Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Jurnal de iarnă (25). ASTĂ-SEARĂ, AM AJUNS ÎN PUȘCĂRIE CU…ALCHIMISTUL ILIE STEPAN! A FOST FABULOS…

…Da, în această penultimă zi din februarie, am ajuns în Penitenciarul din Timișoara. Acolo, unde, cu 47 de ani în urmă, reușisem, cu mari relații (prietenii mei din lumea fotbalului bănățean!), să fiu primit pentru două ore, ca să fac un reportaj de ziarist nebun, aflat la debut de carieră!

…Astă-seară, am ajuns în aceeași pușcărie de maximă securitate pentru a urmări „Primul concert rock în aer liber (cu utilizarea logisticii aferente) organizat vreodată într-un penitenciar din România”, cum este prezentat acest Proiect nebun, nebun de frumos, al fantasticului Creator de Frumos Ilie Stepan, cu legendara sa trupă „PRO Musica”, plecată să atingă jumătatea de veac de existență. Astă-seară, la Muzeul Țăranului Român din Capitală, am fost unul dintre privigeliații sorții să urmăresc acest film fabulos „PRO Musica- Live in Prison”, filmat în 7 mai (Ziua Sevilliei!) 2015 și cu prima proiecție, spre finele anului trecut, în pușcăria unde fusese creat, iar a doua zi în Timișoara din afara gratiilor.

…Acest „PRO Musica-Live in Prison” (concept-Ilie Stepan, regie, cu super-idee și sensibilitate-Gheorghe Șfaițer) este mai mult decât un film realizat cu zece camere de luat vederi și cu un staf de mare profesionalism! Este un fantastic curs practic de psihologie! Un formidabil eseu despre Artă, fără spații anume, peste tot, fără limite, sub superbul imperativ „Și între ziduri sunt inimi”. Am plâns, tulburat, de chipurile celor încolonați să ocupe scaunele din curtea Penitenciarului, sub respirația mascaților și a polițiștilor care-i supravegheau. Cei mai mulți, până-n 25-30 de ani, unii încruntanți, cu dinții parcă scrâșnindu-le, în umbra camerelor de luat vederi, câțiva tulburați, vizibil, de sublimul muzicii, alții lăcrimând, unul-doi chiar țopăind în ritmurile rock și sărind cu mâinile spre cer, ca la marile Concerte în domeniu, cei mai mulți temători să aplaude, poate și timizi… Și, apoi, acele frânturi de suflet din opiniile încarceraților, unul mărturisind că, ascultând Concertul nemaiîntâlnit vreodată, a crezut o clipă că se află în visele lui din ultimii doi ani, și anume, Liber!… Sau, în tribunele stadionului, vibrând pentru Poli Timișoara, ca în timpurile lui frumoase, sau bucuria altuia de a fi trăit două ore de Libertate, acolo, între ziduri și gard de sârmă ghimpată… Cum să nu te tulbure replica celor ținuți înn clădirea închisorii, unde se transmitea Concertul pe canalul TV de circuit închis al pușcăriei, care, întrebați de pe scenă dacă le place muzica ascultată de ei, acolo sus, după ferestre cu gratii, au replicat fericiți cu un „Daaaaaaaaaaaaa” aplaudat de cei de pe scaunele din curte… Cum să nu lăcrimezi la discretele îmbrățișări ale doi-trei dintre privații de libertate și de dragoste cu iubitele lor invitate la acest Concert unic,stop-cadre cu muzica și forța dragostei, nemuritoare…

…Clipă de capodoperă umană, în final, când acei oameni liberi pentru două ore ovaționau ultimul song, celebrul „Timișoara”, Piscul, zic, alchimistului sunetelor Ilie Stepan, închinat „Celor care au murit în acest penitenciar în perioada comunistă!”. Fiori au urcat în mine, ca seva-n trunchiuri, ascultând, în uralele deținuților fericiți de muzica rock, acele versuri uluitoare „Noi nu plecăm! Nu murim! Nu suntem lași! Nu suntem hoți!”… România abia se lepădase de umbre, visând naiv Paradisul…

…A existat un Grup de poveste care a zămislit acest Concert de antologie. Îl reproduc exact cum a apărut în frumosul caiet-program ce însotește valorosul DVD lansat și el astăzi, 27 februarie 2017: Ilie Stepan, Dixie Krauser, Doru Apreotesei, Grigore-Bujor Hariga, Lică Dolga, Horea Crișovan, Bogdan „Bogy” Nagy, Doru Eugen Iosif, Dana Borteanu, George Găină. Toți, EXCEPȚIONALI!
…Astă-seară, inegalabilul Creator de Frumos, Legendă a rock-ului românesc, Artistul Ilie Stepan m-a făcut, într-o pușcărie, să mai plâng o dată, de m-am simțit mai bogat și mai bun! O făcuse întâia dată, acum trei ani și trei luni, la Arad, când ne-am cunoscut, la premiera mondială a piesei mele de teatru „Freud și Bunul Dumnezeu”, montată și jucată încântător de prietenul nostru comun, minunatul Doru Nica, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Un spectacol înnobilat de muzica specială compusă de Ilie Stepan pentru acel spectacol. Și acolo era vorba despre o Închisoare, a sufletului, la care m-au condamnat două doamne furate de Freud. Noroc că Bunul Dumnezeu m-a salvat și m-a redat bucurie de a trăi Arta cu lacrimi de emoție pură. Mulțumesc, prețuit Prieten Ilie Stepan și pentru Regalul din această seară!

…Filmul acesta fabulos, unul verite, dar gândit cu sufletul în cele mai fine detalii, „PRO Musica-Live in Prison”, ar trebui transmis IMEDIAT, la o oră din Prime Time, de TVR sau alt canal, și trimis la mai toate Festivalurile internaționale de film! Este ABSOLUT ULUITOR! FABULOS!

P.S. Cât despre reportajul meu de acum 47 de ani, din Pușcăria în care am ajuns în această seară, l-am făcut cu trei intemnițați, trei generații. Un puștan de 21 de ani, care dăduse cu șișul… Un bărbat de 38 de ani „care vorbise urât în societate” (ca să nu se spună că făcuse bancuri la adresa guvernului comunist!) și ultimul, de 52 de ani, ajuns acolo pentru furt calificat. N-am să uit niciodată că puștanul mi-a zis, la un moment dat, că, dacă-l mai întreb ceva, îmi va da un cap în gură de voi ajunge-n spital, chiar dacă un gardian mă păzea… Tipul cu bancurile politice m-a atenționat să fiu atent ce vorbesc, mai ales cu prietenii, iar cel mai în vârstă m-a sfătuit să am grijă de Sănătate și Libertate, că-s cele mai bune dintre toate!… Reportajul n-a mai apărut în ziarul „Munca”, unde un an mi-am făcut ucenicia, s-ar fi supărat „tovarășii” să audă că… în „societatea socialistă multilateral dezvoltată”, se comit și crime, și furturi, ba se mai face și haz de necaz pe seama „tovilor”! Reportajul acela n-a apărut, dar cele două ore petrecute în Penitenciarul din Timișoara, în 1970, au însemnat o fantastică experiență de viață pentru un tinerel entuziast aflat la startul gazetăriei. Experiență pe care am folosit-o într-o piesă de-a mea („Bazuka lui Cehov”) ce se desfășoară într-o închisoare, text ce a câștigat ultimul Concurs Național pentru Piesa Scurtă-Oradea 2016. Experiență prezentă și în penultimul meu text dramatic, pe care unii îl și văd pe scenă…
…Timișoara, Timișoara, câte Clipe de Viață mi-ai oferit! Mai ales în această Seară de VIS!

Jurnal de iarnă (21). SUNT UN DRAMATURG ROMÂN FERICIT (ȘI NOROCOS)!

…7 noiembrie 2013. La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad are loc premiera absolută a uneia dintre piesele care-mi sunt tare dragi, fiind scrisă cu sufletul traversat de Lacrimi:”Freud și Bunul Dumnezeu”. Remarcabilul actor și regizor Doru Nica și tulburătorul compozitor de elită Ilie Stepan au dus textul pe culmi nebănuite, balansând sala între plâns și râs!

…3 februarie 2017. A doua premieră a textului „Freud și Bunul Dumnezeu”, în Zăvoiul vâlcean, la Teatrul Municipal „Ariel”. Spectacolul a depășit toate așteptările, inclusiv ale unor oameni de teatru de top. Poate și pentru că s-a încumetat să fie director de scenă freneticul actor Alin Holcă, fericit de Destin să monteze o piesă la un teatru profesionist înainte să termine anul I la Facultatea de regie din Cluj!… Remarcabil desenul scenic și decupajul regizorului debutant, de mare efect găselnița cu personajele secundare reprezentate prin umbre care vorbesc!… Imediat după baia de aplauze și laude (și două-trei recomandări de la experți pentru a strânge puțin finalul!), Alin Holcă a plecat val-vârtej sub Feleac să susțină patru examene de an. Mult succes și la examene, Alin Holcă, noul meu prieten din Templul Thaliei…

…Ca un zâmbet al sorții fostul comentator sportiv, care a transmis de peste 50 de ori la TV, Radio sau a făcut cronici pentru cotidianul „Sportul” de pe stadionul de lângă Teatrul Ariel, a debutat ca dramaturg la Rm.Vâlcea într-o sală care, înainte de a deveni templu al Thaliei a fost și…ring de box!

…Poate, așa, să-mi amintesc încă o frumoasă poveste de viață, neurcată încă în vreun text dramatic. În anii liceului, ca să scap în fața domnișoarelor de complexul fizicului, de puștan slăbuț de-l dăsea vântul jos, m-am dus la Sala de box de la Rapid, meșter fiindu-mi la mănuși și lecții de viață sportivă, un antrenor de viță nobilă, Luca Romano! Am și boxat trei meciuri, ca junior II… În primele două, adversarii au fost mai slabi decât mine sau eu am urmărit și am ascultat cu sfințenie sfaturile din colț ale Meșterului Luca Romano. Al treilea meci, în Sala Clubului CFR,, la două stații de tramvai de strada mea din Piața Chibrit, avea să fie și ultimul!… Adversarul m-a luat tare, în câteva secunde nu mai știam unde sunt, capul îmi vâjâia, galeria cerea sânge, „Dă-i borșul”, pe limba ei, loviturile lui îmi ardeau fața, ochii, sângele curgea din arcade, din nas, și, dacă Meșterul nu arunca prosopul, probabil că aș fi ajuns la spital. Antrenorul a vrut să-mi rupă acel cartilagiu care sângerează la prima lovitură, știam că nasul mi-ar fi sângerat, dar ar fi devenit un castravete… Așa că am fugit și nu mi-a mai trebuit Nobila artă!… Am ajuns la rugby, în Parcul Copilului, la „Grivița roșie”, unde Dumnezeu mi-a scos în cale un Antrenor-Poet, minunat profesor de filozofia vieții, Tudor George, „Ahoe, un salut din vechea Troie”!

…Ca alt dar al Destinului, peste ani aveam să descopăr cine m-a obligat să abandonez „careul magic”. „Fiara” aceea avea și un nume predestinat: Crudu Constantin! Avea să devină campion național și balcanic, iar eu să scriu despre el în presa sportivă! Doamne, ce subiect pentru o viitoare piesă…

…Vineri 3 februarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea, am lăcrimat de fericire pentru a 33-a mea Premieră dintr-o carieră de dramaturg român jucat în cinci țări!… Drumul spre mica mea glorie a început, cu câte peripeții, în 13 mai 1979, la Arad, cu o comedioară numită „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, căreia îi dăduse viza fascinantul comentator sportiv radio, remacrabilul regizor și director de teatru Victor Tudor Popa, aflat în spital, la Arad, în seara debutului meu. Regizorul întâii premiere s-a numit seriosul Costin Marinescu, iar din distribuție a făcut parte, atunci, și un tânăr pe nume Doru Nica, minunat Actor și Prieten prin decenii! Sănătate Maximă, prețuit Prieten de suflet!

…Da, ajuns la a 33-a premieră, sunt un dramaturg român fericit! Și, negreșit, norocos, în România, unde dramaturgia autohtonă este cam marginalizată, dacă nu chiar uitată, umilită. Excepțiile, ca excepțiile…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (8). AȘTEPTÂNDU-L PE… MOȘ CRĂCIUN!

…Puteam să spun, la anii mei, „Așteptându-l pe Godot”, dar păream pedant! Oricât de mult iubesc teatrul absurdului, pe Eugen Ionesco și Samuel Beckett, citind tot ce s-a publicat la noi și vizionând tot ce s-a montat pe scenele românești, nu uit că vine Moș Crăciun, așteptat de sute de milioane de copii în lumea-ntreagă. Și mă bucur și eu, la șapte decenii de viață plină, cu de toate, bune, minunate și reversul lor, eu, cel care, cu peste cinci decenii în urmă, am ajuns și pe acoperișul casei părintești, în straie roșii și cu barbă, să o întreb, cu voce prefăcută de tânăr moșneag, pe surioara mea Monica (de vreo șase anișori pe atunci!), dacă a fost cuminte și ce ar vrea să-i aducă Moșul?! Scurt și la obiect, am fost și eu Moș Crăciun!…

…Și îl aștept cu suflet de copil și acum… Tinerețea este, doar, susțin de vreo jumătate de veac, o stare de spirit, o stare de suflet!…

…Oare, merit și eu ceva cadouri, sub Bradul din anul acesta?! Am fost cuminte?! Mai vine, și acum, Moșul-Simbol al Crăciunului și la un tată de trei copii și Bunic de două nepoțele?!… Maria, fiica mea studentă în anul I la Drept, mi-a și adus, ieri, un dar de la Moș Crăciun, un pix de colecție, emoționându-mă până la lacrimă, înainte să plece, astăzi, la Bunici, în frumosul sat nemțean cu nume tulburător: Români!… Mariei și lui Mircea Robert, comorile mele de suflet din România, Moșul le-a dat, ieri, un plic cu bani, c-așa a auzit el prin New York că e mai modern… Cum n-am ajuns, iarna aceasta, peste Ocean, și îmi alin, la București, rănile sufletești cu elixir de lacrimi curate, voi vorbi cu Moșul din poveste să pună deoparte și să le ducă-n decembrie viitor și cadourile de mâine noapte pentru scumpele nepoțele Genevieve și Celine, pentru nora Karina și flăcăul cel mare Ducu!…

…Nu mă ascund că am ceva relații și prin Finlanda, acolo, unde, și-a înhămat renii la suita de sănii cu care va porni cu sacii plini în jurul lumii. Moșul nostru, Crăciun, Gerilă în societatea socialistă multirateral…, Santa Claus, la americani, Babbo Natale, la Roma, Pere Noel, la Paris și Monte Carlo, Dyado Koleda, parcă, la prietenii bulgari, și în câte feluri i se mai spune, s-a gândit să-mi facă unul dintre cele mai prețuite cadouri!… Un director de trafic hibernal (terestru și aerian, că Moșul folosește și Transoceanice!), care i-a controlat săniile, mi-a șoptit că Moș Crăciun a pus în sacul meu pentru finalul de an o…Premieră, luna viitoare?!… Moș Crăciun, Moș Crăciun, că ești darnic și ești bun, ce bucurie îmi faci!… Mai exact, pe 27 ianuarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea (director-actorul și regizorul Nicolae Poghirc) va ieși la public spectacolul „Freud și Bunul Dumnezeu”, în regia actorului Alin Holcă, după piesa mea cu același nume! O piesă pentru care am primit nobile aprecieri de la doi valoroși critici dramatici-Ion Cocora și Doru Mareș (mai există și oameni de teatru care citesc dramaturgie autohtonă!)- ambii spunându-mi că am scris un excelent…roman dramatic! Asta, fără a avea vreo legătură cu piesa „Roman dramatic” de Bulgakov, jucată acum doi ani la „Nottara”.

…La Rm.Vâlcea nu va fi premiera absolută pentru textul meu „Freud și Bunul Dumnezeu”. Acum trei ani, o lună și trei săptămâni, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, actorul de profundă vibrație interioară Doru Nica (totodată și un regizor remarcabil), în ritmurile special compuse pentru acel spectacol de fascinantul Ilie Stepan, a reușit un tulburător one-man-show. La care Sala Studio, plină ochi, a plâns tulburător, greu, cu bărbați și femei răniți de trădări, de speranțe ucise…
…În 27 ianuarie 2017, mari, nobile Emoții și în Zăvoiul vâlcean. Va fi a 33-a Premieră din cariera mea de dramaturg. Ultima, în 21 aprilie, acest an, la Teatrul Național „I.L.Caragiale-Satiricus” Chișinău, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, în regia de excepție a lui Sandu Grecu și cu o fermecătoare Alexandrina Grecu în rolul principal. A 10-a montare a acestui text, în 5 (cinci!) țări… Sunt un dramaturg român fericit! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!…

…Tot în sacul Moșului aud că există și un plic cu o veste nu prea pe sufletul meu. „Taximetrist de noapte la New York” s-a cam rătăcit pe o scenă din Chișinău și în fața unui teatru din briza mării, în legendarul Tomis, și nu va ajunge în primăvara ce vine la destinația numită Premieră. Să-și pună și „Taximetristul de noapte din New York” un GPS pentru drumurile și stilurile din Estul european…
…Până atunci, un Crăciun de Poveste, celor mici și celor mari, cu sufletele mereu tinere…

P.S. Dragă Moșule, te rog să nu mă cauți, mâine seară, pe vremea asta, la adresa pe care o ai salvată în computer. Mă găsești la Surioara mea Mona, acolo unde te-am substituit acum 55 de ani!… Mi-e dor să te revăd și să-ți mulțumesc pentru minunatul cadou pe care te-ai gândit să mi-l faci la finele lui 2016. Semn că am fost cuminte, n-am mințit, n-am trișat, n-am trădat pe nimeni, mi-am văzut de analize și de tratament, nu mănânc de șase ani carne de porc sau de vită, nici mici, salam, prăjeli, vrăjeli fast food, grăsimi, nu mai beau Coca Cola, sunt la zi cu lecțiile Vieții, cum să uit, de patimile mele fără de sfârșit Scrisul și Teatrul!
…Dragă Moșule, jur că nu m-am apucat de fumat, nici de droguri, cu blondele, chiar și cu brune și brunete, am lăsat-o mai moale, inima tradusă, vârsta, bat-o vina (stare de spirit, stare de spirit, dar nu mai pot alerga, eu, atlet cu medalie de argint la 60 m., pe vremea junioratului, dragă Moșule!), nici de politică nu m-am atins, piei drace, așa cum m-ai sfătuit, și iarna trecută, la Miami!… Promit, dragă Moș Crăciun, că voi face mai multă mișcare în aer liber, că am Parcul Tineretului sub fereastră, și voi încerca și noua rețetă de pe Facebook, aia cu paharul de vin roșu, la masa de prânz, care face cât o oră de sport! Așa să fie?!… Vorbim, facem un schimd de experiență la Anul, când sper să mă găsești Acasă, aici sau peste Ocean, unde-i mai aproape de casa matale…

…Dragă Moș Crăciun, că ești darnic și atât de (ne)bun, de bați lumea-ntreagă, după ce termini cu turneul acesta de iarnă-vară în jurul lumii mai dezlănțuite ca niciodată, poate îmi traduci în engleză piesa „Taximetrist de noapte la New York” și încercăm cu ea pe Broadway, să se vadă și yankeii prin ochiul unui dramaturg român. Iar când îți vei reveni, după maratonul acesta cu saci, daruri și mii de kilometri, cu sănii și avioane, vreau să-ți trimit la lectură ultima mea piesă, terminată acum o lună, înaintea alegerilor de la noi, pardon, știu că ești apolitic!… Titlul ei-„N-aveți un tiran în plus?”- sigur o să-ți dea de gândit, dar asta și vreau, să văd cum gândesc și alții despre vremurile de azi din România mea natală, unde ne-am întâlnit întâia dată, îți mai amintești, tot naiv eram, acum peste șase decenii! La Mulți Ani, Puștiule, cum îți spun cu prețuire!…

Jurnal de toamnă (1). COMENTATORUL SPORTIV ASALTAT LA…FESTIVALUL DE TEATRU CLASIC!

…Arad, Noiembrie 2016. A XXII-a ediție a excelentului Festival de Teatru Clasic, organizat de Teatrul „Ioan Slavici” (director-actorul Bogdan Costea). Sunt invitat la Evenimentul de pe Mureș (12-20 noiembrie) și sunt fericit. Am ajuns la Arad, vineri. la ora 11:20, cu o oră întîrziere (boală cronică la CFR!). Mulți m-au salutat pe stradă, în magazine, în taxiuri, în hotelul unde-s cazat, în teatru și m-au întreabat nu numai despre dezastrul Naționalei 03 cu Polonia, dar și dacă am venit pentru derby-ul de fotbal de…Divizia B dintre UTA Bătrâna Doamnă și Poli Timișoara, două echipe salvate de marea dragoste a suporterilor?…

…În orașul în care am trăit „A opta minune a lumii”, eliminarea Feyenoord-ului, deținătoarea Cupei Intercontinentale, în 30 septembrie 1970, fanii Sportului Rege mă consideră în continuare Comentatorul de fotbal. Nu mă deranjează acest lucru, dimpotrivă, eu datorez enorm Fotbalului. De la debutul în teatru (13 mai 1979, la Teatrul din Arad, cu o comedioară „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”), care nu s-ar fi petrecut dacă directorul teatrului arădean n-ar fi fost, atunci, inconfundabilul crainic sportiv radio, regretatul regizor Victor Tudor Popa!… Fotbalului îi datorez chiar și Viața, căci, de n-aș fi fost un cunoscut comentator sportiv radio-TV și de presă scrisă, nu m-ar fi apărat fanii mei, în Lagărul de la Latina, de cârtițele Securității trimise, în vara lui ’86 să mă mutileze!…

…Eu am venit, acum la Arad, alături de nume grele ale teatrului românesc, cu sufletul sub amintiri nobile, la remarcabilul Festival de Teatru Clasic. Pentru că eu sunt și dramaturg (cu 32 de premiere, în 5 țări, dintre care 3 la…teatrul arădean!) și cronicarul dramatic al săptămânalului „Taifasuri”…

…Vineri seara, ca o uvertură a Festivalului, am asistat la ultima Premieră a teatrului arădean, „Iubirea la oameni”, tulburător text semnat de Dmitri Bogoslavski, autor din fascinanta dramaturgie rusă contemporană, în traducerea impecabilă a unui distins om de teatru-Raluca Rădulescu. Text de viață dură contemporană, cu oferte generoase pentru actori, onorate cu o remarcabilă poftă de joc a întregii trupei arădene, în frunte cu Alex Mărgineanu și Andrei Elek. Sincer, așteptam mai mult de la valorosul regizor Vlad Massaci, directorul de scenă care mă încântase cu tensiunea creată în superbele spectacole „Eling” (Teatrul de Comedie) și, mai recent, „Lut” (la Naționalul bucureștean).

…Festivalul a început sâmbătă seară, cu o sală arhiplină, la un spectacol ce mă încântase la premiera lui, „Îmblânzirea scorpiei”, un veritabil musical după Shakespeare, la Teatrul de Comedie, în regia lui Gelu Colceag, cu fermecătorii Dorina Chiriac și Alexandru Bogdan, secondați „cum laudae” de mulți alții, avându-l pe Lucian Ionescu în capul listei. Aseară, însă, am fost departe de Premiera de acum vreun an!… Poate și dimensiunea mai mare a scenei teatrului arădean a dus la un start greoi de spectacol și un act II mai lungit. Ceea ce nu înseamnă că publicul nu s-a considerat răsplătit cu un cadou și a aplaudat fericit…
.
…Duminică, la ora 14, trebuia să fiu dincolo de pod, în Aradul Nou, pe stadionul „Motorul”, la derby-ul de liga secundă (!?!) UTA Bătrâna Doamnă-ACS Politehnica Timișoara. De vineri seară, la Arad a plouat nebun, un val de frig s-a abătut peste Mureș. Bunul meu prieten Gyuri Vaczi, fost vârf de soi la „U” Cluj și UTA, fiul celebrului golgheter Gheorghe Vaczi, m-a sunat sâmbătă seară și mi-a propus să nu merg la stadion, pentru că e în câmp deschis, unde șuieră vântul și nu există …masa presei. Gyuri aflase, de la prietenul nostru comun, minunatul actor Doru Nica (Doamne, ce spectacol a reușit, acum trei ani, cu piesa mea „Freud și Bunul Dumnezeu”!), că am suferit două luni cu o viroză și nu voia să mă dea boala peste cap.
…Ca atare, cu greu, am decis să văd meciul la televizor, în Arad, ceea ce mi se părea straniu!

…Tensiunea derby-ului a însemnat venirea galeriei timișorene în frumoasa Gară Arad și ciocnirile cu galeria UTA-ei care au suprins (și la Arad?!) forțele de ordine, un fan al „Bătrânei Doamne”, venit de la… Brașov, fiind dus la spital, în stare gravă, din cauza, spun ziariștii localnici, unui baston aplicat în cap de un…gardian?!

…Am sperat să vizionez meciul la televizor în modernul hotel „Leon” unde sunt cazat, cam la 3 kilometri și jumătate de centru, dar aici nu se prinde DIGi-ul!… Am crezut că voi avea șansă la Restaurantul Ratio, unde servim prânzul și cina. Iluzii… Cineva mi-a dat soluția: la agenția de pariuri Mozzart, la doi pași de restaurant. Acolo am văzut așa-zisul derby, fără ca Marius Șumudică să fie prin preajmă…

…Meciul în sine, n-a prea fost meci, ci o încrâncenare pe o tarla parcă abia însămânțată. Fotbal pe noroaie, nu pe gazon. Aici au ajuns să joace două Legende ale Fotbalului Românesc, două orașe care, acum peste un secol, aduceau în țară Sportul Rege!?!… S-a încheiat 1-1 (0-0), după ce oaspeții au deschis scorul, iar gazdele au egalat dintr-un penalty care n-a prea fost, dar pe care un fluiereș (Feștnic, parcă, nu m-a interesat numele anonimului parșiv!) nu l-a validat, dispunând (ca o autocritică?!) repetarea executării loviturii de la 11 m., deși doi jucătotori arădeni au pătruns în careu după ce coechipierul lor șutase în mingea ce avea să se odihnească în năvodul speranței. Reluarea execuției a însemnat ratare!… Până la urmă „Bătrâna Doamnă” a egalat din acțiune, dar derbyul a fost un fel de „Mult zgomot pentru nimic”…

…Ca duminica în care nepoțica mea Genevieve a împlinit trei ani și o lună, iar fiica mea Maria-20 de ani, să se încheie în sala de teatru, cu un spectacol („Cafeneaua” după Goldoni), recomandat de un maestru al regiei-Silviu Purcărete și un producător de elită-Naționalul ieșean. Dar… Primul act, neașteptat de plictisitor, semn că oricâți actori de top ai avea, dacă nu-s și de comedie-comedie nu-i clasicul Goldoni. Noroc cu actul II, mult mai dinamic, cu un Călin Chirilă, excelent (și) în rolul unui Don Marzio frumos gândit, care a adus o furtună de aplauze în final!

…Finele duminicii 13 noiembrie 2016 s-a petrecut în clinchet de pahare cu vin roșu, de Recaș, închinate pentru nepoțica mea Genevieve și fiica Maria. Și cum s-a trecut de miezul nopții, spre luni 14 noiembrie, un pahar, hai două, și pentru ziua de naștere a reputatului cronicar dramatic, poet. fost dinamic director de teatru, apreciat director de Editură (Palimpsest) Ion Cocora! Ani mulți, prietene, sub același Arc de Triumf al vieții tale bogate.
…Cu Ion Cocora și aplaudatul actor (de teatru și de film) și regizor la Naționalul ieșean, Radu Ghilaș, alt prieten al meu de cinci stele, am făcut o fotografie în foaierul Teatrului arădean, în fața programului Festivalului. Ca o frumoasă filă din bogata mea Arhivă Sentimentală. De comentator sportiv, dramaturg și cronicar de teatru…