp, Gardoș, Latovlevici-Torje, Bourceanu, G.Mureșan, Sânmărtean-Marica, Surdu. No comment!

…Logic ca brazilienii (departe de a prezenta una dintre cele mai bune echipe din istoria lor de Legendă! Dimpotrivă, o formație huiduită în final!?!) să zburde, fără să se întrebuințeze, să ne ascundă minute în șir „obiectul muncii”, să rateze într-o veselie, să aibe două-trei viteze în plus în orice fază, să facă cubism și impresionism pe gazonul ce n-a amintit de furtuna din ajun, să trăiască amicalul acesta cu bucuria de a juca și respectul față de Ronaldo (introdus doar ultimele 15 minute ale primei reprize, timp în care a ratat trei șanse ale ultimului său gol pentru Pentacampeon, Tătărușanu având meritele sale mari la două dintre ele), prețuind arta fotbalului și fascinația spectatorilor. Că la pauză n-a fost (ca și în final!) decât 1-0 pentru Regii fotbalului mondial (gol Fred-22’, după a câta fază de șah-mat, oare, pentru defensiva noastră creată de Nerymar?!), nu prea interesa. Gazdele au avut și un penalty (nedat de arbitrul brazilian, în 4’, la „ciocanele” puse în careu de Bourceanu), s-au distrat când și cum au vrut cu absenții noștri speciali de la Sao Paulo, salutând din mers tot ce-au întâlnit în cale, pe flancuri și în careu, doar-doar or trezi adversarul, să aibe cu cine discuta, ca să bucure publicul. În zadar! Exceptând bara lui G.Mureșan, „ghiuleaua” de la 35 m., din 25’, „roșii” păreau că dorm la București, visând la victoria normală (și la 3-0!) cu Bosnia, supraestimată caraghios de unii. Era, însă, nefericitul somn românesc (noapte bună, Mutu, Săpunaru, Raț, Tamaș! Chiar așa, cum ați dormit, că nu pot crede că ați stat în fața televizorului la ora aceea criminală în afara night-cluburilor?!). Culmea este că, în pauză, un comentator dâmbovițean grăbit, dacă nu adormit, a slobozit „ai noștri au făcut o impresie bună” (Sic!)…

…La pauză, figurantul Surdu a rămas la cabine, gândind, probabil, la „farmecul vieții” din Giulești, înlocuindu-l Tănase; după vreo 10 minute a apărut și Alexe (în locul lui Sânmărtean), apoi și Giurgiu (în 65’, pe postul lui Bourceanu), dar nu s-a schimbat nimic. Brazilienii și-au continuat divertismentul, în viteza a II-a, acum, un pic plictisiți de lipsa de replică a adversarului, Nilmar a mai ratat o dată, și încă o dată, după ce fundașii noștri, în permanentă stare de panică, au fost înșirați ca boabele de fasole. Cum Papp l-a pus la pământ pe Tătărușanu, Pantelimon s-a putut bucura și el că a jucat (ultimele 23 de minute) împotriva Braziliei, ca și Zicu, schimbul de ștafetă, din ultimele 13 minute, pentru „căpitanul” Marica (figurație scuzată de accidentarea din ajun) și Alexa (înlocuitorul din 80’, al lui Gabi Mureșan, singurul luptător român, alături de Tătărușanu).

…Scăpând cu doar 0-1 (Uraaaaaaaaaaaaaaa!), mă tem că federalii noștri și câțiva gonaci de serviciu vor considera rezultatul acesta o mare victorie pentru viitortul fotbalului românesc aflat în corzi! Ce dacă n-am existat, fiind umiliți non-stop, că nu ne-am văzut decât la bara lui G.Mureșan și șutul lui Torje (87’)?! O să auzim vechea placă, siguir, că dacă nu era fusul orar, drumul de 18 ore cu avionul, bla-bla-bla, îi făceram praf, pilaf, ca pe bosniaci, cum să uiți acel 3-0, „victorie fabuloasă” (Sic!) de vineri noapte din Giulești… Avem potențial, domnilor, vorba comentatorului trezit prea devreme. Potențial de figuranți, în birouri și pe teren, unde neseriozitatea este cuvântul de ordine!

…Acum 41 de ani, la Guadalajara, am prezentat o primă „Generație de aur”! Guadalajara, Guadalajara, aud trupele de mariachis încântate de geniul lui Dumitrache… E atât de departe Guadalajara…

*O primă formă a acestui material a apărut pe blogul Sportvox.ro

Mondialul African. Băieți, dați banii înapoi!

iunie 25, 2010 Comments off

…Curg dezamăgirile la acest Mondial, ca râurile învolburate din România prinsă sub tot felurile de coduri. Ultima cacialma, colocviul de limbă portugheză, din această după-amiază, care a trimis în optimi, într-un cor de fluierături, mai apăsător decât vuvuzelele sud-africane, Brazilia și Portugalia. Blaturi-bla-bla s-au mai purtat (și) pe la Mondiale, lusitanii au și dechis balul grupei G punând de-o „pace sub măslini” cu ivorienii (tot 0-0, ca și acum câteva minute). Altceva a deranjat, însă, la acest meci considerat de gală, la care lumea (spectatori și teleprivitori!) aștepta un spectacol pe măsura stelelor din cele două trupe, înzestrate cu har divin și plătite cu miliarde bune. Un penibil aranjament, fără oleacă regie de clasă, și un non-combat ordinar repartizat frățește în cele mai mici detalii. Cu siguranță că știa rezultatul final și aztecul de la centru care, dacă n-ar fi venit cu un fluier ca o ocarină spartă, ci cu un sombrero și o vioară, s-ar fi pus de-un recital mariacis, în stare să înveselească puțin mulțimea înecată în plictis. Atâta platitudine, încât, în tribune, suspendatul Kaka manevra telemobilul, căutând, probabil, ceva „action”. Știa că în teren nu se va petrece nimic demn de urmărit, naivii de noi, care am așteptat și tot așteptat minunea, miracolul, o clipă de spectacol, să mai uităm de urâțenie vieții actuele… Ba vin și zic că, dacă fluierașul de la centru ar fi aplicat regulamentul și ar fi eliminat cel puțin un brazilian (Melo, Juan) sau ar fi dictat penalty-ul clarisim pentru mega-hențul comis în careu de Lucio, blatul dospit în nesimțire, s-ar fi transformat imediat.

…Marea dezamăgire pentru mine, însă, a fost jocul de maidan al defensivei cariocas. Intrări criminale, în lanț, lăsate de arbitul mexican fără de roșu, în prima repriză, ce păreau o răzbunare după patru decenii a acelui meci pierdut de brazilieni, pe 19 iulie ‘66, cu 1-3 (0-2; Eusebio-2 goluri), la Liverpool, în World Cup-ul englez, când killerul Morais l-a scos din joc pe artistul Pele! Ciudat, neplăcut cum fundașii lui Dunga, rafinați prin campionate europene de elită, au devenit țăpinari, cosași, zilieri cu târnăcopul. Așteptam Samba și ne-am trezit cu sud-americani dansând lamentabil Călușarii. Revine din nou în actualitate recomandarea de altădată: echipa Braziliei trebuie privită de la mijloc în sus! Astăzi, n-a trebuit privită deloc…

…Este drept, n-a fost nici Fado, chiar dacă lusitanii au încercat să danseze ceva după pauză. Se vede că banii dictează muzica și la Mondialul African. Deocamdată, noi, cei de pe margine, bolnavi de spectacol, le putem cere lui Cristiano Ronaldo, Meireles, Baptista, Lucio și celelalte vedete nababe să ne dea banii înapoi…

*O variantă a acestui material a fost postată pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Ziua 7, întâia de inventar

iunie 17, 2010 1 comentariu

…Aseară s-au încheiat meciurile din primul tur al grupelor. Moment să se facă un prim inventar. La o prima vedere, mai multe umbre decât lumini. Din păcate, în con de umbră multe staruri și echipe favorite. Nu mă grăbesc să trag concluzii. E prematur. Mai ales în fotbal. Nu o voi vira, însă, după copac, să tac, acum, ca să mă bat apoi cu pumnul în piept (de aramă, negreșit!), făcând pe profetul. Mai este destul până la bătălia pentru podium…

…Deocamdată, multe meciuri leșinate, chiar dacă se joacă-n iarnă africană. Goluri puține, faze de spectacol să le numeri pe degetele unei mâini. Mult zgomot (deocamdată pentru nimic!), jafuri, lighioane pe străzi, vuvuzelele acelea blestemate, ca un roi de albine, de lăcuste, comentarii obosite, multe pe alături de joc… Nu voi căuta decepții, mai este timp până la ele. Ușoare dezamăgiri, însă, au fost. Prima, Spania, cea mult lăudată, precum făcuse Pele cu Vallderama și columbienii lui înainte de World Cup ’94 (turneul nostru de poveste!), unde Maestrul îi vedea campionii lumii. Lăudata Armada spaniolă și-a înecat o corabie în meciul cu „ceasornicarii” elvețieni ai neamțului Ottmar Hitzfeld, unul dintre cei trei antrenori din lume care a câștigat Liga Campionilor Europeni cu două echipe (Borussia Dormund și Bayern Munchen), ceilalți fiind Happel și Mourinho. „Toreadorii” lui Del Bosque au luat meciul de sus, degeaba au atacat în valuri, n-au avut putere de concentrație, crezând naiv că poți găsi aurul privind vesel cerul, nu să iei sapa și lopata, ba și târnăcopul să-ți poți atinge scopul. Este drept, ibericii mai au două corăbii, dar ei n-au ajuns niciodată pe piscuri, acel unic loc 4, din ’50, fiind încă o dovadă pentru Armadă că n-a descoperit încă drumurile mondiale!… Nici Anglia n-a scăpat de critici, s-a împiedicat, doar, de yankei, nu ca în ’50, când Albionul a fost învins de americani, cu 1-0, la Belo Horizonte, dar și așa multă lume consideră acest 1-1 din Africa o înfrângere pentru englezi și o victorie pentru cei din State. Nici campioana mondială en-titre, Italia, n-a strălucit, chiar s-a chinuit să egaleze în „uvertura” cu paraguayenii. Italia rămâne, însă, Italia, echipa care mereu a pornit greu în cursă… Nici Franța n-a arătat ca finalistă a ultimei ediții, Portugalia cam un zero, cu tot Ronaldo (nu doar 0-0 în compania ivorienilor!). Nici marea Brazilie nu ne-a luat ochii, trudind cu coreenii comuniști… Mai răsărite, după prima strigare, Germania (4-0, dar cu o Australie jalnică!), Olanda și cam atât…Sigur, însă, se va schimba Tabelul Mondialului în rundele care vin…

…Mi-am permis să fac un clasament al numărului de șuturi la poartă. Pare o extravaganță, la o primă vedere, însă șuturile acestea pot spune multe. Deci…

  • Locul 1, cu 26 de șuturi în primul meci: Brazilia. Pe locul secund, Spania-24 de șuturi. Pe poziția a 3-a, cu 20 de șuturi, Argentina și Chile. Cu câte 18 șuturi fiecare, Anglia, Olanda, Franța și Coreea de Sud. Ghana și Germania au reușit numai 16 șuturi, nemții stabilind un record de productivitate, cu 4 goluri marcate! Mexicul-14 șuturi, Serbia și Slovacia-13, încheie un clasament de circumstanță al ofensivelor de luat în seamă.
  • Poziția 1 din clasamentul pauperilor, Coasta de Fildeș și Japonia, cu numai câte 5 șuturi fiecare, niponii reușind chiar și golul victorie în dauna Camerunului! Urmează grecii, cu numai 6 încercări ale porții adverse. Cu 7 șuturi, în prima etapă: Uruguay, Portugalia, Honduras și Slovenia. 8 șuturi-Paraguay și Noua Zeelandă. Gazdele, sud-africanii, doar 9 tatonări ale buturilor adverse. Cu 10 goluri, Italia, Danemarca și Australia. Ca Algeria, Camerun, Nigeria și RPD Coreeană să încheie „plutonul impotenților”!
  • Meciul cu cele mai multe șuturi la poartă: Brazilia-RPD Coreeană, 37 (26-11). Partida cea mai săracă în șuturi: Coasta de Fildeș-Portugalia, numai 12 șuturi (5-7)!?!

…Acum, gata cu primul tur de scrutin. Aseară au început jocurile din runda secondă a grupelor. Diavolul de Forlan a dat de pământ cu Bafana, Bafana, uruguayenii le-au luat gazdelor coțofana și le-au ciuruit poarta cu trei goluri, de vuvuzelele au început să bâzâie a jale. În derby-ul Sudului, au câștigat detașat americanii, cei care cam dezamăgiseră în „uvertura” cu Franța (0-0). Turul II din grupe va însemna, însă, cu totul altceva. Mult mai frumos, mai interesant Țineți acest pariu?

HAGI – 45

februarie 4, 2010 6 comentarii

…Ziua lui Hagi! Ziua Regelui! Pe vremuri, Ziua Majestății Sale se sărbătorea la 10 mai. De vreo 15 ani, în fotbalul nostru ea se celebrează la început de Făurar, pe 5 februarie.

Se implinesc 45 de ierni-primăveri, de când, în Săcelele de lângă mare și nu de sub Postăvar, Zeii presărau pulbere magică pe ulițele satului pline de copilandri. Acolo, și, apoi, pe nisipul mirific al Tomisului, s-a zămilsit un Pescăruș cu zbor înalt și lung, ce l-a dus până pe tronul de Rege în imperiul fotbalului mare, alături de Pele, Maradona, Platini și atâția alții, încântați și ei de dansul fascinant al copilului Mării Negre și de „torpilele lui aerodinamice”, cum am zis la Telesport.

Este greu să găsești metafore pentru sărbătoritul de astăzi, din moment ce jocul lui înseamnă una dintre Metaforele „sportului-rege”, Platini decretând că „Hagi a dat o altă dimensiune legilor fizicii”. Un argument ar fi, cred, capodopera de la World Cup ’94, golul acela halucinant înscris în poarta Columbiei, suficient ca marele Pele să-l înnobileze drept „Cel mai bun de la Mondialul american”.

Țin de Legendă golul marcat de la centrul terenului, sub tricoul lui Real Madrid, cel din poarta Kievului, la Monte Corlo, în 24 februarie ’87, care așeza Supercupa Europei în vitrina de preț a Stelei, sau finalul de carieră, ca sultan divinizat pe Bosfor, la Galatasaray, unde, tot cu Lucescu-senior la timonă, a dus și o Cupă UEFA (4-1, cu Arsenal, la penalty-uri, în finala de la Copenhaga!) și altă Supercupă a Bătrânului Continent, după istoricul 2-1 cu „galacticii” Realului Madrid!

Peste „salba de aur” din Divizia A (două titluri de golgeter, cu Sportul Studențesc; 3 titluri de campion și 3 Cupe cu Steaua; 222 meciuri, 141 de goluri marcate, inclusiv pentru Farul, echipa în care a debutat pe prima scenă), dincolo de jocurile din arena spaniolă (două sezoane la Real și tot atâtea la Barcelona) și cea italiană (doi ani la Brescia), peste apoteoza de sub Semilună, se află cea mai dragă echipă a lui Hagi, Naționala!

…125 de jocuri sub tricolor! 35 de goluri marcate. 6 prezențe la turnee finale (3 la Mondiale, 3 la Europene). 18 ani ascultând Imnul, cu mâna la inimă. Cu debutul dintre fiorduri, în august ’83, 0-0, la Oslo, sub comanda lui Mircea Lucescu, și a doua retragere, definitivă, la Euro 2000, cu marea Italia adversar și Emeric Ienei pe bancă. Se mai retrăsese o dată, dar a revenit salutar să fericească milioane de români din lumea-ntreagă cu întâia victorie a „tricolorilor” în dauna Ungariei (2-0, la București)…

…Ca antrenor, a avut ghinion. A debutat în meserie direct la Națională, cu un 2-0 istoric, la Budapesta (întâia victorie românească oficială pe terenul ungurilor!). A urmat, din păcate, nefericitul „baraj sloven”, pentru Mondialul asiatic, 1-2, la Lubljana și 1-1, în Ghencea. Rezultate scrise și de doi arbitrii potrivnici, danezul Nielsen și germanul Krug. Dacă n-ar fi fost acei „cavaleri ai tristei figuri” și ghinionul ca Rudoanja să nimerească un gol, la București, cum n-ar mai izbuti în zece vieți, dacă Naționala ar fi mers la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, astăzi, Hagi ar fi fost și un foarte mare antrenor. Așa, însă…

…A mai pregătit Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Steaua. Succesele au fost câteva. A obținut Cupa Turciei, cu Cim-Bom-Bom, în mai 2005, după un 4-1 de senzație în finala cu eternul rival Fenerbahce. Și a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, toamna trecută. Scârbit de „circul” patronului Gigi Becali, finul lui (!), s-a retras din antrenorat. N-a acceptat orice propunere. Nici Galata pentru câteva luni, nici o echipa oarecare din Spania, nici team-uri din Cipru, Rusia și Grecia, nici naționala Bulgariei. Ceea ce mă face să cred că antrenorul Gheorghe Hagi nu și-a spus ultima replică pe scena miracolelor…

…Peste șutul lui diabolic, peste ruperile de ritm paralizante, peste colecția de performanțe inegalabilă pe plan autohton, peste seriozitatea totală și dragostea-obsesie pentru acest veritabil Alter Ego, care a fost și rămâne Fotbalul, cel născut la început de Făurar, meșterul făurar al „Generației de aur” a urcat în Legendă prin Arta sa sublimă, suprinsă inegalabil de un senior al fotografiei artistice, Sorin Radu, din New York!  Cel  care l-a prezentat lumii pe Hagi în simbioză cu o minge vrăjită și cu arcușul fermecat al lui Stradivarius.

Dincolo de arenă, Hagi este, astăzi, Ctitorul Academiei de fotbal ce-i poartă numele, în briza mării care l-a zămislit, ca o continuare a Fabricii de valori „Luceafărul” (ce idee excelentă a anilor ’80, abandonată iresponsabil!).

Gică Hagi mai înseamnă sportivul român despre care s-au scris 3 cărți (una de către Grigore Cartianu, două de către Gheorghe Nicolaescu) și o piesă de teatru („La răscruce de Hagi”, în 2005, purtând semnătura mea). Numele lui mai figurează și pe coperților altor două volume: „Cu Hagi &. Com. de la Roma la New York, via Cardiff”, de Gheorghe Nicolaescu, și „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, scrisă de mine, la cald, după Mondialul din Statele Unite, tulburat de bucuria de spectacol bun a yankeilor, care l-au urcat imediat pe Machedon într-un triptic magic pentru ei: Nadia-Ilie-Gică Hagi.

Ei sunt adevărații Ambasadori fără vârstă ai României în lume!

La început de februarie, când zările visează Primăvara, în fotbalul nostru se reaud acorduri din „Oda Bucuriei”.

La mulți ani, Gică Hagi!

Cum a devenit Marx comentator sportiv (3)

februarie 1, 2010 1 comentariu

Astăzi publicăm, în premieră, pe blog,  Scena 3 din comedia „Cum a devenit Marx comentator sportiv„, din volumul „Premiul Nobel pentru Fotbal”, apărut în 2008, în Editura Play. Într-un eseu dedicat volumului respectiv, remarcabilul poet și teatrolog Ion Cocora a scris:

Piesele cu tematică sportivă sunt frecvente în creația dramaturgică a lui Mircea M. Ionescu. Una de tinerețe l-a avut ca protagonist pe brazilianul Pele, decenii la rând un miracol pentru fidelii stadioanelor, alta mult mai recentă, tipărită în 2005, aduce „în lumina rampei” pe Hagi, alt miracol cu picioare de aur, dar și cu o identitate ce implică afectiv. Explicația interesului pentru asemenea subiecte și personaje într-o primă accepțiune pare simplă. Autorul e atras de un domeniu care îi este familiar și care îi oferă un plus de inedit. Se poate înțelege și un plus de atractivitate și chiar de pitoresc. Aspecte ușor de sesizat nu doar la nivel anecdotic, ci și în configurația personajelor, în însuși modul cum reacționează ca mentalitate și temperament într-o situație sau alta. E necesar să se rețină, pe de altă parte, că subiectul, ca semnificație, depășește detaliile anecdoticului. Ele rămân doar elemente de culoare, însemne ce marchează psihologic personajul, individualizîndu-l. În profunzime, în schimb, fabula se complică. I se conferă o problematică de ordin general, existențială și morală, structurată într-un univers dramaturgic în afara tiparelor  impuse de o tematică restrictivă. Nu numai conflictul în sine încorporează tensiune, ci și subtextul.

Pentru a citi primele trei scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3 sau index.