Arhivă

Post Tăguit cu ‘Dan Petrescu’

„Curat, murdar” (12). FRR (Federația Română de Răutate!), CHIAR NU ȚI-E RUȘINE SĂ DAI CU PIETRE ÎN „GENERAȚIA DE AUR” ȘI MILIOANELE EI DE SUPORTERI?!?

august 22, 2016 Comments off

…Citesc în „Gazetă” și nu-mi vine să cred!

…Am crezut că ex-consilierul lui Băsescu, un Habarnam cum îl numesc mulți, pus samavolnic la conducerea fottbalului românesc, este doar un Șapte-Ochi-Între-Cărți, cum i-ar fi zis din prima regretatul Valentin Stăbescu!… Văd, însă, că geme și de răutate! … Păi, să ordoni „Jos Generația de Aur!”, jos de pe pereții Centrului Federal de la Mogoșoaia a tuturor fotografiilor de la inegalabilul World Cup ’94, este cea mai mare TICĂLOȘIE la adresa Fotbalului Românesc, a unor Valori respectate pe plan mondial: Hagi, Gică Popescu, Ionuț Lupescu, Dorinel Munteanu, Florin Răducioiu, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu etc.!

…Dacă Herr Daum a decis o tâmpenie ca asta (personal, mă îndoiesc!), motivând că pe pereți sunt necesare „mesaje motivaționale”, atunci, trebuia ca un anume cu personalitate de la FRF să-i spună noului selecționer numai atât:

1) România a depășit demult etapa… Heirupului cu „Răsună Valea”, de la Bumbești-Livezeni și Salva-Vișeu!
2) CEL MAI MOTIVAȚIONAL MESAJ pentru tinerii fotbaliști, CEA MAI BUNĂ IMAGINE pentru străinii care trec pe la Centrul Federal, NU POT fi decât REZULTATELE DE EXCEPȚIE, VALORILE GENERAȚIEI DE AUR!…

…Istoria Fotbalului Românesc SE CERE RESPECTATĂ!
…ȘI ÎN ROMÂNIA! Nu doar în Lumea-ntreagă!
…Astăzi, nu mișcă pe nimeni Lozincile de tip comunist!… A trecut vremea lor în toată lumea!… Numai în sfera politicienilor noștri (ce-l include și pe neica Habarnam) se vede că NU!

…Înțeleg că „PERFORMANȚA” noii-învechitei prea repede (se vede) conduceri federale, ISTORICA înfrângere cu Albania, la Euro 2016, definește și mai mult Abisul în care a ajuns fotbalul românesc prin comparație cu „Generația de Aur”, sclipitoare în America!… Plus că, în vizibilă inferioritate de competență în domeniu, tov. Habarnam se simte tot mai complexat și de performanțele de ecou ale lui Hagi și compania. Iar a vedea zilnic FILELE DE AUR ALE FOTBALULUI ROMÂNESC ar fi un curat calvar, mon cher, pentru un parașutat în domeniu! Un complex care mă poate face să cred că, în viitorul apropiat, presa nu va mai avea voie să scrie despre STEAUA-SEVILLA 1986, „GENERAȚIA DE AUR”-WORLD CUP ’94!… Să terminăm cu acest Cult al Personalităților, nu-i așa?!… De aici, probabil, mizerabila decizie luată de mai noua FRR, adică Federația Română de Răutate!

…Care a dat nu doar în Minunata Pleiadă de Fotbaliști Români, dar și în sentimentele, mândria a Milioane de Suporteri Români din toată lumea!

…RUȘINE, DE TREI ORI RUȘINE, cum spune un personal al lui Caragiale!
…SOMNUL RAȚIUNII MONȘTRII NAȘTE, sună avertismentul lui Goya!
…SĂRACA (pentru noi!) OLIMPIADĂ DE LA RIO ȘI EURO 2016 LA FOTBAL denotă că SPORTUL ROMÂNESC e condus de indivizi cu rațiunea adormită, niște neica-nimeni autori de milioame nemuncite, coautori insensibili la dezastre.
…CHIAR PRIVIM NEPUTINCIOȘI LA ACEST TIMP AL PIERZANIEI?!
P.S.Cei de la Casa Fotbalului au emis un Comunicat, ieri, prin care susțin „Pozele erau deteriorate”! Așa să fie!… Așteptăm exemple de de respect, atașament față de „Generația de Aur”!

 

 

Jurnal American (10) GICĂ HAGI ȘI CRISTINA NEAGU…

decembrie 21, 2015 Comments off

…Întâmplător sau nu, am văzut, în America, două dintre evoluțiile de poveste ale Sportului Românesc!

…Acreditat ca ziarist la Mondialul American, World Cup ‘94, scriind pentru gazeta mea de limbă română de la New York, “Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, și transmițând corespondențe pentru BBC!… Vara californiană a fost Capodopera Fotbalului Românesc, la nivel de Națională! Victorii împotriva Columbiei și Argentinei lui Maradona (aflat la Masa presei, dovedit drogat!), împotriva gazdelor, un joc încântător (excepție-episodul Silverdome Detroit, 1-4 cu Elveția!), care i-a făcut pe mai marii fotbalului mondial să declare, cu Pele în frunte, că Naționala de fotbal a României, -Generația de aur admirabil condusă din teren de Gică Hagi, iar de pe margine de Anghel Iordănescu- era singura în stare să învingă Brazilia în finală! Numai că până la marea finală, ne-au scos, într-un final-coșmar, vikingii suedezi… După prelungiri, la penalty-uri, cu două lovituri de departajare ratate de Belodedici și Dan Petrescu…

…Telespectator sau…Internet-spectator, la ultimul Mondial de handbal din Danemarca. Fetele noastre au învins incredibil, spectaculos, campioana mondială Brazilia, după care, într-un meci de infarct, au ajuns în semifinală, după prelungiri, în dauna gazdelor, handbalistelor daneze. Numai că, deși mulți vedeau Naționala feminină de handbal a României, condusă superb din teren de super-jucătoarea Cristina Neagu, iar de pe margine cu viziune de norvegianul Tomas, iar repriza secundă a fost una de senzație, Fetele noastre de aur au ratat finala, pe finalul reprizelor de prelungiri, în fața campioanei olimpice Norvegia!…Putem uita ratarea lui Nechita, cu două-trei secunde înainte de a se trece în prelungiri?!… Am urmărit meciul la New York, împreună cu Grigore L.Culian, om de handbal, au chiuit și am plâns în final, plecând bolnavi la lansarea cărții mele “Taximetrist de noapte la New York” pentru care mă aflam în Turnul Babel…

…Ani mulți, m-a urmărit meciul de fotbal cu Suedia!…Încă nu l-am uitat!
…O vreme, nu voi putea uita partida de handbal fete cu Norvegia!

…Nordicii ne-au împiedicat, se vede, și la fotbal și la handbal, să devenim campionii lumii, în două Gale mondiale care au arătat Omenirii două Legende: Gică Hagi și Cristina Neagu!

…S-au spus multe -și se vor mai scrie- și despre “drama suedeză” și despre “tragedia norvegiană”. Pentru mine au fost două felii de viață în care a decis Destinul!
…Nu pot să uit nici acum, după 21 de ani, o mărturisire din declarația lui Gică Hagi, surprinsă pe reportofon, imediat după eliminarea de către suedezi: “În momentul când Dan Petrescu se îndrepta să execute penalty-ul acela pe care l-a ratat, mă gândeam că noi, românii, nu suntem făcuți pentru marile bucurii!”… Fantastică declarație! Existențialism rasat. Cuvinte de meditat profund la ele… Și dacă unii pot pune sub semnul întrebării Înțelepciunea lui Gică Hagi, le pot spune nu doar că declarația Regelui a apărut în cartea mea “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o!”, ba, vorbele acelea, amintind de Cioran și Țuțea, spuse un Fotbalist, s-au auzit și la BBC!…

…Întâmplător sau nu, am urmărit în America, două Capodopere ale Sportului Românesc jucate sub semnul Destinului!
…Pentru mine, și la World Cup ‘94, și la Mondialul fete 2015, Românii, fotbaliști și handbaliste, au țesut Istorie în filigran de aur!
…Ei sunt pentru mine Campionii Lumii!

Începe fotbalul românesc, în vechea mocirlă!

februarie 18, 2010 4 comentarii

…Ninge, plouă, viscol, polei, inundații, nu contează!… Opt conducători de club cer amânarea startului în returul Ligii I, dar e un cor în pustiu… Selecționerul Răzvan Lucescu ar fi vrut și el debutul stagiunii pe vreme mai bună, pentru evitarea unor accidentări inutile, însă nu-l ascultă nimeni, acolo, sus… A respins toate aceste „semnale de alarmă” mai-marele Ligii, Mitică Dragomir, cel „uns cu toate alifiile”, după autoportretul lui Corleone în sticla televizorului. Că se va juca pe noroaie, nu interesează. Fotbalul nostru, doar, este demult învățat cu mocirla. Era cea morală. Acum, e totală. Mai ales că Naționala a căzut sub locul 30 în lume!…

…Explicația amânării cu o săptămână a plecării în retur este una singură: banii de la Televiziuni, sume și așa exagerate față de fotbalul oferit. Și, dacă au fost păcălite la „marfa” livrată, Televiziunile măcar au dreptul să nu-și mai modifice programele. Campionatul începe prin ape, zăpezi și noroaie, mâine, vineri 19 februarie, de ziua Cameliei Potec („La Mulți Ani”!), fosta Zeiță a bazinului olimpic de la Atena 2004. Returul demarează cu un meci oarecare, pe Dunăre, însă nu în Brăila copilăriei Cameliei Potec, ci mai spre vărsare, la Galați, unde bate crivățul…

…Întâia etapă de primăvară viscolită va începe vineri, pe Dunăre, și se va termina…luni, în Bărăgan, cu derby-ul ultimelor campioane, team-ul feroviarilor din Cluj vizitând Unirea Urziceni (trupă cu antrenor israelian, adus în locul „Bursucului”, care, în noaptea asta, va încearca să se îmbarce pe „submarinul galben” al gloriei în orașul Beatles-ilor, la Liverpool). Balul se va deschide, mâine, la ora 14 (de parcă la Galați nu s-ar lucra!), cu „Oțeul” lui Dorinel Munteanu contra noului Meșter Manole al celor din Curtea de Argeș, Ionuț Badea, dezertat de la Pitești, din „B”, la „Internaționalul” cu vedere clară spre lumea a doua. „Interul” argeșean, altă echipă cu alt patron care se joacă de-a antrenorii, din moment ce, în plină iarnă, l-a aruncat peste bord pe Fane Stoica, omul care făcuse veritabile minuni, învingând până și pe Dinamo, în „Groapa” de la București…

…După mișcările de trupe din iarnă, CFR Cluj pare echipa care s-a întărit cel mai mult, zic mai toți specialiștii. În timp ce Poli Timișoara ar fi gruparea ce a pierdut cele mai grele piese (dar a câștigat bani!): golgeterul Gigel Bucur, sedus de gologanii Ku…banului Krasnodar, din „B”-ul rusesc (echipă pentru al cărei maldăr de arginții Dan Petrescu a renunțat la… un meci de destin cu Liverpool!) și frații armeni Karamian, veniți în „Ghencea”, unde Steaua s-a șubrezit în apărare, unde a dispărut (plecând tot în Rusia!) și Ghionea. Anul trecut, un „baraj” Goian-Ghionea cam greu de trecut, acum, un fel de bulevardul Libertății din Ghencea, ceea ce îl neliniștește pe Stoichiță…

…Ultima sămânță de scandal dintr-un campionat aflat în mocirlă, arbitrii! Unii patroni vor fluierași străini (destui fără valoare în meciurile din tur!), motivând că autohtonii ar fi favorizat în lanț trupa din Cluj! Numai că Mircea Sandu a venit cu recomandarea, chipurile, mai-marelui arbitrilor de la UEFA, amicul spaniol Villar, care se opune prezenței brigăzilor „straniere” în Liga I românească! Idee pe care, în vară, a schimbat-o ca la Ploiești… Eu susțin că avem câțiva arbitrii foarte buni (Balaj, Tudor), peste valoarea străinașilor aduși în toamnă, dar „ai noștrii” nu sunt lăsați să arbitreze ca lumea. De unde, trag o concluzie: fotbalul românesc are arbitrii pe care și i-a crescut: cei distruși de patronii cluburilor care vor regulamentul doar pentru „dulăi”! În această rundă de debut a returului, două meciuri atrag atenția și prin arbitraje: Dinamo-Craiova (cu Augustus Constantin la centru) și Unirea Urziceni-CFR Cluj (Marius Avram). Drama este că, (și) în turul actualului campionat, multe arbitraje au fost scoase ostentativ în față, ca paravan pentru jocurile submediocre și mocirla morală în care agonizează fotbalul românesc…

…Nu va mai juca, în Bănie, Craiova, ci la Drobeta Tr. Severin (unde s-a construit un stadion excelent, cu 20.000 locuri în tribune moderne)?! Nu vor fi programați Pandurii în meciul de acasă (vor juca la Craiova?) cu Astra?! A ieșit Dinamo din cursa pentru podium?! Va domina Provincia și returul?!

Câteva întrebări serioase la începutul unui drum deasupra căruia sunt mulți, mulți nori…

Unde ne sunt antrenorii români?

ianuarie 19, 2010 7 comentarii

…O simplă constatare care spune multe. Antrenorii români care au câștigat ultimele patru titluri de campioni naționali la fotbal au… emigrat! Unde?… Cosmin Olăroiu (Steaua-2006, în Emiratele Arabe Unite), Mircea Rednic (Dinamo-2007, în divizia secundă din Rusia, la Alania Vladikavkaz!), Ioan Andone (CFR Cluj-2008, în Cipru, Emiratele Arabe și, de trei zile, la ȚSKA Sofia!), Dan Petrescu (Unirea Urziceni-2009, în liga a doua rusă, la Kuban Krasnodar)! Patru nume și patru direcții care vorbesc de la sine…

…Evadările din această iarnă, a lui Dan Petrescu, în „B”-ul estic, și a lui Ioan Andone la… Steaua bulgarilor (ȚSKA, echipă fără ștaif european, cu un punct în grupele Ligii Europei; locul 2 în campionatul de la sud de Dunăre, la 4 puncte de liderul Litex Loveci!) readuce în discuție o primă întrebare. De ce au ales „campionii” ultimilor patru ani din România să migreze într-un fotbal valoric sub cel al nostru, nici el prea răsărit? Cum am opinat și într-o recentă intervenție la Telesport, răspunsul meu nu se reduce doar la un cuvânt: banii! Mai intervin în discuție batjocora la care-s supuși antrenorii români de către patroni, nesiguranța și, deloc de ignorat, lipsa lor de imagine (ar fi fost mai corect să fi zis lipsa de valoare?!) în fotbalul mare.

…Scurtă (dar necesară) incursiune în memorie. Ce antrenori români au existat în fotbalul european de top? În Vest?… Lista este foarte scurtă. Regretatul Ștefan Kovacs, la marele Ajax și directorul tehnic al Federației Franceze de Fotbal!… Mircea Lucescu, câteva luni la Inter Milano…  Ladislau Boloni, la Sporting Lisabona, Monaco și, acum, la Standard Liege (ajunsă pe locul 8 în campionatul belgian)!… În rest?!

…Anghel Iordănescu, „cel mai bun antrenor român al secolului trecut”, n-a făcut mai nimic în Grecia. S-a impus, însă, în fotbalul arab, plini de bani, dar departe de „marea arenă”… Tot în lumea arabă (unde se află și acum!), Ilie Balaci s-a umplut de țechini și de trofee… Emerich Ienei, timonierul Stelei la unica, irepetabila „Sevilla ’86” și al calificării Naționalei la Coppa del Mondo ’90, n-a izbutit nimic la naționala Ungariei… Prin Balcani, și-au încercat norocul, fără a ieși din banal, Mihai Stoichiță (și în Bulgaria, la Litex Loveci, nu doar în Panama, Kuweit și Armenia!), Gigi Mulțescu, Țiți Dumitriu, Sorin Cârțu, Marian Bondrea, Ștefan Stoica, Ilie Dumitrescu și mulți alții. Șeful Școlii federale de antrenori, Mircea Rădulescu, a condus trei naționale africane (Algeria, Egipt, Siria, plus pe cea a României, pentru 10 partide, în perioada 1990-1991!)… Gabi Balint a antrenat prin Transnistria, după care a ajuns „secundul” lui Mircea Lucescu și, apoi, al lui Gică Hagi, în Turcia. Și, așa, am ajuns la excepțiile de la regula mediocrității în care se zbat tehnicienii români plecați peste hotare.

…Mircea Lucescu rămâne singurul antrenor român, după Ștefan Kovacs, cu performanțe notabile în afara României. A cucerit Cupa UEFA, atât cu Galatasaray (inclusiv Supercupa Europei), cât și cu ucrainenii de la Șahtior Donețk (unde se află și acum). Ladislau Boloni a dobândit titlul în Portugalia (cu Sporting) și Belgia (Standard), ba a jucat și în Cupa UEFA cu francezii de la Rennes, iar cu Standard s-a calificat în primăvara europeană 2010. Gică Hagi a reușit să câștige Cupa Turciei cu Galatasaray (4-1, cu eternul rival Fenerbahce, în finala din 2005). Rezultate demne de luat în seamă. Dar, cam asta-i tot!…

…La ora aceasta, cu excepția lui Boloni, antrenorii români sunt cantonați în Estul european și în Orientul Mijlociu. Doi dintre ei (D. Petrescu și Rednic!) chiar în divizia secundă a Rusiei!?! Presa europeană nu vorbește, însă, laudabil decât despre unul: Mircea Lucescu. Singurul care nu și-a umbrit numele de dragul banilor…

…Din punctul meu de vedere, cei patru ultimi antrenori-campioni ai României au făcut un pas înainte, sub aspect financiar, unul (dacă nu doi) înapoi, ca nivel al fotbalului în care au evadat. Ba, în cazul lui Ioan Andone, cred că au fost doi pași înapoi, și la bani, și la valoare.

Rămâne ca viitorul apropiat să confirme sau să infirme opinia mea!

„Circul” continuă

decembrie 29, 2009 3 comentarii

…Gata, este oficial! Chiar dacă a evitat cu încăpățânare nedemnă să recunoască, în ultima lui conferință de presă (sau de pește?!), de ce a evadat din Bărăgan, Dan Petrescu a luat-o pe drumul cu spini ai diviziei secunde din Rusia. Evadare de la Urziceni pe un vagon de bani, care se vor tripla, dacă, în noiembrie 2010, va promova pe Kuban Krasnodar. La banii care îi are mai-marele cazacilor, totul ar părea un marș triumfal, numai că, anul acesta, Kuban (nicio legătură cu Guban, fabrica de încălțăminte de la noi!) a retrogradat din Liga I cu tot bugetul ei de 18 milioane de dolari!!! Acestea fiind zise, drum bun, cale bătută la ruși, Dan Petrescu!…

…Cine vine în locul „Bursucului”, la echipa campioană, cea care pe final de februarie va da piept cu Liverpool chiar în orașul Beatlesilor? Circulă tot felul de variante. De la antrenori străini la Hagi, Andone, Ilie Dumitrescu etc. Cel mai mult (și mai contradictoriu) se discută, însă, despre aducerea lui Răzvan Lucescu, selecționerul! Înghesuit de ziariști, managerul ialomițenilor, Mihai Stoica, a recunoscut că a făcut demersuri să-l transfere la Urziceni pe antrenorul Naționalei, măcar pentru returul campionatului. Variantă care i-a surâs de minune Lucescului cel mic, din moment ce și Seniorul, aflat în vacanță prin țară, a ieșit pe mai multe posturi de televiziune și a susținut dedublarea fiului: echipa reprezentativă-Unirea Urziceni. Asta amintind și de excepționalul CV al lui Mircea Lucescu, care a fost dat afară nedrept de la Națională, în ’86, după un 4-0 sec, la București, cu Austria! Motivul? Antrena și echipa tricoloră și pe Dinamo! Iar cei de la Steaua nu prea agreau o asemenea dublă postură…

…Aducerea juniorului Lucescu la cârma campioanei en-titre a stârnit o avalanșă de discuții pro și contra. Brașovul, echipa de la care junele Răzvan a plecat la Națională, a sărit prima, dând de înțeles de un anume „gentleman agreement”. Timișoara a scos și ea sabia, prin Marian Iancu, patronul bănățenilor motivând cu subtilitate că l-ar dezamăgi un eventual accept al lui selecționerului, din moment ce și el l-a curtat insistent înainte de a începe aventura tricoloră. Nici în Federație opiniile nu-s clare. Ionuț Lupescu afirmă că Răzvan Lucescu are contract ferm cu FRF, iar un cumulul de funcții, cu Urziceniul, este exclus! „Nașul” nu are încă o  opinie clară. Numai că îl obligă „manevra” cu mutarea alegerilor din aprilie în final de ianuarie 2010, schimbare datorată, în argumentarea lui Mircea Sandu, „Naționalei, care trebuie să aibe un program bine pus la punct de echipa federală în vederea atacării preliminariilor pentru Euro 2012”! Dacă bossul federal va accepta ca Răzvan Lucescu să pregătească și Naționala (e drept cu numai două amicale în primăvară, înaintea debutului oficial din toamna preliminariilor CE) și Unirea Urziceni, atunci motivarea neașteptatei schimbări de calendar a „alegerilor presidențiale” devine nulă. Sau, în cel mai rău caz, rămânem în sofism, atât de drag tuturor conducătorilor (nu doar din sport!) României de azi!

…Unii consideră că Răzvan Lucescu este tentat de repetarea „istoriei celebrului lui tată” datorită unei căruțe de bani pe care barosanul din Bărăgan i-ar oferi-o selecționerului (250.000 euro până la vară; 500.000 euro, în eventualitatea eliminării Liverpool-ului). Bani, nu glumă, chiar dacă familia Lucescu nu duce lipsă de așa ceva. Seniorul Lucescu motivează decizia lui „și Națională și Urziceni” pentru nevoia de experiență a competentului său fiu. Argument valabil la o primă vedere, care ascunde, însă, vârful unui bumerang: dacă Razvan are nevoie de experiență, ce caută el la timona Naționalei?!

…În acest circ al declarațiilor contradictorii, se amintește și de exemple mai recente, când antrenori de Națională au condus și echipe de club. Doi olandezi. Hiddink, care a antrenat Naționala rusă și în paralel, pentru un sezon, pe Chelsea. Iar acum, alt olandez, Advocaat, și la timona lui AZ Alkmaar și la cea a reprezentativei Belgiei. Ambii, însă, cu o experiență triplă față de cea a lui Răzvan Lucescu și în contexte total diferite. În țări cu civilizație de secole. Pe când, la noi, ar fi suficient ca Urziceniul, cu Lucescu junior să piardă în fața Interului Curtea de Argeș și a Unirii Alba Iulia, să zic, ca numărul și virulența contestatarilor să se amplifice. Ceea ce n-ar face decât să amenințe și climatul Naționalei, și așa destul de șubrezit după încă o ratare (a patra în ultimii 12 ani!) a unui turneu final!

…Personal, consider că, dacă ar accepta „dubla ipostază”, tânărul, inteligentul și competentul (însă încă neexperimentatul la nivelul primei reprezentative) Răzvan Lucescu ar avea mai mult de pierdut decât de câștigat, pe termen lung (nu pe țechini de azi ai lui Bucșaru!). Căci, de regulă, „cine aleargă după doi iepuri, nu prinde niciunul”. E bine să ne aplecăm mintea și la înțelepciunea din popor!

„Bursucul” și conferința de pește

decembrie 28, 2009 2 comentarii

…Astăzi, în prima zi din ultima săptămână a acestui an, Dan Petrescu, antrenorul demisionar al echipei campioane Unirea Urziceni, a programat o conferință de presă. La București. Cum, peste noapte, destinația „Bursucului”, Dinamo Moscova (locul 8 în prima divizia rusă), s-a mutat la vreo mie de kilometri, mai spre sud, în liga secundă (!?!), așteptam multe despre verdictul așa-zisului „cel mai bun antrenor român din 2009”. Din păcare, a fost o conferință de presă melodramatică, plină de regrete, de laude, de la patron la femeia de serviciu și toată floarea cea galonată a trupei din Bărăgan, cu un refuz jenant de spune de ce a renunțat la o „dublă” europeană de mare ecou (cum este cea cu Liverpool, în „optimile” Europei League!) pentru liga secondă din Rusia?! Un eveniment terminat în coadă de pește, căci Dan Petrescu a ținut-o, de la un cap la altul al întâlnirii cu presarii, cu „motivul personal al deciziei sale”, cu „cea mai bună alegere pentru mine și familia mea”, cu „un proiect asemănător celui de la Urziceni” etc. Nici o curiozitate a ziariștilor n-a putut trece de zidul „despre motivul deciziei mele nu vreau să vorbesc”, „nu pot să vă spun”! Ba, beneficiind și de o asistență venită, parcă, adormită de la o petrecere, n-am aflat nici la ce echipă va merge Dan Petrescu în Rusia! Incredibil, dar adevărat: niciun ziarist prezent nu a pus întrebarea elementară: Dinamo Moscova sau Kuban Krasnodar? A trebuit să accesez agențiile străine și să aflu din sursă rusă, mai exact de la „Itar Tass”, că „Dan Petrescu a semnat un contract pe trei ani cu formația Kuban Krasnodar”, retrogradată în noiembrie din prima divizie rusă!

…Motivul despre care Dan Petrescu n-a vrut, n-a putut (Sic!) să vorbească, pare să îl reprezinte banii. Ar fi vorba de 1(un) million 500.000 de euro de la patronul lui Kuban Krasnodar, un miliardar care este și guvernatorul regiunii! Plus bonusuri astrale pentru revenirea imediată pe prima scenă, pentru vise europene, ca ale lui Rubin Kazan, ultima dubla campioană. Nu văd de ce a fugit, ca Agiuță de tămâie, „Bursucul” de acest element. Doar nu furase acești bani, ei însemnând o recunoaștere a valorii lui!… Ermetismul lui („Nu pot să vă spun”!?!) a dat imediat drumul la speculații, Kuban Krasnodar fiind o vreme susținută de NKVD (KGB)! Să îi fi pus rușii condiții din start? Să fie vorba despre elemente „strict secrete”? Cert este că Dan Petrescu a lăsat campioana, Europa League, „visul englezesc” pentru această trupă Kuban Krasnodar (care a folosit 27 de antrenori în ultimii 16 ani!) și va lua, în martie, startul în liga a II-a rusă!

…”Dan Petrescu se duce la mai bine din punct de vedere financiar, dar mai rău fotbalistic”, a sintetizat momentul Andrei Mureșan, bistrițeanul care a jucat șapte partide la Kuban, în campionatul trecut. Clar ca bună-ziua sau ca zăpada care cade acum în umbra Ceahlăului, unde mă aflu. Banii să trăiască! Mai să-l încolo de Liverpool…

…Aș fi vrut să aflu de la respectatul (până în această iarnă) Dan Petrescu ce știe despre Krasnodar, dincolo de vagonul de bani, de potența financiară a patronului care a pus umărul ca orașul vecin Soci să obțină organizarea Olimpiadei Albe din 2014? Cum el, incredibil de secretos, n-a spus nici unde va antrena, am accesat site-urile. Și am aflat lucruri interesante… Kuban, este râul care trece prin Krasnodar. Orașul, fondat de cazaci, are 800.000 de locuitori, un stadion de 30.000 de locuri și se află la o mie de kilometri de Moscova și la nici o sută de kilometri de Marea Neagră. Este una dintre cele mai frumoase localități din Marea Rusie, cu al doilea ritm de dezvoltare după Moscova! Normal, deci, să viseze și cu fotbalul dincolo de divizia secundă. Unde, vrea, nu vrea să recunoască, Dan Petrescu va antrena până va găsi o „filieră occidentală” sau (de ce nu?) va fi dat afară!

Când vorbești de Anglia și ajungi în… Rusia!

decembrie 27, 2009 2 comentarii

…Nu se putea ca acest 2009 să nu se încheie cu încă o „bombă” mediatică, măsura exactă a mentalitații noastre despre marea performanță. A demisionat Dan Petrescu, antrenorul echipei campioane, cel mai bun coach român al anului (după ancheta „Gazetei”; în opinia mea în cel mai fericit caz la egalitate cu Mircea Lucescu, deținătorul Cupei UEFA în 2009!). Vestea nu mă surprinde, de vreo jumătate de an, mai exact înainte de a începe noul campionat, timonierul Unirii Urziceni anunțând sus și tare că s-a decis să plece, fiind sătul de cum e tratat în România, cu bătaie directă la arbitrii. (Argument nu tocmai implacabil, din moment ce, în campionatul trecut, cel când a detonat „bomba”, cucerind laurii cu modesta trupă din Bărăgan, fluierașii i-au făcut cadou cel puțin cinci puncte-victorie cu Dinamo și egal cu Rapid, ambele la Urziceni-, ca și succesul din ultima deplasare a actualului tur de campionat, la Piatra Neamț!). Lăudat de toată lumea pentru frumoasa toamnă europeană cu Unirea (adunând 8 puncte din grupa cu Sevilla, Stuttgart și Rangers, ceea ce l-a propulsat în „optimile” Europei League), Dan Petrescu și-a reafirmat dorința de a pleca „mai sus” sau „la mai bine”, vorbind entuziasmat despre Anglia, visul lui născut după frumoasa carieră de jucător la Chelsea. Cum, însă, perfidul Albion n-a vibrat la declalațiile de dragoste ale „Bursucului”, nici măcar după acel 4-1, de la Glasgow, în fața figuranților de la Rangers, creatorul de miracol din Bărăgan a trimis el un CV la federația scoțiană! Care ofertă, probabil, se află în studiu, și astăzi, când Dan Petrescu și-a reziliat contractul cu patronul Dumitru Bucșaru. Despărțire amiabilă, se spune. Ceea ce iarăși n-a surprins pe nimeni, ambele părți câștigând incredibil în mariajul de doi ani.

…Ceea ce a surprins (cel puțin pe mine!) este direcția spre care o va lua filo-englezul, anglo-saxonul: spre Moscova, de parcă auzi replica aceea celebră din „Trei surori”, piesa de rezistență a lui Cehov: „La Moscova, la Moscova!”. Moscova era un vis… La Dan Petrescu este un calcul rece. Rușii, dispuși să investească masiv în fotbalul de top, i-ar oferi cam 1 (un) milion și 200 de mii $. Sumă frumoasă, nimic de zis. Când afli, însă, că echipa ce oferă acest dar financiar este una de locul 8 în campionatul rus, Dinamo Moscova mai exact, începi să te întrebi unde mai sunt visele de mărire ale tânărului și talentatului antrenor Dan Petrescu?! Și cum rămâne cu acea dragoste obsesivă față de fotbalul englez?!

…Mulți susțin că Dan Petrescu a acceptat fără să clipească aceasta ofertă de la Răsărit de teamă să nu rateze totul. Căci Unirea s-a cam uzat și lupta se anunță foarte grea în primăvară, cu CFR Cluj, Steaua, Timișoara (mai ales), Rapid și Vaslui, iar scoțienii ăia zgârciți n-au bani de aruncat pe experimente. Nu de alta, însă Dan Petrescu a venit la Urziceni tot din Est, de la Wisla Cracovia, unde n-a rupt gura Poloniei. Așa că, analizând pragmatic, a preferat banii în schimbul bătăliei pentru împlinirea visului britanic. Care vis, zic eu, ar fi avut o mare șansă după „dubla” cu Liverpool, căci un eventual succes (cu mult noroc!) ar fi deschis drumul spre mari bănci tehnice pentru fostul jucător al lui Chelsea. Ce să fie în opțiunea „Bursucului”: realism, mercantilism sau graba noastră oarbă  după bani care strică treaba?

…Deloc întâmplător, susțin, primii doi antrenori români ai anului 2009 ar putea antrena ambii, stagiunea, viitoare, în fostul spațiu sovietic: Mircea Lucescu pe Șahtior Donețk, în Ucraina, Dan Petrescu, pe Dinamo Moscova (de ce nu ȚSKA, Steaua moscovită?!), în Rusia. Asta să fie valoarea tehnicienilor noștri?! Întreb, pentru că, exceptându-l pe Ștefan Kovacs, triumfător în lume cu Ajax Amsterdam și ca director tehnic al Federației Franceze de Fotbal, n-avem niciun antrenor-fanion în West sau, dacă vreți, în galeria de aur a fotbalului mare. Lucescu a stat doar șase luni la marele Inter Milano, fără rezultate, Loți Boloni a dansat frumos doar o vară în Portugalia și a câștigat un titlu cu Standard Liege, în campionatul belgian, unul de mâna a doua. Trecerile repetate prin Balcani (tot Mircea Lucescu s-a impus și aici, câștigând titlul Turciei și Cupa UEFA, cu Galatasaray, „aurul” otomanilor și cu Beșiktas), prin Panama, Armenia, Emiratele Arabe și atâtea alte țări exotice, nu fac decât să amplifice criza. De aceea mă cam deranjează graba lui Dan Petrescu de a o lua spre Rusia. Vreau să cred că doar a amânat „marea debarcare” în Anglia. Sau a compromis-o?!

Asaltul tupeiștilor asupra bunului simț

decembrie 23, 2009 1 comentariu

…Zvonul, aprobat în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, luni, la prânz, și cotestat, câteva ore mai târziu, de președintele forului autohton, aflat pe un pat de spital în Franța, la Nisa, face în continuare valuri. Diminuarea salariilor jucătorilor nu mai e o glumă, un moft, ci un efect logic al crizei financiare profunde ce a lovit nu doar România. Așa se face, spre un exemplu, că Rapid a jucat multe partide din toamnă pe zâmbete, de amorul fotbalului, că Dinamo anunță pentru 2010 un buget la o treime față de anul care se duce, că la Craiova nu prea mai sunt bani, că în Ghencea s-au redus destule salarii. E criză, nu doar valorică!

…Spre lauda lor, unii fotbaliști din mediocrul areal autohton au înțeles situația și au acceptat, firește fără zâmbet pe buze, să li se diminueze salariile. Cu 20%, 30%… Printre ei, Claudiu Niculescu, Marius Niculae și Florin Bratu de la Dinamo, Clau-gol având o replică absolute remarcabilă: „Cum să mai vină Moș Crăciun, la Dinamo, când am avut un sezon atât de slab?!”… Numai că o asemenea maturitate în evaluarea momentului (criza financiară și cea de rezultate a „câinilor roșii”) a fost imediat taxată de colegii de vestiar, gata să-i acuze cu vorbe necugetare. Sigur, când se umblă la buzunar, nimănui nu-i face plăcere. Aici, însă, principalii vinovați nu sunt figuranții din ultima toamnă din „Groapă”, ci conducerea de club! Acei șefi (când Borcea, când Badea, când Turcu!) care au tot anunțat sancțiuni drastice pentru abaterile de la programul unui sportiv de performanță, ca, peste noapte să-și anulat decizia întemeiată. Ceea ce a dat apă la moară chefliilor, Tamaș, Pulhac și Adrian Cristea fiind remarcați mai mult prin night club-uri decât în jocul unei echipe care în fiecare an vrea Cupa și campionatul (cum altfel?). Și cum mai vine chiar președintele Federației și cheamă jucătorii la grevă, la părăsirea antrenamentelor (!?!), ba le mai și plânge de milă cu lacrimi electorale de crocodile, cum să mai înțeleagă Tamaș, Pulhac, Cristea și atâția alți petrecăreți că ei sunt plătiți să joace, să facă performanță, nu doar să se echipeze pentru apariții jalnice pe terenul de fotbal și recorduri la „fitze” nocturne?!

…Asaltul de iarnă al tupeiștilor care au uitat să mai fie fotbaliști este efectul absolut logic al mentalității ce guvernează conducerea sportului-rege la noi, de la cluburi la Ligă și Federație. Cu toții trebuie să studieze atent „fenomenul Urziceni”! Seriosul antrenor Dan Petrescu n-a făcut o clipă rabat de la disciplina spartană fără de care, astăzi, nu mai poate exista sport de performanță. La noi, cu excepțiile de rigoare, plezirism, cât cuprinde! În teren, dar, mai ales, acolo, sus, în lojile celor care se numesc patroni de echipe. Din nefericire, mulți dintre ei nu sunt decât demolatori de legende…

Gata cu fotbalul!

decembrie 18, 2009 3 comentarii

…Joi, spre miez de noapte, în Ghencea înghețată, în fața unor tribune înzăpezite goale, ne-am luat adio de la fotbal! Cădere de cortină peste anul fotbalistic, cu ultimul joc al Stelei în grupa de Europa League. O steluță prăpădită (nu doar pentru acest ultim 1-1, cu Twente), ci pentru că trupa din Ghencea a fost unicul cap de serie la tragerea la sorți care a terminat pe ultimul loc în grupă, fară vreo victorie!!! Nici celelalte trei reprezentabte ale României în Europa League (CFR Cluj, Poli Timișoara și Dinamo) n-au rupt gura târgului european, fiind și ele refuzate la export, ba primele două terminând pe ultima poziție în grupele respective, chiar dacă bănățenii au încercat să spele rușinea, joi, prin victoria (2-1!) de la Zagreb, pe terenul unei trupe eliminată și ea prematur din cursă. Un fel de revanșă morală pentru rușinea 0-3 cu Dinamo croaților, în meciul tur, pe Bega!

…În decorul alb, final pentru un an cam negru pentru fotbalul românesc. Nu de alta, dar Naționala a ratat al treilea Mondial consecutiv, după cel asiatic (2002), și german (2006). Campania pentru Africa de Sud, începuă lamentabil de Pițurcă (0-3, cu Lituania, la Cluj!?!) a fost parafată de junele Răzvan Luceascu, printr-un 0-5, la Belgrad, cu Serbia, care ne-a scos fotbalul din cap. Semn că acest 2009 e de uitat!

…Excepția de la un an catastrofal pe plan internațional o reprezintă Unirea Urziceni, trupă care a reușit un merituos loc 3 în grupa de Liga Campionilor (cu FC Sevilla, Stuttgart și Rangers), care o duce în primăvara europeană, fie și în competiția de rang secund. Urziceniul, paravanul mai-marilor din fotbalul românesc, care o țin în continuare cu valoarea nemaipomenită, nemaivăzută (Sic!) a campionatului intern.

…În fotbalul românesc se vorbește în continuare. Din păcate nu se prea gândește… Iar acest negru 2009 obligă la un drag de meditație!

***

PS. Azi, la prânz, la Nyon, în Elveția, s-au tras la sorți meciurile din „16”-mile Ligii Europei. Unirea Urziceni a nimerit cu un nume mare, Liverpool, echipa antrenată de Rafa Benitez. În istoria fotbalului românesc, Liverpool mai apare în 4 confruntări de cupe europene, cu Petrolul Ploiești, Dinamo, Rapid și Steaua. Ei bine, team-ul din orașul Beatlesilor nu a pirdut decât o bătalie: 1-3, la Ploiești, în toamna lui ’66! Și, totuși, cred că e un team pe care Dan Petrescu și l-a dorit, el visând ziua și noaptea să ajungă în Albion și ca antrenor, după frumoasa carieră de jucător la Chelsea.

Revenind la Liverpool (loc 6, la ora actuală, în Premier League, la 13 puncte de liderul Chelsea), trebuie precizat că nu traversează o perioadă roz, în grupa Ligii Campionilor terminând pe poziția a 3-a: 0-2, cu Fiorentina, atât acasă, cât și în deplasare; 1-2 (acasă) și 1-1 cu Lyon; 1-0, în ambele meciuri, cu Debrecen.

Primul duel, la Liverpool, pe 18 februarie, urmând ca, pe 25 februarie, să se dispute revanșa, nu la Urziceni, ci în…Ghencea! Dacă va elimina pe Liverpool, Urziceniul va juca împotriva învingătoarei din dubla Lille-Fenerbahce. Am început să visăm!… E o mare șansă pentru fiii Bărăganului și, în special, pentru Dan Petrescu.

…Acum, în fotbalul românesc, cu Urziceni se (poate) face Primăvară…

Trei lideri, doi refuzați în Europa!

decembrie 15, 2009 2 comentarii

…Luni noapte, la ora 22:19 fix, sub ger, la început de Bărăgan, a căzut cortina peste Liga I la fotbal. Un final de an încins, căci, după 48 de ani, după prima parte a campionatului, trei echipe se află în frunte cu același număr de puncte (34): CFR Cluj, Unirea Urziceni și Steaua. Două dintre aceste trupe în extaz înaintea Sărbătorilor (CFR și Steaua) au ieșit, însă, din Europa League, cu o etapă înainte să se termine și cursa internațională! Ceea ce definește suficient valoarea campionatului intern, despre care eterna „echipa de zgomote” turuie că-i cel mai tare din parcare în ultimii ani. Acasă, printre desculți, lei, pe-afară, mielușei…

CFR Cluj. 17 meciuri, 10 victorii, 4 egaluri, 3 eșecuri, golaveraj 23-10. În „clasamentul adevărului”: +7. Campioana de acum doi ani (și câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei României) nu mai arată nici pe departe cu echipa care învingea Roma, în Cetatea Eternă, și remiza (0-0) cu vestita Chelsea Londra, sub Feleac. Trupa patronului Paszkany a schimbat antrenorii pe bandă rulantă (Andone-Trombetta-Uhrin-Conceicao-Mandorlini), amatorism ce nu putea rămâne fără urmări. Echipa nu mai are omogenitate, nici stilul ofensiv de anul trecut (nu întâmplător are cel mai slab atac din trio-ul de pe podium; al șaselea din campionat, cu 23 de goluri marcate.) Noroc cu defensiva, cea mai bună dintre cele 18 garnituri de pe prima scenă (doar 10 goluri primite). Deși trupa internațională de la Cluj (doar doi români-Panin și Gabi Mureșan-duminică, în formația de start!) a terminat cu „tricoul galben” oferit de… eșecul timișorenilor la Brașov, și deși Andreea Mandorlini abia a poposit pe malurile Someșului, prin orașul liderului de toamnă se vorbește de o nouă schimbare de antrenor! Ceea ce nu mai miră pe nimeni…

Unirea Urziceni. 17 meciuri, 10 victorii, 4 remize, 3 înfrângeri, golaveraj: 25-13. În „clasamentul adevărului”:+10. Singurul team românesc care nu ne-a făcut de râs prin lumea bună (și încă jucând în Liga Campionilor!), Unirea urmând să joace în „primăvara europeană” a celor care n-au obținut viza pentru spectacolul de gală al granzilor. Fără strălucire, dar cu aceeași hărnicie, trupa lui Dan Petrescu a iernat pe podium. Sigur, fără de cadoul arbitrilor în penultimul meci, acel 3-2 mincinos de la Piatra Neamț, „Bursucul” și ai lui aveau două puncte mai puțin. Mă rog… Prin lumea fotbalului românesc s-a vorbit în vară că Urziceniul va capota. N-a fost așa! Acum, se vehiculează ideea plecării antrenorului Dan Petrescu în Scoția și ruinarea campioanei en-titre. Cum este vorba despre o auto-ofertă a tehnicianului nostru, și cum interesați nu se prea arată, rămâne de văzut dacă patronul Bucșaru mai are punga plină pentru primăvara internă!

Steaua. 17 partide, 10 succese, 4 meciuri nule, 3 înfrângeri, golaveraj: 25-14. În „clasamentul adevărului”: +7. Steaua lui Gigi Becali părea c-a apus (ca și patronul!), dar a existat minunea „ultimelor secunde” în partidele cu Vasluiul, din Ghencea, și în Bănie, cu juveții craioveni, două victorii nesperate, fără de care „garnizoana” din Ghencea primea Anul Nou de pe poziția a 7-a! Poate este și norocul lui Mihai Stoichiță, antrenor inteligent, care a știut să facă pace și cu gălăgiosul Jiji și cu galeria care-l contesta după ce l-a înlocuit pe Bergodi! Cu gânduri la titlu autohton, Steaua și-a pierdut din luciul internațional și a ieșit jenant din Europa, nereușind să învingă pe nimeni în grupa sa (două eșecuri cu Fenerbahce, și trei egaluri, unul în Olanda, cu Twente, două cu… Sheriff Tiraspol!). Echipa-fanion din Ghencea s-a prezentat în toamna încheiată ca o trupă oarecare, măcinată permanent de toanele unui patron fără epoleții de general ai Stelei de aur, de la Sevilla ’86!…

…Acesta a fost podiumul de toamnă-iarnă. Despre restul echipelor, cu marea decepție Dinamo (locul 8 pe plan intern!), avem timp să mai discutăm. E atât de frumos fotbalul la gura sobei, mai ales când, la București, ninge viscolit…