Categorie: Happy History

Jurnal de iarnă (20). „DUO ESCU”, LA RM.VÂLCEA, FAȚĂ-N FAȚĂ, AZI ȘI MÂINE, CU „FREUD, BUNUL DUMNEZEU” ȘI REGELE FOTBAL!

…După ce, miercuri, când seara se așeza peste oraș, iar cam 150.000 de oameni mărșăluiau, în București, spre Speranță și Adevăr, imediat după ce am scăpat teafăr de sub ghilotina acelei boli parșive pe care o ignor încât nici nu-i mai pronunț denumirea, Bunul Dumnezeu mă răsfață din nou. Astăzi, vineri 3 februarie, pe înserat, în Zăvoiul vâlcean, acolo unde am cunoscut atâtea bucurii comentând meciuri de fotbal, la Radio și TV sau făcând cronici pentru Sportul, voi respira fericire sub faldurile Thaliei. Am o nouă Premieră, a 33-a, ca dramaturg jucat (piesele scrise se apropie de o sută !), debut vâlcean, la Teatrul Ariel (director- apreciatul actor Nicolae Poghirc). „Freud și Bunul Dumnezeu” este piesa care se va întâlni cu Măria Sa Publicul, a doua oară, după minunata premieră pe țară, din 7 noiembrie 2013, la Arad, într-un spectacol de colecție reușit de super-actorul-regizor Doru Nica, în nobilele acorduri ale Maestrului Ilie Stepan.

…Și în această seară vâlceană sper să cunosc emoții rare, să-mi plângă sufletul de tristețe și fericire, în ton cu acordurile textului, într-un fel autobiografic, și desenul scenic realizat cu fervoare și dor de performanță de Alin Holcă, totodată și interpretul…meu, cel care-mi va deveni nou prieten din încântătoarea Lume a Actorilor. Nu am văzut nicio repetiție (ceea ce e bine și e rău pentru un dramaturg și pentru viitorul spectacolului!), știu însă, din lectura Afișului, că pe scenă vor mai apare Tatiana, Anca și Mihaela, dedublări vâlcene ale iubirilor și trădărilor din piesă numite Albă ca zăpada (Snejana, în bulgărește), Bogdanka, Alina Fernandez (fiica infidelului Fidel Castro), Elada și Ela pseudonimele unor doamne răsărite din coasta Evei…

…Prolificul și spumosul comediograf Tudor Popescu și-a intitulat una dintre comediile lui „Dulcea ipocrizie a bărbatului matur”. Eu aș fi putut numi liniștit acest text și „Amăruia trădare a bărbatului naiv”, neexcluzând din ecuația tramei „Femeia, femeia, cu ea să nu te pui”… Naivitatea poate fi și ea un izvor de fericire, numai că până la un punct. Care este acest punct?… Am încercat să-l definesc în text, aștept să-l retrăiesc și în Spectacolul de la Ariel-ul vâlcean, unde-mi va fi alături, ca și la Premiera arădeană, vechiul prieten și eminentul om de teatru Bebe Parhon, trubadur prin decenii și al Craiovei-Maxima!

…După care, încărcat de fericire sub Lacrima teatrului, una dintre patimile mele fără de sfârșit, mâine, sâmbătă, pe la ora 10, revenire în Lumea fotbalului! Ca invitat al unui vechi prieten din Rm.Vâlcea, Nicolae Dinescu, unul dintre puținii foștii mari arbitri români înzestrat cu har aparte, căci, nu mulți au fost cavalerii fluierului născuți din talent, dintr-o cohortă cu buni și mediocri, neincluzând în discuție refrenul peluzei „Hoții, Hoții!”, prelungit, astăzi,galopant, din arena Sportului-rege! Dinescu și Ionescu, „Duo Escu” (piesă de Mușatescu!) vor răsfoi, într-o Emisiune TV, de vreo două ceasuri, pagini din fermecătoarea Carte cu Legende ale Regelui Fotbal… Astăzi, Nicolae Dinescu, unul dintre puținii foști Judecători din teren, și inteligent și cult, este, la Rm.Vâlcea, și un apreciat realizator de emisiuni TV, și ziarist, și dascăl nobil sub aula universitară și, dincolo de toate, același Om de caracter și de suflet.

…Mai bine de patru ani, la „Telsport”, am realizat capodopera carierei mele de ziarist sportiv, emisiunea „Idoli și Legende”, în care apăreau, în ora și jumătate de transmisie, live și înregistrat (noaptea), Mituri ale Culturii și Sportului. Pot uita cele 208 seriale, dintre care unele se detașează numai prin simpla rostire a cuplurilor din platoul TV: Nicolae Dobrin-Ștefan Iordache, Gică Hagi-Sergiu Nicolaescu, Duckadam-Dan Puric, Ion Ionescu-Florian Pittiș, Doroftei-Șerban Ionescu, Iolanda Balaș-Iarina Demian, Gică Popescu-Ducu Bertzi, Gabi Szabo-Ana Blandiana, Ilie Năstase-Sergiu Nicolaescu, Ivan Patzaichin-Eugen Cristea, Felicia Filip-Mariana Bitang, Nicolae Bellu-Olga Delia Mateescu, Ion Crăciunescu-Horia Gârbea, Nicolae Rainea-Vasile Muraru, Iordănescu-Alexandru Arșinel, Loți Boloni-Nicu Covaci, Elisabeta Lipă-Magda Catone, Marcel Pavel-Florin Prunea, Tudor Chirilă-Ionuț-Chirilă, Rică Răducanu-Nae Lăzărescu, Costică Ștefănescu-Ștefan Andrei, Ilie Balaci-Cristian Minculescu, Cristian Gațu-Cristian Țopescu, Alexandru Penciu-George Astaloș, Eduard Pană-Alexa Visarion, Adrian Porumboiu-Corneliu Porumboiu, Ion Parhon-Adrian Bumbescu, Alexandru Boc-Eugen Cristian Motriuc și câte alte nume sonore, trimișii Zeilor din Olimp să ne înfrumusețeze Viața.

…Week-end-ul acesta, Bunul Dumnezeu mă va arunca, iarăși, în fiorii Creației din cele două patimi fără de sfârșit Teatru și Fotbal! Mulțumesc, Doamne, nu doar că mă ții în viață, dar mă și răsfeți cu asemenea Răsărituri de Soare, de Frumos, în inegalabila Bucurie de a te simți Om!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 140 de persoane

Jurnal de iarnă (17). SĂPTĂMÂNA PARADOXURILOR! De la Spital la Teatru: „Freud și Bunul Dumnezeu”!

…Știam de Săptămâna Patimilor. Azi- dimineață, cu noaptea pe umeri și cu privirea peste Parcul înghețat, am simțit că a început numărătoarea inversă a Săptămânii Paradoxurilor ce mă așteaptă. Cu o viteză nemaintâlnită… Cu lumini și umbre… Cu temeri și cu speranțe… Miercuri este o veritabilă Oră H!… Am făcut trei CT-uri, la „Medas”, peste drum de Cișmigiu. Unul dintre cele trei a lansat o noțiune nouă pentru mine: „leziune”! Mai mult nu mi s-a explicat, m-au îndrumat la medicul oncolog care m-a trimis la analize. Eram programat pe 9 februarie la Oncolog. Și până atunci ce fac cu leziunea?! Îmi ard ficații și gândurile?! Mă ofer să plătesc o citire a Tomografiei Computerizate. Se schimbă treaba. 150 de lei și vin peste patru zile… Leziunea pare să fie un chist pelvian, poate cu lichid, norocul e că ar fi neural, un vârf de nerv,. 99% n-ar avea legătură cu blestemul negru, cancer. Da, dar e o boală parșivă și trebuie să fiu sigur ce e și cu acel 1%!… Fac și scintigrama programată de două săptămâni, la „Neolife”, pe undeva spre Aeroportul Băneasa. Concluziile par niște integrame pentru poetul de mine. Nu mă poate lămuri nimeni!?!. Să merg tot la oncolog!…De-i scintigramă, de-i tomografie, aceeași bășcălie, se vede! De parcă nu s-ar fi reținut pentru analizele astea o sumă frumușică de la Casa de Sănătate, unde am cotizat o viață…

…Reușesc să schimb programarea din 9 februarie pentru a fi primit de doamna doctor oncolog, care, timp de opt ani, m-a ținut într-o stare excelentă! Voi merge miercuri, în prima zi de februarie, la interpretarea CT-urilor și a scintigramei. Sper să fie bine… Sper să pot face și analizele de sânge, joi 2 februarie… Și Zoladexul pe 9 februarie…

…Vineri 3 februarie 2017, Viața se va îmbraca în haine de gală pentru mine. Am înțeles acest lucru, aseară, duminică 29 ianuarie, când pe Radio România Cultural, remarcabilul om de teatru, doamna Mariana Ciolan, a prezentat un emoționat reportaj ca o avanpremieră a Premierei din 3 februarie, de la Rm.Vâlcea. Cu vocile autorului, creatorilor unui spectacol ce și-a stabilit o frumoasă altitudine!…

…Gata, uit de medici, mă pregătesc de Premiera de la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, a 33-a din cariera mea. „Freud și Bunul Dumnezeu” este la a doua montare, acum, în Zăvoiul vâlcean. Premiera pe țară a fost, în 7 noiembrie 2013, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Un extraordinar One-man show creat, tulburător, de remarcabilul Actor Doru Nica (totodată și regizorul montării!), dublat de o superbă muzică originală compusă special de un mare Artist, Ilie Stepan… La Premiera arădeană, s-a râs și s-a plâns…

…După Premiera de la Arad, valorosul critic dramatic Ion Parhon a lăudat mult Spectacolul în revista literară „Scrisul Românesc” (Nr.1, Ianuarie 2014), scriind, printe altele: „Dramatismul iubirilor ratate, singurătatea alergătorului pe culoarul lipsit de lauri al decepțiilor și vecinătatea otrăvită a deznădejdii sunt ferite de emfază ori de melodramă, fapt ce tinde să atragă spectatorul într-o confesiune sinceră și viu colorată ori la un dialog cu propriile sale experiențe sentimentale. Aș îndrăzni să spun că, din acest punct de vedere, regizorul și interpretul au lucrat poate chiar împotriva resentimentelor autorului-personaj principal, a rănilor adânci și nevindecate datorate caruselului trădărilor cărora a trebuit să le facă față. S-ar putea ca, în alte versiuni, să aflăm și chipurile înverșunării protagonistului în relația cu acelea care i-au înșelat credința și buna voința”…

…Prima din “alte versiuni” este spectacolul de vineri seara, la la Teatrul Ariel (director-cunoscutul actor Nicolae Poghirc, aplaudat și pe scena Naționalului craiovean). Versiunea scenică de la Rm.Vâlcea este gândită de regizorul Alin Holcă, totodată și autorul scenografiei și interpretul principal, lângă care vor apare actrițele Tatiana Serghi, Mihaela Mihai, Anca Olteanu, Diana Gherasim și Anca Șerban.

…O nouă versiune (a doua, deocamdată!) a piesei mele „Freud și Bunul Dumnezeu” pe care o va urmări la Premieră și reputatul om de teatru Ion Parhon!… Cum m-aș bucura să poată veni, vineri, în Zăvoiul de pe malul Oltului, cum și-a propus, și alt remarcabil om de teatru, Doru Mareș, cel care m-a scăldat în laude, după citirea textului!
…Săptămâna Paradoxurilor e în plină desfășurare pentru mine! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu pentru aceste zile pline, care, sunt sigur, vor fi și frumoase!

 

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (16). „VĂ MULȚUMIM!”, REFRENUL SPECTATORILOR PE FRUMOSUL POD DE TEATRU PESTE PRUT…

…Acum patru ani, remarcabilul actor, regizor și scriitor Petru Hadârcă (în fotografiel alături de MMI, autorul acestor notații), directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău, a avut o idee strălucită: în fiecare an, să existe un schimb de spectacole, un veritabil mini-turneu cu 3-4 reprezentații ale primelor teatre din România și Republica Moldova. Ion Caramitru, directorul Teatrului Național |”I.L.Caragiale” București, a marșat imediat, entuziast, și cei doi intreprinzători creatori de spectacol au durat un atât de frumos Pod de Teatru peste Prut!…

…Finalul săptămânii trecute a însemnat a patra vizită a minunatei Trupe basarabene la București, cu un splendid triptic: „În ochii tăi fermecători’, o tulburătoare dramatizare după romane și nuvele semnate de atât de interesantul, dar uitatul Gib Mihăescu; „Aveți ceva de declarat” (titlul original „Puricele în ureche” de Feydeau) și piesa plină de poezie „Casa Mare” purtând semnătura valorosului literat basarabean Ion Druță. Spectacole la finele cărora Sala Studio, plină, avea să scandeze, dincolo de aplauze și ovații „Vă mulțumim!”…

…Erau mulțumiri adresate remarcabililor actori moldoveni, plini de sensibilitate, umor fin, dans și vibrație lirică în splendoarea de spectacol care a deschis turneul; de un comic debordant, „mortal”, vorba unei doamne de lângă mine, în care s-a râs cu lacrimi, în comedia lui Feydeau (în regia super-dinamică, fără o clipă de respiro a lui Petru Hadârcă) sau au îmbinat pe strune de lacrimă tristețea cu speranța…
…Erau mulțumiri și pentru cei care au realizat superbul Pod de Teatru peste Prut! Cei care au oferit un al patrulea moment magic în acest Eveniment de zile mari: lansarea, sâmbătă dimineață, în cadrul Conferințelor de tradiție ale Naționalului bucureștean, a lucrării de excepție „Geneza Teatrului Național din Chișinău, 1918-1960”, o Cronică în două volume, nobilă ediție îngrijită de freneticul Petru Hadârcă. Este o carte încântătoare, mai mult decât arheologia Arhivelor, este Istorie și Politică, este un curs de morală și moralitate în destinul teatrului românesc de dincolo de Prut. Este o lucrare care are suspans, în dezvăluirea atâtor Adevăruri târzii, majoritatea nebănuite măcar. De aceea am scris la începutul acestor rânduri că Petru Hadârcă este și un apreciat scriitor…

…În cadrul lansării ineditului volum, apreciind efortul celor două „Naționale” în ctitorirea și menținerea sub soare a Podului de Teatru peste Prut, am remarcat că fiecare dintre cei doi directori au deschis anul 2017 cu câte o piesă românească: la București, „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, la Chișinău, „În ochii tăi fermecători”, fascinanta dramatizare și regia aparținând valorosului Alexandru Vasilachi. Semn de Visare pentru dramaturgia autohtonă, cam marginalizată, în general, Speranță cutez să zic, din moment ce este prezentă în proporție de 40% în repertoriul primei scene a României, Teatrul din Chișinău având pe afiș peste 60% texte românești!… Și, încă o constatare: atât Naționalul bucureștean, cât și cel basarabean nu doar că au deschis anul cu câte o piesă românească, dar au onorat cele două texte cu bijuterii de spectacol…
…Pe frumosul Pod de Teatru de peste Prut se scrie o fermecătoare Istorie românească! Vă mulțumim!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (15). BAHAMAS, AMERICA LUI CRISTOFOR COLUMB!

… Era iarnă, cu ger și nămeți, la București (și) acum patru ani. La Miami, unde abia sosisem, apa Oceanului avea 24 de grade Celsius!… Ducu și Karina mi-au oferit, atunci, cadou de Sărbători, o Croazieră, tur-retur, cu Norwegian Cruise Line, de la Miami la Nassau-capitala Bahamasului, țară în Arhipelagul Lukayan, cu vreo 700 de insule și atoli, care se află pe hartă prin nordul Cubei. Țărișoară ce și-a dobândit Independența față de Regatul Unit al Marii Britanii în iulie 1973 și care, pe când am pus și eu piciorul unde debarcase Cristofor Columb, în 1492, descoperind Lumea Nouă, Bahamasul, spuneam, avea, în 2013, vreo 330.000 de locuitori împrăștiați printre ape pe 13.940 km² de pământ. În 1718, Bahamas a devenit colonie britanică, după ce soldații Reginei au învins pirateria, în mijlocul Oceanului, unde altundeva… Aici, în Bahamas, aducea Marina Regală mii de sclavii răpiți de pe tot felul de ambarcațiuni ce navigau prin zonă. La Nassau era un mare Târg de sclavi, mi-a spus o localnică spilcuită, ca sclavia să fie abolită în Bahamas în 1834…

…După o noapte jumătate albă navigând pe Atlantic, distrându-ne într-un oraș plutitor -vaporul cu 12 etaje-,cu toate nebuniile, de la terenuri de baschet, piscine, alături cu găleata plină cu sticle de bere la gheață, baruri, săli de cinema, de spectacole de revistă, de concerte, la discoteci, expoziții, tot felul de restaurante și magazine, săli de gimnastică, piste de alergare în jurul vaporului, la fiecare etaj, am făcut întâiul popas, și am revenit pe…pământ, cu bărci ce ne așateptau la poalele Vaporului uriaș, pe o insuliță (Great Stirrup Cay) cumpărată de patronii norvegieni ai lanțului de vapoare Cruise Line, prin anii ’70. Cei vreo cinci-șase kilometrii pătrați ai insulei private, pe care ne-am fotografiat, la plajă, pe când la București erau zăpezi, fuseseră despuiați bine, cu doi ani în urmă, de un uragan teribil, ceea ce prin zonă este o obișnuință, fără ca peisajul selenar să mă sperie, cumva…

…Altă noapte pe Ocean, tot jumătate prin baruri, săli de spectacole și o expoziție de pictură modernă, unde eram la mine acasă, de s-au mirat și frumoasele fete ce păreau exponatele, aici am întâlnit și doi români angajați… Dimineața, la șapte, ne-am trezit liniștiți, de parcă „Orașul pe apă” n-ar fi mers. Eram ancorați și prinși cu cabluri groase de oțel în unul dintre cele șase cheiuri pentru vapoare uriașe, parcă vedeam șase peroane pentru trenuri. Un puhoi de „navetiști” pe Ocean, cât un cartier de oameni, s-a împrăștiat rapid pe străduțele din Nassau, capitala și cel mai mare oraș din Bahamas, cu vreo 250.000 de oameni, cifră ridicată pentru aceste ținuturi bântuit de uragane. Număr destul de puțini bătrâni în grupurile venite de la Miami, și mulți tineri, semn că nu prea mai rezistă acea opinie că „americanii se plimbă abia după ce ies la pensie”!… Parcă treceam prin decorul pentru un film englezesc de epocă, n-am văzut o căsuță cu mai mult de un etaj-două, toate fațadele sunt șterse de atâtea ploi și vânturi, uragane și arșiță umedă, mulți oameni săraci, am întâlnit și aici cerșetori. Nassau, situat în insula New Providence, loc pitoresc, cunoscut și ca district de afaceri, n-are nimic spectaculos la o primă vedere, îl epuizezi într-o jumătate de ceas… Vezi clădirea Parlamentului, bei o bere „made in Bahamas”, care nu-i deloc rea, într-un pub foarte civilizat, și începi să răsfoiești pliantele oferite din plin de cum intri în noua țară, la vamă…

…Orașul, numit în onoarea regelui William al III-lea, cel care a început glorioasa  Revoluție de la finele secolului XVII. Nassau a fost, cândva și centrul comercial al pirateriei, dezvoltat de Coroana engleză, care aducea aici negrii răpiți de pe navele cu sclavi. Sclavilor liberi li s-a dat dreptul să se stabilească pe insulă, fiind, apoi, exploatați ca forță de muncă. Prosperitatea insulei aride și a orașului-capitală a început după venirea loialiștilor americani și a sclavilor lor, ajunși aici după Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii (1775-1783). Ei au cultivat imediat insula New Providence, dezvoltând și două mari plantații, Clifton și Tusculum. În 1834, însă, sclavia a fost abolită în Bahamas. Dar, scriu pliantele, a rămas o linie nevăzută ce împarte insula, oamenii de culoare în Nord, albii în Sud. E de stat ceva vreme, aici, în mijloc de Ocean, pentru a studia o istorie tumultoasă nu prea știută… Răcorindu-te, firesc, din când în când, cu o bere-două Kalik, „Made in Bahamas”…

…Cert este că debarcarea lui Cristofor Columb în Lumea Nouă s-a petrecut, atunci, în  12 octombrie 1492, nu pe teritoriul de astăzi al Statelor Unite ale Americii, cum au învățat atâtea generații, la geografie și istorie, ci pe o limbă de pământ (unii susțin că s-ar  fi numit San Salvador!) din teritoriul de azi al statului Bahamas, unde Don Cristobal (în spaniolă!) a descoperit insulițele Santa Maria, Conception, Fernandina, Isabella și altele! Aici este… America lui Cristofor Columb, italian de origine (născut la Genova) și descoperitor al Lumii Noi ca trimis al… Reginei Spaniei, el murind , la 20 mai 1506, la Valladolid, în Regatul Castilliei (astăzi, Spania)! Câte surprize, paradoxuri și enigme ascunde Istoria!

…Cele opt ore petrecute la Nassau au însemnat, de fapt, pentru armata de turiști (turismul este sursa principală de venit în Bahamas!) vizita în uluitoarea Insulă Paradis. Se ajunge, acolo, cu șalupe în care încap, înghesuite, 30-40 de persoane, taie apa stoluri de bărci arhipline, cu câte un supraveghetor, veritabil ghid, bine pregătit, mereu vesel, mândru să te introducă în „Lumea de aici, din mijlocul Atlanticului”, cum mi-a fericit urechea cel din șalupa noastră. Armada aceasta din Bahamas cară oameni din toate colțurile lumii, ducându-i, în 20-25 de minute, realmente în Paradis. Sigur, există și două Poduri, cel vechi, din 1966, și cel nou, din 1990, arc modern de beton, cu felinare înalte și pastel de vegetație, aruncat între Nassau și Insula Paradis, dar turismul se face pe apă, cu șalupe și bărci-taxiuri…

…Insula Paradis. Paradise Island, Hot Island până la Finele celui de al Doilea Război Mondial, proprietatea unui antreprenor suedez… Ducu și Karina au mai fost în Paradisul de aici, acum au venit special să mă aducă pe mine, să mă fascineze și să mă simt mai bogat… Altă lume, aici, una ca din filmele nababilor, milionarilor, Monte Carlo, Nisa, Cannes, Saint Tropez, Capri, Rimini, San Remo, San Bonifacio, Costa Brava, Ibiza și câte și mai câte, mi-a dat Dumnezeu șansa să le mângâi cel puțin cu privirea, dar, aici, în Paradise Island, totul pare ireal, de pe altă planetă… Luxul uluitor, arhitectura ultramodernă, aerul au miros de parfumuri fine, și hotelul acesta uriaș, cărămiziu, „Atlantis”, în stil american, grandios, cum altul nu-i, răsărit, parcă, din Ocean, din Caraibe, unde cea mai ieftină cameră costă între 499 și 3.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt de 6 luni!… Ba, acest Hotel de super-lux, cu două inaugurări oficiale, una în 1998 și alta în 2007, deține și un record mondial: „The Bridge Suite” este cel mai scump apartament din lume închiriat vreodată, la, țineți-vă bine, 25.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt pentru următorii…zece ani!!! Logic, din moment ce aici vin mai toate starurile lumii, din film, muzică și sport, pentru care s-a deschis nu de mult un aeroport la nici zece kilometri de hotel, aici, unde s-a filmat, „Casino Royale”… Grădini luxuriante pornesc de cum cobori la debarcader, se văd terenurile de golf, semne indică drumuri spre scufundări, Parcul acvatic Atlantis, Casino Royale,… „Atlantis” este el un Paradis, cu un foaier enorm, opulent, modern, cu rafinament estetic. Te primesc 21 de restaurante, în interior și afară, cu separeuri sub palmieri aplecați pe ape, nu-s toate pentru pentru oricine, 19 baruri și opt discoteci, 11 piscine pentru toate vârstele, cel mai mare „Casino din Caraibe”, cascade, ruine subacvatice, amintind de Legenda Atlantidei… Este, aici, un lux din altă lume, nu mă pune jos, soarele ce arde criminal e problema mea… În Paradisul terestru sunt și oameni obișnuiți, stau, mai bine de un ceas, între cei mulți veniți să descopere, cu 30 de dolari intrarea, fascinația Labirintului din subteran, la poalele Hotelului gigant Atlantis, unde se află un muzeu imens, cu istoria locurilor, oameni, vremuri, firesc Columb, descoperitorul Americii, cotropitori, sclavia, și, mai ales, încântătoarea faună și floră din Bahamas. Îți trebuie cel puțin o zi, aici, să te bucuri de sublim, să alimentezi și sufletul și mintea, să notezi pentru o carte, să cutezi și Aventura pe toboganul ce coboară de la 60 de metri și intră într-un tunel de sticlă groasă, incasabilă, ce trece prin laguna în care fac curse înfiorători rechini… Câte ar mai fi de văzut, fie și în fugă, dar, la ora 6 PM, vaporul va pleca spre Miami, ce pedeapsă ar fi să rămâi singur aici, cum caută mintea mea de scriitor un posibil subiect… Plecăm, la ora fixată, și vom ajunge, fără escală, cu viteză, nu glumă, după 12 ore de mers, a doua zi dimineața, la Miami, în zori sub soare…

…Bolnav de geografie de mic (de aceea am și vrut să devin ziarist, căci fizic de matelot nu aveam!), am cumpărat două ghiduri, sperând să scriu, și documentat, nu doar sentimental, un Jurnal de Bahamas. Au apărut, însă, multe alte Idei, am scris opt piese de teatru, cartea Mondialului (de fotbal, of course!) brazilian, mi-am încărcat sufletul și tolba de amintiri rare cu Crăciunul și Anul Nou în Mexic,două volume de versuri, am fost navetist la Giurgiu, m-am văzut prins în istovitorul, dar rodnicul directorat, la teatru, timp de cinci ani, șapte ani și 22 de zile, am devenit fericit Bunic… Voi găsi timp și pentru Jurnal de Bahamas, nu-l pot uita!
…Bye, Bye, Bahamas! Ai fost o experiență fascinantă! Mulțumesc, și acum, Ducu și Karina…

…Privesc pe geam, azi, 16 ianuarie 2017, când zorile se spală de umbrele nopții, la București, așteptând alte ninsori. Parcul Tineretului e plin de zăpezi pure, copacii cântă o Simfonie albă, nămeți îmi înconjoară mașina abandonată, sub fereastra apartamentului, a fost și ger dur, minus 18 grade Celsius, s-a mai calmat, în casă e cald, cald… Și gândul îmi mai zboară o dată spre acea Croazieră de Vis, din urmă cu exact patru ani, una dintre nestematele unui bolnav de geografie, de Viață!

…Peste câteva ore merg la un bioenergetician, poimâine trebuie să ajung la medic specialist pentru un control serios, ca să nu zic grav!
…Bye, Bye, însorit Bahamas, nu te pot uita, mă plimb și acum prin sălbatica ta frumusețe vie…

Jurnal de iarnă (10). CRĂCIUNUL ȘI REVELIONUL 2014, PRINTRE TEMPLE ȘI PIRAMIDE (AZTECE ȘI MAYAȘE)…

…Bunul Dumnezeu a fost darnic cu mine toată viața!… Memoria Facebook-ului mi-a confirmat, o dată în plus, în această dimineață! Fotografia de mai jos, la picioarele Piramidei Soarelui, o atestă…

…Acum doi ani, spre exemplu, am petrecut Crăciunul la Ciudad de Mexico, dublat de excursia magică de o zi la Piramida aztecă de la Teotihuacan (care în limba nahuatl înseamnă „Orașul Zeilor” sau „Locul unde oamenii devin zei”), la 50 de kilometri de Capitala mexicană. „Echipajul” condus de bossul nostru… Genevieve (care avea un an, o lună și trei săptămâni!), mai cuprindea nora mea Karina, sora ei Liz, Ducu, firește fiul meu cel mare, și socrii lui, Conchita și Carlos. A fost un veritabil Crăciun-Excursie, cu vizite la câteva dintre punctele importante ale fascinanului Ciudad de Mexico și împrejurimile lui, inclusiv Piramidele Aztece în vârful unuia, cea mai mare, Piramida Soarelui, de la Teotihuacan, ajungând și eu, la 63 de metri, gâfâind și cu patru-cinci pauze, după cele 240 de trepte escaladate mai mult cu sufletul!… De acolo, (unde mă simțeam „Împăratul norilor”, cum sună un titlul din fantastica operă a lui D.R.Popescu), se vedea clar, spre Nord, și Piramida Lunii, cu vestitul drum dintre Lună și Soare, un Drum al Morții și al Vieții, cu inedite povești uluitoare…

…După patru zile în Ciudad de Mexico, am luat avionul și ne-am oprit în Cancun, stațiune de lux, construită de americani, la începutul anilor ’70. Am schimbat anii în Playa del Carmen și ne-am plimbat din nou printr-o istorie spectaculoasă, neștiută, doar intuită, la Chichen Itza, monument UNESCO. Undeva, în jungla statului Yucatan, la 180 km. de Cancun, unde s-au unit civilizațiile mayașă (ghidul nostru, de 34 de ani, era mayaș!) și toltecă. Aici am pus în Arhiva mea sentimentală vestitul Templu Kukulkan (24 de metri înălțime, plus 6 metri platforma), Zeul-șarpe cu pene. Sunt 91 de trepte pe fiecare din cele patru laturi ale Templului, ultimul pas din vârful Kuklkanului fiind al…365-lea, echivalentul din zilele Anului Haab!

…N-am apucat să scriu decât cinci episoade din „Jurnalul meu mexican”, va trebui, anul care vine, să fac un efort și să termin acest capitol (cu opt seriale) dintr-un volum ce mai cuprinde un Jurnal american, unul italian, un Letopiseț (românesc, of course!), toate prinse în „Jurnalul unui trăznit” (cum va suna și titlul cărții, din care cam 85-90% din ce mi-am propus este gata!).
…Anul acesta, „Echipajul” de la Piramide și Temple nu a mai fost împreună de Sărbători. Sper să ne reunim la anul, pe vremea asta, când vom mai avea un nou companion, marcant, minunata mezină Celine, care abia a sărit de zece luni!
…Un Crăciun fără vârste și un An Nou cu 2017 povești adevărate, TUTUROR!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 1.312 persoane

Jurnal de iarnă (9). V-AM SPUS CĂ VINE MOȘUL ȘI LA MINE!…

 ..Ultimii șase ani am petrecut Sărbătorile de Iarnă în Miami, sub soare plin și apa Atlanticului ajunsă la 27-28 de grade Celsius. Anul acesta urma să petrec Crăciului și Revelionul în splendida California, unde s-a mutat flăcăul meu cel mare Ducu, împreună cu minunata lui soție Karina și, acum, cu două superbe fete, Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur. O analiză de-a mea, una serioasă, ce ține de…cancer, a dat totul peste cap. Pe 3 ianuarie trebuie să fiu înapoi la București…. Trei zile pe drum, șapte, cu familia mea din America… Prea obositor… Plus că gândul meu duce obsesiv la scintigrama programată pe 16 ianuarie și cele trei tomografii computerizate, cărora încă, n-au putut să le găsesc o dată când să fie făcute!…

…Dumnezeu a avuit, însă, grijă de mine și de data asta. După ce dimineață am tras o repriză de plâns, în singurătate apăsătoare a apartamentului meu, ziua s-a schimbat, brusc, miraculos, noaptea…
·
…NOAPTEA DE CRĂCIUN s-a dovedit fascinantă lângă Bradul din frumoasa casă a surioarei mele Mona, pe strada copilăriei mele din Piața Chibrit, unde și acum pietrele cântă și acum „Rapid, cadână zvăpăiată”…. O seara-spectacol de suflet cu trei rânduri de Colindători de vis, unii din Corul Patriarhiei. Mulțumesc mult, minunații mei Mona, Sorana, Alin și Florin pentru această Noapte realmente magică…
…Acum 55 de ani, eram, aici, … Moș Crăciun cu barbă și haine roșii pe acoperișul casei părintești, păcălindu-mi scumpa surioară care credea în basmul cu Moș Crăciun…
…Azi, la această oră, spre miez de noapte bucureșteană, trebuia să fiu cu daruri pentru nepoțelele mele sublime Genevieve si Celine, la Los Angeles!…
…O față râde, alta plânge…

…Nu ne mai căutați, pe mine și pe Moșul, după ora 3, când se spală zorile de întuneric. Plecăm la discotecă, dame-n tangou, cokteiluri finlandeze, ritmuri tiroleze, bârfe, muzică electonică, fără fum de țigară sau alte prostii… Dacă se joacă, spre dimineață, ceva la „Godot”, intrăm să bem o cafea și să mai vedem ce-i nou în dramaturgia autohtonă (cam mazilită!) și teatrul românesc!…

…La fotbal nu ne mai ducem, ce să mai vedem, tot Becaliada prăfuită, ca și politikia dâmbovițeană?!… Ne vom distra pe cinste două (hai trei!) zile și tot atâtea nopți polare, căci voi merge și eu acasă la Moș, Santa, Babbo, Dyado… Tinerețea este, doar, o sănătoasă stare de spirit și de suflet! Nici Moșul, nici eu, NU NE SIMȚIM…MOȘI, puștilor!

Jurnal de iarnă (8). AȘTEPTÂNDU-L PE… MOȘ CRĂCIUN!

…Puteam să spun, la anii mei, „Așteptându-l pe Godot”, dar păream pedant! Oricât de mult iubesc teatrul absurdului, pe Eugen Ionesco și Samuel Beckett, citind tot ce s-a publicat la noi și vizionând tot ce s-a montat pe scenele românești, nu uit că vine Moș Crăciun, așteptat de sute de milioane de copii în lumea-ntreagă. Și mă bucur și eu, la șapte decenii de viață plină, cu de toate, bune, minunate și reversul lor, eu, cel care, cu peste cinci decenii în urmă, am ajuns și pe acoperișul casei părintești, în straie roșii și cu barbă, să o întreb, cu voce prefăcută de tânăr moșneag, pe surioara mea Monica (de vreo șase anișori pe atunci!), dacă a fost cuminte și ce ar vrea să-i aducă Moșul?! Scurt și la obiect, am fost și eu Moș Crăciun!…

…Și îl aștept cu suflet de copil și acum… Tinerețea este, doar, susțin de vreo jumătate de veac, o stare de spirit, o stare de suflet!…

…Oare, merit și eu ceva cadouri, sub Bradul din anul acesta?! Am fost cuminte?! Mai vine, și acum, Moșul-Simbol al Crăciunului și la un tată de trei copii și Bunic de două nepoțele?!… Maria, fiica mea studentă în anul I la Drept, mi-a și adus, ieri, un dar de la Moș Crăciun, un pix de colecție, emoționându-mă până la lacrimă, înainte să plece, astăzi, la Bunici, în frumosul sat nemțean cu nume tulburător: Români!… Mariei și lui Mircea Robert, comorile mele de suflet din România, Moșul le-a dat, ieri, un plic cu bani, c-așa a auzit el prin New York că e mai modern… Cum n-am ajuns, iarna aceasta, peste Ocean, și îmi alin, la București, rănile sufletești cu elixir de lacrimi curate, voi vorbi cu Moșul din poveste să pună deoparte și să le ducă-n decembrie viitor și cadourile de mâine noapte pentru scumpele nepoțele Genevieve și Celine, pentru nora Karina și flăcăul cel mare Ducu!…

…Nu mă ascund că am ceva relații și prin Finlanda, acolo, unde, și-a înhămat renii la suita de sănii cu care va porni cu sacii plini în jurul lumii. Moșul nostru, Crăciun, Gerilă în societatea socialistă multirateral…, Santa Claus, la americani, Babbo Natale, la Roma, Pere Noel, la Paris și Monte Carlo, Dyado Koleda, parcă, la prietenii bulgari, și în câte feluri i se mai spune, s-a gândit să-mi facă unul dintre cele mai prețuite cadouri!… Un director de trafic hibernal (terestru și aerian, că Moșul folosește și Transoceanice!), care i-a controlat săniile, mi-a șoptit că Moș Crăciun a pus în sacul meu pentru finalul de an o…Premieră, luna viitoare?!… Moș Crăciun, Moș Crăciun, că ești darnic și ești bun, ce bucurie îmi faci!… Mai exact, pe 27 ianuarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea (director-actorul și regizorul Nicolae Poghirc) va ieși la public spectacolul „Freud și Bunul Dumnezeu”, în regia actorului Alin Holcă, după piesa mea cu același nume! O piesă pentru care am primit nobile aprecieri de la doi valoroși critici dramatici-Ion Cocora și Doru Mareș (mai există și oameni de teatru care citesc dramaturgie autohtonă!)- ambii spunându-mi că am scris un excelent…roman dramatic! Asta, fără a avea vreo legătură cu piesa „Roman dramatic” de Bulgakov, jucată acum doi ani la „Nottara”.

…La Rm.Vâlcea nu va fi premiera absolută pentru textul meu „Freud și Bunul Dumnezeu”. Acum trei ani, o lună și trei săptămâni, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, actorul de profundă vibrație interioară Doru Nica (totodată și un regizor remarcabil), în ritmurile special compuse pentru acel spectacol de fascinantul Ilie Stepan, a reușit un tulburător one-man-show. La care Sala Studio, plină ochi, a plâns tulburător, greu, cu bărbați și femei răniți de trădări, de speranțe ucise…
…În 27 ianuarie 2017, mari, nobile Emoții și în Zăvoiul vâlcean. Va fi a 33-a Premieră din cariera mea de dramaturg. Ultima, în 21 aprilie, acest an, la Teatrul Național „I.L.Caragiale-Satiricus” Chișinău, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, în regia de excepție a lui Sandu Grecu și cu o fermecătoare Alexandrina Grecu în rolul principal. A 10-a montare a acestui text, în 5 (cinci!) țări… Sunt un dramaturg român fericit! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!…

…Tot în sacul Moșului aud că există și un plic cu o veste nu prea pe sufletul meu. „Taximetrist de noapte la New York” s-a cam rătăcit pe o scenă din Chișinău și în fața unui teatru din briza mării, în legendarul Tomis, și nu va ajunge în primăvara ce vine la destinația numită Premieră. Să-și pună și „Taximetristul de noapte din New York” un GPS pentru drumurile și stilurile din Estul european…
…Până atunci, un Crăciun de Poveste, celor mici și celor mari, cu sufletele mereu tinere…

P.S. Dragă Moșule, te rog să nu mă cauți, mâine seară, pe vremea asta, la adresa pe care o ai salvată în computer. Mă găsești la Surioara mea Mona, acolo unde te-am substituit acum 55 de ani!… Mi-e dor să te revăd și să-ți mulțumesc pentru minunatul cadou pe care te-ai gândit să mi-l faci la finele lui 2016. Semn că am fost cuminte, n-am mințit, n-am trișat, n-am trădat pe nimeni, mi-am văzut de analize și de tratament, nu mănânc de șase ani carne de porc sau de vită, nici mici, salam, prăjeli, vrăjeli fast food, grăsimi, nu mai beau Coca Cola, sunt la zi cu lecțiile Vieții, cum să uit, de patimile mele fără de sfârșit Scrisul și Teatrul!
…Dragă Moșule, jur că nu m-am apucat de fumat, nici de droguri, cu blondele, chiar și cu brune și brunete, am lăsat-o mai moale, inima tradusă, vârsta, bat-o vina (stare de spirit, stare de spirit, dar nu mai pot alerga, eu, atlet cu medalie de argint la 60 m., pe vremea junioratului, dragă Moșule!), nici de politică nu m-am atins, piei drace, așa cum m-ai sfătuit, și iarna trecută, la Miami!… Promit, dragă Moș Crăciun, că voi face mai multă mișcare în aer liber, că am Parcul Tineretului sub fereastră, și voi încerca și noua rețetă de pe Facebook, aia cu paharul de vin roșu, la masa de prânz, care face cât o oră de sport! Așa să fie?!… Vorbim, facem un schimd de experiență la Anul, când sper să mă găsești Acasă, aici sau peste Ocean, unde-i mai aproape de casa matale…

…Dragă Moș Crăciun, că ești darnic și atât de (ne)bun, de bați lumea-ntreagă, după ce termini cu turneul acesta de iarnă-vară în jurul lumii mai dezlănțuite ca niciodată, poate îmi traduci în engleză piesa „Taximetrist de noapte la New York” și încercăm cu ea pe Broadway, să se vadă și yankeii prin ochiul unui dramaturg român. Iar când îți vei reveni, după maratonul acesta cu saci, daruri și mii de kilometri, cu sănii și avioane, vreau să-ți trimit la lectură ultima mea piesă, terminată acum o lună, înaintea alegerilor de la noi, pardon, știu că ești apolitic!… Titlul ei-„N-aveți un tiran în plus?”- sigur o să-ți dea de gândit, dar asta și vreau, să văd cum gândesc și alții despre vremurile de azi din România mea natală, unde ne-am întâlnit întâia dată, îți mai amintești, tot naiv eram, acum peste șase decenii! La Mulți Ani, Puștiule, cum îți spun cu prețuire!…

CE FĂCEAM PE 22 DECEMBRIE 1989, LA ORA ASTA?!…

…Demonstram, pe seară, între vreo două-trei sute de români entuziaști, fericiți (doi-trei speriați!?!), în fața Consulatului Român din New York (38-th Street cu 3-rd Avenue), cerând să se termine, în țară, odată, cu dictatura comunistă!

…La prânz, pe un ger aspru, fusesem o mână de români, în față la ONU, să cerem să nu intre rușii în România! Ba să ne trecem și pe liste ca să venim în țară, peste două zile, cu un avion special, să luptăm cu teroriștii, naivii de noi!… Eram pe listă și eu, editorul ziarului de limbă română „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, publicație în care, în dimineața de 20 decembrie 1989, apărea editorialul meu intitulat „Crăciun însângerat”, unde scriam, negru pe alb, că, la ora aceea, nu știam exact câți oameni nevinovați au murit la Timișoara, dar eram sigur că „a pierit cel mai criminal regim din istoria României, regimul Ceaușescu”!… Surprinzător sau nu, imediat, am fost amenințat la telefon, în limba română, în apartamentul meu din Roosevelt Island, cu un posibil accident de taxi și cu răpirea fiului și numai avocatul-ziarist Cornel Dumitrescu m-a mai liniștit… Nu le-am spus nimic dragilor mei Ducu și Cornelia, dar, speriat în sinea mea, le-am recomandat să nu iasă din casă o zi-două, cum nici eu n-am mai urcat pe taxi câteva zile…


…M-am înscris, pe 22 decembrie 1989, în față la ONU, pe liste speciale (cine, oare, le-a făcut?!, mă întreb, azi, 22 decembrie 2016!), să vin Acasă, să lupt cu teroriștii, eu care n-am tras o dată cu pușca sau pistolul, din moment ce n-am făcut armata, fiind scutit de serviciul militar din cauza unui infiltrat pulmonar avut la 18 ani! Ce mai conta… Dorul de Libertate în România de dăduse aripi, pluteam pe Vis!

…Clădirea ONU, unde demonstrasem și ne vărsasem oful, noi, mâna de români, aveam să aflu peste un timp, era goală pușcă, atunci, în 22 decembrie 1989, personalul ei fiind in corpore în…vacanța de Sărbători!?!… Acest episod l-am prins cu zâmbet amar într-un Poem din volumul meu „Condamnat la Libertate”, apărut în primăvara lui 2016!…
…Istorie, cum te scrii și te rescrii!?!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (2). MINI-CRONICĂ PE AEROPORT…

Otopeniul, Aeroportul,
nu orășelul,
Nu doarme,
Mi-e atât de foame,
De zbor,
De viață
Zările se spală de întuneric,
Abia a trecut de 4,
Eu merg la Gate 13,
Numărul meu favorit.
Profit
De timpul pierdut
O felie tort de mere,
Cere
O apă
Și-o cafea,
21 de Lei, nu?…
Nu vine presa decât pe la 6
Iau un braț de ziare
Durere
De dimineață
Viață
Legată cu ață
A murit Marele Gruia,
Legendă a Handbalului
Lumii,
Acolo,
Departe,
În Mexicul ultimului meu concediu.
Lăcrimez la București,
La Miami,
ai mei se pregătesc de somn
Aici, toți sunt cu privirea trează
Terorismul nu mai e de mult un joc pe computer,
Încerc să uit
Mă uit la stewardese,
Danezele par zâne,
Nordul lui Andersen,
Nu mi-e somn
Cum or fi fetele de la Lufthansa?,
Asta mi-e transa..
Mă sună Ducu,de peste Ocean,
Emoții n-am
Mai am 13 ore și un sfert de zbor,
Plus o oră și zece minute
La Frankfurt escală,
Din Boeing 737
Într-un Airbus A 380,
Voila, zbor!
Nu mi-e teamă de Îngeri
Ascunși într-un nor,
Importantă este decolarea
Și, la noapte, aici,
Amiază,
Acolo,
Aterizarea,
Sub Soare
Pe mal de Atlantic,
Voi asculta un cântec,
Un Colind
De pe CD-ul luat cu „Taifasuri”,
Doamne, ce vom mai vorbi la noapte aici,
Zi însorită la Miami!
De pe acum
Fără
Timp
Mi-e dor de voi,
Prieteni,
De aici
Și de acolo!
Unde e aici și unde e acolo?!
În lumea asta minunată
Schimonosită numai de neoameni…
Sărbători fericite!
Cineva,
Dumnezeu,
Oare,
Ne cheamă
La îmbarcare…


10 Decembrie 2015 · București 

*Poem apărut, într-o primă formă, în volumul meu de debut (în poezie)-„Condamnat la Libertate”.

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

AȘTEPT UN MIEL (MUSAI LA PROȚAP!) LA…CAFENEAUA LITERARĂ DE ARGEȘ!

…În ultimul număr (11/ NOIEMBRIE 2016) al remarcabilei reviste literare „Cafeneaua literară”, ce apare la Pitești, sunt onorat de prezența printre scriitori de calibru. Și de rândurile competente ale cunoscutului literat Florentin Popescu, fixate, în principal pe volumul meu de debut în poezie, „Condamnat la Libertate”. Este întâiul cronicar literar care a scris despre această carte de debut (Mulțumesc mult!), chiar dacă alți câțiva m-au felicitat… Redau mai jos onorantele rânduri scrise de valorosul poet și exeget literar Florentin Popescu despre…Mircea M.Ionescu, devenit, la Pitești… Mircea N.Ionescu!?! Unde ești, Gicu Dobrin?!…

Mircea N. Ionescu,

Condamnat la libertate
(Editura Palimpsest, București, 2016)

Acreditat în lumea literarară ca dramaturg de succes,
dl. Mircea N. Ionescu este una dintre cele mai
interesante figuri scriitoricești dintre cele prezente pe
scena publică de azi – cum limpede reiese, între altele, și
din celelalte prestații culturale ale d-sale, începând cu
cronicile sportive pline de nerv, continuând cu teatrul și
apoi cu volumele în care vorbește despre experiența sa
americană (Taximetrist de noapte la New York este, poate,
cel mai citit volum al lui) și cea de după aceea, adică după
revenirea în țară.
Scriitorul are, fără îndoială, stofă de luptător, are
vocația inșilor care refuză contemplația și preferă să
coboare în agora vieții sociale și culturale, rostindu-i direct
și răspicat gândurile și opiniile, chiar și atunci când ele sunt
critice (sau mai ales atunci). Nu altfel ni se prezintă
volumul de față, prefațat de Pr. Prof. Dr. Theodor Damian,
care distinge în lirica lui Mircea M. Ionescu trei teme
principale: „Critica socială (implicit politică) a lumii sale,
viața de taximetrist la New York (inclusiv nostalgiile trăite
la revenirea în marele oraș ca vizitator) și condiția
existențială a emigrantului, iar în final sentimentul religios
și rolul credinței în Dumnezeu în depășirea încercărilor din
viața de zi cu zi.”
Lirica d-lui M. Ionescu, aproape lipsită total de
metafore, impresionează prin patosul rostirii, prin
sinceritatea gândului, prin limpezimea frazei și – mai ales!
– prin farmecul cuceritor al fiecărui poem – de unde și
senzația ludicului, a comunicării directe, aproape
sentențioase (influența dramaturgului din el își spune și aci
cuvântul!). Iată o singură mostră din multe altele: „Poți
avea un nume/ Și un prenume,/ Eventual renume/
Cuvintele nu se îmbracă/ În costume/ Nici nu fac tumbe/
Sumbre./ În șalvari de umbre./ Nu toți/ Care semnează
volume/ Ajung în postume./ Indiferent de etate/ Rămân
condamnat la libertate./ Să scriu/ Cât timp mă simt viu.”
(Postume)
Florentin POPESCU

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.