Etichetă: Ion Parhon

Jurnal de iarnă (17). SĂPTĂMÂNA PARADOXURILOR! De la Spital la Teatru: „Freud și Bunul Dumnezeu”!

…Știam de Săptămâna Patimilor. Azi- dimineață, cu noaptea pe umeri și cu privirea peste Parcul înghețat, am simțit că a început numărătoarea inversă a Săptămânii Paradoxurilor ce mă așteaptă. Cu o viteză nemaintâlnită… Cu lumini și umbre… Cu temeri și cu speranțe… Miercuri este o veritabilă Oră H!… Am făcut trei CT-uri, la „Medas”, peste drum de Cișmigiu. Unul dintre cele trei a lansat o noțiune nouă pentru mine: „leziune”! Mai mult nu mi s-a explicat, m-au îndrumat la medicul oncolog care m-a trimis la analize. Eram programat pe 9 februarie la Oncolog. Și până atunci ce fac cu leziunea?! Îmi ard ficații și gândurile?! Mă ofer să plătesc o citire a Tomografiei Computerizate. Se schimbă treaba. 150 de lei și vin peste patru zile… Leziunea pare să fie un chist pelvian, poate cu lichid, norocul e că ar fi neural, un vârf de nerv,. 99% n-ar avea legătură cu blestemul negru, cancer. Da, dar e o boală parșivă și trebuie să fiu sigur ce e și cu acel 1%!… Fac și scintigrama programată de două săptămâni, la „Neolife”, pe undeva spre Aeroportul Băneasa. Concluziile par niște integrame pentru poetul de mine. Nu mă poate lămuri nimeni!?!. Să merg tot la oncolog!…De-i scintigramă, de-i tomografie, aceeași bășcălie, se vede! De parcă nu s-ar fi reținut pentru analizele astea o sumă frumușică de la Casa de Sănătate, unde am cotizat o viață…

…Reușesc să schimb programarea din 9 februarie pentru a fi primit de doamna doctor oncolog, care, timp de opt ani, m-a ținut într-o stare excelentă! Voi merge miercuri, în prima zi de februarie, la interpretarea CT-urilor și a scintigramei. Sper să fie bine… Sper să pot face și analizele de sânge, joi 2 februarie… Și Zoladexul pe 9 februarie…

…Vineri 3 februarie 2017, Viața se va îmbraca în haine de gală pentru mine. Am înțeles acest lucru, aseară, duminică 29 ianuarie, când pe Radio România Cultural, remarcabilul om de teatru, doamna Mariana Ciolan, a prezentat un emoționat reportaj ca o avanpremieră a Premierei din 3 februarie, de la Rm.Vâlcea. Cu vocile autorului, creatorilor unui spectacol ce și-a stabilit o frumoasă altitudine!…

…Gata, uit de medici, mă pregătesc de Premiera de la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, a 33-a din cariera mea. „Freud și Bunul Dumnezeu” este la a doua montare, acum, în Zăvoiul vâlcean. Premiera pe țară a fost, în 7 noiembrie 2013, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Un extraordinar One-man show creat, tulburător, de remarcabilul Actor Doru Nica (totodată și regizorul montării!), dublat de o superbă muzică originală compusă special de un mare Artist, Ilie Stepan… La Premiera arădeană, s-a râs și s-a plâns…

…După Premiera de la Arad, valorosul critic dramatic Ion Parhon a lăudat mult Spectacolul în revista literară „Scrisul Românesc” (Nr.1, Ianuarie 2014), scriind, printe altele: „Dramatismul iubirilor ratate, singurătatea alergătorului pe culoarul lipsit de lauri al decepțiilor și vecinătatea otrăvită a deznădejdii sunt ferite de emfază ori de melodramă, fapt ce tinde să atragă spectatorul într-o confesiune sinceră și viu colorată ori la un dialog cu propriile sale experiențe sentimentale. Aș îndrăzni să spun că, din acest punct de vedere, regizorul și interpretul au lucrat poate chiar împotriva resentimentelor autorului-personaj principal, a rănilor adânci și nevindecate datorate caruselului trădărilor cărora a trebuit să le facă față. S-ar putea ca, în alte versiuni, să aflăm și chipurile înverșunării protagonistului în relația cu acelea care i-au înșelat credința și buna voința”…

…Prima din “alte versiuni” este spectacolul de vineri seara, la la Teatrul Ariel (director-cunoscutul actor Nicolae Poghirc, aplaudat și pe scena Naționalului craiovean). Versiunea scenică de la Rm.Vâlcea este gândită de regizorul Alin Holcă, totodată și autorul scenografiei și interpretul principal, lângă care vor apare actrițele Tatiana Serghi, Mihaela Mihai, Anca Olteanu, Diana Gherasim și Anca Șerban.

…O nouă versiune (a doua, deocamdată!) a piesei mele „Freud și Bunul Dumnezeu” pe care o va urmări la Premieră și reputatul om de teatru Ion Parhon!… Cum m-aș bucura să poată veni, vineri, în Zăvoiul de pe malul Oltului, cum și-a propus, și alt remarcabil om de teatru, Doru Mareș, cel care m-a scăldat în laude, după citirea textului!
…Săptămâna Paradoxurilor e în plină desfășurare pentru mine! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu pentru aceste zile pline, care, sunt sigur, vor fi și frumoase!

 

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Am primit Premiul, la Oradea, și am chemat Salvarea, la București!

…Story de piesă scurtă, acest ultim Premiu al meu, câștigat, la Oradea, în cadrul valorosului Festivalul de Teatru Scurt (ediția XXII), pentru Cea mai bună Piesă Scurtă („Bazuka lui Cehov”). Am ajuns pe Crișul Repede, vineri dimineață, în ultima zi de septembrie, după o noapte coșmar în vagonul de dormit, unde am tușit cât pentru un an. O rebelă răceală m-a întors pe drum, tusea-mitralieră, gâtul-rană deschisă, vocea ce nu mai era a mea, amețeli, crampe musculare de-mi lau nervii foc, timp cumplit… Bucuria Premiului m-a ținut, totuși, pe picioare, încât sâmbătă seară, în prima zi din luna ce se încheie cu ziua mea de naștere, am putut urca pe scena superbului Teatru „Regina Maria” din Oradea, pentru a mi se decerna Premiul pentru cea mai bună Piesă Scurtă de către distinsa doamnă Victoria Balint (directorul artistic al Teatrului orădean, membru în Juriul Concursului de Creație Dramatică, frumoasă, onorantă denumire!). Am putut rosti și un scurt speech, dar, lângă mine, parcă vorbea altcineva…

…Și, totuși, am udat Premiul, cu un vin ecologic de Adamclisi, găsit întâmplător într-un mic magazin, ca un canton părăsit, din oraș. Veritabil colocviu în foaierul Teatrului, cu vestiți oameni de teatru (eminentul regizor de teatru și de film Alexa Visarion), cronicari dramatici (Ion Parhon, Zeno Fodor, Ion Cocora, Doru Mareș, Mircea Morariu etc.) actori orădeni și cei din trupa petroșăneană ce abia terminase spectacolul „Nastasia-Poveste de cartier”, în regia lui Victor Ioan Frunză).N-am stat mult, totul se-nvâtrea în jurul meu. Noroc că am dormit bine…

…Duminica a trecut ușor, până la plecarea trenului de București (18:39). M-a dus în splendoarea de pe colina numită Ciupercă, de unde se vedea, sub soare, falnica Oradea, o veche și aleasă prietenă, Geta Pop, cu care, timp de două luni, am scos, în iarna lui ’94, și la Oradea, ziarul „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor” ce-l editam la New York (Doamne, ce frumoasă aventură, pe care o voi povesti altădată!)…

…Am plecat ținându-mă pe picioarele mele spre casă. Tăind o nouă noapte de chin, la vagon-lits, tușind, cutremurându-mă, pe două voci, golind două sticle mici cu apă plată, o sticluță de Coughend sirop, inutil. Am legat vreo trei ore de somn, trenul a întârziat și el, și la 8:45… Când am zărit peronul Gării de Nord, am simțit cum mă topesc și m-am trezit întins pe jos, singur în cușetă. Norocul meu că ușa cușetei era deschisă și însoțitorul de tren m-a descoperit repede, am refuzat să cheme Primul Ajutor al Gării.. M-a ajutat să ajung până la coborârea din vagonul 11, mă clătinam pe peron de parcă aș fi coborât din ringul de box, după un meci cu Doroftei. Cu greu am ajuns la stația de taxi, numai că trăim în România și samsarii lăsați în voie la ieșirea din Gara De Nord să jecmănească oamenii, nu luau clienți care nu mergeau departe… M-am luptat cu mine și cu realitățile patriei plină de haimanale, m-a ajutat și o doamnă în vârstă, care a vrut să cheme Salvarea, m-a luat în cele de urmă un taximetrist, dar, văzându-mă mai mult groggy decât viu, m-a ocolit într-o tragică veselie până la Tineretului. Când am realizat că sunt prin altă parte a Bucureștiului, l-am întrebat, cu greu, de ce nu a ținut drumul drept. Atâta mi-a trebuit, „Așa mi-a trebuit, nu trebuia să te las, acolo, la gară, să aștepți până acum?!”. Bine că nu mi-a ars una… Ia să fii făcut așa ceva, samsare, ca taximetrist, la New York, ce mai amendă păpai și mai stăteai și șase luni fără licence, așa, să numeri avioanele, mizerabilule!

…Se făcea o oră și zece minute de când a ajuns trenul de Oradea, cu întârziere cu tot. Un vecin m-a ajutat să urc scările spre intrarea în bloc, am intrat în apartamentul meu și am simțit cum amețesc, m-am trezit, singur cuc, pe gresia din holul spre camere, ud leoarcă.
…Am sunat cu greu la Salvare. Explicații, întrebări repetate dacă sufăr cu inima… În nici o jumătate de oră a venit un doctor în vârstă, cumsecade, competent, m-a întins pe canapea, tensiune, consult la plămâni și inimă (totul O.K!), tusera mea a devenit furtună, s-a speriat și domnul doctor, gata-gata să mai leșin o dată, nu mai eram însă singur… E o bronșită cronică, alt tratament, odihnă multă, hrană ușoară, puțină și în mai multe reprize, un pomelnic de medicamente, compensate toate, numai dacă mă duc la medicul de familie, care trebuie să-mi dea și o recomandare pentru o radiografie pulmonară. Numai că medicul meu de familie își încheie ziua în câteva zeci de minute, revine marți după-amiază, acum e luni spre prânz… Am coborât ținând pereții, am plătit vreo sută de lei la Farmacie, am plecat cu o pungă de medicamente, gata, câteva zile la pat!…

…Am venit, însă, de la Oradea, cu Premiul pentru cea mai bună Piesă Scurtă, primit, în superbissima sală a teatrului orădean, pe scena în care se mai afla decorul de la „Nastasia-Poveste de cartier”…
…Am avut și eu Poveste mea cu acest al 4-lea Premiu câștigat la un Concurs Național de Creație Dramatică!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu, că mă ții în Viață! Că mă lași să caut refugiul în scris și îmi mai colorezi traiul și cu Premiere și Premii…
…Mă fac eu bine și mai scriu o piesă! Scurtă, trăită la Oradea și București..