…31 iulie, ultima zi a lui Cuptor, a IV-a la Olimpiada londoneză. Ziua gimnasticii pentru noi. Finala pe echipe feminin, unde fetele s-au calificat pe poziția a IV-a! Liderul calificărilor, americancele, cu o echipă mai puternică, au zis specialiștii, ca niciodată. Rusoaicele și chinezoaicele vizează și ele podiumul, mai ales asiaticele, campioanele olimpice de la Beijing.
Este marți, dar nu-s trei ceasuri rele pentru noi. Ci, trei ceasuri de bronz (ca și în 2008!), ceea ce reprezintă un succes notabil, astăzi, chiar dacă fetele ne obișnuiseră cu trei medalii de aur la Jocurile Olimpice. Revenirea „alchimiștilor” Bellu-Bitang la „munca de jos”, în sala de gimnastică, acolo unde au făurit un adevărat tezaur, a reușit o minune în care puțini mai credeau: medalie la Londra! Cu o veritabilă „grădiniță” (Larisa Iordache, Diana Chelaru, Diana Bulimar) pusă pe umerii a două minunate și mature domnișoare, frumoaselor regine ale gimnasticii mondiale, Cătălina Ponor (care abandonase ginmastica și plecase să caude de lucru prin America!) și Sandra Izbașa (singura din echipa care terminat pe locul III la Beijing), România a urcat pe podium, într-o competiție tare. Știu că visam (din reflex istoric!) la mai mult, numai că Larisa Iordache a concurat mai mult într-un picior (și s-a văzut la paralele și sărituri), iar „paralelele” (punctul nostru cel mai slab) ne-au dărâmat și acum, fetele noastre terminând pe ultimul loc la acest aparat. Este un succes și trebuie să ne bucurăm de el, ca încă un semn că gimnastica românească a rămas, acolo, pe platourile înalte ale lumii, că „fabrica de metale prețioase” de la Deva și-a reluat producția! Iar evoluțiile de la cele patru aparate ne-au alimentat visele pentru concursul individual, unde se zăresc, cred, metale strălucitoare la sol (Sandra Izbașa și Cătălina Ponor au dat recital, mult aplaudat, astăzi!), bârnă și sărituri…
…Americancele au reușit un concurs de zile mari. Cred că este cea mai puternică echipă prezentată de SUA la fete, peste cea care obținea primul aur acum…16 ani, la Atlanta. Jordyn Wieber, Gabrielle Douglas și Alexandra Raisman au încântat pur și simplu, amintindu-ne, volens, nolens, de starul J.O. 1984, Mary Lou Retton, și, implicit, că la urcușul gimnasticii americane spre piscurile mondiale și olimpice au contribuit și antrenorii români Martha și Bella Karoly.
Podiumul feminin de la Londra: 1. SUA-183, 596 puncte; 2. Rusia-178,530 p.; 3. România-176,530. Sub podium, cu lacrimi de adio aur, China! Triumful americancelor este fără replică, fapt care m-a făcut să zâmbesc amar la vorbele fără noimă zlobozite de trimisa TVR, care, ca la bârfa babelor pe ulița satului, acuza arbitrii că au acordat prea multe puncte fetelor de peste Ocean, în defavoarea echipei noastre! Cum sala a aplaudat lung, în final, campioanele și podiumul, comentariul de peluză al celei de… la fața locului rămâne o umbră urâtă pentru telespectatorii avizi de Adevăr și Frumos!
…A IV-a zi a Olimpiadei, aceeași și în piscina cu miracole. Marea „bombă” a explodat în această noapte când, la proba sa preferată, cea de 200 m. fluture, fenomenalul Michael Phelps a pierdut aurul! Am urmărit cursa și nu pot să cred nici acum că „monstrul din Baltimore” (care la Beijing a câștigat toate cele 8 probe la care a participat!) a pierdut titlul pe… ultima jumătate de metru, în fața sud-africanului Chad Le Clos!?! Lacrimile amare de argint au fost repede uitate, aceasta este șansa și filozofia sportului, căci, peste nici o jumătate de oră, Michael a luat startul în proba de ștafetă 4X200 m. pe care yankeii au câștigat-o încântător! Cu această medalie, a 19-a (15 de aur!!!), Michael Phelps a depășit un record uluitor, stabilit, în 1964, de marea gimnastă Larisa Latânina care a câștigat pentru URSS nu mai puțin de 18 medalii olimpice!
…Rămân o clipă în lumea fascinantă a înotătorilor pentru a remarca excelentele comentarii făcute la microfonul Eurosport de marea noastră campioană Carmen Bunaciu. Cred că merită, din partea telespectatorilor, o medalie olimpică de aur sentimental, cu mulțumirile de rigoare…
…A IV-a zi a Olimpiadei londoneze se termină în culori de bronz pentru noi, românii bolnavi de performanțe adevărate. În plină noapte bucureșteană, pe ringul halterofililor de la Londra, urcă pe treapta a treia a podiumului olimpic un tinerel de 20 de ani, clujeanul Răzvan Constantin Martin (legitimat la CSM Bistrița), care a pierdut argintul, în final de concurs, când un indonezian a aruncat cu un kilogram mai mult! Ce graniță de destin poate stabili, uneori, un simplu kilogram… Oricum, această fabuloasă performață aruncă și un arc de speranță pentru Rio de Janeiro 2016, căci Răzvan Constantin Martin a fost, în concursul de la categoria 69 kg., cel mai tânăr concurent… Un băiat chinuit de viață, crescut fără părinți (tatăl i-a murit la 3 ani, mama l-a abandonat la 6 ani!) pe care sportul l-a ridicat, miraculos, într-o altă lume, spre stele…
…”Bronzul” lui Răzvan Constantin Martin readuce halterele românești în ochii lumii bune, care ne uitase, parcă, de la „aurul” lui Nicu Vlad, în 1984, la Los Angeles…
…Ziua a IV-a a Olimpiadei XXX a adus României a 5-a medalie: una de aur (Alin George Moldoveanu-tir), două de argint (Alina Dumitru și Corina Căprioriu-judo), două de bronz (Naționala feminină de gimnastică și Răzvan Constantin Martin-haltere). Romînia se află pe locul 13, în clasamentul cu 43 de țări care au câștigat, până acum, cel puțin o medalie. Podiumul, deocamdată: China, SUA, Franța…
…Dacă această zi de marți-pentru unii trei ceasuri rele- a fost pentru noi una de bronz, cum va fi cea de miercuri, de joi, de vineri, de… Până duminică 12 august să tot visăm!