Etichetă: World Cup ’94

Jurnal American (10) GICĂ HAGI ȘI CRISTINA NEAGU…

…Întâmplător sau nu, am văzut, în America, două dintre evoluțiile de poveste ale Sportului Românesc!

…Acreditat ca ziarist la Mondialul American, World Cup ‘94, scriind pentru gazeta mea de limbă română de la New York, “Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, și transmițând corespondențe pentru BBC!… Vara californiană a fost Capodopera Fotbalului Românesc, la nivel de Națională! Victorii împotriva Columbiei și Argentinei lui Maradona (aflat la Masa presei, dovedit drogat!), împotriva gazdelor, un joc încântător (excepție-episodul Silverdome Detroit, 1-4 cu Elveția!), care i-a făcut pe mai marii fotbalului mondial să declare, cu Pele în frunte, că Naționala de fotbal a României, -Generația de aur admirabil condusă din teren de Gică Hagi, iar de pe margine de Anghel Iordănescu- era singura în stare să învingă Brazilia în finală! Numai că până la marea finală, ne-au scos, într-un final-coșmar, vikingii suedezi… După prelungiri, la penalty-uri, cu două lovituri de departajare ratate de Belodedici și Dan Petrescu…

…Telespectator sau…Internet-spectator, la ultimul Mondial de handbal din Danemarca. Fetele noastre au învins incredibil, spectaculos, campioana mondială Brazilia, după care, într-un meci de infarct, au ajuns în semifinală, după prelungiri, în dauna gazdelor, handbalistelor daneze. Numai că, deși mulți vedeau Naționala feminină de handbal a României, condusă superb din teren de super-jucătoarea Cristina Neagu, iar de pe margine cu viziune de norvegianul Tomas, iar repriza secundă a fost una de senzație, Fetele noastre de aur au ratat finala, pe finalul reprizelor de prelungiri, în fața campioanei olimpice Norvegia!…Putem uita ratarea lui Nechita, cu două-trei secunde înainte de a se trece în prelungiri?!… Am urmărit meciul la New York, împreună cu Grigore L.Culian, om de handbal, au chiuit și am plâns în final, plecând bolnavi la lansarea cărții mele “Taximetrist de noapte la New York” pentru care mă aflam în Turnul Babel…

…Ani mulți, m-a urmărit meciul de fotbal cu Suedia!…Încă nu l-am uitat!
…O vreme, nu voi putea uita partida de handbal fete cu Norvegia!

…Nordicii ne-au împiedicat, se vede, și la fotbal și la handbal, să devenim campionii lumii, în două Gale mondiale care au arătat Omenirii două Legende: Gică Hagi și Cristina Neagu!

…S-au spus multe -și se vor mai scrie- și despre “drama suedeză” și despre “tragedia norvegiană”. Pentru mine au fost două felii de viață în care a decis Destinul!
…Nu pot să uit nici acum, după 21 de ani, o mărturisire din declarația lui Gică Hagi, surprinsă pe reportofon, imediat după eliminarea de către suedezi: “În momentul când Dan Petrescu se îndrepta să execute penalty-ul acela pe care l-a ratat, mă gândeam că noi, românii, nu suntem făcuți pentru marile bucurii!”… Fantastică declarație! Existențialism rasat. Cuvinte de meditat profund la ele… Și dacă unii pot pune sub semnul întrebării Înțelepciunea lui Gică Hagi, le pot spune nu doar că declarația Regelui a apărut în cartea mea “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o!”, ba, vorbele acelea, amintind de Cioran și Țuțea, spuse un Fotbalist, s-au auzit și la BBC!…

…Întâmplător sau nu, am urmărit în America, două Capodopere ale Sportului Românesc jucate sub semnul Destinului!
…Pentru mine, și la World Cup ‘94, și la Mondialul fete 2015, Românii, fotbaliști și handbaliste, au țesut Istorie în filigran de aur!
…Ei sunt pentru mine Campionii Lumii!

Vai de Franța noastră, dom’ General!

…Uraaaaa! I-am învins pe amatorii din Insulele Feroe, chiar dacă ne-au chinuit, după pauză, încât puteam să facem icter, nu alta! Mai ales în ultimele minute, când numai Pantilimon, până atunci înghețat, ca un șomer fără șuturi pe poartă, „englezul” lungan dintre buturile noastre, ziceam, a scos miraculos o minge pe care scria Dezastru, adică 1-1, acasă, între sonde, cu pescarii feroezi, mulți cu obligația de a semna condica, mâine dimineața, la serviciu… Am luat cele trei puncte, suntem liderul grupei, se văd luminile Parisului, în sfârșit și Naționala română de fotbal la un turneu final, Europeanul din Franța, de la anul…

…Dar, vai de Franța noastră, dom’ General! După pauză, am fost penibili! Probabil că nu întâmplător. Sincer, n-am prea înțeles ce căuta Grigore lângă Chiricheș, în centrul defensivei, având în vedere scenele comice ale ex-dinamovistului prin campionatul francez!… Tot sincer, dragă Puiule (că suntem vechi prieteni și te prețuiesc, știi prea bine!), n-am înțeles „premierea” lui Tănase cu încă un joc în Națională (fie și o jumătate de oră de cumplită submediocritate!), după ce a scuipat golănește, mai acum o săptămână, spre publicul din Ghencea, ceea ce suporterii de la Ploiești, Republică, vorba lui nenea Iancu, au „taxat” imediat, ca abandonarea disciplinei de către un General, lucru înțeles cu întârziere de către comentatori. Spectatorii pentre asta l-au huiduit (și, implicit, și pe tine, că ai trecut cu vederea  un abominabil fapt de maidan!), cei 13.000 de ploieșteni n-au avut nimic cu Steaua, ei au aplaudat sincer Naționala. Tănase însă îi scuipase, indirect, și pe ei…

…Câțiva dintre „actorii” din arenă, mulți figuranți fără minge în actul II, au bătut monedă pe alte două-trei ratări. Mă mir că nu l-au acuzat și pe fluierașul lusitan, cel care a închis ochii la câteva intrări dincolo de regulament ale jucătorilor noștri, inclusiv a lui Chiricheș, în careu, cu vreo trei-patru minute înaintea finalului fără acorduri alese!…

…De ce ne-am chinuit și am învins un adversar, totuși, de decor, cu 1-0 (gol norocos Keșeru, ajutat de bară!), cu emoții (ceea ce Raț a declarat că n-a avut, că am făcut un meci bun, de parcă ar fi fost plecat în Grecia, în ultimele zece minute!)?, aceasta-i singura întrebare.

…Pentru că actuala Națională nu are Valoare! Pentru că mai nimeni dintre cei trimiși în arenă nu-i în formă!… Ceea ce s-a resimțit imediat în mentalitatea încă păguboasă a fotbalistului român, chiar dacă el joacă prin străinătățuri……

…Pentru că Sânmârtean și Keșeru, „salvatorii Patriei”, au demonstrat ce valoarea are campionatul dintre dunele cu miros de petrodolari, unde joacă ei, din moment ce, după pauză, au dispărut, ca să nu zic c-au devenit figuranți!…
…Pentru că am înțeles de ce Stuttgart-ul lui Maxim este „lanternă” în Bundesliga!
…Pentru că „blocul stelist” din Națională a confirmat eclipsa de formă a liderului obosit al campionatului nostru evidențiat mai mult prin insolvențe!
…Pentru că a devenit axiomă navigarea fără busolă, pe la echipe de mâna a doua, a unui talent ca Torje, acum la Konyaspor (trupă de locul 10 în Turcia!), el, cândva, un pretendent la statuia lui Hagi! Lăudabilă, totuși, obiectivitatea lui Torje, care nu a considerat starea terenului drept cauza jocului mediocru (susțin atâția, și deloc excelent cum a încurcat Keșeru realitățile!), mai ales din repriza secundă, alibi jenant căutat de unii…

…Eu am și uitat despre jena de fotbal oferită de aleșii Generalului pentru bătălia cu …Armada amatorilor (nu armatorilor!) feroezi, evident în progres față de acel 0-4, pe terenul lor, în ’93, echivalent cu debutul lui Iordănescu la timona Naționalei, în campania de calificare spre inegalabilul World Cup ’94!

..Mă gândesc la Euro 2016 din Franța, unde vom juca, pun pariu cu oricine, dar mă apucă durerile de cap!
…N-aveți un Nurofen extra-forte, dom’ General?

UNDE-I BRAZILIA, Regina copilăriei mele?!

…Prima zi de “sferturi”, primele decepții. Sigur, odată ce Mondo-Samba a ajuns în faza eliminatorie, toată lumea din teren se gândește numai la tabelă, ignorând spectacolul. Așa și acum, Germania și Brazilia s-au calificat, la un gol diferență, în dauna Franței și Columbiei, însă meciurile au suferit, nu doar de căldură și chiar dacă au diferit între ele. A fost vinerea fundașilor centrali, golurile învingătorilor fiind opera a trei apărători: Hummels (pentru nemți), Thiago Silva și David .Luiz (pentru brazilieni), fapt divers ce spune multe.

…Ultima impresie a acestei Zile-Sărbătoare și pentru mine (4 Iulie), runda din arenele Mondialului XX, pe care o iau cu mine spre somnul dinspre zori, este una amară: nemții au jucat modest, francezii submediocru, în timp ce brazilienii, după un prim sfert de oră ca plecați din pușcă, și-au etalat condiția unei trupe terne, cea mai slabă Selecao de șase decenii de când am deschis ochii pe fotbal. Iar încântătorii columbieni din grupe și “optimi” au crezut prea târziu că pot da “lovitura” în fața unei echipe împinse de toți factorii în culise…

…Echipa de astăzi a lui Scolari înseamnă o deziluzie în comparație cu Falnica Brazilie de altădată, mai bine zis din ultima jumătate de veac-spectacol, dominată de campioana Fotbalului-Artă, Pentacampeon, generațiile de la Pele la Romario care au fascinat miliarde de oameni de pe Mapamond, îndrăgostite de magia balonului rotund. Îl și aud pe Scolari, replicând ziariștilor nemulțumiți de jocul brazilienilor, ca ultimul derbedeu al fotbalului: „Dacă nu vă place, duceți-vă dracului!”…

…Selecționata braziliană de astăzi a terminat, la Fortaleza, meciul în corzi, cu mingi trimise în plopii fără soț dinspre Ocean, care s-a pretat la circării ieftine, care a protestat și a faultat cât Germania și Franța împreună. Sigur, a fost ajutată în startul ei lansat de patima unui popor întreg care vrea al șaselea titlu mondial, dar și de brigada spaniolă, cu Velasco purtând fluierul sfințit de Blatter-bla-bla-bla. Nu de alta, dar, la un moment dat, am avut impresia că mă aflu la Scornicești, pe vremuri, când gazdele își luau adversarii cu fulgi cu tot, fără ca fluierașii și Acarii Păuni să schițeze vreo atitudine. Marcelo, Hulk, Malcon, Thiago Silva trebuiau “îngălbeniți”, ba chiar “înroșiți”. Cele două cartonașe galbene arătate gazdelor, numai două, la egalitate cu ale columbienilor. Numai că raportul faulturilor brazilienilor dictate cu greu a fost 30-22! Uns cu alifiile samsarilor de elită, don Velasco a dictat columbienilor un penalty, pe final de meci, în min. 78, la 2-0 pentru țara organizatoare! James Rodriguez a transformat sec, s-a distanțat în top-ul golgeterilor, cu 6 reușite, s-a făcut 2-1 pentru ai casei (care au deschis scorul, în min. 7, prin Thiago Silva, gol cu pulpa piciorului; a marcat și celălalt fundaș central, David Luiz-min. 69, cu un șut uluitor, de la 30 de metri, din lovitura liberă acordată la un fault al lui Rodriguez, sub cel puțin zece din cele comise de brazilieni, însă nesancționate!). Și finalul a devenit un chin pentru cariocas, la fel ca și în meciul din “optimi” cu alt rival sud-american, Chile, trimisă acasă de bara salvatoare de două ori pentru brazilieni (în ultimul minut al prelungirilor și la penalty-uri!)…

…Dacă mai notăm că frumoasa trupă a lui Pekerman (antrenor argentinian) a marcat, la 0-1, un gol, în min. 67, dar tușierul a văzut ceea ce destui n-au reușit nici pe reluări: nu a marcat, din meleul creat, jucătorul aflat inițial în ofsaid, ci altul, venit din spate! Vă dați seama ce ar fi însemnat validarea egalității în acel minut, când Brazilia nu mai avea combustibil, iar Neymar, deloc întâmplător, sărea coarda și răcnea nervos la arbitri (n-a fost singurul!). Noroc cu lovitura liberă acordată peste UN minut, cu un fluier de găzdar sadea, care a făcut 2-0 (repet, gol de senzație!). În fond, Selecao a fost ajutată pe față de un neica-nimeni japonez la meciul de debut, cu ambițioșii croați (penalty inventat la 1-1!), ajutată și în noaptea aceasta (ora Bucureștiului) de un “expert”. Dincolo de revolta față de acest sprijin pe care Regina fotbalului mondial nu l-a primit niciodată în trecut, rămâne concluzia amară: Regele este gol!

…Brazilia de astăzi, chiar dacă va câștiga al șaselea titlu mondial (pentru care trag, se vede, toată echipa lui Blatter și guvernul țării gazdă, acuzat de fraude de miliarde!), Selecao, este imaginea schimonosită dintr-o oglindă care poartă efigiile lui Pele, Djalma Santos, Garrincha, Rivelinho, Tostao, Romario, Ronaldo etc., etc.

…O vorbă în plus despre frumoasa națională a Columbiei, prezentă pentru a cincea oară la un turneu final. La două dintre ele, World Cup ‘94 și Coupe du Monde ‘98, a învins-o Naționala română. Astăzi, când Los Cafeteros s-au calificat în premieră în “sferturi”, ne-ar fi învins la pas. Ei și-au refăcut înțelept Naționala, noi am rămas cu minunatele amintiri ale “Generației de aur”. Dar, generațiile se schimbă, după cum se vede. Columbia, Belgia, Olanda au venit cu Echipe întinerite, de reală perspectivă. La polul opus, Grecia, Spania, Italia, Brazilia… Cât despre noi, tot cu televizorul, care în continuare aiurește poporul…

…Deschiderea “:sferturilor”, la Rio, pe celebrul “Maracana”, a oferit un fotbal destul de chinuit, în care “pantzerele” n-au avuit emoții cu adevărat decât la ultima fază, când francezul Benzema și-a adus aminte că joacă la Mondial. Era nedrept ca “guguștiucii galici” (despre clasicii “cocoși” nu poate fi vorba, exceptând “piticul atomic” Valbuena!), dar ar fi fost o lecție pentru nemți, care, după golul rapid al fundașului central Mats Hummels, din min. 13, au jucat mai mult să treacă timpul. Pe final, axați numai pe contraatac, stimulați și de gafele de județ ale francezilor și de blocajul psihic al antrenorului Deschamps (care a schimbat ceva în atacul impotent cu doar 5 minute înainte de final!?), garnitura lui Low putea câștiga cu 2-0 sau 3-0, scor ce ar fi fost mai aproape de adevăr. Mă întreb, însă, cum s-ar fi scris istoria acestui 1-0 (1-0), dacă, în min. 62, arbitrul argentinian Nestor Pitana (zice-se și actor de telenovele, nu demult!) l-ar fi eliminat absolut logic pe Schweinsteiger, care a intrat ca un tanc în micuțul Valbuena (cel mai bun francez!)? Dați-mi voie să afirm că acest Mondial, atât de lăudat pentru furtuna de surprize, de goluri, de fotbal ofensiv (uităm această primă zi a “sferturilor”!), a etalat și cele mai multe și mai mari greșeli de arbitraj! Peștele de la cap se impute, parcă așa zice o veche vorbă românească…

…Sâmbăta Mondială va începe la Brasilia (ora 19, ora României), cu un neașteptat duel sud-amercian-european, Argentina-Belgia. Dacă “diavolii roșii” vor repeta excelentul meci cu yankeii, atunci îi văd în semifinale. Dacă… În celălalt “sfert”, la Salvador (de la ora 23), Olanda-Costa Rica, meci în care numai europenii au de pierdut…

LA MULȚI ANI, AMERICA! Plâng pentru tine, America, plâng de tine, România…

…Este 4 Iulie! Ziua Americii! Happy Birthday, America! La Mulți Ani, scumpa mea America!…
…La București, când scriu cu litere crescute-n suflet, zorile se chinuie în întuneric, sub rafalele de ploaie ce bat geamurile. Timpul se apropie de ora 3, în noapte udă… Acum 28 de ani, pe 4 Iulie 1986, exact la ora asta, m-am trezit și n-am mai putut să dorm. Era tot într-o vineri, eram tot o Emoție. Peste câteva ceasuri urma să plec, ca turist, de unul singur, la un control medical, în Italia, lângă Florența. Porneam în marea aventură a Vieții, cu Dacia mea (nr. 4-B-167), și hotel și restaurant, și nu m-am mai oprit decât în…New York!

…După cinci luni și jumătate de teroare și speranță pentrecute în Italia, două săptămâni în Lagărul de la Latina (20 de săptămâni în Pensiunea „Claudia” din Roma), unde mă culcam, cu ciocanul sub pernă, într-o baracă fără uși, cu geamurile înlocuite de foi din plastic. Ploaua și atunci, la Latina, între zgomot de sticle sparte și țipete de femei îngrozite de câțiva albanezi violenți care n-aveau mamă, n-aveau tată, când le cădea cu tronc o femeie, o brățară sau un ceas mai acătării purtate de „profughi”. Două săptămâni la Latina, timp în care mi s-au întins atâtea curse… Într-o zi, m-am trezit că am un cumnat în Italia, ceea ce nu putea fi adevărat, ce bine ar fi fost. Generos, invizibilul cumnat ar fi cerut conducerii Lagărului să fiu mutat din baraca tuturor cerșetorilor de libertate la unul dintre hotelurile de pe malul mării!?! Acolo, unde puteam fi făcut dispărut pe vecie în valurile mării…

…N-a ținut cursa cu inventatul cumnat, că, la două zile, m-am trezit în așa-zisa cameră a grajdului cu un trimis al Bucureștiului. El venea din Lugoj, era un oarecare, muncitor, chipurile,  tip scund, îl chema Adorjan, dar românii din Lagăr, unși cu toate poveștile vieții, l-au mirosit imediat și m-au chemat la ei. Eu le povesteam despre Gicu Dobrin, Rică Răducanu, Hagi și Steaua, cu care fusesem la Sevilla, în acel istoric 7 mai ’86 (și n-am rămas, atunci, cum au circulat legende!), ei mă apărau de toate relele. Eram idolul lor, se mândreau cu mine și mă fereau de atâtea chinuri. „Nea Mircea, ăsta e omul Securității! Ferește-te, câteva ore, de el, că după miezul nopții, îl lichidăm, cârtiță nenorocită ce e!”, m-au pus ei în temă… I-am rugat, aproape că am plâns cerându-le să nu facă o asemenea ticăloșie, că nu mal plecăm din Lagăr, nu-l mai văd eu pe Ducu al meu pentru viitorul căruia am renunțat la glorie, la cariera din gazetărie și teatru, în Infernul uitării de la Capua ni se vor îngropa anii și oasele… M-au trimis la culcare, promițându-mi că va fi o noapte liniștită… Pe la 10, în întuneric, am auzit, afară, vocea baritonală a lui Calu, băiatul din Satu Mare care se ducea, la o săptămână, ascuns în podul vagoanelor de tren, să se plimbe două zile prin Suedia și se întorcea: „Bă, vierme de balegă, tu vii de la Ambasadă, crezi că n-am aflat!”… Cred că i-au dat câteva scatoalce lui Adorjan, atât, bine că n-a fost o noapte însângerată…

…Băiatul din Lugoj a intrat agitat în spațiul cu patru paturi, fără geamuri la ferestre, cu tavanul din carton ce se ondulse ca valurile mării de atâta ploaie, cu un placaj ce scârția în locul ușii. M-am făcut că dorm. A venit în vârful picioarelor cu chipul lui hidos deasupra mea, m-a studiat și s-a întors spre un pat, să se întindă. „Vrei să-mi spui ceva?!”, l-am fulgerat din spate, în timp ce mâna-mi prinsese ciocanul de sub pernă… „Domnul Mircea, cum puteți rezista în jungla asta?! Eu nu pot trăi aici! Aici nu-i pentru oameni! Dumneavoastră sunteți cineva!… Haideți să plecăm de aici!”, a sunat monologul lui, tremurând în întuneric… Am tăcut câteva clipe, creierii îmi sfârâiau, inima alerga ca într-o cursă de sprint… „Nu mai pot da înapoi, Adorjane!”… Iarăși tăcere grea ca lespedea cimitirului… „Se poate, vă garantez eu! Și nu veți avea niciun necaz”, și-a argumentat el prezența în cămăruța mea cu vedere spre… Statuia Libertății!…”Eu am cerut azil politic, Adorjane!”, au fost ultimele mele cuvinte către el. A fugit în noapte. Nu știu unde… Gândesc și astăzi că, fără să fi fost un cunoscut comentator sportiv, mai mult ca sigur eram omorât în Lagărul din Latina…

…Acum 28 de ani, la ora asta, așteptam să cobor pe trotuarul din fața blocului din Bucureștiul natal, la Polivalentă, și să îndes ultimele bagaje în Dacia 1300. Printre care pliantul și textul piesei „Aventura unei femei cuminți”, care se jucase la Teatrul Bacovia, de 287 de ori, dar s-a interzis în turneul de la Naționalul bucureștean, în 10 mai 1983, și s-au anulat cele două spectacole pentru care s-au vândut toate biletele, iar eu și directorul teatrului moldav ne-am pomenit chemați la ordine! Făcuți cu ouă și oțet, imaturi politic, eu numit japiță, pui de năpârcă, înjurat, pentru că „Tovarășa a fost mereu o femeie cuminte, nenorocitule!”… Pliantul acela era argumentul meu pentru cererea de Libertate depusă în Lagărul din Latina. Nimeni, absolut nimeni, nici soția, nici tata, nici sora n-au știut că vreau să ajung cu Dacia mea până-n America!…

…Și am ajuns, în 19 decembrie 1986! După ce am vândut, plângând, hotelul-restaurant pe patru roți, la Roma, cu o mie de dolari, și am mai făcut o altă mie, spălând pizzerii, vase, curățând grădini, cărând mobilă, acoperind, cu geamuri, la trei metri înălțime, o seră… Am cumpărat de o mie de dolari două clasoare cu timbre, cărți cu mai toate orașele italiene, un Anuar Il Calcio, câteva atenții pentru rudele mele necunoscute, care urmau să mă aștepte… Am mai rămas cu o mie de dolari, ca să nu spună cineva că am trecut Atlanticul cu mâna goală. Am aterizat la New York, în noapte, cu inima plină, visând să-i văd cât mai repede lângă mine pe Ducu și Cornelia. Capul îmi bubuia de planuri, ajunsesem la Pământul Făgăduinței, gata să fac un ziar în limba română, un teatru, o echipă românească de fotbal! La Latina și la New York, am înțeles că sunt un „Condamnat la Libertate”, cum tot anunț de câțiva ani că se va numi cartea mea de amintiri pe care o amân și iar amân să o scriu, dar, care, în această noapte tăiată de 4 Iulie 2014, când aștern rânduri pentru blog, o simt fixată în minte și în suflet… La masa de scris, MMI-ului, trebuie să scoți cartea asta în 2014!…

…4 Iulie 2014! La Mulți Ani, scumpa mea America! M-ai făcut om, întărindu-mă nebănuit moral, învățându-mă să muncesc pe brânci, să-mi sară capacele, ziua cocoșat pe volanul taxiului, cu moartea în spate, de la 10 dimineața până la prânz trudind la o masă, în subsolul minunatei mele verișoare mele Tory (Dumnezeu să o odihnească în pace!), la scoaterea de unul singur a primului ziar românesc de sport din afara României, „Lumea Sporturilor”, devenit după mai 1989, „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, trecând, dincolo de sport, la cultură și politică, din moment ce adia a vânt de Libertate dincolo de Cortina de Fier! Am avut și pistolul la tâmplă, am fost și bătut de m-am trezit o grămadă de carne, oase rupte și sânge, taximetria mi-a ros trei vertrebe (nu le-am înlocuit nici astăzi, exista un risc, după operația cu implantarea unei tije, să pierd piciorul drept!), dar i-am avut pasageri pe Anthony Quinn, Greta Garbo și fata lui Fidel Castro, viața de driver am prins-o în cartea vieții mele „Taximetrist de noapte la New York”…

…Mulțumesc mult, America, mi-ai pus flăcăul cel mare, Ducu, pe o pistă spre Fericire, iar mie mi-ai permis să-mi iau Diploma de onoare la cea mai mare Universitate a Vieții-inegalabilul Babilon New York! Mi-ai dat o fabuloasă experiență de viață și un moral fără de care, după cele două operații de cancer și atâtea trădări (inclusiv de la așa-ziși „bisericoși”, farisei, slugi la câțiva lei și plăceri trecătoare!), n-aș mai fi fost astăzi decât o amintire…

…Pe 4 Iulie 1986, la București, într-o noapte cu soare, visam să descopăr America. Pe 4 Iulie 2014, la București, mi-e sufletul greu de trădările trăite, în țara natală, de visele îngropate prematur de atâția bișnițari de cuvinte și sentimente… Am scris, acum 15 ani, o piesă de teatru, „New York-București, reîntoarcerea niciunde” (nu s-a jucat, deși regretatul om de teatru Mircea Ghițulescu a considerat-o „Cea mai bună piesă din dramaturegia exilului românesc din 1990 încoace!”), am una așternută, primăvara ce abia a trecut, pe coală de lacrimă, tradusă în bulgară, „America de-acasă”. M-am reîntors, naiv, gândind, irecuperabil, cu sufletul, pentru o miză mai mare decât scrisul, Viața!

…La Mulți Ani, USA! Today și totdeauna… Happy Birthday, America!… Respect America pe Viață, iubesc România până la moarte…

…Plâng, acum, când scriu, de dor de tine America, țara care m-a ajutat să descopăr fațetelor Libertății, ale Demnității, astăzi, casa lui Ducu, a Corneliei, Karinei  și a fermecătoarei Genevieve, nepoțica mea care, pe 13 iulie, în ziua finalei Mondialului XX, va împlini 9 luni…
…Plâng de tine, de chinurile și lipsa ta de perspectivă clară, de minciuna și hoția care te sugrumă, draga mea România, unde venisem să fac America de-acasă!

P.S. 4 Iulie 1994! La ora aceasta (ora New York-ului, 4:30 AM) mă aflu într-un avion ce merge de la Los Angeles spre Zgârie Nori. Cu 13 ore în urmă, în 3 iulie 1944, la Pasadena, Naționala de fotbal a Româniai scria în filigran cea mai frumoasă pagină din istoria ei: 3-2 (2-1), cu Argentina, prin golurile lui Ilie Dumitrescu (2) și Hagi! La vreo două ore de la finele meciului, am mers, la Arcadia, unde erau cazați „tricolorii”, cu marele regizor de teatru Florin Fătulescu, ambii beți de fericire, ca toți românii,de acasă și din USA, Canada și Europa, să pornim Fiesta noastră românească, să ne bucurăm chiuind de această victorie colosală,de cel mai frumos meci la World Cup ’94, să petrecem cum o făcusem și după acel răsunător 3-1 (2-1), în fața Columbiei. După vreo două ceasuri de extaz, Florin m-a repezit la aeroportul din L.A., să prind Ziua Americii în avion!
…4 Iulie, mon amour!

CINE NE-A LĂSAT PE NOI ACASĂ!

…În așteptarea ‚șocului’’ din ziua a III-a a Mondialului-Samba, Anglia-Italia (de la 1 noaptea, în România), de la care, sincer, nu aștept mare lucru, mi-am făcut timp să văd și „uvertura” sâmbetei, Columbia-Grecia. Meci în măsură să mă plimbe printre amintiri, între Rai și Iad.

…Privind Columbia, cu 50.000 de suporteri veniți la Belo Horizonte (al 3-lea oraș al Braziliei), mi-am amintit că, acum 20 de ani, la Pasadena, în însorita California, la jocul de deschidere al lui Valderama & comp. contra necunoscutei -pentru ei-România, cei crescuți în umbra dureroasă a vestitului concern de droguri au avut în tribune peste 80.000 de fani! Veniți să câștige Cupa Mondială, atunci, animați de teribilismul lui Pele care vedea Columbia viitoarea regină a universului balonului rotund!!! Numai că, atunci, la World Cup ’94, Florin Răducioiu a reușit o „dublă” de aur, de l-au numit imediat americanii Golden Boy, iar Hagi a marcat cel mai frumos gol de la Mondialul american, stabilind un 3-1 de l-a întristat pe Pele și a cutremurat Centrul de presă de lângă Los Angeles…

…Columbienii, „clienții” noștri și peste 4 ani, la Lyon, în Coupe du Monde, când a fost numai 1-0 pentru ai noștrii, cu acel gol de colecție al lui Adrian Ilie!… Nu știu de ce, dar în acest 14 iunie, 2014, urmărind o trupă columbiană sub cota celor două, din ’94 și ’98, mi-am zis că, dacă jucam și noi la acest Mondial-Samba, i-am fi avut din nou la degetul mic pe sud-americanii antrenați de argentinianul José Pékerman…

…Numai că naționala actuală a României a fost lăsată în fața televizorului (unde tot stăm și iarăși stăm din ’98 încoace!) de… Grecia, ea oprindu-i pe Pițurcă și ai lui să treacă barajul spre Brazilia, după un egal la București (1-1) și o victorie (3-1), sub Acropole… Și, orgolios, ca orice român care a fost pe piscurile Mondialului cu „Generația de aur”, mi-am zis, în timpul acestui meci, cel mai modest joc din primele cinci partide, că Zeii au fost nedrepți cu noi, elenii fiind, astăzi, jenanți, penibili de slabi. Iar eșecul lor – 0-3 (0-1)- fiind onorabil, amintind de debutul mondial catastrofal al grecilor, în America ’94: trei meciuri, trei înfrângeri, zero goluri marcate și 10 (zece) primite, în Grupa cu Argentina (0-4), Bulgaria (0-4) și Nigeria (0-2)!…

…Drama este că, dacă ne-a lăsat acasă, fără dubii, o echipă modestă rău de tot, de o chinuia mingea, la un moment dat, logic, avem un fotbal de trei parale (Brecht) sau de ”trei ace la cinci bani”, cum ar fi zis Arghezi. Pițurcă și ai lui n-au altă cale de recurs decât duelul din 7 septembrie, la Atena, în preliminariile europene…

…Gata, am visat minunat, călătorind la World Cup ’94 și Coupe de Monde ’98, și mi-au sfârâit ficații, văzând cine ne-a lăsat acasă!… Cum cine?! Noi, cine să ne lase, că Grecia nu înseamnă nimic în fotbalul actual, acel miracol din 2004, titlul european din Portugalia, părând un S.F.!…
…Gata, urmează Uruguay- Costa Rica și, mai ales, thrilerul de după miezul nopții, Anglia-Italia, de n-ar fi un bluf…

Din nou (telespectator) comentator de fotbal la Mondiale!

…Mondialul de fotbal, Mundialul-Samba din Brazilia, începe joi 12 iunie! Noi, românii bolnavi de Fotbal și de Spectacol, tot în în fața micilor ecrane, cu o bere-două de la frigider, să ne mai răcorim supărarea din ultimii 16 ani când suntem numei telespectatori! Și totuși….

…Fotbalul românesc a scris pagini frumoase la Mondial. Ionel Stoica a avut excelenta idee de a readuce pe micul ecran, de la TVR 1,ultimele patru „aventuri” ale Naționalei noastre tricolore: Guadalajara ’70 -întâia „Generație de aur”, cum a numit-o, cu atâta fair-play și respect, Gică Hagi; Coppa del Mondo ’90-revenirea după două decenii în lumea mare a balonului rotund; World Cup ’94, Everestul fotbalului nostru, comparabil de mulți cu Sevilla ’86, când Steaua a devenit Regina Europei!; Coupe du Monde ’98, un fel de cântec de lebădă pentru „Generația de aur” a lui Hagi & comp.

…Ionel Stoica m-a invitat, marțea trecută, la… Coppa del Mondo ’90! La „Nopțile magice”, cum suna Imnul Mondialului italian interpretat cu atâta fervoare de Gianna Nanini! A fost o emoție rară. Am retrăit, în platou, superba victorie cu 2-0 cu URSS… Acel dureros 1-2 în fața Camerunului, meci influențat vizibil de sălbatica Mineriadă de la București, care îngrozise lumea-ntreagă… Acel 1-1 cu Argentina, cu Maradona in Cetatea lui de la Napoli… Și auto-eliminarea la penalty-uri în dauna mai modestului team al Irlandei condus de Jackye Charlton… A fost, marțea trecută o zi absolut magică pentru mine, revenit comentator în lumea fotbalului de marcă, după patru ani plini, de alte bucurii și succese, timp în care m-am dedicat amantei mele Thalia și conducerii Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu…

…Ionel Stoica m-a invitat și pentru mâine dimineață, luni 8 iunie, de Rusalii, de la 10:30, în platoul TVR 1. Să revedem și să reîmbrăcăm în metafore Capodopera Naționalei noastre, acel 3-2 de Legendă, cu uriașa Argentina! Și, cu siguranță, să mai lăcrimăm o dată, gândind la loteria penalty-urilor cu vikingii suedezi!

..În noaptea asta voi răsfoi una dintre cărțile mele (și, cred, și ale altora) de preț, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o!”… Să refac acele zile de aur din California însorită, ca să fiu conectat, mâine dimineață, la Trecutul nostru continuu.

tot telespectatori…Balzac spunea că tinerii n-au voie să trăiască din amintiri. Trebuie să-și creeze alte și alte amintiri de povestit!… Să fi îmbătrânit, iremediabil, fotbalul românesc, cu o minunată istorie repovestită și revăzută în ultima săptămână la TVR 1, ca un regal?!

…De joi 12 iunie, voi încerca să țin un Jurnal brazilian! Cum am făcut și acum patru ani, la Mondialul din Africa de Sud, când la Telesport am ținut o lună emisiunea „Mondialul văzut de acasă”, dar și pe acest blog! Acum, mi-a rămas Blogul și Teatrul!…

J.O. Penultima zi. “Viva Mexico”, pe Wembley, “Ole” Messi, la București!

…Azi-noapte, am rumegat greu eșecul ștafetei americane la 4 x 400 m., când ultimul schimb al yankeilor părea scos dintr-un azil de bătrâni și obligat să alerge. Și am decretat, în miez de noapte, că triumful ștafetei micuțului stat Bahamas asupra marilor favoiriți americani înseamnă cea mai mare surpriză a Olimpiadei de la Londra!…

…M-am înșelat! Astăzi, în 11 august, pe Wembley (nu legendarul, căci acesta, pe care s-a jucat, astăzi, este un stadion nou, fără poezia Istoriei și… Legendelor!), în această sâmbătă, penultima zi a Jocurilor Olimpice, a explodat cea mai mare “bombă”: Mexic a cucerit prima sa medalie de aur, învingând, în finala turneului de fotbal (nu de lupte de cocoși!) favorita 1000 la 1000, titrata, bogata, poate prea îngâmfata reprezentativă a Braziliei! Și nu doar cele 115 milioane de azteci din Mexic, dar și milioanele de mexicani din America, din lume și-au ridicat bucuria în cântec de suflet: „Viva Mexico!”… Cânt și eu, la București, sub ploaie, cu gândul la însorita Baja californiană, la Tijuana, de cum treci de San Diego, locuri admirate pe vremea legendarului (pentru noi, românii!) World Cup ’94, din SUA… La Miami, Ducu și Karina chiuie de fericire, cred că au și pus grătarul la foc, pe marginea piscinei, să curgă berea, Corona, Salitos, Tecate, în valuri, într-o noapte de vis! Regret, în aceste clipe, că nu sunt cu ei, sunt, însă, cu tot sufletul acolo…

…Cine n-a urmărit meciul la TV și vede rezultatul, 2-1 (1-0) pentru azteci, crede că este vorba despre o greșeală de corectură! Numai că este o miraculoasă Victorie uriașă, absolut meritată de echipa inteligentului strateg Luis Fernando Tena, un meci-lecție pentru toate echipele mici, inclusiv pentru românul Victor Pițurcă! Mexicanii au deschis scorul în secunda 30, prin Peralta, vârful care avea să puncteze și în min.75, după două bare, pe contraatacuri tăioase, în plin asalt orb al Reginei fotbalului mondial. Că Hulk avea să înscrie golul de consolare pentru brazilieni, în primul minut din cele trei de prelungiri, n-a schimbat cu nimic această partidă istorică. Ambițioșii, dar și inteligenții mexicani, cu o echipă-acordeon, în defensivă și la mijloc, cu un pressing ucigător și sublimă dăruire, au făcut din Galaxia braziliană o trupă de anonimi, amețită de driblingurile și raidurile celor pe care, probabil, superstarurile i-au privit prea de sus. Mediatizatul Neymar, prea umflat de regia impresarilor în cârdășie cu unii ziariști, s-a cam făcut de zâmbete amare, milionarii Oscar, Marcelo, Juan, Rafael, Pato, D.Silva au devenit o trupă de anonimi, pierduți în mecanismul infernal al formației Mexicului, autoarea celei mai mari surprize de la Olimpiada XXX!

…Nu poți să lauzi pe cineva dintr-o echipă care, în acest 11 august, a intrat în Legendă. Antrenorul Tena merită, categoric, un bonus de mare strateg, ca și uluitorul portar Corona, cel care, împreună cu “diavolul” aztec Peralta, a pus primele nestemate la Coroana din aurul olimpic! Un aur pentru care alții ar fi dat o duzină de medalii de la sporturi necunoscute marelui public. Un aur care a ridicat moral Mexicul mult peste cota 36, la care se află când scriu, loc la care au contribuit alte trei medalii (2 argint, 1 bronz) aduse de săriturile în bazin și cele două de bronz (1 argint, 1 bronz) la tir cu arcul!…

…Și, dacă tot privim clasamentul pe medalii de la Londra, la ora când scriu, SUA s-a distanțat pe treapta întâi, cu 98 de medalii, dintre care 42 de aur! În ciuda “sindromului China”, cu 82 de medalii (37 de aur). Cât despre România, cu 9 medalii (2-aur, 5-argint, 2-bronz), ea a tot coborât. E pe locul 25. Și încă se mai dau medalii. Nu și pentru noi…

…La puțin timp după ce, pe Wembley, lumea fotbalului cânta în extaz “Viva Mexico”, la București, pe “Național Arena” (cu un gazon jenant!, și tribune entuziaste, cu locuri goale, totuși!) un amical de lux. Supertereștrii de la Barcelona (care vor începe campionatul peste opt zile), cu Messi în frunte, au venit pentru un amical de cinci stele (pentru noi!) cu Dinamo. Eveniment, cu un oaspete atât de mare pentru un fotbal ajuns atât de mic, cum este cel românesc!). La care nu puteau să nu se bulucească (nu-i așa?!) așa-zisele noastre VIP-uri, așa-ziși ziariști fără vreo legătură cu fotbalul și cu bunul simț…

…Primul “Ole” s-a auzit la patru minute după ce arbitrul român Cristi Balaj a pornit spectacolul. Messi a trasat, dezinvolt, o diagonală în stânga protarului dinamovist Bălgrădean, mutând întâia oară tabela. Dar ce mai contează tabela (2-0, în final, mai exact în prelungiri!), într-un amical… Pun materialul pe blog și mă bucur de arta galacticilor, și gândesc ce-i în Mexic, la Miami, în California, dar și în… Brazilia, unde cred că unii au aruncat televizoarele pe geam, de atâta supărare! Astă-seară, în lumea fotbalului, se cântă “Viva Mexico!”, în ritm nebun de mariachis… Când va cunoaște și România o asemenea noapte magică, după aceea de la Sevilla ‘86?…

Sportul, ca şi societatea românească!

…Cu excepţiile de rigoare, sportul românesc nu se mai opreşte din căderea sa liberă. Mai poate fi oprit, oare?, aceasta-i întrebarea…

…Când am ajuns cu fotbalul (cândva, cu Sevilla ’86 şi World Cup ’94 în memoria lumii, mai ales prin Duckadam şi Hagi!) pe locul 56 în statistica FIFA, la finele anului trecut, ne-am zis că mai rău nu se poate. Se poate, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, că tovarăşi n-ar trebui să mai existe printre noi! Exemple, argumente?

…La ultimul Mondial de handbal, băieţii au terminat în premieră absolută (nu doar pentru noi!) pe …locul 19!?! Altfel spus, cea mai slabă reprezentantă a Europei la Mondialul suedez!!! România, de 4 (patru) ori campioana lumii!…

…Cum nu ajungea (şi) această ruşine mondială şi istorică, sâmbăta ce trecu (vorba olteanului!) ne făcurăm de basme şi la rugby. Ne-a învins, cu 24-17, în Cupa Europeană a Naţiunilor, o diletantă a balonului oval, Portugalia!?! Noi, care mai ieri băteam Franţa, Anglia, Irlanda, Ţara Galilor, toată floarea cea vestită dintre buturi! Am fost umiliţi de lusitani, noi pe care elita rugby-ului mondial ne cerea în Turneul celor Şase Naţiuni, unde a ajuns, însă, Italia, pe care Alexandru cel Mare, Penciu, a învăţat-o jocul acesta de gentlemeni, cum zicea Jean Giraudoux!…

…Ce se întâmplă cu sportul românesc?, o întrebare repetată de tot mai mulţi, cu suferinţă, în ultima vreme. Răspunsul meu este invariabil: exact ceea ce se întâmplă cu societatea românească, măcinată de şmecherii, scandaluri interminabile, hoţii la drumul mare, farisei, samsari. Pe orizontală şi pe verticală. De sus în jos. Şi tot mai jos. În Abis…

Mondialul African. Fantasticul 18 iunie!

…Azi, 18 iunie 2010, trăiesc fericit în trecut. Sunt Jabulani, nu-s minge, că nu m-am sonat de vuvuzele, doar că în limba zulu Jabulani înseamnă „fericire”! Mă bucur, jubilez (rădăcină semantică pentru…Jabulani!) ca un copil, ceea ce este şi trist, e un semn că nu prea există prezent. Chiar dacă turneul african a irupt în prima zi din rundul secund al grupelor, cu splendoarea în iarbă oferită de „spaniolii” Argentinei şi Uruguayului, cu încântătoarea cavelerie aztecă, dublată, astăzi, de revolta sârbilor, brav popor şi de fotbalişti. E soare în Balcani, căci grecii, cu toată criza din Elada, au izbutit întâia victorie, în dauna nigerienilor, la al doilea lor Mondial, după lamentabilul World Cup ’94, iar trupa lui Antici, fără complexe, i-a făcut pe nemţi muritori de rând, reducând panzerul german, nimicitor de „canguri” în jocul de debut, la rulajul unui Volkswagen de capacitate redusă. Este drept, o victorie de senzaţie pentru sârbi (1-0, prin golul golgeterului echipei, Jovanovici, în ’38!) la care au concurat şi Klose, zurbagiu talentat, eliminat după 36 de minute, pentru al doilea „galben”, şi penalty-ul ratat (întâiul din acest turneu!) de către celălalt polonez de origine din trupa lui Low, Podolski, în 60’, în urma unui henţ absolut incredibil, dacă nu prostesc pentru un jucștor de talia lui Vidici ajuns la altitudinea lui Manchester United (după ce în partida de debut, pe final, Kuzmanovici a comis şi el un henţ anapoda, echivalent cu eşecul în faţa Ghanei!). Acest 18 iunie 2010 a început cu alt rezultat care a aruncat ân aer casele de pariuri, după ce Elveţia a supus Armada spaniolă, iar Aztecii au triumfat în premieră în faţa urâtei echipe a Franţei!. Curg „bombele” la acest Mondial…

…În 18 iunie, exact acum 16 ani, la ora asta, era o zi cu arşiţă în California Dream. Ne pregăteam, o mână de români, lângă tricolorii noştri, de marea bătălie cu Valderrama şi columbienii lui, pe care Pele îi vedea nici mai mult nici mai puţin decât campionii lumii! „Nu ne este teamă de nimeni!”, a venit replica lui Hagi, căpitanul, în hotelul de la Arcadia, nume predestinat temerarilor. Pe stadionul din Pasadena, la ora debutului în World Cup ’94, vreo treizeci de mii de „valderramişti” entuziaşti, columbieni care purtau peruci a la „El Pibe”, născut în Santa Marta. În tribune, eram în vădită inferioritate numerică, cam cinci mii de români într-un Ocean galben de aproape o sută de mii de privitori sud-americani. În teren, însă, acei minunaţi fotbalişti români, care aveau să cucerească America şi să devină Generaţia de aur…

…Exact acum 16 ani, pe 18 iunie, a fost un meci fabulos pentru noi. Un regal la curtea Regelui Fotbal. Columbienii s-au aruncat din start peste careul lui Stelea, stimulaţi de pronosticul lui Pele şi de valurile de entuziasm din tribunele „Rose Bowl”-ului. A venit, însă, pe contraatac, golul lui Florin Răducioiu, după un sfert de oră de joc epuizant, iar, peste 17 minute, Capodopera lui Gică Hagi, golul acela la care comentatorii americani, strigă, parcă, şi acum, din toţi plămânii: „Unbelievable”!… Incredibilul s-a produs, chiar dacă, cu două minute înainte de pauză, Valencia a marcat, dând senzaţia că meciul este relansat. Apărând propria redută la sacrificiu, băieţii lui Iordănescu n-au uitat, nici după pauză, de raidurile lor nicimitoare, care i-au cucerit din plecare pe yankei, şi au punctat şi în actul II, tot prin Răducioiu, în penultimul minut: 3-1! Rezultat nebun, bijuterie de joc, unul dintre acele meciuri care nu se pot uita!

…Tot în 18 iunie, dar la Coppa del Mondo ‘90, la Napoli, pe „San Paolo”, România reuşea alt rezultat de senzaţie: 1-1, cu Argentina condusă în arenă de magicianul Maradona. Monzon a deschis scorul, în 63’, însă Gabi Balint a reuşit, în 68’, o egalare care ne califica, în premieră, din grupe!
Este 18 iunie 2010 şi retrăiesc această zi de antologie din istoria fotbalului românesc, în două episoade de vis. Este frumoasă Istoria…

…Astăzi, 18 iunie 2010, sunt vesel, sunt trist. Trecutul este frumos, Prezentul nu există. Absenţa fotbaliştilor noştri la turneul care ne-a magnetizat în acest iunie, reprezintă pentru mine cea mai mare dezamăgire de la Mondialul African…

*O variantă a acestui material este publicată şi pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Ziua 7, întâia de inventar

…Aseară s-au încheiat meciurile din primul tur al grupelor. Moment să se facă un prim inventar. La o prima vedere, mai multe umbre decât lumini. Din păcate, în con de umbră multe staruri și echipe favorite. Nu mă grăbesc să trag concluzii. E prematur. Mai ales în fotbal. Nu o voi vira, însă, după copac, să tac, acum, ca să mă bat apoi cu pumnul în piept (de aramă, negreșit!), făcând pe profetul. Mai este destul până la bătălia pentru podium…

…Deocamdată, multe meciuri leșinate, chiar dacă se joacă-n iarnă africană. Goluri puține, faze de spectacol să le numeri pe degetele unei mâini. Mult zgomot (deocamdată pentru nimic!), jafuri, lighioane pe străzi, vuvuzelele acelea blestemate, ca un roi de albine, de lăcuste, comentarii obosite, multe pe alături de joc… Nu voi căuta decepții, mai este timp până la ele. Ușoare dezamăgiri, însă, au fost. Prima, Spania, cea mult lăudată, precum făcuse Pele cu Vallderama și columbienii lui înainte de World Cup ’94 (turneul nostru de poveste!), unde Maestrul îi vedea campionii lumii. Lăudata Armada spaniolă și-a înecat o corabie în meciul cu „ceasornicarii” elvețieni ai neamțului Ottmar Hitzfeld, unul dintre cei trei antrenori din lume care a câștigat Liga Campionilor Europeni cu două echipe (Borussia Dormund și Bayern Munchen), ceilalți fiind Happel și Mourinho. „Toreadorii” lui Del Bosque au luat meciul de sus, degeaba au atacat în valuri, n-au avut putere de concentrație, crezând naiv că poți găsi aurul privind vesel cerul, nu să iei sapa și lopata, ba și târnăcopul să-ți poți atinge scopul. Este drept, ibericii mai au două corăbii, dar ei n-au ajuns niciodată pe piscuri, acel unic loc 4, din ’50, fiind încă o dovadă pentru Armadă că n-a descoperit încă drumurile mondiale!… Nici Anglia n-a scăpat de critici, s-a împiedicat, doar, de yankei, nu ca în ’50, când Albionul a fost învins de americani, cu 1-0, la Belo Horizonte, dar și așa multă lume consideră acest 1-1 din Africa o înfrângere pentru englezi și o victorie pentru cei din State. Nici campioana mondială en-titre, Italia, n-a strălucit, chiar s-a chinuit să egaleze în „uvertura” cu paraguayenii. Italia rămâne, însă, Italia, echipa care mereu a pornit greu în cursă… Nici Franța n-a arătat ca finalistă a ultimei ediții, Portugalia cam un zero, cu tot Ronaldo (nu doar 0-0 în compania ivorienilor!). Nici marea Brazilie nu ne-a luat ochii, trudind cu coreenii comuniști… Mai răsărite, după prima strigare, Germania (4-0, dar cu o Australie jalnică!), Olanda și cam atât…Sigur, însă, se va schimba Tabelul Mondialului în rundele care vin…

…Mi-am permis să fac un clasament al numărului de șuturi la poartă. Pare o extravaganță, la o primă vedere, însă șuturile acestea pot spune multe. Deci…

  • Locul 1, cu 26 de șuturi în primul meci: Brazilia. Pe locul secund, Spania-24 de șuturi. Pe poziția a 3-a, cu 20 de șuturi, Argentina și Chile. Cu câte 18 șuturi fiecare, Anglia, Olanda, Franța și Coreea de Sud. Ghana și Germania au reușit numai 16 șuturi, nemții stabilind un record de productivitate, cu 4 goluri marcate! Mexicul-14 șuturi, Serbia și Slovacia-13, încheie un clasament de circumstanță al ofensivelor de luat în seamă.
  • Poziția 1 din clasamentul pauperilor, Coasta de Fildeș și Japonia, cu numai câte 5 șuturi fiecare, niponii reușind chiar și golul victorie în dauna Camerunului! Urmează grecii, cu numai 6 încercări ale porții adverse. Cu 7 șuturi, în prima etapă: Uruguay, Portugalia, Honduras și Slovenia. 8 șuturi-Paraguay și Noua Zeelandă. Gazdele, sud-africanii, doar 9 tatonări ale buturilor adverse. Cu 10 goluri, Italia, Danemarca și Australia. Ca Algeria, Camerun, Nigeria și RPD Coreeană să încheie „plutonul impotenților”!
  • Meciul cu cele mai multe șuturi la poartă: Brazilia-RPD Coreeană, 37 (26-11). Partida cea mai săracă în șuturi: Coasta de Fildeș-Portugalia, numai 12 șuturi (5-7)!?!

…Acum, gata cu primul tur de scrutin. Aseară au început jocurile din runda secondă a grupelor. Diavolul de Forlan a dat de pământ cu Bafana, Bafana, uruguayenii le-au luat gazdelor coțofana și le-au ciuruit poarta cu trei goluri, de vuvuzelele au început să bâzâie a jale. În derby-ul Sudului, au câștigat detașat americanii, cei care cam dezamăgiseră în „uvertura” cu Franța (0-0). Turul II din grupe va însemna, însă, cu totul altceva. Mult mai frumos, mai interesant Țineți acest pariu?