J.O. Ziua a IV-a. Marți-trei ceasuri de bronz

…31 iulie, ultima zi a lui Cuptor, a IV-a la Olimpiada londoneză. Ziua gimnasticii pentru noi. Finala pe echipe feminin, unde fetele s-au calificat pe poziția a IV-a! Liderul calificărilor, americancele, cu o echipă mai puternică, au zis specialiștii, ca niciodată. Rusoaicele și chinezoaicele vizează și ele podiumul, mai ales asiaticele, campioanele olimpice de la Beijing.

Este marți, dar nu-s trei ceasuri rele pentru noi. Ci, trei ceasuri de bronz (ca și în 2008!), ceea ce reprezintă un succes notabil, astăzi, chiar dacă fetele ne obișnuiseră cu trei medalii de aur la Jocurile Olimpice. Revenirea „alchimiștilor” Bellu-Bitang la „munca de jos”, în sala de gimnastică, acolo unde au făurit un adevărat tezaur, a reușit o minune în care puțini mai credeau: medalie la Londra! Cu o veritabilă „grădiniță” (Larisa Iordache, Diana Chelaru, Diana Bulimar) pusă pe umerii a două minunate și mature domnișoare, frumoaselor regine ale gimnasticii mondiale, Cătălina Ponor (care abandonase ginmastica și plecase să caude de lucru prin America!) și Sandra Izbașa (singura din echipa care terminat pe locul III la Beijing), România a urcat pe podium, într-o competiție tare. Știu că visam (din reflex istoric!) la mai mult, numai că Larisa Iordache a concurat mai mult într-un picior (și s-a văzut la paralele și sărituri), iar „paralelele” (punctul nostru cel mai slab) ne-au dărâmat și acum, fetele noastre terminând pe ultimul loc la acest aparat. Este un succes și trebuie să ne bucurăm de el, ca încă un semn că gimnastica românească a rămas, acolo, pe platourile înalte ale lumii, că „fabrica de metale prețioase” de la Deva  și-a reluat producția! Iar evoluțiile de la cele patru aparate ne-au alimentat visele pentru concursul individual, unde se zăresc, cred, metale strălucitoare la sol (Sandra Izbașa și Cătălina Ponor au dat recital, mult aplaudat, astăzi!), bârnă și sărituri…

…Americancele au reușit un concurs de zile mari. Cred că este cea mai puternică echipă prezentată de SUA la fete, peste cea care obținea primul aur acum…16 ani, la Atlanta. Jordyn Wieber, Gabrielle Douglas și Alexandra Raisman au încântat pur și simplu, amintindu-ne, volens, nolens, de starul J.O. 1984, Mary Lou Retton, și, implicit, că la urcușul gimnasticii americane spre piscurile mondiale și olimpice au contribuit și antrenorii români Martha și Bella Karoly.

Podiumul feminin de la Londra: 1. SUA-183, 596 puncte; 2. Rusia-178,530 p.; 3. România-176,530. Sub podium, cu lacrimi de adio aur, China! Triumful americancelor este fără replică, fapt care m-a făcut să zâmbesc amar la vorbele fără noimă zlobozite de trimisa TVR, care, ca la bârfa babelor pe ulița satului, acuza arbitrii că au acordat prea multe puncte fetelor de peste Ocean, în defavoarea echipei noastre! Cum sala a aplaudat lung,  în final, campioanele și podiumul, comentariul de peluză al celei de…  la fața locului rămâne  o umbră urâtă pentru telespectatorii avizi de Adevăr și Frumos!

…A IV-a zi a Olimpiadei, aceeași și în piscina cu miracole. Marea „bombă” a explodat în această noapte când, la proba sa preferată, cea de 200 m. fluture, fenomenalul Michael Phelps a pierdut aurul! Am urmărit cursa și nu pot să cred nici acum că „monstrul din Baltimore” (care la Beijing a câștigat toate cele 8 probe la care a participat!) a pierdut titlul pe… ultima jumătate de metru, în fața sud-africanului Chad Le Clos!?! Lacrimile amare de argint au fost repede uitate, aceasta este șansa și filozofia sportului, căci, peste nici o jumătate de oră, Michael a luat startul în proba de ștafetă 4X200 m. pe care yankeii au câștigat-o încântător! Cu această medalie, a 19-a (15 de aur!!!), Michael Phelps a depășit un record uluitor, stabilit, în 1964, de marea gimnastă Larisa Latânina care a câștigat pentru URSS nu mai puțin de 18 medalii olimpice!
…Rămân o clipă în lumea fascinantă a înotătorilor pentru a remarca excelentele comentarii făcute la microfonul Eurosport de marea noastră campioană Carmen Bunaciu. Cred că merită, din partea telespectatorilor, o medalie olimpică de aur sentimental, cu mulțumirile de rigoare…

…A IV-a zi a Olimpiadei londoneze se termină în culori de bronz pentru noi, românii bolnavi de performanțe adevărate. În plină noapte bucureșteană, pe ringul halterofililor de la Londra, urcă pe treapta a treia a podiumului olimpic un tinerel de 20 de ani, clujeanul Răzvan Constantin Martin (legitimat la CSM Bistrița), care a pierdut argintul, în final de concurs, când un indonezian a aruncat cu un kilogram mai mult! Ce graniță de destin poate stabili, uneori, un simplu kilogram… Oricum, această fabuloasă performață aruncă și un arc de speranță pentru Rio de Janeiro 2016, căci Răzvan Constantin Martin a fost, în concursul de la categoria 69 kg., cel mai tânăr concurent… Un băiat chinuit de viață, crescut fără părinți (tatăl i-a murit la 3 ani, mama l-a abandonat la 6 ani!) pe care sportul l-a ridicat, miraculos, într-o altă lume, spre stele…
…”Bronzul” lui Răzvan Constantin Martin readuce halterele românești în ochii lumii bune, care ne uitase, parcă, de la „aurul” lui Nicu Vlad, în 1984, la Los Angeles…

…Ziua a IV-a a Olimpiadei XXX a adus României a 5-a medalie: una de aur (Alin George Moldoveanu-tir), două de argint (Alina Dumitru și Corina Căprioriu-judo), două de bronz (Naționala feminină de gimnastică și Răzvan Constantin Martin-haltere). Romînia se află pe locul 13, în clasamentul cu 43 de țări care au câștigat, până acum, cel puțin o medalie. Podiumul, deocamdată: China, SUA, Franța…

…Dacă această zi de marți-pentru unii trei ceasuri rele- a fost pentru noi una de bronz, cum va fi cea de miercuri, de joi, de vineri, de… Până duminică 12 august să tot visăm!

J.O. Ziua a III-a, când a răsărit Aurul și pe ulița noastră

…Luni 30 iulie. Superb început de săptămână pentru sportul românesc. Prima medalie de aur! Nu la judo sau scrimă, unde ne așteptam, unde existau atâtea premise, ci la…tir, proba de pușcă aer comprimat 10 m.! Eroul nostru este Alin George Moldoveanu (curat moldovean, din Focșani, unde s-a născut și Corneliu Ion, campion olimpic în 1980, la Moscova!), fiind legitimat, acum, la Omega Terom Iași și Dinamo București! Terminase imediat sub podium, acum 4 ani, la Olimpiada chineză. Acum, favorit era campionul mondial en titre, italianul Campriani. Numai că, după primele cinci focuri, românul cu față de academician (nu întâmplător este absolventul a două facultăți!) s-a cățărat amenințător pe poziția de aur. Al șaselea foc, cel mai slab, l-a trimis pe locul III! După care, îmsă, Alin George Moldoveanu a mers ca un ceas, iar ultimul foc i-a adus aurul! Performanță formidabilă, pentru care laudele sunt prea puține, parcă… Moment de aur în sportul românesc care ar trebui să-i împiedice pe rechinii imobiliari în cursa lor de a transforma într-un… complex de blocuri Poligonul Tunari, leagănul atâtor generații de tiriști români care au cucerit lumea!… Sunt sigur, „capodopera” lui Alin George Moldoveanu la aceste Jocuri Olimpice înseamnă startul pentru un tezaur românesc la Londra 2012!…

…Cu aurul de la Londra, tirul românesc reface o superbă tradiție olimpică, începută, în 1952, la Helsinki, unde regretatul Iosif Sârbu (care s-a sinucis în 1961) a devenit primul campion olimpic al României… A urmat aurul lui Ștefan Petrescu, la Melbourne, în 1956, cel al lui Ion Dumitrescu, campion olimpic, în 1960, la Roma, ca ultimul nostru laureat olimpic la tir să fie arădeanul Sorin Babii, în 1988, la Seul. Sorin Babii, antrenorul de astăzi al noului campion olimpic la proba de pușcă aer comprimat 10 m. Alin George Moldoveanu nu s-a născut din spuma mării…

…Întrebat, imediat după superba lui performanță, dacă se gândea, la ultimul foc, că va cuceri aurul, Alin George Moldoveanu a declarat sincer, molcom, cu aerul unui cercetător științific: „Nu au loc alte gânduri, când te pregătești să tragi, să ochești ținta!… Nu știam evoluția clasamentului în timpul tragerilor și asta m-a ajutat foarte mult”. Gândul lui era de mult unul singur: ținta de aur olimpic!…

…În această luni, întâia zi a unei săptămâni pline, credeam, mai mult ca niciodată, că vom obține aur la scrimă! Dar, muschetarele, nefericite, ghinioniste, ca și muschetarii noștri la Londra, duminică. Ana Maria Brânză s-a oprit în fața celei de a doua adversare, ucraineanca Șemyakina (14-15); Ana Măroiu a pierdut și ea culoarul spre medalii în fața unei sud-coreene (Shinal), ca Simona Gherman să nu reușească răzbunarea eliminării Anei de către spadasina din Kiev. Când trei speranțe de aur, argint sau bronz se duc de râpă, la o singură tușă, ca un blestem, neprinzînd măcar o semifinală, începi să te gândești că nu-i, la mijloc, doar ghinion. Este ceva care ține de psihic… După duelurile ratate și de băieți și de fete la individual, așteptăm revanșa în concursul pe echipe. Cred încă într-o medalie la scrimă!…

…Pe tatamiul înnobilat de suferința și argintul Alinei Dumitru, șocat de acea fatală ultimă secundă a Andreei Chițu, în Ziua a III-a, am avut din nou iluzia aurului olimpic. Lugojeanca Corina Căprioriu (ajunsă cu sportul la Cluj) a cravașat spectaculos până în finală, a intrat în „Golden score” (prelungiri) cu japoneza Matsumato, părea că se va îmbrăca în aur, însă (neatenție sau… gafa arbitrilor?), a fost descalificată pentru că ar fi ieșit intenționat (!?!) din spațiul de luptă. Și, uite așa, schimbul Alinei Dumitru pentru prima treaptă a podiumului nu a apărut!… Oricum, avem două medalii de argint la judo, ceea ce reprezintă un succes de ecou!… Un cuvânt de laudă pentru comentariile lui Dragoș Bocănaciu, la TVR, ziarist de competență, echilibru și profesionism, cum ar trebui să fie mulți dintre cei care dau din gură fără să spună ceva…

…Scandal de proporții, pe seară, în finalul concursului masculin de gimnastică pe echipe (unde băieții noștri nu s-au calificat!). După ce americanii, excelenți în calificări (locul I), s-au risipit într-o cavalcadă de greșeli elementare și au ieșit din cursa pentru medalii, podiumul final a fost afișat, după ultimul „aparat”, astfel: 1. China, 2. Marea Britanie, 3. Ucraina! Sub podium, Japonia, SUA și Rusia. Un podium absolut surprinzător! Numai că el a fost schimbat în câteva minute de.. .arbitri!?! Contestația niponilor, care căzuseră de două ori de pe „cal” (este vorba de aparat, nu de… Calul troian!), a fost pitrocită jenant de așa-zișii judecători care, în huiduielile unei săli arhipline, a schimbat clasamentul: 1. China, 2. Japonia (!!!!!!!), 3. Marea Britanie, 4. Ucraina!?!… Rușinos!… De altfel, nici la judo și scrimă n-au lipsit jenante, lamentabile gafe uriașe de arbitraj! La Londra nu-i, se vede, doar soare… O rază de soare, în concursul de gimnastică, a fost și comentariul fostului mare campion Marian Drăgulescu, la Eurosport! Sincer, aș fi preferat să-l aplaud în lupta pentru medalii…

…Altă zi frumoasă în bazin! Unde a apărut un adevărat ‚copil minune’, o jună de 15 ani, din Lituania, Ruta Meilutyte, care a făcut din finala de 100 m. bras o veritabilă capodoperă a genului, depășind toate marile campioane (olimpică, mondială, europeană) aliniate la start. Ea ne-a dus cu gândul, imediat, la copilul minune al natației românești, Diana Mocanu, care, la 16 ani, a cucerit două medalii de aur la Sydney. De n-ar dispare și Ruta tot atât de repede cum a răsărit în aur, ca Diana noastră!… Valurile de simpatie din cea mai modernă piscină din lumea, cea londoneză, pentru mica sirenă s-au datorat, cred, valorii ei uluitoare, dar și bucuriei gazdelor care și-au găsit un dram contribuție  la acest uluitor succes! Din moment de Ruta s-a mutat cu tatăl său, după decesul mamei, în Anglia pentru a face performanță. Și ce performanță!

…În bazin, din păcate, yankeul Ryan Lochte, noul star al natației americane, încununat cu o medalie de aur în prima zi de concurs, n-a mai prins nici măcar ultima treaptă a podiumului, la 200 m. liber, unde a triumfat, surprinzător, însă absolul meritat, francezul Yannick Agnel, ca medalia de argint să fie împărțită de sud-coreeanul Park și chinezul Sun, care, în final, au atins peretele bazinului în același timp!… Americanii, însă, s-au revanșat, cu o „dublă” la băieți (Greveers-aur, Thoman-argint, în cursa de 100 m. spate) și cursa de aur a lui Missy Franklin! Deocamdată, bazinul pare o afacere americano-chineză, dacă luăm în calcul și săriturile sincron de la trambulină, unde asiaticii au venit cu gândul declarat de a câștiga aurul în toate cele șase probe! În primele două zile de sărituri, chinezii au câștigat detașat aurul!…

…După trei zile de concurs, clasamentul general numără 37 de țări care au cucerit medalii. Pe primul loc, China, cu 17 medalii (9 aur, 5 argint, 3 bronz), urmată de SUA (5, 7, 5), Franța (3, 1, 3), R.P.D. Coreeană (3, 0, 1), Italia (2, 4, 2), Coreea de Sud (2, 2, 2). Rusia e pe locul 7 (2, 0, 3), Japonia pe 9 (1, 4, 6), iar… România pe poziția a 11-a (1, 2, 0). La Beijing, acum 4 ani, chinezii au dinamitat clasamentul general, cu 51 de medalii de aur, față de cele 36 ale americanilor și 23 ale rușilor. La Beijing, recolta tricolorilor noștri n-a fost prea strălucită: 4 aur, 1 argint, 3 bronz. La argint, stăm, deocamdată, mai bine la Londra. N-au trecut, însă, decât trei zile de concurs…

…Din păcate, la București se discută prea puțin despre Olimpiada la Londra. Continuă, în schimb, „circul” Referendumului. O știre-bombă (cum au anunțat-o televiziunile din seara acestei zile de luni 30 iulie): cetățenii români cu drept de vot sunt 16.527.971! Și nu peste 18 milioane, cum s-a anunțat oficial, dar nedocumentat! Să vedeți, acum, lupte, pe față și pe sub centură! Dacă ar privi la Olimpiada XXX, cu siguranță ar învăța și politicienii noștri ce înseamnă cel puțin fair-play-ul…

J.O. Ziua II. Vai de noi…

…Duminică 29 iulie. Ziua a II-a la Olimpiadă (am pus număr zilelor de competiție, nu și celei cu fabuloasa Ceremonie de deschidere, de vineri noapte). Duminica asta răsare în sufetele noastre sub un evantai de speranțe. La Olimpiada XXX de la Londra, la Referendum…

…La Londra, speranța se îneacă treptat în dezamăgire. Urmașa Alinei Dumitru, întâia noastră medalie la aceste Jocuri (un argint cu străuciri de aur sentimental), tânăra Andreea Chițu, de 24 de ani, ne trimite din Rai în Iad într-o singură secundă, ultima!! La categoria 52 kg, judokana noastră, campioană euopeană, pe care mulți o vedeau îmbrăcată în aur olimpic,a trecut de algerianca Haddad, descalificată, însă s-a împiedicat ca românul la mal, în ultima secundă din „Golden score” (prelungirile de 180 de secunde, după cele 5 minute ale meciului cu belgianca Ilse Heylen!?!). Tabela era în echilibru perfect, urma ca arbitrii să decidă cine merge mai departe, iar Andreea noastră avea multe argumente. Gândind amator, dorind să câștige pe tatami, a primit, în ultima clipă, o lovitură de la viață. Am citit acuzația președintelui Federației Internaționale de Judo, românul Marius Vizer: „30 la sută din vină e a antrenorului!”… Ce să mai facă remarcabilul antrenor Florin Bercean (și al Alinei Dumitru!), în acea ultimă secundă de rătăcire a unei judokane atât de talentată, însă imatură?!

…Tot la judo, un alt duș rece: la categoria 66 kg,, reprezentantul nostru Dan Fâșie a făcut drumul până la Londra pentru numai 49 de secunde! Atât a rezistat în fața francezului Larose!… Asta mi-a amintit că, în prima zi, în cursa de ciclism pe șosea, Andrei Nichita a abandonat după…170 km., cu 80 de kilometri înainte de finiș. Mai ciudat mi s-a părut replica unui comentator de la Eurosport (post excelent, de altfel!), care, după tot felul de jocuri verbale fără sens, ne-a spus franc că și el ar fi abandonat!?! Noroc că el nu s-a mai dus până la Londra și a comentat (e un fel de a spune!) din studio!… Din nefericire, de la fața locului, comentatorea TVR-ului, la concursul de scrimă, s-a crezut în peluză, discutând cu rudele sau prietenii, și nu cu un public avid de frumos (inclusiv verbal!)! Păcat…

…Am vorbit de scrimă, și ea pe lista trieteții noastre în această duminică. Cei trei muschetari (Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu și Rareș Dumitrescu) români n-au atins podiumul la Londra, chiar dacă în spatele lor se afla un nume greu, Mihai Covaliu, campionul olimpic de la Sydney! Cea mai amară pilulă, după ce întrezăream podiumul, ne-a oferit-o urmașul lui Covaliu, brașovean și el, Rareș Dumitrescu. După ce a dansat superb în fața ucrainianului Boyko, a bielorusului Buikevici și a americanului Daryl Hower (care produsese marea surpriză, eliminându-l pe favoritul rus Iakimenko, Rareș-speranța noastră de aur la sabie a ratat duelul pentru finală, în fața italianului Diego Ochiuzzi, îmi permit să spun sub valoarea scrimerului nostru, vicecampion mondial. Dar, lipsa de inițiativă a lui Rareș Dumitrescu, circul italianului, tolerat de un arbitru (Schneider) diletant, au dus la ratarea podiumului, căci șocat de ratarea (11-15) ultimului asalt spre aur, iluzia noastră a pierdut și bătălia pentru bronz, tot un 11-15, în fața rusului Kovalev.

…Zi grea pentru sufletele noastre, această duminică 29 iulie. Înotătoarea, cândva de aur, frumoasa de film Camelia Potec a ratat calificarea pentru finala la 400 m., promițând revanșa pentru 800 m. Așa să fie!… La canotaj, echipajul 8 rame fără cârmaci a ratat din prima finala, rămânându-i doar calificările, ca și celebrului echipaj 2 rame feminin, Andrunache-Susanu… Prea plină de ghinion, prea neagră pentru noi această a II-a zi a Olimpiadei londoneze încât să nu răsară soarele pe ulița românilor!…

…Bomba acestei zile a fost, de departe, victoria în turneului de fotbal masculin a Hondurasului, 1-0 (1-0), cu Spania! Ați citit bine! Cu armada iberică, la a doua înfrângere olimpică, după acel 0-1 cu niponii! Spania, campioana-campioanelor în lume, la juniori, tineret, campioană europeană și mondială!!! Este drept, la timona naționalei olimpice nu s-a aflat „mustăciosul” de Legendă, extraordinarul Del Bosque!…

…O zi începută rău, cum se putea termina, dacă ne luăm după Murphy?!Catastrofal!… Referendumul nu a fost validat, la ora când aștern aceste rânduri, în miez de noapte. Deși a fost zi caniculară, la urne s-au prezentat aproape 8 (opt) milioane de români, dintre care 87 la sută au votat pentru suspendarea președintelui suspendat Băsescu!?! Numai că, în pofida legilor sportului, cel cu peste șapte milioane de români împotrivă, cel care nu s-a prezentat la luptă, boicotând cu PDL-ul acest test al poporului, merge mai departe!?! În sport, dacă nu te prezinți în arenă, pierzi meciul prin neprezentare. Din nefericire, politica noastră nu are nimic din morala sportului și, în primul rând, al fair-play-ului!

…Noroc cu Olimpiada! Îmi fac concediul cu ea, acasă, la București, în caniculă grea! Să uit de abjecțiile unei societăți în care am revenit cu sufletul plin. Să mă încarc de Frumos și Adevăr, pentru s mă refugia după finele Jocurilor Olimpice, în Templul Thaliei, atât de drag mie…

Ziua I. Alina Dumitru, Nicolae Linca și invazia chineză…

…Întâia zi oficială a Olimpiadei de la Londra. Sâmbata primelor noastre speranțe de aur. Alina Dumitru, campioana de la Beijing, la judo, 48 kg., face să urce-n zbor de pescăruș visul nostru de mărire. Românii de pe toate fusele orare și-au acordat inima la ziua Alinei…
…Am cunoscut-o pe Alina, în noiembrie 2006, în Atelierul de „Idoli și Legende” de la Telesport, într-o emisiune filigran, alături de superba actriță Medeea Marinescu. Am descoperit, atunci, în Alina Dumitru, un suflet din scripturi alese, vibrație de floare rară, chinuită de flacăra și chinurile performanței. Își dorea, atunci, un titlu olimpic. L-a cucerit la Beijing, acum patru ani, și izbânda ei m-a fericit, de-am lăcrimat, ca atâtea milioane de români. Atunci, în 2006, minunata campioană a mărturisit că de multe ori a vrut să se retragă de pe tatami, căci prea multe accidentări, „la mâini, picioare, la orice parte din corp” i-au transformat visul în suferință. Visul ei era, însă, medalia de aur la Olimpiadă! Un vis împlinit sublim, în umbra Marelui Zid, în 2008…

…Sâmbătă, 28 iulie 2012. Londra. Alina Dumitru, campioana olimpică de la Beijing, se bate să-și apere titlul. Primul adversar, o cubaneză. După primele secunde, fata din Caraibe o lovește pe Alina la piciorul drept, cam beteag și până atunci. Alina suferă vizibil, însă nu cedează. Noroc că arbitrii o descalifică pe cubaneză pentru gest nesportiv. Urmează Golgota cu o mongolă arțăgoasă. Suferință parcă infinită. Meciul de cinci minute, fără învingătoare. Urmează prelungirile, alte trei minute de foc.. Alina învinge durerea care-i fulgeră creierul, trupul și reușește în final minunea, victorie!… Adversarul următor, campioana și vicecampioana mondială din ultimii trei ani , o japoneză, în fața căreia fata noastră de poveste olimpică n-a câștigat niciun meci din patru. Alina se chinuie, piciorul drept ne amintește de „drumul de costișe ce duce la Vaslui”, parcă nici mâna dreaptă nu mai este a ei…
…În acele clipe de plumb încins, care nu se mai terminau, parcă, gândul mi-a zburat spre Olimpiada din 1956. Atunci, la Antipozi, pe ringul de box din Melbourne, Nicolae Linca avea să dispute finala, la semimijlocie, cu o cumplită luxație de deget la mâna dreaptă, pe care nu o mai simțea. Nicolae Linca a boxat cu sufletul și l-a învins pe irlandezul Tiedt, cucerind unica medalie olimpică de aur din istoria pugilismului românesc!…

…Destin repetat, după 56 de ani. La Londra, Alina Dumitru trebuie să lupte în fața campioanei mondiale cu dureri cumplite la cotul drept, ba și la piciorul drept. Sufletul ei mare și inteligența o duc spre o victorie uriașă, viza pentru finală. Acest meci fusese, practic, Finala. Ultimul duel, cu o braziliancă (Sarah Menezes), bătăioasă și mai tânără cu opt ani, trebuia să se fi disputat înainte ca durerile să o fi măcinat treptat pe marea noastră campioană. Oricum, prima medalie pentru delegația română la Olimpiada XXX. Una de argint, cu străluciri de aur sufletesc prin care Alina Dumitru a intrat în Panteonul olimpic! Mulțumim pentru toate clipele de fecirire prin care ne-ai făcut mai buni și mai frumoși sufletește, minunată Fată de aur!…

…Întâia zi a însemnat și intrarea unui super-campion în umbra grea de sub podiumul olimpic. Minunea din Baltimore, înotătorul american Michael Phelps, cel care cucerise opt medalii la Beijing, a terminat abia pe locul 4, în cursa de 400 m. mixt, depășit de compatriotul lui, excelentul Ryan Lochte, din Rochester, statul New York, noul campion olimpic, de un brazilian (argint pentru Tiago Pereira) și un japonez (bronz pentru Kosuka Hagino). Prima zi din bazinul londonez a fost dominată, însă, incredibil, de înotătorii chinezi, care au pescuit în apele britanice două medalii de aur, printr-o copilă de 16 ani, Ye Shwen, autoarea unui fantastic record mondial (4:28,43) la 400 m. mixt, și Sun Yang, învingător surprinzător la 400 m. liber, devenind întâiul înotător din țara sa care urcă pe treapta supremă a podiumului Jocurilor Olimpice! De altfel, chinezii au cucerit întâia medalie de aur a acestei ediții, prin Yi Siling, la tir, carabină 10 m., probă în care poloneza Sylvia Bogakwa a ochit argintul, iar Yu Dan, altă fată venită de la Beijing și-a atârnat bronz la gât!

…Prima zi, 38 de medalii luate de sportivi din 19 țări. Uluitor startul chinezilor (liderii clasamentului neoficial pe medalii la ultima Olimpiadă!), cu nu mai puțin de 6 medalii în ziua I, dintre care 4 de aur și două de bronz. În clasamentul zilei de debut, un neașteptat loc II pentru Italia, cu două medalii de aur (la scrimă fete și tir cu arcul-un punct peste americani), două de argint și un bronz, yankeii prezentându-se sub așteptări, cu numai o medalie de aur (Ryan Lochte), două de argint și două de bronz! Start lansat  pentru Brazilia și Coreea de Sud, fiecare cu câte 3 medalii (1 aur, 1 argint, 1 bronz), pe treapta supremă a podiumului urcând câte o dată, în acest 28 iulie, Australia (natație fete), Kazakhstan (ciclism băieți!) șI Rusia (judo băieți). Cu două medalii de argint-Japonia, în timp ce cu una singură, nu mai puțin de 4 țări: România, Columbia, Polonia și Olanda. Au cunoscut bucuria unei medalii bronz-Belgia, Ungaria, Serbia, Norvegia, R.P.D. Coreeană, Uzbekustan. Dar Olimpiada abia a început. Până la 302 medalii să tot numărăm…

…Fascinat de fabuloasa uvertură de vineri noapte și de prima zi din Sărbătoarea atleților magici, dată de zeii din Olimp, nouă, pământenilor, pentru a ne face viața mai frumoasă, trag un pui de somn (sper cu vise de aur!), după care mă duc să votez la Referendum! Este dreptul meu, datoria mea, libertatea, speranța și fair-play-ul deprinse din lumea adevărată a marilor campioni…

Olimpiada a început, respectați, măcar, fair-play-ul!

…Când au zămislit Jocurile Olimpice, sub magia zeilor, anticii Eladei au oferit omenirii și cea mai frumoasă maximă: „Când sportivii se întrec, armele tac!”. Azi-noapte sau, mai exact, în zorii României în ceață mai deasă ca niciodată, parcă, la Londra, a XXX-a Olimpiada a început oficial. O dată cu finalul unei fabuloase Ceremonii de deschidere, spectacol de 27 de milioane de lire, ce a reînviat pe Stadionul Olimpic întreaga istorie a Imperiului britanic, de la viața pe coline și epopeea complexă a industrializării la zilele noastre, cu James Bond care aduce Regina, cu elicopterul, la uvertura Olimpiadei, de la Beckham, tăind Tamisa cu șalupa, ca penultim schimb al torței olimpice, de la defilarea celor 204 de țări prezente la start (România-103 sportivi la 15 discipline) la veșnic tânărul Sir Paul McCartney (70 de ani). Spectacol uluitor, pe care mister (poate deveni Sir, după această încântătoare deschidere!) Boyle, regizor cu Oscarul în CV, l-a gândit nu doar pentru cei 80.000 de spectatorti prezenți la arenă, cât pentru „lumea-ntreagă e o scenă”, cum ne-a luminat Shakespeare. Iar momentul flacărei olimpice a dus imaginația la apogeu, cele 204 petale de cupru, 204 licăre de lumină și speranță înălțându-se și unindu-se într-un uriaș foc sacru ce va veghea Jocurile (și lumea!) până la 12 august…

…După această superbă Uvertură a Olimpiadei londoneze nr. 3 (după cele găzduite în 1908 și 1948, record în istorie!), mă simt mai bogat sufletește, mai plin de optimism. Aceasta înseamnă morala activă a sportului, amenințată tot mai mult de zornăitul țechinilor. Doar Jocurile zămislite de eleni încearcă să mai apere sublimul arenelor sportive… Mi-a plăcut comentariul lui Sorin Hobana (la TVR), la deschiderea Olimpiadei, nu și al partenerei sale… Nu-i pot înțelege pe cei care, ajunși la Londra, se vor „buricul pământului” sau pe cei cărora totul le pute, uitând axioma zilelor noastre: totul se vede la TV!… Nu-mi place patriotismul de bravadă, însoțit de onomatopee jenante, căci, toți ținem cu sportivii noștri, și la bine și la rău…

…„Visul unei nopți de vară”, Deschiderea, m-a făcut să cutez tot mai mult, legănat în speranțele născute de cele 294 de medalii cucerite de solii noștri la Olimpiade și nevoia de salt peste „pragul Beijing”-numai 8 medalii (4 de aur). Am spus numai 8 medalii, pentru că o recoltă atât de săracă nu am mai întâlnit din 1952, de la Helsinki, unde n-am adunat decât 4 medalii. Sigur, recordul rămâne Los Angeles, cu 53 de medalii (20 de aur!), urmat de Montreal cu 27 de medalii și, în special, cu acel capitol de istorie deschis de Legenda Nadia Comăneci-prima notă de 10 în istoria gimnasticii…

…Gimnastica înseamnă și, acum, iluzia noastră de sublim. Cele 69 de medalii olimpice aduse de gimnaste și, mai puțin, gimnaști (pe locul 2, canotajul, cu… 37 de medalii!), dar, mai ales, revenirea la lot a „alchimiștilor” Octavian Belu și Mariana Bitang ne duc toate gândurile spre vârful podiumului, de duminică, ziua startului la aparatele vrăjite. Din păcate, accidentarea mezinei lotului, Larisa Iordache (sau netratarea cum se cuvenea de specialiștii din România!), ridică mari semne de întrebare. Ar fi mare păcat să ratăm încă o încoronare de ecou…

…Întotdeauna Olimpiada a fost plină de surprize (și) pentru noi. Semn că mizez pe fetele-minune ale fenomenalului cuplu „B.B.” (Belu-Bitang), pe urmașii amiralului Ivan Patzaichin (cel a cărui casă de mode a îmbrăcat delegația română la Londra!), pe Alina Dumitru, judokana fără vârstă (aur, acum 4 ani, la ultima Olimpiadă), și pe muschetarele de aur conduse de Ana Maria Brânză. Totodată, aștept și surprize de aur, argint, bronz. Mai ales că răsplata pentru o medalie de aur a unui sportiv român este de 100.000 euro (Felicitări, Comitetului Olimpic Sportiv Român!), ceea ce ne plasează în fruntea unui asemenea clasament, unde lider al generozității este Azerbaidjanul, cu 600.000 de euro pentru un aur!…

…Mă bucur că entuziasmul a înflorit iarăși în noi. Ar fi fost mai bine să se fi produs această stare de spirit, acum patru ani, imediat după Beijing. Pentru că nu trebuie să trecem prea ușor peste dezinteresul guvernanților noștri pentru sportul românesc! Spre meritul lor, antrenorii români au scormonit și în pământ căutând metale prețioase la Londra. Rămân un optimist, însă bine temperat…

…Fericit de noaptea magică de la Londra, dimineața acestei sâmbete mi-a zdruncinat imediat sufletul. România parcă nu și-a luminat sufletul cu un bob de speranță din flacăra olimpică. Parcă nici n-a trăit, în noaptea trecută, o Odă a Bucuriei. România discută numai despre Referendumul de mâine, semn că, la noi, armele urii nemaintâlnite n-au tăcut, deși, oficial, azi e zi de pace și speranță curată. Vreau ca Olimpiada aceasta să-mi curețe auzul și văzul și gândul și inima de toate abjecțiile, ticăloșiile, mitocăniile slobozite în ultimele trei săptămâni, de la cei în cursă, însă și din partea unor confrați care și-au vândut sufletul pe doi bani găuriți. Voi vota, pentru că Sportul meu drag, ca o morală activă -cum l-am descoperit, acum patru decenii, și în regăsesc până-n 12 august- m-a învățat că lupta reușește celor care iubesc mai mult lupta decât succesul! Iar victorii prin neprezentare nu pot exista într-o lume normală. Cum este cea de la Londra! Frumoasă, plină de fair-play, tonică, adevărată, fugită din minciună. Olimpiada este și un izvor de Înțelepciune!

 

P.S. Când să actualizez acest material, prima veste care-mi reluminează sufletul: americanca Dana Vollmer doboară, la natație (56,25, la 100 m. fluture), recordul olimpic! Este doar începutul! Ne așteaptă 16 zile minunate. Sau (cine știe?)  mai multe…

Ce a căutat Caragiale la Ruse?

…Nu intenționez să vă duc spre replica aceea de haz “Ce să caute, domnule, un neamț în Bulgaria?”, din “D’ale Carnavalului”. Nu, la mine lucrurile sunt mult mai simple. De vreo cinci ani mă bătea gândul să pun la cale un spectacol comis de teatrul din Giurgiu (unde aveam prieteni) și cel din Ruse, primul oraș din afara României pe care l-am văzut pe cele cinci continente unde Bunul Dumnezeu mi-a purtat pașii prin viață. Niciuna dintre părți n-a marșat, însă, la ideea mea. Până în această iarnă, când, ajungând întâmplător în frumosul oraș de peste drum de Giurgiu, am aflat că s-a schimbat directorul modernului Teatru “Sava Ognianov”, ba mai mult pe noul manager îl și cunoscusem cu vreun an în urmă, la puțin timp după ce preluasem timona teatrului giurgiuvean. Lui Orlin Dyakov, noul director, altfel actor, regizor și dramaturg, ființă deschisă, entuziastă, i-am făcut propunerea colaborării, pe la început de aprilie. Am găsit, după două-trei nopți albe, și piesa nimerită, “Conu Leonida față cu reacțiunea”, în română și bulgară, în două variante regizorale, în aceeași seară, pe aceeași scenă, cu micul rol al Saftei interpretat în spectacolul românesc de o actriță bulgară, care să vorbească românește, ca în producția trupei din Ruse să joace o actriță româncă, firește în limba vecinilor de peste Dunăre. L-am simțit pe Orlin Dyakov ezitând, inițial, poate nu credea suficient într-un asemenea proiect nemaiîntâlnit pe niciunul din malurile Dunării. Până la urmă a acceptat provocarea, ba, pe 3 mai, a și început repetițiile la Giurgiu, cu actorii Ioan Isaiu și Ionela Nedelea, după o fugară audiție. Cu traducător româno-bulgar, la început regizorul Vili Perveli Nikolov, apoi doamna profesoară Anca Staneva, din Ruse, pe care o luam și o duceam în aceeași zi, în orașul de reședință, trecând Dunărea cu mașina teatrului. Pe 3 mai, când au demarat repetițiile, telenovela blocării bugetului Consiliului Județean Giurgiu se afla în plin toi, iar Teatrul “Tudor Vianu” nu avea un leu în cont! M-a bătut gândul unui împrumut personal la bancă, doar pentru premiera de la Ruse și cea de la Giurgiu, vreo 18.000 lei (180 de milioane vechi!), asta, ca să nu moară proiectul, nebunia mea, înainte de a se naște cu adevărat. Entuziasmul era mare, chiar dacă emoțiile și obstacolele nu puteau lipsi… Din fericire, peste nici o săptămână, Bunul Dumnezeu a deblocat bugetul județean și, efectiv, am simțit cum întineresc… La 14 mai, start în repetițiile de la Ruse, cu regizorul Sorin Misirianțu, de la Naționalul clujean, actorii Krum Berkov și Yasena Gospodinova. Cum regizorul român și actorul bulgar vorbeau bine… limba engleză, n-a mai fost nevoie de traducător bulgar…

…Pe 14 iunie, așa cum se programase la data când bătusem palma cu Orlin Dyakov, a avut loc premiera bulgară. În cadrul Festivalului de trei zile de la Ruse, un Atelier European de Teatru, cu spectacole, un Simpozion european și o incredibilă lansare a primei mele cărți de teatru în limba bulgară (“Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, patru piese traduse de Vili Perveli Nikolov, una de Anca Staneva!) susținută cu un minunat spectacol-lectură. Spectacolele văzute în Festival?… “Stăpâna” după Cehov, prezentat de teatrul gazdă, în frumoasa regie a lui Orlin Dyakov, o modernă “Intrigă și iubire” de Schiller, în montarea îndrăzneață a tânărului Staiko Murdjev la Teatrul “Sofia”, și dezlănțuitul spectacol oferit de Teatrul Odeon, “Pyramus & Thisbe 4 you”, nebunia regizorului Alexandru Dabija pornind de la Shakespeare…

…Nebunia mea numită “Conu Leonida” sau “Gospodin Leonida”, cum îi zic bulgarii, a impresionat, chiar a șocat spectatorii și cei 12 ziariști români invitați de mine la Ruse. Mai ales că varianta lui Sorin Misirianțu a fost una tragică, Leonida ajungând în spitalul de nebuni!?!… În premiera de la Giurgiu, din 15 iunie, Sala Mare pur și simplu a erupt, dovada unui public modern!… Ca peste nici o săptămână de la lansarea la Dunăre, spectacolul bilingv să trezească interes și în Festivalul Teatrelor de Proiecte de la Câmpina (creația lui Dan Tudor și Adrian Dochia), în fața unui juriu de elită: Mircea Albulescu, Florina Cercel, Monica Davidescu, George Mihăiță, Eusebiu Ștefănescu. Într-o companie selectă, cu regizorii Victor Ioan Frunză (care a și câștigat Premiul pentru cel mai bun spectacol, cu “Familia Toth”, montat la Centrul cultural pentru UNESCO București), Mircea Cornișteanu, Dan Tudor, Diana Lupescu, dar și cu actori de calibru ca Virgil Ogășanu, Cerasela Iosifescu (Premiul “Cea mai bună actriță” pentru rolurile din “Două povești de amor” după Cehov, montat de M. Cornișteanu, la Arcub), Mihaela Teleoacă (deținătoarea “Coroniței” Juriului pentru “Moștenitoarea” de Lucia Verona, regizată de Dan Tudor), Anca Sigartău. Această galerie de viță nobilă a teatrului românesc sporește, negreșit, valoarea Premiului de regie obținut de Orlin Dyakov pentru “Conu Leonida față cu reacțiunea”, montat la Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu, cu minunații actori Ioan Isaiu, Ionela Nedelea și…Yasena Gospodinova. Un Premiu care aureolează un Proiect nebun și care înseamnă un mare punct de sprijin pentru altele din viitorul apropiat…
Acum este cert: Caragiale n-a ajuns întâmplător la Ruse!

…În umbra lui Nenea Iancu (nu doar ”Anul Caragiale”!), Euro 2012, la fotbal. Meciuri urmărite, pe micul ecran, când la Ruse, după repetiții, când la Giurgiu, când la București (unde am și fost invitat în Studioul de la TVR, la masacrarea zeilor, Germania-Grecia 4-2!), când la Câmpina. M-am bucurat pentru Italia și Portugalia, m-au întristat Anglia și Franța, care n-au jucat nimic (campioană a neputinței-Olanda, zero puncte!?!), mi-a părut rău pentru frumosul nebun Slaven Bilici, antrenorul Croației ieșită prematur (sau nedrept?!) din cursă. Jos pălăria în fața Germaniei și Spaniei, care, împreună cu uluitorul Cristiano Ronaldo, contrazic teoria că echipele au venit obosite la acest turneu final. Cei mai mulți văd o finală Spania-Germania, revanșa nemților pentru cea pierdută (0-1, gol Torres, min. 32), acum patru ani, la Viena. Eu aș vrea, ca ultim duel, Italia-Portugalia! Pentru că îmi plac nebuniile. Caragiale îmi este martor…

Lucian Bute, final de Legendă?!

…Marele nostru campion Lucian Bute a pierdut întâia sa partidă la box profesionist și a cedat Centura IBF! Lucian Bute nu mai este campion mondial!… Din păcate, acest prim eșec a însemnat mai mult decât o înfrângere, a fost o umilință, un cataclism pentru pugilistul român. Sâmbătă noapte, la Nottingham, în landul lui Robin Hood, englezul Carl Froch l-a devastat pur și simplu pe Lucian Bute, lupta fiind oprită în rundul 5, când boxerul nostru era grogyy în corzi, plin de sânge și cu capul arzându-i, parcă, sub rafala de lovituri a britanicului. Sigur, după război, mulți viteji se arată…

…Sâmbătă seara, am fost naș de cununie, la Mihăilești, orășel giurgiuvean la vreo 30 de kilometri de Capitală. Cum în modernul complex hotelier, cu piscină, Country Club nu se prindea, la TV, Money Channel, pe la 1:30, cu amicul Teo, am evadat de la nuntă, căutând un bar, un restaurant unde să putem urmări partida. Până la urmă am găsit salvarea, la vreo 300 de metri, într-o cârciumioară la șoseaua spre București, “Gigi la baracă”, unde chelnerul habar n-avea că se transmite meciul de la Nottingham. Pa la 1:50, au apărut alți șapte nuntași. Toți convinși că Bute îl va spulbera pe arogantul Froch. “Feri Vaștag i-a prezis englezului că nu va rezista mai mult de 5 reprize!”, a zis unul dintre meseni… “Bute îl face KO în rundul 4!”, a completat altul. Personal, am mers pe victoria lui Lucian Bute după 12 reprize!… Ba, după primul round, mă gândeam că Froch e prea mic pentru băiatul nostru de aur din Pechea gălățeană… Din păcate, din repriza a III-a, a început calvarul. Loviturile englezului erau nemiloase, parcă le simțeam și noi, cei de la “Gigi la baracă”. Cred că la finele acestui rund devastator pentru Bute, el putea foarte ușor să fie numărat. Atunci, mi s-a părut, din loviturile primite, creierul i-a intrat în ceață, iar de pe margine antrenorul Larouche n-a făcut nimic să-l scoată pe Lucian din lupta de aproape, unde nu a avut nicio șansă în fața fiarei de Froch, un uragan de jaburi la figură. Iar acea ultimă imagine, dinainte ca arbitrul american de ring să se arunce în fața lui Bute, pentru a opri un măcel, concomitant cu prosopul aruncat de antrenorul canadian al pugilistului nostru, mă obsedează dureros. Îi văd fața desfigurată, capul falnicului până aseară Lucian Bute zburând într-o parte, gata, parcă, să se rupă de cervicală. Nu cred nici acum că sacul acela de box fixat în corzi și bombardat cu lovituri nimicitoare, fără vreo replică, a fost invincibilul Lucian Bute!…

…La plecare, a și început desființarea campionului de până sâmbătă noapte. “N-are valoare!”, “A avut dreptate Doroftei, când a zis că n-a întâlnit niciun boxer ca lumea!”, “Degeaba îi acordă revanșa, la Montreal, îl bate englezul de-l strică”, “Cariera lui Bute s-a încheiat în seara asta!”, tunau nuntașii, întorcându-ne abătuți la dansul și tortul miresei… Am ajuns pe la 6 dimineața, acasă, la București, și am înroșit Internetul… Mai toți îl desființau pe Lucian Bute, inclusiv boxeri sub cota ex-campionului lumii, uitând câte nopți magice ne-a oferit. Uitând că de cinci ani păstra Centura IBF, cucerită în octombrie 2007, prin acel KO de senzație în fața campionului mondial Alejandro Berrio. Ca ieri, mai toți aceștia nu mai găseau metafore și osanale. Azi, mai toți aceștia îi întorc spatele, ba îi și anulează toate meritele. Oare putea ajunge campion mondial oricine?!… „Noi suntem români”, sună ciudat o melodie…

…Mă doare Înfrângerea lui Lucian Bute. Cred că ea a fost, în primul rând, efectul lipsei unei strategii adecvate. O spun direct: Bute nu are un antrenor pe măsura lui! Canadianul Larouche trebuia să pregătească meciul eliminând total lupta de aproape. Cu avantajul alonjei și, susțin, mai inteligent, Lucian Bute putea evita loviturile de măciucă ale lui Froch. Îmi amintesc că, pe vremuri, exista un boxer filiform, fără lovitură prea tare, dar inteligent și cu un joc de picioare înnebunitor, Iosif Mihalic -venit de la Cluj-, care avea la categoria lui un adversar din Constanța, Dinu, cu pumn ca din secția de cazangerie, de dărâma și zidul. Numai că din zece întâlniri între cei doi, care au monopilzat câțiva lupta pentru supremație la categoria respectivă, Iosif Mihalic a câștigat vreo șase-șapte. Ca un triumf al inteligenței asupra forței brute! Este drept, beneficiind, la Dinamo, și de sfaturile din colț ale unui maestru-antrenor, Constantin Nour. Ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui Lucian Bute…

…M-a surprins plăcut replica imediată a lui Doroftei, pe un post de televiziune: „Am avut dreptate! Bute nu a avut meciuri grele de care avea nevoie. Nu-mi vine să cred că a fost umilit în halul ăsta. Sper totuși să se întoarcă roata în revanșa din Canada!”. De aici trebuie să înceapă viitorul lui Lucian Bute. De la acceptarea axiomei că în sport există și înfrângeri. Dar că nu trebuie să demolăm totul după un singur eșec. Personal, refuz să cred că Legenda lui Lucian Bute s-a terminat!

Am împlinit 33 de ani!

…Știu, în buletin am un număr dublu de ani. Și totuși, astăzi, 13 mai 2012, împlinesc 33 de ani! Era 13 mai 1979, când debutam ca dramaturg pe scena Teatrului de Stat din Arad. Cu o comedioară, „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”. Ca o replică la piesa argentinianului Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în zori”… Debutul meu în teatru îl datorez Fotbalului. Ca și Viața, în Lagărul din Latina. Dacă nu eram ziarist sportiv, cronicar de fotbal, nu l-aș fi cunoscut, la Cluj, pe formidabilul, pitorescul comentator sportiv de radio Victor Tudor Popa, remarcabil regizor și director de teatru. Nea Victor, Dumnezeu să-l odihnească în pace, mi-a citit întâia piesă de teatru. Și m-a stimulat să scriu teatru, trasându-mi câteva direcții absolut obligatorii. De la construcția dramatică la „carnea” personajelor și valoarea dialogului clar, cu trimitere…

…Debutul de la Arad a fost unul demn de o piesă de teatru. Freneticul Victor Tudor Popa luase directoratul Teatrului din Arad pentru doi ani, dar, după primul, a ajuns în spital. Viața printre artiști nu-i ușoară, a spus-o și marele Will… Piesa de debut ajunsese în pragul premierei, sub regia talentatului Costin Marinescu, exact când mentorul meu se internase în stare gravă. Congestie cerebrală sau așa ceva… Vizionarea s-a dat fără VTP. Vineri 11 mai 1979…  Ajunsesem cu avionul pe malul Mureșului, dimineața, și îmi luasem bilet pentru ultimul zbor de seară. La vizionare, trimisa secretarului de la Județeana de partid, responsabil de cultură, un anume tovarăș Zăvoianu, dacă-mi aduc bine aminte. Solul secretarului, o anume tovarășă Jivoi. S-a râs din plin la vizionare, interpreții s-au dovedit în mare vervă. La final, o recomandare, din partea atotștiutoarei tovarășe Jovoi, să scot o replică, pentru că „Face Miliția noastră de râs, toarășul Ionescu!”… Adevărul este că rolul Milițianului era unul spumos foc și arunca sala în aer, văzând un tablagiu de pe vremea aceea luat la mișto. Am acceptat să scoatem replica, nimic mai simplu. Am plecat liniștit la București, mi se dăduse unda verde pentru premiera de duminică 13 mai, toată ființa îmi cânta de fericire… De pe aeroporul din Arad, am sunat în redacție, la „Sportul”, și la Radio, la colegii mei de la secția sport, rugându-i să prezinte știrea cu premiera mea de duminică seara. A doua zi, știrea circula cu noaptea în cap prin toată România…

…A doua zi, dimineața, plecam cu Lada mea roșie, de la București la Arad, cu doi cronicari dramatici de calibru, Bogdan Ulmu și Antoneta Iordache, veniți să scrie pentru România literară și Revista Teatru. Soția mea urma să vină cu avionul de sâmbătă seara, căci avea zi de lucru. Când am intrat în centrul Aradului, spre 8 seara, avionul de București survola orașul…

…În Arad, pe drumul până la teatru, niciun afiș cu premiera. Nici pe clădirea teatrului n-am zărit panoul mare, cum se obișnuia la fiecare premieră. Un mic clopoțel mi-a zdruncinat bucuria și entuziasmul cu care așteptam debutul meu pe scenă. La poartă, tăcere mormântală. Omul de serviciu se codea să-mi spună. Doar atât: „Domnul Ionescu, duminică nu se ține premiera, atâta știu”!… La două trei-minute, a apărut interpretul rolului principal masculin, Dan Antoci. El mi-a servit adevărul de ultimă oră: „Premiera a fost interzisă!”… Tovarășul responsabil cu așa-zisa cultură județeană luase această decizie. Chiar dacă trimisa lui îmi dăduse OK-ul, cu 24 de ore în urmă!… Ziaristul din mine a început să caute fire care să ducă la adevăr. Un actoraș din teatru, îmbătrânit în „fitile”, prieten de chefuri cu tovarășul de la Județeană, nu-l agrea pe regizorul Costin Marinescu, pentru simplul motiv că nu-l prea folosea, în pofida „recomandărilor de la partid”, fiind mediocru. Și a încercat să se răzbune „săpând” spectacolul… Asta era prima variantă. Problema mea, însă, nu era Copacea-cârcotașul, ci interzicerea premierei. Am mers la aeroport să-mi iau soția. O anunțaseră, pe la 12, că premiera nu va mai avea loc, așa, ca un favor că nu ne mai poartă pe drumuri. Dar Cornelia nu mi-a zis nimic, chiar dacă am sunat-o de la un popas de lângă Deva. Și a venit să fie lângă mine, la greu…

…De la aeroport, am revenit buimac, în oraș. Eram un vulcan, când am urcat la Hotelul de pe malul Mureșului, unde rezervaserm de vineri seară două camere. Nu m-am acomodat cu situația anormală, dimpotrivă, am trecut la un atac prelungit. Telefon la Județeana de partid. M-am prezentat, am cerut numărul tovarășului Zăvoianu. Cu greu l-am obținut. Era 10 noaptea, când l-am deranjat. I-am spus că sunt surprins de interzicerea peste noapte a spectacolului. Mi-a replicat că nu are nimic cu textul, ci cu spectacolul, cu regizorul. „Bine, dar dumneavoastră n-ați fost la vizionare!”, am răspuns, catran de supărare. „Voi vedea spectacolul, tovarășul Ionescu, săptămâna viitoare!”… ”Vă rog să-l vedeți mâine dimineață, am venit cu doi cronicari, mai vine și Dumitru Chirilă de la Oradea”… „Mâine nu am timp!”… „Atunci, dacă premiera nu are loc mâine seară, înseamnă că Județeana de partid Arad este responsabilă de dezinformarea opiniei publice, din moment ca la Radio România Actualități și în ziarul Sportul de azi a fost anunțată ieșirea la rampă a „Centrului înaintaș s-a născut la miezul nopții”… Replica asta nu i-a căzut bine deloc tovarășului responsabil cu (in)cultura… După un timp de tăcere, mi-a zis: „Sunați-mă mâine dimineață, la 11!”…

…Duminică 13 mai 1979, la ora 10, după o noapte albă, eram în teatru. Urma un matineu cu o piesă a lui Titi Cubleșan. În fața cabinelor, am dat ochii cu omul care mi se spusese că „săpase” premiera, prietenul secretarului județean. Am monologat, special să audă și cei din jur: „Nu știu cine-i vrea răul tovarășului Zăvoianu!”… La 11 fix, tovarășul de la Județeană, n-a răspuns la telefon. Atunci, am plecat la spital, la minunatul Victor Tudor Popa, nepotul ilustrului dramaturg Victor Ion Popa, tatăl inegalabilei piese „Take, Ianke și Cadâr”… Pe nea Victor nu l-am putut privi în ochi, vorbea greu, dar a reușit să articuleze două cuvinte: „Succes la premieră!”… I-am mulțumit pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru că m-a învățat legile de bază ale scrisului dramatic. Cum să-i spun că premiera nu mai are loc?! Am plecat din spital în lacrimi…

…La ora 13, am sunat din nou la omul cu viza culturii!… Surpriză. Mi-a răspuns. Mai mult, mi-a spus calm: „La ora 15, va fi o nouă vizionare! Va veni tovarășa Jivoi. Sper să-i respectați obiecțiile, ca premiera să aibe loc în seara asta!”… Au început telefoanele la actori, care erau în program casnic de duminică, din moment ce premiera nu mai avea loc, doi tehnicieni erau chiar plecați din oraș, nu existau mobile să fie anunțați. La ora 15 fix, a venit și tovarășa de la Județeană, respira greu, primise telefonul șefului tocmai când pregătea masa de prânz… Vizionarea, cu două clase sub prima, de vineri. Bogdan Ulmu râdea, însă, în hohote, ca și soția mea și câțiva actori ai teatrului pe post de spectatori. „Așa, da!, a decis superioară tovarășa Jivoi. Spectacolul este excelent!… Succes la premieră!”…

…Fericit, ca și regizorul Costin Marinescu și actorii, că premiera va avea loc, a mai urmat un obstacol nebănuit: directorul adjunct care nu voia ca spectacolul să aibe loc peste două ore, pentru că sala va fi goală. „Câți oameni vă trebuie în sală, ca să se joace piesa în seara asta?!”, am întrebat. „Vreo 80-100!”, a replicat suplinitorul lui Victor Tudor Popa… „Bine, veți avea 100 de oameni în sală!”… Și am trecut pe telefoane. La toți cunoscuții mei din Arad, începând cu Tudor Gherlea, organizatorul de la UTA… O mână de actori care nu jucau în piesă au alergat după vin, promisesem, doar, un banchet pe cinste, după premieră, venisem și cu ceva bani… La ora 19 fix, ora ridicării cortinei, parterul era plin ochi, iar la balcon alți 20-30 de oameni. Jos, toată floarea cea vestită a fotbalului arădean, jucători, antrenori și conducători veniți la trei ace… Sus, doi prieteni de la Teatrul din Petroșani, regizorul Florin Fătulescu și actorul Șerban Ionescu, sosiți în ultimul moment, plini de noroi pe pantofi și haine, ca și scriitorul Dumitru Dem Ionașcu, după un drum cu peripeții început cu zece ore în urmă… Premiera a însemnat un mare succes de public. Și îl văd și acum, când lăcrimez, urcând, pe scenă, la finalul piesei, pe regretatul Broșovschi. cu un coș mare cu flori, din partea echipei mele de suflet UTA… La cabine, directorul ajunct vorbea de unul singur: „N-am crezut o clipă că premiera va avea loc!”… La care i-am replicat, puțin mândru: fotbalul m-a învățat că trebuie să crezi în victorie până în ultima secundă!…

…Astăzi, după ce mi-am sunat sora din București, pe Mona, să o felicit pentru ziua ei de naștere, am dat două telefoane și la Arad. Unul, actorului Dan Antoci, interpret de succes al „centrului înaintaș”, altul lui Doru Nica, rol mic, atunci, actor de calibru azi, când ambii îmi sunt prieteni dragi. N-am putut suna și la actrița care a jucat minunat rolul principal feminin, Maria Barboni Petrache, plecată prematur între îngeri.

…13 mai 1979 înseamnă punctul meu de pornire în teatru. Au urmat, după acea premieră, alte 15, toate dragi, unele superioare calitativ, jucate în toată țara, ba și la New York, Stockholm, Chișinău, Vidin și Viena. Dar niciuna ca aventura de la debut!

…Am 33 de ani, ca dramaturg! Ce tânăr sunt…

Steaua, după 26 de ani. De la Sevilla la… Chiajna!

…Acum 26 de ani, eram la Sevilla. În culmea fericirii, visând cu ochii deschiși, ca niciodată-n viață. Steaua cucerise Cupa Campionilor Europeni, după un 2-0 de Legendă, cu marea (și pe atunci!) Barcelona. O noapte magică, atunci, după seria uluitoare a lui Duckadam, care a apărat unul-doi-trei-patru penalty-uri! “N-am văzut în viața mea așa ceva!”, s-a exteriorizat Regele Juan Carlos al Spaniei, aflat la câțiva metri deasupra ziariștilor de la masa presei. Acea afirmație spontană a Regelui a fost pusă a doua zi pe pagina I a Ziarului de Andalusia, în stânga, ca în dreapta, tot cu litere de-o șchioapă, ziariștii iberici să găsească poanta: “49 de suporteri români au cerut azil politic”. Așa ceva nu va mai vedea Regele în viața lui…

…Acum 26 de ani, mă întorceam cu Regina Europei, Steaua, în același avion cu care plecasem, acceptat împreună cu Ioan Chirilă, în charterul trupei lui Imi Ienei. De atunci, timp de un sfert de veac, în fiecare an, pe 7 mai, am închinat un pahar cu șampanie pentru inegalabilă Victorie de la Sevilla. Pentru o Minune care, ca orice minune, nu se poate repeat decât, cine știe, la o jumătate de veac, la un secol…

…Acum, pe 7 mai 2012, Steaua a câștigat tot cu 2-0, dar nu la Sevilla, prin joc magnific în fața Barcelonei, umplându-se de glorie mondială, ci la… Chiajna. Unde, zice-se de trei săptămâni, a fost pace sub măslini, blat în termenii Ligii I. Când auzi un neica nimeni ca T.Bălan (născut talent și decretat speranță când va ieși la pensie!) întrebând descalificant “7 mai?! Nu mă interesează ce-a fost la 7 mai, eu vreau să fiu titular la Chiajna!”, inepție repetată, chipurile ironic, și de Gigi Becali, nu mai este nevoie de nicio explicație a căderii Stelei de la altitudinea Sevilliei la anonimatul Chiajnei…

…Concordia Chiajna a fost revelația primăverii, învingând actualul lider, CFR, cu 4-2, chiar la Cluj, ba și pe Rapid, prestații care i-au înzecit numărul de simpatizanți. După figurația penibilă din 7 mai 2012, în fața Stelei, Reghe nu mai e rege, e un biet cerșetor la porțile lui Gigi Becali, care i-a promis că-l va lua antrenor în Ghencea, din vară? Oare?!…

…La nici două etape după începerea returului, am spus că Dinamo și Rapid nu joacă nimic și n-au șanse la titlu. Mulți s-au uitat cruciș la mine. Dinamo m-a confirmat imediat, fiind echipă de retrogradare (noroc cu prestația din tur!), Rapid și-a mai dat un stângul în dreptul, acasă, fiind egalată în ultimele secunde de prelungiri în meciul cu FCM Tg.Mureș, echipă aflată pe loc retrogradabil. Și de data aceasta, ca și la eșecul cu Ceahlăul (1-2) și la golul egalizator al Stelei (1-1, tot în Giulești), marele gafeur a fost fundașul (zis brazilian!) Marcos Antonio, un oarecare pentru care unii s-au jucat infantil cu metaforele. Respectivul, catastrofal în meciul cu Steaua, a fost trimis, duminică, în teren, în ultimele 5 minute, ca să pună serios umărul la golul egalizator al oaspeților și să scoată Rapidul de pe linia spre titlu! Chiar întâmplător?!, sună întrebarea multor rapidiști renăscuți după acel 5-0 de senzație al vișiniilor în Gruia, pe terenul legiunii străine a CFR-ului care vor să ia titlul… Lucescu-junior chiar are de ce se lua cu mâinile de cap, căci el a făcut schimbarea, nu vreun Acar Păun din Gara Basarab…

…Intrat pe linia sprintului final, campionatul nostru de trei parale pare interesant, pentru unii, la vârf și la retrogradare. Pentru titlu se mai bat cu șanse practice CFR Cluj, Valsui și Steaua. Singura care joacă spectaculos este trupa lui Adrian Porumboiu, care, ajunsă la 3 puncte de liderul cenușiu CFR, își dă palme în fața oglinzii pentru acel 0-3 de la Sibiu și, mai ales, 0-1, cu Brașovul, pe drumul de costișe ce duce spre Vaslui. Una din celelalte două echipe care visează ca pirații aur poate ajunge la cununa de lauri falși fie norocos, fie cu arbitrii sau prin “inginerii financiare” (a se citi valize nepenalizate, jocuri de culise nevăzute de FRF și LPF etc.). Ceea ce înseamnă o practică veche în fotbalul nostru aflat la 26 de ani de marea performanță…

…Pe 9 mai, la București, pe moderna Național Arena, finala Cupei Ligii Europei, între două echipe spaniole: Atletico Madrid și Athletic Bilbao. Pentru noi și acest trofeu secund al Europei pare un…pod mult prea îndepărtat, la poate un sfert de veac sau jumătate de secol în viitor. Cum altfel, când campionatul nostru geme de nulități aduse de peste hotare, pe bani grei, când CFR Cluj a început destule meciuri fără vreun jucător român în formație (!?!), iar, aseară, FC Vaslui a avut numai trei autohtoni în echipa de start?!…

…Acum 26 de ani, eram fericiți. Acum, unii se bucură pentru blaturi de Chiajna. Istoria nu poate fi păcălită de nababii- guralivi de serviciu…

…Chiar dacă s-a schimbat guvernul (Succes!), pe 7 mai, Europa este departe, departe…

 

 

 

 

 

Noaptea Învierii, dincolo de „Bazinele” lui MRU, Dinamo, Rapid și Ruse

…Aștept Noaptea Învierii să-mi liniștească sufletul destul de zbuciumat în ultimele zile. Vor înțelege, oare, toți că lumina sfântă de Paște trebuie să ne facă mai buni, mai oameni?! Mă tem că ticăloșii nu mai știu ce înseamnă nici Sfintele Sărbători, chiar dacă se închină, ba mai merg și la biserică, așa, de ochii lumii, într-o păcătoasă starea de fariseism la modă. Treaba lor, dacă își închipuie că Dumnezeu nu-i va vedea…

…Premierul MRU ia palme după palme, în ultimele zile, de la realitate (nu de la Realitatea TV care l-a periat mai deunăzi). N-a terminat bine junele prim-ministru să decidă stoparea construirii oricărui bazin, căci, zlobozit-a dânsul, “Nu suntem un popor de înotători!”, că Naționala de polo pe apă (sport în bazin, ca să priceapă și premierul!) a reușit, după 16 ani, să se califice la Olimpiadă! Un veritabil miracol, având în vedere numărul piscinelor performante ale României, atât de multe de le termini numărându-le pe degetele unei singure mâini. După o asemenea performanță, înainte ca poloiștii români să plece la Londra, primul-ministru ar trebui să-și facă autoctitica. Nu cu parole, parole, ci dând un decret prin care să oblige fiecare județ să construiască bazine!… Cine face înot (nu neapărat de performanță!) este un om sănătos, domnule MRU! De ce vreți să avem un popor și mai bolnav?! Că de medicamente pentru amărăștenii societății nu vă prea îngrijiți…

…A doua “palmă” pentru MRU, afacerea “Cupru min”, o bișniță ce-a mirosit urât de la început și a eșuat surprinzător de repede. Credeam, naiv, că noul premier va avea grijă, dacă nu de sănătatea poporului, atunci măcar de bogățiile naturale ale țării, secătuite, și așa, pe doi țechini de șacalii politici care au folosit Puterea exclusiv pentru buzunarele lor și viitorul familiilor proprii. Zice-se că în bișnița aceasta premierul ar fi fost direct interesat, ceea ce n-ar surpinde pe nimeni. Numai că și această încercare a premierului de a se lăuda cu un succes (aici, economic!), spre a-și spori popularitatea, a dat greș. Pentru mine, aura intelectualului rasat care este MRU a început să pălească. Nu atât pentru inepția cu bazinele, cât, mai ales, pentru temenelele pe care i le-a făcut președintelui Băsescu la… Realitatea TV. Realitatea țării spune altceva, domnule prim-ministru!…

…Nu cred (dimpotrivă!) că premierul nu știe ce drame trăiesc giurgiuvenii în ajunul Paștelui, datorită a doi-trei portocalii-pământii care au blocat bugetul propriu al Consiliului Județean și se încăpățânează să conteste și decizia definitivă a Tribunalului!?! Să nu te intereseze că Spitalul Județean nu mai poate primi bolnavi, ba nu-i mai poate trata nici pe cei internați, că micuții cu dizabilitați din centrele speciale nu mai au nici mâncare, nici medicamente, că proiectele culturale au fost sistate, că s-au oprit activități în care s-au investit bani serioși, că oamenii fac zilnic mitinguri în fața Prefecturii strigând „Vrem să muncim, nu să cerșim!”, „Iubim teatrul, nu circul politic”, înseamnă mai mult decât nerușinare. Înseamnă ticăloșie!… Se spune că, simțind cum viața i se apropie de final, lebăda cântă sublim. Acum, când toate sondajele și dezertările portocalii anunță sfârșitul PDL-ului, lebădoii Puterii scot sunete sinistre, ticăloase. Mizerabil sfârșit…

…Trec pe strada fotbalului, unde două dintre candidatele la titlu, Dinamo (care a fost lider 20 de etape!?!) și Rapid, au început catastrofal returul. Culmea este că ele vor juca… finala Cupei României! Rapid pare că a ieșit din criza profundă, mai ales după acest 5-0 (!!!!!!!!!!!!) la Cluj, pe terenul liderului distanțat la 5 puncte, CFR, care, după umilimța istorică, a și schimbat antrenorul, (re)aducându-l pe Andone în locul lusitanului Costa („mâna” lui Ando s-a văzut în seara asta, la Ploiești, 1-1, cu Petrolul, deși a jucat în 10 oameni 52 de minute!). Cum trupa lui Lucescu-junior și-a luat biletul de finală, după o dublă victorie în fața Vasluiului (1-0, în Moldova, 3-2, în Giulești), logic, Rapid ar avea avantaj față de Dinamo, care s-a calificat după o victorie norocoasă (1-0, acasă) și un… eșec, aseară (1-2, la Mediaș). „Câinii roșii” au schimbat, în sfârșit, antrenorul, dar, în locul lui Ciobotariu l-au readus pe italianul Bonetti, care a cam tăiat frunză la câini după ce a plecat din „Groapă”. Semn că, la Dinamo, continuă criza de conducere!… Căci, numai această conducere a putut (re)achiziționa pe bandă rulantă „epave” (Pulhac, Moți, Scarlatache) și ține în lot vedete doar cu nume (Dănciulescu, Cătălin Munteanu, Alexe)… După calificarea de la Mediaș, citesc azi în două ziare că Bonetti l-a reinventat pe Dorel Stoica, omul care a reușit golul calificării!?! Păi nu și Dorel Stoica a fost în teren -penibil o repriză cât a jucat- la înfrângerea de acasă (1-3), cu Sportul Studențesc, primul SOS pe care conducerea clubului nu l-a recepționat?!…

…Miercuri, am fost invitat la o premieră („Doamna ministru”, de sârbul Branislav Nușici, piesă văzută în copilărie la București!) la… Teatrul din Ruse. Clădire modernă, superbă, trei săli minunate, cu acustică impecabilă. Premiera, un succes de public (Sala Mare, arhiplină!”), regizoral (Vladlen Alexandrov), cu câteva roluri de zile mari (Dina Loloșova, Iasena Gospodinova, Vențislav Petkov, Kăsio Stanev, Ralița Kostandinova etc.). Chiar dacă frumosul Ruse (primul oraș din afara României vizitat de mine, pe când eram licean!) are și el probleme (șomaj, populație în scădere), respectul pentru artă este la loc de cinste. Ruse, un oraș bogat spiritual!…

…Înaintea premierei de la Teatrul Dramatic „Sava Ognianov”, am bătut palma pentru un proiect româno-bulgar, coproducție între instituția din Ruse și Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu. Seriozitatea și entuziasmul noului director al Teatrului din Ruse, regizorul de top Orlin Diakov, mă îndreptățesc să aștept, din „Conul Leonida” bilingv, un Eveniment. Chiar dacă, deocamdată, la Giurgiu, nu există un leu pentru teatru!… Voi trece pe la oamenii cu suflet mare din Giurgiu și le voi aminti de o replică istorică: „Dați un leu pentru Ateneu!”. Se aude, cumva, și pe la Guvern?!

…Până atunci, din tot sufletul:
Hristos a înviat și Sărbători fericite!