Etichetă: Duckadam

Sportul, ca şi societatea românească!

…Cu excepţiile de rigoare, sportul românesc nu se mai opreşte din căderea sa liberă. Mai poate fi oprit, oare?, aceasta-i întrebarea…

…Când am ajuns cu fotbalul (cândva, cu Sevilla ’86 şi World Cup ’94 în memoria lumii, mai ales prin Duckadam şi Hagi!) pe locul 56 în statistica FIFA, la finele anului trecut, ne-am zis că mai rău nu se poate. Se poate, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, că tovarăşi n-ar trebui să mai existe printre noi! Exemple, argumente?

…La ultimul Mondial de handbal, băieţii au terminat în premieră absolută (nu doar pentru noi!) pe …locul 19!?! Altfel spus, cea mai slabă reprezentantă a Europei la Mondialul suedez!!! România, de 4 (patru) ori campioana lumii!…

…Cum nu ajungea (şi) această ruşine mondială şi istorică, sâmbăta ce trecu (vorba olteanului!) ne făcurăm de basme şi la rugby. Ne-a învins, cu 24-17, în Cupa Europeană a Naţiunilor, o diletantă a balonului oval, Portugalia!?! Noi, care mai ieri băteam Franţa, Anglia, Irlanda, Ţara Galilor, toată floarea cea vestită dintre buturi! Am fost umiliţi de lusitani, noi pe care elita rugby-ului mondial ne cerea în Turneul celor Şase Naţiuni, unde a ajuns, însă, Italia, pe care Alexandru cel Mare, Penciu, a învăţat-o jocul acesta de gentlemeni, cum zicea Jean Giraudoux!…

…Ce se întâmplă cu sportul românesc?, o întrebare repetată de tot mai mulţi, cu suferinţă, în ultima vreme. Răspunsul meu este invariabil: exact ceea ce se întâmplă cu societatea românească, măcinată de şmecherii, scandaluri interminabile, hoţii la drumul mare, farisei, samsari. Pe orizontală şi pe verticală. De sus în jos. Şi tot mai jos. În Abis…

Sevilla, după 24 de ani…

…Acum 24 de ani, exact pe 7 mai ’86, eram la Sevilla! Plin de vise. Astăzi, într-un birou, nu prea luminos, în București, la Telesport, mă simt încântat de amintiri și ros de griji. Vreau să mă bucur, acum, de Sevilla. Trecutule, dă-mi aripi, vreau să fiu fericit!…

…Am ajuns în frumoasa Andaluzie, luni 5 mai ‘86. Împreună cu regretatul Ioan Chirilă, profesorul meu de la „Sportul”. Numai noi doi ziariști. Pe atunci, exista un singur ziar de sport și două ore de emisiune la TVR… Am făcut drumul acceptați de delegația Stelei în avionul ei. Astăzi, așa ceva pare o utopie. Poate și mulți ziariști de scandal sunt de vină… Tot atunci, n-am avut un dolar diurnă. Alt lucru de necrezut, azi, nu-i așa?!… Eram, însă, fericit, chiar dacă am dormit în camera maseurului echipei noastre. Ultima noapte, cea a miracolelor, când Cupa Campionilor Europeni trona în holul hotelului Macarena, nici n-am dormit. N-aveam unde, căci veniseră soțiile fotbaliștilor și n-au mai fost locuri… A fost, însă, cea mai frumoasă noapte albă din viața mea. Cine putea dormi, atunci, de 7 mai?!…

…De la București, pe 5 mai ’86, prima aterizare a fost la Timișoara. O chestie tehnică a aeronavei rusești. Șampanie și pișcoturi. Și urări pentru Victorie. În delegația Stelei, mulți vorbeau despre Victorie. „N-avem ce pierde!”, suna imperativul categoric…

…În avion, de la regretatul Ion Alecsandrescu (unul dintre cei mai mari conducători de club pe care i-a avut România) am aflat că va juca Puiu Iordănescu, antrenorul secund al lui Emeric Ienei. I-am spus lui nea Vanea Chirilă. Ne-am dus la Imi Ienei. „Da, va juca, însă vă rog să nu dați la ziar”. Valentin Ceaușescu, în „echipaj” și el, a auzit discuția și ne-a zis sfios (da, sfios!): „Și eu cred că n-ar fi bine să publicați asta. N-ar mai fi surpriza noastră”… N-am dat un cuvânt în corespondențele noastre de la „Sportul” despre discuția din avion. Astăzi, oare?!…

…Miercuri 7 mai ’86, pe la prânz, au venit „întărituri” de la București. Nea Mache Ionescu și Gheghe Nicolaescu, colegii de la „Sportul”… Dan Voicilă, pentru Radio… Teoharie Coca Cosma, pentru Televiziune, Cristian Țopescu fiind suspendat cretin de conducerea de partid… Octavian Vintilă, Horia Alexandrescu, actorul Alexandru Arșinel… Ne-am fotografiat cu toții în hol la Macarena… Nu prea vorbeam despre meci, spaima se cuibărise în noi sub năvala suporterilor catalani de afară… Au venit și vreo douăsute de suporteri, fericiți ai sorții, chiar dacă mâncau de la pachet prin Sevilla, pe lângă uluitoare Catedrală Giralda… Douăsute la vreo 40.000 de fani ai Barcelonei…

… Cu mai bine de două ore înainte de a începe meciul, am plecat la stadion. Tot cu nea Vanea, tot împreună cu fotbaliștii. În același autocar! Ceea ce, astăzi, pare o poveste științifico-fantastică… Am stat, cu Ioan Chirilă, pe ultimele locuri, în spatele autocarului. Liniște de catedrală, toți priveam pe geam, parcă se auzeau inimile noastre cum bat, gata să spargă piepturile… În tăcerea aceea, deodată, în fața ușii deschise de la autocar, a apărut Valentin Ceaușescu. A înțeles, cred, tăcerea statuilor din autocar și a punctat cu glas sigur: „Îi batem cu 2-0, nu uitați asta! Mult succes!”… „2-0?!… E nebun!”, a zis în șoaptă nea Vanea. Și eu credeam că-i doar un pronostic cu bătaie psihologică… O clipă, însă, m-am trezit optimist și i-am zis, bâiguind, lui nea Vanea: „Să știi că mi-am luat costumul de la Zagreb, de acum 9 ani, când am fost cu Naționala să transmit pentru Televiziune. Am bătut cu 2-0, atunci, pe 8 mai!… Tot cu costumul ăsta am fost și la Leeds, cu Craiova, acum 7 ani. Am bătut tot cu 2-0!”. Cred că Ioan Chirilă m-a crezut nebun. A preferat să privească, prin geamul mașinii, orașul care alerga incandescent pe lângă noi…

…Meciul a fost un Vis. Care nu se poate povesti. Parcă a durat un an, un deceniu. Când s-a terminat, parcă eram mai tineri, parcă eram mai bătrâni. Urcasem în Legendă!… Îl mai văd, și astăzi, pe Regele Juan Carlos al Spaniei, la vreo cinci metri desupra mea și a lui Dan Voicilă. Privea departe, departe, cine știe unde… Nu cred că putea gândi, atunci… Alături, Valentin Ceaușescu radia de bucurie…

…Noaptea de după Triumf am petrecut-o în restaurantul de la Macarena. Cu Cupa Campionilor Europeni la intrare. La masă cu Duckadam, asaltat de armata de ziariști din toată Europa. Am fost primul care a făcut un interviu cu „Eroul de la Sevilla”. Dincolo de restaurant, de salonul Reginei Europei, impresari din toate colțurile voiau să-l momească pe Duckadam să rămână în Spania… N-au avut nico șansă…

…A doua zi, presa vuia. Pe prima pagină a unui ziar, pe stânga, un titlu mare, sub poza Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Duckadam apărase, doar, patru penalty-uri! Pe aceeași pagină I, în dreapta titlului „N-am văzut în viața mea așa ceva”, altul: „33 de români au cerut azil politic”! Zvoniștii lansaseră ideea că sunt și trei fotbaliști printre cei care nu vor să se mai întoarcă. Alertați, securiștii români au venit cu noaptea-n cap la hotel. Eram în hol, cu Ioan Chirilă, moțăiam pe fotolii, când cineva, un băiat cu ochi albaștri, l-a sunat de la Recepție pe Imi Ienei. Antrenorul Campioanei Europei a coborât furios: „N-a rămas nimeni din echipa Stelei, domnilor! Cum puteți crede așa ceva?!’…

…”Imi, chiar crezi că am câștigat noi Cupa Campionilor Europeni?!”. Întrebarea aceasta a sunat a doua zi de multe, foarte multe ori. O pun de fiecare dată când mă întâlnesc cu Emeric Ienei. I-am pus-o și în dimineața aceasta, de 7 mai 2010, la telefon. Minunea aceea nu se poate uita!… Este nu doar minunea Stelei, ci a fotbalului românesc… Ceea ce unii uită!…

…Pe 12 mai ‘86, Regina Europei a fost primită de secretarul general al Partidului, Nicolae Ceaușescu. Am fost acolo, cu nici două luni înainte să evadez din sistem, luând drumul lui Columb. La Palat, toți aliniați ca la garnizoană. „Conducătorul iubit” a ciocnit un pahar cu șampanie cu fiecare jucător, cu antrenorii, cu toți din staff-ul Stelei. Când a ajuns în fața lui Lăcătuș (care a transformat penalty-ul intrat în Istorie), l-a dojenit: „Și tu, să tragi atât de sus, că era să-mi sară inima de emoție!”… „Ia uite și la ăsta!”, am auzit o replică, parcă a lui Ilie Bărbulescu, și o clipă am crezut că ne va aresta pe toți…

…Acolo, la Palat, Echipa din „Noaptea Generalilor”, pe care, sunt sigur, n-o știu (sau au uitat-o!) mulți: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Majearu, Boloni, Balint-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei. Nume de pus în ramă de aur!…

…Meciul acela nebun, 2-0 cu Barcelona, pe tărâm spaniol, la Sevilla, l-am revăzut de cel puțin 24 de ori în acești 24 de ani de la „Noaptea generalilor”. De atunci, în fiecare zi de 7 mai, retrăiesc aventura în Noaptea Minunilor. Și ridic o cupă cu șampanie! Dragă Imi Ienei, chiar a fost adevărat Visul acesta andaluz, din nemuritorul 7 mai ‘86?!…

Duckadam, Eroul de la Sevilla

…Aprilie începe cu o pagină din Cartea Recordurilor. Spui Sevilla, 7 mai ’86, vezi Steaua-Regina Europei și îl auzi, parcă, pe Regele Juan Carlos al Spaniei monologând uimit în acea magica –pentru noi- noapte andaluză: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…

…Cine să mai vadă, până atunci, un portar apărând patru penalty-uri într-un meci, și ce meci, finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată apoteotic de Steaua?! Eroul acela a devenit imedit un nume-n lume, Helmuth Duckadam. Atunci, a fost noaptea lui, „Noaptea generalilor”, ca să ne reamintim de un film mare…

Acum, este ziua lui de naștere, legând cu raze de soare 51 de primăveri… Dacă n-ar fi existat acea noapte a miracolelor, n-ar fi urcat în Legendă și ar fi rămas un fotbalist cu o carieră normală…

…A văzut lumina zilei pe 1 aprilie ’59, în briza Mureșului, la Semlac, lângă Arad. La UTA a plecat în marea aventură a fotbalului, în ticoul Bătrânei Doamne a și debutat pe prima scenă, în septembrie ’78, într-un meci la Târgoviște, câștigat de UTA cu 2-1! Nu înainte să-și facă încălzirea în Divizia C, la Constructorul lui Coco Dumitrescu. De Divizia A s-a despărțit, în 14 iunie ’86, tot cu o victorie cu 2-1, cu Brașovul, sub tricoul galonat al Stelei. Un zbor frânt în culmea gloriei de blestemata embolie care i-a afectat un braț și nu de Nicu Ceaușescu, cum s-a spus vreme lungă în popor.

  • Pe prima scenă a adunat 133 de meciuri (dintre care 80 la Steaua).
  • Cu Steaua, a câștigat două titluri (’85, ’86) și o Cupă a României (’85). A jucat 11 partide în cupele europene, totul triumfând cu „Oda bucuriei” de la Sevilla, din 7 mai ’86.
  • …Numai două partide în Națională, titular la 1-0, cu Danemarca, în septembrie ’82, și în noiembrie, același an, în RDG, când Mircea Lucescu l-a trimis în poartă doar pentru ultimele 3 minute, în locul lui Țețe Moraru, care încasase patru goluri (scor final 1-4!). Dacă n-ar fi fost acel nefericit accident vascular, la scurtă vreme după Sevilla, cu siguranță că ar fi revenit, atunci, în ’86, pentru ani buni între buturile tricolore.
  • 1986, anul retragerii premature, l-a încoronat drept Cel mai bun fotbalist al României! Era, doar, Campion al Europei, cu Steaua.

…Din păcate, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, dovedește și el că, în România de azi, Legendele nu-s prețuite cum se cuvine. Un trist exemplu îl reprezintă acele mănuși magice de la Sevilla. În loc să figureze într-un Muzeu al Sportului Românesc, ele au fost vândute, cu ani în urmă, pe nimica toată, unui necunoscut din Canada, de un Erou ajuns în sărăcie.

El, însă, Helmuth Duckadam, reprezintă una dintre bogățiile noastre sentimentale!

…Ani mulți și însoriți, Erou de la Sevilla!

Fotbal-circ, teatru și taxa pe respirație

…În fotbalul românesc, scandalurile se stârnesc, de regulă, noaptea, pe micile ecrane, și se potolesc, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a doua zi! Ultimul exemplu, tam-tam-ul Craiovei, după ce nu i s-a dat în meciul cu Dinamo, duminică, un penalty ce se vedea și de pe partea nevăzută a Lunii. Patronul juveților a sărit, ca mușcat de șarpe, tunând pe toate canalele TV: „Execuție”, „Merg la FIFA, vom dezafilia Dinamo”, „Îmi iau cel mai bun avocat și-l termin pe Gheorghe Constantin, ca să sufere și fi-su, Augustus!”. Borcea, omul cu scandalul de la Dinamo, nu l-a iertat, l-a batjocorit în direct, limbaj și atitudine de bâlci al deșertăciunilor. „Capul lui Augustus” era problema principală…

…După 24 de ore, când fluierașul a fost suspendat 8 etape, iar în culise s-au purtat, probabil, tratative, furtuna din paharul cu apă a dispărut. Augustus Constantin n-a mai fost de vină că n-a dictat penalty-ul de drept, n-a mai executat Dinamo „la comandă”, ba același Adrian Mititelu și-a schimbat discursul cu 360 de grade. Cristi Borcea i-a redevenit prieten, nu mai merge la Geneva sau la Nyon, nu va mai dezafilia echipa „câinilor roșii”, fluierașul n-a avut nicio culpă (deși, spre lauda sa, A. Constantin a recunoscut că greșeala îi aparține!), strigă acum că arbitrului i s-a dat o suspendare prea mare, că numai tușierul a fost ticălosul! Și uite așa, dacă tușierul va asuda și el prin culise, s-ar putea să aflăm că marele vinovat pentru penalty-ul clarissim neacordat craiovenilor este magazionerul, șoferul care a adus arbitrii la teren sau comentatorii partidei (excelenți la faza penalty-ului!) de la Digisport!…

Circul acesta, bășcălia vor continua, sunt sigur. Chiar în etapa a II-a a returului… Personal, nu voi mai pierde timp cu „circarii”. Mai sunt încă lucruri frumoase de urmărit și în România…

…Televiziunile, ziarele anunțau, luni: „Steaua a dat ultima lovitură pe piața transferurilor”. Lovitura?!… Un neicanimeni, de care Steaua s-a rugat toată iarna, fundașul senegalez Gora Tall (dacă acesta este numele lui autentic și vârsta de 25 de ani) a sosit la București! De unde? De la nemaipomenita echipă APOP Kinyras Peyias. Nu știți în ce constelație să căutați această formație?! Pe undeva, prin campionatul cipriot. Cea mai exactă prezentare a anonimului adus să salveze defensiva din Ghencea a dat-o Adrian Mihalcea, fostul vârf dinamovist, care joacă, acum, în Cipru: „Vai de Steaua, dacă a ajuns să transfere un apărător atât de modest! L-am întâlnit în campionatul cipriot, știu ce spun”. Aceasta este „moda” în fotbalul românesc actual. Sunt ambalați în hârtie creponată tot felul de anonimi, de pe urma cărora „lanțul comisioanelor” rezistă. Numai că, în momentul când se va trage linia, mulți vor descoperi că au ambalat… numai hârtie creponată! Care nu rezistă la intemperii…

…24 februarie este pentru mulți o zi oarecare. Pentru noi, românii iubitori de sport, este Ziua Supercupei Europei. Acum 23 de ani, în noapte, la Monte Carlo, Steaua cucerea și Supercupa Europei, învingând pe Dinamo Kiev, cu 1-0, prin golul lui Hagi, din min. 44. Triumf irepetabil pentru România, ca și Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, la Sevilla, în 7 mai ’86, după acel 2-0 de vis, în fața Barcelonei, la penalty-uri, cu Supermanul Duckadam, plus matadorii Balint și Lăcătuș dintr-o echipă de Legendă.

…Pregătind subiectul „Supercupa Europei”, pentru emisiunea „History sport”, de la Telesport, am descoperit câteva mari surprize. Bunăoară, știați că Supercupa Europei (cu 35 de ediții la activ, începând din 1972) n-a fost niciodată cucerită de Bayern Munchen, Inter Milano, Arsenal, Feyenood, PSV Eindhoven?!… Că „galacticii” de la Real Madrid au intrat o singură dată în posesia Trofeului (în 2002, după 3-2, cu Feyenoord)?! Ca și „astrii” britanici Chelsea (numai în ’98, 1-0 cu Real Madrid) și Manchester United (în ’91, 1-0 cu Steaua roșie Belgrad)?! Că ultima câștigătoare a Supercupei Europei, Barcelona (1-0, în prelungiri, anul trecut, cu Șahtiorul lui Mircea Lucescu) este recordmana finalelor pierdute (4 la număr), în afara celor 3 adjudecate?! Ce poveste frumoasă are Supercupa Europei! Chiar și pentru noi, românii…

…TV Cultural a demarat o salutară Serie de 10 interviuri cu regizori de teatru. Duminica, la 8:30, seara, în emisiunea „Jocuri și viața”. Titlu nu tocmai inspirat, zic. Debut de zile mari, însă, cu Alexander Hausvater. Regizorul, extraordinar, ca și pe scenă. O încântare. Lecție de teatru și de viață. Păcat că timpul a fost de nici o jumătate de oră. Din evantaiul de idei am reținut una pe care nu-mi amintesc să o fi atins cineva: Ion Luca Caragiale nu a făcut carieră internațională nu atât pentru că româna este o limbă fără circulație universală, ci pentru că personajele sale sunt toate negative, niciunul nu atrage! De meditat…

…Extraordinar materialul Marinei Constantinescu din ultimul număr al revistei „România literară”. Radiografie perfectă, în aqua-forte, a stării actuale din teatrul românesc. Intitulat „Ce se vede și ce nu se vede”, materialul remarcabilului om de teatru înseamnă un tulburător „S.O.S.”. Aș spune, nu doar pentru teatru, ceea ce amplifică tristețea. Am citit acest veritabil Manifest împotriva dezastrului ce ne așteaptă cu pixul alături, notând paragrafe care m-au zguduit, chiar dacă la unele gândesc de mult. Redau câteva…

În general, nu-i așa, cine mai are nevoie de profesioniști, de specialiști, de criterii? Și, oricum, comentariul critic este și el subminat mai întâi din interiorul breslei…

Este starea generală a unei societăți în derivă. Din toate punctele de vedere…

Tendința este cea spre uniformizare, încurajându-se accesul la șmecherii, la aroganță, incompetență și dispreț…

Alt fenomen „tare” este acela care aduce la mare rang spiritul unor găști…

Carierele se umflă peste noapte, tipi mai mult decât mediocri, destui cu pete din trecut sau cu dosare încărcate, prea puțin vizibili dincolo de propriile proiecții onirice, iau fața. Sînt peste tot. Impun cine și unde să monteze. Cine și unde să fie profesor, director, pun în circulație, la rândul lor, non sau pseudo-valori sufocând până la irespirabil atmosfera de creație, de formare, de lucru în sensul adevărat al cuvântului…

Repertoriul celor mai multe teatre, în frunte cu cele așa-zise mari, este jalnic…

Mă întreb ce este de făcut? Mai este oare ceva de făcut? Cum mai putem lupta și cu ce arme să apărăm arta de impostură?…

…Întrebări grave, vitale, pentru România anului 2010!

…Guvernul Boc 3 insistă să-și dea foc în văzut lumii! Vrea să-și salveze incompetența în serie de până acum -știu, în perioadă de criză!-, peticind marile găuri financiare cu anularea alocațiile pentru copii și taxe pe pensii, drepturile de autor și fast-food!?! Aceaste inepții cinice au stârnit un fluviu de nemulțumiri în țară. Speriat de foc, Emil Boc a arătat „cartonașul galben” ministrului de la Finanțe, Sebastian Vlădescu, și celui al Muncii, Mihai Șeitan, acuzați că vorbesc prea mult. Și, deloc în premieră, premierul a infirmat proiectele miniștrilor! E o lege dâmbovițeană, doar… Chipurile, s-a înțeles greșit, în 2010 nu se va umbla la pensii, nici la fast-food, nici la bla-bla, ci, poate, la anul! Cine să-i mai creadă?!… Cu gândul la cele 800 de milioane de euro fixate să fie scoase din pensii (cele mai multe ale unor nevoiași!), premierul Boc și președintele Băsescu uită de semnalul de alarmă pe care l-a tras, zilele trecute, Uniunea Europeană: îmbătrânirea populației este galopantă! „Criza pensionarilor” este un fenomen mult prea amplu, mi se pare, pentru Palatul Victoria. Unde, nu ar mai mira pe nimeni, dacă următoarea „idee salvatoare” va fi o taxă pe respirația fiecărui român! Taxe și pentru cei care respiră un aer civilizat, pe alte fuse orare, de ce nu!